ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 956/2015

Decizia nr. 956/2015

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 2060F din 20 iunie 2013 Tribunalul Ialomița a admis în parte cererea formulată de reclamanta A. împotriva pârâtei B. și a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 3.799.572 lei (din care 735.401 lei TVA) reprezentând debit principal - contravaloare prestări servicii neachitate, precum și la plata către reclamantă a sumei de 42.111,72 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut în esență următoarele:

Față de clauzele contractului încheiat între părți, pentru a se considera îndeplinite obligațiile de către prestator, acesta trebuia să întocmească și să predea beneficiarului, respectiv pârâtei, un raport sau o notă de investigație în care sa fie menționate datele și informațiile solicitate. Aceste documente puteau fi însoțite și de înregistrări, de fotografii sau alte mijloace de probă, ce puteau fi solicitate de către beneficiar, în funcție de serviciile prestate, fără însă a se putea considera că în lipsa acestor mijloace, serviciile nu au fost realizate de către reclamantă.

Între părți s-au încheiat mai multe acte adiționale.

Executarea obligațiilor ce-i reveneau reclamantei conform contractului de prestări servicii și a actului adițional nr. 1 din 1 iunie 2011 este probată cu înscrisurile de la dosar, care atestă că a predat reprezentantului pârâtei câte un raport informativ lunar în perioada iulie 2011 - ianuarie 2012, încheindu-se în acest sens și procesul-verbal din 6 ianuarie 2012, în care părțile au convenit că prestatorul și-a îndeplinit obligațiile contractuale, iar beneficiarul nu are obiecții.

Pârâta a plătit parțial contravaloarea serviciilor prestate de reclamantă, rămânând neachitată ultima factură în valoare de 740.456 lei.

Nu se poate reține că această sumă nu este datorată de pârâtă, pe motiv că factura a fost emisă după ce s-a notificat încetarea contractului din inițiativa pârâtei, deoarece, potrivit clauzelor contractului, câtă vreme s-a dovedit că reclamanta și-a îndeplinit obligațiile, sumele datorate ca preț al acestor prestații rămân în sarcina beneficiarului, chiar după încetarea contractului.

Referitor la încetarea contractului prin denunțarea unilaterală de către pârâtă, tribunalul a considerat că față de momentul la care a intervenit și a fost notificată reclamantei, 6 noiembrie 2012, aceasta este lipsită de efecte juridice sub aspectul exonerării părților de obligațiile asumate prin contract și prin actele adiționale pentru perioada cuprinsă între data valabilității acestora și data notificării încetării contractului, care operează numai pentru viitor.

Prin actul adițional nr. 2 din 1 mai 2011 s-a stabilit ca reclamanta, în calitate de prestator să realizeze serviciile specifice prevăzute în contract la punctele de lucru ale pârâtei de pe raza județului Dâmbovița, prețul convenit fiind de 870.000 lei fără TVA, aferent perioadei 1 mai 2011 -30 mai 2013, plătibil în 25 tranșe lunare cu o valoare de 34.000 lei, ce se achită în termen de 3 zile de la emiterea facturii.

Pârâta a recunoscut îndeplinirea obligațiilor de către reclamantă pentru perioada mai 2011 - august 2012 inclusiv, tribunalul a considerat că aceasta datora contravaloarea serviciilor aferente doar acestei perioade, respectiv 16 luni.

Chiar dacă pârâta nu a semnat de primirea raportului informativ nr. 16 din 4 septembrie 2012, faptul că ulterior, la 8 septembrie 2012 confirmă îndeplinirea obligațiilor până la acea dată, echivalează cu o recunoaștere a efectuării serviciilor de către reclamantă și în luna august 2012.

Instanța a reținut că pârâta trebuia să achite reclamantei contravaloarea serviciilor efectuate de aceasta în perioada mai 2011 - august 2012 inclusiv, respectiv valoarea a 16 tranșe lunare în cuantum de 34.800 lei, suma totală fiind de 556.800 lei fără TVA.

Prin Actul adițional nr. 3 din 1 mai 2011 s-a stabilit ca reclamanta, în calitate de prestator, să realizeze serviciile specifice prevăzute în contract, la punctele de lucru ale pârâtei de pe raza județului Prahova, prețul convenit fiind de 870.000 lei fără TVA, aferent perioadei 1 mai 2011 - 30 august 2012, plătibil în 16 tranșe lunare cu o valoare de 54.375 lei, ce se achită în termen de 3 zile de la emiterea facturii.

Întrucât la 8 iulie 2011 se achită de către pârâtă cu O.P. 2499 suma de 110.577 lei, din care 54.375 lei inclusiv TVA-ul aferent, corespunde primei tranșe din actul adițional nr. 3, rezultă că pretențiile reclamantei în cuantum de 815.625 lei, sunt întemeiate, pârâta datorând această sumă.

