ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2962/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a comercială, reclamanta SC E.G.I.I. SRL a chemat în judecată pe pârâta

SC D.D.D. SRL

solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună rezoluțiunea contractului de prestări servicii nr. 31 din 6 februarie 2007 pentru neexecutarea culpabilă a obligațiilor contractuale de către pârâtă; obligarea pârâtei la restituirea sumei în cuantum total de 78.381,57 RON, achitată cu titlu de avans; obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere conform art. IV din contractul de prestări servicii, care vor fi calculate până la plata integrală a debitului; obligarea pârâtei la plata dobânzii legale aferente sumelor plătite, calculate conform ratei de referință a BNR de la data efectuării plății și până la plata integrală a debitului. Prin sentința comercială nr. 3144 din 15 martie 2010 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială, a fost respinsă excepția prematurității ca nefondată și a fost admisă în parte cererea precizată formulată de reclamanta SC E.G.I.I.

SRL în contradictoriu cu pârâta SC D.D.D. SRL; s-a dispus rezoluțiunea contractului de prestări servicii nr. 31/2007, astfel cum a fost modificat prin anexa nr.1; a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 78.381,57 lei și la plata dobânzii legale aferente acestei sume de la data de 15 martie 2010 până la data achitării debitului; a fost respins capătul de cerere privind plata penalităților ca nefondat și a fost obligată pârâta la plata sumei de 2.831 lei cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut că pârâta nu și-a îndeplinit obligația de predare a bunurilor, conform dispozițiilor contractuale, iar rezoluțiunea contractului este sancțiunea care intervine în cazul neexecutării culpabile a obligațiilor.

Părțile au stipulat în contract o clauză penală, conform căreia pentru întârzierile de execuție și montaj, pârâta va plăti penalități în sumă de 1 % zi de întârziere din suma totală a contractului. S-a reținut de asemenea că pârâta datorează dobândă legală în conformitate cu art. 1088 C. civ. și art. 43 C. com. Împotriva acestei sentințe a formulat apel pârâta SC D.D.D. SRL, criticând-o sub următoarele aspecte: Din întregul probatoriu administrat rezultă că neexecutarea contractului în termenii conveniți s-a datorat beneficiarului care nu și-a îndeplinit propriile obligații stipulate în art. II și art. IV din contract. S-a susținut nelegalitatea sentinței atacate pentru interpretarea greșită a dispozițiilor art. 1020 – 1021 C. civ., în sensul că rezoluțiunea nu poate fi solicitată decât de partea care a executat sau se declară gata să execute contractul și ca neexecutarea cocontractanului să îi fie imputabilă acestuia.

Prin decizia civilă nr. 64A din 7 februarie 2011 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, a fost admis apelul formulat de apelanta – pârâtă SC D.D.D. SRL împotriva sentinței civile nr. 3144 din 15 martie 2010 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială; a fost schimbată în parte sentința atacată în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată și a menținerii dispoziției din sentința atacată referitoare la respingerea excepției prematurității ca nefondată. În fundamentarea acestei decizii, Curtea de Apel a reținut că între părți a fost încheiat contractul de prestări servicii nr. 31/2007, având ca obiect producerea și montarea unui număr de 12 glasswanduri, pentru prețul total de 53.859 RON, contract modificat prin anexa nr. 1 din 16 martie 2007 în sensul suplimentării comenzii cu lucrări de tâmplărie și 5 uși, pentru prețul de 50.360 RON.

Din cuprinsul avizului nr. 1445/M din 26 noiembrie 2007 emis de Ministerul Culturii și Cultelor Direcția pentru Cultură, Culte și Patrimoniu Cultural Național a Municipiului București reiese că imobilul la care urma să se execute lucrări de consolidare, supraetajare, modernizare și reabilitare, inclusiv restaurare și înlocuire tâmplarii interioare și exterioare, constituie monument istoric, iar lucrările urmează a se desfășura sub inspecția și controlul DCCPN MB. Până la 26 noiembrie 2007 lucrările nu fuseseră demarate.

Pentru lucrările de reamenajare, supraînălțare parțială la corpul parter, autorizația a fost obținută la 21 aprilie 2008. Curtea a reținut că, pentru neîndeplinirea obligațiilor de montare a lucrărilor contractate în termenii conveniți inițial prin contractul nr. 31 din 6 februarie 2007, așa cum a fost modificat prin anexa nr. 1 din 16 martie 2007, culpa aparține exclusiv beneficiarului, care nu și-a îndeplinit obligația esențială asumată prin art. IV și prin nota de subsol la contract, de a crea condițiile optime pentru montajul lucrărilor comandate, de a asigura golurile de zidărie și pardoseala complet finisate. Pentru executarea lucrărilor contractate, cu excepția celor pentru care s-a convenit eșalonarea, înscrisul încheiat la 21 februarie 2008, valorează confirmare din partea beneficiarului.

