ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1381/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamantă SC R.C. SRL, a solicitat prin acțiunea introductivă, înregistrată la data de 28 ianuarie 2008 pe rolul Tribunalului București, formulată în contradictoriu cu pârâta I.C.P.S.P. SA, să se dispună compensarea creanțelor reciproce deținute de părți, respectiv datoria pârâtei în sumă de 52.827 lei reprezentând contravaloare reparații capitale și îmbunătățiri aduse de reclamantă spațiului închiriat proprietatea pârâtei, cu datoria reclamantei față de pârâtă, în sumă de 51.279,46 lei reprezentând chirie pentru spațiul închiriat.

În cauză, pârâta a formulat cerere reconvențională solicitând obligarea reclamantei la plata sumei de 73.863,95 lei reprezentând chirie restantă aferentă perioadei iunie 2006 - ianuarie 2008 și penalități de întârziere calculate de la 1 martie 2008 conform clauzelor contractului de închiriere convenit de părți din 2003. Prin încheierea din data de 4 iunie 2008 Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a respins acțiunea principală, ca inadmisibilă, a respins excepția prematurității cererii reconvenționale, ca neîntemeiată, a constatat caracterul de apărare de fond a compensației și a dispus continuarea judecății, acordând termen la 10 septembrie 2008. Împotriva acestei încheieri reclamanta a declarat apel solicitând desființarea sa și trimiterea cauzei instanței de fond pentru continuarea judecății.

Prin încheierea din data de 10 septembrie 2008 Tribunalul investit cu judecarea cauzei, a constatat, în temeiul art. 282 alin. (2) C. proc. civ., că apelul declarat de reclamanta împotriva încheierii din 4 iunie 2008 vizează o încheiere premergătoare care, nu poate fi atacată decât odată cu fondul și, drept urmare, a respins cererea de înaintare a dosarului instanței de apel apreciind-o prematură. Împotriva ambelor încheieri pronunțate de tribunal, respectiv cea din 4 iunie 2008 și cea din 10 septembrie 2008, reclamanta a declarat, la 22 septembrie 2008, recurs.

Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, investită cu soluționarea căii de atac exercitate de reclamantă califică drept apel calea de atac declarată împotriva încheierii din 10 septembrie 2008 și prin decizia nr. 61 din 5 februarie 2009, anulează ca netimbrat apelul declarat de reclamantă împotriva încheierii din 4 iunie 2008 și respinge ca inadmisibil apelul declarat de reclamanta împotriva încheierii din 10 septembrie 2008, pronunțate de Tribunalul București în dosarul nr. 3534/3/2008. Decizia nr. 61 a Curții de Apel a fost casată cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleași instanțe, de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 1372 din 8 mai 2009, urmare admiterii recursului declarat de reclamantă și constatării unor încălcări de ordin procedural prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc.

civ. În rejudecare Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, prin decizia comercială nr. 364 din data de 15 octombrie 2009, a admis excepția inadmisibilității apelului declarat de reclamanta SC R.C. SRL împotriva încheierii din data de 10 septembrie 2008 pronunțată de Tribunal și a respins acest apel ca inadmisibil; a admis apelul declarat de reclamanta împotriva încheierii din 4 iunie 2008 pronunțată de tribunal în aceeași cauză, a desființat încheierea din 4 iunie 2008 și a trimis cauza primei instanțe pentru continuarea judecății. Pentru a se pronunța astfel, instanța de control devolutiv a reținut următoarele aspecte relevante în fapt și în drept.

Cu privire la încheierea din 4 iunie 2008 prin care tribunalul a respins ca inadmisibilă acțiunea principală formulată de reclamantă, reținând caracterul acesteia de acțiune în constatare, Curtea a apreciat că din conținutul acțiunii rezultă, cu evidență, contrariul, respectiv caracterul acțiunii în realizare în condițiile în care reclamanta solicită compensarea creanțelor reciproce ale părților. Sub un al doilea aspect Curtea a constatat că prin încheierea astfel pronunțată, având valoarea unei sentințe sub aspectul conținutului său, instanța a soluționat numai acțiunea principală, cu încălcarea dispozițiilor procedurale prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ.

Cu privire la încheierea din 10 septembrie 2008 instanța o califică ca fiind o încheiere premergătoare, prin care nu a fost întrerupt cursul judecății, ci s-a dispus în fapt continuarea judecății cererii reconvenționale, încheiere care nu poate fi atacată cu apel separat, potrivit dispozițiilor art. 282 alin. (2) C. proc. civ. Împotriva acestei ultime decizii, societatea pârâtă I.C.P.S.P. SA, a declarat recurs la data de 4 decembrie 2009, în termen legal, solicitând modificarea în parte a deciziei nr. 364 din 15 octombrie 2009 pronunțată de instanța de apel în sensul respingerii apelului declarat de reclamanta împotriva încheierii din 4 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială.

