ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4441/2012

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor

dosarului, constată următoarele:

Prin

cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a comercială

reclamanta SC I.G.D.P.C. SRL, a chemat în judecată pe pârâta SC I.C.YY SRL,

solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 224.616,74 RON, reprezentând

penalități de întârziere calculate până la 30 iunie 2006 la facturile restante

nr. ZZ, nr. WW, nr. QQ, nr. AA, nr. BB din

01 aprilie 2003, în

conformitate cu contractul de subantrepriză din 15 august 2002.

Prin sentința comercială nr. 9870 din 26

septembrie 2008, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a respins ca neîntemeiată

acțiunea reclamantei SC I.G.D.P.C. SRL.

Curtea de Apel București, secția a V-a

civilă prin decizia civilă nr. 489 din 14 decembrie 2011, a admis apelul formulat

de reclamanta SC I.G.D.P.C. SRL împotriva sentinței comerciale nr. 9870 din 26

septembrie 2008 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială.

A schimbat în tot sentința atacată în sensul

că a admis în parte acțiunea.

A fost obligată pârâta să plătească reclamantei

184.947,41 RON cu titlu de penalități de întârziere calculate până la 30 iunie 2006.

A fost admisă cererea formulată de intimata

- pârâtă și s-a dispus restabilirea situației anterioare executării, obligând apelanta

reclamantă la plata către intimata - pârâtă a sumei de 233.764,74 RON, cu dobânda

legală aferentă de la 20 octombrie 2010 până la data pronunțării prezentei decizii.

Au fost compensate obligațiile reciproce

ale părților și în final a fost obligată apelanta-reclamantă să plătească intimatei-pârâte

48.817,33 RON, cu dobânda legală aferentă de la data pronunțării prezentei decizii

până la plata integrală a debitului.

S-a luat act că părțile nu au solicitat

cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii reclamanta SC

I.G.D.P.C. SRL a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 punctele 4,

6, 7 și 9 C. proc. civ..

În

argumentarea motivelor de recurs indicate, recurenta a susținut,

în esență, că, în opinia sa, instanța de apel a greșit întrucât a cenzurat expertiza

dispusă și efectuată în cauză, înlocuind concluziile specialistului cu propriile

concluzii.

Totodată, susține recurenta, este greșită

susținerea instanței cum că în urma compensării TVA-ului, achitat inițial de reclamantă,

acesta nu se mai datorează, respectiv penalitățile calculate conform facturilor

nu se mai datorează, întrucât este știut faptul că o factură este purtătoare de

TVA, care se datorează la finele lunii către stat.

În

mod cu totul surprinzător, susține recurenta, deși se afla

într-un apel după casare instanța invocă în susținerea nedatorării TVA, o expertiză

a cărei concluzii au fost casate odată cu sentința recurată, dar mai mult obiecțiunile

invocate au fost respinse.

Recurenta susține că neluarea în calcul,

la stabilirea penalităților, a facturii nr. AA din 01 aprilie 2003, cum dealtfel

instanțele anterioare au conchis, aceasta reprezintă contravaloarea unor servicii

accesorii și conexe fără de care contractul în sine nu se poate realiza în integralitatea

lui.

De asemenea, recurenta susține că decizia

atacată este criticabilă și prin prisma motivării în drept prin invocarea art. 969,

970 și 1.066 C. civ., articole care nu au nici o relevanță și nici o legătură cu

cauza dedusă judecății.

Înalta Curte în conformitate cu art. 137

C. proc. civ., raportat la art. 302

1

lit. c) C. proc. civ. a luat în

examinare excepția nulității recursului.

Din expunerea criticilor aduse deciziei,

rezultă că deși au fost invocate motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304

pct. 4, 6, 7 și 9 C. proc. civ., critici le la adresa deciziei recurate reprezintă

o succesiune de fapte și afirmații, nestructurate din punct de vedere juridic. Prin

urmare, in recurs, cale de atac extraordinară, nedevolutivă, instanței nu-i revine

obligația să examineze legalitatea și temeinicia deciziei atacate, dacă motivele

nu au fost invocate și argumentate, indicându-se încălcările de lege care atrag

nelegalitatea.

Prin criticile invocate în cererea de recurs

reclamanta, și-a exprimat nemulțumirea privind modul de interpretare al probelor

administrate, dezvoltarea acestora nepermițând încadrarea în nici unul dintre motivele

de nelegalitate prevăzute art. 304 C. proc. civ. și analizarea lor în consecință,

motiv pentru care nu pot fi reținute de către instanță ca și critici de nelegalitate.

Indicarea de către recurenți a unor dispoziții

legale, nu atrage automat cerința motivării recursului în conformitate cu dispozițiile

aplicabile în materia recursului, cererea de recurs fiind supusă unor cerințe de

formă diferite de cele instituite pentru cererea de apel, cerințe impuse de caracterul

nedevolutiv al acestei căi de atac.

În

alți termeni fața de considerentele precedente, se poate reține

că accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea

unei căi extraordinare de atac, motiv pentru care, Înalta Curte urmează a constata

nulitatea cererii de recurs în conformitate cu dispozițiile art. 302 lit. c) C.

proc. civ..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea cererii de recurs formulată

de reclamanta SC I.G.D.P.C. SRL împotriva deciziei civile nr. 489 din 14 decembrie

2011 a Curții de Apel București, secția a V-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 8

noiembrie 2012.