ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 572/2010

Asupra

recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Reclamanta SC P. SRL, a chemat în

judecată pe pârâta CN R. SA - filiala SC C. SA solicitând obligarea acesteia la

plata sumei de 881.764,98 lei cu titlu de preț pentru serviciile și lucrările

efectuate și la 881.764,98 lei penalități de întârziere.

Printr-o

altă acțiune reclamanta a solicitat instanței în contradictoriu cu aceeași

pârâtă, rezilierea contractului de execuție încheiat la 10 septembrie 2001

obligarea pârâtei la plata sumei de 1.916.383,68 lei reprezentând garanția de

5% și la 113.833,2 lei dobânzi calculate până la data introducerii acțiunii și

plata în continuare a acestora până la achitarea debitului.

Prin cerere

reconvențională, pârâta a solicitat obligarea reclamantei la plata sumei de

2.486.228,32 lei reprezentând avansuri plătite și nedecontate, majorări și

penalități de întârziere.

Prin

încheierea din 4 octombrie 2006 cele două acțiuni au fost conexate. Tribunalul

Brașov, prin sentința civilă nr. 181/ C din 28 ianuarie 2008, a admis acțiunea

în parte, a obligat pe pârâtă la 881.764,98 lei cu titlu de preț pentru

serviciile și lucrările executate și la 881.764,98 lei penalități de

întârziere, a reziliat contractul de execuție al lucrării obligând pe pârâtă la

1.666.383,68 lei garanție de sumă execuție și la dobânda de referință a BNR

calculată de la 4 august 2005 până la plata debitului, a respins restul

pretențiilor și cererea reconvențională, obligând pe pârâtă la 63.242,91 lei

cheltuieli de judecată.

Instanța

de fond a reținut, în esență, că prin contractul încheiat reclamanta s-a

obligat să execute lucrări de reabilitare, reținându-se ca garanție de bună

execuție 5% din valoarea acestora. Reclamanta și-a îndeplinit obligațiile

contractuale executând lucrările de construcții montaj recepționate, pe care

pârâta le-a plătit parțial, rămânând de plată suma de 881.764,88 lei la care se

aplică penalitățile contractuale. Neexecutarea obligației de plată a prețului

dă dreptul reclamantei să ceară rezilierea contractului și restituirea

garanției de sumă execuție și dobânda acesteia.

În privința

cererii reconvenționale instanța de fond a reținut că avansurile acordate au

fost incluse în valoarea facturilor emise și însușite de beneficiar în urma

semnării situaților de lucrări și plăți acestora.

Curtea

de Apel Brașov, prin decizia 107/ AP din 9 octombrie 2008 a admis apelul

pârâtei, a modificat sentința apelată în sensul că a obligat pe pârâtă la plata

dobânzii începând cu data de 28 ianuarie 2008 și a menținut restul

dispozițiilor.

Instanța

de apel a reținut că, prin acțiunea conexă s-a solicitat rezilierea contractului

care nu necesita o procedură separată de consiliere astfel că instanța de fond

a respins justificat excepția inadmisibilității acțiunii; compensarea

avansurilor cu valoarea utilajului predat reclamantului nu poate opera cât timp

acesta i-a fost restituit pârâtei; iar diferența rezultată din facturare și a

garanției au fost recunoscute, neexecutarea integrală a lucrărilor fiind

consecința neexecutării integrale a obligației de plată a pârâtei.

Cu privire la

plata dobânzilor pentru suma reținută cu titlu de garanție de bună execuție,

instanța, în considerarea art. 43 C. com. a stabilit că dobânda se datorează

din ziua când datoria a devenit exigibilă, adică de la pronunțarea hotărârii de

reziliere a contractului.

Împotriva

decizie astfel pronunțate, pârâta a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile

art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.

Recurenta

susține că în mod greșit au fost soluționate excepțiile prematurității acțiunii

în rezilierea contractului de execuție de lucrări și restituire a garanției de sumă

execuție ignorându-se că cele două acțiuni conexe aveau obiect și cauză

diferite, dar și a excepției lipsei calității de reprezentant al reclamantei.

Deși instanța

de apel a constata că prezența în instanță a mandatarului reclamantei nu

îndeplinea condițiile legale pentru împuternicirea acestuia să reprezinte

interesele societății comerciale, a apreciat lipsită de relevanță calitatea

celui ce susține în fața instanței cererea de chemare în judecată câtă vreme

aceasta a fost semnată de administratorul societății.

Pe fond,

recurenta susține că în mod greșit a motivat instanța de apel recunoașterea

utilajului în valoare de 881.764,98 lei întrucât plata acestuia urma a fi

făcută la data prezentării documentelor justificative, nu la aceea a recepției

cantitative; greșit instanța a considerat sumele plătite în avans justificate

prin acceptarea facturilor de către pârâtă, dând eficiență raportului de

expertiză contestat, dar ale cărui acțiuni au fost respinse.

Era necesar să

se identifice facturile în baza cărora s-au acordat avansurile, situație pe

care expertiza nu a clarificat-o, ignorând art. 4 din contract și art. 7 din H.G.

nr. 264/2003.

Recurenta

critică și respingerea celorlalte motive de apel, referindu-se la normele ce

completau contractul, respectiv O.G. nr. 60/2001 privind achizițiile publice,

execuția și plata lucrărilor urmând a se derula conform actului normativ și

prevederilor art.4 din contract; la compensarea întregului avans cu

contravaloarea lucrărilor executate, care în mare parte nu au fost recepționate

și care a făcut obiectul contractului A.N.A.F.

