ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 531/2014

Asupra recursurilor de față; În baza actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin sentința penală nr. 170 din 20 noiembrie 2012 s-a dispus în baza art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice dată faptelor prin rechizitoriul privindu-l pe inculpatul S.C.F., din două infracțiuni prevăzute de art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., în trei infracțiuni prevăzute de art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. În baza art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul S.C.F., la pedeapsa de 3 ani închisoare (faptă săvârșită în dauna lui G.E.N.).

În baza art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare (faptă săvârșită în dauna aceluiași G.E.N.). În baza art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul și la pedeapsa de 3 ani închisoare (faptă săvârșită în dauna lui N.G.). În baza art. 86 5 alin. (1) C. pen., s-a dispus anularea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, de un an și șase luni închisoare, de care a beneficiat inculpatul prin sentința penenală nr. 139 din 13 decembrie 2011 a Tribunalului Teleorman, definitivă prin decizia penală nr. 65 din 5 martie 2012 a Curții de Apel București.

S-a constatat că faptele din prezenta cauză sunt concurente cu fapta pentru care inculpatul a fost deja condamnat prin sentința sus-menționată. În baza art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen., s-a contopit pedeapsa de un an și șase luni închisoare aplicată prin sentința de mai sus cu pedepsele aplicate în prezenta cauză, urmând ca inculpatul S.C.F. să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare. În baza art. 86 5 alin. (2) C. pen. și art. 86 1 C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. În baza art. 86 2 C. pen. a fost fixat inculpatului termen de încercare de 5 ani, ce se va calcula de la data rămânerii definitive a primei condamnări, respectiv de la 5 martie 2012, conform art. 86 5 alin. (2) C. pen.

S-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere se suspendă și executarea pedepsei accesorii. În baza art. 86 3 C. pen., pe durata termenului de încercare inculpatul se va supune următoarelor măsuri de supraveghere: a) - să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Teleorman conform programului stabilit de acest serviciu. b) - să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; c) - să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; d) - să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență.

S-au pus în vedere inculpatului dispozițiile art. 86 4 C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. În baza art. 6 1 alin. (4) din Legea nr. 78/2000 s-a constatat că inculpatul a restituit sumele datorate denunțătorilor G.E.N. și N.G. În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 2.000 RON, cheltuieli judiciare statului. Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că, prin sentința penală nr. 144 din 20 decembrie 2012 Tribunalul Teleorman a condamnat pe inculpatul S.C.F. în baza art. 257 C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. combinat cu art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 320 1 C. proc. pen.

și art. 74-art. 76 C. pen., la pedeapsa de 1 an închisoare (cazul G.E.N.). În baza art. 257 C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., combinat cu art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 320 1 C. proc. pen. și art. 74-art. 76 C. pen., a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare (cazul N.G.). În baza art. 33 lit. a)-art. 34 lit. b) C. pen. a contopit pedepsele aplicate inculpatului, urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv 1 an închisoare. În baza art. 81 C. pen., a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an închisoare, iar în baza art. 82 C. pen. a fixat termen de încercare pe o perioadă de 3 ani. A atras inculpatului atenția asupra dispozițiile art. 83 C. pen.

În baza art. 350 alin. (3) lit. b) C. proc. pen. a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului S.C.F. de sub puterea mandatului de arestare preventivă din 8 noiembrie 2011 emis de Tribunalul Teleorman în baza încheierii din 8 noiembrie 2011, dacă nu este reținut sau arestat în altă cauză. În baza art. 88 C. pen. a dedus din pedeapsă durata prevenției (reținere și arestare preventivă) de la 7 noiembrie 2011 la zi. În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., iar în baza art. 71 alin. (5) C. pen. a dispus suspendarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei principale. A luat act că inculpatul a restituit suma de 750 RON și suma de 180 RON denunțătorului G.E.N., precum și suma de 1.600 RON denunțătorului N.G.