Executarea contratului a cărui rezoluțiune se cere, era strict și în mod necesar condiționată de efectuarea în timp util a lucrărilor de construcție, consolidare, conservare, obligații subsumate celei prevăzute în art. II alin. (2) pct. 3 din contract, de a crea condiții optime pentru montajul lucrărilor comandate. Culpa contractuală a pârâtei în neexecutarea obligațiilor asumate nu poate fi reținută, din actul întocmit de părți la 21 februarie 2008 și procesul – verbal de recepție finală nr. 817101 din 5 august 2009 rezultând atât executarea lucrărilor contractate cât și faptul că întârzierile în executare se datorează exclusiv reclamantei. Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, reclamanta SC E.G.I.I.

SRL, invocând dispozițiile art. 304 pct. 7, 8, 9 C. proc. civ. și solicitând modificarea în tot a deciziei atacate în sensul respingerii apelului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței civile nr. 3144/2010 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială. În motivarea recursului se arată că hotărârea cuprinde motive străine de natura pricinii deoarece instanța de apel atunci când menționează actul adițional încheiat la 21 februarie 2008 ca fiind o recunoaștere a montării parțiale a unor uși, face o greșeală, susținând că un act străin de cel dedus judecății este un motiv al respingerii pretențiilor reclamantei. Hotărârea cuprinde, în opinia recurentei motive contradictorii, întrucât reține pe de o parte „culpa aparține exclusiv beneficiarului”, iar pe de altă parte că verifică „dacă neexecutarea este semnificativă”.

De asemenea, se consideră de către recurentă că hotărârea s-a pronunțat cu aplicarea greșită a legii, respectiv a dispozițiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ., întrucât situația de fapt nu a fost stabilită de către instanță prin administrarea tuturor probelor utile, pertinente și concludente cauzei. Curtea de Apel nu a stabilit îndeplinirea sau neîndeplinirea condițiilor legale privind rezoluțiunea judiciară în situația în care ambele părți susțin că vina în neexecutarea contractului aparține celeilalte. În cauză, intimata SC D.D.D. SRL a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat, întrucât astfel cum este motivat, nu se încadrează în niciunul din dispozițiile legale menționate, respectiv dispozițiile art. 304 pct. 7, 8, 9 C. proc.

civ. Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat. Astfel, hotărârea atacată nu cuprinde motive străine de natura pricinii și nici nu a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii. Recurenta apreciază actul adițional încheiat la 21 februarie 2008 ca fiind un act străin de cel dedus judecății, însă această critică nu poate fi primită câtă vreme ambele părți sunt semnatare ale acestui act de eșalonare termene de efectuare lucrări la imobilul din sector 1. Prin acest act adițional s-a stabilit „eșalonarea de termene pentru lucrările ce fac obiectul contractului nr. 31 din 6 februarie 2009 (cu termen scadent 6 aprilie 2007), lucrări nefinalizate până la data de 3 martie 2008”.

Ca urmare, în niciun caz, acest act nu poate fi considerat ca fiind „un act străin de cel dedus judeăcții”, astfel cum susține recurenta. În ceea ce privește aplicarea greșită a dispozițiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ., este de reținut faptul că respectivele reglementări legale vizează rolul activ al judecătorului, dar aceasta nu înseamnă că judecătorul se poate transforma în reprezentantul unei părți. Pe tărâm probator, rolul activ al instanței este unul subsidiar, „subordonat” rolului principal care revine părților. Aceasta înseamnă că, în calea de atac, partea nu-și poate invoca propria culpă în ceea ce privește propunerea și administrarea probelor în condițiile legii în etapa procesuală în care s-a pronunțat hotărârea atacată.

Pentru încălcarea principiului rolului activ, pe motiv că instanța nu a dispus din oficiu administrarea unor probe, nu poate fi admis recursul. În cauză, instanța de apel a apreciat că în sensul dispozițiilor art. 1020 – 1021 C. civ., nu sunt întrunite cerințele legale pentru a se dispune rezoluțiunea contractului. Între părți a fost încheiat contractul de prestări servicii nr. 31/2007, care este un contract sinalagmatic. Un astfel de contract naște obligații în sarcina ambelor părți, ceea ce se exprimă în ideea reciprocității obligațiilor, fiecare parte asumându-și obligații în considerarea obligațiilor celeilalte părți și ce creează interdependența acestor obligații. În speță, recurenta – reclamantă avea obligația de a obține avizele necesare demarării lucrărilor de construcție și amenajare.

Culpa în neexecutarea contractului este un element esențial pentru a se dispune rezoluțiunea. Aceasta trebuie să incumbe exclusiv debitorului, rezoluțiunea neputând fi dispusă atunci când neexecutarea se datorează culpei concurente a reclamantei, care nu și-a îndeplinit întocmai propriile obligații contractuale. Din probele administrate, respectiv actul întocmit de părți la 21 februarie 2008 și procesul – verbal de recepție finală nr. 817101 din 5 august 2009 rezultă executarea lucrărilor contractate de către intimata – pârâtă și totodată faptul că întârzierile în executare se datorează exclusiv recurentei – reclamante. Ca atare în mod corect a fost apreciată cererea privind rezoluțiunea contractului ca fiind neîntemeiată.

Față de toate aceste considerente, Înalta Curte consideră că în cauză nu sunt întrunite cerințele art. 304 pct. 7, 8, 9 C. proc. civ. și pe cale de consecință, recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC E.G.I.I. SRL București împotriva deciziei comerciale nr. 62 A din 07 februarie 2011 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 octombrie 2011.