ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 93/2009

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea adresată Tribunalului

Suceava și înregistrată sub nr. 1468/CFCOM/2005 reclamanta SC A. SA Suceava a

solicitat obligarea pârâtei SC A.C. SRL de a-i permite construirea unei plăci

de beton care să separe casa liftului între parterul și subsolul clădirii unde

aceste două societăți comerciale funcționează, precum și demolarea unui burlan

de aerisire de la bucătăria societății pârâte care trece prin spațiul

proprietatea reclamantei.

Prin sentința nr. 2781 din 24

septembrie 2007 a fost respinsă acțiunea cu motivarea că, pe de o parte,

reclamanta nu este proprietara casei liftului, iar referitor la cel de-al

doilea capăt de cerere, respectivul burlan exista în momentul dobândirii

proprietății de către reclamantă, fiind de necesitate pentru spațiul de la

subsol.

Împotriva acestei sentințe a

formulat apel reclamanta, dosarul fiind înregistrat la Curtea de Apel Suceava

sub nr. 245/86/2005.

Prin decizia nr. 71 din 26 mai 2008,

Curtea de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal,

a respins apelul, ca nefondat.

Pentru a se pronunța astfel, a

reținut, în esență, că în ceea ce privește lipsa expertului topo parte la

realizarea măsurătorilor cadastrale, apelanta nu a făcut dovada vreunui

prejudiciu suferit în aceste circumstanțe, respectiv existența vreunei erori

care ulterior să fie descoperită de către expertul parte în efectuarea

lucrării.

De altfel, instanța Curții de Apel

Suceava în dosarul nr. 271/86/2005, prin decizia nr. 27/2008 a dispus radierea

intabulării pârâtei, tocmai sub motivul refacerii acesteia în concordanță cu

situația din teren, solicitare făcută la cererea reclamantei din această cauză.

Astfel, este de necontestat că

imobilul (subsol și parter) a aparținut inițial unuia și același proprietar și

că afectațiunea liftului și a coșului de aerisire a fost și este pentru spațiul

de la subsol cu destinația de „cramă”, destinația spațiului rămânând aceeași și

după cumpărare, încât, utilitatea celor două edificii păstrându-se, eventualele

degradări ale acestora nu pot conduce la desființarea lor ci, la refacere,

evident pe cheltuiala proprietarului utilizator.

Reclamanta a formulat recurs, în

termenul legal, pe care nu l-a motivat în drept, ulterior, față de conținutul

criticilor aduse hotărârii, în dispozițiile art. 304 pct. 5, 7 și 9 C. proc. civ.,

limite în care va fi judecat.

Astfel, a arătat că soluția este

nelegală, deoarece, în mod greșit, i s-a respins cererea de refacere a

expertizei, în prezența expertului parte sau de efectuare a unei

contraexpertize, expertiza efectuată stabilind o situație de fapt nereală

reținută de instanța de fond și preluată în mod necritic de instanța de apel.

De asemenea, instanța de apel nu a

analizat actele de proprietate și celelalte probe ignorând faptul că fiecare

parte a cumpărat încăperile din casa liftului (corespunzător parterului pentru

reclamantă și subsolului pentru pârâtă), liftul fiind dezafectat la momentul

cumpărării și repus în funcțiune pe parcursul procesului de către pârâtă doar

pentru a crea o aparență de legalitate, situație ce echivalează cu o

necercetare a fondului cauzei.

Cât privește situația coșului de

fum, de asemenea, soluția este greșită din aceleași motive, atât timp cât din

probe rezultă că prezența acestuia afectează buna funcționare a magazinului,

restaurantul pârâtei nu funcționează și s-a dovedit că este posibilă

neafectarea spațiului proprietatea recurentei, prin executarea ventilației prin

spațiul pârâtei, aspecte, de asemenea neanalizate.

Recursul este nefondat.

În privința primului motiv de

recurs, încadrat în dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ. , se constată că

partea a fost încunoștiințată de expertul desemnat de instanță ceea ce făcea

posibilă și prezența expertului parte, recurenta neputând invoca din această

perspectivă propria culpă, potrivit art. 108 alin. (4) dar nici vătămarea, cum

bine s-a reținut, că era necesar, față de caracterul relativ al normei, partea

putând formula obiecțiuni pe care le-a și formulat și instanța le-a analizat.

În privința celorlalte două motive

de recurs, întemeiate pe art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. , în concordanță cu

dispozițiile art. 129 C. proc. civ. rezultă că, în cauză, judecătorii au

stăruit în stabilirea situației de fapt, prin administrarea probelor pe care

le-au considerat necesare motivând concludent hotărârea, conform art. 261 C.

proc. civ. cenzurarea, stabilirii faptelor și reaprecierea probelor

administrate, ceea ce de fapt se critică, neputând face obiectul recursului,

față de caracterul nondevolutiv al acestuia.

Nu se poate reține nicio motivare

greșită în drept, prin soluția dată instanța de apel stabilind corect

drepturile deduse judecății din perspectiva titularului acestora și a

prerogativelor care i le conferă, recurenta-reclamantă nefăcând dovadă în

sensul art. 1169 C. civ., dimpotrivă, din acte rezultând o situație contrară,

așa cum a fost reținută.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

reclamanta SC A. SA Suceava, împotriva deciziei Curții de Apel Suceava nr. 71

din 26 mai 2008, ca nefondat.

Obligă recurenta să plătească

intimatei-pârâte SC A.C. SRL Scheia suma de 2.500 lei, reprezentând cheltuieli

de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi

21 ianuarie 2009.