ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1381/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Reclamantă SC R.C. SRL, a solicitat prin acțiunea

introductivă, înregistrată la data de 28 ianuarie 2008 pe rolul

Tribunalului București, formulată în contradictoriu cu pârâta I.C.P.S.P.

SA, să se dispună compensarea creanțelor reciproce deținute

de părți, respectiv datoria pârâtei în sumă de 52.827 lei

reprezentând contravaloare reparații capitale și îmbunătățiri

aduse de reclamantă spațiului închiriat proprietatea pârâtei, cu

datoria reclamantei față de pârâtă, în sumă de 51.279,46

lei reprezentând chirie pentru spațiul închiriat.

În cauză, pârâta a formulat cerere

reconvențională solicitând obligarea reclamantei la plata sumei de 73.863,95

lei reprezentând chirie restantă aferentă perioadei iunie 2006 - ianuarie

2008 și penalități de întârziere calculate de la 1 martie 2008

conform clauzelor contractului de închiriere convenit de părți din 2003.

Prin încheierea din data de 4 iunie 2008

Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a respins

acțiunea principală, ca inadmisibilă, a respins excepția

prematurității cererii reconvenționale, ca neîntemeiată, a

constatat caracterul de apărare de fond a compensației și a

dispus continuarea judecății, acordând termen la 10 septembrie 2008.

Împotriva acestei încheieri reclamanta a declarat

apel solicitând desființarea sa și trimiterea cauzei instanței

de fond pentru continuarea judecății.

Prin încheierea din data de 10 septembrie

2008 Tribunalul investit cu judecarea cauzei, a constatat, în temeiul art. 282 alin.

(2) C. proc. civ., că apelul declarat de reclamanta împotriva încheierii

din 4 iunie 2008 vizează o încheiere premergătoare care, nu poate fi

atacată decât odată cu fondul și, drept urmare, a respins

cererea de înaintare a dosarului instanței de apel apreciind-o

prematură.

Împotriva ambelor încheieri pronunțate

de tribunal, respectiv cea din 4 iunie 2008 și cea din 10 septembrie 2008,

reclamanta a declarat, la 22 septembrie 2008, recurs.

Curtea de Apel București, secția a

VI-a comercială, investită cu soluționarea căii de atac

exercitate de reclamantă califică drept apel calea de atac

declarată împotriva încheierii din 10 septembrie 2008 și prin decizia

nr. 61 din 5 februarie 2009, anulează ca netimbrat apelul declarat de

reclamantă împotriva încheierii din 4 iunie 2008 și respinge ca

inadmisibil apelul declarat de reclamanta împotriva încheierii din 10

septembrie 2008, pronunțate de Tribunalul București în dosarul nr. 3534/3/2008.

Decizia nr. 61 a Curții de Apel a fost

casată cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleași instanțe,

de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 1372 din

8 mai 2009, urmare admiterii recursului declarat de reclamantă și

constatării unor încălcări de ordin procedural prevăzute

sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ.

În rejudecare Curtea de Apel București, secția

a VI-a comercială, prin decizia comercială nr. 364 din data de 15

octombrie 2009, a admis excepția inadmisibilității apelului

declarat de reclamanta SC R.C. SRL împotriva încheierii din data de 10

septembrie 2008 pronunțată de Tribunal și a respins acest apel

ca inadmisibil; a admis apelul declarat de reclamanta împotriva încheierii din

4 iunie 2008 pronunțată de tribunal în aceeași cauză, a

desființat încheierea din 4 iunie 2008 și a trimis cauza primei

instanțe pentru continuarea judecății.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța de control devolutiv a reținut următoarele aspecte

relevante în fapt și în drept.

Cu privire la încheierea din 4 iunie 2008

prin care tribunalul a respins ca inadmisibilă acțiunea

principală formulată de reclamantă, reținând caracterul

acesteia de acțiune în constatare, Curtea a apreciat că din

conținutul acțiunii rezultă, cu evidență, contrariul,

respectiv caracterul acțiunii în realizare în condițiile în care

reclamanta solicită compensarea creanțelor reciproce ale

părților.

Sub un al doilea aspect Curtea a constatat

că prin încheierea astfel pronunțată, având valoarea unei

sentințe sub aspectul conținutului său, instanța a

soluționat numai acțiunea principală, cu încălcarea

dispozițiilor procedurale prevăzute sub sancțiunea nulității

de art. 105 alin. (2) C. proc. civ.

Cu privire la încheierea din 10 septembrie

2008 instanța o califică ca fiind o încheiere premergătoare,

prin care nu a fost întrerupt cursul judecății, ci s-a dispus în fapt

continuarea judecății cererii reconvenționale, încheiere care nu

poate fi atacată cu apel separat, potrivit dispozițiilor art. 282 alin.

(2) C. proc. civ.

Împotriva acestei ultime decizii, societatea

pârâtă I.C.P.S.P. SA, a declarat recurs la data de 4 decembrie 2009, în

termen legal, solicitând modificarea în parte a deciziei nr. 364 din 15

octombrie 2009 pronunțată de instanța de apel în sensul respingerii

apelului declarat de reclamanta împotriva încheierii din 4 iunie 2008 pronunțată

de Tribunalul București, secția a VI-a comercială.

