ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3477/2008
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3477/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra recursului de față:
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la 8 aprilie 2003,
formulată inițial ca cerere de ordonanță președințială și modificată ulterior
în acțiune de drept comun, reclamanta SC P.I.C. Suceava cheamă în judecată pe
pârâtele SC E. SRL Suceava și SC A.L. SRL Suceava solicitând instanței să
dispună evacuarea pârâtelor din spațiile pe care le ocupă, proprietatea sa –
situate în Suceava – și obligarea pârâtelor la ridicarea bunurilor depozitate
în aceste spații, cu cheltuieli de judecată.
La 12 iunie 2003 pârâta SC
E. SRL formulează cerere reconvențională, prin care cheamă în garanție pe G.A.C.
și L.M. cu care a încheiat contractul de închiriere în baza căruia folosește
spațiul în litigiu, solicitând instanței să-i oblige la plata contravalorii
îmbunătățirilor aduse imobilului închiriat, în valoare de 300.000.000 lei (rol),
la plata de despăgubiri materiale și morale și de daune interese în sumă de 1
miliard lei (rol), precum și la dezdăunarea sa, iar dacă locatorii nu o fac, să
fie obligată cumpărătoarea reclamantă la aceasta; solicită, de asemenea,
instanței să dispună constituirea în favoarea sa a unui drept de retenție
asupra spațiului în litigiu până la dezdăunarea ei, cu dreptul de folosire a
acestuia conform destinației sale, precum și să constate nulitatea absolută a
contractului de vânzare - cumpărare, autentificat din 26 martie 2003, pentru
cauză ilicită; mai solicită introducerea în cauză a SC P.I. SRL Suceava
împreună cu care a încheiat cu chemații în garanție o convenție de vânzare - cumpărare
a imobilului în litigiu în baza căreia au achitat acestora, cu titlu de avans,
la 31 octombrie 2002 suma de 66.700.000 lei, cu cheltuieli de judecată.
La data de 20 noiembrie 2003
pârâta SC E. SRL își restrânge cererea reconvențională la suma de 150.000.000
lei (rol) reprezentând contravaloarea îmbunătățirilor și la capătul de cerere
referitor la dreptul de retenție, renunțând la celelalte capete de cerere.
La data de 3 iulie 2003 sunt
introduși în cauză chemații în garanție, foști proprietari ai spațiului în
litigiu, iar la 11 decembrie 2003 este respinsă ca nefondată cererea pârâtei
reclamante reconvențional de introducere în cauză a SC P.I. SRL.
Prin sentința nr. 172 din 30
ianuarie 2004 Tribunalul Suceava, secția comercială și de contencios
administrativ, admite acțiunea reclamantei și dispune evacuarea pârâtelor din
spațiile menționate, dispune ca pârâtele să-și ridice bunurile deținute în
spațiile respective, respinge cererea reconvențională formulată de pârâta SC E.
SRL ca nefondată, cu 13.085.000 lei (rol) cheltuieli de judecată în sarcina
pârâtelor către reclamantă.
Pentru a decide astfel
instanța reține că reclamanta a cumpărat spațiul în litigiu de la chemații în
garanție și că pârâta SC E. SRL nu are calitate de chiriaș în respectivul
spațiu, exemplarul din contractul de închiriere încheiat de aceasta cu chemații
în garanție ca locatori – depus de aceștia din urmă – menționând ca durată a
contractului termenul de 6 luni cu drept de prelungire prin acordul părților,
acord care nu a mai intervenit în acest sens, precum și că în același contract
de închiriere se prevede obligația chiriașului de a efectua – pe cheltuiala sa
– toate lucrările necesare de punere în funcțiune și întreținere a spațiului,
fără pretenția rambursării contravalorii manoperei și a materialelor de
construcție.
