ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3/2008

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor dosarului constată

următoarele:

Prin cererea

înregistrată la 24 mai 2005 pe rolul Judecătoriei Buftea, reclamanta I.T. a

solicitat obligarea pârâților C.V. și C.A. să-i lase în deplină proprietate și

liniștită posesie imobilul situat în comuna Voluntari, jud. Ilfov, compus din

teren în suprafață de 3000 mp și construcția existentă pe acest teren.

Acțiunea a fost

întemeiată pe dispozițiile art. 480 C. civ.

În motivarea

acțiunii, reclamanta a arătat că imobilul a aparținut defunctului P.C., tatăl

său, după decesul acestuia fiind ocupat fără drept de pârâți.

Prin sentința civilă

nr. 3920 din 29 noiembrie 2005, Judecătoria Buftea a admis excepția

necompetenței materiale și a declinat competența în favoarea Tribunalului

București.

Cauza a fost

înregistrată la Tribunalul București, secția a

IV-

a civilă, sub nr.

294/3/2006.

Prin sentința civilă

nr. 438 din 29 martie 2006, Tribunalul București a admis excepția lipsei

calității procesuale active a reclamantei și a respins cererea de chemare în

judecată.

Pentru a hotărî

astfel, tribunalul a reținut în esență că imobilul este deținut de pârâți prin

cumpărare de la G.A., moștenitoare testamentară a lui P.C., reclamanta neavând

drept de moștenire a tatălui său întrucât a renunțat la succesiune.

Apelul declarat de

reclamantă a fost respins de Curtea de Apel București, secția a

IV-

a

civilă, prin decizia nr. 376 din 29 mai 2007.

Împotriva acestei

decizii, a declarat recurs reclamanta I.T., întemeiat pe dispozițiile art. 304

pct. 8 și 9 C. proc. civ. În motivarea recursului, arată că în mod greșit au

apreciat instanțele de fond și apel că nu are calitate procesuală activă

întrucât nu are calitatea de moștenitor de pe urma defunctului P.C., deși din

certificatul de calitate de moștenitor nr. 15 din 23 martie 2005 eliberat de

BNP V.S. rezultă că este unic moștenitor.

Mai susține

reclamanta că nu a renunțat la moștenirea tatălui său, P.C. și chiar dacă prin

sentința civilă nr. 4818 din 3 iulie 1908 a Judecătoriei sector 2 București,

irevocabilă, s-a stabilit că singurii moștenitori sunt G.A., în calitate de

moștenitoare testamentară și N.A. în calitate de soție supraviețuitoare,

această hotărâre nu îi este opozabilă.

Recursul este nefondat, pentru considerentele ce

succed:

În cadrul acțiunii în revendicare, existența

calității procesuale active presupune identitate între persoana reclamantului

și titularul dreptului de proprietate.

Reclamanta

este fiica lui P.C., căsătorit cu N.A.

În urma

decesului lui P.C., în cadrul dezbaterii succesorale notariale (dosar nr.

576/1979 al fostului Notariat de Stat Sector 2), recurenta-reclamantă a

renunțat la succesiune (încheierea din 17 august 1979, fila 16 dosar tribunal),

în aceeași zi primind de la G.A., contravaloarea cotei sale succesorale.

Conform art.

696 C. civ., renunțătorul este considerat că nu a fost niciodată moștenitor,

vocația sa succesorală fiind retroactiv desființată, iar certificatul de

calitate de moștenitor nr. 15 din 23 februarie 2005, anexat de reclamantă

acțiunii introductive de instanță, nu echivalează cu o retractare a renunțării.

Prin sentința civilă

nr. 4818/1980 pronunțată de Judecătoria sector 2 București, s-a constatat că

moștenitori ai defunctului P.C. sunt N.A., soție supraviețuitoare și G.A.,

moștenitoare testamentară.

Corespunzător acestei

hotărâri judecătorești, a fost eliberat atât certificatul de moștenitor nr. 537

din 27 octombrie 1981, de către Notariatul de Stat al Sectorului Agricol Ilfov,

cât și certificatul de moștenitor suplimentar nr. 203/1990 de către Notariatul

de Stat Buftea, ambele certificate stabilind că moștenitori sunt G.A. și N.A.

Cu privire la imobilul în litigiu, prin

sentința nr. 4818/1980 pronunțată de Judecătoria sector 2 București s-a

menținut starea de indiviziune a moștenitoarelor N.A. și G.A. asupra a două

imobile, unul situat în Tunari, și celălalt, care formează obiectul prezentului

litigiu, situat în Voluntari.

Starea de

indiviziune a fost sistată prin sentința civilă nr. 1548/1991 a Judecătoriei

SAI, prin care soției supraviețuitoare N.A. i-a fost atribuit imobilul din

Tunari, iar concubinei G.A. imobilul din Voluntari.

Prin sentința civilă

nr. 1410 din 29 mai 1992 a Judecătoriei SAI, irevocabilă, s-a stabilit că între

moștenitoarea G.A. și intimații-pârâți C.A. și C.V. a intervenit, la 16

octombrie 1982, vânzarea-cumpărarea imobilului din comuna Voluntari.

Susținerea recurentei-reclamante

că este moștenitoarea mamei sale, N.A., conform certificatului de moștenitor

suplimentar nr. 8 din 21 august 2001, eliberat de BNP A.G.S., nu are relevanță

cu privire la dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu, întrucât înainte

de eliberarea acestui certificat de moștenitor, mama sa, a tranzacționat cu

G.A., în sensul că îi revine imobilul din Tunari, iar imobilul în litigiu

revine moștenitoarei G.A., tranzacție consfințită judecătorește prin sentința

civilă nr. 1548/1991 a Judecătoriei SAI.

Urmare acestei

hotărâri, G.A. a transmis dreptul de proprietate asupra imobilului

intimaților-pârâți.

Având în vedere

aceste considerente, recursul va fi respins, cu obligarea recurentei de a plăti

intimaților 595 lei cheltuieli de judecată.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge

recursul declarat de reclamanta I.T. împotriva deciziei nr. 376 din 29 mai 2007

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a

IV

a civilă.

Obligă

recurenta să plătească intimaților-pârâți 595 lei cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 7 ianuarie 2008.