ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 710/2010

Asupra recursurilor de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin

cererea formulată la data de 28 noiembrie 2007, înregistrată sub nr. 41908/3/2007

pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a comercială, reclamanta M.C.M. SRL

a chemat în judecată pe pârâtele SC E.G. SRL și B.C.R. SA, sucursala București,

solicitând obligarea pârâtelor să restituie garanția de bună execuție în cuantum

de 196.585,47 RON consemnată în contul bancar nr. cod, deschis la B.C.R., sucursala

București, obligarea pârâtei E.G. SRL la plata penalităților de întârziere,

curgând de la data de 18 septembrie 2007 și până la data eliberării garanției

de bună execuție, cu cheltuieli de judecată.

Tribunalul

București, secția a

VI-

a comercială, prin sentința

comercială nr. 6007 din 30 aprilie 2008, a admis cererea formulată de

reclamantă și a obligat pârâtele să restituie reclamantei garanția de bună

execuție în cuantum de 196.585,47 lei consemnată în contul bancar deschis la

B.C.R., sucursala București, a obligat pe pârâta SC E.G. SA la plata

penalităților de întârziere de 0,1 %/zi de întârziere de la 18 septembrie 2007

la data eliberării garanției, precum și la plata cheltuielilor de judecată în

cuantum de 6.831 lei.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că între

părți s-a încheiat contractul de antrepriză generală nr. M0525, pârâta E.G. fiind

beneficiarul lucrărilor executate de reclamantă; că în art. 15.1 din contract,

părțile au stabilit în sarcina reclamantei obligația de a constitui o garanție

de bună execuție; că la 8 august 2007 s-a întocmit procesul-verbal de recepție

finală nr.1; că perioada de garanție a fost de 12 luni și a început să curgă de

la data de 28 iulie 2006, împlinindu-se la 28 iulie 2007; că eliberarea

garanției este indisolubil legată de perioada de garanție deoarece se regăsește

în cap. 15.2; că, comisia a recomandat recepția, astfel că obiecțiunile nu sunt

de natură să afecteze utilizarea lucrării conform destinației sale;

interpretând art. 15.2.3 din contract prin prisma art. 16 și urm. din H.G. nr. 273/1994,

tribunalul a considerat că garanția a fost instituită de părți pentru ca

beneficiarul să se poată îndestula în situația în care deficiențele împiedică

folosința bunului și nu pentru toate obiecțiunile; că față de dispozițiile legale

și contractuale refuzul pârâtei E.T.A. de a-și da acordul pentru eliberarea garanției

este unul nejustificat.

Totodată

instanța de fond a reținut că în art. 14.1.2 din contract, părțile au stipulat

o clauză penală conform căreia, întârzierea în plată se penalizează cu 0,1%/zi

de întârziere, aplicabil la valoarea sumei ce trebuia achitată; că sunt

îndeplinite condițiile răspunderii civile contractuale întrucât refuzul pârâtei

E.T.A. pentru eliberarea garanției apare ca nejustificat și că acest refuz a

generat un prejudiciu constând în vătămarea adusă patrimoniului reclamantei prin

neîncasarea garanției.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel pârâta SC E.G. SRL și prin decizia comercială nr. 208 din 15

aprilie 2009 Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a admis apelul

declarat de pârâtă, a schimbat în tot sentința atacată în sensul respingerii

cererii ca nefondată.

Pentru a hotărî astfel instanța de

apel a reținut că în contractul dintre părți s-a prevăzut ca garanția de bună

execuție să fie eliberată la data încheierii procesului verbal de recepție

finală.

La

1 august 2007, s-a încheiat un act intitulat recepție finală în cuprinsul

căruia la art. 5 comisia de recepție a recomandat aprobarea recepției finale cu

condiția rezolvării problemelor din anexa 3 în termenele stabilite de comun

acord cu reprezentanții SC M.C.M. SRL.

Prin urmare s-a încheiat un act de recepție finală, sub condiție în

sensul că acesta își produce efectele numai în situația în care se îndeplineau

problemele deficitare din anexa 3.

Deși

pentru deficiențele consemnate s-au întocmit termene de execuție ulterior datei

de 1 august 2008, reclamanta intimată nu și-a respectat aceste obligații astfel

încât procesul-verbal de recepție finală nu-și poate produce efectele.

Față

de aceste împrejurări, Curtea, a admis apelul și a schimbat în tot sentința atacată,

în sensul respingerii cererii ca nefondată, întrucât eliberarea garanției este

un aspect subsidiar care nu poate exista ca o obligație de sine stătătoare

decât dacă recepția finală a avut loc.

Împotriva acestei decizii au declarat

recurs reclamanta SC M.C.M. SRL BUCUREȘTI și pârâta B.C.R. SA BUCUREȘTI.

