ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2107/2008

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Tribunalul București, secția a VI-a comercială,

prin sentința nr. 9064 din 12 iulie 2007 a admis în parte acțiunea reclamantei SC

C.R.G. SA București.

A dispus rezilierea contractului de închiriere

încheiat de părți și evacuarea pârâtei SC A.C.I. SRL București de pe terenul de

1.200 mp situat în București.

A respins ca neîntemeiat capătul 3 de cerere

având ca obiect obligarea pârâtei la demolarea lucrărilor și a anulat capătul 4

de cerere prin care s-a cerut obligarea pârâtei la plata contravalorii lipsei de

folosință a terenului până la nivelul chiriei convenite prin actul adițional nr.

3 din 9 august 2003.

Anterior pronunțării hotărârii, prin încheierea

din 12 aprilie 2007 instanța a respins excepția inadmisibilității acțiunii invocată

de pârâtă reținând că a fost sesizată cu o cerere în realizare, iar prin încheierea

de la 17 mai 2007 a admis excepția nulității capătului 4 din acțiune ca insuficient

timbrat față de neprecizarea acestuia, în condițiile art. 112 C. proc. civ.

Pentru a pronunța această hotărâre Tribunalul

București a reținut că între părți s-a încheiat contractul de închiriere nr. 97

din 21 februarie 2000, al cărui termen de valabilitate s-a prelungit succesiv conform

actelor adiționale depuse la dosar, iar prin ultimul act adițional nr. 5 din 7 iulie

2006 prelungirea a fost stabilită până la data obținerii tuturor autorizațiilor

de construire de către reclamantă.

S-a reținut că pârâta a achitat cu întârziere

chiria, că în baza dispozițiilor art. 1020-1021 C. civ. se impune rezilierea contractului

și evacuarea pârâtei din spațiul ce a făcut obiectul contractului.

Pentru capătul de cerere privind demolarea

lucrărilor instanța a reținut că reclamanta nu a dovedit executarea acestora pe

terenul închiriat și nu a precizat în ce constau aceste lucrări.

Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială,

prin decizia nr. 569 din 20 noiembrie 2007 a admis apelul formulat de reclamantă

împotriva hotărârii instanței de fond, pe care a schimbat-o în sensul că pe fond

a obligat pârâta și la plata a 1.000 Ron cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu

avocat.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale

sentinței și obligată intimata la 600 Ron cheltuieli de judecată în apel.

A respins ca nefondat apelul formulat de pârâta

SC A.C.I. SRL București împotriva aceleiași sentințe.

Împotriva menționatei decizii, pârâta SC A.C.I.

SRL București a declarat recurs în temeiul art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., criticând-o

pentru nelegalitate, solicitând în concluzie, în principal, admiterea recursului,

casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel pentru a

se pronunța cu privire la apelul formulat împotriva încheierilor din 12 aprilie

2007 și 17 mai 2007 prin care Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a

respins greșit excepția inadmisibilității, iar în subsidiar admiterea recursului,

modificarea deciziei în sensul respingerii apelului reclamantei și admiterii apelului

său, iar pe fond respingerea acțiunii reclamantei.

În criticile formulate recurenta pârâtă susține

în esență următoarele:

- instanța de apel nu s-a pronunțat asupra

încheierilor din 12 aprilie 2007 și 17 mai 2007 prin care instanța de fond a respins

greșit ca netemeinică și nelegală excepția inadmisibilității acțiunii reclamantei

invocată prin întâmpinarea depusă la dosar, reținând fără temei că a fost sesizată

cu o cerere în realizare, deși reclamanta prin cererea introductivă, a solicitat

să se constate încetarea contractului de închiriere dintre părți începând cu data

de 1 martie 2007, datorită rezilierii acestuia de către reclamantă, fără a depune

o precizare scrisă a acțiunii în condițiile art. 112 C. proc. civ. în acest sens,

care să fie semnată de societatea reclamantă;

