ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6278/2012

Asupra contestației în anulare de față; Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Buftea sub nr. 1516/94/2007 la data de 6 martie 2007, reclamanta SC I. SA a chemat în judecată pe pârâta SC A. SA, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei să îi lase în deplină posesie și pașnică folosință terenul în suprafață totală de 6.824 mp, situat pe raza localității Ș., jud. Ilfov.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că deține, în calitate de proprietar, o suprafață de teren de 101.053,5 mp, conform certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria M07 nr. 0568 din 10 august 1993, a Ordinului nr. 295 din 31 mai 1976 și a Sentințelor civile nr. 3526 din 26 iunie 2000 și nr. 3107 din 17 octombrie 2001 pe raza localităților Ș. și P. Din suprafața totală de 101.053,5 mp, societatea reclamantă deține pe bază de titlu de proprietate pe raza localității Ș. suprafața de 790400 mp, dar în realitate deține mai puțin, respectiv 68.768,5 mp, diferența aflându-se în posesia pârâtei, respectiv 6.824 mp. În drept au fost invocate dispozițiile art. 480 C. civ.

La data de 05 mai 2007 pârâta a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată. Prin Sentința civilă nr. 1112 din 6 martie 2008 pronunțată în Dosarul nr. 1516/94/2007, Judecătoria Buftea a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cererii formulată de reclamanta SC I. SA în contradictoriu cu pârâta SC A. SA, în favoarea Tribunalului București unde a fost înregistrată pe rolul Secției a V-a civilă la data de 29 aprilie 2008 sub nr. 16202/3/2008. La termenul din 24 septembrie 2008, tribunalul a constatat că a operat o transmisiune a calității procesuale pasive de la SC A. SA la SC C.I. SRL,ca urmare a fuziunii prin absorbție și în consecință a dispus introducerea în cauză, în calitate de pârâtă a SC C.I.

SRL în locul SC A. SA. Prin Sentința civilă nr. 797/5 iunie 2009 Tribunalul București, secția a V-a civilă, a respins acțiunea ca neîntemeiată. Pentru a se pronunța în acest mod instanța de fond a reținut, în esență, că deși reclamanta SC I. SA și-a intabulat prima dreptul de proprietate asupra terenului situat în localitatea Ș., jud. Ilfov, dobândit prin certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria M07 nr. 0568 din 10 august 1993, intabularea a privit doar suprafața de 68.768,5 mp, nu și suprafața de 6.824 mp aflată în litigiu, având în vedere că această din urmă suprafață nu se afla în posesia reclamantei, nici la data emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate și nici ulterior, la data întocmirii cadastrului, așa cum rezultă din probele administrate în cauză.

Prin Decizia nr. 402A din 7 iunie 2010 Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, învestită cu soluționarea apelului declarat de reclamanta SC I. SA, a respins calea de atac ca nefondată pentru considerentele de mai jos. În cauză au fost efectuate două rapoarte de expertiză cu specific topografic de către experții tehnici judiciari A.D. și P.E. În prima lucrare de specialitate expertul A.D., deși a arătat că nu a putut identifica cu exactitate terenul în litigiu datorită conduitei procesuale a reclamantei care nu a prezentat documentația cadastrală topografică pentru terenul revendicat, totuși, în baza actelor de proprietate prezentate de părți cât și în baza "individualizării grafice prezentate în schițele anexă la raportul de expertiză nr. 2 și 3" s-a stabilit că terenul în suprafață de 6.824 mp pentru care s-a atribuit numărul cadastral 65 proprietatea pârâtei SC A. SA, în prezent SC C.I.

SRL, nu se suprapune cu terenul revendicat de către reclamantă. De asemenea, expertul P.E. care a efectuat expertiza în cadrul procesual al soluționării cauzei de către Tribunalul București, după ce inițial a arătat că terenurile se suprapun, în urma încuviințării obiecțiunilor formulate de către pârâtă, a arătat că prima concluzie la care a ajuns nu a fost fundamentată de măsurători în teren. S-a arătat că, în raport de documentațiile cadastrale ale celor două părți precum și suprafețele intabulate în cartea funciară, între cele două terenuri deținute de părți nu există nicio suprapunere. Față de concluziile la care au ajuns cei doi experți judiciari numiți în cauză, Curtea a reținut că reclamanta nu a făcut dovada, conform art. 1169 C. civ., a faptului ocupațiunii abuzive a terenului revendicat de către pârâtă.

