ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1880/2013

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1880/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului București, secția a VI-a comercială, la data de 2 aprilie 2009,

sub nr. 13754/3/2009 reclamanta F.Î. "A.C.", în temeiul dispozițiilor

art. 1420, art. 1421, art. 1422 alin. (2), art. 1439 alin. (2), art. 1084 și art.

1085 C. civ., a chemat în judecată pe pârâta SC E. SA solicitând să se dispună

rezilierea contractului de închiriere din 31 ianuarie 2003 și a actelor

adiționale nr. a, b, c, d, e anexe la acesta, obligarea pârâtei la plata sumei

de 753.084,00 RON, reprezentând prejudiciul cauzat prin neexecutarea obligației

asumate prin contractul de închiriere, constând în paguba efectiv suferită de

173.084 RON și în beneficiul nerealizat în sumă de 580.000 RON și la plata

cheltuielilor de judecată.

Pârâta a depus întâmpinare

prin care a solicitat respingerea acțiunii introductive ca neîntemeiată și

cerere reconvențională, prin care, în temeiul art. 969 - 970 și art. 1410 -

1453 C. civ. și art. 111 și art. 119 - 120 C. proc. civ., a solicitat

constatarea rezoluțiunii contractului de închiriere din 31 martie 2003 din vina

exclusivă a reclamantei, începând cu data de 1 octombrie 2008 și obligarea

acesteia la plata sumei de 96.000 RON reprezentând contravaloarea chiriei

calculate începând cu data rezoluțiunii contractului, respectiv de la 1

octombrie 2008 și până la data încetării de drept al contractului, respectiv 31

decembrie 2009.

Reclamanta a depus

întâmpinare la cererea reconvențională prin care a solicitat respingerea

acesteia ca inadmisibilă.

Prin cererea

înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a comercială, sub nr.

9642/3/2009, reclamanta E.SA, în temeiul dispozițiilor art. 969 - 970 și art.

1410 - 1453 C. civ., a chemat în judecată pe pârâta F.Î. "A.C."

solicitând constatarea rezilierii contractului de închiriere din 31 martie 2003

începând cu data de 1 octombrie 2008 și obligarea pârâtei la evacuarea

spațiului ce a făcut obiectul contractului de închiriere din 31 martie 2003.

Prin Sentința

comercială nr. 6754 din 30 aprilie 2009, tribunalul a admis excepția

necompetenței sale materiale, invocată din oficiu și a declinat competența

soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei sector 3 București.

Cauza a fost

înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 3 sub nr. 11746/301/2009, iar

prin încheierea din 25 iunie 2010 s-a dispus înaintarea dosarului către

Tribunalul București, secția a VI-a comercială, în vederea soluționării

excepției de litispendență, respectiv a cererii de conexare la Dosarul nr.

13754/3/2009.

Prin încheierea din

24 noiembrie 2010, tribunalul a dispus conexarea Dosarului nr. 11746/301/2009

la Dosarul nr. 13754/3/2009, iar la termenul din 30 septembrie 2009, pârâta a

renunțat la cererea reconvențională.

Prin Sentința

comercială nr. 9683 din 6 iulie 2011 pronunțată de Tribunalul București, secția

a VI-a comercială, în Dosarul nr. 13754/3/2009 a fost admisă în parte cererea

principală formulată de reclamanta F.Î. "A.C." în contradictoriu cu

pârâta SC E. SA; s-a dispus rezilierea contractului de închiriere din 31

ianuarie 2003, a fost obligată pârâta să plătească reclamantei 673.055 RON cu

titlu de daune; au fost respinse ca neîntemeiate celelalte pretenții ale

reclamantei; a fost respinsă ca neîntemeiată cererea conexă formulată de pârâta

SC E. SA; a fost obligată pârâta la plata sumei de 28.617,55 RON cheltuieli de

judecată către reclamantă.

Pentru a dispune în

acest sens, prima instanță a reținut, în esență, că pârâta este în culpă în

ceea ce privește îndeplinirea propriilor obligații contractuale de asigurate a

folosinței spațiului în condiții care să corespundă scopului urmărit de

reclamantă la încheierea contractului, culpă gravă de natură să facă imposibilă

continuarea contractului, fapt pentru care a apreciat ca fiind îndeplinite

condițiile pentru a dispune rezoluțiunea contractului de închiriere din culpa

pârâtei.

