ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1120/2011
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1120/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra
recursului de față :
Din
examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Circumstanțele cauzei.
Printr-o cerere înregistrată la data de 13 octombrie
2008 pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a comercială, sub nr. 15208/3/2008
reclamanta SC F.C. SRL a solicitat obligarea pârâtei SC L.D.V.C. SRL la plata
debitului în cuantum de 225.989,2 lei reprezentând contravaloarea lucrărilor
prestate și neachitate în temeiul contractului de prestări servicii nr. 610203
din 16 octombrie 2006 încheiat cu pârâta în calitate de beneficiar al
lucrărilor având ca obiect modernizarea sistemului rutier M.L.
În cauză, pârâta a formulat cerere reconvențională
prin care a solicitat să se constate că a intervenit compensarea de drept între
sumele datorate reciproc de părți în baza unor relații comerciale care s-au derulat
atât anterior cât și ulterior încheierii contractului de execuție de lucrări,
datoriile reclamantei însumând 107.812,06 lei.
Prin încheierea din data de 13 octombrie 2008 dată în
dosarul nr. 15208/3/2008 prima instanță a disjuns cererea reconvențională
formulată de SC L.D.V.C. SRL și a dispus înregistrarea ei separată, ca acțiune principală,
reținând că pretențiile valorificate prin cererea reconvențională nu își au
izvorul în raportul juridic dedus judecății de reclamanta SC F.C. SRL prin
cererea sa.
Acțiunea astfel disjunsă a fost înregistrată sub nr. 39283/3/2008
ce face obiectul prezentei cauze.
Reclamanta SC L.D.V.C. SRL și-a precizat cererea
de chemare în judecată la data de 9 februarie 2009 în sensul obligării pârâtei
SC F.C. SRL la plata sumei totale de 126.596,66 lei din care 107.812,06 lei
debit principal și 19.132,32 lei dobânda aferentă legală, suma datorată de
pârâtă în baza a trei facturi acceptate la plată, dar neachitate.
Sentința pronunțată în cauză de tribunal ca primă
instanță.
Prin sentința comercială nr. 5807 din 13 aprilie
2009 Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a admis cererea formulată
de reclamanta SC L.D.V.C. SRL și a obligat pârâta SC F.C. SRL la plata sumei de
126.596,66 lei debit plus dobânda legală comercială suma datorată în baza a
trei facturi emise la 18 octombrie 2006, 27 decembrie 2006 și 31 mai 2007
acceptate de pârâtă prin semnătură și ștampilă.
Apelul. Decizia pronunțată de Curtea de Apel
București.
Împotriva sentinței fondului a declarat apel
societatea pârâtă pentru motive de netemeinicie și nelegalitate. În esență,
pârâta a susținut că debitul la care a fost obligată nu a fost solicitat de
reclamanta prin acțiunea formulată, obiectul cererii vizând numai constatarea
compensării de drept a datoriilor reciproce.
Pârâta susține totodată că debitul a fost stins prin procesul-verbal
de compensare nr. 198 din 26 iunie 2007, soluția pronunțată fiind dată cu încălcarea
dispozițiile art. 1144 și art. 1145 C. civ..
Curtea de apel prin decizia comercială
nr. 222 din 7 mai 2010, a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta,
reținând că , sumele la care a fost obligată sunt datorate în baza facturilor
acceptate la plată. În același sens Curtea constată că pârâta prin întâmpinare
a recunoscut că fiecare parte are de încasat de la cealaltă sume de bani,
debitul datorat reclamantei fiind de 107.812 lei.
Recursul. Motivele de recurs.
La data de 28 iunie 2010, pârâta SC F.C. SRL a
declarat recurs împotriva deciziei pronunțate de instanța de apel pentru
motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., în
temeiul cărora a solicitat modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii
apelului și pe fond schimbarea în tot a sentinței și respingerea acțiunii
reclamantei.
În dezvoltarea motivelor de recurs invocate recurenta
a susținut, sub un prim aspect că între datoriile reciproce ale părților a intervenit
compensarea prin procesul verbal de compensare din 26 iunie 2007, datoria
pretinsă de intimata de 107.812,06 lei fiind stinsă.
Susține recurenta că potrivit anexei la procesul-verbal
de compensare, au fost recunoscute datoriile reciproce existente, iar suma de 133.539,30
lei reprezentând o parte din factura din data de 5 decembrie 2006 a fost
achitată urmare girării biletului la ordin emis de SC H.G. SA, de către
intimata reclamantă.
