ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1919/2008
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1919/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Reclamanta D.D. a acționat în judecată pe pârâții SC I. SRL Suceava, B.A. și G.V.A. pentru ca prin hotărâre judecătorească să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentic din 2 noiembrie 2005 încheiat de părți. Prin sentința nr. 1471 din 21 iunie 2006, Tribunalul Suceava a respins acțiunea reclamantei, ca nefondată. Pentru a hotărî astfel instanța de fond a reținut că reclamanta a pierdut dreptul de proprietate asupra imobilului situat în Suceava, prin executarea silită în cadrul procedurii falimentului.
Judecând apelul reclamantei declarat împotriva sentinței pronunțată de instanța de fond într-un al doilea ciclu procesual, Curtea de Apel Suceava, secția comercială de contencios-administrativ și fiscal, prin Decizia nr. 3 din 21 ianuarie 2008 a anulat, ca netimbrat recursul reclamantei, reținând că aceasta nu a achitat taxa de timbru datorată în apel. Împotriva acestei din urmă hotărâri, reclamanta D.D. a declarat recurs susținând că este netemeinică și nelegală și a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe de apel. Au fost invocate prevederile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., reclamanta criticând hotărârea recurată pentru motivul că a soluționat cauza fără ca procedura sa legală de citare fie îndeplinită, respectiv nu a semnat de primirea citației și astfel nu a avut cunoștință de faptul că are termen de judecată la 21 ianuarie 2008 la Curtea de Apel Suceava.
Recursul reclamantei este nefondat. În apelul pe care l-a declarat împotriva sentinței nr. 1471 din 21 iunie 2006, reclamanta a fost citată la adresa indicată în acțiune, respectiv Suceava, (fila 3 din Dosarul de apel nr. 4274/39/2006), ocazie cu care s-a menționat că datorează în apel 10 lei taxă judiciară de timbru și 0,15 lei timbre judiciare. Reclamanta a fost legal citată prin afișarea citației pe ușa principală a locuinței întrucât nici o persoană nu a fost găsită la adresa de domiciliu. Cum reclamanta nu a achitat până la termenul de judecată din 21 ianuarie 2008 taxa de timbru, obligație ce-i revenea potrivit prevederilor art. 11 din Legea nr. 146/1997 și ale art. 3 din Legea nr. 123/1997, corect instanța de apel a anulat apelul acesteia, făcând aplicarea dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, astfel că recursul acesteia este nefondat și în baza prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc.
civ. se va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta D.D. împotriva Deciziei nr. 3 din 21 ianuarie 2008 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, contencios-administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 iunie 2008.
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.