ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3509/2013

Deliberând asupra recursului de față,

În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 16 din 29 ianuarie 2013 pronunțată de Tribunalul Teleorman, în baza. art. 13 alin. (1), (2) și (3) teza a II-a din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. a fost condamnat inculpatul U.G., recidivist, la pedeapsa de 12 (doisprezece) ani închisoare.

În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și e) C. pen.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen. a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II a, b) și e) C. pen. pe o durată de 5 (cinci) ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 350 C. proc. pen. s-a menținut starea de arest preventiv a inculpatului.

În baza art. 14 și 346 C. proc. pen. s-a admis, în parte, acțiunea civilă formulată de partea civilă I.N.C.

A fost obligat inculpatul U.G. să plătească părții civile I.N.C. suma de 20.000 lei, daune morale.

În baza art. 19 alin. (1) și (2) din Legea nr. 678/2001 și art. 118 lit. e) C. pen. s-a confiscat de la inculpatul U.G. suma de 6.375 lei.

În baza art. 19 alin. (1) și (2) din Legea nr. 678/2001 și art. 118 alin. (1) lit. b) și alin. (3) C. pen. s-a confiscat de la inculpatul U.G. suma de 7.595,50 lei.

În baza art. 191 alin. (1) și (2) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul U.G. să plătească suma de 6.000 lei, cheltuieli judiciare către stat, onorariu avocat oficiu, în sumă de 200 lei, fiind avansat din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că, prin rezoluția nr. 38/D/P/2011 din data de 09 august 2012, a Biroului Teritorial Teleorman din cadrul D.I.I.C.O.T., s-a dispus începerea urmăririi penale față de U.G. și M.I., pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 13 alin. (1), (2) și (3) teza a II-a din Legea nr. 678/2001, reținându-se în sarcina acestora, că au recrutat prin înșelăciune și profitând de imposibilitatea părții civile minore, numita I.N.C., de a-și exprima voința, în scopul exploatării sexuale a acesteia, au transportat-o și găzduit-o la locuința lor din comuna Balaci, județul Teleorman, cu același scop și acolo, prin amenințare și violență, au determinat-o pe aceasta să practice prostituția în folosul lor, până în luna martie 2011, când, contra unei sume de bani, au predat minora unor proxeneți din municipiul Pitești, pentru exploatarea ei sexuală iar prin Ordonanța nr. 38/D/P/2011 din data de 30 august 2012, a fost pusă în mișcare acțiunea penală față de aceștia.

Prin Încheierea nr. 1181 din 17 noiembrie 2011 și autorizațiile din aceeași dată, emise de Tribunalul Teleorman, a fost autorizată interceptarea și înregistrarea convorbirilor telefonice precum și localizarea terminalelor de la care sunt efectuate convorbirile telefonice de către inculpații U.G. și M.I. și de către numitul T.N., iar prin încheierea nr. 141 din data de 10 august 2012, a Tribunalului Teleorman și autorizațiile din 10 august 2012, a fost autorizată interceptarea și înregistrarea convorbirilor

telefonice precum și localizarea terminalelor de la care sunt efectuate convorbirile telefonice de către inculpatul U.G.

Prin încheierea nr. 33 din data de 24 august 2012, a fost admisă propunerea formulată de D.I.I.C.O.T.- Biroul Teritorial Teleorman și a fost autorizată efectuarea unei percheziții domiciliare la locația din comuna S.G, județul T., unde locuiesc inculpatul U.G. și M.l., emițându-se în acest sens, autorizația de percheziție domiciliară din data de 24 august 2012.

Totodată, au fost emise mandate de aducere a inculpaților la procuror, în vederea aducerii la cunoștință a învinuirii și audierii acestora, cu privire la inculpată, existând date că s-a aflat în Italia și că de curând, ar fi venit în țară, dar nu existau date că aceasta ar cunoaște despre faptul că este cercetată într-un dosar penal pentru traficarea și exploatarea sexuală a victimei minore. Pentru acest motiv, s-a dispus disjungerea cauzei față de inculpata M.l., cu privire la infracțiunea de trafic de minori, prev. de art. 13 alin. (1), (2) și (3) teza a II-a din Legea nr. 678/2001.