Reclamanta a invocat dispozițiile art.

304 pct. 7, 8, 9 C. proc. civ. în temeiul cărora a solicitat admiterea

recursului, modificarea deciziei în sensul respingerii apelului pârâtei SC E.G.

SRL CONSTANTA și obligării la plata cheltuielilor de judecată.

În dezvoltarea în fapt a recursului s-a

susținut în esență, că decizia cuprinde motive străine de natura pricinii dat

fiind că se întemeiază pe considerente străine obiectului cauzei, temeiului

cauzei, obligației ce se cere a se executa și caracterului ei pur și simplu; se

întemeiază pe teoria actului semnat sub condiție, și pe calificări străine

pricinii în ce privește caracterul și efectul juridic al procesului verbal de

recepție finală și garanției de bună execuție; se întemeiază pe motive nepuse

în discuția părților; că instanța a interpretat greșit actul juridic dedus

judecății și a schimbat natura și înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al

acestuia dat fiind că în cauză instanțele nu au fost investite cu soluționarea

unor capete de cerere privind eventuale deficiențe calitative de execuție, dar

se pronunță asupra lor ca și cum ar fi fost investite a le soluționa; că

acțiunea reclamantei poartă asupra unei obligații pure și simple asumate

contractual de intimata-pârâtă; se întemeiază pe o prevedere contractuală prin

care partea își asumă voluntar o obligație pură și simplă și investește

justiția cu cererea de a dispune obligarea intimatei la executarea acestei

obligații pure și simple ajunse la scadență; a interpretat greșit și a schimbat

natura și înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al prevederilor art. 15.2.3

din contract; că decizia este lipsită de temei legal și dată cu încălcarea și

aplicarea greșită a legii, a H.G. nr. 273/1994; că documentul semnat la 1

august 2007 este procesul verbal de recepție finală prevăzut de art. 36 H.G.

nr. 273/1994; că acest proces verbal și hotărârea investitorului nu sunt

susceptibile de condiții; că semnarea procesului verbal de recepție finală și

adoptarea hotărârii de recepție a fost confirmată și de către intimată și pusă

în executare de aceasta prin înregistrarea legală la autorități în vederea

asigurării legalității funcționării clădirii; că decizia a fost dată cu

încălcarea și aplicarea greșită a legii în ce privește toate considerentele

referitoare la garanția de bună execuție; că decizia încalcă legea refuzând să

constate că părțile contractante au convenit că eliberarea garanției de bună execuție

este obligatorie „pur și simplu” pe data semnării procesului verbal de recepție

finală; că legal garanția de bună execuție este strict circumscrisă perioadei

contractuale de garanție în conformitate cu art. 22, art. 23, art. 27 din H.G.

nr. 273/1994.

Pârâta, B.C.R. SA BUCUREȘTI a invocat

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în temeiul cărora a solicitat

admiterea recursului și modificarea deciziei recurate în sensul respingerii

apelului declarat de SC E.G. SRL.

În dezvoltarea în fapt a recursului s-a

susținut în esență că obligația de restituire a garanției reprezentate de

depozitul colateral constituit prin convenția nr. 1/2006 incumbă exclusiv

beneficiarului garanției, SC E.G. SRL, prin emiterea acordului de eliberare,

iar acestei obligații, în cazul neîndeplinirii sale culpabile, i se poate

substitui obligarea pe cale judecătorească de a o îndeplini în termenii

contractului care o prevăd; că poziția recurentei în calitate de depozitar a

fost neutră, deoarece poziția sa contractuală a depins exclusiv de

manifestările de voință ale celor două părți; că prin sentința comercială nr. 6007/2008

executorie s-a admis acțiunea reclamantei, pârâtele fiind obligate la

restituirea garanției și având în vedere caracterul executoriu al hotărârii la

solicitarea SC M.C.M. SRL BUCUREȘTI s-a obținut lichidarea contului de garanție

în valoare de 196.585 lei; că în condițiile în care în cadrul judecării

apelului, apelanta nu a solicitat suspendarea sentinței fondului și nici

repunerea în situația anterioară lichidării contului de garanție, apelul apare

ca lipsit de interes.

Intimata SC E.G. SRL a depus concluzii

scrise prin care a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate.

Recursurile sunt fondate.

Potrivit dispozițiilor art. 304 pct. 9 C.

proc. civ. modificarea unei hotărâri se poate cere când este lipsită de temei

legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

În cauză sunt aplicabile aceste

dispoziții legale care atrag admiterea recursurilor declarate de SC M.C.M. SRL

BUCUREȘTI și B.C.R. SA BUCUREȘTI, modificarea deciziei Curții de Apel București

în sensul respingerii apelului declarat de pârâta SC E.G. SRL CONSTANTA,

întrucât instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile H.G. nr. 273/1994, art.

