ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3227/2009

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3227/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față:

În baza lucrărilor din dosarul

cauzei, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 42 din 17 aprilie 2007 a Tribunalului Teleorman, inculpatul O.C.R. (fiul lui P. și G.) a fost condamnat în baza art. 13

alin. (1) și (2) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.,

la pedeapsa de 5 ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit.

a), b), d), e) C. pen. pe timp de 2 ani.

S-a făcut aplicarea disp. art.

71, art. 64 lit. a), b), d), e) C. pen.

A fost menținută arestarea

în lipsă a inculpatului, dispusă prin încheierea nr. 85/C din 1 august 2006 a Tribunalului Teleorman, pentru care s-a emis mandatul de arestare preventivă nr. 55/UP din 1

august 2006.

Inculpatul a fost obligat să

plătească despăgubiri cu titlu de daune morale părților civile T.C.M. și S.A.R.,

în vârstă de 800 lei, respectiv 400 lei.

În baza art. 118 alin. (1) lit.

e) C. pen. rap. la art. 19 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 s-a confiscat de la

inculpat suma de 2830 lei.

Prin aceeași sentință a fost

condamnat și inculpatul N.V.I. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 26 C.

pen. rap. la art. 13 alin. (1) și (2) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 74

lit. a), art. 76 lit. c) C. pen., la pedeapsa de 6 luni închisoare în

condițiile prev. de art. 81 C. pen., pe durata unui termen de încercare de 2

ani și 6 luni.

Pentru a pronunța această

sentință, s-a reținut în esență, că în perioada august – septembrie 2005

inculpatul O.C.R. le-a racolat pe minorele T.C.M. și S.A.R., promițându-le de

lucru în Spania, unde prin constrângere morală și fizică, le-a exploatat sexual

pe cele două tinere, obligându-le să practice prostituția, activitate de pe

urma căreia a câștigat importante sume de bani.

La exploatarea sexuală a

victimei T.C.M., inculpatul a fost ajutat de N.V.I., care o supraveghea pe

aceasta la domiciliul inculpatului O. și în lipsa acestuia.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel Parchetul de pe lângă

Tribunalul Teleorman, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, sub

aspectul cuantumului pedepsei aplicate inculpatului O.C.R. și al cuantumului și

modalității de executare a pedepsei pentru inculpatul N.V.I.

Prin Decizia penală nr. 329/ A din 16 octombrie 2007, Curtea de Apel

București, secția a-II-a penală și pentru cauze cu minori și familie, a admis

apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman, a desființat în

parte sentința atacată și, în rejudecare, în baza art. 26 raportat la art. 13 alin.

(1) și (2) din Legea nr. 678/2001 cu aplic.art. 74 – art. 76 C. pen., a

condamnat pe inculpatul N.V.I. la un an închisoare cu aplic.art.

71, 64 lit. a), b), d), e) C. pen.

A înlăturat dispozițiile privind suspendarea condiționată a executării

pedepsei.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței.

În cauză a

declarat apel și inculpatul O.C.R., care a criticat hotărârea pentru motive de

nelegalitate și netemeinicie, privind cuantumul ridicat al pedepsei aplicate,

nereținerea de circumstanțe atenuante, reținerea unei situații de fapt

incorecte, precum și faptul că s-au înlăturat aspecte importante care țin de

lipsa de vinovăție a inculpatului.

Prin Decizia penală

nr. 371/ A din 20 noiembrie 2007, Curtea de Apel București, secția a-II-a

penală și pentru cauze cu minori și de familie, a respins, ca nefondat, apelul

declarat de inculpatul O.C.R. împotriva sentinței penale nr. 42 din 17 aprilie 2007 a Tribunalului Teleorman, secția penală.

Împotriva

hotărârilor au formulat recurs inculpatul O.C.R. (împotriva Deciziei penale nr.

371/ A din 20 noiembrie 2007) și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București

(împotriva Deciziei penale nr. 329/ A din 16 octombrie 2007).