Prin Încheierea nr. 42 din 05 septembrie 2012, a Tribunalului Teleorman - secția penală, a fost admisă propunerea Biroului Teritorial Teleorman din cadrul D.I.I.C.O.T. și s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului U.G., pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data prinderii acestuia, emițându-se în acest sens, mandatul de arestare preventivă nr. 46/U.P. din 05 septembrie 2012.

Sub aspectul situației de fapt, instanța de fond a reținut că, așa cum rezultă din probele administrate în cauză, în vara anului 2010, partea civilă I.N.C. se afla într-un bar din comuna Siliștea Gumești, unde se aflau și inculpatul U.G. și M.l.. în această împrejurare, inculpatul U.G. s-a adresat părții civile I.N.C., propunându-i să discute cu aceasta. Partea civilă, împlinise vârsta de 14 ani la data de 17 martie 2010, și locuia în comuna Siliștea Gumești, județul Teleorman, de unde originar este și inculpatul U.G.

Inițial, partea civilă a refuzat să poarte o discuție cu cei doi, după care, de la consumatori aflați în local, inculpații U.G. și M.l., au luat cunoștință despre identitatea tatălui acesteia, despre a sa și despre faptul că era minoră.

Ulterior, partea civilă a intrat în discuții inculpatul U.G. și concubina acestuia M.l. care i-au propus părții civile I.N.C. să meargă la locuința lor din comuna Balaci, județul Teleorman, pentru a-i asigura întreținerea, în sensul de a-i asigura locuință, hrană și condițiile de a urma cursurile școlare, în schimb, partea civilă trebuia să-i ajute la activitățile gospodărești. Această propunere a fost făcută de ambii concubini și nu s-a pus în discuție ca partea civilă să practice prostituția la locuința lor.

După această discuție, inculpatul U.G. a lăsat părții civile numărul său de telefon, pentru ca aceasta să îl sune în cazul în care se răzgândește și acceptă să meargă la locuința lor.

Într-una din zilele de la începutul lunii decembrie 2010, partea civilă I.N.C. a avut discuții contradictorii cu părinții săi, situație în care s-a hotărât să telefoneze inculpatului U.G. și să-i comunice că acceptă propunerea făcută de el și de concubina sa, de a se muta la locuința lor din comuna Balaci, pentru a se ocupa de menaj, iar inculpații să se îngrijească de aceasta.

Partea civilă a precizat în declarațiile sale, că a vorbit la telefon atât cu inculpatul U.G. cât și cu concubina acestuia, M.I., amândoi fiind bucuroși că victima acceptă propunerea lor, iar M.I. a cerut părții civile să ia manualele școlare cu ea, pentru a o ajuta să urmeze cursurile școlare, victima fiind la data respectivă elevă în clasa a VI-a.

Astfel, cu un autoturism de ocazie, partea civilă I.N.C. s-a deplasat până la locuința inculpaților, din comuna Balaci, județul Teleorman.

Timp de câteva zile, inculpații s-au purtat civilizat cu partea civilă I.N.C., în sensul că i-au asigurat adăpost, hrană, iar aceasta s-a ocupat cu menajul casei. însă, după aceste câteva zile, cei doi au cerut părții civile să practice prostituția în folosul lor, spunându-i că de fapt, acesta este adevăratul motiv pentru care i-au propus să vină și să locuiască la locuința lor și, deoarece partea civilă a refuzat să practice prostituția, inculpatul U.G. a amenințat-o cu bătaia.

Tot pentru a determina victima să practice prostituția, inculpatul U.G., în prezența concubinei sale, a amenințat-o că dacă nu acceptă să practice prostituția și fuge de la locuința lor, o vor prinde, o vor bate și pentru a o descuraja, a afirmat că are rudă un procuror din Alexandria, care îl va salva în cazul în care victima ar merge la poliție să reclame. Față de aceste presiuni exercitate asupra părții civile, aceasta a fost forțată să acceptate să practice prostituția, începând cu luna decembrie 2010 și până în luna martie 2011, inclusiv.

Partea civilă I.N.C. a declarat că în această perioadă, săptămânal, în medie, a întreținut relații sexuale cu 15 bărbați care erau recrutați de inculpatul U.G. și de concubina acestuia, iar relațiile sexuale erau întreținute atât în locuința inculpaților, cât și în autoturismele beneficiarilor prestațiilor sexuale, pentru fiecare prestație sexuală, inculpatul și concubina lui încasând sume între 30 și 50 de lei sau diverse bunuri (băuturi alcoolice, cafea, țigări).

