ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6278/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6278/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra contestației

în anulare de față;

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Judecătoriei Buftea sub nr. 1516/94/2007 la data de 6 martie 2007, reclamanta

SC I. SA a chemat în judecată pe pârâta SC A. SA, solicitând instanței ca prin

hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei să îi lase în

deplină posesie și pașnică folosință terenul în suprafață totală de 6.824 mp,

situat pe raza localității Ș., jud. Ilfov.

În motivarea

acțiunii, reclamanta a arătat că deține, în calitate de proprietar, o suprafață

de teren de 101.053,5 mp, conform certificatului de atestare a dreptului de

proprietate asupra terenurilor seria M07 nr. 0568 din 10 august 1993, a

Ordinului nr. 295 din 31 mai 1976 și a Sentințelor civile nr. 3526 din 26 iunie

2000 și nr. 3107 din 17 octombrie 2001 pe raza localităților Ș. și P.

Din suprafața totală

de 101.053,5 mp, societatea reclamantă deține pe bază de titlu de proprietate

pe raza localității Ș. suprafața de 790400 mp, dar în realitate deține mai

puțin, respectiv 68.768,5 mp, diferența aflându-se în posesia pârâtei,

respectiv 6.824 mp.

În drept au fost

invocate dispozițiile art. 480 C. civ.

La data de 05 mai

2007 pârâta a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea

acțiunii ca neîntemeiată.

Prin Sentința civilă

nr. 1112 din 6 martie 2008 pronunțată în Dosarul nr. 1516/94/2007, Judecătoria

Buftea a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de

soluționare a cererii formulată de reclamanta SC I. SA în contradictoriu cu

pârâta SC A. SA, în favoarea Tribunalului București unde a fost înregistrată pe

rolul Secției a V-a civilă la data de 29 aprilie 2008 sub nr. 16202/3/2008.

La termenul din 24

septembrie 2008, tribunalul a constatat că a operat o transmisiune a calității

procesuale pasive de la SC A. SA la SC C.I. SRL,ca urmare a fuziunii prin

absorbție și în consecință a dispus introducerea în cauză, în calitate de

pârâtă a SC C.I. SRL în locul SC A. SA.

Prin Sentința civilă

nr. 797/5 iunie 2009 Tribunalul București, secția a V-a civilă, a respins

acțiunea ca neîntemeiată.

Pentru a se pronunța

în acest mod instanța de fond a reținut, în esență, că deși reclamanta SC I. SA

și-a intabulat prima dreptul de proprietate asupra terenului situat în

localitatea Ș., jud. Ilfov, dobândit prin certificatul de atestare a dreptului

de proprietate seria M07 nr. 0568 din 10 august 1993, intabularea a privit doar

suprafața de 68.768,5 mp, nu și suprafața de 6.824 mp aflată în litigiu, având

în vedere că această din urmă suprafață nu se afla în posesia reclamantei, nici

la data emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate și nici

ulterior, la data întocmirii cadastrului, așa cum rezultă din probele

administrate în cauză.

Prin Decizia nr. 402A

din 7 iunie 2010 Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, învestită cu

soluționarea apelului declarat de reclamanta SC I. SA, a respins calea de atac

ca nefondată pentru considerentele de mai jos.

În cauză au fost

efectuate două rapoarte de expertiză cu specific topografic de către experții

tehnici judiciari A.D. și P.E.

În prima lucrare de

specialitate expertul A.D., deși a arătat că nu a putut identifica cu

exactitate terenul în litigiu datorită conduitei procesuale a reclamantei care

nu a prezentat documentația cadastrală topografică pentru terenul revendicat,

totuși, în baza actelor de proprietate prezentate de părți cât și în baza

"individualizării grafice prezentate în schițele anexă la raportul de

expertiză nr. 2 și 3" s-a stabilit că terenul în suprafață de 6.824 mp

pentru care s-a atribuit numărul cadastral 65 proprietatea pârâtei SC A. SA, în

prezent SC C.I. SRL, nu se suprapune cu terenul revendicat de către reclamantă.

