ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2962/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a comercială, reclamanta

SC E.G.I.I. SRL a chemat în judecată pe pârâta

SC D.D.D. SRL

solicitând instanței ca

prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună rezoluțiunea contractului de

prestări servicii nr. 31 din 6 februarie 2007 pentru neexecutarea culpabilă a

obligațiilor contractuale de către pârâtă; obligarea pârâtei la restituirea

sumei în cuantum total de 78.381,57 RON, achitată cu titlu de avans; obligarea

pârâtei la plata penalităților de întârziere conform art. IV din contractul de

prestări servicii, care vor fi calculate până la plata integrală a debitului;

obligarea pârâtei la plata dobânzii legale aferente sumelor plătite, calculate

conform ratei de referință a BNR de la data efectuării plății și până la plata

integrală a debitului.

Prin sentința

comercială nr. 3144 din 15 martie 2010 a Tribunalului București, secția a VI-a

comercială, a fost respinsă excepția prematurității ca nefondată și a fost

admisă în parte cererea precizată formulată de reclamanta SC E.G.I.I. SRL în

contradictoriu cu pârâta

SC D.D.D. SRL;

s-a dispus

rezoluțiunea contractului de prestări servicii nr. 31/2007,

astfel cum a fost modificat prin anexa nr.1; a fost obligată pârâta la plata

către reclamantă a sumei de 78.381,57 lei și la plata dobânzii legale aferente

acestei sume de la data de 15 martie 2010 până la data achitării debitului; a

fost respins capătul de cerere privind plata penalităților ca nefondat și a

fost obligată pârâta la plata sumei de 2.831 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța

această soluție, tribunalul a reținut că pârâta nu și-a îndeplinit obligația de

predare a bunurilor, conform dispozițiilor contractuale, iar rezoluțiunea

contractului este sancțiunea care intervine în cazul neexecutării culpabile a

obligațiilor.

Părțile au stipulat

în contract o clauză penală, conform căreia pentru întârzierile de execuție și

montaj, pârâta va plăti penalități în sumă de 1 % zi de întârziere din suma

totală a contractului.

S-a reținut de

asemenea că pârâta datorează dobândă legală în conformitate cu art. 1088 C.

civ. și art. 43 C. com.

Împotriva acestei

sentințe a formulat apel pârâta

SC

D.D.D. SRL, criticând-o sub următoarele aspecte:

Din întregul

probatoriu administrat rezultă că neexecutarea contractului în termenii

conveniți s-a datorat beneficiarului care nu și-a îndeplinit propriile

obligații stipulate în art. II și art. IV din contract. S-a susținut

nelegalitatea sentinței atacate pentru interpretarea greșită a dispozițiilor

art. 1020 – 1021 C. civ., în sensul că rezoluțiunea nu poate fi solicitată

decât de partea care a executat sau se declară gata să execute contractul și ca

neexecutarea cocontractanului să îi fie imputabilă acestuia.

Prin

decizia civilă

nr. 64A din 7

februarie 2011 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, a fost

admis apelul formulat de apelanta – pârâtă

SC D.D.D. SRL împotriva sentinței civile

nr.

3144 din 15 martie 2010 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială; a

fost schimbată în parte sentința atacată în sensul respingerii cererii de

chemare în judecată ca neîntemeiată și a menținerii dispoziției din sentința

atacată referitoare la respingerea excepției prematurității ca nefondată.

În fundamentarea

acestei decizii, Curtea de Apel a reținut că între părți a fost încheiat

contractul de prestări servicii nr. 31/2007, având ca obiect producerea și

montarea unui număr de 12 glasswanduri, pentru prețul total de 53.859 RON,

contract modificat prin anexa nr. 1 din 16 martie 2007 în sensul suplimentării

comenzii cu lucrări de tâmplărie și 5 uși, pentru prețul de 50.360 RON.

Din cuprinsul

avizului nr. 1445/M din 26 noiembrie 2007 emis de Ministerul Culturii și

Cultelor Direcția pentru Cultură, Culte și Patrimoniu Cultural Național a

Municipiului București reiese că imobilul la care urma să se execute lucrări de

consolidare, supraetajare, modernizare și reabilitare, inclusiv restaurare și

înlocuire tâmplarii interioare și exterioare, constituie monument istoric, iar

lucrările urmează a se desfășura sub inspecția și controlul DCCPN MB.

Până la 26 noiembrie

2007 lucrările nu fuseseră demarate. Pentru lucrările de reamenajare, supraînălțare

parțială la corpul parter, autorizația a fost obținută la 21 aprilie 2008.

Curtea a reținut că,

pentru neîndeplinirea obligațiilor de montare a lucrărilor contractate în

termenii conveniți inițial prin contractul nr. 31 din 6 februarie 2007, așa cum

a fost modificat prin anexa nr. 1 din 16 martie 2007, culpa aparține exclusiv

beneficiarului, care nu și-a îndeplinit obligația esențială asumată prin art. IV

și prin nota de subsol la contract, de a crea condițiile optime pentru montajul

lucrărilor comandate, de a asigura golurile de zidărie și pardoseala complet

finisate.

Pentru executarea

lucrărilor contractate, cu excepția celor pentru care s-a convenit eșalonarea,

înscrisul încheiat la 21 februarie 2008, valorează confirmare din partea

beneficiarului.

Executarea

contratului a cărui rezoluțiune se cere, era strict și în mod necesar condiționată

de efectuarea în timp util a lucrărilor de construcție, consolidare,

conservare, obligații subsumate celei prevăzute în art. II alin. (2) pct. 3 din

contract, de a crea condiții optime pentru montajul lucrărilor comandate.