În cursul urmăririi penale, părții civile i-a fost prezentată, cu ocazia audierii sale, planșe foto cu bărbați, despre care existau date că au întreținut relații sexuale contra cost cu ea, prin intermediul inculpatului sau concubinei acestuia și aceasta a recunoscut pe numiții: M.G.L., T.N., L.M., M.C.C., D.M., F.F., D.I., P.I.A., D.Ș., C.M., J.A., M.C. și P.N.

Partea civilă I.N.C. a practicat în acest mod prostituția până în luna martie 2011 inclusiv, atunci când la locuința celor doi au venit două persoane din județul Argeș, martorul I.D. și numitul C.V.G, cărora le-au vândut victima, în vederea practicării prostituției, în folosul lor, însă în cauză nu s-a putut stabili prețul pentru care partea civilă a fost predată martorului I.D. și numitului C.V.G și care au fost trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de minori și trafic de persoane, prin rechizitoriul nr. 7/D/P/2011 din 31 mai 2011, al Serviciului Teritorial Pitești.

Victima I.N.C. s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 10.000 de euro, reprezentând daune morale.

Având în vedere situația de fapt reținută, așa cum rezultă din mijloacele de probă administrate în faza de urmărire penală și în cursul judecății, instanța de fond a constatat că, fapta inculpatului U.G., care împreună cu concubina sa, M.I., în luna decembrie 2010, a recurtat, prin înșelăciune, promițând victimei minore, partea civilă I.N.C., că o va găzdui și îngriji în schimbul desfășurării de activități gospodărești la locuința acestora și profitând de imposibilitatea acesteia de a-și exprima voința, a găzduit-o pe aceasta la locuința lor din comuna Balaci, județul Teleorman, în scopul exploatării sexuale, iar acolo, prin amenințare și violență a determinat-o pe aceasta, împreună cu M.I., să practice prostituția în folosul lor, lucru care s-a petrecut până în luna martie 2011, când inculpatul U.G., împreună cu inculpata M.I., au vândut partea civilă, pentru foloase materiale a căror valoare nu a putut fi stabilită, unor persoane din județul Argeș, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de minori, prev. de art. 13 alin. (1), (2) și (3) teza a II-a din Legea nr. 678/2001, infracțiune pentru care urmează ca inculpatul să fie tras la răspundere penală. Urmare exploatării sexuale a victimei, inculpatul U.G. și M.I. și-au însușit sume de bani și bunuri în valoare de 12.750 de lei.

S-a avut în vedere de către instanță că, vulnerabilitatea victimei, datorată în primul rând vârstei, lipsei experienței de viață, gradului ridicat de sugestibilitate și posibilităților reduse de a se apăra, precum și a altor factori (situația familială, lipsa posibilităților materiale, lipsa educației) o clasează pe victimă într-o situație de inferioritate care este exploatată de către traficant, context în care este exclusă exprimarea unui consimțământ liber și în cunoștință de cauză de către victimă.

La încadrarea juridică a faptei reținute în sarcina inculpatului U.G. s-a reținut aplicarea dispozițiilor art. 37 lit. b) C. pen., deoarece aceasta a fost săvârșită în stare de recidivă postexecutorie.

Sub acest aspect s-a constatat că, așa cum rezultă din fișa de cazier eliberată pe numele inculpatului, acesta a suferit mai multe condamnări, respectiv: 1 (un) an închisoare cu obligarea la muncă corecțională, pentru săvârșirea infracțiunii de abandon de familie, prev. de art. 305 lit. c) C. pen., cu aplic. art. 71-74 C. pen., prin sentința penală nr. 58 din 06 februarie 1991, a Judecătoriei sector 4 București, definitivă prin nerecurare, 1 (un) an și 6 (șase) luni închisoare cu obligarea la muncă corecțională, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prev. de art. 208 alin. (1) - 209 alin. (1) lit. a), e) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., prin sentința penală nr. 362 din 10 iunie 1991, a Judecătoriei sector 4 București, definitivă prin nerecurare, 4 (patru) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de proxenetism, prev. de art. 329 C. pen., cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen., iar în urma contopirii, a urmat să execute 4 (patru) ani închisoare, prin sentința penală nr. 18 din 13 ianuarie 1992, a Judecătoriei sector 4 București, definitivă prin Decizia penală nr. 405 din 20 aprilie 1992, a Tribunalului București și 8 (opt) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prev. de art. 211 alin. (2) lit. a), d), e) C. pen., cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen., prin sentința penală nr. 180 din 14 decembrie 1998, a Tribunalului Teleorman, definitivă prin Decizia penală nr. 2846 din 02 iulie 1999, a Curții Supreme de Justiție.

