ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1552/2013
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1552/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Deliberând, în
condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe
rolul Tribunalului București, secția a Vl-a civilă, sub nr. 10383/3/2009
reclamanta SC L. SRL, prin lichidator judiciar S.C.P. T. și Asociații S.P.R.L.
a chemat în judecată pe pârâta S.R.Tv. solicitând ca, prin hotărârea ce se va
pronunța, să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 854.287,15 lei,
reprezentând debit neachitat; obligarea pârâtei la plata dobânzii legale
aferente sumei sus menționate, pentru perioada dintre data scadenței și data
plății efective a acesteia; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de
judecată.
Prin sentința
civila nr. 19089 din 25 octombrie 2011 Tribunalul București, secția a Vl-a
civilă, a admis în parte cererea reclamantei, astfel cum a fost precizată, a
obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 644.149,28 lei, precum și
dobânda legală aferentă sumei menționate, pentru perioada 07 august 2008 - 15
martie 2009 inclusiv. A mai obligat pârâta să plătească reclamantei suma de
2.800 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a
pronunța această sentință, tribunalul a reținut, în esență, următoarele:
Așa cum rezultă
din contractul de tranzacție, pârâta trebuia să plătească reclamantei suma de
854.287,15 lei (cu T.V.A. inclus), prevăzută la art. 1 și 2 din contract,
reprezentând contravaloare lucrări executate în baza contractului și
contravaloare lucrări executate suplimentar, în termen de 12 luni de la data
încheierii acestui contract, deci la data de 07 august 2008. în această sumă se
includea și suma de 43.866,12 lei, care reprezintă contravaloarea lucrărilor pe
care reclamanta trebuia să le efectueze, însă nu Ie-a executat. Deși prin
răspunsul la interogatoriu reclamanta arată că Ie-a executat, aceasta a rămas o
simplă afiimație, nedovedită. Dimpotrivă, din raportul de expertiză tehnică
întocmit în cauză rezultă că lucrările în discuție, prevăzute în anexa 1 d, nu
au fost executate. în aceste condiții, din suma de 854.287,15 lei care trebuia
plătită de pârâtă reclamantei se va scădea suma de 43.866,12 lei, rezultând
suma de 810.421,03 lei.
Tribunalul a mai
reținut că pârâta a achitat suma de 166.271,75 lei, astfel că din suma de
810.421,03 lei datorată de pârâtă se va scădea suma de 166.271,75 lei și
rezultă o diferență de 644.149,28 lei.
Împrejurarea că
în raportul de expertiză contabilă este trecută o altă sumă, respectiv
161.127,61 lei nu atrage obligarea pârâtei doar la plata acestei sume, deoarece
ea a fost determinată de expertul contabil doar prin raportare la evidența
contabilă a pârâtei, în funcție de facturi emise de reclamantă în baza
contractului de tranzacție. Or, temeiul obligării pârâtei îl reprezintă nu doar
facturile fiscale emise în temeiul contractului de tranzacție de către
reclamantă, ci chiar contractul de tranzacție, ca atare instanța a efectuat
calculele în temeiul convenției încheiate de părți și cuprinse în contractul de
tranzacție, după cum s-a expus anterior.
Cu privire la
apărările pârâtei tribunalul a arătat ca va reține obligațiile părților astfel
cum au fost stabilite prin contractul de tranzacție, astfel că nu mai pot fi
primite susținerile pârâtei privind excepția de neexecutare a contractului, pe
motive care vizează neîndeplinirea anumitor obligații din cele două contracte
anterioare tranzacției.