Prin decizia nr. 82 din 29
aprilie 2004 Curtea de Apel Suceava, secția comercială și de contencios
administrativ, respinge ca nefondate apelurile declarate de pârâte împotriva
sentinței primei instanțe, cu 20.000.000 lei (rol) cheltuieli de judecată în
apel către reclamantă și 20.000.000 lei către chemații în garanție, reținând,
în acest sens, că pârâtele apelante, care și-au restrâns pretențiile în fața
primei instanțe, nu mai pot reveni asupra lor în apel față de dispozițiile art.
294 C. proc. civ., că soluția instanței de fond este legală și temeinică față
de dispozițiile capitolul VII pct. 4 din contractul de închiriere - încheiat cu
chemații în garanție - care prevăd expres că plata îmbunătățirilor aduse
imobilului nu se restituie chiriașului la încetarea raporturilor locative,
precum și că - la data introducerii acțiunii - spațiul în discuție era încă
ocupat de pârâte, deși atât la data autentificării contractului de vânzare - cumpărare
încheiat, între chemații în garanție și pârâta - apelantă SC E. SRL, cât și
ulterior, între reclamantă și menționata pârâtă nu existau raporturi locative,
aceasta din urmă nefăcând dovada tacitei relocațiuni cum pretinde.
Prin decizia nr. 4159 din 21
septembrie 2005 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, admite
recursul declarat de pârâta SC E. SRL împotriva deciziei instanței de apel pe
care o casează și trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Suceava, reținând
că, dând curs renunțării la judecata unor capete ale cererii reconvenționale,
făcută de avocată fără procură specială și, deci, fără mandat expres în acest
sens, instanța – în mod greșit – nu a constatat aceasta prin încheierea de
ședință de la data respectivă, ci doar a consemnat susținerea avocatei,
nemaipronunțându-se pe acele aspecte ale cererii reconvenționale, soluționând
cauza fără a intra în cercetarea fondului vizat de unele capete de cerere din
acțiunea reconvențională, aflată în strânsă legătură cu acțiunea principală.
În rejudecare reclamanta își
precizează acțiunea, la data de 11 mai 2006, în sensul că renunță la capătul de
cerere privind evacuarea pârâtelor din spațiul comercial proprietatea sa,
întrucât respectivul capăt de cerere a rămas fără obiect, pârâtele fiind
evacuate din imobil prin executarea sentinței nr. 172 din 31 ianuarie 2004 a
Tribunalului Suceava, rămasă definitivă prin decizia nr. 82 din 29 aprilie 2004
a Curții de Apel Suceava.
Pârâta SC E. SRL depune
precizări la cererea reconvențională arătând că înțelege să formuleze,
împotriva reclamantei - pârâte și a pârâților G.A.C. și L.M., cererea de
constatare a nulității absolute totale – pentru cauză ilicită – a contractului
de vânzare - cumpărare, autentificat din 26 martie 2003, încheiat între pârâți
ca vânzători și reclamanta pârâtă - reconvențional în calitate de cumpărătoare,
cu privire la imobilul în discuție, de constatare a încheierii, la data de 9
mai 2001, de către ea - în calitate de cumpărător și pârâți – ca vânzători, a
unui contract de vânzare - cumpărare cu privire la spațiul menționat contra
sumei de 90.000 dolari S.U.A. din care s-a achitat suma de 270.316.000 lei,
solicitând și pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de
vânzare - cumpărare, precum și obligarea pârâților la a-i plăti suma de 15.000
lei reprezentând contravaloarea îmbunătățirilor aduse imobilului.
Prin sentința nr. 451 din 5
martie 2007, pronunțată în rejudecare, Tribunalul Suceava, secția comercială,
de contencios administrativ și fiscal, respinge excepția nulității cererii de
chemare în judecată invocată de pârâta SC E. SRL, admite acțiunea reclamantei,
astfel cum a fost modificată și obligă pe pârâtă să-și ridice bunurile
depozitate în spațiul în discuție, respinge excepția inadmisibilității
introducerii cererii reconvenționale invocată de reclamantă și respinge ca
nefondată cererea reconvențională formulată de pârâta SC E. SRL în
contradictoriu cu reclamanta și pârâții G.A.C. și L.M.
