ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 208/2009

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 208/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

La data de 22 august 2008,

contestatorii M.G.I., M.P. și M.P. au formulat contestație în anulare împotriva

deciziei penale nr. 2506 din 6 august 2008 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 2189/87/2007.

Contestatorii au arătat că

la data judecării apelului, precum și la soluționarea cauzei în recurs,

inculpatul M.G.I. nu a fost audiat, astfel că au fost încălcate dispozițiile

legale care impuneau ascultarea inculpatului în căile de atac, susținând

totodată că procedându-se astfel au fost încălcate și dispozițiile prevăzute în

C.E.D.O., apreciind că nu a avut parte de un proces echitabil.

Contestația în anulare a

fost fundamentată pe dispozițiile art. 386 alin. (1) lit. e) C. proc. pen.

Prin încheierea dată în

ședință publică din 10 octombrie 2008, Înalta Curte de Casație și Justiție, în

baza art. 391 alin. (2) C. proc. pen., a admis în principiu contestația în

anulare și a fixat termen pentru judecarea pe fond a contestației, apreciind că

sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru admiterea în principiu.

Inculpatul M.G.I. a fost

audiat conform dispozițiilor legale.

Examinând actele dosarului,

instanța de recurs constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 22

din 11 martie 2008, Tribunalul Teleorman, secția penală, a respins, ca nefondată,

cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei formulată de inculpatul M.G.I.,

prin apărător.

În baza art. 174 raportat la

art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b), art. 99 și urm. și art.

74 – art. 76 C. pen., a condamnat pe inculpatul M.G.I. la pedeapsa de 3 ani

închisoare.

În baza art. 71 C. pen., a

interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei, exercitarea drepturilor

prevăzute de art. 64 Iit. a) și b) C. pen.

Instanța a menținut starea

de arest preventiv a inculpatului și a scăzut din pedeapsă durata reținerii și

a arestării preventive de la 17 iulie 2007 la zi.

În baza art. 118 lit. b) C.

pen., s-a dispus confiscarea unui briceag, corp delict.

Acțiunea civilă formulată de

partea civilă I.A. a fost admisă și s-a dispus obligarea inculpatului, în

solidar cu părțile responsabile civilmente M.P. și M.P. la plata sumei de 6.062

RON, daune materiale și a sumei de 20.000 RON, daune morale, către partea

civilă.

Instanța a reținut, în

esență, că în seara zilei de 14 iulie 2007, în timp ce se afla la barul din

comuna Mavrodin cu doi cunoscuți, inculpatul, insultat și lovit cu pumnii și

picioarele de victima I.I., i-a aplicat o lovitură cu briceagul în zona

hemitoracelui stâng. Leziunile au cauzat, în scurt timp, decesul acestuia în

timp ce era transportată spre Spitalul Alexandria.

Prin decizia penală nr. 140/

A din 21 mai 2008, Curtea de Apel București, secția a Il-a penală și pentru cauze

cu minori și de familie, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă

Tribunalul Teleorman, a desființat, în parte sentința penală nr. 22 din 11

martie 2008 a Tribunalului Teleorman și a condamnat pe inculpat la pedeapsa de

5 ani închisoare, în baza art. 174 și 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 73

lit. b), art. 76 și 99 și urm. C. pen. Au fost menținute celelalte dispoziții

ale sentinței.

Apelurile declarate de

partea civilă, inculpat și părțile responsabile civilmente au fost respinse, ca

nefondate.

Împotriva acestei decizii,

au declarat recurs partea civilă I.A., părțile responsabile civilmente M.P. și

M.P. și inculpatul minor M.G.I.

Recursul părții civile a

vizat latura penală, respectiv, greșita încadrare juridică a faptei prin

aplicarea eronată a dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen., cu consecința

greșitei individualizări a pedepsei.

Recursurile declarate de

inculpat și de părțile responsabile civilmente au vizat greșita soluționare a

acțiunii civile în sensul neaplicării art. 73 lit. b) C. pen., cu privire la

cuantumul despăgubirilor. Apărătorul inculpatului a mai susținut că în speță,

sunt aplicabile prevederile art. 44 alin. (1) ori (2) C. pen., fapta fiind

săvârșită în legitimă apărare.

În rejudecarea recursurilor,

inculpatul M.G.I. a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

alin. (1) pct. 18 și 14 C. proc. pen., solicitând, în continuare, achitarea sa

în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. e) C. proc. pen.,

iar în subsidiar, acordarea unei eficiențe sporite a dispozițiilor art. 73 lit.

b), reducerea pedepsei sub minimul prevăzut de lege, recursul vizând și latura

civilă a cauzei.

Partea civilă I.A. a

solicitat înlăturarea dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen., reținute în

favoarea inculpatului.

