ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3021/2010

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3021/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursurilor de

față;

Din examinarea lucrărilor din

dosar constată următoarele:

La data de 18 iunie 2007, reclamantele SC E. SRL

Suceava și SC P. SRL Suceava au chemat în judecată pe pârâtele F.A.,

D.M., SC P.I.C. SRL Suceava și SC B.S. SRL Suceava, solicitând ca prin

hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea

pârâtelor, în solidar, la plata sumei totale de 311.635 lei reprezentând

prejudiciul efectiv suferit cauzat prin culpa acestora prin deprecierea

mărfurilor și a dotărilor încredințate în custodie acestora

(218.730 lei) și prin lipsa unei părți din mărfurile

și bunurile încredințate (68.251 lei), respectiv beneficiul

nerealizat în perioada iunie 2003-iunie 2004 (24.654 lei), cu cheltuieli de

judecată.

Prin sentința nr. 3262 din 11

noiembrie 2008, Tribunalul Suceava, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, a luat act că pârâtele au renunțat la

excepția netimbrării, a admis în parte acțiunea și a

obligat pârâtele la plata în solidar a sumei de 246.052 lei cu titlu de

prejudiciu, 74.374 lei reprezentând deprecierea datorată inflației

(pentru perioada iulie 2004 - 31 decembrie 2007), precum și suma de 8.800

lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această

sentință, instanța de fond a reținut în esență

faptul că, după cumpărarea imobilului situat în municipiul Suceava,

(contractul autentic de vânzare - cumpărare fiind încheiat la data de 26

martie 2003), pârâtele au promovat în instanță acțiuni pentru

evacuarea reclamantelor din cauza de față, obligarea acestora la

ridicarea bunurilor depozitate în spațiu, obligarea reclamantelor să

le permită accesul în imobil și de a nu efectua lucrări de

modificare a spațiului, iar în urma admiterii cererilor de inventariere a

bunurilor prin încheierile din 5 iunie 2003 ale Tribunalului Suceava,

executorii judecătorești, în prezența reprezentantelor

societăților comerciale în litigiu, au constatat starea imobilului

și au inventariat bunurile din interior prin enumerare fără a le

identifica, pe sortimente, culori, mărimi sau firme producătoare

și fără a proceda la evaluarea lor.

Ulterior, la data de 11 iulie 2003

reclamantele au fost somate de executorul judecătoresc să

permită accesul în spațiu societăților - pârâte în termen

de 5 zile, însă la data de 16 iulie 2003, în lipsa reclamantelor și a

apărătorului lor, care nu a fost încunoștințat și

înainte de împlinirea termenului acordat prin somație, executorul a intrat

în spațiu, a schimbat ușile de la intrare, a aplicat noi încuietori

și un nou sistem de alarma, iar bunurile proprietatea reclamantelor au

fost predate în custodia pârâtelor F.A. și D.M.

Instanța de fond a opinat

că singura probă care exprimă o părere avizată,

obiectivă în cauză este cea exprimată de expertul desemnat, ale

cărui argumente au fost însușite în totalitate de judecător,

fiind înlăturate apărările pârâtelor care au susținut

că durata mare de timp a desfășurării custodiei s-a datorat

culpei reclamantelor care au refuzat să-și ridice bunurile în

litigiu, chiar în condițiile în care în acest sens se pronunțase o

hotărâre judecătorească, întrucât, în perioada 8 aprilie 2003

și până la momentul pronunțării prezentei sentințe

între părți au existat o serie de litigii, fiecare dintre ele

încercând să-și valorifice dreptul pretins.

Prin decizia nr. 7 din 1 februarie

2010, Curtea de Apel Suceava, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, și a admis apelul declarat de pârâtele SC

P.I.C. SRL Suceava, F.A., SC B.S. SRL Suceava si D.M.

A schimbat în parte sentința nr.

3262 din 11 noiembrie 2008 a Tribunalului Suceava, secția comercială,

de contencios administrativ și fiscal, în sensul că: menținând

dispoziția de admitere în parte a acțiunii obligat pârâtele SC P.I.C.

