ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 387/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea adresată Tribunalului București, reclamanta SC C. SA a solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC L.C.I. SRL, ca prin hotărârea ce va pronunța să constate nulitatea absolută parțială a contractului de vânzare – cumpărare, autentificat sub nr. 2569 din 18 decembrie 2003 de B.N.P. C.I., încheiat între părți, în ceea ce privește suprafața de 168,25 m.p. (în contract fiind înscrisă suprafața de 164,21 m.p.); să dispună radierea din cartea funciară nr. 1697 a mențiunilor privitoare la dreptul de proprietate al pârâtei pentru suprafața de 168,25 m.p. de la parterul imobilului situat în Buftea, str. Mihail Eminescu și obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.

Secția a VI-a comercială a Tribunalului București a respins acțiunea, ca neîntemeiată, prin sentința civilă nr. 13793, pronunțată la data de 22 decembrie 2004, în dosarul nr. 2988/2004, cu motivarea că probele administrate în cauză nu au putut forma convingerea instanței că, în speță, consimțământul vânzătorului a fost alterat la data semnării actului în forma autentică, prin eroare sau dol. Prin decizia comercială nr. 804, pronunțată la data de 30 noiembrie 2005, în dosarul nr. 828/2005, Secția a VI-a comercială a Curții de Apel București, a admis apelul formulat de reclamantă împotriva sentinței tribunalului, pe care a schimbat-o, în parte, în sensul că a admis, în parte, acțiunea, a constatat nulitatea absolută parțială a contractului de vânzare – cumpărare, autentificat sub nr. 2569 din 18 decembrie 2003 de B.N.P.

C.I., în ceea ce privește suprafața de 164,21 m.p. și a obligat pârâta la plata sumei de 10.162.500 Rol, cu titlu de cheltuieli de judecată în fond și apel. Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut că prima instanță nu a analizat toate probele administrate în cauză, cum ar fi adresa nr. 2326 din 05 august 2004 a C.N.P.

București, din care rezultă că taxa de timbru notarială, achitată la încheierea contractului a fost calculată pentru suprafața de 179,88 m.p., nu și pentru suprafața de 164,21 m.p., corespondența dintre părți purtată anterior încheierii contractului de vânzare – cumpărare, care arată că părțile intenționau să vândă, respectiv să cumpere, imobilul în suprafață de 179,88 m.p., care făcea obiectul contractului de leasing imobiliar nr. 500 din 25 mai 1999, încheiat între acestea, în acest sens fiind și cele statuate în adunarea generală ordinară a acționarilor SC C. SA, prin Hotărârea nr. 1 din data de 17 noiembrie 2003, astfel cum rezultă din procesul verbal întocmit cu acea ocazie, care, în vederea semnării contractului în formă autentică, a împuternicit pe administratorul unic al societății, B.D., al cărui mandat de reprezentare a societății nu putea să exceadă împuternicirii ce i-a fost dată, conform dispozițiilor art. 1536 alin. (2), art. 1537 C. civ., iar intimata pârâtă, contrar susținerilor sale, nu a făcut dovada achitării unui preț mai mare decât cel stipulat în contractul de vânzare - cumpărare în litigiu.

S-a apreciat ca fiind întemeiate criticile referitoare la motivul de nulitate constând în exercitarea de manopere dolosive, în lipsa cărora nu s-ar fi încheiat contractul, aspect neanalizat de instanța de fond, întrucât textul contractului cuprinde o serie de elemente de natură să inducă în eroare o persoană care recitește un text inițial agreat: din cele două suprafețe care fac obiectul vânzării, numai suprafața de 179,88 m.p. (corespunzătoare celei din contractul de leasing) este scrisă cu litere îngroșate; la descrierea componenței primei suprafețe ultima încăpere este nr. 13 WC, suprafață utilă de 3,47 m.p.

ca și la descrierea componenței celei de-a doua suprafețe de 164,21 m.p., deși în întregul imobil există o singură încăpere cu nr. 13 și cu această suprafață, stabilindu-se că, în conformitate cu dispozițiile art. 948 alin. (2), art. 953 și art. 960 C. civ., contractul de vânzare - cumpărare este lovit de nulitate absolută parțială în ceea ce privește suprafața de 164,21 m.p. din imobil, asupra căreia nu există acordul de voință al celor două părți. S-a considerat că al doilea capăt de cerere al acțiunii, având ca obiect radierea din cartea funciară a mențiunilor referitoare la dreptul de proprietate al intimatei pârâte pentru suprafața de 168,25 m.p., de la parterul imobilului, situat în Buftea, str. Mihail Eminescu, județul Ilfov, este neîntemeiat, față de prevederile art. 35 din Legea nr. 7/1996 modificată prin O.U.G.

nr. 41/2004. Împotriva menționatei decizii a formulat recurs intimata pârâtă, invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 7, pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea acestor motive s-a arătat, în esență, că instanța de apel a motivat insuficient decizia pronunțată (art. 304 pct. 7); că a ignorat clauza stipulată la art. 10 din contract ca și probele administrate pentru a dovedi că aceasta a fost respectată (art. 304 pct. 8), iar în susținerea motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 s-a arătat că decizia atacată a fost dată cu încălcarea art. 960 alin. (2) și art. 1169 C. civ., prin reluarea afirmațiilor nedovedite ale apelantei și ignorarea susținerilor intimatei, argumentate și demonstrate de probele existente la dosar; cu încălcarea art. 969 alin. (1) C. civ., întrucât a permis SC C. SA Buftea, prin voință unilaterală, să pună capăt unui act juridic bilateral, încheiat în formă autentică și cu greșita aplicare a art. 1537 C. civ., având în vedere că probele administrate atestă că reprezentantul intimatei a acționat în limitele mandatului său, vânzând ceea ce a fost împuternicit să vândă, respectiv imobilul situat în Buftea, str. Mihail Eminescu, inclusiv suprafața de 164,21 m.p.

