ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3227/2009

Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosarul cauzei, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 42 din 17 aprilie 2007 a Tribunalului Teleorman, inculpatul O.C.R. (fiul lui P. și G.) a fost condamnat în baza art. 13 alin. (1) și (2) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., la pedeapsa de 5 ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b), d), e) C. pen. pe timp de 2 ani. S-a făcut aplicarea disp. art. 71, art. 64 lit. a), b), d), e) C. pen. A fost menținută arestarea în lipsă a inculpatului, dispusă prin încheierea nr. 85/C din 1 august 2006 a Tribunalului Teleorman, pentru care s-a emis mandatul de arestare preventivă nr. 55/UP din 1 august 2006. Inculpatul a fost obligat să plătească despăgubiri cu titlu de daune morale părților civile T.C.M.

și S.A.R., în vârstă de 800 lei, respectiv 400 lei. În baza art. 118 alin. (1) lit. e) C. pen. rap. la art. 19 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 s-a confiscat de la inculpat suma de 2830 lei. Prin aceeași sentință a fost condamnat și inculpatul N.V.I. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 13 alin. (1) și (2) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 74 lit. a), art. 76 lit. c) C. pen., la pedeapsa de 6 luni închisoare în condițiile prev. de art. 81 C. pen., pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 6 luni. Pentru a pronunța această sentință, s-a reținut în esență, că în perioada august – septembrie 2005 inculpatul O.C.R. le-a racolat pe minorele T.C.M. și S.A.R., promițându-le de lucru în Spania, unde prin constrângere morală și fizică, le-a exploatat sexual pe cele două tinere, obligându-le să practice prostituția, activitate de pe urma căreia a câștigat importante sume de bani.

La exploatarea sexuală a victimei T.C.M., inculpatul a fost ajutat de N.V.I., care o supraveghea pe aceasta la domiciliul inculpatului O. și în lipsa acestuia. Împotriva acestei sentințe a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, sub aspectul cuantumului pedepsei aplicate inculpatului O.C.R. și al cuantumului și modalității de executare a pedepsei pentru inculpatul N.V.I. Prin Decizia penală nr. 329/ A din 16 octombrie 2007, Curtea de Apel București, secția a-II-a penală și pentru cauze cu minori și familie, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman, a desființat în parte sentința atacată și, în rejudecare, în baza art. 26 raportat la art. 13 alin. (1) și (2) din Legea nr. 678/2001 cu aplic.art.

74 – art. 76 C. pen., a condamnat pe inculpatul N.V.I. la un an închisoare cu aplic.art. 71, 64 lit. a), b), d), e) C. pen. A înlăturat dispozițiile privind suspendarea condiționată a executării pedepsei. A menținut celelalte dispoziții ale sentinței. În cauză a declarat apel și inculpatul O.C.R., care a criticat hotărârea pentru motive de nelegalitate și netemeinicie, privind cuantumul ridicat al pedepsei aplicate, nereținerea de circumstanțe atenuante, reținerea unei situații de fapt incorecte, precum și faptul că s-au înlăturat aspecte importante care țin de lipsa de vinovăție a inculpatului. Prin Decizia penală nr. 371/ A din 20 noiembrie 2007, Curtea de Apel București, secția a-II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul O.C.R.

împotriva sentinței penale nr. 42 din 17 aprilie 2007 a Tribunalului Teleorman, secția penală. Împotriva hotărârilor au formulat recurs inculpatul O.C.R. (împotriva Deciziei penale nr. 371/ A din 20 noiembrie 2007) și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București (împotriva Deciziei penale nr. 329/ A din 16 octombrie 2007). În recursul său, inculpatul a criticat hotărârile pentru motive de nelegalitate și netemeinicie, susținând că, fiind în imposibilitate de prezentare, nu a putut să-și facă apărări, solicitând casarea hotărârilor atacate și trimiterea cauzei la instanța de fond pentru rejudecare. În subsidiar, a solicitat achitarea pentru faptele reținute în sarcina sa, în temeiul disp.art.