SRL Suceava, F.A., SC B.S. SRL Suceava, D.M. să plătească

reclamantelor SC E. SRL Suceava și SC P.I. SRL Suceava suma de 153.522 lei

cu titlu de prejudiciu (in loc de 246.052 lei) actualizată cu rata

inflației pentru perioada iunie 2003 - ianuarie 2004 (in loc de suma de

74.374 lei pentru perioada iulie 2004 - decembrie 2007) precum și suma de

4.400 lei cheltuieli de judecată (în loc de 8.800 lei).

A obligat reclamantele sa

plătească pârâtei SC B.S. SRL Suceava suma de 1.750 lei, cheltuielile

în judecată.

A menținut celelalte

dispoziții care nu contravin deciziei.

A respins, ca nefondat, apelul

reclamantelor SC E. SRL Suceava și SC P.I. SRL Suceava.

A obligat reclamantele să

plătească pârâtei apelante SC B.S. SRL Suceava suma de 25.000 lei

cheltuieli de judecată din apel.

În motivarea acestei soluții,

instanța de apel a reținut că :

Potrivit art. 1034 C. civ.,

„obligația este solidară între mai mulți creditori, când titlul

creanței dă anume drept fiecăruia din ei a cere plata în tot a

creanței și când plata făcută unuia din creditori

eliberează pe debitor", acest tip de solidaritate putând

să-și aibă izvorul numai în convenția părților

sau în testament.

Speța de față

reprezintă însă un caz particular, întrucât între

societățile reclamante SC E. SRL si SC P.I. SRL exista o comunitate

de interese economice evidențiate prin contractele de custodie a

mărfurilor, încheiate la 16 decembrie 2002, 31 decembrie 2002 și 31

mai 2003 (la care a făcut trimitere expertul C.G.) necontestate, precum

și faptul că ambele societăți au același reprezentant

în persoana doamnei B.M., astfel ca în mod legal instanța de fond a

reținut obligația de plată în favoarea reclamantelor.

Referitor la respingerea

nemotivată a probei cu o contraexpertiză contabilă, corect

instanța de fond a reținut în considerentele sentinței atacate,

că pârâtele nu au dovedit că cifrele finale propuse de expert nu au

la bază un calcul ori expertiza nu a avut la bază documentele

contabile justificative ci doar balanțe de verificare, situație

infirmată de conținutul raportului de expertiză, la întocmirea

căruia au constituit material documentar piesele dosarului, actele

infățișate de reclamante și de pârâte și respectiv

arhiva contabilă a reclamantelor - balanțe de verificare

contabilă, inventare .

Pe fondul cauzei Curtea a

reținut că pentru angajarea răspunderii civile delictuale, al

cărei temei juridic îi constituie dispozițiile art. 998 si art. 999 C.

civ., se cere a fi întocmite cumulativ anumite condiții: existența

unui prejudiciu, existența unei fapte ilicite, existența unui raport

de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și

existența vinovăției celui care a cauzat prejudiciul.

Caracterul cert al prejudiciului

invocat de reclamante, contestat de pârâte presupune că acesta este sigur

atât în privința existenței, cât și în privința

posibilității de evaluare. Ori, în cauză, reclamantele au

estimat inițial valoarea prejudiciului la nivelul sumei de 311.635 lei în

raport de expertiza merceologica efectuată de expert L.I., sumă care

ulterior a fost majorată la 558.899 lei, cuantum ce se regăsește

în raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză de expertul

C.G.

De subliniat în acest sens este faptul

că la stabilirea întinderii prejudiciului suferit de reclamante o

importanță deosebită o prezintă caracterul obiectiv al

faptei ilicite, analizate prin prisma acțiunii pozitive dar și a

inacțiunii, precum și gradul de vinovăție a tuturor

părților implicate în proces.

Astfel, urmare a refuzului

reclamantelor de a elibera spațiul la data de 8 martie 2003, dată

convenită de foștii proprietari prin procesul verbal de predare

primire încheiat la 26 martie 2003, pârâtele au inițiat acțiuni în

justiție pentru evacuarea, ridicare bunuri dar și pentru

inventarierea bunurilor aflate în spațiul comercial pe care l-au

cumpărat.

Împrejurarea că inventarierea

bunurilor nu s-a făcut conform procedurilor legale, iar predarea

ulterioară a bunurilor în custodia pârâtelor s-a realizat în mod formal,

nu exonerează pârâtele - apelante de răspunderea stipulată în art.

