ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 277/2010

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 277/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

cererea adresată Tribunalului Suceava, sub nr. 362 din data de 17 ianuarie

2007,

reclamanta

SC E.I. SRL a solicitat ca, în baza probelor ce se vor administra, să fie

obligată pârâta SC C. SRL Suceava:

-

să ridice utilajele înglobate sau/și montate în imobilul clădire, situat în

mun.

Suceava, str. Mirăuți, jud. Suceava, identic cu p.f. 737/1. din CF 10168

a com. cad. Suceava,

proprietatea reclamantei;

-

să aducă în starea

inițială

imobilul clădire, proprietatea lor,

astfel cum

a

fost identificat la pct. l, prin ridicarea zidurilor construite, zidirea

golurilor practicate în peretele comun al proprietăților lor și a

străpungerilor realizate în pereții interiori ai

clădirii,

precum și redeschiderea legăturilor funcționale între

încăperile imobilului clădire proprietatea reclamantei;

- să ridice

construcția edificată pe o parte a platformei betonate de 151 mp identică cu

p.f. 737/3 din CF

10169

a com. cad.

Suceava și să refacă

platforma betonată și

fațada clădirii proprietatea reclamantei.

4)

să se stabilească un termen de 90 de

zile

de la rămânerea definitivă a

sentinței pentru realizarea de către pârâtă a lucrărilor

de la pct. I-3, sub sancțiunea plății de daune cominatorii după expirarea celor

90 de zile și până la

executarea efectiva a

acestora.

5) să fie obligată

pârâta la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest proces.

Prin sentința nr. 3276

din

10 decembrie 2007, Tribunalul

Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis în

parte acțiunea, obligând pârâta să ridice utilajele înglobate sau montate în

imobilul clădire, situat în mun. Suceava, str. Mirăuți, fn, jud. Suceava,

identic cu p.f. 737/2 din CF 10168 a com.cad. Suceava proprietatea reclamantei,

să aducă în starea inițială același imobil și să ridice construcția edificată pe

o parte a platformei betonatei de 151 mp identică cu p.f.737/3

din

C.F.

10169

a com. cad. Suceava și să refacă platforma betonată și fațada clădirii

proprietatea reclamantei.

Totodată, a obligat

pârâta să-i plătească reclamantei cheltuieli de

judecată în sumă de 2.932,6 Iei.

Pentru a pronunța

această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, că deși pârâta a avut

cunoștință de adevăratul proprietar al imobilului în

litigiu

care a refuzat propunerea de efectuare a unor

îmbunătățiri la construcție, totuși pârâta a efectuat o serie de intervenții

structurale și de compartimentare interioară care

exced cu mult noțiunii de îmbunătățiri și reparații, cum

rezultă de altfel din raportul de expertiză întocmit în cauză.

A mai reținut

instanța de fond că pe p.f. 737/3 aflată în proprietate comună, pârâta a

amplasat o construcție nouă, respectiv clădire vestiare și o  cameră de

frig-modul metalic, fără consimțământul coproprietarei.

Având în vedere dispozițiile

art. 1431 – art. 1432 C. civ., precum și dispozițiile art. IV alin. (4) din

contractul de închiriere, prima instanță a reținut că pârâta avea obligația, ca

la sfârșitul locațiunii să restituie bunul, în stare bună și cum singurul titlu

legal în baza căruia pârâta a deținut imobilul construcție este contractul de

închiriere, contractul de vânzare-cumpărare fiind nul absolut, obligația de

restituire a acestuia subzistând față de reclamantă, în calitatea sa de nou

proprietar.

Ca urmare, a reținut

instanța de fond, pârâta trebuie să restituie reclamantei bunul în starea în

care se afla la data închirierii și deci trebuie să aducă imobilul la starea sa

inițială.

Totodată, instanța de

fond a reținut că pârâta a dat dovadă de rea credință întrucât a cunoscut că

suprafața de teren pe care a edificat cele două construcții nu era proprietatea

sa exclusivă, reprezentând un drum de acces la proprietatea reclamantei, așa

încât a fost de rea-credință.

Cu privire la capătul

de cerere privind stabilirea de către instanța de judecată a unui termen de 90

de zile pentru îndeplinirea, de către pârâtă a obligației de ridicare a

utilajelor și de ridicare a construcției amplasate pe terenurile menționate,

instanța de fond a constatat că este neîntemeiat întrucât este necesară

întocmirea unei documentații tehnice de specialitate, avizată legal și care să

stabilească modalitatea de efectuare a acestor operațiuni.

Împotriva acestei

sentințe, au declarat apel atât reclamanta cât și pârâta și, prin decizia nr. 129

din 6 octombrie 2008, Curtea de Apel Suceava, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, le-a respins ca nefondate.