De asemenea, expertul

P.E. care a efectuat expertiza în cadrul procesual al soluționării cauzei de

către Tribunalul București, după ce inițial a arătat că terenurile se suprapun,

în urma încuviințării obiecțiunilor formulate de către pârâtă, a arătat că

prima concluzie la care a ajuns nu a fost fundamentată de măsurători în teren.

S-a arătat că, în raport de documentațiile cadastrale ale celor două părți

precum și suprafețele intabulate în cartea funciară, între cele două terenuri deținute

de părți nu există nicio suprapunere.

Față de concluziile

la care au ajuns cei doi experți judiciari numiți în cauză, Curtea a reținut că

reclamanta nu a făcut dovada, conform art. 1169 C. civ., a faptului ocupațiunii

abuzive a terenului revendicat de către pârâtă.

Susținerea apelantei

reclamante în sensul că în cadrul operațiunii juridice a comparării titlurilor

de proprietate are câștig de cauză cel ce și-a intabulat primul dreptul de

proprietate este întemeiată, însă în cauză nu s-a făcut dovada suprapunerii

terenului revendicat de către reclamantă cu o parte a terenurilor deținute de

către pârâtă, situație în care nu prezintă relevanță juridică împrejurarea că

reclamanta și-a intabulat prima dreptul de proprietate.

Împotriva deciziei a

declarat recurs reclamanta, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc.

civ.

Prin dezvoltarea

motivelor de recurs se arată că decizia este pronunțată cu nerespectarea

prevederilor art. 261 pct. 5 C. proc. civ. deoarece este insuficient motivată.

Se mai arată că instanța a omis să se pronunțe în raport de noile înscrisuri

depuse la 3 mai 2010. Se apreciază că au fost încălcate dispozițiile

referitoare la un proces echitabil deoarece a reluat concluziile instanței

inferioare.

Prin Decizia nr. 3174

din 5 aprilie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de

proprietate intelectuală, s-a respins recursul ca nefondat.

În motivarea deciziei

s-au reținut următoarele.

Conform

jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, noțiunea de proces echitabil

presupune ca o instanță internă care nu a motivat decât pe scurt hotărârea să

fi examinat totuși în mod real problemele esențiale care i-au fost supuse.

În cauza de față,

problema de drept supusă spre dezlegare a fost aceea a comparării a două titluri

valide de proprietate pretins a fi emise pentru aceeași suprafață de teren,

6824 mp.

Ambele instanțe de

fond, înainte de a da eficiență petitului acțiunii, creație a practicii

judiciare și a jurisprudenței, au analizat, prin intermediul probei tehnice judiciare

a expertizei, a documentațiilor cadastrale și a suprafețelor intabulate, dacă

există vreo suprapunere a celor două titluri cu privire la suprafața de teren

revendicat.

Așa cum se observă

din considerentele instanței superioare de fond, aceasta a analizat problemele

esențiale care i-au fost supuse dezbaterii: suprapunerea ori nu a terenului în

litigiu, în vederea comparării celor două titluri de proprietate.

Evaluarea ori

nepronunțarea asupra probelor administrate, nu pot face obiect al recursului față

de dispozițiile art. 304 alin. (1) C. proc. civ. conform cărora modificarea sau

casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate și nu

pentru motive de netemeinicie.

De altfel motivele de

recurs ce permiteau verificarea deciziilor atunci când instanța fie nu s-a

pronunțat asupra unei dovezi administrate, hotărâtoare pentru dezlegarea

pricinii, fie a pronunțat o hotărâre eronată decurgând dintr-o apreciere

eronată a probelor administrate, pct. 10 și 11 ale art. 304, au fost abrogate

prin art. I pct. III

1

și art. I pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000,

aprobată prin Legea nr. 219/2005.

Pct. 7 al art. 304 C.

proc. civ., invocat de recurentă, în sensul că instanța de apel nu a făcut

decât să copieze considerentele hotărârii atacate, fără să răspundă motivelor

de critică, nu are incidență în cauză. Aceasta pentru că instanța a răspuns

criticilor formulate cu propriile argumente "și anume faptul că reclamanta

nu a făcut dovada, conform art. 1169 C. civ. a faptului ocupațiunii abuzive a

terenului revendicat" ceea ce a determinat "irelevanța faptului că

reclamanta și-a intabulat prima dreptul de proprietate", opinie întemeiată

pe probatoriul complex administrat în cauză.