422 C. proc. civ., întrucât pe de o parte, pârâtele au fost reprezentate de

administratori atât la data inventarierii (6 iunie 2003) cât și la

primirea custodiei (16 iulie 2003) așa încât nu-și pot invoca propria

culpă de vreme ce nu au semnalat neregularitățile ivite, iar pe

de altă parte, aveau obligația de a se comporta diligent cu bunurile

reclamantelor.

Pe de altă parte, reprezentanta

societăților reclamante a refuzat justificat și continuu să

elibereze spațiul comercial cumpărat de pârâte și

să-și ridice bunurile, situație ce demonstrează o atitudine

șicanatoare și de rea-credință cu atât mai mult cu cât a

nesocotit și a ignorat hotărâri judecătorești care implicit

consfințeau dreptul de proprietate al pârâtelor, încălcat în mod

abuziv de către reclamante.

În acest context nu poate fi

reținută motivarea instanței de fond potrivit căreia nu

este dată culpa reclamantelor manifestată prin pasivitate, atâta timp

cât din probatoriul administrat rezultă că reclamantele nu s-au conformat

dispozițiilor instanțelor, procedând chiar la contestarea

oricărei măsuri, fiind lipsite de relevanță demersurile

juridice pe care le-au întreprins fără a urmări un scop bine

determinat. Astfel, așa cum s-a arătat, deși reclamantele au

susținut în mod constant că au urmărit doar recuperarea

bunurilor, acțiunile formulate pentru suspendarea provizorie a

executării și respectiv anularea formelor de executare a

sentințelor comerciale nr. 172 și 173/2004 ale Tribunalului Suceava

infirmă acest aspect, aceste acțiuni fiind respinse de

Judecătoria Suceava prin sentințele civile nr. 1943 și 1944 din

10 iunie 2004, în considerarea faptului că, contravin în mod flagrant

intereselor lor.

Având în vedere faptul că prin

sentințele comerciale nr. 172 și 173 din 31 ianuarie 2004 Tribunalul

Suceava a dispus evacuarea reclamantei SC E. SRL Suceava, obligând-o

să-și ridice bunurile deținute în spațiu, hotărâri

judecătorești executorii față de care reclamanta nu s-a

conformat și nu a procedat la executarea de bună - voie, Curtea de Apel

a apreciat că data pronunțării sentințelor poate fi

considerat termenul limită până la care se justifică

pretențiile solicitate.

Împotriva deciziei Curții de Apel

au declarat recurs atât reclamantele SC E. SRL Suceava și SC P.I. SRL Suceava,

cât și pârâtele SC B.S. SRL Suceava și SC P.I.C. SRL Suceava -

după cum urmează:

Recursul declarat de SC B.S. SRL și

SC P.I.C. SRL este întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 6, 7, 8 și

9 C. proc. civ.

Recurentele formulează următoarele

critici:

C. proc. civ.

Instanța de fond a obligat pârâtele

SC B.S. SRL Suceava și SC P.I.C. SRL Suceava la plata sumei de 246.052 lei

cu titlu de prejudiciu, 74.374 lei depreciere datorată inflației

(iulie 2004 – 31 decembrie 2007), precum și cheltuielile de 8.800 lei în

condițiile în care reclamantele au solicitat prin acțiune beneficiul

nerealizat în perioada iunie 2003 – iunie 2007. În concluzie, recurentele

consideră că s-a acordat ce nu s-a cerut atât de Tribunal, cât

și de Curtea de Apel unde pârâtele SC B.S. SRL Suceava și SC P.I.C.

SRL Suceava au fost obligate la plata sumei de 153.522 lei cu titlu de

prejudiciu suma actualizată cu indicele de inflație.

dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., nu le-au dezvoltat.

C. proc. civ.

În speță, prin apelul

formulat, SC B.S. SRL a invocat o serie de excepții si a solicitat prin

notele de susținere depuse la dosarul cauzei la termenul din iunie 2009 si

ulterior din decembrie 2009 să fie puse în discuția

părților excepțiile invocate.

Instanța investită cu

soluționarea apelului la termenul din 25 ianuarie 2010 a refuzat

nejustificat sa pună în discuția părților excepțiile

invocate și a trecut la dezbaterea în fond a cauzei.