Cererea în daune

formulată de reclamantă a fost apreciată parțial întemeiată, instanța reținând

ca fiind dovedite condițiile răspunderii civile contractuale, în sarcina

pârâtei, fapta ilicită a acesteia constând în încălcarea obligației

contractuale de a asigura reclamantei pe toată durata contractului, folosința

spațiului închiriat în scopul prevăzut în contract, faptă ce a cauzat

reclamantei un prejudiciu constând în contravaloarea taxelor școlare pentru

anul școlar 2008 - 2009, de care ar fi beneficiat dacă pârâta și-ar fi

respectat respectiva obligație.

În același sens a

reținut că, din concluziile raportului de expertiză contabilă întocmit în

cauză, a rezultat cuantumul taxelor de înscriere pentru anul școlar 2008 - 2009

ca fiind în sumă de 7.125 RON, iar cuantumul taxelor școlare de 665.930 RON,

astfel încât prejudiciul reclamantei a fost stabilit la suma de 673.055 RON,

instanța obligând pârâta în favoarea reclamantei la plata acestei sume în baza

art. 1082 C. civ.

În ceea ce privește

acordarea cheltuielilor de investiții solicitate de reclamantă, s-a reținut că

aceasta nu a făcut dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute în contract pentru

atragerea răspunderii pârâtei în cazul neamortizării investițiilor, deși sarcina

probei îi revenea conform art. 1169 C. civ. și 129 alin. (1) C. proc. civ.

Referitor la cererea

conexă privind constatarea rezoluțiunii contractului formulată de pârâtă,

instanța a reținut că aceasta este neîntemeiată motivat de faptul că doar

partea care și-a executat sau care se declară gata să-și execute obligațiile

asumate poate invoca rezilierea contractului, situații în care nu se află

pârâta, hotărârile obținute de aceasta în proceduri ce nu permit cercetarea

fondului și stabilirea întinderii și executării obligațiilor, nefiind de natură

să conducă la o altă concluzie.

În ceea ce privește

petitul în evacuarea reclamantei locatare, tribunalul a reținut că aceasta a

părăsit deja spațiul închiriat, împrejurare rezultând fără echivoc din probele

administrate, chiar dacă între părți nu s-a întocmit un proces-verbal de

predare-primire a spațiului, astfel încât a respins cererea pârâtei de evacuare

a reclamantei ca neîntemeiată.

Împotriva acestei

sentințe a formulat apel pârâta SC E. SA solicitând schimbarea hotărârii în

sensul respingerii cererii introductive și admiterii cererii conexe privind

rezilierea contractului și obligarea reclamantei la evacuarea spațiului obiect

al închirierii.

Prin Decizia civilă

nr. 143 din 23 martie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a

VI-a civilă, a fost admis apelul declarat de pârâta SC E. SA București

împotriva Sentinței comerciale nr. 9683 din 6 iulie 2011 pronunțată de

Tribunalul București, secția a VI-a comercială, în Dosarul nr. 13754/3/2009, pe

care a schimbat-o în parte, în sensul că a respins cererea de obligare a

pârâtei la plata sumei de 673.055 RON cu titlu de daune către reclamantă, a

menținut restul dispozițiilor și a obligat întimata-reclamantă la plata sumei

de 5.120 RON cheltuieli de judecată în apel către apelanta-pârâtă.

Pentru a dispune

astfel, instanța de prim control judiciar a reținut, în esență, că reclamanta a

solicitat cu titlu de daune contravaloarea taxelor de înscriere și de

școlarizare aferente anului școlar 2008 - 2009 pentru cei 58 de elevi înscriși,

taxe a căror valoare a fost determinată prin raportul de expertiză tehnică ca

fiind în sumă de 673.055 RON și care a fost contestată de pârâtă sub aspectul

faptului că nu reprezintă integral prejudiciul cauzat, neconstituind exclusiv profitul

reclamantei, sumele încasate cu acest titlu fiind afectate și altor cheltuieli,

respectiv: cheltuieli pentru chirie, pentru utilități, cheltuieli cu salariile

cadrelor didactice și personalului auxiliar.

În raport de această

constatare, apreciind prejudiciul ca nedovedit, curtea a admis apelul și a

schimbat sentința atacată în sensul că a respins pretențiile reclamantei

privind acordarea de daune reprezentând contravaloarea taxelor de înscriere și

de școlarizare aferente anului școlar 2008 - 2009.