11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. În recursul său, parchetul a criticat hotărârile instanței de apel pentru motive de nelegalitate și netemeinicie, vizând greșita individualizare a pedepselor aplicate inculpaților, pe care le consideră nelegale în raport de textul de lege aplicabil infracțiunilor pe care aceștia le-au săvârșit. Cele două dosare în care au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și inculpatul O.C.R. au fost conexate de către Înalta Curte de Casație și Justiție prin încheierea de ședință din 26 februarie 2008, pronunțată în Dosar nr. 4733/87/2006. Constatând că judecarea apelului declarat de parchet s-a efectuat în perioada în care inculpatul se afla în stare de deținere preventivă, fără participarea efectivă a inculpatului la judecată, deși prezența era obligatorie, înalta Curte a constatat incident cazul de casare prev. de art. 385 9 pct. 5 C. proc.

pen., astfel că, respectând disp. art. 38513pct. 2 lit. c) C. proc. pen., s-a dispus casarea hotărârilor instanței de apel și rejudecarea apelurilor declarate în cauză cu respectarea dispozițiilor privind citarea părților și prezenta obligatorie a inculpaților în fața instanței. Întrucât faptele reținute în sarcina inculpaților se află în raporturi de indivizibilitate, conform art. 33 lit. a) C. proc. pen., pentru justa soluționare a cauzei, în baza art. 385 7 rap. la art. 373 C. proc. pen., au fost extinse efectele recursului și asupra inculpatului N.V.I., urmând ca judecata în faza de apel să se desfășoare asupra cauzei în întregime. Constatând că temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpatului O.C.R.

impun în continuare privarea sa de libertate, în baza art. 160 b C. proc. pen., s-a menținut arestarea preventivă a acestui inculpat. Onorariul de apărător din oficiu pentru inculpatul N.V.I. s-a plătit din fondul M.J. Pentru aceste considerente, prin Decizia nr. 1984 din 3 iunie 2008, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, au fost admise recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și de inculpatul O.C.R. împotriva Deciziilor penale nr. 329 din 16 octombrie 2008 și nr. 371 din 20 noiembrie 2007 ale Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie.

În rejudecare, Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, prin Decizia nr. 63/ A din 10 martie 2009, a admis apelul formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman împotriva sentinței penale nr. 42/2007 a Tribunalului Teleorman pe care a desființat-o în parte și, rejudecând, în baza art. 13 alin. (1) și (2) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., l-a condamnat pe inculpatul O.C.R. la pedeapsa de 7 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori și la interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b), d), e) C. pen., pe o durată de 4 ani. Inculpatului i s-a aplicat pedeapsa accesorie prev. de art. 71 C. pen., având același conținut în ce privește interzicerea drepturilor civile.

S-a dedus prevenția de la 16 septembrie 2007, la zi și s-a menținut starea de arest a inculpatului. Celelalte dispoziții ale sentinței au fost menținute. Apelul, declarat de inculpat a fost respins, ca nefondat. Prin aceeași decizie penală, inculpatul N.V.I. a fost condamnat pentru săvârșirea complicității la infracțiunea de trafic de minori prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 13 alin. (1) și (2) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. a) și art. 76 lit. b) C. pen. la pedeapsa de 3 ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b), d) și e) C. pen., pe o durată de 2 ani, precum și la pedeapsa accesorie în același conținut.

S-a făcut aplicarea art. 81 C. pen., pe un termen de încercare de 5 ani, precum și aplicarea art. 83 C. pen., art. 71 alin. (5) C. pen. În urma analizării materialului probator administrat în cauză, inclusiv a probelor noi administrate în apel, Curtea a reținut, în esență, că în cursul lunii septembrie 2005, inculpatul O.C.R. a racolat-o pe minora T.C.M. (cunoscută sub numele A.), în vârstă de aproximativ 16 ani, conducându-o forțat la locuința sa din satul Coșoteni, unde, timp de aproximativ 5 săptămâni, prin constrângeri fizice și amenințări a exploatat-o sexual, însușindu-și sumele de bani obținute de către aceasta. Relațiile sexuale erau întreținute fie la locuința inculpatului din Coșoteni, fie acesta era însoțită în municipiul Roșiori de Vede, la barul L., unde inculpatul racola diverși clienți.

În timp ce inculpatul O. lipsea de la domiciliu, supravegherea părții vătămate T.C.M. era asigurată de către inculpatul N.V.I., care, în acea perioadă era găzduit de inculpatul O. În același mod a procedat inculpatul și cu partea vătămată S.A.R. Întrucât aspectele privind găzduirea părților vătămate nu au fost contestate de către inculpatul O.C.R., apărarea acestuia fiind centrată pe ideea că părțile vătămate nu erau lipsite de libertate, că nu erau forțate sau amenințate să se prostitueze, și mai mult, prin martorul P.G.M., audiat în apel, a încercat să se demonstreze împrejurarea că între el și partea vătămată T.C.M. exista o relație de prietenie, Curtea va analiza probatoriul din perspectiva criticilor formulate de apelant.