Susținerea apelantei reclamante în sensul că în cadrul operațiunii juridice a comparării titlurilor de proprietate are câștig de cauză cel ce și-a intabulat primul dreptul de proprietate este întemeiată, însă în cauză nu s-a făcut dovada suprapunerii terenului revendicat de către reclamantă cu o parte a terenurilor deținute de către pârâtă, situație în care nu prezintă relevanță juridică împrejurarea că reclamanta și-a intabulat prima dreptul de proprietate. Împotriva deciziei a declarat recurs reclamanta, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. Prin dezvoltarea motivelor de recurs se arată că decizia este pronunțată cu nerespectarea prevederilor art. 261 pct. 5 C. proc. civ.

deoarece este insuficient motivată. Se mai arată că instanța a omis să se pronunțe în raport de noile înscrisuri depuse la 3 mai 2010. Se apreciază că au fost încălcate dispozițiile referitoare la un proces echitabil deoarece a reluat concluziile instanței inferioare. Prin Decizia nr. 3174 din 5 aprilie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, s-a respins recursul ca nefondat. În motivarea deciziei s-au reținut următoarele. Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, noțiunea de proces echitabil presupune ca o instanță internă care nu a motivat decât pe scurt hotărârea să fi examinat totuși în mod real problemele esențiale care i-au fost supuse.

În cauza de față, problema de drept supusă spre dezlegare a fost aceea a comparării a două titluri valide de proprietate pretins a fi emise pentru aceeași suprafață de teren, 6824 mp. Ambele instanțe de fond, înainte de a da eficiență petitului acțiunii, creație a practicii judiciare și a jurisprudenței, au analizat, prin intermediul probei tehnice judiciare a expertizei, a documentațiilor cadastrale și a suprafețelor intabulate, dacă există vreo suprapunere a celor două titluri cu privire la suprafața de teren revendicat. Așa cum se observă din considerentele instanței superioare de fond, aceasta a analizat problemele esențiale care i-au fost supuse dezbaterii: suprapunerea ori nu a terenului în litigiu, în vederea comparării celor două titluri de proprietate.

Evaluarea ori nepronunțarea asupra probelor administrate, nu pot face obiect al recursului față de dispozițiile art. 304 alin. (1) C. proc. civ. conform cărora modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate și nu pentru motive de netemeinicie. De altfel motivele de recurs ce permiteau verificarea deciziilor atunci când instanța fie nu s-a pronunțat asupra unei dovezi administrate, hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, fie a pronunțat o hotărâre eronată decurgând dintr-o apreciere eronată a probelor administrate, pct. 10 și 11 ale art. 304, au fost abrogate prin art. I pct. III 1 și art. I pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000, aprobată prin Legea nr. 219/2005.

Pct. 7 al art. 304 C. proc. civ., invocat de recurentă, în sensul că instanța de apel nu a făcut decât să copieze considerentele hotărârii atacate, fără să răspundă motivelor de critică, nu are incidență în cauză. Aceasta pentru că instanța a răspuns criticilor formulate cu propriile argumente "și anume faptul că reclamanta nu a făcut dovada, conform art. 1169 C. civ. a faptului ocupațiunii abuzive a terenului revendicat" ceea ce a determinat "irelevanța faptului că reclamanta și-a intabulat prima dreptul de proprietate", opinie întemeiată pe probatoriul complex administrat în cauză. Împotriva deciziei menționate anterior a formulat contestație în anulare, în temeiul art. 318 teza finală C. proc.

civ. În motivarea contestației s-au arătat următoarele: În chiar preambulul recursului a arătat că sentința atacată este netemeinică și nelegală fiind rezultatul unei aprecieri superficiale a materialului probator administrat în cauză și a unei interpretări și aplicări greșite a legii. În cuprinsul recursului a făcut referiri exprese la art. 304 pct. 7 și art. 261 pct. 5 C. proc. civ. în sensul completei nemotivări a deciziei atacate. Criticile de nelegalitate sunt evidente în cuprinsul recursului cu referire la încălcarea dispozițiilor legale care ocrotesc dreptul de proprietate consfințit prin certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria M07 nr. 0568. S-a mai referit în motivele de recurs la încălcarea prevederilor legale referitoare la validarea expertizelor imobiliare efectuate în cauză și la faptul că nu s-a examinat niciuna dintre criticile aduse prin apel sentinței pronunțate în fond.

Astfel, fără a face trimitere expresă la dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. a formulat și detaliat critici concrete de nelegalitate încadrabile, conform art. 306 alin. (3) C. proc. civ. în aceste norme, întrucât a folosit termeni ca nelegalitate și interpretarea greșită a legii. Or, niciuna dintre aceste critici nu a fost analizată de către instanța de recurs care s-a limitat la a analiza incidenței art. 304 pct. 7 C. proc. civ. În speță nu se regăsește situația în care instanța ar fi omis să examineze doar argumentele de fapt și de drept subsumate unui motiv de casare și ar fi răspuns eventual printr-un considerent comun la motivele de casare indicate. Instanța nu numai că nu a răspuns la toate argumentele invocate în sprijinul ideii nelegalității și a aplicării greșite a legii ci nu a antamat în niciun fel acest motiv de recurs.

Contestatorul a mai arătat în continuare, pentru a releva modul în care s-a desfășurat judecata în recurs, că instanța a respins cererea motivată a apărătorului său de acordare a încă unui termen în cauză pentru a se depune un înscris nou potrivit prevederilor art. 305 C. proc. civ., în condițiile în care procurarea înscrisului respectiv până în acel moment îi fusese imposibilă din cauza unui motiv obiectiv, decesul recent al reprezentantului legal al societății. Instanța de recurs nu a examinat argumentele sale referitoare la faptul că prin modul în care a fost pronunțată, cu încălcarea gravă a unor dispoziții legale și practic nemotivată, decizia instanței de apel a adus atingere prevederilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului referitoare la dreptul la un proces echitabil.