Reține instanța, pentru a
decide astfel, cu privire la acțiunea principală, că nu poate fi declarată nulă
cererea introductivă pentru lipsa obiectului numai pentru faptul că reclamanta
nu a identificat fiecare bun aflat în spațiul comercial în litigiu, atâta timp
cât s-au indicat actele în care sunt evidențiate aceste bunuri, precum și că
prin depozitarea bunurilor în spațiul comercial proprietate a reclamantei
pârâta îi tulbură acesteia liniștita posesie și folosință a respectivului
imobil; cu privire la cererea reconvențională instanța reține că reclamanta
pârâtă reconvențional nu justifică interesul invocării excepției
inadmisibilității capătului de cerere privind obligarea pârâților la plata
sumei de 15.000 lei contravaloare a îmbunătățirilor aduse de pârâta - reclamantă
la imobilul în litigiu pentru neîndeplinirea procedurii concilierii directe,
prevăzută de art. 7201 C. proc. civ., întrucât pretențiile respective vizează
numai pe pârâți, că pârâta - reclamantă nu a dovedit că ar fi încheiat cu
pârâții o promisiune bilaterală de vânzare - cumpărare cu privire la spațiul în
litigiu, act de care reclamanta - pârâtă să fi avut cunoștință, că existența
unei promisiuni bilaterale de vânzare - cumpărare asupra spațiului nu este de
natură a transfera pârâtei - reclamante dreptul de proprietate asupra aceluiași
spațiu, încheierea unui contract de vânzare - cumpărare a imobilului de către
promitentul vânzător cu o altă persoană decât promitentul cumpărător neavând
nimic ilicit în sine, că atâta vreme cât imobilul nu se mai află în patrimoniul
promitenților vânzători - chiar dacă s-ar fi făcut dovada încheierii anterioare
a unui antecontract de vânzare - cumpărare cu promitenții vânzători - pârâta
reclamantă nu mai poate solicita pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de
contract de vânzare - cumpărare, ci doar despăgubiri, precum și că în
contractul de închiriere intervenit între pârâții - locatori și pârâta
reclamantă – locatar, cu dată certă la 7 august 2001, s-a stipulat obligația
chiriașului de a efectua toate lucrările necesare de punere în funcțiune și
întreținere ale spațiului cu fonduri financiare proprii fără pretenția
rambursării contravalorii manoperei și materialului de construcție, astfel că,
față de dispozițiile art. 969 C. civ., pârâții nu pot fi obligați la
restituirea contravalorii respectivelor îmbunătățiri.
Apelul declarat de pârâtă
împotriva sentinței primei instanțe este respins ca nefondat, cu 1.000 lei
cheltuieli de judecată în favoarea reclamantei - intimate, prin decizia nr. 120
din 19 noiembrie 2007 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, contencios
administrativ și fiscal, care constată, în acest sens, că nu se poate reține
incidența – în cauză – a dispozițiilor art. 133 alin. (1) C. proc. civ.,
reclamanta indicând actele în care sunt identificate bunurile depozitate de
apelantă în spațiul comercial în litigiu, că, pe de o parte, pârâta - apelantă
nu a făcut dovada existenței unei promisiuni bilaterale de vânzare - cumpărare,
sau a unui antecontract în acest sens, iar, pe de altă parte, că faptul că o
terță persoană a cumpărat bunul promis spre vânzare nu echivalează cu o cauză
ilicită - chiar dacă ar fi avut cunoștință cumpărătorul despre promisiunea
bilaterală anterioară de vânzare - cum corect a stabilit prima instanță, că
instanța nu poate pronunța o hotărâre care să țină loc de contract de vânzare -
cumpărare câtă vreme bunul nu mai există în patrimoniul vânzătorului, iar
cumpărătorul este prezumat ca fiind de bună credință, prezumție ce nu a fost
răsturnată, precum și că apelanta pârâtă - reclamantă nu este îndreptățită la
primirea contravalorii îmbunătățirilor aduse spațiului în litigiu față de
obligația asumată prin clauza contractuală prevăzută în capitolul VII pct. 4
din contractul de închiriere încheiat de aceasta cu pârâții - intimați.