Recurenta și-a întemeiat recursul pe

motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. vizând aplicarea

greșită a dispozițiilor legale incidente, respectiv a

dispozițiilor art. 282 alin. (2) C. proc. civ. potrivit cărora împotriva

încheierilor premergătoare nu se poate face apel decât odată cu

fondul.

Susține recurenta în dezvoltarea

recursului, că, prin încheierea din 4 iunie 2008, prima instanță

a respins excepția inadmisibilității acțiunii principale,

iar cursul judecății nu a fost întrerupt, în cauză acordându-se termen

pentru continuarea judecății pe cererea reconvențională.

Înalta Curte verificând în cadrul controlului

de legalitate decizia atacată, în raport de criticile invocate, constată

că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează:

Chestiunea de drept a cărei examinare o

impune soluționarea prezentului recurs vizează calificarea

hotărârii adoptate de instanța fondului prin încheierea

pronunțată la data de 4 iunie 2008 și pe cale de

consecință stabilirea condițiilor de exercitare a căii de

atac a apelului împotriva ei de către partea nemulțumită.

Dispozițiile legale pertinente în

această materie sunt cele prevăzute în Codul de procedură

civilă capitolul IV. Hotărârile art. 255, potrivit cărora

hotărârile prin care se rezolvă fondul cauzei în primă

instanță se numesc sentințe, toate celelalte hotărâri date

de instanță în cursul judecății se numesc încheieri, precum

și dispozițiile cuprinse în titlul IV. Apelul art. 282 C. proc. civ.

potrivit cărora hotărârile date în primă instanță de tribunal

sunt supuse apelului la curtea de apel [alin. (1)] încheierile

premergătoare putând fi atacate cu apel numai odată cu fondul,

afară de cazul când prin ele s-a întrerupt cursul judecății [alin.

(2)].

În raport de acest context legal și de cadrul

procesual stabilit de părți prin investirea instanței cu o

acțiune principală și o cerere reconvențională,

soluția adoptată de prima instanță cu privire la

acțiunea principală, în sensul respingerii ei ca inadmisibilă

și continuarea judecății pe cererea reconvențională,

prin încheierea din 4 iunie 2008 nu are semnificația unei încheieri

premergătoare, interlocutorii, care pregătește darea

hotărârii finale în cauză, ci reprezintă soluția

finală în ce privește acțiunea principală, care a fost

respinsă apreciindu-se că dreptul și pretențiile

reclamantei nu pot fi valorificate pe calea procesuală aleasă.

În alte cuvinte Tribunalul ca primă

instanță a pronunțat o hotărâre finală pe

acțiunea principală, hotărâre care, în raport de

dispozițiile procedurale susmenționate, trebuia să fie

materializată într-o sentință și nu să îmbrace forma

unei încheieri înterlocutorii, chiar și în ipoteza în care instanța

ar fi calificat inadmisibilitatea invocată din oficiu, ca o excepție

de fond, peremtorie, deși această calificare nu rezultă din

considerentele sumare ale motivării.

Sub acest ultim aspect, calificarea dată

de prima instanță acțiunii principale, ca fiind o acțiunea

în constatare, este greșită în raport de obiectul său, temeiul

de drept indicat, reclamanta solicitând să se dispună compensarea

creanțelor reciproce ale părților și nu constatarea existenței

sau inexistenței dreptului.

În alte cuvinte, reclamanta a formulat o acțiune

în realizare prin care tinde să-și valorifice dreptul de a solicita

compensarea datoriilor reciproce izvorâte din contractul încheiat cu pârâta,

acțiunea întemeiată în drept pe dispozițiile art. 1143 C. civ.

și care este pe deplin admisibilă.

Argumentul instanței de fond, potrivit

căruia, deși acțiunea principală a reclamantei prin care

solicită compensarea este inadmisibilă, va reține această

cerere ca o apărare a reclamantei în cererea reconvențională,

relevă caracterul contradictoriu al raționamentului și lipsa de

fundament juridic în adoptarea soluției pronunțate.

Distinct de aceste considerente care țin

de fondul dreptului ce se încearcă a fi valorificat pe o cale procedurală

corectă, în condițiile în care instanța fondului a apreciat

că acțiunea principală este în stare de judecată și a

soluționat-o, continuarea judecății în cauză, în vederea soluționării

în cereri reconvenționale nu mai era posibilă în raport de

dispozițiile art. 120 și art. 165 C. proc. civ. care impuneau

disjungerea cererii reconvenționale și judecarea ei separată.

Așa fiind, decizia instanței care

sancționează încălcările de ordin procedural ce au produs o

vătămare gravă drepturilor reclamantei, prin desființarea încheierii

din data de 4 iunie 2008 și trimiterea cauzei primei instanțe pentru

continuarea judecății este legală, soluționarea împreună

a acțiunii principale și a cererii reconvenționale impunându-se

în circumstanțele de fapt și de drept mai sus examinate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

pârâta SC I.C.P.S.P. SA București împotriva deciziei comerciale nr. 364 din

15 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VI-a

comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 23 aprilie 2010.