De asemenea,
prima instanță nu a reținut nici apărarea pârâtei în sensul că, deoarece
reclamanta nu și-a îndeplinit obligațiile care îi reveneau conform contractului
de tranzacție, acest contract nu ar mai putea reprezenta temei al plății sumei
solicitate. într-adevăr, potrivit tranzacției, reclamanta trebuia să execute
lucrările din anexa nr. 1 din valoare manoperă 43.866,12 lei, lucrări pe care
nu Ie-a executat; aceasta nu înseamnă însă că reclamanta nu ar fi îndreptățită
la plata celorlalte lucrări, efectiv realizate și la plata cărora pârâta s-a
obligat prin tranzacție. Nu în ultimul rând, tribunalul a constatat că pârâta
nu a învestit instanța cu o cerere în desființarea, în sens larg, a
contractului de tranzacție, astfel că susținerile sale privind rezilierea
acestui contract nu pot fi analizate, față de dispozițiile art. 129 C. proc.
civ., care impun judecătorului să se pronunțe doar asupra obiectului pricinii.
Împotriva
acestei sentințe, în termen legal, au declarat apel ambele părți.
Prin Decizia
civilă nr. 210 din 4 mai 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a
VI-a civilă, s-a admis excepția lipsei de interes formulată de apelanta SC L.
SRL prin lichidator judiciar S.C.P. T. și Asociații S.P.R.L. și s-a respins
apelul formulat de apelanta SC L. SRL împotriva sentinței civile nr. 19089 din
data de 25 octombrie 2011 pronunțată de Tribunalul București, secția a Vl-a
civilă, în Dosarul nr. 10383/3/2009, ca lipsit de interes.
S-a respins ca
nefondat apelul formulat de apelanta S.R.tv.) împotriva aceleiași sentințe.
S-au respins
excepțiile tardivității și inadmisibilității formulării cererii de întoarcere a
executării, ca nefondate.
S-a respins
cererea de constatare de drept a suspendării conform art. 36 din Legea nr. 85/2006
și respectiv cererea de suspendare conform art. 36 din Legea nr. 85/2006 a
cererii de întoarcere a executării, ca nefondate.
Asupra
excepției lipsei de interes a apelului formulat de reclamantă, instanța de apel
a reținut că interesul apelantei-reclamante în promovarea apelului nu mai
subzistă, având în vedere faptul că aceasta nu mai solicită obligarea pârâtei
la plata sumei de 43.866,12 lei, precum și că restul sumei solicitate a fost
admisă de prima instanță, fiind deja plătită de către pârâtă.
Pe fondul
apelului, în motivarea deciziei pronunțate, instanța de apel a reținut
următoarele:
Este adevărat faptul
că prin răspunsul la obiecțiuni depus la termenul din 01 martie 2011, expertul
tehnic O.M.arată că S.R.Tv. are de achitat către SC L. SRL lucrări în valoare
de 30.673,86 lei rezultată din diferența dintre valoarea totală de plată la
contractul din 27 decembrie 2004 si valoarea manoperei de montaj plus valoarea
materialului aflat in custodia reclamantei.
De asemenea,
prin răspunsul la obiecțiuni depus la termenul de 13 septembrie 2011 același
expert arată că nu s-au realizat fizic cele cinci categorii de lucrări
precizate în expertiză și chiar dacă aceste lucrări nu sunt precizate explicit
în anexele la contractul din 2007, ele fac parte integrantă din ciclul
tehnologic de realizare a lucrărilor contractate. Lucrările în valoare de
571.469,92 lei cu manopera aferentă de 43.866,12 lei nu au fost finalizate.
Referitor la
aceste aspecte, instanța ele apel a reținut că prin art. 3 alin. (2) din
contractul de tranzacție, părțile au recunoscut ca fiind reale situațiile
derulării contractelor, astfel cum rezultă din anexele la contract, natura și
valoarea obligațiilor restante - de plată și respectiv de execuție a lucrărilor
- menționate la art. 1, 2 și 3 din prezentul contract, pe care înțeleg să nu le
conteste nici în prezent și nici în viitor.
Prin contractul
de tranzacție pârâta s-a obligat să achite pentru contractul din 27 decembrie 2004
suma de 646.009,90 lei, iar pentru contractul din 10 august 2004 suma de 208.277,25
lei, rezultând o sumă totală de 854.287,15 lei. Prin același contract,
reclamanta s-a obligat să execute în cadrul contractului din 27 decembrie 2004
lucrări restante în valoare de 43.866,12 lei.