Intimata a solicitat, prin întâmpinare, respingerea recursului ca neîntemeiat, și menținerea deciziei atacate ca fiind legală și temeinică, apreciind neîntemeiate criticile recurentei, concretizate în motivele invocate. Prin decizia nr. 2973, pronunțată la data de 17 octombrie 2006, în dosarul nr. 2016/2006, Secția comercială a Înaltei Curți de Casație și Justiție a respins, ca nefondat, recursul declarat de intimata pârâtă împotriva deciziei instanței de apel.

Investită cu soluționarea contestației în anularea deciziei pronunțate în recurs, aceeași instanță, prin decizia nr. 2214, pronunțată la data de 6 iunie 2007, în dosarul nr. 15793/1/2006, a admis această cerere, a anulat menționata decizie și a fixat termen pentru judecarea recursului, reținând că instanța de recurs, analizând cauza din perspectiva fondului pricinii, a omis, din greșeală, să examineze motivele de recurs invocate de recurentă, întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 7, pct. 8, pct. 9 și să stabilească în ce măsură argumentele aduse în susținerea lor răspund cerințelor acestor dispoziții legale. Rejudecând recursul, Înalta Curte reține că motivele invocate în susținerea acestei cereri, prevăzute de art. 304 pct. 7, pct. 8 și pct. 9 C. proc.

civ., nu-și găsesc incidența în speță. Astfel, examinarea considerentelor deciziei atacate relevă că aceasta cuprinde motivele ce au format convingerea instanței de control judiciar, conform cerințelor art. 261 pct. 5 C. proc. civ., făcând posibilă analiza, în cadrul recursului, a legalității sale pe fond, așa încât critica întemeiată pe motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 nu se justifică. Referindu-se la elementele cuprinse în textul contractului de vânzare - cumpărare de natură să inducă în eroare o persoană care recitește un text inițial agreat, rezultă că instanța de apel a avut în vedere clauza prevăzută la art. 10 din contract, deci nici critica nesocotirii acestei clauze - care, cu aplicarea art. 306 alin. (3) C. proc.

civ., poate fi încadrată în motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., nu poate fi primită, iar critica nesocotirii probelor administrate formulată în susținerea motivului prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., nu se circumscrie acestuia și nu poate fi încadrată în nici unul din motivele prevăzute de art. 304 pct. 1 – 9 C. proc. civ., spre a putea fi analizată.

Este de observat că reținând exercitarea de manopere dolosive la încheierea contractului de vânzare – cumpărare în litigiu, în lipsa cărora acesta nu s-ar fi încheiat, instanța de apel a avut în vedere textul acestui act juridic, cu privire la obiect, în raport cu celelalte probe administrate în cauză, așa încât nu se poate reține încălcarea prevederilor art. 960 alin. (2) și celor ale art. 1169 C. civ., iar critica adusă modului în care instanța a analizat probele administrate nu poate fi primită, întrucât stabilirea dolului, după împrejurările cauzei, aparține judecătorilor fondului, constituind o chestiune de fapt ce excede controlului casației.

Cum între condițiile esențiale pentru validitatea unei convenției figurează și cea referitoare la consimțământul valabil al celui ce se obligă și cum instanța de apel a constatat nulitatea parțială a contractului pentru vicierea consimțământului vânzătoarei prin dol cu privire la suprafața de 164,21 m.p., inclusă, prin manopere dolosive, în cuprinsul obiectului acestuia, nu se poate reține că, procedând astfel, a încălcat dispozițiile art. 969 alin. (1) C. civ., care se referă la efectele convențiilor valabil încheiate, ce nu au fost înlăturate prin mijlocirea nulității.

Având în vedere că evocarea art. 1537 C. civ., în considerentele deciziei atacate a avut doar rolul de a preciza că mandatarul SC C. SA Buftea, administratorul unic B.D., nu putea acționa conform acestor dispoziții, decât în limitele împuternicirii ce i-a fost dată de către adunarea generală ordinară a acționarilor, concretizată în Hotărârea nr. 1/2007, care a stabilit că obiectul vânzării îl constituie doar suprafața de 179,88 m.p., prevăzută în contractul de leasing imobiliar nr. 500/26 mai 1999, fără să constituie fundament juridic al hotărârii pronunțate, nu se poate primi critica greșitei aplicări a acestui text legal. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) teza 2 C. proc.

civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta SC L.C.I. SRL București, împotriva deciziei nr. 804 din 30 noiembrie 2005, pronunțată de Curtea de Apel București, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 6 februarie 2008.