Pentru a pronunța

această decizie, curtea de apel a reținut următoarele:

Referitor la apelul

reclamantei, a constatat că motivul invocat privind stabilirea unei termen de

90 de

zile

este neîntemeiat, întrucât

îndeplinirea obligațiilor impuse pârâtei, respectiv readucerea construcției la

starea

inițială, urmează

a fi

efectuată doar după întocmirea documentației tehnice de specialitate, avizată

legal, care să stabilească modalitatea de efectuare a lucrărilor necesare, așa

cum rezultă de altfel și din raportul de expertiză efectuat în cauză.

În ce privește apelul

pârâtei, curtea de apel a constatat, de asemenea, că este nefondat, pentru

următoarele considerente:

Imobilele din litigiu

au fost dobândite de SC P.B. SA Suceava reorganizată prin Decizia nr. 525 din 4

octombrie 1996 a fostului C.J. Suceava, iar prin contractul de închiriere nr. 3546

din 22 septembrie 2002 SC P.B. SA Suceava i-a închiriat  pârâtei SC C. SRL

Suceava imobilul inițial pe durata de 6 luni, cu începere de la 1 octombrie

1999, fiind apoi prelungit.

Referirile apelantei

SC C. SRL Suceava la buna sa credință, nu pot fi primite, față de situația că

cererea privind executarea unor lucrări de întreținere a spațiului închiriat,

așa cum rezultă din adresa nr. 45 din 3 decembrie 1992 nu a fost aprobată de

către proprietarul - locator.

Relevant este și

faptul că Ia data la care apelanta SC C. SA Suceava a cumpărat imobilul clădire

în litigiu, prin contractul de vânzare cumpărare nr. 671 din 8 iunie 1993 de la

SC B.T. SA, știa că acesta este proprietatea pârâtei P.B. SA de la care îl

închiriase

anterior. Acest lucru a fost știut și de vânzător, care,

după un an de la încheierea contractului nr. 671 din 8 iunie 1993, respectiv Ia

10 mai 1994, cu adresa nr. 600, a cerut prim pârâtei să-i vândă acest spațiu.

Așadar, reaua

credință a pârâtei-apelante și a vânzătoarei SC B.T. SA a fost evidentă, motiv

pentru care, prin sentința 988 din 27 noiembrie 2001, Tribunalul Suceava, secția

comercială, contencios administrativ și fiscal, a și dispus constatarea

nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 671 din 8 iunie 1993

și nr. 2649 din 20 august 1997

,

privind suprafața de 4575 mp teren

(contract neautentificat).

Așadar, cum

reaua-credință a pârâtei apelante la dobândirea imobilelor menționate a fost

reținută irevocabil de către Tribunalul Suceava prin sentința nr. 988 din 27

noiembrie 2001, apare evidentă reaua credință a acesteia, în ceea privește

efectuarea intervențiilor structurale și de compartimentare interioară care

exced noțiunii de îmbunătățiri și reparații.

Ca urmare, instanța

de apel a apreciat că mod corect instanța de fond a reținut ca fiind incidente

în cauză dispozițiile art. 1431 – art. 1432 C. civ. și art. IV alin. (4)

din contractul închiriere, singurul titlu legal în baza căruia pârâta apelantă

a deținut imobilele din litigiu, precum și art. 494 alin. (1) teza a II-a și alin.

(2) C. civ., întrucât pârâta a cunoscut că suprafața de teren pe care a

edificat cele două construcții nu era proprietatea sa exclusivă, fiind un drum

de acces la proprietatea reclamantei-apelante.

Împotriva deciziei

curții de apel au declarat recurs reclamanta SC E.I. SRL Rădăuți și pârâta SC C.

SRL Suceava.

Recurenta-reclamantă

își întemeiază recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și

solicită admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei curții de apel,

admiterea apelului său și schimbarea în parte a sentinței tribunalului, în

sensul stabilirii unui termen de 90 de zile de la rămânerea definitivă a

sentinței pentru realizarea de către intimata-pârâtă a lucrărilor la care a

fost obligată, sub sancțiunea plății de daune cominatorii de câte 500 lei RON

pe fiecare zi de întârziere după expirarea celor 90 de zile. Solicită și

obligarea recurente-pârâte la plata cheltuielilor de judecată efectuate în

recurs.

Recurenta-reclamantă

susține astfel că instanța de apel fără temei legal a reținut că îndeplinirea

obligațiilor impuse pârâtei-recurente urmează a fi efectuată doar după

întocmirea documentației de specialitate, avizată legal, deoarece

recurenta-pârâtă poate obține această documentație în termenul cerut de ea, cu

minime diligențe, iar lipsa stabilirii acestui termen sub sancțiunea plății de

daune cominatorii de 500 lei RON/zi de întârziere, este de natură a o

prejudicia, recurenta-pârâtă amânând în continuare executarea acestor lucrări,

iar ea neputând intra în posesia imobilului și a-și exercita atributele

dreptului de proprietatea asupra acestuia.