Consideră că în mod

nelegal, instanța a procedat la judecarea cauzei în fond, fără a

se pronunța și pune în discuție părtilor excepțiile

invocate, motiv de casare cu trimitere spre rejudecarea cauzei pentru

necercetarea fondului cauzei (apelului).

C. proc. civ.

În cauză, încălcarea legii

vizează extinderea unei norme juridice dincolo de ipotezele la care se

aplică, prin analogie la o situație ce nu cade sub incidența ei,

art. 422 C. proc. civ., "custodele va fi răspunzător de orice

pagubă va aduce creditorului din cauza neglijenței sale ", în

condițiile în care reclamanta SC E. SRL nu avea calitatea de creditor, în

iunie 2003 bunurile nu au fost sechestrate (ci inventariate de executorii

judecătorești), iar predarea bunurilor către pârâtele apelante

s-a făcut motivat de faptul că reclamanta SC E. SRL a refuzat să

se prezinte să-și ridice bunurile din spațiul pe care îi ocupa

abuziv, fără temei legal, deși i se notificase obligația de

a parasi spațiul.

Față de cele arătate

mai sus, recurentele solicită admiterea recursului, modificarea deciziei

recurate, în sensul admiterii în totalitate a apelului formulat și

respingerea acțiunii formulate ca nefondată.

Recursul declarat de SC B.S. SRL și

SC P.I.C. SRL (separat), este întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8

si 9 C. proc. civ.

Crtitici subsumate art. 304 pct. 7 C.

proc. civ.:

- există contradicție

între considerente și dispozitiv, în sensul că, într-o parte a

hotărârii rezultă netemeinicia acțiunii reclamantelor care

și-au manifestat pasivitate, care "nu au respectat dispozițiile

instanțelor, procedând la contestarea oricărei măsuri"

(prin acțiuni în suspendarea executării și anularea formelor de

executare ), precum și plângerile penale formulate pentru distrugere, fals

și uz de fals, sustragere de sub sechestru, abuz de încredere, etc (...),

iar, prin dispozitiv SC B.S. SRL și SC P.I.C. SRL - au fost obligate la

plata sumei de 153.522 lei cu titlu de prejudiciu.

- motivarea soluției este

superficială, nu are la bază susținerile formulate de SC B.S.

SRL și SC P.I.C. SRL și nu răspunde motivelor de critică;

- motivarea instanței că

în cauză reclamanta SC P.I. SRL "avea marfă în custodia

reclamantei SC E. SRL" este contrazisă de existența facturilor

de vânzare-cumpărare către această societate, vânzarea neputand

fi asimilată cu custodia.

- în decizia recurată nu s-a

făcut nicio referire la proba cu expertiza contabilă admisă în

apel, efectuată de expert contabil A.D.;

- nepronunțarea asupra unei

probe administrate echivalează cu necercetarea fondului cauzei

- deși, pe cale de

excepție, la data de 25 iunie 2009 s-a invocat timbrajul insuficient al

reclamantelor, lipsa calității procesuale active a reclamantei SC P.

SRL, lipsa efectuării procedurii prealabile conform art. 720 indice 1 C. proc.

civ. și lipsa răspunderii persoanelor fizice D.M. si F.A., în

condițiile în care acestea aveau calitatea de administratori ai

societăților comerciale (acestea au semnat procesele-verbale

întocmite de executorul judecătoresc, în calitate de administratori ai SC

B.S. SRL și SC P.I.C. SRL) și nu au preluat bunurile în calitate de

persoane fizice, instanța de apel a refuzat să pună în

discuția părților excepțiile invocate, în condițiile

în care, trebuia să se pronunțe întâi asupra excepțiilor și

apoi asupra fondului cauzei, sau să unească excepțiile cu

fondul, nerespectând principiul oralității și

contradictorialității.

- instanța de apel, nu a

răspuns tuturor argumentelor pârtilor astfel:

-ca înlăturat în mod

nejustificat expertiza contabilă efectuată în apel de A.D.,

fără să motiveze înlăturarea ei și fără

să facă vorbire de această probă;

- a înlaturat în mod nejustificat,

hotărârile penale care au stabilit, fără putința de

tăgadă, definitiv și irevocabil, lipsa de vinovăție a

pârâtelor administratori D.M. de la SC B.S. SRL și SC P.I.C. SRL.

