ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1120/2011

Circumstanțele cauzei. Printr-o cerere înregistrată la data de 13 octombrie 2008 pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a comercială, sub nr. 15208/3/2008 reclamanta SC F.C. SRL a solicitat obligarea pârâtei SC L.D.V.C. SRL la plata debitului în cuantum de 225.989,2 lei reprezentând contravaloarea lucrărilor prestate și neachitate în temeiul contractului de prestări servicii nr. 610203 din 16 octombrie 2006 încheiat cu pârâta în calitate de beneficiar al lucrărilor având ca obiect modernizarea sistemului rutier M.L. În cauză, pârâta a formulat cerere reconvențională prin care a solicitat să se constate că a intervenit compensarea de drept între sumele datorate reciproc de părți în baza unor relații comerciale care s-au derulat atât anterior cât și ulterior încheierii contractului de execuție de lucrări, datoriile reclamantei însumând 107.812,06 lei. Prin încheierea din data de 13 octombrie 2008 dată în dosarul nr. 15208/3/2008 prima instanță a disjuns cererea reconvențională formulată de SC L.D.V.C. SRL și a dispus înregistrarea ei separată, ca acțiune principală, reținând că pretențiile valorificate prin cererea reconvențională nu își au izvorul în raportul juridic dedus judecății de reclamanta SC F.C. SRL prin cererea sa. Acțiunea astfel disjunsă a fost înregistrată sub nr. 39283/3/2008 ce face obiectul prezentei cauze.

Reclamanta SC L.D.V.C. SRL și-a precizat cererea de chemare în judecată la data de 9 februarie 2009 în sensul obligării pârâtei SC F.C. SRL la plata sumei totale de 126.596,66 lei din care 107.812,06 lei debit principal și 19.132,32 lei dobânda aferentă legală, suma datorată de pârâtă în baza a trei facturi acceptate la plată, dar neachitate. Sentința pronunțată în cauză de tribunal ca primă instanță.

Prin sentința comercială nr. 5807 din 13 aprilie 2009 Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a admis cererea formulată de reclamanta SC L.D.V.C. SRL și a obligat pârâta SC F.C. SRL la plata sumei de 126.596,66 lei debit plus dobânda legală comercială suma datorată în baza a trei facturi emise la 18 octombrie 2006, 27 decembrie 2006 și 31 mai 2007 acceptate de pârâtă prin semnătură și ștampilă.

Apelul. Decizia pronunțată de Curtea de Apel București. Împotriva sentinței fondului a declarat apel societatea pârâtă pentru motive de netemeinicie și nelegalitate. În esență, pârâta a susținut că debitul la care a fost obligată nu a fost solicitat de reclamanta prin acțiunea formulată, obiectul cererii vizând numai constatarea compensării de drept a datoriilor reciproce. Pârâta susține totodată că debitul a fost stins prin procesul-verbal de compensare nr. 198 din 26 iunie 2007, soluția pronunțată fiind dată cu încălcarea dispozițiile art. 1144 și art. 1145 C. civ.. Curtea de apel prin decizia comercială nr. 222 din 7 mai 2010, a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta, reținând că , sumele la care a fost obligată sunt datorate în baza facturilor acceptate la plată. În același sens Curtea constată că pârâta prin întâmpinare a recunoscut că fiecare parte are de încasat de la cealaltă sume de bani, debitul datorat reclamantei fiind de 107.812 lei.