Conform actului adițional nr. 4 din 1 iunie 2011, părțile au convenit ca reclamanta să desfășoare activitatea specifică prevăzută în contractul încheiat la punctele de lucru ale pârâtei de pe raza județelor Sălaj, Bihor și Satu-Mare, prețul fiind de 1.340.710 lei fără TVA, aferent perioadei 1 iunie 2011 -30 septembrie 2011.

Ulterior, între părți intervine actul adițional nr. 5 la actul adițional nr. 4, încheiat pentru perioada 1 noiembrie 2011 - 28 februarie 2012, tot pentru o perioadă de 4 luni calendaristice, în care se prevede că prețul este de 1.149.180 lei fără TVA, plătibil în 7 tranșe lunare calendaristice aferente perioadei contractului, fiecare tranșă fiind de 191.530 lei, cu mențiunea că valoarea corectă a unei tranșe în raport de valoarea totală ar fi cea menționată de reclamantă în acțiune, respectiv 164.169 lei.

Instanța a considerat că reclamanta a probat îndeplinirea parțială a obligațiilor ce-i reveneau în temeiul actului adițional nr. 4, completat prin actul adițional nr. 5, respectiv numai cele aferente actului inițial.

S-a apreciat că în ceea ce privește obligațiile ce-i reveneau reclamantei până la data de 6 noiembrie 2012, când a fost notificată denunțarea contractului de către pârâtă, acestea au fost executate parțial, situație față de care, reținând ca întemeiată numai în parte apărarea B. formulată prin invocarea excepției de neexecutare a contractului, urmează ca în raport de disp. art. 969 și 970 C. civ., aceasta să fie obligată la plata contravalorii prestațiilor în sumă de 3.064.171 lei și a TVA-ului aferent de 24%, respectiv 735.401 lei, rezultând un debit principal total de 3.799.572 lei.

Pretențiile reclamantei constând în penalități de întârziere în sumă de 1.080.839 lei, tribunalul a considerat că dovezile sunt insuficiente pentru justificarea pretențiilor solicitate cu acest titlu, câtă vreme pârâta nu a recunoscut că le datorează, iar reclamanta nu a probat modalitatea de calcul a acestora, în cuprinsul facturilor fiind indicat atât contractul nr. 11 din 11 martie 2011, al cărui debit principal a făcut obiectul prezentului dosar, cât și un contract anterior încheiat între părți, pentru care nu s-au administrat dovezi privind obligațiile achitate de pârâtă cu întârziere, pentru care aceasta ar datora penalități.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanta A. București și pârâta B. Slobozia, care au criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin Decizia civilă nr. 1031 din 6 noiembrie 2014, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, a respins cererea de suspendare în temeiul art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.; a suspendat judecata apelului declarat de reclamanta A. București în baza art. 75 din Legea nr. 85/2014 și a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta B. Slobozia.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea a reținut în esență următoarele:

În speță nu se poate reține incidența disp. art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., motivat de faptul că, la data de 22 iulie 2014, s-a deschis procedura insolvenței față de debitoarea B. Slobozia, iar în dosarul de insolvență, A. București nu a fost înscrisă în tabelul de creanțe, iar această societate nu a formulat contestație la tabelul de creanțe, considerente pentru care dezlegarea pricinii nu atârnă, în totul sau în parte, de existența sau neexistența unui drept care să facă obiectul unei alte judecăți.

S-a reținut însă incidența disp. art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 și s-a dispus suspendarea judecății apelului declarat de A. București, neputându-se dispune și suspendarea apelului declarat de apelanta pârâtă B. Slobozia în temeiul acestui text legal față de prevederile art. 75 alin. (2) lit a din Legea nr. 85/2014.

Având în vedere că apelanta pârâtă nu a atacat cu apel și încheierea din 26 martie 2013, prin care instanța de fond s-a pronunțat pe excepția prematurității, față de disp. art. 282 alin. (2) C. proc. civ., Curtea nu va putea analiza criticile invocate în apel, sub acest aspect.

În apel a fost efectuată o expertiză grafoscopică din ale cărei concluzii rezultă că un număr de 31 de înscrisuri au fost semnate de către C., 13 înscrisuri nu au fost semnate de acesta, iar 11 înscrisuri nu au fost identificate înscrisuri asociate numelui lui C. și/sau parafei B. Slobozia.

Nu au fost formulate obiecțiuni la raportul de expertiză.

Având în vedere înscrisurile depuse la dosar, respectiv extrasele de cont și copii ale ordinelor de plată, precum și înregistrările din fișele analitice cont 401, rezultă că pârâta a plătit parțial contravaloarea serviciilor prestate de reclamantă în baza actului adițional nr. 1 din 1 iunie 2011, rămânând neachitată ultima factură în valoare de 740.456 lei.