În recursul

său, inculpatul a criticat hotărârile pentru motive de nelegalitate și

netemeinicie, susținând că, fiind în imposibilitate de prezentare, nu a putut

să-și facă apărări, solicitând casarea hotărârilor atacate și trimiterea cauzei

la instanța de fond pentru rejudecare.

În subsidiar, a

solicitat achitarea pentru faptele reținute în sarcina sa, în temeiul disp.art.

11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen.

În recursul

său, parchetul a criticat hotărârile instanței de apel pentru motive de

nelegalitate și netemeinicie, vizând greșita individualizare a pedepselor

aplicate inculpaților, pe care le consideră nelegale în raport de textul de

lege aplicabil infracțiunilor pe care aceștia le-au săvârșit.

Cele două dosare

în care au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și

inculpatul O.C.R. au fost conexate de către Înalta Curte de Casație și Justiție

prin încheierea de ședință din 26 februarie 2008, pronunțată în Dosar nr. 4733/87/2006.

Constatând că

judecarea apelului declarat de parchet s-a efectuat în perioada în care

inculpatul se afla în stare de deținere preventivă, fără participarea efectivă

a inculpatului la judecată, deși prezența era obligatorie, înalta Curte a

constatat incident cazul de casare prev. de art. 385

9

pct. 5 C. proc. pen., astfel că, respectând disp. art. 38513pct.

2 lit. c) C. proc. pen., s-a dispus casarea hotărârilor instanței de apel și

rejudecarea apelurilor declarate în cauză cu respectarea dispozițiilor privind

citarea părților și prezenta obligatorie a inculpaților în fața instanței.

Întrucât

faptele reținute în sarcina inculpaților se află în raporturi de

indivizibilitate, conform art. 33 lit. a) C. proc. pen., pentru justa

soluționare a cauzei, în baza art. 385

7

rap. la art. 373 C. proc. pen.,

au fost extinse efectele recursului și asupra inculpatului N.V.I., urmând ca

judecata în faza de apel să se desfășoare asupra cauzei în întregime.

Constatând că

temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpatului O.C.R. impun

în continuare privarea sa de libertate, în baza art. 160

b

C. proc. pen.,

s-a menținut arestarea preventivă a acestui inculpat.

Onorariul de

apărător din oficiu pentru inculpatul N.V.I. s-a plătit din fondul M.J.

Pentru aceste considerente,

prin Decizia nr. 1984 din 3 iunie 2008, a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

secția penală, au fost admise recursurile declarate de Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel București și de inculpatul O.C.R. împotriva Deciziilor penale nr.

329 din 16 octombrie 2008 și nr. 371 din 20 noiembrie 2007 ale Curții de Apel

București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie.

În rejudecare, Curtea de

Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie,

prin Decizia nr. 63/ A din 10 martie 2009, a admis apelul formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman împotriva sentinței penale nr. 42/2007 a

Tribunalului Teleorman pe care a desființat-o în parte și, rejudecând, în baza art.

13 alin. (1) și (2) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen., l-a condamnat pe inculpatul O.C.R. la pedeapsa de 7 ani închisoare pentru

săvârșirea infracțiunii de trafic de minori și la interzicerea drepturilor

prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b), d), e) C. pen., pe o durată de 4 ani.

Inculpatului i s-a aplicat pedeapsa

accesorie prev. de art. 71 C. pen., având același conținut în ce privește interzicerea

drepturilor civile.

S-a dedus prevenția de la 16

septembrie 2007, la zi și s-a menținut starea de arest a inculpatului.

Celelalte dispoziții ale

sentinței au fost menținute.

Apelul, declarat de inculpat

a fost respins, ca nefondat.

Prin aceeași decizie penală,

inculpatul N.V.I. a fost condamnat pentru săvârșirea complicității la

infracțiunea de trafic de minori prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 13 alin.

(1) și (2) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art.