Culpa

contractuală a pârâtei în

neexecutarea

obligațiilor asumate nu poate fi reținută, din actul întocmit de părți la 21

februarie 2008 și procesul – verbal de recepție finală nr. 817101 din 5 august

2009 rezultând atât executarea

lucrărilor contractate cât și faptul că

întârzierile în

executare se datorează

exclusiv reclamantei.

Împotriva

acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, reclamanta SC E.G.I.I. SRL,

invocând dispozițiile art. 304 pct. 7, 8, 9 C. proc. civ. și solicitând

modificarea în tot a deciziei atacate în sensul respingerii apelului ca

nefondat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței civile nr. 3144/2010

pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială.

În

motivarea recursului se arată că hotărârea cuprinde motive străine de natura

pricinii deoarece instanța de apel atunci când menționează actul adițional

încheiat la 21 februarie 2008 ca fiind o recunoaștere a montării parțiale a

unor uși, face o greșeală, susținând că un act străin de cel dedus judecății

este un motiv al respingerii pretențiilor reclamantei.

Hotărârea

cuprinde, în opinia recurentei motive contradictorii, întrucât reține pe de o

parte „culpa aparține exclusiv beneficiarului”, iar pe de altă parte că

verifică „dacă

neexecutarea este

semnificativă”.

De asemenea, se consideră de către recurentă că

hotărârea s-a pronunțat cu aplicarea greșită a legii, respectiv a dispozițiilor

art. 129 alin. (5) C. proc. civ., întrucât situația de fapt nu a fost stabilită

de către instanță prin administrarea tuturor probelor utile, pertinente și concludente

cauzei.

Curtea de Apel nu a stabilit îndeplinirea sau

neîndeplinirea condițiilor legale privind rezoluțiunea judiciară în situația în

care ambele părți susțin că vina în neexecutarea contractului aparține

celeilalte.

În

cauză, intimata

SC D.D.D. SRL a

formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat, întrucât

astfel cum este motivat, nu se încadrează în niciunul din dispozițiile legale

menționate, respectiv dispozițiile art. 304 pct. 7, 8, 9 C. proc. civ.

Analizând recursul prin prisma motivelor invocate,

Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat. Astfel, hotărârea atacată nu

cuprinde motive străine de natura pricinii și nici nu a fost pronunțată cu

aplicarea greșită a legii.

Recurenta apreciază actul adițional încheiat la 21 februarie

2008 ca fiind un act străin de cel dedus judecății, însă această critică nu

poate fi primită câtă vreme ambele părți sunt semnatare ale acestui act de

eșalonare termene de efectuare lucrări la imobilul din

sector 1. Prin acest

act adițional s-a stabilit „eșalonarea de termene pentru lucrările ce fac

obiectul contractului nr. 31 din 6 februarie 2009 (cu termen scadent 6 aprilie

2007), lucrări nefinalizate până la data de 3 martie 2008”.

Ca

urmare, în niciun caz, acest act nu poate fi considerat ca fiind „un act străin

de cel dedus judeăcții”, astfel cum susține recurenta.

În

ceea ce privește aplicarea greșită a dispozițiilor art. 129 alin. (5) C. proc.

civ., este de reținut faptul că respectivele reglementări legale vizează rolul

activ al judecătorului, dar aceasta nu înseamnă că judecătorul se poate

transforma în reprezentantul unei părți.

Pe

tărâm probator, rolul activ al instanței este unul subsidiar, „subordonat”

rolului principal care revine părților. Aceasta înseamnă că, în calea de atac,

partea nu-și poate invoca propria culpă în ceea ce privește propunerea și

administrarea probelor în condițiile legii în etapa procesuală în care s-a

pronunțat hotărârea atacată. Pentru încălcarea principiului rolului activ, pe

motiv că instanța nu a dispus din oficiu administrarea unor probe, nu poate fi

admis recursul.

În

cauză, instanța de apel a apreciat că în sensul dispozițiilor art. 1020 – 1021 C.

civ., nu sunt întrunite cerințele legale pentru a se dispune rezoluțiunea

contractului.

Între

părți a fost încheiat contractul de prestări servicii nr. 31/2007, care este un

contract sinalagmatic. Un astfel de contract naște obligații în sarcina ambelor

părți, ceea ce se exprimă în ideea reciprocității obligațiilor, fiecare parte

asumându-și obligații în considerarea obligațiilor celeilalte părți și ce

creează interdependența acestor obligații.

În

speță, recurenta – reclamantă avea obligația de a obține avizele necesare

demarării lucrărilor de construcție și amenajare.

Culpa

în

neexecutarea contractului este un

element esențial pentru a se dispune

rezoluțiunea. Aceasta trebuie să

incumbe exclusiv debitorului, rezoluțiunea neputând fi dispusă atunci când

neexecutarea se datorează culpei concurente

a reclamantei, care nu și-a îndeplinit întocmai propriile obligații contractuale.

Din probele administrate, respectiv actul întocmit de

părți la 21 februarie 2008 și procesul – verbal de recepție finală nr. 817101

din 5 august 2009 rezultă executarea lucrărilor contractate de către intimata –

pârâtă și totodată faptul că întârzierile în executare se datorează exclusiv

recurentei – reclamante. Ca atare în mod corect a fost apreciată cererea

privind

rezoluțiunea

contractului ca fiind

neîntemeiată.

Față de toate

aceste considerente, Înalta Curte

consideră că în cauză nu sunt întrunite cerințele art. 304 pct. 7, 8, 9 C.

proc. civ. și pe cale de consecință, recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de reclamanta SC E.G.I.I. SRL București împotriva deciziei

comerciale nr. 62 A din 07 februarie 2011 a Curții de Apel București, secția a

VI-a comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

5 octombrie 2011.