Pârâta trebuia să achite reclamantei contravaloarea serviciilor efectuate de aceasta în perioada mai 2011 - august 2012 inclusiv, respectiv valoarea a 16 tranșe lunare în cuantum de 34.800 lei, suma totală fiind de 556.800 lei fără TVA.

Întrucât s-a achitat doar suma de 34.800 lei, rezultă că suma pe care pârâta o mai are de plată pentru serviciile prestate de reclamantă în temeiul contractului și a actului adițional nr. 2 din 1 mai 2011 este de 522.000 lei fără TVA.

Pentru serviciile prestate conform actului adițional nr. 3 din 1 mai 2011, pârâta datorează reclamantei suma de 815.625 lei.

Pentru încasarea sumei de 1.149.180 lei înscrisă în actul adițional nr. 5 s-au emis facturile fiscale nr. 66 din 29 iunie 2012 pentru suma de 300.000 lei în contul căreia pârâta achită suma de 50.000 lei, această factură fiind ulterior stornată conform facturii nr. 68 din 23 iulie 2012, pentru aceeași sumă, dar și facturile nr. 70 din 2 octombrie 2012 în valoare de 300.000 lei și nr. 78 din 16 noiembrie 2012 pentru suma de 849.180 lei.

În urma plăților efectuate, pârâta trebuie să achite reclamantei suma de 450.090 lei fără TVA.

De asemenea, pârâta datorează contravaloarea prestațiilor aferente a 8 luni calendaristice, ceea ce în raport de clauzele contractului reprezintă 536.000 lei fără TVA, din care B. nu a achitat nicio sumă.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs A. criticând-o sub aspectul suspendării nelegale a judecății apelului declarat de aceasta.

Curtea de apel a constatat în mod corect că potrivit art. 75 alin. (2) lit a din Legea nr. 85/2014 nu sunt supuse suspendării de drept prevăzute la alin. (1), căile de atac promovate de debitor împotriva acțiunilor creditorilor începute înaintea deschiderii procedurii, astfel că judecând apelul pârâtei l-a respins ca nefondat, soluția pe acest apel fiind legală și temeinică.

Suspendarea de drept a apelului declarat de reclamantă este, potrivit recurentei, o soluție greșită, în cauză fiind incidente prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., soluția fiind dată cu aplicarea și interpretarea greșită a legii.

Art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 face referire la faptul că se suspendă de drept toate acțiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanțelor asupra averii debitorului.

În speță, acțiunea formulată de recurentă și apoi apelul declarat tind spre obținerea unui titlu executor și chiar de creanță, cu privire la sumele pe care aceasta le pretinde de la pârâtă, acțiunea nefiind o acțiune în realizare a creanțelor asupra averii debitorului ci o acțiune menită să confirme existența sau inexistența acestor creanțe.

Analizând recursul prin prisma motivului de nelegalitate invocat, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat și urmează a fi respins pentru următoarele considerente:

Potrivit disp. art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 "De la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acțiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanțelor asupra averii debitorului. Valorificarea drepturilor acestora se poate face numai în cadrul procedurii insolvenței, prin depunerea cererilor de admitere a creanțelor".

Așadar, recurenta avea posibilitatea de a formula o declarație de creanță conform dispozițiilor Legii nr. 85/2014.

Suspendarea acțiunilor judiciare sau extrajudiciare, ca efect al deschiderii procedurii, urmărește să prezerve caracterul concursual, colectiv și egalitar al procedurilor reglementate de lege, evitând astfel ca asupra averii debitorului să se exercite acțiuni individuale de urmărire sau executare silită a creanțelor creditorilor și eliminând incertitudinea asupra masei pasive.

Această normă imperativă a fost apreciată ca având drept scop concentrarea tuturor litigiilor având ca obiect averea debitorului în competența exclusivă a judecătorului-sindic desemnat în procedura insolvenței.

Nu poate fi reținută critica recurentei în sensul că acțiunea sa nu este o acțiune în realizare a creanțelor asupra averii debitorului ci o acțiune menită să confirme existența sau neexistența unei creanțe.

Aceasta deoarece obiectul acțiunii reclamantei recurente este obligarea pârâtei la plata unei sume de bani compusă din debit principal și penalități contractuale.

Față de aceste considerente, Înalta Curte apreciază că în cauză nu există motive de nelegalitate care să impună modificarea sau casarea deciziei recurate și, pe cale de consecință, potrivit disp. art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. București împotriva Deciziei civile nr. 1031 din 06 noiembrie 2014, pronunțata de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 martie 2015.

Procesat de GGC - GV