ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1841/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 8741 din 3 iunie 2009 Tribunalul București, secția a Vl- a comercială, a admis cererea formulată de reclamanta RA - A.P.P.S. în contradictoriu cu pârâta SC R. SRL, a dispus evacuarea pârâtei din spațiul deținut în imobilul situat în București, sector 6 pentru lipsa titlului locativ și a respins cererea reconvenționala formulată de pârâtă ca nefondată.

S-a reținut că reclamanta a solicitat evacuarea pârâtei, arătând că a încheiat cu aceasta un contract de locatiune și prestări servicii, din 24 februarie 2003, pentru locațiunea spațiului menționat anterior; contractul a fost valabil până la data de 28 februarie 2008. Din probele administrate, judecătorul fondului a reținut ca, după data de 28 februarie 2008, contractul de locatiune nu a mai fost prelungit, pârâta fiind notificată să părăsească imobilul, aspect recunoscut și în cadrul interogatoriului. În consecință, judecătorul a apreciat ca fiind întemeiată cererea reclamantei, reținând că acesta, în calitate de proprietar este privată de dreptul său de folosință. S-a mai reținut că prin cererea reconvenționala, pârâta a solicitat obligarea pârâtei la prelungirea contractului pentru o perioadă de 2 ani, în raport de investițiile efectuate la imobil.

S- reținut, din raportul efectuat în cauză că pârâta a efectuat o serie de investiții a căror valoare actualizată este de 6.350 lei; s-a constatat că pe parcursul derulării contractului pârâta nu a solicitat și nu a primit acordul reclamantei pentru efectuarea acestor lucrări; de asemenea, s-a constatat că solicitarea pârâtei adresată reclamantei prin care încunoștiința despre efectuarea investițiilor a fost emisă ulterior expirării duratei locatiunii. Totodată, s-a reținut că clauzele contractuale nu stabilesc o obligație pentru reclamantă de a prelungi contractul de locatiune, termenii contractuali stipulând doar că reclamanta „poate" lua o asemenea măsură. în consecință, cererea reconvenționala a fost respinsă ca nefondată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta SC R. SRL, solicitând admiterea apelului și schimbarea sentinței apelate în sensul admiterii cererii reconvenționale și prelungirii duratei locatiunii cu doi ani. Prin Decizia comercială nr. 520 din 9 decembrie 2009, Curtea de Apel București, secția a VI- a comercială, a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtă, reținând, în esență, că relația contractuală dintre părți a încetat, prin ajungerea la termen a perioadei pentru care s-a încheiat locațiunea, astfel încât intimata nu mai era ținută de dispoziția contractuală referitoare la soluționarea amiabilă a litigiului. Pe de altă parte, se reține că intimata a adus la cunoștință apelantei în termen util faptul că nu mai are posibilitatea de a prelungi contractul de locațiune, apelanta rămânând în pasivitate.

A doua critică a apelantei vizând necesitatea prelungirii contractului de locațiune pentru o perioadă de doi ani, în raport de investițiile efectuate la spațiul închiriat, este, de asemenea, nefondată. Așa cum a reținut și judecătorul fondului, pentru a putea fi discutată o asemenea oportunitate, era necesar ca apelanta să formuleze o solicitare în acest sens; or, din probele administrate nu rezultă că apelanta ar fi efectuat o asemenea solicitare, în urma notificării transmise de intimată prin executor judecătoresc, invocând această oportunitate doar în urma cererii de evacuare formulată de intimată. Totodată, valoarea investițiilor, ce constituie de fapt, lucrări obișnuite de întreținere și reparații, ori lucrări necesare pentru desfășurarea activității comerciale a apelantei, este redusă, față de împrejurarea că acestea au fost executate la începutul locațiunii, aspect necontestat de apelantă.

Împotriva acestei decizii, pârâta a declarat recurs, solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei recurate în sensul admiterii apelului declarat, schimbarea în întregime a sentinței prin respingerea acțiunii și admiterea cererii reconvenționale, invocând drept motive de nelegalitate dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Înalta Curte, luând în examinare cu prioritate, chestiunea timbrajului, reține că, potrivit art. l din Legea nr. 146/1997, cu referire la art. 20 alin. (1) și (2) din aceeași lege, taxele de timbru se depun anticipat sau până la termenul de judecată stabilit de instanță. În cauză, recurenta-pârâtă a depus dovada achitării timbrului judiciar în cuantum de 0,15 lei o dată cu motivele de recurs.

Potrivit prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și normelor de aplicare a legii, în cazul în care partea nu achită taxa judiciară de timbru, cererea va fi anulată ca insuficient timbrată. În speță, recurenta a fost citată cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru, potrivit dovezii aflate la dosarul cauzei ( fila 5 dosar I.C.C.J. ), însă nu a depus până la termenul de judecată stabilit pentru soluționarea recursului dovada achitării taxei de timbru.

Constatând că recursul nu a fost timbrat anticipat și nici până la termenul stabilit de Înalta Curte, 20 mai 2010, pentru când procedura de citare a fost legal îndeplinită, iar în cauză nu operează scutirea legală de obligația timbrării, înalta Curte urmează să dea eficiență dispozițiilor art. 20 alin. (1) și (3) din Legea nr. 146/1997, respectiv ale art. 35 alin. (1) și (5) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 146/1997, cu referire la art. 9 din O.G nr. 32/1995 modificată și să dispună anularea ca insuficient timbrat a recursului declarat de pârâtă. Față de considerentele expuse, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va anula ca insuficient timbrat recursul declarat de pârâta SC R. SRL București.

PENTRU ACESTE

MOTIVE ÎN NUMELE

LEGII D E C I D E Anulează ca insuficient timbrat recursul declarat de pârâtul SC R. SRL București împotriva Deciziei nr. 520 din 9 decembrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI- a comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 mai 2010.