ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3242/2008
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3242/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată sub nr. 11426/3 din 30 martie 2006 la Tribunalul București, reclamanta SC D.R. SA a chemat-o în judecată pe pârâta SC L.D.P. SRL, solicitând instanței să dispună rezilierea contractului de închiriere din data de 18 iulie 2003, pentru neîndeplinirea de către pârâtă a obligației de a construi 26.000 mp spații comerciale. Prin sentința comercială nr. 756 din 18 ianuarie 2007, Tribunalul București, secția comercială, a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantă și a obligat-o pe aceasta să achite pârâtei cheltuieli de judecată în sumă de 11.344,78 lei, reprezentând onorariu de avocat.
Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul a reținut că pârâta debitoare nu a executat parțial obligația ce-i revenea din contractul de închiriere încheiat la 18 iulie 2007, dar s-a apreciat că această neexecutare parțială nu este suficient de importantă în acest stadiu al derulării contractului pentru a atrage rezilierea actului juridic. Prin decizia comercială nr. 624 din 18 decembrie 2007 Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a admis apelul promovat de reclamantă, a schimbat în tot sentința atacată, în sensul că a admis acțiunea și a dispus rezilierea contractului de închiriere încheiat între părți la 18 iulie 2003, apreciind că în cauză sunt întrunite condițiile legale, respectiv ale art. 1021 și art. 1073 C. civ.
referitoare la rezilierea contractului pentru neexecutare. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta, întemeindu-se pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. și solicitând admiterea recursului, modificarea în întregime a hotărârii recurate, respingerea ca neîntemeiat a apelului formulat de reclamantă și menținerea sentinței pronunțate de tribunal, în sensul respingerii ca neîntemeiate a acțiunii în rezilierea contractului și obligării intimatei - reclamante la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu. Asupra recursului de față, Înalta Curte, constată următoarele: La dosarul cauzei a fost depusă o tranzacție judiciară intervenită între părți la data de 25 iulie 2008, și reprezentantul recurentei - pârâte, prezent astăzi 5 noiembrie 2008 în ședință publică a solicitat instanței să ia act de această tranzacție, lăsând soluționarea recursului la aprecierea instanței.
Înalta Curte, având în vedere tranzacția depusă la dosar din care rezultă că litigiul dintre părți s-a stins pe cale amiabilă, constată că recursul declarat în cauză a rămas fără obiect și îl va respinge în consecință.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta SC L.D.P. SRL împotriva deciziei comerciale nr. 624 din 18 decembrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, ca rămas fără obiect. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 noiembrie 2008.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.