74 lit. a) și art. 76 lit. b) C. pen. la pedeapsa de 3 ani închisoare și

interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b), d) și e) C.

pen., pe o durată de 2 ani, precum și la pedeapsa accesorie în același

conținut.

S-a făcut aplicarea art. 81 C.

pen., pe un termen de încercare de 5 ani, precum și aplicarea art. 83 C. pen.,

art. 71 alin. (5) C. pen.

În urma analizării materialului

probator administrat în cauză, inclusiv a probelor noi administrate în apel,

Curtea a reținut, în esență, că în cursul lunii septembrie 2005, inculpatul O.C.R.

a racolat-o pe minora T.C.M. (cunoscută sub numele A.), în vârstă de

aproximativ 16 ani, conducându-o forțat la locuința sa din satul Coșoteni,

unde, timp de aproximativ 5 săptămâni, prin constrângeri fizice și amenințări a

exploatat-o sexual, însușindu-și sumele de bani obținute de către aceasta.

Relațiile sexuale erau întreținute fie la locuința inculpatului din Coșoteni,

fie acesta era însoțită în municipiul Roșiori de Vede, la barul L., unde

inculpatul racola diverși clienți. În timp ce inculpatul O. lipsea de la

domiciliu, supravegherea părții vătămate T.C.M. era asigurată de către

inculpatul N.V.I., care, în acea perioadă era găzduit de inculpatul O.

În

același mod a procedat inculpatul și cu partea vătămată S.A.R.

Întrucât

aspectele privind găzduirea părților vătămate nu au fost contestate de către

inculpatul O.C.R., apărarea acestuia fiind centrată pe ideea că părțile

vătămate nu erau lipsite de libertate, că nu erau forțate sau amenințate să se

prostitueze, și mai mult, prin martorul P.G.M., audiat în apel, a încercat să

se demonstreze împrejurarea că între el și partea vătămată T.C.M. exista o

relație de prietenie, Curtea va analiza probatoriul din perspectiva criticilor

formulate de apelant.

Apărările inculpatului,

susținute și de către martorul P.G.M., care a arătat faptul că partea vătămată

T.C.M. „îl iubea pe inculpat” și că declarațiile acesteia sunt urmarea a

faptului că „aceasta a fost părăsită" de inculpat și a vrut să se răzbune,

sunt infirmate de restul probatoriului administrat, împrejurare ce a condus la

înlăturarea lor.

Curtea a reținut că

apărările inculpatului nu au suport în materialul probator administrat, iar

părțile vătămate nu practicau prostituția de bună voie, astfel cum se susține

ci ca urmare a constrângerilor, amenințărilor și violențelor la care erau

supuse, acesta racolându-i clienții și percepând personal banii pentru actele

sexuale pe care le întrețineau.

În raport de situația de

fapt reținută, Curtea a constatat că încadrarea juridică dată faptelor celor

doi inculpați de către instanța de fond este corectă, în drept, acestea

întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de minori prev.de

art. art. 13 alin. (1) și (2) din Legea 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2)

C. pen. pentru inculpatul O.C.R., respectiv complicitate la trafic de minori prev.de

art. 26 rap. la art. 13 alin. (1) și (2) din Legea 678/2001 cu aplicarea art. 41

alin. (2) C. pen. pentru inculpatul N.V.I., criticile formulate de către inculpat

sub acest aspect fiind nefondate.

Prin Decizia în interesul Legii

nr. 26 din 19 martie 2007, Înalta Curte de Casație și Justiție, Secțiile Unite,

în aplicarea dispozițiilor incriminatorii ale art. 329 C. pen. și art. 12 și art.