Așadar,
obligațiile părților asumate prin contractul de tranzacție sunt cele menționate
anterior, astfel încât instanța de apel a constatat că nu poate fi primită
excepția de neexecutare a contractului pentru motive care vizează
neîndeplinirea obligațiilor din contractele de execuție lucrări anterioare.
Dacă pârâta
aprecia că în mod greșit a recunoscut că datorează suma totală de 854.287,15
lei sau o sumă mai mică, avea posibilitatea să solicite anularea acestui
contract de tranzacție. Atât timp cât contractul de tranzacție nu a fost
desființat ori anulat, prevederile sale reprezintă legea părților, astfel încât
în mod corect prima instanță a înlăturat apărările pârâtei.
Constatările
expertului din cuprinsul răspunsului la obiecțiuni depus la termenul din 13
septembrie 2011 vizează aspecte legate de modul de îndeplinire de către
reclamantă a obligațiilor asumate prin contractele de execuție lucrări anterioare,
nefiind reținute aspecte referitoare la neîndeplinirea de către pârâtă a
obligațiilor, derivate din contractul de tranzacție, prin care aceasta și-a
asumat doar obligația de a executa lucrări restante în valoare de 43.866,12 lei
în cadrul contractului din 27 decembrie 2004.
În ceea ce
privește raportul de expertiza tehnică întocmit de ing. V.V. in Dosarul nr. 49087/3/2008
al Tribunalului București, secția a Vl-a comerciala, instanța de apel a reținut
că acesta reprezintă o probă extrajudiciară. Pe de altă parte, obiectivele
avute în vedere de expert au vizat contractele din 27 decembrie 2004, din 10
februarie 2004, din 20 august 2004 și din 25 aprilie 2005, nicidecum contractul
de tranzacție încheiat de părți.
Totodată,
instanța do apel a mai reținut că potrivit art. 3 din contractul de tranzacție,
părțile au hotărât să nu inițieze nici o cerere în scopul stabilirii
răspunderii contractuale a celeilalte părți, ca urmare a neîndeplinirii
termenelor de plată și respectiv de execuție a lucrărilor prevăzute inițial în
cele două contracte.
Contractul de
tranzacție este un înscris apt să susțină, sub aspect probator, o creanță
certă, lichidă și exigibilă, în condițiile art. 379 C. proc. civ., iar din
perspectiva regulilor de probațiune comercială, acest contract constituie
izvorul obligației de plată și totodată titlul plății solicitate de reclamantă.
Lipsa
documentelor fiscale, a actelor care, în mod obișnuit apar în derularea unui
contract de execuție lucrări pot vădi un comportament care încalcă disciplina
de drept fiscal, dar instanța de apel nu a reținut că acest fapt are
semnificație în legătura cu neexecucarea contractelor de execuție lucrări și cu
atât mai puțin, cu neexecutarea contractului de tranzacție.
Pentru toate
aceste considerente, instanța de apel a respins ca nefondat apelul formulat de
pârâta S.R.Tv. și pe cale de consecință, a respins și cererea de întoarcere a
executării.
Referitor la
excepția tardivității formulării cererii de întoarcere a executării, instanța
de apel a respins-o ca nefondată având în vedere că potrivit prevederilor art. 404
2
alin. (3) C. proc. civ., întoarcerea executării se poate solicita și ulterior
desființării titlului executoriu, or, în cauză, această cerere a fost formulată
în conformitate du prevederile art. 404
2
alin. (1) C. proc. civ.
Apelanta-reclamantă
a susținut că cererea de întoarcere a executării a fost formulată pe calea
completării motivelor de apel, deși trebuia formulată în termen de 15 zile de
la comunicare, odată cu apelul.
Instanța de
apel a reținut că apelanta-pârâtă a depus completare la motivele de apel la
primul termen de judecată, conform art. 287 alin. (1) pct. 3 și alin. (2) teza
a 2-a C. proc. civ., astfel că cererea de întoarcere a executării apare ca
fiind formulată în termen.