Împotriva deciziei

menționate anterior a formulat contestație în anulare, în temeiul art. 318 teza

finală C. proc. civ.

În motivarea

contestației s-au arătat următoarele:

În chiar preambulul

recursului a arătat că sentința atacată este netemeinică și nelegală fiind

rezultatul unei aprecieri superficiale a materialului probator administrat în

cauză și a unei interpretări și aplicări greșite a legii.

În cuprinsul

recursului a făcut referiri exprese la art. 304 pct. 7 și art. 261 pct. 5 C.

proc. civ. în sensul completei nemotivări a deciziei atacate.

Criticile de

nelegalitate sunt evidente în cuprinsul recursului cu referire la încălcarea

dispozițiilor legale care ocrotesc dreptul de proprietate consfințit prin

certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria M07 nr. 0568.

S-a mai referit în

motivele de recurs la încălcarea prevederilor legale referitoare la validarea

expertizelor imobiliare efectuate în cauză și la faptul că nu s-a examinat

niciuna dintre criticile aduse prin apel sentinței pronunțate în fond.

Astfel, fără a face

trimitere expresă la dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. a formulat și

detaliat critici concrete de nelegalitate încadrabile, conform art. 306 alin.

(3) C. proc. civ. în aceste norme, întrucât a folosit termeni ca nelegalitate

și interpretarea greșită a legii.

Or, niciuna dintre

aceste critici nu a fost analizată de către instanța de recurs care s-a limitat

la a analiza incidenței art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

În speță nu se

regăsește situația în care instanța ar fi omis să examineze doar argumentele de

fapt și de drept subsumate unui motiv de casare și ar fi răspuns eventual

printr-un considerent comun la motivele de casare indicate.

Instanța nu numai că

nu a răspuns la toate argumentele invocate în sprijinul ideii nelegalității și

a aplicării greșite a legii ci nu a antamat în niciun fel acest motiv de

recurs.

Contestatorul a mai

arătat în continuare, pentru a releva modul în care s-a desfășurat judecata în

recurs, că instanța a respins cererea motivată a apărătorului său de acordare a

încă unui termen în cauză pentru a se depune un înscris nou potrivit

prevederilor art. 305 C. proc. civ., în condițiile în care procurarea

înscrisului respectiv până în acel moment îi fusese imposibilă din cauza unui

motiv obiectiv, decesul recent al reprezentantului legal al societății.

Instanța de recurs nu

a examinat argumentele sale referitoare la faptul că prin modul în care a fost

pronunțată, cu încălcarea gravă a unor dispoziții legale și practic nemotivată,

decizia instanței de apel a adus atingere prevederilor art. 6 din Convenția

Europeană a Drepturilor Omului referitoare la dreptul la un proces echitabil.

Analizând actele și

lucrările dosarului prin raportare la motivele formulate, Înalta Curtea a

constatat nefondată contestația în anulare pentru considerentele expuse mai

jos.

Potrivit art. 318 C.

proc. civ. "hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu

contestație când (...) când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai

în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de

modificare sau de casare".

În esență, contestatorul

susține că ar fi invocat în cuprinsul recursului și motive de fapt care puteau

fi încadrate în prevederile art. 304 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ. pe care

instanța de recurs nu le-ar fi analizat.

Această susținere nu

are corespondent în conținutul recursului, unde, așa cum corect a reținut

instanța de recurs, s-au invocat numai motive încadrabile în prevederile art.

304 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., text de lege invocat expres în cadrul

recursului.

Menționarea în partea

introductivă a motivelor de recurs a faptului că decizia atacată ar fi nelegală

ca rezultat al interpretării și aplicării greșite a legii nu poate duce la

concluzia că instanța de recurs trebuia să analizeze și motive încadrabile în

prevederile art. 304 alin. (1) pct. 9 atâta timp cât în cadrul motivării în

fapt a recursului recurenta nu a explicitat care ar fi dispoziția legală de

drept material interpretată și aplicată greșit de către instanța de apel.

