ÎCCJ, Decizia nr. 101/2005
ÎCCJ, Decizia nr. 101/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 4392 din 4 iunie 1999, Judecătoria Sibiu a admis acțiunea civilă formulată de reclamanta V.D. și - a constatat că reclamanta a dobândit, în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 3430 din 16 iulie 1997, încheiat cu pârâta SC U. SA Sibiu, dreptul de proprietate și asupra supafeței de 9,12 m 2 cu destinație de pivniță, amplasată în partea din spate a pivniței aferente imobilului situat în Sibiu; - a obligat pârâta să corecteze contractul de vânzare-cumpărare în sensul înscrierii corecte a suprafeței cumpărate cu destinația de pivniță sau să încheie act adițional la contract, pentru suprafața de 9,12 m 2 . Tribunalul Brașov, secția civilă, prin decizia nr. 383/A din 10 februarie 2000, a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâta SC U. SA Sibiu împotriva hotărârii primei instanțe.
Prin sentința nr. 2411 din 17 decembrie 2001, Judecătoria Făgăraș a admis cererea reconvențională formulată de pârâta V.D., în contradictoriu cu reclamanții V.N. și V.L.
și - a constatat nulitatea absolută parțială a contractului de închiriere nr. 712/A din 24 iunie 1997, încheiat între pârâta SC U. SA Sibiu și reclamanți, referitor la dependința pivniță de 24,60 m 2 ; - a constatat nulitatea absolută parțială a contractului de vânzare-cumpărare nr. 3603 din 8 octombrie 1997, încheiat între pârâta menționată și reclamanți, cu privire la întinderea dreptului de proprietate asupra dependinței pivniță de 24,60 m 2 ; - a constatat nulitatea absolută parțială a încheierii de intabulare nr. 3262/2000, a Judecătoriei Sibiu, precum și a înscrierii dreptului de proprietate al reclamanților, asupra aceleiași dependințe; - a dispus rectificarea CF nr. 44241 Sibiu A+1 nr. top 37/2/1/I, 38/1/I, în sensul radierii dreptului de proprietate al reclamanților, asupra dependinței pivniță; - a respins acțiunea civilă precizată a reclamanților V.N.
și V.L., în contradictoriu cu pârâții V.D., SC U. SA Sibiu și Statul Român, prin municipiul Sibiu. Tribunalul Brașov, secția civilă, prin decizia nr. 864/A din 1 octombrie 2002, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanții V.N. și V.L., împotriva hotărârii primei instanțe. Prin decizia nr. 457/R din 28 martie 2003, Curtea de Apel Brașov, secția civilă, a admis recursul declarat de reclamanții V.N. și V.L. și a modificat decizia atacată, în sensul că a admis apelul declarat de aceleași părți împotriva sentinței nr. 2411 din 17 decembrie 2001, a Judecătoriei Făgăraș, pe care a schimbat-o în tot, în sensul că a admis în parte acțiunea reclamanților V.L. și V.N. împotriva pârâților V.D.
și SC U. SA Sibiu și în consecință: - a constatat nul absolut, actul adițional nr. 1 din 14 octombrie 1999, de modificare a contractului de vânzare-cumpărare nr. 3430/1997, încheiat între SC U. SA Sibiu și V.D., privind boxa de pivniță în suprafață de 24,60 m 2 ; - a anulat încheierea de intabulare nr. 1421 din CF 40367 Sibiu și a radiat dreptul de proprietate de sub nr. B 29 privind boxa menționată; - a obligat pârâta V.D. să predea reclamanților, pivnița în suprafață de 24,60 m 2 , să rezidească golul din zidul comun, să înlăture zidirea ușii de intrare în boxă, să refacă ușa și tocul ușii; - a respins pretențiile referitoare la plata chiriei pentru boxă; - a respins cererea reconvențională formulată de pârâta V.D.
împotriva reclamanților V.N. și V.L. La data de 8 mai 2003, pârâta V.D. a solicitat revizuirea deciziei nr. 457/R din 28 martie 2003, ca fiind potrivnică sentinței nr. 4392 din 4 iunie 1999, a Judecătoriei Sibiu. Prin decizia nr. 2872 din 20 aprilie 2004, secția civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție a respins cererea de revizuire, ca tardiv formulată, cu motivarea că aceasta a fost introdusă cu depășirea termenului de o lună, prevăzut de art. 324 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., calculat de la data pronunțării ultimei hotărâri a cărei anulare se cere. Împotriva acestei din urmă hotărâri, revizuenta V.D. a declarat recurs, susținând că cererea de revizuire a fost greșit respinsă, ca tardiv introdusă.
Recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Din certificatul depus la dosarul cauzei rezultă că secția civilă și de proprietate intelectuală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin decizia nr. 947 din 8 februarie 2005, a admis contestația în anulare formulată de contestatoarea V.D. și a anulat decizia nr. 2872 din 20 aprilie 2004, a aceleași secții. Drept urmare, recursul declarat de revizuenta V.D. privește o hotărâre inexistentă, ca urmare a anulării prin efectul admiterii contestației în anulare. În consecință, Curtea va respinge recursul, ca nefondat. Totodată, văzând și cererea de cheltuieli dovedită cu actele depuse la dosarul cauzei, Curtea va obliga recurenta, la plata cheltuielilor de judecată, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuenta V.D. împotriva deciziei nr. 2872 din 20 aprilie 2004, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă, în dosarul nr. 2454/2003. Obligă recurenta V.D. să plătească intimaților V.N. și V.L., suma de 8.000.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 aprilie 2005.
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.