Recursul. Motivele de recurs. La data de 28 iunie 2010, pârâta SC F.C. SRL a declarat recurs împotriva deciziei pronunțate de instanța de apel pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., în temeiul cărora a solicitat modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii apelului și pe fond schimbarea în tot a sentinței și respingerea acțiunii reclamantei. În dezvoltarea motivelor de recurs invocate recurenta a susținut, sub un prim aspect că între datoriile reciproce ale părților a intervenit compensarea prin procesul verbal de compensare din 26 iunie 2007, datoria pretinsă de intimata de 107.812,06 lei fiind stinsă. Susține recurenta că potrivit anexei la procesul-verbal de compensare, au fost recunoscute datoriile reciproce existente, iar suma de 133.539,30 lei reprezentând o parte din factura din data de 5 decembrie 2006 a fost achitată urmare girării biletului la ordin emis de SC H.G. SA, de către intimata reclamantă. Sub un al doilea aspect recurenta arată că anexă la procesul-verbal de compensare a fost însușită de intimata prin semnătură și aplicarea ștampilei, or, acest document astfel însușit se referă explicit la facturi emise de societate în perioada 1 ianuarie 2006 – 27 august 2007 incluzând și debitul pretins de intimată. Intimata reclamantă a formulat întâmpinare la cererea de recurs, prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea soluției pronunțate în cauză. Referindu-se la criticile recurentei, intimata a arătat că prin procesul verbal de compensare s-a convenit stingerea debitelor în valoare de 133.539 lei a celor patru societăți implicate în această operațiune, prin B.O. girat de SC L.D.V.C. SRL pentru recurentă, care, la rândul său a virat suma debitorului său SC P.D. SRL, fără să opereze și alte compensări care să impună concluzia stingerii debitului ce formează obiectul acțiunii de față.

În această fază procesuală a fost administrată proba cu înscrisuri fiind depuse de către intimata copii certificate de pe sentința nr. 5806/2009 și decizia nr. 352/2010 date în soluționarea litigiului ce a format obiectul dosarului nr. 15208/3/2008, din care a fost disjunsă prezenta cauză. Asupra recursului. Înalta Curte, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată, în raport de criticile formulate, constată că recursul nu este fondat, pentru considerentele ce urmează: Construcția juridică pe care recurenta încearcă să o acrediteze prin criticile formulate în sensul că datoria față de reclamanta în cuantum de 107.812,06 lei a fost stinsă ca efect al compensării consimțită prin procesul-verbal de compensare nr. 198 din 26 iunie 2007, și prin urmare, obligarea sa la plata acestei sume în prezenta cauză nu are temei legal, este infirmată de probele administrate în cauză și de cele reținute în litigiul anterior purtat între aceleași părți cu privire la datoria reclamantei derivând din contractul de prestări servicii nr. 61023/2006. În acest sens, Curtea constată că prin sentința comercială nr. 5806/2009 menținută de instanța de apel potrivit deciziei nr. 352/2010, cele convenite prin procesul verbal de compensare nr. 198 au fost valorificate prin soluția adoptată în acea cauză statuându-se că prin mecanismul acceptat de cele patru societăți implicate în compensarea unor datorii, SC L.D.V.C. SRL a achitat SC F.C. SRL suma de 133.539,30 lei prin girarea biletului la ordin către această parte. Prin urmare, prin acest proces-verbal s-a stins numai o parte din datoria reclamantei către pârâtă derivând din contractul de prestări servicii ce a constituit izvorul obligațiilor pe care SC F.C. SRL le-a valorificat în acea cauză, așa cum rezultă în mod clar și explicit din considerentele hotărârii pronunțate. Debitul pretins de reclamanta din prezenta cauză, SC L.D.V.C. SRL, își are izvorul în alte raporturi comerciale stabilite cu pârâta, în formă simplificată, și nu au făcut obiectul compensării din 26 iunie 2007. Acceptarea la plată a celor trei facturi emise de reclamanta și recunoașterea expresă de către pârâta a debitului de 107.812,06 lei potrivit pct. 2 din Întâmpinarea depusă la termenul din 15 septembrie 2008, constituie fundamentul legal al soluției adoptate în prezenta cauză. Așa fiind, Curtea constatând că argumentele recurentei subsumate criticilor de nelegalitate formulate, nu subzistă, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge ca nefondat prezentul recurs și va obliga recurenta, ca parte căzută în pretenții la plata către intimata a cheltuielilor de judecată ocazionate în această fază procesuală, respectiv suma de 6400 lei onorariu de avocat potrivit dovezilor atașate la dosar.