A obligat inculpatul la plata sumei de 1.500 RON, cheltuieli judiciare către stat. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Teleorman din 28 noiembrie 2011 a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv inculpatul S.C.F., pentru două infracțiuni prevăzute de art. 257 C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., combinat cu art. 6 din Legea nr. 78/2000, privind prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție. În actul de sesizare a instanței se menționează că inculpatul S.C.F., licențiat al Facultății de Drept-Universitatea Ecologică B. și-a desfășurat activitatea în cadrul Serviciului Public Salubritate din municipiul Turnu Măgurele, având funcția de consilier juridic.

Deși era deja trimis în judecată pentru o faptă identică, procesul fiind în curs de desfășurare (Dosar nr. 4273/87/2011 al Tribunalului Teleorman) inculpatul, total indiferent față de acest aspect, fără o minimă precauție, a continuat să facă, probabil ceea ce știa cel mai bine: să obțină câștiguri materiale ilicite. Astfel, în a doua jumătate a lunii octombrie 2011, inculpatul S.C.F. a pretins și primit de la martorul G.E.N., suma de 180 RON, promițându-i că are relații la un Service Auto autorizat și, prin intermediul unui salariat, îi va obține actul doveditor al efectuării inspecției tehnice periodice auto pentru un autoturism, fără a fi necesară și examinarea propriu-zisă, a autoturismului.

Inculpatul i-a motivat că, 90 RON reprezintă „taxa legală” și 90 RON îi va înmâna „omului” său de la I.T.P. din cadrul unității de service respective. În acest sens, martorul i-a înmânat actele autoturismului în cauză. În aceeași perioadă, inculpatul a aflat de la martor că a urmat cursurile unei școli auto în municipiul Roșiori de Vede și intenționează să susțină examenul pentru obținerea permisului de conducere. Realizând că situația în care se află martorul G.E.N. reprezintă o oportunitate ideală pentru a-și etala din nou „relațiile” sale la instituțiile statului, pentru inculpat a fost suficient să afle „problema” martorului pentru că imediat I-a abordat, întrebându-l „dacă are pe cineva la permise auto”, pentru că el cunoaște lucrătorii de la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și înmatriculare a Vehiculelor-Teleorman și, datorită acestui fapt îi garantează promovarea examenului pentru obținerea permisului de conducere auto.

Mai mult, inculpatul i-a mai relatat că „are un om în interior care îi dă sala” (examenul teoretic). Din acest moment, S.C.F. s-a implicat efectiv, solicitându-i lui G.E.N., pentru a fi cât mai credibil, „dosarul de școlarizare auto”, pentru a-l depune el personal. După ce i s-a adus „dosarul”, inculpatul „I-a răsfoit” în prezența martorului, comunicând telefonic cu o altă persoană despre valabilitatea actelor respective, împrejurare în care i-a mai cerut să achite „la primărie o taxă de 5 RON și să o depună la dosar”. Desigur, demersul lui S.C.F. nu era gratuit și i-a pretins lui G.E.N. suma de 1.500 RON, „jumătate acum și jumătate după ce ia sala”. Pentru a-l determina pe martor să-i înmâneze banii, aflând că acesta „nu prea are”, s-a oferit „să-l împrumute pe loc cu 750 RON”, urmând ca în foarte scurt timp să-i restituie banii.

A doua zi, după discuțiile relatate, inculpatul s-a prezentat la locul de muncă al lui G.E.N. și a luat de la acesta suma de 750 RON, sumă împrumutată la rândul său de la colegii de serviciu. Au continuat o serie de convorbiri telefonice între cei doi, inclusiv o deplasare a lor în municipiul Alexandria, unde S.C.F. i-a prezentat locația unde va susține examenul teoretic pentru obținerea permisului auto (Casa de cultură din municipiul Alexandria), spunându-i că: „joi 27 octombrie 2011 să fie la sală”. După două amânări „inventate” de inculpat, la data de 1 noiembrie 2011, l-a comunicat telefonic: „Felicitări, ai luat sala!”. Sceptic cu privire la „reușita” sa, știind că nu a susținut nici un examen, martorul a solicitat „amănunte” inculpatului, acesta relatându-i „că nu e treaba lui” și să se pregătească „pentru traseu” (examenul practic).