Împotriva Deciziei

civile nr. 143 din 23 martie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București,

secția a VI-a civilă, în termen legal, a declarat recurs reclamanta F.Î.

"A.C." București, criticând-o din perspectiva motivelor de

nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. și

solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei atacate în sensul

respingerii apelului și menținerii sentinței primei instanțe ca justă și

temeinică.

În dezvoltarea

criticilor formulate subsumat motivului de nelegalitate prevăzut la pct. 7 al

art. 304 C. proc. civ., reclamanta a susținut că hotărârea instanței de apel

cuprinde motive contradictorii, întrucât, deși reține în considerente culpa

gravă a pârâtei în neexecutarea obligațiilor contractuale asumate, incidența

dispozițiilor art. 1082 C. civ. și existența unui raport de expertiză tehnică

contabilă care a stabilit și cuantificat prejudiciul ce i-a fost produs,

concluzionează în sensul respingerii cererii în despăgubiri.

Circumscris aceluiași

caz de nelegalitate, pârâta a arătat că decizia atacată a fost pronunțată cu

încălcarea principiilor dreptului la apărare și rolului activ al instanței în

aflarea adevărului în cauza, prin aceea că, deși a formulat cerere de

probatorii în fața instanței de apel, respinsă de aceasta pentru motivul

suficienței probatoriilor administrate în fața primei instanțe, ulterior a

respins pretențiile sale privind acordarea de daune, apreciind prejudiciul ca

fiind nedovedit.

Subsumat motivului de

nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pârâta a susținut că

instanța de apel a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 1082 și art.

1084 C. civ. raportate la art. 10 din contractul de închiriere nr. a/2003,

referindu-se exclusiv la profitul nerealizat, deși clauza convenită de părți a

inclus pentru situația întreruperii activității, obligarea părții în culpă la

plata profitului pierdut "și a altor daune care reies din acest

fapt".

Prealabil examinării

motivelor de nelegalitate prima chestiune ce se impune a fi precizată este cea

referitoare la obligația prevăzută în sarcina părții care exercită această cale

de atac de a respecta dispozițiile art. 302

1

și 304 C. proc. civ.

Exigențele impuse prin cele două texte legale au în vedere faptul că recursul

în concepția actuală este cale extraordinară de atac și în consecință, ca ultim

grad de jurisdicție nu își propune rejudecarea fondului, ci examinarea

legalității hotărârilor atacate în condițiile art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ.

Analizând decizia

atacată în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate

și temeiurilor de drept invocate, Înalta Curte constată că recursurile sunt

fondate din perspectiva cazului de casare prevăzut de dispozițiile art. 304

pct. 7 coroborat cu art. 312 alin. (3) și (5) C. proc. civ. și vor fi admise în

considerarea următoarelor argumente:

Art. 304 pct. 7 C.

proc. civ. reglementează ca motiv de recurs situația în care hotărârea nu

cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii

ori străine de natura pricinii.

Motivarea hotărârii

înseamnă că aceasta trebuie să cuprindă în considerentele sale, motivele de

fapt și de drept care au format convingerea instanței și au condus la soluția

pronunțată, care au legătură directă cu aceasta și care susțin soluția

pronunțată.

Motivarea unei

hotărâri este contradictorie atunci când există considerente contradictorii,

din care rezultă atât temeinicia, cât și netemeinicia cererii de chemare în

judecată, ori atunci când există contradicție între considerente și dispozitiv.

Motivarea străină de

natura pricinii se regăsește într-o hotărâre, atunci când argumentele avute în

vedere de instanță în considerentele acesteia nu au legătura cu soluția și nu

sunt de natură să o susțină,

Potrivit art. 261

alin. (1) C. proc. civ., hotărârea instanței de fond trebuie că cuprindă

motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței și cele

pentru care au fost înlăturate susținerile părților.

Acest text a

consacrat principiul potrivit căruia hotărârile trebuie să fie motivate, iar

nerespectarea acestui principiu constituie motiv de casare potrivit art. 304

pct. 7 C. proc. civ., rolul textului fiind acela de a se asigura o bună

administrare a justiției și exercitarea controlului judiciar de către

instanțele superioare.

De altfel, chiar

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (cauza Achina împotriva României, cauza

Gheorghe împotriva României) subliniază rolul pe care motivarea unei hotărâri

îl are pentru respectarea art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor

Omului și arată că dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat

efectiv decât dacă susținerile părților sunt examinate de către instanță,

aceasta având obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor,

argumentelor și elementelor de probă sau cel puțin de a le aprecia.

