ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1793/2011

Asupra recursului de

față:

Din examinarea

lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin Sentința comercială nr. 152 din 19

noiembrie 2010 pronunțată în Dosarul nr. 10638/2/2009 al Curții de Apel

București, secția a VI-a comercială s-a respins excepția prescripției dreptului

material la acțiune invocată de pârâtă, s-a admis acțiunea formulată de

reclamanta SC M. SRL Iași împotriva pârâtei A.V.A.S. cu consecința obligării

acesteia la plata sumei de 12.585,01 dolari SUA în echivalentul în lei din ziua

plății, reprezentând diferență de preț, cu dobânda legală aferentă sumei

reactualizate calculată de la data sesizării și până la data plății efective.

Pârâta a fost obligată și la plata sumei de 171.244,90 RON cu titlu de dobândă

legal datorată pentru suma achitată până la data sesizării, la plata dobânzilor

legal datorate pentru fiecare sumă în parte achitată după sesizare până la data

pronunțării, calculate la valoarea reactualizată, pentru perioada cuprinsă

între data sesizării și aceea a plății efective, precum și la plata sumei de 3.700.000

euro în echivalentul în lei la data plății efective, reprezentând daune-interese,

cu 100.050,30 RON cheltuieli de judecată către reclamantă.

Pentru a pronunța

această soluție instanța de fond a reținut în esență că reclamanta a solicitat

obligarea pârâtei la plata despăgubirilor cu motivarea că prin Procesul-verbal

de licitație nr. 301 din 5 aprilie 2006 întocmit de A.V.A.S. București în

cadrul executării silite a debitorului SC P. SA, reclamanta a devenit

proprietara imobilului F.C. și a unor bunuri mobile. După achitarea integrală a

prețului prevăzut în procesul-verbal de licitație reclamanta și-a întabulat

dreptul de proprietate în cartea funciară conform încheierii nr. 96925 din 3

decembrie 2009.

Ca urmare a

contestației la executare formulată de fostul proprietar SC P. SA, prin Decizia

nr. 3361 din 12 noiembrie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a

admis recursul contestatoarei, s-a modificat Sentința nr. 86 din 14 mai 2008 a Curții

de Apel București și s-a constatat nulitatea absolută a Procesului-verbal de licitație

nr. 301 din 5 aprilie 2006 în temeiul art. 4 alin. (4) din Legea nr. 422/2001,

în considerarea faptului că licitația nu a respectat dispozițiile legale

privind protejarea monumentelor istorice.

În acest context,

soluționând cu prioritate conform art. 137 alin. (1) C. proc. civ., excepția

prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâtă, curtea de apel a

respins-o ca nefondată reținând că potrivit art. 49 din O.U.G. nr. 51/1998,

termenul de 12 luni curge de la data pronunțării deciziei anterior menționate

respectiv 12 noiembrie 2008, în raport cu care înregistrarea acțiunii la data

de 11 noiembrie 2009 se situează în limitele termenului de prescripție .

Cu privire la fondul

litigiului s-a argumentat că pârâta, în calitate de organizatoare a licitației

constatate nule este în exclusivitate în culpă pentru desființarea titlului de

proprietate al reclamantei cu privire la imobilul adjudecat, situație în care

trebuie să suporte toate daunele și să repare întreg prejudiciul cauzat prin

fapta sa reclamantei constând în restituirea în întregime a contravalorii

bunului vândut și a daunelor reprezentând plata sumelor reactualizate și a dobânzilor

aferente calculate până la data plății efective.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs pârâta A.V.A.S. criticând-o pentru motivele de

nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea

criticilor recurenta invocă faptul că prin sentința recurată i-a fost încălcat

dreptul la apărare deoarece instanța nu a luat în considerare apărările sale și

totodată a nerespectat prevederile art. 129 C. proc. civ. întrucât nu a ordonat

administrarea tuturor probelor utile soluționării cauzei.

De asemenea, susține

recurenta, contrar celor reținute de prima instanță, în condițiile în care AVAS

a restituit suma încasată cu titlu de preț, este nejustificată obligarea sa la

plata sumei solicitate cu titlu de diferență de curs valutar, precum și a dobânzii

legale, în lipsa îndeplinirii cerințelor prevăzute de art. 1082 și art. 1088 C.

civ., motiv pentru care este greșită admiterea petitului privind reactualizarea

creanței, cumulul celor două tipuri de despăgubiri nefiind admisibil.

Înalta Curte a

invocat din oficiu, în temeiul art. 306 alin. (2) C. proc. civ., ca motiv de

ordine publică, excepția necompetenței materiale a Curții de Apel București, ca

primă instanță, în raport de obiectul și valoarea litigiului.

Examinând cu

prioritate, în conformitate cu art. 137 alin. (1) C. proc. civ. motivul de

ordine publică ce vizează încălcarea competenței materiale a altei instanțe,

ipoteză reglementată de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., Înalta Curte constată

că:

Reclamanta a investit

Curtea de Apel București, ca primă instanță cu o acțiune în despăgubiri

întemeiată pe dispozițiile art. 1635 și urm. și art. 1530 și urm. C. civ., care

nu au legătură cu obiectul cererii, incidente fiind în cauză prevederile art. 1337

C. civ. privind răspundere pentru evicțiune, solicitând repararea prejudiciului

produs de pârâta A.V.A.S. prin vânzarea culpabilă a imobilului pe care l-a

adjudecat, fiind ulterior evinsă din dreptul său de proprietate prin

desființarea titlului de proprietate pentru nerespectarea de către pârâtă a

dispozițiilor legale referitoare la protejarea momentelor istorice.

Astfel investită

Curtea de Apel București, motivând respingerea excepției prescripției dreptului

material la acțiune pe dispozițiile art. 49 din O.U.G. nr. 51/1998, apreciază

implicit că este competentă material în soluționarea cauzei deși obiectul

litigiului nu privește o contestație la executare în legătură cu creanțele

bancare preluate de A.V.A.S., reclamanta nu are calitatea de debitor cedat sau

persoană asimilată acestora în sensul art. 38 din ordonanță pentru a atrage

competența de soluționare reglementată expres prin art. 45 din actul normativ

evocat.

Litigiul dedus

judecății este un litigiu patrimonial promovat de terțul adjudecatar, vizează

antrenarea răspunderii pârâtei pentru repararea prejudiciului suferit ca urmare

a desființării titlului de proprietate, astfel încât nici calitatea părților și

nici raportul juridic dedus judecății nu atrage aplicarea dispozițiilor legii

speciale cu privire la competența Curții de Apel București în primă instanță,

ci a tribunalului în conformitate cu prevederile art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc.

civ.

Prin urmare, recursul

pârâtei va fi admis în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) și (6) C.

proc. civ., cu consecința casării sentinței și trimiterii cauzei spre

competentă soluționare în primă instanță Tribunalului București, secția

comercială.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de pârâta A.V.A.S. București împotriva Sentinței comerciale nr. 152

din 19 noiembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială,

pe care o casează și trimite cauza spre competentă soluționare în primă

instanță Tribunalului București, secția comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 10 mai 2011.