Înalta Curte constată că

recursurile părților declarate, pe latură penală a cauzei nu sunt fondate, în

cauză nefiind incident cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 18

C. proc. pen., pentru considerentele ce succed.

Există eroare gravă de fapt

când situația de fapt, astfel cum a fost reținută prin hotărârea atacată este

contrară actelor și probelor administrate în cauză.

Pentru a constitui caz de

casare în sensul prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 18 C. proc.

pen., eroarea de fapt trebuie să fie gravă, respectiv să fie esențială, în

sensul de a fi influențat asupra soluției cauzei și, evident, neîndoielnică.

Din declarațiile martorilor

oculari audiați în cauză a rezultat că fapta de omor a fost săvârșită de

inculpat sub stăpânirea unei puternice tulburări, determinată de o provocare

din partea victimei. Provocarea a constat într-o atingere gravă a demnității persoanei

și în violențele exercitate asupra inculpatului (victima adresându-i

inculpatului insulta „handicapat” și alte expresii indecente, iar ulterior, „atacându-l

cu pumnii și picioarele”.

Considerarea unei fapte

prevăzute de legea penală ca fiind săvârșită în legitimă apărare impune

cercetarea în condițiile desprinse din dispozițiile art. 44 C. pen.,

privitoare, pe de o parte la atac, și, pe de altă parte la apărare.

Pentru a da naștere unei

apărări legitime atacul trebuie să îndeplinească mai multe condiții, să fie

material, direct, imediat și injust; să fie îndreptat împotriva unei persoane,

a drepturilor acesteia, să pună în pericol grav valorile sociale ocrotite.

Agresiunea victimei nu a pus

în pericol grav persoana inculpatului.

Caracterul grav al pericolului

care ar amenința valorile ocrotite se apreciază în funcție de intensitatea

acestuia, de urmările ireparabile ori greu de remediat, care s-ar produce în

cazul în care nu s-ar interveni.

Între atac și apărare

trebuie să existe o proporționalitate.

În speță se evidențiază două

momente agresionale. Într-o primă fază au avut loc neînțelegeri între inculpat

și victimă, în urma cărora și-au adresat expresii indecente și s-au lovit

reciproc cu pumnii și picioarele cauzându-i astfel leziuni superficiale, conflictul

fiind aplanat prin intervenția martorilor.

A doua etapă s-a derulat

după ce inițial primul moment a fost aplanat datorită intervenției persoanelor

din apropiere deoarece inculpatul nu a părăsit zona deși avea posibilitatea să

efectueze acest lucru și nu a intenționat să evite conflictul, acceptând în

continuare să se manifeste violent la reacțiile victimei, bazându-se tocmai pe

faptul că era înarmat cu briceagul respectiv, în timp ce I.I. nu avea vreun

obiect asupra sa.

În această împrejurare, este

evident că inculpatul M.G.I. nu s-a aflat în situația unui atac iminent pe care

nu avea posibilitatea să-l evite în alt mod.

În mod corect s-a reținut

starea de provocare întrucât victima a fost cea care a inițiat conflictul prin

adresarea unor cerințe jignitoare inculpatului, cuvinte care au adus atingere

demnității acestuia și care justifică starea de tulburare ce a determinat

săvârșirea faptei.

În consecință, recursul

părții civile, de a înlătura dispozițiile art. 73 lit. b) C. pen., este

nefondat.

Pentru considerentele

reținute, nefondat este și recursul inculpatului, referitor la latura penală,

aplicarea art. 44 alin. (2) C. pen.

În cauză nu este incident

nici cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen.

În mod corect instanța de

apel a reținut că deși sunt aplicabile dispozițiile privind circumstanța

atenuantă a provocării, în raport de urmările faptei, moartea victimei,

cuantumul pedepsei este neadecvat.

Chiar dacă inculpatul este

minor, o pedeapsă de 3 ani închisoare, la care a fost condamnat prin sentință

apare ca insuficientă atât prin raportare la prevenția generală în sensul că în

rândul opiniei publice s-ar acredita ideea că valoarea căreia i s-a adus

atingere prin această infracțiune (viața persoanei) nu are o reflectare

corespunzătoare în sancțiunile aplicabile, și ca atare este insuficient

ocrotită de stat, cât și prin raportare la prevenția specială, în sensul că

inculpatul ar putea să nu conștientizeze gravitatea faptei comise.

Recursul inculpatului precum

și recursurile declarate de părinții săi, în calitate de părți responsabile

civilmente, sunt întemeiate cu privire la modul de soluționare a acțiunii

civile formulate de partea civilă I.A., de către ambele instanțe.