Nu s-a pronunțat cu privire la nulitatea

absolută a expertizei contabile efectuate de expertul C.G., care, a fost

suspendat prin hotărârea nr. 58 din 4 septembrie 2009 a C.E.C.C.A.R. București

-pentru încalcarea normelor profesionale, la efectuarea expertizei dispuse în dosarul

nr. 4491/86/2007, (expertiza bazându-se pe estimări și nu pe documente),

în aceste condiții, a solicitat să se constate nulitatea absolută

a expertizei contabile,calculul prejudiciului, fără vizionarea

mărfii neputând fi luat în considerare.

Critici subsumate art. 304 pet. 8 C.

proc. civ.

Instanța de fond și de

apel - aveau obligația să constate că, D.M. și F.A. - nu au

calitatea procesuală pasivă, ca persoane fizice, ele pot

răspunde eventual, în calitate de administratori ai societăților

SC B.S. SRL si SC P.I.C. SRL.

- în același context, se

înscrie ca lipsită de calitate procesuală activă în ceea ce

privește formularea acțiunii de către SC P. SRL Suceava care, în

condițiile în care, a încredințat în custodie marfa SC E. SRL,

aceasta era în drept în calitate de custode, în baza unui contract legal de

custodie, să promoveze acțiunea în numele și pentru ea.

Critici subsumate art. 304.9 C. proc.

civ.

Recurenta consideră că

instanțele de fond și apel nu pot reține existența

temeiului legal prevăzut de art. 998 și art. 999 C. civ. în

condițiile în care nu este dată vinovăția având în vedere

că reprezentanta reclamantelor, este cea care a refuzat nejustificat

și continuu, să elibereze spațiul comercial cumpărat de

pârâtele SC B.S. SRL și SC P.I.C. SRL și să-și ridice

marfa, în condițiile în care, nu avea contract de închiriere pentru

spațiul în litigiu, nu avea înregistrat spațiul, la registrul

comerțului – ca sediu de firmă, și, prin acțiunea

formulată de pârâte (de evacuare și ridicare bunuri, din spațiul

ocupat fără drept), se procedase la o veritabilă

atenționare asupra consecințelor ce le va suporta.

În cauză, nu este aplicabil

nici art. 422 C. proc. civ., recurentele pârâte neavând niciun raport juridic

încheiat cu reclamantele, în calitate de creditoare, pentru a putea

răspunde, pentru o eventuală neglijență în păstrarea

bunurilor.

În contextul în care reclamantele nu

și-au înregistrat prejudiciul în evidențele contabile, nu există

prejudiciu.

Față de cele învederate,

recurenta solicită admiterea recursului, constatarea nulității

absolute, a expertizelor contabile efectuate de 2 experți incompatibili –

L.I. și C.G., casarea deciziei recurate și a sentinței de fond,

și în rejudecare, respingerea acțiunii reclamantelor ca

netemeinică și nelegală, cu obligarea la plata cheltuielilor de

judecată și onorariu de avocat din ambele cicluri procesuale.

Recursul declarat de reclamantele SC

E. SRL si SC P.I. SRL este întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 si

9 C. proc. civ.

Critici subsumate art. 304 pct. 7 C.

proc. civ.

Recurenta consideră că în

speță, instanța de apel nu a răspuns deloc

apărării sale, în sensul că valoarea prejudiciului care i s-a

cauzat urmare a deprecierii mărfurilor și a dotărilor

proprietății sale pe perioada custodiei este de 558.899 lei,

egală cu valoarea stocului de marfă evidențiat în balanța

contabilă la 31 mai 2003, care are la bază facturi de aprovizionare

și care este certificat de inventarele făcute la 31 decembrie 2002,

ceea ce echivalează cu nemotivarea hotărârii.

Instanța de apel nu s-a

preocupat în motivarea hotărârii să expună considerentele care

în opinia să justifice respingerea pretenției, ca la stabilirea

prejudiciului să fie avută în vedere valoarea stocului de marfă

încredințat pârâtelor în custodie, de 558.899 lei.