Cererea de întoarcere
a executării este admisibilă față de prevederile art. 404
2
alin. (1)
C. proc. civ., întrucât schimbarea hotărârii atacate echivalează cu
desființarea titlului executoriu, astfel încât excepția inadmisibilității a
fost respinsă ca nefondată.
Instanța de
apel a respins ca nefondate atât cererea de constatare de drept a suspendării
conform art. 36 din Legea nr. 85/2006, cât și cererea de suspendare conform art.
36 din Legea nr. 85/2006 a cererii de întoarcere a executării, având în vedere
caracterul accesoriu al acestei cereri în raport de menținerea hotărârii primei
instanțe ca urmare a respingerii apelurilor formulate în cauză.
împotriva
acestei decizii a declarat recurs pârâta S.R.Tv., întemeiat pe dispozițiile art.
304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., susținând în esență, următoarele:
1 .În mod
greșit instanța de apel a respins excepția de neexecutare a contractului de
tranzacție.
Recurenta
susține că pentru executarea lucrărilor ce urmau a mai fi executate de SC L.
SRL în baza contractului din 2004 recunoscute de SC L. SRL a fi restante prin
contractul de tranzacție din 2007, manopera aferentă era de 43.866,12 lei.
Aceasta manoperă nu a mai fost nici facturată și nici achitată către
prestatoarea SC L. SRL, întrucât lucrarea ce trebuia executată nu a mai fost
nici executată și deci nici facturată de prestatoare.
Intimata
reclamanta SC L. SRL, deși nu și-a îndeplinit nici până în prezent obligația de
a executa lucrările restante susmenționate din contractul de tranzacție (și din
contractul din 2004) pe care s-a obligat să le realizeze, a solicitat S.R.Tv.
plata întregii sume pe care S.R.Tv. se obligase să o plătească prin acest
contract de tranzacție.
Neîndeplinindu-și
propria obligație asumată prin contractul de tranzacție (restanță din
contractul din 2004), rezultă că acest contract de tranzacție (ca și contractul
din 2004 supus tranzacționării) nu mai constituie temei al plații sumei pe care
S.R.Tv. se obligase să o plătească, fiind aplicabilă instituția juridică a
excepției de neexecutare a contractului.
Consideră că
instanța de apel trebuia să constate acest contract ca fiind reziliat, ca urmare
a neexecutării culpabile de către SC L. SRL a obligațiilor de execuție ce-i
reveneau deopotrivă din contractul din 2004 ca și din contractul de tranzacție.
Recunoscând că
nu și-a îndeplinit obligația de montare a alucobondului, obligație restantă din
contractul din 2004, asumată a și-o respecta în contractual de tranzacție,
prestatoarea SC L. SRL nici nu a mai facturat manopera aferentă de 43.866 lei.
Dar, nu a mai restituit nici alucobondul ce trebuia montat și care aparținea S.R.Tv.,
SC L. SRL nu a mai facturat lucrările executate și pe care S.R.Tv. se obligase
să le plătească, iar nefacturând aceste sume, înseamnă că nu S.R.Tv. a
contestat aceste plăți în contra art. 3 din contractul de tranzacție, ci însăși
prestatoarea SC L. SRL a renunțat la ele.
Totodată, față
de concluziile raportului de expertiză contabilă, potrivit căruia datoria S.R.Tv.
față de1 intimata reclamantă este de numai 161.127,61 lei, S.R.Tv. a înțeles să
invoce excepția de neexecutare a contractului, pentru a fi absolvită chiar și
de plata acestei sume stabilită de expertiză ca fiind rămasă de achitat.
Pentru a
dispune obligarea S.R.Tv. la plata sumei de 644.149,28 lei, instanța de fond și
cea de apel au respins atât reținerea ambelor expertize, contabilă și tehnică,
realizate în cauză, potrivit cărora valoarea reală a lucrărilor neexecutate
include și valoarea materialului (alucobond) achiziționată de S.R.Tv., cât și
apărarea S.R.Tv. cu privire la excepția de neexecutare a contractului.