Recurenta-pârâtă invocă

dispozițiile art. 304 pct. 7-9 C. proc. civ. și solicită admiterea recursului,

arătând în motivarea acestuia că decizia curții de apel este nelegală deoarece:

1) a fost făcută o

greșită aplicare a dispozițiilor art. 494 alin. (2) C. proc. civ., atât timp

cât proprietarul terenului devenind și proprietarul construcției, acesta nu

poate fi obligat la demolarea ei, ci la despăgubirea sa; nu a fost dată

eficiență bunei-credințe a pârâtei, motivația fiind aceea că era proprietara

terenului și bunurilor la data executării lor; demolarea dispusă de instanță nu

poate fi făcută fără a pune în pericol securitatea întregii clădiri și nu s-ar

putea face decât după obținerea unei autorizații din partea organelor ce

efectuează inspecția de stat în construcții.

Recursurile declarate

în cauză nu sunt fondate și vor fi respinse în consecință.

În ce privește

recursul reclamantei SC E.I. SRL Rădăuți, se constată ca singura critică

formulată, întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., conform căreia

în mod greșit, fără a exista un temei legal, instanțele au respins capătul de

cerere privind stabilirea unui termen de 90 de zile pentru îndeplinirea de către

pârâtă a obligației de ridicare a utilajelor, de aducere în starea inițială a

imobilului clădire și de ridicare a construcției amplasate pe terenurile

menționate, sub sancțiunea plății de daune cominatorii pe fiecare zi de

întârziere, după expirarea celor 90 de zile nu justifică admiterea recursului și

modificarea deciziei curții de apel, astfel cum s-a solicitat, sub acest

aspect.

Aceasta, deoarece,

examinând actele dosarului, rezultă fără dubiu că ambele instanțe au reținut judicios

în baza probatoriului administrat și dând relevanță juridică concluziilor expertizei

tehnice efectuate în cauză ca pentru îndeplinirea obligațiilor impuse pârâtei

este necesară întocmirea unei documentații tehnice de specialitate, avizată

legal, care să stabilească modalitatea de efectuare a operațiunilor respective.

Prin urmare, se

reține că recursul reclamantei este nefondat și va fi respins, ca atare.

Privind recursul pârâtei

SC C. SRL Suceava, se constată următoarele:

În ce privește

critica adusă deciziei curții de apel sub aspectul greșitei aplicări a

dispozițiilor art. 494 alin. (2) C. civ., motivată de susținerea că

proprietarul terenului, devenind și proprietarul construcțiilor, acesta nu

poate fi obligat la demolarea ei, ci la despăgubirea sa, se constată că este neîntemeiată.

Se reține astfel că

pârâta-recurentă a efectuat lucrări ce exced noțiunii de îmbunătățiri sau

reparații, deși nu a avut autorizație de construire și nici proiect de execuție,

așa cum rezultă din raportul de expertiză.

Aceasta trebuia să

restituie bunul la sfârșitul locațiunii în stare bună, respectiv în starea

inițială, la data închirierii.

De asemenea, a

edificat cele două construcții cu toate că a cunoscut că suprafața de teren pe

care sunt amplasate acestea nu era proprietatea sa exclusivă.

Astfel fiind, contrar

celor afirmate de recurenta-pârâtă, se constată că instanțele au apreciat

corect că în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 1431 – art. 1432 C. civ.

și au făcut o judicioasă aplicare a dispozițiilor alin. (1) teza a II-a și alin.

(2) C. civ.

Referitor la critica

potrivit căreia nu a fost dată eficiență bunei credințe a pârâtei se constată

că este și ea neîntemeiată.

Instanțele au reținut

corect că, dimpotrivă, pârâta-reclamantă a fost de rea credință atât timp cât a

avut cunoștință că adevăratul proprietar a refuzat propunerea de efectuare a

unor îmbunătățiri la construcție, a cunoscut că suprafața de teren pe care a

edificat construcțiile nu este proprietatea sa exclusivă și, în fine, reaua

credință a recurentei-pârâte rezultă și din hotărârile judecătorești prin care s-a

dispus constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 671/1993

și nr. 2649/1997 și prin care s-a stabilit în ceea ce privește efectuarea

lucrărilor de către pârâtă că acestea exced noțiunii de îmbunătățiri și

reparații.

Astfel fiind și

recursul declarat de pârâtă se va respinge ca nefondat.

În consecință,

întrucât niciuna dintre recurente nu au formulat critici de natură să conducă la

desființarea sau modificarea deciziei curții de apel, în condițiile expres și

limitativ prevăzute de dispozițiile art. 304 C. proc. civ., ambele recursuri

vor fi respinse, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile

declarate de reclamanta SC E.I. SRL RĂDĂUȚI și de pârâta SC C. SRL SUCEAVA

împotriva deciziei nr. 129 din 6 octombrie 2008 a Curții de Apel Suceava, secția

comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 27 ianuarie 2010.