ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1607/2008

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată introdusă pe rolul Judecătoriei Suceava la 20 martie 2006, reclamanta SC N. SRL BOSANCI, în contradictoriu cu pârâtul M. SUCEAVA prin primar, a solicitat instanței, ca prin hotărârea ce o va pronunța, să constate nulitatea absolută a contractului de închiriere nr. 1803/2003. În motivarea acțiunii reclamanta arată că actul juridic a cărui nulitate se solicită a se constata a fost semnat de o persoană, M.A., care nu are legătură cu societatea pârâtă și nu a fost niciodată implicată în administrarea firmei și nici angajată a acesteia. Judecătoria Suceava, prin sentința civilă nr. 1569 din 26 aprilie 2006, a admis acțiunea reclamantei și a constatat nulitatea absolută a contractului de închiriere nr. 1803/2003 încheiat între M. SUCEAVA și SC N. SRL BOSANCI, reținând, în esență, că la încheierea contractului a lipsit consimțământul reclamantei.

Apelul formulat de pârâtul M. SUCEAVA, prin primar a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Suceava, secția civilă, care prin încheierea nr. 1452 din 28 septembrie 2006, a scos cauza de pe rol și a trimis dosarul la Secția comercială și de contencios administrativ a Tribunalului Suceava care, prin sentința nr. 21 din 22 noiembrie 2006 a admis apelul pârâtului, a desființat sentința apelată și a trimis cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Suceava, ca instanță de fond. În pronunțarea acestei soluții instanța de apel a constatat că în speță sunt incidente, cât privește competența materială de soluționare a fondului cauzei, art. 2 alin. (1) lit. a) C. proc. civ. Tribunalul Suceava, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 1590 din 25 mai 2007, a admis acțiunea, a constatat nulitatea absolută a contractului de închiriere nr. 1803/2003, cu cheltuieli de judecată aferente.

În pronunțarea acestei hotărâri instanța de fond a reținut, în esență, că lipsește consimțământul reclamantei în speță nefiind îndeplinite cerințele art. 948 C. civ. Împotriva acestei sentințe a formulat apel pârâtul M. SUCEAVA prin primar, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând că normele speciale ale Codului comercial, respectiv art. 374 – art. 391 care reglementează mandatul comercial reglementează faptul că mandatul comercial, față de mandatul civil nu implică neapărat reprezentarea, existând și mandatul fără reprezentare, că mandatul comercial poate fi general dar și special în reglementarea dată de art. 375 alin. (3) C. com. Mai precizează apelantul – pârât că instanța, în virtutea rolului ei activ, trebuia să dispună și audierea lui M.A.

persoana care a prezentat în fața Primăriei Suceava actele originale ale reclamantei, fapt ce instituie prezumția mandatului ei. Curtea de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 96 din 15 octombrie 2007, a respins apelul pârâtului, ca nefondat, instanța de control judiciar reținând, în esență, inexistența vreunui mandat dat numitei M.A. și faptul că sarcina probei incumbă celui care face o afirmație (actori incubit probatio). Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul M. SUCEAVA prin primar, criticând-o pentru nelegalitate. Recurentul – pârât nu își subsumează criticile vreunuia dintre motivele reglementate de art. 304 pct. 1 - 9, însă dezvoltarea acestora permit circumscrierea lor motivului de modificare reglementat de art. 304.9 C. proc.

civ. și vizează în esență aplicarea greșită a normelor speciale în materia mandatului cuprinse în reglementarea art. 374 – art. 391 C. com. și față de faptul că prin prezentarea de către M.A. a actelor originale ale societății în fața instituției pârâte se instituie prezumția existenței mandatului pentru încheierea evocatului contract. Recurentul-pârât solicită în final admiterea recursului, casarea deciziei recurate și pe fond respingerea acțiunii ca nefondată. Înalta Curte, analizând decizia recurată prin prisma criticilor invocate, constată că recursul este nefondat pentru următoarele motive. Atât instanța de fond cât și instanța de control judiciar au reținut, în mod legal, inexistența unui mandat comercial acordat de administratorul reclamantei numitei M.A., semnatara contractului de închiriere.

Sarcina probei revine, potrivit principiului „actori incubit probatio”, celui care a formulat pretenția, respectiv pârâtului care a susținut pe tot parcursul procesual al cauzei existența unui mandat comercial acordat lui M.A. Instituirea prezumției existenței unui mandat comercial dedusă din faptul prezentării de către M.A. în fața instituției pârâtului, a originalului actelor societății, pe care o invocă recurentul-pârât, contrazice regulile mandatului astfel cum ele sunt reglementate distinct în art. 374 – art. 391 C. com. Așa fiind, în mod legal instanțele au reținut lipsa consimțământului reclamantei la încheierea contractului de închiriere, în condițiile prevăzute de art. 948 C. civ. În considerarea celor ce preced, Înalta Curte, constatând legalitatea deciziei recurate din perspectiva criticilor formulate, în temeiul art. 312 C. proc.

civ. și în aplicarea art. 274 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul M. SUCEAVA, prin primar, împotriva deciziei nr. 96 din 15 octombrie 2007 a Curții de Apel Suceava, secția comercială și de contencios administrativ fiscal. Obligă recurentul-pârât să plătească intimatei – reclamante SC N. SRL BOSANCI 1200 lei cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 mai 2008.