Or, valoarea
lucrărilor neexecutate nu poate fi limitată numai la valoarea manoperei acestei
lucrări, în speță, de 43.866,12 lei.
Pe de altă
parte, motivarea pentru care instanța de apel respinge excepția de neexecutare
a contractului este total nejustificată din moment ce, dimpotrivă, motivarea
excepției nu vizează neîndeplinirea anumitor obligații din cele două contracte
anterioare tranzacției ci vizează neîndeplinirea obligațiilor din însuși
contractul de tranzacție.
O altă critică
privește obligația părților asumată potrivit art. 3 din contractul de
tranzacție.
Susține că
acestui angajament al părților, instanța de apel i-a dat o semnificație
greșită, întrucât părțile s-au angajat în realitate, ca SC L. SRL să nu
pretindă penalități de întârziere la plata sumei pe care S.R.Tv. s-a obligat să
o plătească potrivit contractului de tranzacție întrucât deși aceste lucrări
fuseseră executate, ele nu fuseseră recepționate conform prevederilor din
contractul din 2004 (și întradevăr SC L. SRL nu a mai pretins penalități), iar
S.R.Tv. să nu pretindă penalități pentru nerealizarea operațiunii restante de
montare a alucobondului (ce trebuia montat conform contractului din 2004 și
care, fiind restantă în momentul încheierii tranzacției, SC L. SRL s-a obligat
să o monteze la un alt termen).
Or, nici S.R.Tv.
nu a pretins penalități pentru restanța în montarea alucobondului, din moment
ce această obligație a fost rescadențată prin contractul de tranzacție și față
de prevederile art. 3 din tranzacție.
În niciun caz
interdicția de la art. 3 din contract nu a însemnat interdicția vreunei părți
de a antrena răspunderea contractuală a celeilalte părți, de natură să blocheze
aplicarea excepției de neexecutare a contractului de tranzacție.
Recurenta
apreciază că, concluzia instanței de apel cu privire la consecințele lipsei
documentelor fiscale, este greșită.
Consideră că
instanța de apel trebuia să constate că lipsa facturării de către reclamanta SC
L. SRL a sumelor menționate în contractul de tranzacție a fi plătite de S.R.Tv.,
este un obstacol în soluția de admitere a acțiunii prin obligarea la plata a S.R.Tv.
a unor sume nefacturate de însăși reclamantă.
Arată că orice
efectuare a unei plați de către o parte contractantă către cealaltă parte
contractantă nu se poate întemeia niciodată numai pe prevederile unui contract,
emiterea de către partea îndreptățită a unei facturi fiscale fiind obligatorie
din punct de vedere legal. Fără o factură fiscală emisă de partea contractuală
îndreptățită către cealaltă parte contractuală, aceasta din urmă nu justifica
efectuarea de plăți direct în baza unui contract, lipsa facturilor fiscale din
partea părții îndreptățite fiind un indiciu că plata nici nu ar fi datorată
(ori că însăși partea recunoaște că sumele nefacturate nu i se cuvin) și de
asemenea, chiar dacă ar fi datorată, lipsa facturii fiscale ar face imposibilă
recuperarea de la bugetul statului, de către partea care face o astfel de plată
nefacturată, a T.V.A. aferent sumelor pe care Ie-a achitat nelegal, fără
factură.
Susține că prin
soluția pronunțată, instanța de apel a prejudiciat S.R.Tv. determinând astfel
imposibilitatea de recuperare a T.V.A. aferent sumelor plătite fără a fi fost
facturate și totodată a făcut imposibila reținerea a 5%, din valoarea fiecărei
facturi,.a garanției de bună execuție a contractului. Reținerea acestei
garanții de bună execuție este obligatorie potrivit legii iar garanția ar fi
fost necesară pentru acoperirea prejudiciului S.R.Tv. cauzat de SC L. SRL prin
neexecutarea montării alucobontului. S.R.Tv. nu are nicio culpă pentru
inactivitatea L. care nu a emis facturi la nivelul sumelor convenite prin
contractul de tranzacție, în aceste condiții, cel puțin dobânda legală aferentă
sumelor nefacturate, nefiind datorată de S.R.Tv.