- pe fondul litigiului acțiunea nu a

fost dovedită, reclamanta neprobând că a îndeplinit propria sa obligație asumată

prin convenție, de a comunica lunar, în termenul stipulat prin contractul nr. 97

din 21 februarie 2000, facturile fiscale în baza cărora pârâta să efectueze plata

chiriei lunare, pârâta fiind obligată să ridice facturile prin reprezentanții săi

de la sediul reclamantei, pe care apoi le-a achitat prin virament în contul părții

adverse;

- reclamanta a dat dovadă de rea credință

în executarea contractului atât prin modul în care a formulat cererea de chemare

în judecată, cât și prin răspunsurile date la întrebările propuse prin interogatoriul

pârâtei, prin care nu a recunoscut propriile obligații contractuale asumate, răspunzând

cu nu la întrebările 4, 5, 6 și 7 din interogatoriu, contrar prevederilor stabilite

prin convenție și actele adiționale la contract;

- instanța nu s-a pronunțat cu privire

la ordinele de plată depuse în copie de pârâtă prin care s-a probat îndeplinirea

obligației de achitare a chiriei prin virament, din contul pârâtei în contul reclamantei;

- Curtea de Apel București nu a reținut

și nu s-a pronunțat asupra situației de fapt rezultată din notificările comunicate

de pârâtă către reclamantă în temeiul dispozițiilor art. 969, art. 970, art. 977,

art. 1079, art. 1143, art. 1144, art. 1616 și urm. C. civ. și ale art. 720

1

și urm. C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 43 și art. 46 C. com., prin care

pârâta a solicitat reclamantei să își îndeplinească corespunzător obligațiile asumate

și să lase în liniștită și deplină folosință și posesie terenul și imobilul care

constituie obiectul locațiunii;

- obligația emiterii și comunicării facturilor

fiscale rezultă nu numai din dispozițiile art. 7 pct. 2 din contractul de închiriere,

dar și din prevederile Legii contabilității nr. 82/1991 și a Normelor bancare, care

stabilesc că orice plată prin virament trebuie să indice documentul fiscal în baza

căruia se face plata, în caz contrar banca refuzând efectuarea viramentului;

- pârâta, contrar celor reținut de instanță,

nu a comunicat prin adresă, că în termen de 45 de zile de la obținerea autorizației

de demolare a clădirii existente, va elibera terenul de construcție, nefiind indicat

numărul și data adresei reținută în acest sens, în realitate pârâta comunicând că

atunci când reclamanta va obține autorizația pentru efectuarea unei construcții

proprii, va elibera spațiul închiriat;

- instanța de fond în mod neîntemeiat

și nelegal a reținut neîndeplinirea corespunzătoare a obligației de plată a chiriei,

deși aceasta s-a datorat exclusiv reclamantei care nu a emis și nu a comunicat lunar

facturile fiscale în baza cărora pârâta să onoreze aceste plăți;

- Tribunalul București a pronunțat o

sentință netemeinică și nelegală, prin schimbarea naturii și înțelesului neîndoielnic

al cererii de chemare în judecată, care era o acțiune în constatare întemeiată pe

dispozițiile art. 111 C. proc. civ. și a apreciat fără temei că este o acțiune în

realizare, dispunând rezilierea contractului părților, fără a indica numărul, data

și obiectul acestuia.

Intimata reclamantă prin întâmpinarea

depusă la dosar a solicitat respingerea recursului pârâtei ca nefondat.

Recursul pârâtei este nefondat.

Înalta Curte analizând decizia recurată prin

prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile

legale incidente în cauză, constată că acestea nu se încadrează în dispozițiile

art. 304 C. proc. civ. care să conducă la casarea sau modificarea deciziei recurate.

Prima critică a recurentei pârâte, prin care

susține că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra încheierilor din 12 aprilie

2007 și 17 mai 2007, nu poate fi reținută, avându-se în vedere că deși în dispozitivul

deciziei din apel nu apar și încheierile menționate, din considerentele deciziei

rezultă că acestea au fost analizate, rezultând că s-a răspuns tuturor motivelor

de apel prin raționamente juridice, detaliate.