13 din Legea nr. 678/2001, privind prevenirea și combaterea traficului de

persoane, au decis că distincția dintre infracțiunea de trafic de persoane

prevăzută de art. 12 și respectiv art. 13 din Legea nr. 678/2001 și cea de

proxenetism prevăzută de art. 329 alin. (1) C. pen. este dată de obiectul

juridic generic diferit al celor două incriminări, respectiv de valoarea

socială diferită, protejată de legiuitor prin textele incriminatorii ale celor

două legi: în cazul infracțiunilor prevăzute de Legea nr. 678/2001 aceasta

fiind apărarea dreptului la libertatea de voință și acțiune a persoanei iar în

cazul infracțiunii de proxenetism prevăzută de art. 329 C. pen., apărarea

bunelor moravuri în relațiile de conviețuire socială și asigurare licită a

mijloacelor de existență. Ca atare, în situația unor acte de recrutare,

transportare, transferare, cazare sau primire a unei persoane, prin amenințare,

violență, răpire, fraudă ori înșelăciune, abuz de autoritate sau prin alte

forme de constrângere ori profitând de imposibilitatea acelei persoane de a-și

exprima voința sau prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de

alte foloase pentru obținerea consimțământului persoanei care are autoritate

asupra altei persoane, fapta întrunește elementele constitutive ale

infracțiunii de trafic de persoane, prevăzută de art. 12 din Legea nr. 678/2001.

Or, astfel cum

rezultă din cele mai sus analizate, aceasta este și situația din prezenta

cauză, când recrutarea, găzduirea victimelor s-a făcut prin amenințare,

violență, lipsire de libertate în scopul exploatării lor, prin obligarea la

practicarea prostituției.

Referitor la pedepsele

aplicate celor doi inculpați Curtea a constatat întemeiate criticile formulate

de către parchet. Astfel, în condițiile în care faptele din prezenta cauză au

fost săvârșite de către inculpați după intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 79/2005

(14 iulie 2005), prin care a fost modificată Legea 678/2001, modificare ce a

vizat și majorarea limitelor de pedeapsă pentru infracțiunea de trafic de

minori, limitele fiind cuprinse între 7 și 18 ani, s-a constatat că pedepsele

aplicate inculpaților (de 5 ani închisoare, fără reținerea de circumstanțe

atenuante și de 6 luni închisoare, prin coborârea pedepsei sub limita la care

se putea ajunge ca urmare a reținerii de circumstanțe atenuante) au fost

stabilite în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Ca atare, sub acest aspect,

apelul parchetului a fost admis, procedându-se la reindividualizarea

pedepselor, prin raportare la limitele prevăzute de lege. Totodată, Curtea a

majorat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit.

a) teza a II-a, b), d), e) C. pen., pe o durată de 4 ani, înlăturând însă interdicția

dreptului de a alege, apreciind că nu este justificată restrângerea acestui

drept.

Pedeapsa accesorie a fost

aplicată în același conținut.

În fine, în ceea ce privește

critica inculpatului O.C.R. legată de soluționarea cauzei în condițiile în care

procedura de citare cu partea vătămată T.C.M. nu ar fi fost legal îndeplinită,

întrucât aceasta a fost citată doar la domiciliul bunicilor săi, deși din

actele dosarului rezulta că este plecată în Spania, astfel că citația acesteia

trebuia afișată la ușa instanței, Curtea a constatat că nerespectarea

dispozițiilor privind citarea părților este sancționată cu nulitatea relativă,

nulitatea care poate fi invocată în condițiile art. 197 alin. (1) și (4) C.

proc. pen., de persoana vătămată prin încălcarea acestor dispoziții legale. În

cauză, eventuala încălcare a dispozițiilor legale este invocată de către

inculpat, care nu dovedește nici o vătămare prin faptul că citația părții

vătămate nu a fost afișată la sediul instanței, astfel că nu se justifică

desființarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru acest motiv.

Împotriva acestei decizii

penale a declarat recurs inculpatul O.C.R., criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

În principal, recurentul

inculpat a solicitat casarea hotărârilor și trimiterea cauzei spre rejudecare

la instanța de fond pentru a i se da posibilitatea să-și formuleze apărările de

care nu a beneficiat, dreptul său la apărare fiind încălcat. Inculpatul nu s-a

sustras cercetărilor, cu efectiv nu a avut știință despre proces.