A nu motiva o

hotărâre și a nu prezenta argumentele pentru care au fost înlăturate

susținerile părților, echivalează cu necercetarea fondului cauzei.

Motivarea hotărârii

este necesară pentru ca părțile să cunoască motivele avute în vedere de

instanță la pronunțarea soluției, în raport de care să poată exercita calea de

atac împotriva acesteia, iar instanța ierarhic superioară să poată cenzura

legalitatea și temeinicia acesteia,

Constituie motiv de

casare nu numai inexistența motivării, dar și insuficiența ei.

În speță, Înalta

Curte, verificând considerentele hotărârii atacate, constată că aceasta

cuprinde sumar argumentele în sprijinul soluției pronunțate și că acestea sunt

și contradictorii, încadrându-se astfel, prima și a doua dintre cele trei

ipoteze avute în vedere de legiuitor la edictarea art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

pentru ca, hotărârea să fie susceptibilă de reformare pe calea recursului.

Or, hotărârea

judecătorească nu este un act discreționar, ci rezultatul unui proces logic de

analiză a probelor administrate în scopul aflării adevărului și justei

soluționări a cauzei.

În plus, motivarea

hotărârii judecătorești justifică echitatea procesului pe de o parte, prin

dreptul părților de a fi convinse că justiția a fost înfăptuită, respectiv că

judecătorul a examinat toate mijloacele procesuale și procedurale propuse de

acestea și, pe de altă parte, prin dreptul părților de a cunoaște oportunitatea

promovării căii de atac.

Hotărârea atacată,

pronunțată în apel, cale de atac devolutivă, cuprinde lapidar și contradictoriu

argumentele care au format convingerea instanței în sensul soluției pronunțate,

rezultând fără echivoc că, în speță, situația de fapt dedusă judecății nu a

fost pe deplin stabilită, hotărârea fiind pronunțată cu încălcarea prevederilor

art. 295 C. proc. civ., care consacră chiar caracterul devolutiv al căii de

atac.

Echivocul asupra

cuantumului pretențiilor la care este îndreptățită reclamanta, ce constituie

unul dintre petitele deduse judecății, soluționat în sensul respingerii, în

contextul în care instanța de control confirmă culpa pârâtei în derularea

raporturilor contractuale este apreciat de Înalta Curte, ca fiind de natură să

impună conform art. 312 alin. (2) teza ultimă C. proc. civ., casarea hotărârii

atacate cu trimitere spre rejudecare în vederea lămurii situației de fapt prin

completarea probatoriilor administrate în cauză, cu respectarea limitelor

învestirii, dar și a principiului rolului activ al instanței, atât în sensul

culpei în raport de care urmează a se analiza în ce măsură expertiza prin care

s-a stabilit că imobilul se încadrează în clasa I de risc poate constitui un

eventual caz exonerator de răspundere, cât și în sensul stabilirii

prejudiciului efectiv cauzat și a beneficiului nerealizat de către reclamantă,

urmând a se administra o expertiză tehnică contabilă care vizează verificarea

evidențelor ambelor părți contractante în ceea ce privește derularea

raporturilor contractuale.

Așa fiind, se

constată că, instanța de apel nu a respectat caracterul devolutiv al căii de

atac cu care a fost învestită neadministrând probatoriile necesare stabilirii

situației de fapt reale și aflării adevărului în cauză în raport de normele

legale incidente, în materia obligațiilor și a contractului de închiriere, atrăgând

astfel incidența motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc.

civ., astfel încât pentru toate argumentele ce preced, în aplicarea

dispozițiilor art. 312 alin. (2), (3) și (5) C. proc. civ., Înalta Curte

urmează să admită recursul declarat de reclamanta F.Î. "A.C."

București împotriva Deciziei civile nr. 143 din 23 martie 2012 pronunțată de

Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, pe care o va casa și va dispune

trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, care, cu ocazia

rejudecării urmează a se preocupa de remedierea deficiențelor arătate cu

respectarea dispozițiilor legale menționate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de reclamanta F.Î. "A.C." București împotriva Deciziei civile

nr. 143 din 23 martie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a

VI-a civilă, pe care o casează și dispune trimiterea cauzei spre rejudecare

aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 14 mai 2013.

Procesat de GGC - AS