ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3335/2008

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 13676, pronunțată la data de 20 noiembrie 2007, secția a VI-a comercială, a Tribunalului București a admis, în parte, acțiunea principală formulată de reclamanta - pârâtă S.I., în contradictoriu cu pârâtele SC S.C. SRL și SC Q.C.I. SRL și, în consecință, a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare - cumpărare, autentificat din 27 aprilie 2005 de B.N.P. I.L.M., încheiat între pârâte, respingând, ca nefondat, capătul de cerere privind radierea din cartea funciară a dreptului de proprietate al pârâtei SC Q.C.I. SRL asupra imobilului ce a făcut obiectul contractului în litigiu și, ca nefondată, cererea reconvențională formulată de reclamanta - reconvențională SC Q.C.I.

SRL. Spre a hotărî astfel, prima instanță a reținut, cu referire la cererea principală, că, față de nerespectarea cerințelor art. 4 alin. (4) din Legea nr. 422/2001, republicată, care instituie dreptul de preemțiune al statului sau al unităților administrativ teritoriale în cazul vânzării imobilelor monumente istorice aflate în proprietatea persoanelor fizice sau juridice de drept privat și împrejurarea că imobilul ce a făcut obiectul contractului de vânzare - cumpărare încheiat între pârâte, la data de 27 aprilie 2005, autentificat de B.N.P. I.L.M., a fost clasat ca monument istoric, fiind înscris în Lista monumentelor istorice, publicată în M. Of. al României partea 1 nr. 464 bis din 16 iulie 2004, acest act juridic este lovit de nulitate absolută; că radierea din cartea funciară a dreptului de proprietate asupra imobilului cumpărat de pârâta SC Q.C.I.

SRL se face în baza cererii adresare biroului teritorial al Oficiului teritorial de cadastru și publicitate imobiliară, conform art. 47 din Legea nr. 7/1996, republicată și a considerat că apărarea susnumitei pârâte cumpărătoare, în sensul că reclamanta își invocă propria turpitudine, nu are relevanță, în condițiile în care aceasta invocă un motiv de nulitate absolută a contractului de vânzare - cumpărare și justifică un interes personal, legitim și actual, iar, cu referire la cererea reconvențională, că obiectul acestei cereri nu are legătură cu cel al cererii principale. Secția a VI-a comercială, a Curții de Apel București, prin Decizia nr. 232, pronunțată la data de 30 aprilie 2008, a admis apelul formulat de pârâta - reclamantă - reconvențională SC Q.C.I.

SRL împotriva sentinței tribunalului, pe care a schimbat-o, în parte, în sensul că a respins, ca nefondat, capătul de cerere privind constatarea nulității absolute a contractului de vânzare - cumpărare, autentificat din 27 aprilie 2005 de B.N.P. I.L.M., cu consecința admiterii cererii de intervenție în interesul apelantei, formulată de intervenienta D.C.C.P.C.N. al Municipiului București, menținând, în rest, dispozițiile sentinței apelate și obligând intimata - reclamantă să plătească apelantei suma de 6,15 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această decizie instanța de control judiciar, analizând sentința apelată prin prisma motivelor de apel și cererii de intervenție formulată în interesul apelantei, în raport cu probele administrate, a reținut că, în mod greșit, instanța de fond a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare - cumpărare, încheiat între pârâte, față de poziția înregistrată de titularii dreptului de preemțiune, în sensul că nu înțeleg să-și exercite acest drept, conform adreselor depuse la dosar, chiar dacă acestea au fost emise ulterior încheierii contractului, față de buna credință a terțului subdobânditor, față de principiul stabilității circuitului civil și față de principiul „nemo auditur propriam turpitudinem allegans”, care operează în speță, având în vedere că reclamanta - proprietară și prima vânzătoare a imobilului - nu s-a conformat prevederilor art. 16 alin. (2) din Legea nr. 422/2001, de a înscrie în Cartea funciară, în termen de 30 de zile de la publicarea în M. Of., mențiunea privind clasarea acestuia ca monument istoric și nici prevederilor art. 4 alin. (4) din menționata lege, atunci când a vândut imobilul în litigiu pârâtei SC S.C.

SRL, reprezentată de S.N. în calitate de administrator, soțul reclamantei, nemanifestând deci un interes legitim, întrucât urmărește reîntoarcerea bunului în patrimoniul propriu. Împotriva menționatei decizii a formulat recurs intimata - reclamantă S.I., invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 7, pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ. și solicitând modificarea acestei hotărâri, în sensul respingerii apelului și cererii de intervenție formulată în interesul apelantei - pârâte, SC Q.C.I. SRL. Recurenta nu a structurat motivele invocate și a arătat, în esență, în dezvoltarea motivului prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., că decizia atacată nu cuprinde motivele care au format convingerea instanței, în sensul că pârâta cumpărătoare SC Q.C.I.

SRL este de bună credință și că motivarea acestei hotărâri este străină de natura pricinii, prin referirile la faptul de a fi încălcat, ea însăși, prevederile art. 4 ca și cele ale art. 16 (2) din Legea nr. 422/2001, în justificarea principiului „nemo auditur propriam turpitudinem allegans”, considerat a fi incident în speță și la faptul că nu are un interes legitim în promovarea acțiunii, aspecte care nu au legătură cu obiectul cauzei, iar, în dezvoltarea motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., că soluția instanței de apel este lipsită de temei legal și dată cu încălcarea art. 4 din Legea nr. 422/2001 - fără a preciza relevanța afirmațiilor vizând fondul cauzei, față de decizia atacată și de dispozițiile art. 299 alin. (1) C. proc.

civ. Intimatele SC Q.C.I. SRL și D.C.C.P.C.N. au solicitat, prin întâmpinările formulate în cauză, respingerea recursului și menținerea deciziei atacate. Recursul este nefondat. Astfel, art. 304 pct. 7 C. proc. civ. vizează nemotivarea unei hotărâri judecătorești atunci când nu se arată motivele pe care se sprijină dar și atunci când hotărârea cuprinde motive contradictorii ori străine de natura cauzei. Este de observat că decizia atacată cuprinde motivele de fapt și de drept pe care se sprijină, conform cerințelor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. - critica nemotivării bunei credințe a terțului subdobânditor, evocată în considerentele acestei hotărâri, neputând fi primită, atât timp cât aceasta, ca principiu de drept civil, se prezumă - iar aspectele evocate de recurentă nu constituie motive străine de obiectul sau natura cauzei, în sensul art. 304 pct. 7 C. proc.

civ., fiind tocmai argumente în susținerea incidenței, în speță, a principiului „nemo auditur propriam turpitudinem allegans” și a lipsei interesului legitim al reclamantei în promovarea acțiunii, în strânsă legătură cu soluția respingerii acesteia. Cum instanța de apel și-a fundamentat decizia pe principiul „nemo auditur propriam turpitudinem allegans” și a examinat incidența art. 4 alin. (4) din Legea nr. 422/2001, indicat ca temei de drept al acțiunii în constatarea nulității absolute a actului juridic dedus judecății, din perspectiva refuzului titularilor dreptului de preemțiune la care se referă precitatul text legal de a exercita acest drept, se constată că niciuna din cele două ipoteze prevăzute de art. 304 pct. 9 - invocate de recurentă, nu-și găsesc aplicarea în speță.

Așa fiind, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta S.I. împotriva Deciziei nr. 232 din 30 aprilie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 noiembrie 2008.