ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3/2008

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 24 mai 2005 pe rolul Judecătoriei Buftea, reclamanta I.T. a solicitat obligarea pârâților C.V. și C.A. să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul situat în comuna Voluntari, jud. Ilfov, compus din teren în suprafață de 3000 mp și construcția existentă pe acest teren. Acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 480 C. civ. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că imobilul a aparținut defunctului P.C., tatăl său, după decesul acestuia fiind ocupat fără drept de pârâți. Prin sentința civilă nr. 3920 din 29 noiembrie 2005, Judecătoria Buftea a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența în favoarea Tribunalului București.

Cauza a fost înregistrată la Tribunalul București, secția a IV- a civilă, sub nr. 294/3/2006. Prin sentința civilă nr. 438 din 29 martie 2006, Tribunalul București a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei și a respins cererea de chemare în judecată. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut în esență că imobilul este deținut de pârâți prin cumpărare de la G.A., moștenitoare testamentară a lui P.C., reclamanta neavând drept de moștenire a tatălui său întrucât a renunțat la succesiune. Apelul declarat de reclamantă a fost respins de Curtea de Apel București, secția a IV- a civilă, prin decizia nr. 376 din 29 mai 2007. Împotriva acestei decizii, a declarat recurs reclamanta I.T., întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ. În motivarea recursului, arată că în mod greșit au apreciat instanțele de fond și apel că nu are calitate procesuală activă întrucât nu are calitatea de moștenitor de pe urma defunctului P.C., deși din certificatul de calitate de moștenitor nr. 15 din 23 martie 2005 eliberat de BNP V.S. rezultă că este unic moștenitor. Mai susține reclamanta că nu a renunțat la moștenirea tatălui său, P.C. și chiar dacă prin sentința civilă nr. 4818 din 3 iulie 1908 a Judecătoriei sector 2 București, irevocabilă, s-a stabilit că singurii moștenitori sunt G.A., în calitate de moștenitoare testamentară și N.A. în calitate de soție supraviețuitoare, această hotărâre nu îi este opozabilă. Recursul este nefondat, pentru considerentele ce succed: În cadrul acțiunii în revendicare, existența calității procesuale active presupune identitate între persoana reclamantului și titularul dreptului de proprietate.

Reclamanta este fiica lui P.C., căsătorit cu N.A. În urma decesului lui P.C., în cadrul dezbaterii succesorale notariale (dosar nr. 576/1979 al fostului Notariat de Stat Sector 2), recurenta-reclamantă a renunțat la succesiune (încheierea din 17 august 1979, fila 16 dosar tribunal), în aceeași zi primind de la G.A., contravaloarea cotei sale succesorale. Conform art. 696 C. civ., renunțătorul este considerat că nu a fost niciodată moștenitor, vocația sa succesorală fiind retroactiv desființată, iar certificatul de calitate de moștenitor nr. 15 din 23 februarie 2005, anexat de reclamantă acțiunii introductive de instanță, nu echivalează cu o retractare a renunțării. Prin sentința civilă nr. 4818/1980 pronunțată de Judecătoria sector 2 București, s-a constatat că moștenitori ai defunctului P.C.

sunt N.A., soție supraviețuitoare și G.A., moștenitoare testamentară. Corespunzător acestei hotărâri judecătorești, a fost eliberat atât certificatul de moștenitor nr. 537 din 27 octombrie 1981, de către Notariatul de Stat al Sectorului Agricol Ilfov, cât și certificatul de moștenitor suplimentar nr. 203/1990 de către Notariatul de Stat Buftea, ambele certificate stabilind că moștenitori sunt G.A. și N.A. Cu privire la imobilul în litigiu, prin sentința nr. 4818/1980 pronunțată de Judecătoria sector 2 București s-a menținut starea de indiviziune a moștenitoarelor N.A. și G.A. asupra a două imobile, unul situat în Tunari, și celălalt, care formează obiectul prezentului litigiu, situat în Voluntari.

Starea de indiviziune a fost sistată prin sentința civilă nr. 1548/1991 a Judecătoriei SAI, prin care soției supraviețuitoare N.A. i-a fost atribuit imobilul din Tunari, iar concubinei G.A. imobilul din Voluntari. Prin sentința civilă nr. 1410 din 29 mai 1992 a Judecătoriei SAI, irevocabilă, s-a stabilit că între moștenitoarea G.A. și intimații-pârâți C.A. și C.V. a intervenit, la 16 octombrie 1982, vânzarea-cumpărarea imobilului din comuna Voluntari.

Susținerea recurentei-reclamante că este moștenitoarea mamei sale, N.A., conform certificatului de moștenitor suplimentar nr. 8 din 21 august 2001, eliberat de BNP A.G.S., nu are relevanță cu privire la dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu, întrucât înainte de eliberarea acestui certificat de moștenitor, mama sa, a tranzacționat cu G.A., în sensul că îi revine imobilul din Tunari, iar imobilul în litigiu revine moștenitoarei G.A., tranzacție consfințită judecătorește prin sentința civilă nr. 1548/1991 a Judecătoriei SAI. Urmare acestei hotărâri, G.A. a transmis dreptul de proprietate asupra imobilului intimaților-pârâți. Având în vedere aceste considerente, recursul va fi respins, cu obligarea recurentei de a plăti intimaților 595 lei cheltuieli de judecată.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul declarat de reclamanta I.T. împotriva deciziei nr. 376 din 29 mai 2007 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV a civilă. Obligă recurenta să plătească intimaților-pârâți 595 lei cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 ianuarie 2008.