ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2649/2009

Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul București, secția a VI-a comercială, prin sentința comercială nr. 13676 din 20 noiembrie 2007, a admis în parte acțiunea principală a reclamantei S.I., în contradictoriu cu pârâtele SC S.C. SRL și SC Q.C.I. SRL, și în consecință a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr. 742 din 27 aprilie 2005 de B.N.P. I.L.M., încheiat între pârâte, respingând, ca nefondat, capătul de cerere privind radierea din cartea funciară a dreptului de proprietate al pârâtei SC Q.C.I. SRL asupra imobilului ce a făcut obiectul contractului în litigiu și, ca nefondată cererea reconvențională a pârâtei SC Q.C.I.

SRL. Prin decizia nr. 232 din 30 aprilie 2008, Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a admis apelul pârâtei SC Q.C.I. SRL împotriva hotărârii instanței de fond, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a respins ca nefondat capătul de cerere privind constatarea nulității absolute a contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 742 din 27 aprilie 2005, cu consecința admiterii cererii de intervenție în interesul apelantei, formulată de intervenienta D.C.C.P.C.N.M. București, menținând restul dispozițiilor sentinței. Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, prin decizia nr. 3335 din 12 noiembrie 2008, a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta S.I.

împotriva deciziei nr. 232 din 30 aprilie 2008 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială. Împotriva acestei ultime decizii, S.N. a formulat la 27 noiembrie 2008 contestație în anulare, pe care o motivează la 31 martie 2009, cu invocarea dispozițiilor art. 318 alin. (1) C. proc. civ., solicitând, în esență, admiterea contestației în anulare, casarea deciziei, admiterea recursului și respingerea apelului declarat de SC Q.C.I. SRL. În criticile formulate, contestatorul susține că instanțele de apel și de recurs s-au aflat în eroare cu privire la cele două motive de nulitate invocate în acțiunea introductivă. Intimata D.C.C.P.C.N.M. București prin întâmpinarea depusă la dosar a solicitat respingerea ca inadmisibilă în principal și ca nefondată în subsidiar, a contestației în anulare formulate.

Contestația în anulare declarată de contestatorul S.N. este inadmisibilă. Examinând cauza, conform art. 137 C. proc. civ., în raport cu excepția inadmisibilității, pusă din oficiu de instanță în discuția părților se constată următoarele: Secția Comercială a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost sesizată cu o contestație în anulare împotriva unei decizii pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție ca instanță de recurs. Prin decizia nr. 3335 din 12 noiembrie 2008, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta S.I. împotriva deciziei nr. 232 din 30 aprilie 2008 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială. Conform art. 317 alin. (1) C. proc.

civ., hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare pentru motivele arătate expres, dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului sau conform art. 318 din același cod, hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare. Potrivit dispozițiilor art. 129 din Constituție, părțile interesate pot exercita căile de atac, în condițiile legii procesuale. Corespunzător acestor prevederi, legea procesual civilă stabilește hotărârile susceptibile a fi supuse controlului judecătoresc, căile de atac și titularii acestora, precum și cazurile de reformare sau retractare.

Prin urmare, admisibilitatea unei căi de atac este examinată în raport cu îndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute de legea procesual civilă. Prin codul de procedură civilă au fost stabiliți participanții la procesul civil care pot exercita căile de atac și limitele în care instanța sesizată poate verifica hotărârea atacată. În capitolul II titlul I C. proc. civ., au fost stabiliți, ca titulari ai unei căi de atac, părțile și alți participanți, iar prin cap. IV titlul IV și V a fost prevăzut și dreptul la exercitarea unei căi de atac, în numele și în interesul unei părți, al reprezentantului legal, al apărătorului. În speță, din analiza actelor și lucrărilor dosarului rezultă că, contestatorul S.N.

nu a declarat recurs împotriva hotărârii pronunțate în apel, fiind cunoscut că recursul poate fi promovat numai de părțile din proces. În caz de coparticipare procesuală, oricare dintre participanți poate exercita calea de atac numai pentru apărarea intereselor proprii, în proces, în concordanță cu principiul interdependenței procesuale, cu excepția situației în care lucrează ca mandatar al celorlalți, ceea ce în situația de față nu s-a dovedit de către contestator. Or, a recunoaște unei căi de atac aptitudinea declanșării controlului judiciar, în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesual civilă, cu încălcarea principiului legalității acestora, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Prin urmare, pentru a da eficiență principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților, instanța este obligată a examina calea de atac cu care este sesizată prin prisma îndeplinirii condițiilor de exercitare stabilite de legea procesual civilă și a respinge, ca inadmisibilă, orice cale de atac neconformă acestora. Față de considerentele expuse, urmează a fi respinsă contestația în anulare ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de contestatorul S.N. împotriva deciziei nr. 3335 din 12 noiembrie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială, ca inadmisibilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 octombrie 2009.