Analizând actele și lucrările dosarului prin raportare la motivele formulate, Înalta Curtea a constatat nefondată contestația în anulare pentru considerentele expuse mai jos. Potrivit art. 318 C. proc. civ. "hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când (...) când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare". În esență, contestatorul susține că ar fi invocat în cuprinsul recursului și motive de fapt care puteau fi încadrate în prevederile art. 304 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ. pe care instanța de recurs nu le-ar fi analizat. Această susținere nu are corespondent în conținutul recursului, unde, așa cum corect a reținut instanța de recurs, s-au invocat numai motive încadrabile în prevederile art. 304 alin. (1) pct. 7 C. proc.

civ., text de lege invocat expres în cadrul recursului. Menționarea în partea introductivă a motivelor de recurs a faptului că decizia atacată ar fi nelegală ca rezultat al interpretării și aplicării greșite a legii nu poate duce la concluzia că instanța de recurs trebuia să analizeze și motive încadrabile în prevederile art. 304 alin. (1) pct. 9 atâta timp cât în cadrul motivării în fapt a recursului recurenta nu a explicitat care ar fi dispoziția legală de drept material interpretată și aplicată greșit de către instanța de apel. Singura dispoziție legală menționată în cadrul motivelor de recurs ca fiind interpretată și aplicată greșit de către instanța de apel este cea conținută în art. 261 pct. 5 C. proc.

civ. în directă legătură cu motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., invocat expres în partea introductivă a recursului. În ceea de privește faptul că ar fi făcut referire implicită la încălcarea dispozițiilor legale care ocrotesc dreptul de proprietate prin referirea la certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria M07 nr. 0568, care nu ar fi fost avut în vedere de către instanța de apel, afirmații care țineau de aplicarea art. 304 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., invocat ca temei al recursului, se poate constata din motivarea instanței de recurs că aceasta a analizat și acest aspect reținând că instanța de apel a constatat nedovedirea "faptului ocupațiunii abuzive a terenului revendicat" de către pârât, acesta fiind motivul respingerii acțiunii iar nu nedovedirea de către reclamant a existenței titlului de proprietate.

Instanța de recurs a mai constatat că "motivele de recurs ce permiteau verificarea deciziilor atunci când instanța fie nu s-a pronunțat asupra unei dovezi administrate, hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, fie a pronunțat o hotărâre eronată decurgând dintr-o apreciere eronată a probelor administrate, pct. 10 și 11 ale art. 304, au fost abrogate prin art. I pct. III 1 și art. I pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000, aprobată prin Legea nr. 219/2005, ca atare a considerat că nu poate analiza aceste motive întrucât nu pot fi încadrate în prevederile art. 304 în vigoare la data formulării recursului.

Nu au corespondent în cadrul motivelor de recurs nici susținerile contestatoarei în sensul că s-ar fi referit în cuprinsul acestora la încălcarea prevederilor legale referitoare la validarea expertizelor imobiliare efectuate în cauză simpla expunere selectivă a actelor și lucrărilor dosarului din perspectiva recurentului neputând fi calificată drept o critică a dispozițiilor unei hotărâri. Așa cum s-a reținut anterior instanța de recurs a constatat că nu poate analiza aceste motive întrucât nu pot fi încadrate în prevederile art. 304 în vigoare la data formulării recursului ținând de aprecierea asupra probelor administrate, fapt ce ține de netemeinicia iar nu de nelegalitatea hotărârii. Instanța de recurs a analizat și susținerea din recurs în sensul că instanța de apel nu a examinat niciuna dintre criticile aduse prin apel sentinței pronunțate în fond, așa cum rezultă în mod expres din penultimul paragraf al considerentelor deciziei contestate.

Este nereală și susținerea contestatoarei în sensul că instanța de recurs nu a examinat argumentele sale referitoare la încălcarea prevederilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului referitoare la dreptul la un proces echitabil având în vedere că această analiză a fost făcută, așa cum rezultă chiar de la începutul considerentelor propriu-zise ale deciziei atacate cu prezenta contestație, instanța de recurs analizând expres argumentul utilizat de către recurent în susținerea acestei critici în sensul că instanța de apel ar fi reluat "concluziile instanței inferioare". Susținerea din cadrul contestației în anulare privind respingerea acordării unui termen în recurs pentru administrarea unei probe nu poate fi încadrabilă în vreunul din motivele de contestație în anulare, prevăzute expres și limitativ în cadrul art. 317 și 318 C. proc.

civ. În consecință, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 318 teza a doua C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestația în anulare, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea SC I. SA împotriva Deciziei nr. 3174 din 5 aprilie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, ca nefondată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 octombrie 2012. Procesat de GGC - GV