În mod greșit instanța de

apel a reținut că inculpatul și părțile responsabile civilmente au fost de

acord să plătească părții civile sumele de 6062 RON daune materiale și 20.000

RON daune morale.

Din declarațiile părților

responsabile civilmente rezultă că acestea au fost de acord să achite

cheltuielile de înmormântare, suma de 1700 RON.

Este reală susținerea instanței

de apel în sensul că principiul disponibilității guvernează întreaga latură

civilă și înlătură chiar și aplicarea în plan civil a dispozițiilor referitoare

la scuza provocării, dar nu poate fi ignorat faptul că inculpatul este minor și

răspunde pentru daune în solidar cu părțile responsabile civilmente.

Numai dacă toate condițiile

prevăzute de art. 1000 alin. (2) C. civ., sunt îndeplinite, părinții sunt

ținuți să răspundă integral față de victima prejudiciului cauzat de minor.

În consecință, neoperând principiul

disponibilității, la stabilirea daunelor instanța trebuia să aibă în vedere și

circumstanța atenuantă legală art. 73 lit. b) C. proc. pen., reținută în

favoarea inculpatului.

Referitor la daunele morale,

Înalta Curte reține că în mod corect s-au acordat părții civile.

În ce privește temeiul

acțiunii în daune pentru repararea prejudiciului nepatrimonial, ori de câte ori

cel care a fost prejudiciat nu are la îndemână un temei contractual, acesta va

recurge la dispozițiile art. 998, 999 C. civ., ce reglementează răspunderea

civilă delictuală și care are un caracter de drept comun, texte legale ce nu

fac distincție în privința naturii prejudiciului.

În materia prejudiciului

moral, delictual produs, în special a celui corporal, noțiunea de persoană prejudiciată

a cunoscut sensurile de „victimă directă sau imediată” și „victimă indirectă

sau mediată” denumire desprinsă din jurisprudența C.E.D.O.

Victima indirectă sau

mediată este indisolubil legată de categoria juridică a prejudiciului indirect,

respectiv, prejudiciul suportat de o terță persoană, ca urmare a prejudiciului

corporal inițial pe care îl suportă victima.

În caz de deces al victimei,

o reparație pentru prejudiciul de afecțiune trebuie acordat părinților.

Despăgubirile astfel

acordate au scopul de a alina suferința pricinuită părții civile, prin moartea

victimei, de care era legată afectiv.

Se apreciază că suma de

15.000 RON daune morale, către partea civilă I.A. prejudiciu nepatrimonial în

care sunt cuprinse suferințele de natură psihică, este un cuantum suficient.

Înalta Curte va admite

cererea de contestație în anulare, formulată de contestatori, va desființa

decizia penală atacată și va rejudeca recursurile declarate în cauză.

În consecință, în temeiul art.

385

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen., se vor admite, sub acest aspect

recursurile declarate de inculpat și de părțile responsabile civilmente, casând

parțial decizia atacată precum și sentința penală nr. 22 din 11 martie 2008 a

Tribunalului Teleorman și, rejudecând, se va dispune obligarea acestora la

plata în solidar, a sumelor de 5.000 RON daune material și 15.000 RON, daune

morale, către partea civilă I.A.

Se vor menține celelalte

dispoziții ale hotărârilor atacate.

În temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va fi respins recursul declarat de partea civilă

I.A.

Conform art. 385

16

(2) C. proc. pen., va fi computată durata reținerii și arestării preventive din

pedeapsa aplicată.

În temeiul art. 192 alin.

(2) C. proc. pen., recurenta parte civilă va fi obligată la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

Conform art. 192 alin. (3) C.

proc. pen., celelalte cheltuieli judiciare rămân în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite cererea de

contestație în anulare formulată de contestatorii M.G.I., M.P. și M.P.

împotriva deciziei penale nr. 2506 din 6 august 2008 a Înaltei Curți de Casație

și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 2189/87/2007, decizie pe care o

desființează și rejudecând:

Admite recursurile declarate

de inculpatul M.G.I. și de părțile responsabile civilmente M.P. și M.P. împotriva

deciziei penale nr. 140/ A din 21 mai 2008 a Curții de Apel București, secția a

II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, decizie pe care o casează

în parte, în sensul că obligă pe inculpatul M.G.I., în solidar cu părțile

responsabile civilmente să plătească părții civile I.A. suma de 5.000 lei daune

materiale și suma de 15.000 lei daune morale.

Menține celelalte dispoziții

ale deciziei atacate.

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de partea civilă

I.A. împotriva aceleiași decizii penale.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului durata arestării preventive de la 17 iulie 2007 la 23 ianuarie

2009.

Obligă recurenta parte

civilă la plata sumei de câte 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 23 ianuarie 2009.