Inculpatul a fost arestat la 16 decembrie 1996, eliberat la 26 februarie 1997, apoi arestat la 30 decembrie 1997 și eliberat la 18 decembrie 2002, cu un rest de executat de 1.034 zile.

Potrivit art. 135 alin. (1) lit. b) C. pen., termenul de reabilitare în cazul pedepsei închisorii mai mare de 5 ani până la 10 ani, este de 5 ani, la care se adaugă jumătate din durata pedepsei pronunțate.

În consecință, în raport de condamnarea la 8 (opt) ani închisoare, dispusă prin sentința penală nr. 180 din 14 decembrie 1998 a Tribunalului Teleorman, inculpatului U.G., infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată în prezenta cauză a fost săvârșită în stare de recidivă postexecutorie, în condițiile art. 37 lit. b) C. pen.

La individualizarea judiciară a pedepsei, conform art. 72 C. pen., instanța de fond a avut în vedere, pe de o parte, gradul de pericol social deosebit de ridicat al faptei, limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunea săvârșită, împrejurările în care au avut loc faptele iar pe de altă parte circumstanțele personale ale inculpatului, faptul că acesta are antecedente penale, fiind recidivist, s-a sustras urmăririi penale și judecății și se sustrage în continuare, mandatul de arestare preventivă emis în lipsa acestuia nefiind nici în prezent pus în executare, deși a fost dat în urmărire.

Pentru considerentele expuse anterior, s-a apreciat că scopul prevăzut de art. 52 C. pen. va fi pe deplin atins prin aplicarea față inculpat a unei pedepse peste minimul special prevăzut de lege pentru infracțiunea săvârșită.

S-a reținut că inculpatul U.G. a fost arestat preventiv, în lipsă, prin încheierea nr. 42 din 05 septembrie 2012 a secției penale a Tribunalului Teleorman, prin care a fost admisă propunerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Teleorman în ceea ce-l privește, emițându-se mandatul de arestare preventivă cu nr. 46/U.P. din data de 05 septembrie 2012, această măsură constatându-se ca fiind legală și temeinică prin încheierea din 18 septembrie 2012 a Tribunalului Teleorman când s-a procedat în conformitate cu dispozițiile art. 300

1

C. proc. pen.

Din probele administrate în cauză și aflate la dosar, luând în considerare numărul bărbaților cu care victima a întreținut relații sexuale și sumele de bani sau bunurile date inculpatului, concubinei acestuia sau victimei de către martorii audiați în cauză, s-a constatat că, în urma exploatării sexuale a părții civile I.N.C., inculpatul și concubina acestuia au obținut bani și bunuri în valoare de 12.750 de lei. De acești bani și de bunuri au profitat ambii concubini, neputându-se stabili cu certitudine cuantumul valorii de care a profitat fiecare, astfel că se prezumă că au profitat de acestea în mod egal, atâta vreme cât locuiau și gospodăreau împreună.

Instanța de fond a reținut că, potrivit prevederilor art. 19 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, banii, valorile sau orice alte bunuri dobândite în urma săvârșirii infracțiunilor prevăzute de Legea nr. 678/2001 modificată, ori cele care au servit la săvârșirea acestor infracțiuni, precum și celelalte bunuri prevăzute de art. 118 C. pen. sunt supuse confiscării speciale, în condițiile stabilite de acel articol. La alin. (2) al aceluiași articol, se prevede că sunt considerate bunuri care au servit la săvârșirea infracțiunii și mijloacele de transport care au folosit la realizarea transportului persoanelor traficate, precum și imobilele în care aceste persoane au fost cazate, dacă aparțin făptuitorilor.