Sub un al doilea aspect recurenta arată că anexă la
procesul-verbal de compensare a fost însușită de intimata prin semnătură și
aplicarea ștampilei, or, acest document astfel însușit se referă explicit la
facturi emise de societate în perioada 1 ianuarie 2006 – 27 august 2007
incluzând și debitul pretins de intimată.
Intimata reclamantă a formulat întâmpinare la cererea
de recurs, prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea soluției
pronunțate în cauză.
Referindu-se la criticile recurentei, intimata a
arătat că prin procesul verbal de compensare s-a convenit stingerea debitelor
în valoare de 133.539 lei a celor patru societăți implicate în această
operațiune, prin B.O. girat de SC L.D.V.C. SRL pentru recurentă, care, la
rândul său a virat suma debitorului său SC P.D. SRL, fără să opereze și alte compensări
care să impună concluzia stingerii debitului ce formează obiectul acțiunii de
față.
În această fază procesuală a fost administrată
proba cu înscrisuri fiind depuse de către intimata copii certificate de pe
sentința nr. 5806/2009 și decizia nr. 352/2010 date în soluționarea litigiului
ce a format obiectul dosarului nr. 15208/3/2008, din care a fost disjunsă
prezenta cauză.
Asupra recursului.
Înalta Curte, verificând în cadrul controlului de legalitate
decizia atacată, în raport de criticile formulate, constată că recursul nu este
fondat, pentru considerentele ce urmează:
Construcția juridică pe care recurenta încearcă să o
acrediteze prin criticile formulate în sensul că datoria față de reclamanta în
cuantum de 107.812,06 lei a fost stinsă ca efect al compensării consimțită prin
procesul-verbal de compensare nr. 198 din 26 iunie 2007, și prin urmare,
obligarea sa la plata acestei sume în prezenta cauză nu are temei legal, este
infirmată de probele administrate în cauză și de cele reținute în litigiul
anterior purtat între aceleași părți cu privire la datoria reclamantei derivând
din contractul de prestări servicii nr. 61023/2006.
În acest sens, Curtea constată că prin sentința
comercială nr. 5806/2009 menținută de instanța de apel potrivit deciziei nr. 352/2010,
cele convenite prin procesul verbal de compensare nr. 198 au fost valorificate prin
soluția adoptată în acea cauză statuându-se că prin mecanismul acceptat de cele
patru societăți implicate în compensarea unor datorii, SC L.D.V.C. SRL a
achitat SC F.C. SRL suma de 133.539,30 lei prin girarea biletului la ordin
către această parte.
Prin urmare, prin acest proces-verbal s-a stins numai
o parte din datoria reclamantei către pârâtă derivând din contractul de prestări
servicii ce a constituit izvorul obligațiilor pe care SC F.C. SRL le-a
valorificat în acea cauză, așa cum rezultă în mod clar și explicit din
considerentele hotărârii pronunțate.
Debitul pretins de reclamanta din prezenta cauză, SC L.D.V.C.
SRL, își are izvorul în alte raporturi comerciale stabilite cu pârâta, în formă
simplificată, și nu au făcut obiectul compensării din 26 iunie 2007.
Acceptarea la plată a celor trei facturi emise de
reclamanta și recunoașterea expresă de către pârâta a debitului de 107.812,06
lei potrivit pct. 2 din Întâmpinarea depusă la termenul din 15 septembrie 2008,
constituie fundamentul legal al soluției adoptate în prezenta cauză.
Așa fiind, Curtea constatând că argumentele
recurentei subsumate criticilor de nelegalitate formulate, nu subzistă, în
temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge ca nefondat prezentul
recurs și va obliga recurenta, ca parte căzută în pretenții la plata către
intimata a cheltuielilor de judecată ocazionate în această fază procesuală,
respectiv suma de 6400 lei onorariu de avocat potrivit dovezilor atașate la
dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge
ca nefondat recursul declarat de pârâta SC F.C. SRL BUCUREȘTI împotriva
deciziei nr. 222 din 7 mai 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția
a VI-a comercială.
Obligă recurenta la plata sumei de 6400 lei
cheltuieli de judecată în favoarea intimatei SC L.D.V.C. SRL BUCUREȘTI.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 martie 2011.