În raport de această

împrejurare, sub un prim aspect recurenta apreciază că hotărârea

este nemotivată. Pe de altă parte, deși instanța de apel a

reținut că la stabilirea intinderii prejudiciului suferit de

reclamante o importanță deosebită o prezintă caracterul

obiectiv al faptei ilicite, analizată prin prisma acțiunii pozitive,

dar și a inacțiunii, precum și gradul de vinovăție a

tuturor părtilor implicate în proces, în final apreciază că

prejudiciul care i s-a cauzat este de 153.222 lei, pentru ca de la data la care

au fost obligate să ridice bunurile deținute în spațiul în

litigiu nu mai puteau să le impute pârâtelor vreo faptă ilicită,

de natură să le prejudicieze. Din această perspectivă, nu

au fost deloc verificate apărările lor (nici nu s-a răspuns la

argumentele decisive invocate de ele), în sensul că au încercat de la data

preluării bunurilor în custodia pârâtelor să reintre în posesia

acestor bunuri, respectiv la 11 iunie 2003, la 3 octombrie 2003, la 24

decembrie 2003 si la 29 decembrie 2003 etc.

- statuarea instanței de apel,

în sensul că după data de 31 ianuarie 2004 discutam despre o

culpă a reclamantelor manifestată prin pasivitate, este eronată.

Critici subsumate art. 304 pct. 8 C.

proc. civ.

Instanța de apel a reținut

că inventarierea bunurilor nu s-a făcut conform procedurilor legale,

că predarea ulterioară a bunurilor în custodia pârâtelor s-a

făcut formal, că pârâtele, atât cu prilejul inventarierii (6 iunie

2003), cât și cu prilejul primirii custodiei (16 iulie 2003), nu au

semnalat nicio neregularitate și că aveau obligația de a se

comporta diligent cu bunurile proprietatea lor numai că "în final

nesocotește faptul că ceea ce în fapt s-a predat în custodie este un

stoc de marfa de 558.899 lei, înregistrat în contabilitate și care are la

bază documente justificative - răspunsul la obiectivul CI raportul de

expertiză C.G.

Calculele instanței trebuiau

să pornească de la stocurile din contabilitatea lor pentru că

expertul C.G. arată explicit că inventarul de predare a mărfii

în custodie nu este corect, fiind în schimb justificate și corecte toate

datele de evidență contabilă care conduc la determinarea

exitenței și a valorii stocului de marfă.

Cum prin interpretarea

greșită a actului juridic al custodiei s-a determinat eronat valoarea

prejudiciului care li s-a cauzat, consideră cât sunt incidente disp. art. 304

pct. 8 C. proc. civ.

Critici subsumate art. 304 pct. 9 C.

proc. civ.

- recurentele consideră că

prejudiciul reținut de instanța de apel a fost stabilit greșit,

cuantumul real al prejudiciului fiind de 558.899 lei. Aceasta, deoarece la

stabilirea prejudiciului trebuie luate în considerare stocurile evidențiate

în balanța contabilă a societății lor, care au la bază

facturi de aprovizionare și care sunt certificate de inventarele

făcute de ele la 31 decembrie 2002, toate aceste aspecte trebuind să

fie coroborate și cu constatarea expertului că nu a fost

posibilă o apreciere a prejudiciului decât pe baza valorilor contabile.

Recursurile reclamantelor SC E. SRL Suceava,

SC P.I. SRL Suceava și pârâtelor SC B.S. SRL și SC P.I.C. SRL vor fi

admise pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Astfel cum rezultă din actele

dosarului, prin „notele de susținere” depuse la termenul din 25 iunie

2009, cât și prin concluziile scrise depuse pentru termenul din 18

ianuarie 2010, apelantele-pârâte au invocat trei excepții procesuale

și anume:

Excepția

prematurității acțiunii, în sensul că reclamantele nu au

respectat dispozițiile art. 7201 C. proc. civ., excepția lipsei

calității procesuale active a SC P.I. SRL Suceava cu motivarea

că această societate nu a fost parte în procesele în care s-au

pronunțat hotărâri judecătorești irevocabile ce au

constituit titluri executorii doar față de SC E. SRL Suceava și,

în fine, excepția insuficientei timbrări.