Recurenta și-a întemeiat recursul pe motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. vizând aplicarea greșită a dispozițiilor legale incidente, respectiv a dispozițiilor art. 282 alin. (2) C. proc. civ. potrivit cărora împotriva încheierilor premergătoare nu se poate face apel decât odată cu fondul. Susține recurenta în dezvoltarea recursului, că, prin încheierea din 4 iunie 2008, prima instanță a respins excepția inadmisibilității acțiunii principale, iar cursul judecății nu a fost întrerupt, în cauză acordându-se termen pentru continuarea judecății pe cererea reconvențională.

Înalta Curte verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată, în raport de criticile invocate, constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează: Chestiunea de drept a cărei examinare o impune soluționarea prezentului recurs vizează calificarea hotărârii adoptate de instanța fondului prin încheierea pronunțată la data de 4 iunie 2008 și pe cale de consecință stabilirea condițiilor de exercitare a căii de atac a apelului împotriva ei de către partea nemulțumită. Dispozițiile legale pertinente în această materie sunt cele prevăzute în Codul de procedură civilă capitolul IV. Hotărârile art. 255, potrivit cărora hotărârile prin care se rezolvă fondul cauzei în primă instanță se numesc sentințe, toate celelalte hotărâri date de instanță în cursul judecății se numesc încheieri, precum și dispozițiile cuprinse în titlul IV.

Apelul art. 282 C. proc. civ. potrivit cărora hotărârile date în primă instanță de tribunal sunt supuse apelului la curtea de apel [alin. (1)] încheierile premergătoare putând fi atacate cu apel numai odată cu fondul, afară de cazul când prin ele s-a întrerupt cursul judecății [alin. (2)]. În raport de acest context legal și de cadrul procesual stabilit de părți prin investirea instanței cu o acțiune principală și o cerere reconvențională, soluția adoptată de prima instanță cu privire la acțiunea principală, în sensul respingerii ei ca inadmisibilă și continuarea judecății pe cererea reconvențională, prin încheierea din 4 iunie 2008 nu are semnificația unei încheieri premergătoare, interlocutorii, care pregătește darea hotărârii finale în cauză, ci reprezintă soluția finală în ce privește acțiunea principală, care a fost respinsă apreciindu-se că dreptul și pretențiile reclamantei nu pot fi valorificate pe calea procesuală aleasă.

În alte cuvinte Tribunalul ca primă instanță a pronunțat o hotărâre finală pe acțiunea principală, hotărâre care, în raport de dispozițiile procedurale susmenționate, trebuia să fie materializată într-o sentință și nu să îmbrace forma unei încheieri înterlocutorii, chiar și în ipoteza în care instanța ar fi calificat inadmisibilitatea invocată din oficiu, ca o excepție de fond, peremtorie, deși această calificare nu rezultă din considerentele sumare ale motivării. Sub acest ultim aspect, calificarea dată de prima instanță acțiunii principale, ca fiind o acțiunea în constatare, este greșită în raport de obiectul său, temeiul de drept indicat, reclamanta solicitând să se dispună compensarea creanțelor reciproce ale părților și nu constatarea existenței sau inexistenței dreptului.

În alte cuvinte, reclamanta a formulat o acțiune în realizare prin care tinde să-și valorifice dreptul de a solicita compensarea datoriilor reciproce izvorâte din contractul încheiat cu pârâta, acțiunea întemeiată în drept pe dispozițiile art. 1143 C. civ. și care este pe deplin admisibilă. Argumentul instanței de fond, potrivit căruia, deși acțiunea principală a reclamantei prin care solicită compensarea este inadmisibilă, va reține această cerere ca o apărare a reclamantei în cererea reconvențională, relevă caracterul contradictoriu al raționamentului și lipsa de fundament juridic în adoptarea soluției pronunțate.

Distinct de aceste considerente care țin de fondul dreptului ce se încearcă a fi valorificat pe o cale procedurală corectă, în condițiile în care instanța fondului a apreciat că acțiunea principală este în stare de judecată și a soluționat-o, continuarea judecății în cauză, în vederea soluționării în cereri reconvenționale nu mai era posibilă în raport de dispozițiile art. 120 și art. 165 C. proc. civ. care impuneau disjungerea cererii reconvenționale și judecarea ei separată. Așa fiind, decizia instanței care sancționează încălcările de ordin procedural ce au produs o vătămare gravă drepturilor reclamantei, prin desființarea încheierii din data de 4 iunie 2008 și trimiterea cauzei primei instanțe pentru continuarea judecății este legală, soluționarea împreună a acțiunii principale și a cererii reconvenționale impunându-se în circumstanțele de fapt și de drept mai sus examinate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC I.C.P.S.P. SA București împotriva deciziei comerciale nr. 364 din 15 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 aprilie 2010.