Împotriva deciziei de mai
sus pârâta SC E. SRL formulează recurs solicitând, cu invocarea motivelor
prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., admiterea acestuia,
modificarea deciziei recurate în sensul admiterii apelului său și schimbării
sentinței apelate în sensul dispunerii anulării cererii de chemare în judecată,
așa cum a fost precizată la 11 mai 2006, și admiterii cererii reconvenționale,
astfel cum a fost precizată la termenul din 13 aprilie 2006.
În susținerea recursului
său, reluând criticile formulate în apel, recurenta reproșează instanței de
control judiciar greșita aplicare a dispozițiilor art. 133 alin. (1) C. proc.
civ. prin respingerea excepției nulității cererii de chemare în judecată,
instanța ignorând că reclamanta nu a individualizat bunurile depozitate în
spațiul comercial în litigiu, dispozitivul hotărârii prin care a fost obligată
să ridice respectivele bunuri neputând fi, astfel, pus în executare.
Recurenta critică instanța
de apel și pentru greșita aplicare a dispozițiilor art. 948 pct. 4, ale art. 966
și art. 968 C. civ. prin menținerea soluției de respingere a cererii sale de
constatare a nulității absolute totale pentru cauză ilicită a contractului de
vânzare - cumpărare autentificat din 26 martie 2003, instanța neluând în considerare
existența – cunoscută reclamantei, așa cum rezultă din situația de fapt – a
antecontractului de vânzare - cumpărare pentru același spațiu, încheiat între
recurentă și promitenții vânzători L.M. și G.A.C., vânzători și în contractul a
cărui nulitate absolută o invocă, deși recurenta a dovedit cu depozițiile de
martori depuse la dosar că discuțiile purtate cu foștii proprietari au fost în
sensul cumpărării de către ea a imobilului în litigiu, aceasta dovedind și că
dispunea de mijloacele financiare necesare acoperirii prețului de 90.000 dolari
S.U.A.
Recurenta reproșează
instanței de control judiciar și interpretarea greșită a contractului de
închiriere - a cărui dată și durată au fost unilateral înscrise de către
locatori - care nu putea fi reziliat unilateral prin simpla manifestare de
voință întrucât nu cuprindea un pact comisoriu de gradul III și care a fost
încheiat fictiv, pentru ca recurenta să poată obține avizele necesare
funcționării sale în respectivul spațiu comercial, contractul nefiind – ca
dovadă – înregistrat la A.F.M. București, iar sumele plătite cu titlu de
contravaloare chirie conform înregistrărilor contabile, reprezentau, în fapt -
ca și suma achitată cu ordin de plată în cuantum de 66.700.000 lei (rol) -
avans achiziționare spațiu, elemente la care se adaugă modelul de antecontract
trimis recurentei de către promitenții vânzători, documentația depusă de
aceasta la B.R.D. în vederea obținerii unui credit - refuzat pentru că proprietarii
spațiului nu aveau niciun titlu asupra terenului aferent, precum și demersurile
făcute de ea, în numele pârâților - intimați, la Primăria municipiului Suceava,
obținând concesiunea dreptului de folosință asupra terenului de sub clădire,
originalul contractelor respective de concesiune fiindu-i remis recurentei.
Recurenta critică instanța
de apel și pentru respingerea pretenției sale de a se constata că la data de 9
mai 2001 a încheiat cu pârâții vânzători un antecontract de vânzare - cumpărare
cu privire la spațiul comercial în litigiu, instanța făcând o greșită apreciere
a probelor testimoniale, a înscrisurilor depuse și a prezumțiilor invocate în
acest sens, în condițiile în care chiar pârâții intimați au recunoscut
existența negocierilor nefinalizate sub motivul că recurenta nu ar mai fi
răspuns încercărilor de a fi contactată.
