ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3335/2008

Asupra recursului de

față:

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința

comercială nr. 13676, pronunțată la data de 20 noiembrie 2007,

secția a VI-a

comercială, a Tribunalului București a admis, în parte, acțiunea principală

formulată de

reclamanta

- pârâtă S.I., în contradictoriu cu pârâtele SC S.C. SRL și SC Q.C.I. SRL și,

în consecință, a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare -

cumpărare, autentificat din 27 aprilie 2005 de B.N.P. I.L.M., încheiat între

pârâte, respingând, ca nefondat, capătul de cerere privind radierea din cartea

funciară a dreptului de proprietate al pârâtei SC Q.C.I. SRL asupra imobilului

ce a făcut obiectul contractului în litigiu și, ca nefondată, cererea

reconvențională formulată de reclamanta - reconvențională SC Q.C.I. SRL.

Spre a hotărî astfel,

prima instanță a reținut, cu referire la cererea principală, că, față de

nerespectarea cerințelor art. 4 alin. (4) din Legea nr. 422/2001, republicată,

care instituie dreptul de preemțiune al statului sau al unităților

administrativ teritoriale în cazul vânzării imobilelor monumente istorice

aflate în proprietatea persoanelor fizice sau juridice de drept privat și

împrejurarea că imobilul ce a făcut obiectul contractului de vânzare -

cumpărare încheiat între pârâte, la data de 27 aprilie 2005,

autentificat de

B.N.P. I.L.M., a fost clasat ca

monument istoric, fiind înscris în Lista

monumentelor istorice, publicată în M. Of. al României partea 1 nr. 464 bis din

16 iulie 2004, acest act juridic este lovit de nulitate absolută; că radierea

din cartea funciară a dreptului de proprietate asupra imobilului cumpărat de

pârâta

SC

Q.C.I. SRL se face în baza cererii adresare biroului teritorial al Oficiului

teritorial de cadastru și publicitate imobiliară, conform art. 47 din Legea nr.

7/1996, republicată și a considerat că apărarea susnumitei pârâte cumpărătoare,

în sensul că reclamanta își invocă propria turpitudine, nu are relevanță, în

condițiile în care aceasta invocă un motiv de nulitate absolută a contractului

de vânzare - cumpărare și justifică un interes personal, legitim și actual,

iar, cu referire la cererea reconvențională, că obiectul acestei cereri nu are

legătură cu cel al cererii principale.

Secția a VI-a comercială, a Curții de

Apel București, prin Decizia nr. 232, pronunțată la data de 30 aprilie 2008, a

admis apelul formulat de pârâta - reclamantă - reconvențională SC Q.C.I. SRL

împotriva sentinței tribunalului, pe care a schimbat-o, în parte, în sensul că

a respins, ca nefondat, capătul de cerere privind constatarea nulității

absolute a contractului de vânzare - cumpărare, autentificat din 27 aprilie 2005

de B.N.P. I.L.M., cu consecința admiterii cererii de intervenție în interesul

apelantei, formulată de intervenienta D.C.C.P.C.N. al Municipiului București,

menținând, în rest, dispozițiile sentinței apelate și obligând intimata -

reclamantă să plătească apelantei suma de 6,15 lei, reprezentând cheltuieli de

judecată.

Pentru a pronunța

această decizie instanța de control judiciar, analizând sentința apelată prin

prisma motivelor de apel și cererii de intervenție formulată în interesul apelantei,

în raport cu probele administrate, a reținut că, în mod greșit, instanța de

fond a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare - cumpărare,

încheiat între pârâte, față de poziția înregistrată de titularii dreptului de

preemțiune, în sensul că nu înțeleg să-și exercite acest drept, conform

adreselor depuse la dosar, chiar dacă acestea au fost emise ulterior încheierii

contractului, față de buna credință a terțului subdobânditor, față de

principiul stabilității circuitului civil și față de principiul „nemo auditur

propriam turpitudinem allegans”, care operează în speță, având în vedere că

reclamanta - proprietară și prima vânzătoare a imobilului - nu s-a conformat

prevederilor art. 16 alin. (2) din Legea nr. 422/2001, de a înscrie în Cartea

funciară, în termen de 30 de zile de la publicarea în M. Of., mențiunea privind

clasarea acestuia ca monument istoric și nici prevederilor

art. 4 alin. (4) din

menționata lege, atunci când a vândut imobilul în litigiu pârâtei

SC S.C. SRL,

reprezentată de S.N. în calitate de administrator, soțul reclamantei,

nemanifestând deci un interes legitim, întrucât urmărește reîntoarcerea bunului

în patrimoniul propriu.

