Decizia nr. 1211/2007 — ÎCCJ, Secția a II-a civilă · Dosar nr. 201/3/2006 — recurs împotriva sentinței nr. 3471/2006 a Tribunalului București

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 3471 din 17 mai 2006 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială, a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta SC A.T.G. SRL BUCUREȘTI împotriva pârâtei SC C.N.D.P.I. R. SA și s-a constatat desființat de drept contractul de închiriere nr. 134 din 15 ianuarie 2004 încheiat între părți și s-a dispus evacuarea pârâtei din spațiul comercial situat în București. Tribunalul a reținut că între părți s-a încheiat, la data de 14 ianuarie 2004, contractul de închiriere nr. 15 având ca obiect transmiterea dreptului de folosință asupra spațiului comercial, în schimbul plății de către pârâtă a sumei de 1.900 Euro plus T.V.A., lunar.

Potrivit art. 8 din contract, pârâta avea obligația de a achita chiria anticipat, din două în două luni, până la data de 15 ale lunii anterioare pentru următoarele două luni, prin emiterea unui bilet de ordin, iar potrivit art. 9 din contract, părțile au prevăzut ca în caz de neplată să fie calculate și penalități de întârziere de 1,5 % pe zi de întârziere. Pe de altă parte, părțile au stipulat prin clauza de la art. 31 din contract, ca, în caz de nerespectare a clauzelor esențiale ale contractului, să se desființeze de drept contractul din vina părții care nu și-a respectat obligația, fără a fi necesară punerea în întârziere și fără vreo formalitate prealabilă. Pârâta nu și-a îndeplinit obligația de plată a chiriei aferentă lunilor martie și aprilie 2006, astfel că a fost aplicabil pactul comisoriu de gradul IV, contractul fiind desființat de drept.

Pârâta a formulat apel, susținând că instanța nu a ținut seama de faptul că pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a comercială, se află dosarul nr. 201/3/2006, în care s-a pronunțat sentința nr. 578 din 15 februarie 2006 cu privire la constatarea nulității art. 36 din contractul de închiriere referitor la rezilierea unilaterală și a notificării subsecvente, că acțiunea este inadmisibilă, lipsită de interes și fără obiect. Prin decizia nr. 481 din 17 octombrie 2006, Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a respins apelul ca nefondat. Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut următoarele : instanța de fond a apreciat corect că reclamanta a formulat capătul de cerere în constatarea desființării de drept a unui raport juridic și nu a unui fapt, cererea formulată de SC C.N.D.P.I.

R. SA BUCUREȘTI pentru constatarea nulității absolute a art. 36 din contract a fost respinsă, astfel că există interesul reclamantei de a se constata desființarea de drept a contractului de închiriere, iar acțiunea reclamantei este întemeiată pe art. 8 și 31 din contractul de închiriere, nefiind lipsită de obiect, în raport de acțiunea din dosarul nr. 201/3/2006 al Tribunalului București, secția a VI-a comercială. Instanța de fond a soluționat corect excepțiile procesuale invocate precum și fondul cauzei.

Pârâta a declarat recurs împotriva deciziei nr. 481 din 17 octombrie 2006 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, susținând, în esență, următoarele: instanța de apel reține eronat că pârâta mai avea un drept de folosință asupra spațiului comercial, la 1 martie 2006, în pofida Notificării concediului locațiunii făcută de reclamantă la data de 29 decembrie 2005; de asemenea, instanța de apel, în soluționarea excepției lipsei de interes, a ținut seama de sentința nr. 578 dinn 15 februarie 2006 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială, interpretând greșit textul art. 1.200 și 1.201 C. civ. De asemenea, recurenta a susținut că este criticabilă dezlegarea instanței de apel în ceea ce privește culpa contractuală a pârâtei; deoarece instanța a reținut doar neîndeplinirea obligației legale a recurentei de a emite facturile de chirie la termenul din 15 ale lunii anterioare pentru următoarele două luni, prin emiterea unui bilet la ordin.

Instanța de apel a reținut greșit că a fost desființat de drept contractul de închiriere chiar la data scadenței obligației de plată a chiriei. Potrivit art. 8 din contract, plata privea dreptul de folosință asupra imobilului începând cu 1 martie 2006 pentru lunile martie și aprilie 2006, lunile ianuarie și februarie fiind achitate în decembrie 2005. În acest caz instanța a încălcat principiul din art. 1024 C. civ., că termenul este în favoarea debitorului. Recursul este nefondat pentru următoarele considerente : instanța a reținut corect că la data de 1 martie 2006, pârâta mai avea un drept de folosință asupra spațiului comercial, în mod corect a soluționat excepția lipsei de interes a reclamantei, invocată de către pârâtă și față de art. 8 din contractul de închiriere, s-a constatat ca desființat de drept, contractul de închiriere.

Din dezvoltarea în fapt a motivelor de recurs, se constată că nu se regăsesc punctele 7-teza a doua, 8 și 9 ale art. 304 C. proc. civ., criticile formulate nu pot fi reținute și în consecință, recursul fiind nefondat, urmează a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge recursul declarat de pârâta SC C.N.D.P.I. R. SA BUCUREȘTI împotriva deciziei nr. 481 din 17 octombrie 2006 a Curțiide Apel București, secția a V-a comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 16 martie 2007.