ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2024/2010

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 5078 din 30 martie 2009 pronunțată în dosarul nr. 22863/3/2007 al Tribunalului București, secția a VI-a comercială, s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta SC T.P. SRL, s-a admis acțiunea formulată de reclamanta SC F. SA București împotriva pârâtelor SC T.P. SRL București și C.E.B. România SA București și în consecință s-a dispus rezilierea contractului de închiriere nr. 24 din 1 martie 2003 încheiat între reclamantă și pârâta SC T.P.

SRL, precum și obligarea pârâtelor să demoleze construcțiile ridicate pe terenul închiriat situat administrativ în București, sectorul 3, iar în caz de neconformare a fost autorizată reclamanta să demoleze construcția pe cheltuiala pârâtelor, cu respectarea Legii nr. 50/1991, republicată, s-a dispus evacuarea pârâtelor de pe terenul închiriat și obligarea lor la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.028 lei, către reclamantă. Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut în esență că prin contractul de închiriere nr. 24 din 1 martie 2003, reclamanta SC F. SA a închiriat pârâtei SC T.P. SRL terenul aferent construcției, în suprafață de 148 mp, pe o durată de cinci ani, cu posibilitatea de prelungire, stabilindu-se totodată prin clauza inserată în art. 12 că pârâta nu va efectua investiții pe terenul ce a format obiectul contractului și nu îl va subînchiria.

Contrar celor convenite, pârâta SC T.P. SRL, a încheiat la data de 15 ianuarie 2003 cu pârâta C.E.B. un contract de închiriere având ca obiect terenul din litigiu, pe care a fost edificată o construcție reprezentând o extindere a unei clădiri P+1E, cu o amprentă la sol de 65,28 mp. În acest context, raportat la clauzele contractului și pe baza probelor administrate în cauză, tribunalul a apreciat că este întemeiată acțiunea reclamantei pentru că aceasta și-a dat acordul pentru ridicarea unei construcții demontabile, iar din expertiza efectuată a rezultat că aceasta nu s încadrează în categoria respectivă, fiind o construcție definitivă. În plus, posibilitatea subînchirierii nu era permisă, potrivit contractului de închiriere, împrejurarea cunoscută de ambele pârâte, care sunt de rea-credință, în condițiile în care nu au fost în măsură să depună contractele de închiriere în temeiul cărora s-a eliberat autorizația de construire.

Prin urmare, în lipsa acordului reclamantei pentru edificarea construcției, aceasta nu poate fi obligată să o păstreze pentru că într-o astfel de ipoteză s-ar încălca dreptul de proprietate al acesteia astfel încât pentru a se restabili situația anterioară închirierii, s-a dispus obligarea pârâtelor la demolarea construcției, în condițiile stabilite prin Legea nr. 50/1991, precum și evacuarea de pe terenul din litigiu, reținând că s-a desființat titlul. Apelul declarat de pârâta SC T.P. SRL a fost respins ca nefondat prin decizia comercială nr. 519 din 30 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, cu motivarea că tribunalul a stabilit corect situația de fapt pe baza probatoriului administrat în cauză aplicând corect dispozițiile art. 494 alin. (2) C. civ.

Au fost înlăturate susținerile apelantei referitoare la buna sa credință în considerarea faptului că ambele pârâte au cunoscut că terenul subînchiriat este proprietatea reclamantei SC F. SA astfel că în lipsa acordului acesteia și prin încălcarea destinației stabilite prin contractul de închiriere nr. 24/2003, conduita culpabilă și de rea-credință a pârâtelor este evidentă și a rezultat fără echivoc din probele administrate. Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâta SC T.P. SRL, criticând-o pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor, recurenta invocă faptul că prin decizia recurată instanța de apel a interpretat greșit actele deduse judecății și a schimbat natura și înțelesul vădi neîndoielnic al acesteia, deoarece fără nicio probă a reținut că este de rea-credință, obligând-o, contrar prevederilor art. 494 alin. (2) C. civ., la ridicarea construcției edificate pe terenul proprietatea reclamantei, care în realitate nu era îndreptățită să solicite și să obțină desființarea unei construcții ridicate cu bună-credință. De asemenea, arată recurenta, în mod greșit s-a reținut lipsa acordului reclamantei pentru edificarea construcției, deși acesta există, conform adresei emise în acest sens către pârâta C.E.B., în baza căruia s-a și eliberat autorizația de construire, împrejurare care exclude, prin urmare, reaua-credință.

În plus, menționează recurenta prin dispoziția de demolare a imobilului i se încalcă dreptul de proprietate consfințit prin art. 480 și urm. C. civ. Analizând recurs formulat prin prisma motivelor invocate și dispozițiilor legale anterior menționate, Curtea, constată că este nefondat. Astfel, cu precizarea că examinarea criticilor referitoare la interpretarea probelor este exclusă din perspectiva modului de reglementare a acestei căi de atac, se va reține că, contrar susținerilor recurentei, prin decizia recurată au fost interpretate și aplicate corect prevederilor art. 480 și art. 494 alin. (2) C. proc. civ., prin raportare la clauzele contractului încheiat între părți. În această ordine de idei, este relevant că potrivit art. 15 din contractul evocat, recurentei în calitate de locatar nu îi era permisă încheierea unui contract se subînchiriere a terenului deținut cu acest titlu și nici efectuarea investițiilor.

Nesocotind însă, aceste obligații recurenta a încheiat cu intimata C.E.B. SA un contract de subînchiriere pentru terenul din litigiu, care, în lipsa acordului proprietarului terenului, în speță a intimatei reclamante SC F. SA, a edificat o construcție definitivă. În consecință, prin încheierea acestei convenții, în condiții derogatorii față de cele stipulate în contractul de închiriere, recurenta nu mai poate invoca cu succes buna-credință care, într-adevăr este prezumată de lege, însă, dovada contrară a rezultat fără echivoc, aspect corect reținut, de astfel, de instanțele anterioare. Totodată, lipsa acordului reclamantei pentru edificarea construcției din litigiu, este evidentă în condițiile în care aceasta și-a exprimat consimțământul pentru ridicarea unei construcții ușoare, demontabile, cu condiția predării terenului în starea inițială.

Or, în speță, s-a constatat, împrejurare necontestată de recurentă, că această construcție are un caracter definitiv. Prin urmare, recursul formulat de pârâtă, este nefondat și va fi respins, ca atare, în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta SC T.P. SRL București împotriva deciziei nr. 519 din 30 noiembrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 iunie 2010.