Din mijloacele de probă aflate la dosar a rezultat că locuința în care a fost găzduită și exploatată sexual partea civilă l.N.C., situată în comuna Balaci, județul Teleorman, este proprietatea numitului M.D., fratele inculpatei M.I.,  și în cauză nu s-a făcut dovada că acesta cunoștea scopul în care inculpații utilizau locuința, iar valoarea de impozitare a acestei locuințe este de 15.191 lei.

În consecință, în baza art. 19 alin. (1) și (2) din Legea nr. 678/2001 și art. 118 lit. e) C. pen. s-a dispus confiscarea de la inculpatul U.G. a sumei de 6.375 lei, sumă dobândită în urma săvârșirii infracțiunii.

Totodată, în baza art. 19 alin. (1) și (2) din Legea nr. 678/2001 și art. 118 alin. (1) lit. b) și alin. (3) C. pen. s-a dispus confiscarea de la inculpatul U.G. a sumei de 7.595,50 lei, jumătate din contravaloarea locuinței în care a fost cazată victima.

În ceea ce privește latura civilă a cauzei, instanța de fond a constatat că partea vătămată s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 10.000 euro, reprezentând daune morale.

Sub acest aspect, instanța a apreciat că faptele inculpatului, alături de concubina acestuia, prin natura lor, au fost de natură a provoca victimei o puternica suferință psihică ce se impune a fi reparată prin echivalent bănesc, ținând cont de starea ei de minoritate, de agresiunile de ordin fizic sau psihic și durata tratamentului la care a fost supusă, motiv pentru care urmează a obliga pe inculpat la plata de daune morale.

În consecință, în baza art. 14 și 346 C. proc. pen. s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă l.N.C.C., apreciindu-se că suma de 20.000 lei este suficientă și necesară pentru acoperirea prejudiciului moral suferit de aceasta.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul U.G., solicitând, în principal, trimiterea cauzei la parchet, în vederea reluării cercetărilor, având în vedere că nu au fost citați părinții părții vătămate minoră, în calitate de părți responsabile civilmente, atât la urmărirea penală, cât și la instanța de fond.

De asemenea, în motivarea aceleiași cereri principale, inculpatul a mai susținut că i-a fost încălcat dreptul la apărare.

În subsidiar, inculpatul a solicitat redozarea pedepsei către minimul special, având în vedere circumstanțele reale și personale.

Prin Decizia penală nr. 123/A din 13 mai 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul U.G. împotriva sentinței penale nr. 16 din 29 ianuarie 2013 pronunțată de Tribunalul Teleorman, secția penală.

S-a constatat că M.A.P. nr. 46/UP emis la data de 05 septembrie 2012 de către Tribunalul Teleorman, secția penală, cu privire la inculpatul U.G., nu a fost pus în executare.

A fost obligat apelantul inculpat la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a decide astfel, verificând sentința atacată, pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei, instanța de apel a constatat următoarele:

În ceea ce privește motivul cererii principale, s-a constatat că inculpatul a fost asistat de avocat pe tot parcursul urmăririi penale și la instanța de fond, aspect confirmat de prezența unui avocat din oficiu care l-a asistat pe inculpat la actele de urmărire penală și în fața instanței de fond, astfel că se constată nerealitatea acestei critici.

În privința citării părinților părții vătămate, s-a constatat că aceștia nu au calitatea de părți responsabile civilmente în procesul penal, în înțelesul art. 24 alin. (3) C. proc. pen., fiind părinții părții vătămate și nu ai inculpatului, care, de fapt, este major.

De altfel, partea vătămată a fost audiată în prezența mamei sale, la constituirea de parte civilă, precum și pe situația de fapt.

Așa fiind, s-a apreciat că solicitarea de trimitere a cauzei la parchet nu poate fi primită.

În ceea ce privește solicitarea formulată în subsidiar, s-a apreciat că este, de asemenea, nefondată, având în vedere că pedeapsa aplicată este orientată către minimul special, iar o reducere a acesteia nu se justifică, ținând seama de atitudinea procesuală a inculpatului, care nu s-a prezentat până în prezent în fața instanței, de starea de recidivă a acestuia, modul de comitere a faptei și pericolul social al acesteia.