În subsidiar, a solicitat

redozarea pedepsei aplicate pe care o consideră prea mare în raport de circumstanțele

reale ale faptei, precum și față de cele personale, apreciind că pedeapsa de 5

ani închisoare aplicată în primul ciclu procesual este suficientă pentru

atingerea scopului prevăzut de lege.

Temeiul juridic al

recursului îl constituie disp. art. 385

9

pct. 10, 14 C. proc. pen.

Examinând recursul, Înalta

Curte de Casație și Justiție constată că acesta nu este fondat pentru următoarele

considerente:

Din analiza materialului

probator administrat în cauză, Înalta Curte constată că instanța a stabilit în

mod corect situația de fapt și vinovăția inculpatului, făcând o corespunzătoare

încadrare juridică a faptelor comise de acesta.

Părțile vătămate au relatat în

detaliu modul în care au fost racolate de inculpat, amenințările și bătăile la

care au fost supuse pentru a întreține relații sexuale cu diferiți bărbați.

Declarațiile lor se coroborează cu cele ale martorilor N.F.V., N.V., N.O.C., V.F.D.,

acest din urmă martor fiind și cel care a ajutat-o pe T.C.M. să scape de la

inculpat.

În rejudecare apelului său,

inculpatul a fost prezent în fața instanței, fiind asistat de un apărător ales și

a propus probe în apărarea sa.

Proba testimonială cu trei

martori i-a fost admisă prin încheierea din 21 octombrie 2008 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. La termenul de judecată din 11 noiembrie 2008,

doi dintre martori au fost audiați, la cel de-al treilea, inculpatul renunțând,

dar a solicitat audierea altor doi martori pe situația de fapt, probă încuviințată

și administrată de către instanță.

Înalta Curte constată că în

cauză nu există încălcări ale dreptului la apărare a inculpatului cererile formulate

de acesta fiind admise de către instanță și administrate ca atare.

Inculpatul a fost condamnat

la o pedeapsă just individualizată, necesară și suficientă pentru atingerea

scopului preventiv – educativ al sancțiunii penal.

Instanța de apel a avut în

vedere gravitatea și pericolul social al infracțiunii săvârșite, rezultând de

modul de operare practicat de inculpat care a exploatat sexual două minore, în

condițiile de violență fizică exercitată asupra acestora. Victima S.A.R. a fost

obligată de inculpat să întrețină relații sexuale și în situația în care aceasta

era internată în spital. Inculpatul nu a recunoscut faptele comise.

Instanța i-a aplicat totuși

o pedeapsă orientată spre minimul prevăzut de lege, împrejurare în care orice

modificare în sensul reducerii cuantumului acesteia nu este justificată, în

raport de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen.

Constatând că în cauză nu

există alte temeiuri de casare a hotărârii, Înalta Curte va respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpat.

Timpul arestării preventive

va fi dedus din durat pedepsei aplicate de la 16 septembrie 2007, la zi.

Recurentul inculpat va fi

obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Onorariul apărătorului

desemnat din oficiu pentru apărarea intimatelor părți vătămate se va plăti din

fondul M.J.L.C.

Văzând disp. art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., art. 385

17

alin. (4) C. proc. pen. și art.

88 C. pen., art. 192 alin. (2) și art. 189 C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul O.C.R. împotriva Deciziei penale nr. 63/ A din

10 martie 2009 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze

cu minori și de familie.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, timpul arestării preventive de la 16 septembrie 2007 la 13

octombrie 2009.

Obligă recurentul inculpat

la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul de avocat pentru

apărarea din oficiu a intimatelor părți vătămate T.C.M. și S.A.R., în sumă de

câte 150 lei se va plăti din fondul M.J.L.C.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință

publică, azi 13 octombrie 2009.