ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 374/2010

Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 13676 din 20 noiembrie 2007 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială, a fost admisă, în parte, acțiunea formulată de reclamanta – pârâtă S.I., în contradictoriu cu pârâtele SC S.C. SRL și SC Q.C.I. SRL, a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare – cumpărare, autentificat sub nr. 742 din 27 aprilie 2005 de B.N.P. I.L.M., încheiat între pârâte. A respins capătul de cerere privind radierea din cartea funciară a dreptului de proprietate al pârâtei SC Q.C.I. SRL asupra imobilului ce a făcut obiectul contractului în litigiu. A fost respinsă cererea reconvențională formulată de reclamanta - reconvențională SC Q.C.I.

SRL. Prin decizia civilă nr. 232 din 30 aprilie 2008 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, a fost admis apelul formulat de pârâta – reclamantă – reconvențională, SC Q.C.I. SRL, împotriva sentinței primei instanțe, a fost schimbată, în parte sentința, în sensul că a respins, ca nefondat, capătul de cerere privind constatarea nulității absolute a contractului de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 742 din 27 aprilie 2005 de B.N.P. I.L.M., cu consecința admiterii cererii de intervenție în interesul apelantei, formulată de intervenienta D.C.C.P.C.N. A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, menținând, în rest, dispozițiile sentinței apelate cu obligarea intimatei – reclamante la plata sumei de 6,15 lei cheltuieli de judecată.

Prin decizia nr. 3335 din 12 noiembrie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială, a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta S.I. împotriva deciziei nr. 232 din 30 aprilie 2008 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială. Această decizie a fost atacată cu contestație în anulare de către reclamanta S.I. Contestatoarea susține că instanța de recurs a omis să cerceteze un motiv de recurs și anume cel privind interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății, schimbând natura și înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, fiind astfel incidente în cauză dispozițiile art. 318 C. proc. civ.

Motivarea hotărârii, în sensul că nu se poate invoca, de către reclamantă, nulitatea actului juridic, întrucât, și-ar invoca propria culpă, este străină de natura pricinii, deoarece sancțiunea nulității absolute prevăzute de art. 4 din Legea nr. 422/2001 intervine în cazul nerespectării obligației de a depune înștiințarea de vânzare a unui imobil, monument istoric. Hotărârea atacată nu conține motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței că în cauză este incident principiul salvgardării actului cu titlu oneros, încheiat cu bună - credință, cu atât mai mult cu cât prezumția de bună - credință a SC Q.C.I. SRL a fost răsturnată prin probele administrate. Dovada relei - credințe a SC Q.C.I.

SRL rezultă chiar din contractul de vânzare - cumpărare nr. 742 din 27 aprilie 2005, în sensul că această societate a cumpărat și amenajările interioare ale spațiului, rezultând astfel că a verificat actele de proprietate ale societății vânzătoare, inclusiv certificatul de urbanism nr. 49 din 18 iulie 2003, emis de P.M. București, din care rezultă că imobilul din București, este inclus în lista monumentelor istorice. Contestatoarea mai susține că decizia Curții de Apel București este dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, respectiv a dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 422/2001, această instanță pronunțându-se pe baza unor principii generale, fiind nesocotite prevederile art. 4 C. civ.

Se mai susține că instanța de recurs nu s-a pronunțat, în totalitate, nici asupra motivului de recurs prevăzut de art. 304.9 C. proc. civ., deoarece a avut în vedere doar niște principii generale, nu și dispozițiile art. 4 din Legea nr. 422/2001. Mai mult, adresele nr. 385 din 22 ianuarie 2007 a Ministerului Culturii și respectiv nr. 319 din 7 februarie 2007 a P.M. București, sunt ulterioare datei de 25 aprilie 2005, când a fost încheiat contractul de vânzare – cumpărare, ce face obiectul cauzei de față. Analizând decizia atacată cu contestație în anulare, prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte constată că această contestație în anulare este nefondată, pentru considerentele ce urmează: Contestatoarea, atunci când a formulat recursul, nu și-a structurat motivele de recurs cu claritate, ci a invocat mai multe motive de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc.

civ., indicând pentru toate aceste încadrări în textul de lege, aceeași stare de fapt. Instanța de recurs a arătat cu claritate faptul că principiul bunei – credințe, care se prezumă, nu a fost răsturnat de reclamantă și că aceasta nu-și poate invoca propria turpitudine ca temei al acțiunii sale. Nu se poate, în niciun fel, ajunge la concluzia că instanța de recurs a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, contestatoarea dorind de fapt, ca pe calea contestației în anulare să obțină o nouă judecată, pe fond a cererii sale, ori în această cale, reformarea hotărârilor nu este posibilă. Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare și nu de reformare, ea putând fi admisă numai pentru motivele clar și limitativ prevăzute de art. 317 și 318 C. proc.

civ., simpla invocare a unuia dintre aceste texte de lege nefiind suficientă pentru admiterea acestei căi extraordinare de atac și anularea deciziei pronunțate în recurs. De altfel, motivarea unei decizii în recurs nu trebuie să vizeze fiecare critică în parte, instanța trebuie să justifice doar de ce a pronunțat soluția respectivă, ce anume a format convingerea completului de judecată, mai ales că în cauza de față au fost indicate în mod formal 3 motive de recurs, toate vizând aceeași stare de fapt. Prin urmare, criticile formulate de contestatoare nu se încadrează în prevederile art. 318 C. proc. civ., ci vizează o nouă judecată, pe fond, a cauzei, astfel încât, Înalta Curte va respinge contestația în anulare, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea S.I. împotriva deciziei nr. 3335 din 12 noiembrie 2008, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, în dosarul nr. 20619/3/2007. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 februarie 2010.