În ce privește excepțiile

prematurității și lipsei calității procesuale active, se

constată că instanța de apel a făcut referire la acestea în

considerentele hotărârii, dar nu s-a pronunțat asupra lor și în

dispozitivul deciziei.

Or, atât timp cât considerentele

cuprind motivele de fapt și de drept ce formează convingerea

instanței, iar dispozitivul hotărârii cuprinde soluția

dispusă de instanță, în mod evident instanța de apel avea

obligația de a se pronunța asupra excepțiilor procesuale

invocate de apelantele pârâte prin dispozitivul hotărârii pronunțate.

Tot astfel, se observă și

că instanța de apel nu s-a pronunțat în niciun fel, nici prin considerente

și nici prin dispozitiv cu privire la excepția netimbrării

acțiunii și apelului, or, este știut că excepția timbrajului

primează oricărei alte excepții procedurale, instanța

examinând-o primordial și pronunțându-se mai întâi asupra acesteia.

De asemenea, se constată

că decizia curții de apel nu cuprinde motivele care au determinat respingerea

excepțiilor prematurității și lipsei calității

procesuale active, invocate de pârâte în fața instanței de apel,

întrucât se impunea a fi menționate argumentele care au condus la

această soluție, cu referire la apărările

părților.

Se mai constată pe aceeași

linie de idei, respectiv a modului în care instanța a înțeles să

soluționeze excepțiile, că, pe lângă faptul că

instanța de apel nu s-a pronunțat asupra acestora,

nemenționându-le în dispozitivul deciziei, nu a respectat nici principiile

contradictorialității și a dreptului la apărare, întrucât

nu a acordat cuvântul părților asupra acestor excepții, în

ordinea procedurală firească.

Ca atare, trebuie avut în vedere

că procesul judiciar, indiferent de natură, presupune prin

esența sa caracterul contradictoriu, iar contradictorialitatea ca

„principiu impune ca fiecare parte să fie informată și să

poată discuta în ședință, de pe o poziție de

egalitate, ansamblul elementelor aduse la cunoștința

judecătorului” C.E.D.O. R.M. contra S.

De asemenea, părților

trebuie să li se ofere posibilitatea de a acționa în contradictoriu

nu numai în raporturile dintre ele, ci și în raporturile cu

judecătorul, în acest sens ele având dreptul de a-și expune punctul

de vedere asupra inițiativelor instanței, iar judecătorul are

obligația de a nu dispune nicio măsură înainte de a o pune în

discuția contradictorie a părților.

Totodată, dreptul la

apărare, apreciat ca un imperativ categoric al statului de drept,

simbolizează transpunerea în planul dreptului a importanței

dialogului și a respectului argumentelor celuilalt.

În concluzie, se poate spune că

dreptul la apărare și contradictorialitatea semnifică respectul

persoanei, al adversarului în procesul civil și al acuzatorului în materie

penală.

Prin urmare, în cauză,

instanța avea obligația să pună excepțiile în

discuția părților, cu respectarea principiilor fundamentale ale

dreptului procesual civil mai sus menționate, să se pronunțe asupra

acestora și abia apoi, fiind îndeplinite cerințele imperative ale art.

137 C. proc. civ., să pășească la dezbaterea fondului

cauzei, - în caz contrar, cum este cazul în speță, hotărârea

fiind lovită de nulitate conform art. 105 alin. (2) C. proc. civ., și

atrăgând casarea, cu trimiterea cauzei spre rejudecare.

În consecință, Înalta

Curte apreciind că sunt fondate criticile întemeiate de recurentele pârâte

pe dispozițiile art. 304 pct. 5, 7 și 8 C. proc. civ., pentru

motivele mai sus arătate, va admite ambele recursuri declarate de

părți, va casa decizia Curții de Apel și va trimite cauza

spre rejudecare aceleiași instanțe, ocazie cu care, instanța va

avea în vedere și va examina odată cu întregul material probator

existent la dosar și celelelalte critici formulate de reclamante și

pârâte în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de

reclamantele SC E. SRL Suceava și SC P.I. SRL Suceava și pârâtele SC

B.S. SRL Suceava și SC P.I.C. SRL Suceava împotriva deciziei nr. 7 din 1

februarie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția

comercială, de contencios administrativ și fiscal.

Casează decizia recurată

și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 29 septembrie 2010.