Instanța de apel a constatat, însă, că instanța de fond a menținut în mod greșit starea de arest a inculpatului, întrucât acesta încă nu a fost încarcerat în baza mandatului de arestare preventivă emis.

S-a reținut că această constatare, a faptului că mandatul de arestare preventivă nu a fost pus în executare, nu presupune admiterea apelului, întrucât nu are ca efect executarea unei dispoziții.

Împotriva deciziei menționate, în termen legal, a declarat recurs inculpatul U.G.

Recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 385

9

alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., solicitându-se casarea ambelor hotărâri și reindividualizarea pedepsei inculpatului, în sensul reducerii cuantumului, față de circumstanțele reale și personale ale acestuia.

Analizând hotărârea atacată, atât sub aspectul criticilor invocate, cât și din oficiu, potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul declarat de către inculpat este nefondat, pentru următoarele considerente:

Consacrând efectul parțial devolutiv al recursului, art. 385

6

C. proc. pen. stabilește în alin. (2) că instanța de recurs examinează cauza în limitele motivelor de casare prevăzute în art. 385

9

din același cod. Astfel, recurenții și instanța se pot referi doar la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale decât acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate în art. 385

9

C. proc. pen.

Legea nr. 2/2013 a impus o limitare a devoluției căii de atac a recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, altele modificate substanțial sau incluse în sfera de aplicare a cazului prevăzut de pct. 172 al art. 385

9

alin. (1) C. proc. pen., scopul urmărit de legiuitor, prin amendarea cazurilor de casare, fiind acela de a se restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul acestei căi ordinare de atac, doar la chestiuni de drept.

În prezenta cauză, decizia recurată a fost pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, la data de 13 mai 2013, ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, situație în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 385

9

C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menționat.

Verificând îndeplinirea cerințelor formale, prevăzute de art. 385

10

alin. (1) și (2) C. proc. pen., se constată că recursul a fost motivat în termen, de către apărătorul desemnat din oficiu al inculpatului, motivele fiind depuse la dosarul cauzei în scris, la data 1 noiembrie 2013, cu respectarea obligațiilor impuse de art. 385

10

alin. (2) C. proc. pen.

Analizând recursul inculpatului, întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., - incident când "hotărârea este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greșită aplicare a legii" - instanța constată că, în realitate, criticile formulate nu se circumscriu cazului de casare invocat, întrucât aspectele învederate nu vizează aspecte de nelegalitate a hotărârii atacate, ci de netemeinicie a acesteia, în ceea ce privește individualizarea pedepsei inculpatului.

Astfel, individualizarea pedepsei este o chestiune de apreciere, ce implică reanalizarea criteriilor de cuantificare și de stabilire a sancțiunii și nu verificarea modalității în care instanța de fond sau instanța de apel au aplicat sau au respectat o anumită dispoziție legală.

Solicitarea recurentului inculpat ar fi putut fi examinată de către instanța de recurs doar în cadrul cazului de casare prevăzut de textul art. 385

9

alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. din vechea reglementare, care prevedea că hotărârile erau supuse casării „în cazul în care s-au aplicat pedepse greșit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen., sau în alte limite decât cele prevăzute de lege".

Începând cu data intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013, textul anterior menționat a fost modificat de art. 1 pct. 15 al legii, în sensul că acest caz de casare a devenit aplicabil doar în situației când „s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", din conținutul textului fiind înlăturată sintagma referitoare la greșita individualizare a pedepsei aplicate de către instanță.

În raport de aspectele anterior menționate, se constată că susținerile recurentului inculpat nu se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 172 C. proc. pen. și, totodată, niciunui alt caz de casare ce se examinează din oficiu, potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., întrucât, după intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013, sfera controlului judiciar exercitat în calea de atac a recursului declarat împotriva deciziilor pronunțate de instanța de apel a fost limitată doar la chestiuni ce privesc aspecte de drept, instanța neavând posibilitatea de a putea examina și aspecte de netemeinicie a deciziei atacate.

Pentru considerentele expuse, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul U.G. împotriva Deciziei penale nr. 123/A din 13 mai 2013 a Curții de Apel București, secția I penală.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul U.G. împotriva Deciziei penale nr. 123/A din 13 mai 2013 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi, 12 noiembrie 2013.