969 C. civ. și prevederile contractului de antrepriză generală nr. M 0525 din 11

octombrie 2005.

Între reclamantă și pârâta SC E.G. SRL

CONSTANTA s-a încheiat contractul de antrepriză generală nr. M0525 din 11

octombrie 2005.

Prin art. 15.1 din contract părțile au

stabilit în sarcina reclamantei obligația de a constitui o garanție de bună

execuție.

Reclamanta a încheiat convenția de

depozit colateral pentru garanții de bună execuție nr. 1 din 5 iulie 2006 cu B.C.R.

SA în favoarea SC E.G. SRL.

În art. 15.2.3. din contract se prevede

că pârâta SC E.G. SRL CONSTANTA este obligată a elibera/restitui garanția de

bună execuție odată cu întocmirea procesului verbal de recepție finală.

Conform prevederilor art. 36 din H.G. nr.

273/1994 privind aprobarea Regulamentului de recepție a lucrărilor de

construcții și instalații aferente acestora, la terminarea recepției comisia de

recepție finală își va consemna observațiile și concluziile în procesul-verbal

de recepție finală, pe care îl va înainta investitorului în termen de 3 zile

lucrătoare, împreună cu recomandarea de admitere, cu sau fără obiecțiuni, a

recepției, de amânare sau de respingere a ei.

Potrivit art. 16 din Regulament comisia

de recepție recomandă admiterea recepției în cazul în care nu există obiecțiuni

sau cele care s-au consemnat nu sunt de natură să afecteze utilizarea lucrării

conform destinației sale.

În speță la terminarea lucrării comisia

de recepție a consemnat observațiile și concluziile, întocmind procesul verbal

de recepție nr. 1 din 8 august 2007 cu recomandarea admiterii recepției cu

obiecțiuni, conform prevederilor menționate mai sus.

Din art. 15.2.3 rezultă că pârâta era

obligată de a elibera garanția de bună execuție odată cu întocmirea procesului

verbal de recepție nr. 1 din 8 august 2007.

Deși procesul verbal de recepție a

fost semnat, pârâta nu a înțeles să-și execute această obligație contractuală

de emitere a acordului de eliberare a garanției.

Conform acestei clauze restituirea

garanției nu este legată de recepția lucrării de către investitor fără

obiecțiuni, ci de încheierea procesului verbal de recepție finală. Astfel

procesul verbal de recepție finală și hotărârea investitorului produc efecte

juridice necondiționat.

Constatând refuzul nejustificat al

pârâtei de a-și îndeplini obligația prevăzută de art. 15.2.3 de a-și da acordul

pentru eliberarea garanției instanța de fond în mod legal și temeinic a reținut

că sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile contractuale și în consecință

a admis acțiunea reclamantei.

Instanța de apel, refuzând să constate că

părțile contractante au convenit că eliberarea garanției de bună execuție este

obligatorie pe data semnării procesului verbal de recepție finală a încălcat și

aplicat greșit dispozițiile legale și contractuale precitate pronunțând o

hotărâre care este afectată de motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304

pct. 9 C. proc. civ.

Interpretând art. 15.2.3 din contract

prin prisma art. 16 și urm. din H.G. nr. 273/1994 se apreciază că garanția a

fost instituită de părți pentru ca beneficiarul să se poată îndestula în

situația în care deficiențele împiedică folosința bunului și nu pentru toate

obiecțiunile, ceea ce în prezenta cauză nu se verifică.

Pentru considerentele expuse în temeiul

art. 312 C. proc. civ. Înalta Curte urmează a admite recursul declarat de SC M.C.M.

SRL BUCUREȘTI, a modifica decizia atacată în sensul respingerii apelului

formulat de pârâta SC E.T.A. G. SRL Constanța împotriva sentinței nr. 6007 din

30 aprilie 2008 a Tribunalului București care va fi menținută ca legală și

temeinică.

Ca o consecință a admiterii apelului

declarat de SC M.C.M. SRL BUCUREȘTI și față de poziția procesuală exprimată de

pârâta B.C.R. SA precum și de poziția sa contractuală de depozitar al sumei ce

constituie obiectul depozitului urmează a se admite și recursul declarat de B.C.R.

SA BUCUREȘTI, cu consecința respingerii apelului declarat de pârâta SC E.T.A. G.

SRL Constanța.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate

de reclamanta SC M.C.M. SRL BUCUREȘTI și de pârâta B.C.R. SA împotriva deciziei

nr. 208 din 15 aprilie 2009 a Curții de Apel București, secția a V-a

comercială, modifică decizia atacată în sensul că respinge apelul formulat de

pârâta SC E.T.A. G. SRL Constanța împotriva sentinței nr. 6007 din 30 aprilie

2008 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 23 februarie 2010.