Recurenta reproșează
instanței de apel și respingerea nelegală a pretenției sale privind obligarea
pârâților - intimați la plata sumei de 15.000 lei reprezentând contravaloarea
îmbunătățirilor aduse imobilului în litigiu, instanța făcând în acest sens o
greșită interpretare a contractului de închiriere și ignorând că, așa cum
rezultă din probele cu martori și înscrisuri, ca și din cercetarea locală,
respectivele cheltuieli au fost utile și nu necesare, aducând un spor de valoare
imobilului respectiv.
Examinat prin prisma
motivelor de recurs invocate, recursul recurentei pârâte este nefondat, decizia
recurată fiind legală și temeinică, dată cu corecta aplicare a legii și o
judicioasă interpretare a actelor deduse judecății.
Criticile formulate de
recurentă împotriva deciziei instanței de apel sunt nefondate și urmează a fi
respinse.
Din actele dosarului se
constată că, așa cum corect a reținut instanța de fond și a confirmat instanța
de apel, bunurile depozitate de pârâta - recurentă, și a căror ridicare din
spațiul în litigiu o pretinde reclamanta - intimată, au fost identificate
înainte de pronunțarea sentinței de către instanța de fond, astfel că, la data
precizării acțiunii de către reclamantă, cererea îndeplinea cerințele art. 112 C.
proc. civ. cu privire la obiectul acesteia, instanța de apel stabilind corect
că nu sunt incidente dispozițiile art. 133 alin. (1) C. proc. civ., respingând
astfel întemeiat excepția nulității cererii de chemare în judecată.
Nu este fondată și urmează a
fi respinsă și critica referitoare la respingerea cererii recurentei pârâte -
reclamantă reconvențională de a se constata nulitatea absolută totală pentru
cauză ilicită a contractului de vânzare - cumpărare autentificat din 26 martie
2003, instanța de apel constatând întemeiat că atâta vreme cât recurenta -
pârâtă nu a dovedit existența indubitabilă a unei promisiuni bilaterale de
vânzare - cumpărare încheiată cu intimații - pârâți pentru spațiul în litigiu,
anterior încheierii de către aceștia a contractului de vânzare - cumpărare cu
reclamanta - intimată, atacat de recurentă, și nici că existența acestei
promisiuni bilaterale de vânzare - cumpărare ar fi fost cunoscută de reclamanta
- intimată anterior încheierii menționatului contract pentru a se putea
examina, eventual, intenția de fraudare a recurentei și cum printr-o promisiune
bilaterală de vânzare - cumpărare nici nu se transmite promitentului cumpărător
proprietatea asupra bunului în cauză, contractul de vânzare - cumpărare dintre
reclamanta - intimată și pârâții - intimați, autentificat la data de 26 martie
2003 nu poate fi considerat ca având o cauză ilicită, fiind deci valabil
încheiat, nefiind întrunite condițiile art. 968 C. civ.
Cât privește critica
recurentei referitoare la respingerea cererii sale de a se constata că la 9 mai
2001 a încheiat cu pârâții vânzători un antecontract de vânzare - cumpărare,
aceasta urmează a fi examinată strict în limita criticilor de nelegalitate și
nu de netemeinicie, referitoare la greșita apreciere de către instanța de apel
a probelor administrare în cauză, dată fiind dispoziția art. 304 alin. (1) C.