În temeiul
sentinței civile nr. 19089/2011 pronunțată de Tribunalul București, secția a
Vl-a civila, SC L. SRL, prin lichidator, a procedat la înființarea popririi
sumei de 782.339 lei, având în vedere că potrivit art. 720
8
din C.
proc. civ., hotărârile date în primă instanță potrivit prevederilor acestui cod
sunt executorii, iar exercitarea apelului nu suspendă de drept executarea.
În același
timp, potrivit art. 454 din C. proc. civ., „Indisponibilizarea sumelor de bani
sau a bunurilor mobile incorporate poprite va înceta daca debitorul
consemnează, cu afectațiune specială, întreaga valoare a creanței ia dispoziția
creditorului urmăritor. Debitorul va înmâna recipisa de consemnare executorului
judecătoresc, care va înștiița de îndată pe terțul poprit."
În aceste
condiții, și pentru a evita imposibilitatea plății salariilor angajaților S.R.Tv.
din cauza blocării conturilor de către executor (Dosar de executare nr. 101/2012),
recurenta arată că luat măsura achitării sumei de 782.338,82 lei, cu Ordinul de
plata din 3 februarie 2012.
Solicită, în
cazul admiterii recursului ca instanța să dispună întoarcerea executării sumei
de 782.338,82 lei, ca formă de restabilire a situației anterioare, conform art.
404
1
C. proc. civ., prin restituirea sumei virate de S.R.Tv. în
contul intimatei SC L. SRL, prin lichidator, împreună cu dobânda legală
aferentă acestei sume.
În consecință,
recurenta - pârâtă solicită admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei
recurate, și, în fond respingerea cererii reclamantei de obligare a S.R.Tv. la
plata sumei de 688.015,40 lei, pretinsă de intimata reclamantă conform cererii
precizatoare din 19 mai 2009, ca neîntemeiată; respingerea cererii reclamantei
de obligare a S.R.Tv. la plata către reclamanta a dobânzii legale aferente
sumei menționate, pentru perioada 7 august 2008- 15 martie 2009 inclusiv și
respingerea cererii reclamantei de obligare a S.R.Tv. la plata cheltuielilor de
judecată.
Examinând
decizia recurată prin prisma criticilor formulate și a actelor dosarului, Înalta
Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Prin contractul
de tranzacție din 07 august 2007, reclamanta SC L. SRL și pârâta S.R.Tv. au
înțeles să soluționeze situația litigioasă derivată din contactele de execuție
lucrări din 27 decembrie 2004 și din 10 august 2004, în temeiul cărora
reclamanta a executat lucrări în favoarea pârâtei, care nu au fost plătite.
Prin acest
contract de tranzacție, pârâta a recunoscut că datorează reclamantei suma de
646 009,90 lei în baza contractului din 27 decembrie 2004 reprezentând lucrări
executate și nedecontate în valoare de 161.127,61 lei, lucrări executate
suplimentar ca fiind necesare și nedecontate, în valoare de 454.612,92 lei și
lucrări restante ce se vor executa în valoare de 43.866,12 lei, precum și
diminuarea sumei totale cu suma de 13.596,75 lei datorată cu titlu de
penalități de întârziere; suma de 208.277,25 lei în baza contractului din 16
august 2004 reprezentând lucrări executate și nedecontate în valoare de
16.685,79 lei și lucrări executate suplimentar ca fiind necesare și
nedecontate, în valoare de 191.591,46 lei.
Totodată, prin
tranzacția menționată s-a stabilit că „S.R.Tv. va plăti suma de 854.287,15 lei
cu T.V.A. inclus.în termen de 12 luni de la data încheierii prezentului
contract.", iar prin dispozițiile art. 3 "Clauze finale" s-a
stabilit: „prezentul contract de tranzacție are față de părți puterea unei
sentințe neapelabile, niciuna din părți neputând să inițieze nicio cerere în
scopul stabilirii răspunderii celeilalte părți, ca urmare a neîndeplinirii
termenelor de plată și respectiv de execuție a lucrărilor prevăzute inițial în
cele două contracte."