Singura dispoziție

legală menționată în cadrul motivelor de recurs ca fiind interpretată și

aplicată greșit de către instanța de apel este cea conținută în art. 261 pct. 5

C. proc. civ. în directă legătură cu motivul de nelegalitate prevăzut de art.

304 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., invocat expres în partea introductivă a

recursului.

În ceea de privește

faptul că ar fi făcut referire implicită la încălcarea dispozițiilor legale

care ocrotesc dreptul de proprietate prin referirea la certificatul de atestare

a dreptului de proprietate seria M07 nr. 0568, care nu ar fi fost avut în vedere

de către instanța de apel, afirmații care țineau de aplicarea art. 304 alin.

(1) pct. 7 C. proc. civ., invocat ca temei al recursului, se poate constata din

motivarea instanței de recurs că aceasta a analizat și acest aspect reținând că

instanța de apel a constatat nedovedirea "faptului ocupațiunii abuzive a

terenului revendicat" de către pârât, acesta fiind motivul respingerii

acțiunii iar nu nedovedirea de către reclamant a existenței titlului de

proprietate.

Instanța de recurs a

mai constatat că "motivele de recurs ce permiteau verificarea deciziilor

atunci când instanța fie nu s-a pronunțat asupra unei dovezi administrate,

hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, fie a pronunțat o hotărâre eronată

decurgând dintr-o apreciere eronată a probelor administrate, pct. 10 și 11 ale

art. 304, au fost abrogate prin art. I pct. III

1

și art. I pct. 112

din O.U.G. nr. 138/2000, aprobată prin Legea nr. 219/2005, ca atare a

considerat că nu poate analiza aceste motive întrucât nu pot fi încadrate în

prevederile art. 304 în vigoare la data formulării recursului.

Nu au corespondent în

cadrul motivelor de recurs nici susținerile contestatoarei în sensul că s-ar fi

referit în cuprinsul acestora la încălcarea prevederilor legale referitoare la

validarea expertizelor imobiliare efectuate în cauză simpla expunere selectivă

a actelor și lucrărilor dosarului din perspectiva recurentului neputând fi

calificată drept o critică a dispozițiilor unei hotărâri.

Așa cum s-a reținut

anterior instanța de recurs a constatat că nu poate analiza aceste motive

întrucât nu pot fi încadrate în prevederile art. 304 în vigoare la data

formulării recursului ținând de aprecierea asupra probelor administrate, fapt

ce ține de netemeinicia iar nu de nelegalitatea hotărârii.

Instanța de recurs a

analizat și susținerea din recurs în sensul că instanța de apel nu a examinat

niciuna dintre criticile aduse prin apel sentinței pronunțate în fond, așa cum

rezultă în mod expres din penultimul paragraf al considerentelor deciziei

contestate.

Este nereală și susținerea

contestatoarei în sensul că instanța de recurs nu a examinat argumentele sale

referitoare la încălcarea prevederilor art. 6 din Convenția Europeană a

Drepturilor Omului referitoare la dreptul la un proces echitabil având în

vedere că această analiză a fost făcută, așa cum rezultă chiar de la începutul

considerentelor propriu-zise ale deciziei atacate cu prezenta contestație,

instanța de recurs analizând expres argumentul utilizat de către recurent în

susținerea acestei critici în sensul că instanța de apel ar fi reluat

"concluziile instanței inferioare".

Susținerea din cadrul

contestației în anulare privind respingerea acordării unui termen în recurs

pentru administrarea unei probe nu poate fi încadrabilă în vreunul din motivele

de contestație în anulare, prevăzute expres și limitativ în cadrul art. 317 și

318 C. proc. civ.

În consecință,

nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 318 teza a doua C. proc. civ.,

Înalta Curte va respinge contestația în anulare, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația

în anulare formulată de contestatoarea SC I. SA împotriva Deciziei nr. 3174 din

5 aprilie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de

proprietate intelectuală, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 16 octombrie 2012.

Procesat de GGC - GV