proc. civ. care prevede că modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere
numai pentru motive de nelegalitate. În aceste limite, critica se dovedește a fi
nefondată și urmează a fi respinsă, întrucât instanța de apel a stabilit corect
că pârâta - recurentă nu a făcut dovada existenței unui antecontract de vânzare
- cumpărare încheiat cu intimații - pârâți pentru spațiul în litigiu, sumele
plătite de recurentă pârâților prin dispozițiile de plată din 9 mai 2001
reprezentând – potrivit mențiunilor înscrise în respectivele documente chiar de
către recurenta - pârâtă – contravaloare chirie pe perioada 9 mai – 9 octombrie
2001 și nu avans asupra prețului convenit – eventual – pentru cumpărarea
spațiului în cauză, iar suma de 66.700.000 lei (vechi) achitată pârâtului - intimat
G.A.C. la 31 octombrie 2002 cu ordin de plată a fost plătită de o altă
societate decât recurenta pârâtă - reclamantă reconvențională fără a fi
menționată destinația acestei sume, recurenta nedovedind nici că modelul de
promisiune bilaterală de vânzare trimisă la 24 septembrie 2002 prin fax ar avea
vreo legătură cu un eventual antecontract de vânzare - cumpărare intervenit
între recurentă și pârâții intimați.
Actele dosarului dovedesc că
între recurentă și pârâții - intimați a fost încheiat un contract de închiriere
a spațiului în litigiu, care - chiar dacă nu ar avea precizată data încheierii
și durata, cum pretinde recurenta - rezultă că a fost încheiat la data de 9 mai
2001, dată la care recurenta a plătit în avans locatorilor contravaloarea
chiriei pentru perioada dintre 9 mai 2001 și 9 octombrie 2001, cum ea însăși
menționează pe dispozițiile de plată din data de 9 mai 2001, că acesta a fost
încheiat pentru o perioadă de 6 luni - cum precizează pârâții - intimați, fără
ca recurenta să fi făcut dovada unei alte durate, aceasta neputând susține că
menționatul contract ar fi fictiv, ca și conținutul documentelor contabile,
fără a-și invoca propria culpă ca parte la respectivul contract ce nu poate fi
calificat ca un antecontract de vânzare - cumpărare.
Față de prevederile cuprinse
în capitolul VII, intitulat „obligațiile chiriașului”, pct. 4 din contractul de
închiriere, semnat și de recurentă, potrivit cărora chiriașul este obligat „să
execute la timp și în bune condiții toate lucrările necesare de punere în
funcțiune și întreținere ale spațiului cu fonduri financiare și forțe proprii,
fără pretenția rambursării contravalorii manoperei și a materialului
construit”, critica recurentei referitoare la respingerea cererii sale de
obligare la plata sumei de 150.000 lei a intimaților pârâți – locatori –
reprezentând contravaloarea îmbunătățirilor aduse imobilului în litigiu -
urmează a fi respinsă ca nefondată, soluția instanței de apel fiind legală și
temeinică și sub acest aspect, distincția pe care recurenta o face între
cheltuielile necesare, la care s-a angajat, și cele utile, a căror rambursare o
pretinde, fiind o simplă speculație, fără temei de drept prin raportare la
dispozițiile Codului civil – art. 991, spre exemplu.
Față de cele de mai sus,
criticile formulate de recurentă împotriva deciziei instanței de apel fiind
nefondate, decizia recurată fiind legală și temeinică, cu aplicarea dispozițiilor
art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul declarat împotriva acesteia urmează a
fi respins ca nefondat.
Cu aplicarea dispozițiilor art.
274 alin. (1) C. proc. civ. recurenta urmează a fi obligată să plătească suma
de 1.000 lei intimatei reclamante - pârâtă reconvențională și suma de 10.474
lei intimaților - pârâți cu titlu de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat
de pârâta SC E. SRL Suceava împotriva deciziei nr. 120 din 19 noiembrie 2007 a
Curții de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal,
ca nefondat.
Obligă recurenta - pârâtă la
plata sumei de 1.000 lei cheltuieli de judecată către intimata - reclamantă SC
P.I.C. Suceava și la 10.474 lei cheltuieli de judecată către intimații - pârâți
G.A.C. și L.M.
Irevocabilă.
Pronunțata în ședință
publică, astăzi 20 noiembrie 2008.