Mai susține

recurenta că în mod greșit instanțele nu au luat în considerație culpa

reclamantei la refuzul de continuare a lucrărilor pentru care s-a plătit avans,

iar restituirea garanției de 5% nu se putea face decât după termenele stabilite

de părți și de lege.

Recursul este

nefondat și va fi respins pentru considerentele ce se vor expune:

În privința

prematurității acțiunii în rezilierea contractului de execuție lucrări și

restituirea garanției de bună execuție, recurenta nelegal susține

obligativitatea îndeplinirii procedurii prealabile prevăzute de art. 720

1

C. proc. civ.

Textul de lege

menționat prevedea că, în materie comercială, pentru cererile evaluabile în

bani, reclamantul va încerca soluționarea litigiului prin conciliere directă cu

cealaltă parte.

Acțiunea în

pretenție formulată de reclamantă a respectat cerința legală a încercării de

soluționare amiabilă a litigiului între părți; însă prin acțiunea conexă, cererea

principală o constituia rezilierea contractului, obiect ce nu poate fi

caracterizat evaluabil în bani, consecința admiterii acesteia fiind restituirea

garanției.

Fiind

caracterizat un capăt de cerere accesoriu, procedura urma cererea principală.

A doua excepție

invocată de recurentă este la rândul ei neîntemeiată.

Mandatul de reprezentare al societății

de consultanță juridică a fost dat înainte de clarificarea - prin interpretarea

unitară a legii - statutului societăților comerciale având un asemenea obiect

de activitate. Ulterior, astfel cum susține chiar recurenta în motivele de

recurs a fost depusă o împuternicire din care rezulta că juristul este

reprezentant al intereselor reclamantei, conformându-se prevederilor art. 67 și

68 C. proc. civ. Astfel, mandatul de reprezentare a fost ratificat prin

împuternicirea dată aceleiași persoane fizice, jurisconsultului care a

reprezentat societatea comercială, așa încât în considerarea principiului

ratihabitio mandato equiparatur, retroactiv au fost înlăturate sancțiunile

neregularităților de reprezentare ale mandatarului, iar prevederile art. 68

alin. (4) C. proc. civ. respectate.

În privința

interpretării prevederilor art. 11 din contract, recurenta adaugă prevederi pe

care părțile nu le-au inserat în convenția lor, susținând că plata utilajului

în valoare de 881.764,98 lei urma să fi fie făcută la data prezentării

documentelor justificative din care rezultă prețul acestuia.

Prevederile

art. 11 din contract (fila 10 Dosar nr. 4335/62/2006) stabilesc că decontarea

lucrărilor se face în baza situației de lucrări ... de executant și confirmate

de beneficiar. Astfel cum expertiza a menționat nu numai că beneficiarul a

confirmat situația de lucrări dar a și efectuat recepția cantitativă.

În aceeași

măsură toate facturile acceptate la plată de către beneficiar cuprind

avansurile plătite calculate conform art. 4 lit. b) din contract ce prevedea că

în baza calculațiilor de preț acceptate de beneficiar, se vor stabili

avansurile necesare pentru procurarea materialelor.

Aceeași

dispoziție contractuală (art. 4 lit. b)) prevedea regularizarea situației

avansurilor la plata lucrărilor efectuate, iar rapoartele de expertiză au

identificat plățile efectuate de beneficiar, prin care evident s-au regularizat

și avansurile plătite.

Modalitățile

de calcul propuse de recurentă au în vedere chestiuni de fapt și de

administrare și interpretare a probelor administrate, care exced controlului de

legalitate al recursului. Apare însă cu evidență că recurenta nu dorește să

înțeleagă că plata lucrărilor a realizat o regularizare a situației avansurilor

prin aceea că emiterea facturilor în care era cuprinsă această operațiune a

fost acceptată la plată.

O altă ipoteză

nu poate conduce decât la propria culpă a recurentei care în afara convenției

părților ar fi acceptat facturile la plată.

Evocarea

nerespectării prevederilor legale (H.G. nr. 264/2003) în acordarea avansurilor

este la rândul ei, o problemă a culpei celui care a procedat în ignorarea legii

și care nu poate opune propria vinovăție.

De altfel

situația deconturilor astfel cum recurenta o expune în motivele de recurs,

reprezintă tot o chestiune de stabilire a situației de fapt, pe care instanța

de recurs nu o poate analiza.

În

privința restituirii garanției de bună execuție, recurenta ignoră faptul că

aceasta este o clauză contractuală.

Stabilindu-se

că reclamanta nu mai poate executa contractul întrucât pârâta nu și-a

îndeplinit obligațiile contractuale corelative și dispunându-se radierea

acesteia, ca o consecință firească apare și desființarea clauzei accesorii

privind garanția.

Așa

fiind, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ. Înalta Curte de Casație

și Justiție va respinge ca nefondat recursul

declarat împotriva deciziei nr.

107/ AP din 9 octombrie 2008 pronunțată

de

Curtea de Apel Brașov.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de pârâta SC C. SA Brașov

împotriva deciziei nr. 107/ AP din 9 octombrie 2008

pronunțată de

Curtea de Apel Brașov, secția comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 16 februarie 2010.