Apărările inculpatului, susținute și de către martorul P.G.M., care a arătat faptul că partea vătămată T.C.M. „îl iubea pe inculpat” și că declarațiile acesteia sunt urmarea a faptului că „aceasta a fost părăsită" de inculpat și a vrut să se răzbune, sunt infirmate de restul probatoriului administrat, împrejurare ce a condus la înlăturarea lor. Curtea a reținut că apărările inculpatului nu au suport în materialul probator administrat, iar părțile vătămate nu practicau prostituția de bună voie, astfel cum se susține ci ca urmare a constrângerilor, amenințărilor și violențelor la care erau supuse, acesta racolându-i clienții și percepând personal banii pentru actele sexuale pe care le întrețineau.

În raport de situația de fapt reținută, Curtea a constatat că încadrarea juridică dată faptelor celor doi inculpați de către instanța de fond este corectă, în drept, acestea întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de minori prev.de art. art. 13 alin. (1) și (2) din Legea 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. pentru inculpatul O.C.R., respectiv complicitate la trafic de minori prev.de art. 26 rap. la art. 13 alin. (1) și (2) din Legea 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. pentru inculpatul N.V.I., criticile formulate de către inculpat sub acest aspect fiind nefondate. Prin Decizia în interesul Legii nr. 26 din 19 martie 2007, Înalta Curte de Casație și Justiție, Secțiile Unite, în aplicarea dispozițiilor incriminatorii ale art. 329 C. pen.

și art. 12 și art. 13 din Legea nr. 678/2001, privind prevenirea și combaterea traficului de persoane, au decis că distincția dintre infracțiunea de trafic de persoane prevăzută de art. 12 și respectiv art. 13 din Legea nr. 678/2001 și cea de proxenetism prevăzută de art. 329 alin. (1) C. pen. este dată de obiectul juridic generic diferit al celor două incriminări, respectiv de valoarea socială diferită, protejată de legiuitor prin textele incriminatorii ale celor două legi: în cazul infracțiunilor prevăzute de Legea nr. 678/2001 aceasta fiind apărarea dreptului la libertatea de voință și acțiune a persoanei iar în cazul infracțiunii de proxenetism prevăzută de art. 329 C. pen., apărarea bunelor moravuri în relațiile de conviețuire socială și asigurare licită a mijloacelor de existență.

Ca atare, în situația unor acte de recrutare, transportare, transferare, cazare sau primire a unei persoane, prin amenințare, violență, răpire, fraudă ori înșelăciune, abuz de autoritate sau prin alte forme de constrângere ori profitând de imposibilitatea acelei persoane de a-și exprima voința sau prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase pentru obținerea consimțământului persoanei care are autoritate asupra altei persoane, fapta întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de persoane, prevăzută de art. 12 din Legea nr. 678/2001. Or, astfel cum rezultă din cele mai sus analizate, aceasta este și situația din prezenta cauză, când recrutarea, găzduirea victimelor s-a făcut prin amenințare, violență, lipsire de libertate în scopul exploatării lor, prin obligarea la practicarea prostituției.

Referitor la pedepsele aplicate celor doi inculpați Curtea a constatat întemeiate criticile formulate de către parchet. Astfel, în condițiile în care faptele din prezenta cauză au fost săvârșite de către inculpați după intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 79/2005 (14 iulie 2005), prin care a fost modificată Legea 678/2001, modificare ce a vizat și majorarea limitelor de pedeapsă pentru infracțiunea de trafic de minori, limitele fiind cuprinse între 7 și 18 ani, s-a constatat că pedepsele aplicate inculpaților (de 5 ani închisoare, fără reținerea de circumstanțe atenuante și de 6 luni închisoare, prin coborârea pedepsei sub limita la care se putea ajunge ca urmare a reținerii de circumstanțe atenuante) au fost stabilite în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Ca atare, sub acest aspect, apelul parchetului a fost admis, procedându-se la reindividualizarea pedepselor, prin raportare la limitele prevăzute de lege. Totodată, Curtea a majorat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b), d), e) C. pen., pe o durată de 4 ani, înlăturând însă interdicția dreptului de a alege, apreciind că nu este justificată restrângerea acestui drept. Pedeapsa accesorie a fost aplicată în același conținut. În fine, în ceea ce privește critica inculpatului O.C.R. legată de soluționarea cauzei în condițiile în care procedura de citare cu partea vătămată T.C.M.