Pe acest aspect Curtea de Apel București a

reținut că în mod întemeiat instanța fondului a respins la termenul de judecată

din data de 12 aprilie 2004 excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtă

prin întâmpinare, în raport de precizarea consemnată în conținutul încheierii, aflată

la fila 28, prin care apărătorul reclamantei a arătat că cererea este o acțiune

în realizare și nu în constatare, această precizare fiind efectuată în condițiile

stabilite prin dispozițiile art. 132 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., care permit

înlocuirea cererii în constatare printr-o cerere pentru realizarea dreptului, avându-se

în vedere că cererea introductivă a fost întemeiată în drept și pe dispozițiile

art. 1020-1021 C. civ., iar nu pe prevederile art. 111 C. proc. civ.

Astfel se constată că în mod corect s-a reținut

de către instanțe că la baza raporturilor dintre părți a stat contractul de închiriere

nr. 97 din 21 februarie 2000, că obiectul închirierii l-a constituit un teren în

suprafață de 1.200 mp situat în București, care trebuia folosit de pârâtă pentru

amenajarea unui punct de vânzare autoturisme, piese și accesorii auto, că termenul

de valabilitate a fost prelungit succesiv prin actele adiționale încheiate în cauză,

iar prin actul adițional nr. 5 din 7 iulie 2006 prelungirea a fost stabilită până

la data obținerii autorizațiilor de construire de către reclamantă, că pârâta a

achitat cu întârziere chiria, încălcând dispozițiile art. 7 pct. 1 și 2 din convenție,

că reclamanta a emis facturi pentru încasarea chiriei care au fost semnate de un

reprezentant al pârâtei în condițiile prevăzute în contract, că acțiunea formulată

de reclamantă este una de realizare având ca obiect rezilierea contractului de închiriere

și evacuarea pârâtei din spațiul ocupat în baza acestui contract.

În raport de situația de fapt, criticile recurentei

pârâte, prin care susține neprobarea de reclamantă a obligației sale asumate prin

contract de a comunica lunar facturile fiscale de plată a chiriei, de nepronunțare

a instanței de apel asupra aprecierii răspunsurilor date de societatea sa la interogatoriu,

a corespondenței efectuate de părți în cauză, a viramentelor făcute în contul reclamantei,

nu pot fi reținute.

Potrivit dispozițiilor din Titlul V cap. I

C. proc. civ. recursul constituie calea de atac prin care se solicită reformarea

unei hotărâri, urmârindu-se, în principiu, înlăturarea efectelor hotărârii, în condițiile

celor 9 cazuri de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

Or, modificarea sau casarea unei decizii date

de instanța de apel se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, în situațiile

prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

Față de aceste precizări, observând criticile

aduse deciziei pronunțate de instanța de apel, rezultă cu evidență că, deși au fost

invocate motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.,

acestea nu au fost argumentate și dezvoltate așa cum prevede art. 302

1

lit. c) din același cod, întrucât nu s-a arătat în ce a constat schimbarea de către

instanță a naturii și înțelesului actului juridic dedus judecății și nu s-au indicat

nici dispozițiile de lege ignorate sau greșit aplicate, limitându-se recurenta la

a reproșa greșita apreciere a probelor administrate în cauză, în raport de clauzele

contractului de închiriere, aspect care vizează temeinicia și care ține, în fapt,

de pct. 11 al art. 304 C. proc. civ., abrogat, aspect care, deci, nu poate fi cercetat

în recurs.

În consecință, față de cele ce preced, potrivit

art. 312 alin. (1) C. proc. civ., constatând că decizia din apel este temeinică

și legală, recursul pârâtei se va respinge.

Cum recurenta pârâtă este în culpă procesuală,

conform art. 274 C. proc. civ., aceasta va fi obligată la plata a 400 lei cheltuieli

de judecată către reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta SC A.C.I.

SRL București împotriva deciziei nr. 569 din 20 noiembrie 2007 a Curții de Apel

București, secția a VI-a comercială, ca nefondat.

Obligă recurenta la plata a 400 lei cheltuieli

de judecată către intimata reclamantă SC C.R.G. SA București.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință publică, astăzi

12 iunie 2008.