Împotriva menționatei

decizii a formulat recurs intimata - reclamantă

S.I., invocând motivele prevăzute de art.

304 pct. 7, pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ. și solicitând modificarea acestei

hotărâri, în sensul respingerii apelului și cererii de intervenție formulată în

interesul apelantei - pârâte, SC Q.C.I. SRL.

Recurenta nu a

structurat motivele invocate și a arătat, în esență, în dezvoltarea motivului

prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., că decizia atacată nu cuprinde

motivele care au format convingerea instanței, în sensul că pârâta cumpărătoare

SC Q.C.I. SRL este de bună credință și că motivarea acestei hotărâri este

străină de natura pricinii, prin referirile la faptul de a fi încălcat, ea

însăși, prevederile art. 4 ca și cele ale art. 16 (2) din

Legea nr. 422/2001,

în justificarea

principiului

„nemo

auditur propriam turpitudinem allegans”, considerat a fi incident în speță și

la faptul că nu are un interes legitim în promovarea acțiunii, aspecte care nu

au legătură cu obiectul cauzei, iar, în dezvoltarea motivului prevăzut de art. 304

pct. 9 C. proc. civ., că soluția instanței de apel este lipsită de temei legal

și dată cu încălcarea

art.

4 din

Legea

nr. 422/2001 - fără a preciza relevanța afirmațiilor vizând fondul cauzei, față

de decizia atacată și de dispozițiile art. 299 alin. (1) C. proc. civ.

Intimatele

SC Q.C.I. SRL și D.C.C.P.C.N.

au solicitat, prin întâmpinările formulate în cauză, respingerea recursului și

menținerea deciziei atacate.

Recursul este

nefondat.

Astfel, art. 304 pct.

7 C. proc. civ. vizează nemotivarea unei hotărâri judecătorești atunci când nu

se arată motivele pe care se sprijină dar și atunci când hotărârea cuprinde

motive contradictorii ori străine de natura cauzei.

Este de observat că

decizia atacată cuprinde motivele de fapt și de drept pe care se sprijină,

conform cerințelor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. - critica

nemotivării bunei credințe a terțului subdobânditor, evocată în considerentele

acestei hotărâri, neputând fi primită, atât timp cât aceasta, ca principiu de

drept civil, se prezumă - iar aspectele evocate de recurentă nu constituie

motive străine de obiectul sau natura cauzei, în sensul art. 304 pct. 7 C.

proc. civ., fiind tocmai argumente în susținerea incidenței, în speță, a

principiului

„nemo auditur

propriam turpitudinem allegans” și a lipsei interesului legitim al reclamantei

în promovarea acțiunii, în strânsă legătură cu soluția respingerii acesteia.

Cum instanța de apel

și-a fundamentat decizia pe

principiul

„nemo auditur propriam turpitudinem allegans”

și a examinat incidența

art.

4 alin. (4) din

Legea nr. 422/2001, indicat ca temei de drept al acțiunii în constatarea

nulității absolute a actului juridic dedus judecății, din perspectiva refuzului

titularilor dreptului de preemțiune la care se referă precitatul text legal de

a exercita acest drept, se constată că niciuna din cele două ipoteze prevăzute

de art. 304 pct. 9 - invocate de recurentă, nu-și găsesc aplicarea în speță.

Așa fiind, în temeiul

art. 312

alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.,

Înalta Curte

va respinge recursul declarat în

cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de reclamanta S.I. împotriva Deciziei nr. 232 din 30 aprilie 2008

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 12 noiembrie 2008.