nu ar fi fost legal îndeplinită, întrucât aceasta a fost citată doar la domiciliul bunicilor săi, deși din actele dosarului rezulta că este plecată în Spania, astfel că citația acesteia trebuia afișată la ușa instanței, Curtea a constatat că nerespectarea dispozițiilor privind citarea părților este sancționată cu nulitatea relativă, nulitatea care poate fi invocată în condițiile art. 197 alin. (1) și (4) C. proc. pen., de persoana vătămată prin încălcarea acestor dispoziții legale. În cauză, eventuala încălcare a dispozițiilor legale este invocată de către inculpat, care nu dovedește nici o vătămare prin faptul că citația părții vătămate nu a fost afișată la sediul instanței, astfel că nu se justifică desființarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru acest motiv.

Împotriva acestei decizii penale a declarat recurs inculpatul O.C.R., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În principal, recurentul inculpat a solicitat casarea hotărârilor și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond pentru a i se da posibilitatea să-și formuleze apărările de care nu a beneficiat, dreptul său la apărare fiind încălcat. Inculpatul nu s-a sustras cercetărilor, cu efectiv nu a avut știință despre proces. În subsidiar, a solicitat redozarea pedepsei aplicate pe care o consideră prea mare în raport de circumstanțele reale ale faptei, precum și față de cele personale, apreciind că pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată în primul ciclu procesual este suficientă pentru atingerea scopului prevăzut de lege.

Temeiul juridic al recursului îl constituie disp. art. 385 9 pct. 10, 14 C. proc. pen. Examinând recursul, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta nu este fondat pentru următoarele considerente: Din analiza materialului probator administrat în cauză, Înalta Curte constată că instanța a stabilit în mod corect situația de fapt și vinovăția inculpatului, făcând o corespunzătoare încadrare juridică a faptelor comise de acesta. Părțile vătămate au relatat în detaliu modul în care au fost racolate de inculpat, amenințările și bătăile la care au fost supuse pentru a întreține relații sexuale cu diferiți bărbați. Declarațiile lor se coroborează cu cele ale martorilor N.F.V., N.V., N.O.C., V.F.D., acest din urmă martor fiind și cel care a ajutat-o pe T.C.M.

să scape de la inculpat. În rejudecare apelului său, inculpatul a fost prezent în fața instanței, fiind asistat de un apărător ales și a propus probe în apărarea sa. Proba testimonială cu trei martori i-a fost admisă prin încheierea din 21 octombrie 2008 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. La termenul de judecată din 11 noiembrie 2008, doi dintre martori au fost audiați, la cel de-al treilea, inculpatul renunțând, dar a solicitat audierea altor doi martori pe situația de fapt, probă încuviințată și administrată de către instanță. Înalta Curte constată că în cauză nu există încălcări ale dreptului la apărare a inculpatului cererile formulate de acesta fiind admise de către instanță și administrate ca atare.

Inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă just individualizată, necesară și suficientă pentru atingerea scopului preventiv – educativ al sancțiunii penal. Instanța de apel a avut în vedere gravitatea și pericolul social al infracțiunii săvârșite, rezultând de modul de operare practicat de inculpat care a exploatat sexual două minore, în condițiile de violență fizică exercitată asupra acestora. Victima S.A.R. a fost obligată de inculpat să întrețină relații sexuale și în situația în care aceasta era internată în spital. Inculpatul nu a recunoscut faptele comise. Instanța i-a aplicat totuși o pedeapsă orientată spre minimul prevăzut de lege, împrejurare în care orice modificare în sensul reducerii cuantumului acesteia nu este justificată, în raport de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen.

Constatând că în cauză nu există alte temeiuri de casare a hotărârii, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat. Timpul arestării preventive va fi dedus din durat pedepsei aplicate de la 16 septembrie 2007, la zi. Recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru apărarea intimatelor părți vătămate se va plăti din fondul M.J.L.C. Văzând disp. art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., art. 385 17 alin. (4) C. proc. pen. și art. 88 C. pen., art. 192 alin. (2) și art. 189 C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul O.C.R. împotriva Deciziei penale nr. 63/ A din 10 martie 2009 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 16 septembrie 2007 la 13 octombrie 2009. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat. Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a intimatelor părți vătămate T.C.M. și S.A.R., în sumă de câte 150 lei se va plăti din fondul M.J.L.C. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 13 octombrie 2009.