Conform
probatoriului administrat în cauză și care nu poate face analiză în recurs, a
rezultat că pârâta S.R.Tv. a achitat suma de 166.271,75 lei astfel încât
rămăsese un rest de plată în cuantum de 688.015,4 lei, sumă din care în mod
corect s-a scăzut suma de 43.866,12 lei, la plata căreia pârâta se obligase
prin tranzacție pentru efectuarea unor lucrări, care nu s-au executat.
Contrar
susținerilor recurentei, în mod judicios s-a statuat că efectuarea unor lucrări
pentru suma de 43.866,12 lei nu condiționa executarea celorlalte prestații de
plată ale pârâtei, aferente unor lucrări deja realizate și în legătură cu care
aceasta își asumase obligațiile de plată prin tranzacția încheiată.
Prin urmare,
interpretarea dată de către instanța de apel contractului de tranzacție
încheiat de părți este temeinică și legală din perspectiva dispozițiilor art. 969
C. civ., atât timp cât acest contract nu a fost desființat ori anulat,
prevederile sale reprezentând legea părților.
În acest
context, în mod corect instanța de apel a constatat că nu poate fi primită
excepția de neexecutare a contractului pentru motive care vizează neîndeplinirea
obligațiilor din contractele de execuție lucrări anterioare, cu atât mai mult
cu cât reclamanta nu a solicitat contravaloarea lucrărilor stipulate în
tranzacție în sumă totală de 43.866,12 lei, lucrări pe care aceasta nu Ie-a
executat.
Instanța de
apel a dat o interpretare corectă și dispozițiilor art. 3 din "Clauze
finale", întrucât prin tranzacția încheiată părțile au recunoscut
lucrările care au fost executate și s-au obligat să nu conteste natura și
valoarea obligațiilor restante de plată și de execuție a lucrărilor.
Astfel, în
lipsa unei stipulații exprese care să prevadă sancțiunea pentru nerespectarea
acestei convenții, instanța de apel a interpretat corect tranzacția încheiată
de părți în conformitate cu principiul forței obligatorii a contractului.
Criticile
recurentei - pârâte pe fondul cauzei, vizând concluziile raportului de
expertiză, nu vor fi analizate avându-se în vedere că potrivit art. 304 C.
proc. civ., controlul exercitat de judecătorii recursului este limitat la
legalitatea deciziei de apel, neputându-se proceda la analiza temeiniciei
deciziei din perspectiva probatoriului administrat.
În mod legal
s-a constatat faptul că suma rezultată din raportul de expertiză contabilă nu
atrage obligarea pârâtei doar la plata acestei sume, deoarece ea a fost
determinată de expertul contabil numai prin raportare la evidența contabilă a
pârâtei, în funcție de facturi emise de reclamantă în baza contractului de
tranzacție, însă temeiul obligării pârâtei îl reprezintă nu doar facturile
fiscale emise în temeiul contractului de tranzacție de către reclamantă, ci
chiar contractul de tranzacție.
Astfel, nu este
fondată nici critica privind lipsa documentelor fiscale, instanța de apel
constatând cu justețe că acest fapt nu are semnificație în legătură cu neexecutarea
contractelor de execuție lucrări și cu atât mai puțin, cu neexecutarea
obligațiilor stipulate în contractul de tranzacție.
Așa fiind, se
constată că, instanța de apel a pronunțat o hotărâre legală prin care a
analizat și a răspuns tuturor criticilor formulate, în cauză neexistând motive
de nelegalitate, astfel încât, sub acest aspect decizia atacată este la adăpost
de orice critică, urmând ca în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.,
recursul declarat de pârâta S.R.Tv. să fie respins, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca
nefondat, recursul declarat de pârâta S.R.Tv. împotriva Deciziei civile nr. 210
din 4 mai 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a Vl-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în
ședință publică, astăzi 10 aprilie 2013.