În zilele care au trecut, inculpatul i-a cerut stăruitor lui G.E.N. să-i înmâneze și restul de bani pentru a-l ajuta în continuare și la examenul practic. Realizând că inculpatul, doar s-a prevalat de influența sa față de salariații de la S.P.C.R.P.C.Î.V. Teleorman, pentru a-l determina să-i dea suma de 1.500 RON, G.E.N. a denunțat la data de 7 noiembrie 2011 faptele Ia D.G.A., Biroul Anticorupție Teleorman. Pentru obținerea unui probatoriu cert, concludent și pertinent s-a dispus prin ordonanța din 7 noiembrie 2011 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Teleorman autorizarea provizorie a interceptării și înregistrării discuțiilor purtate în mediu ambiental dintre G.E.N.

și inculpatul S.C.F., precum și autorizarea provizorie a interceptării și înregistrării convorbirilor telefonice purtate între cele două persoane, ordonanță confirmată de Tribunalul Teleorman prin încheierea nr. 113 din 8 noiembrie 2011. În ziua de 7 noiembrie 2011, în jurul orelor 15:00, inculpatul a fost surprins în flagrant, după ce a primit de la G.E.N. suma de 700 RON pe raza comunei P., județul Teleorman, lângă SC R. SRL, punct de alimentare cu carburant. În această împrejurare, inculpatul a avut o atitudine sinceră recunoscând faptele săvârșite (infracțiunea prevăzută de art. 257 C. pen.), în împrejurările relatate mai sus. Spre sfârșitul lunii septembrie 2011, martorul N.G. s-a întâlnit întâmplător cu „vecinul său de cartier” S.C.F., căruia printre altele i-a relatat că o cunoștință (V.C.) are necazuri, în sensul că „poliția economică din Turnu Măgurele i-a confiscat cântarul cu care vindea struguri”.

Inculpatul S.C.F., a reacționat imediat, convingându-l pe N.G., că are relații la „poliția economică” și „problema este ca și rezolvată”, dar trebuie să-i dea 1.600 RON, pentru a-i înmâna unor polițiști. N.G. a luat legătura cu V.C., care a fost de acord și după câteva zile i-a și adus cei 1.600 RON, pe care N.G. i-a înmânat Iui S.C.F. În luna octombrie 2011, N.G., de mai multe ori a luat legătura telefonic cu S.C.F., care de fiecare dată i-a spus „să mai aibă puțină răbdare că se rezolvă”, amânând însă „soluționarea” pentru alt termen. Realizând că motivele invocate de inculpat sunt nereale, martorul N.G. a convenit cu V.C. să-l denunțe la D.G.A., Biroul Anticorupție Teleorman la 10 noiembrie 2011, situație în care inculpatul a recunoscut integral fapta.

În fața instanței de judecată, inculpatul S.C.F. a declarat că recunoaște faptele astfel cum au fost reținute prin actul de inculpare, solicitând să fie judecat potrivit art. 320 1 C. proc. pen., pe baza probelor administrate la urmărirea penală. Aceeași situație de fapt, a fost reținută, în condițiile arătate și de instanță care a pronunțat hotărârea sus-menționată (sentința penală nr. 144 din 20 decembrie 2012). Prin decizia penală nr. 108/A din 5 aprilie 2012, Curtea de Apel București a admis apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Teleorman, a desființat sentința în întregime, trimițând cauza spre rejudecare în fond la aceeași instanță. A luat act de retragerea apelului inculpatului.

Se reține din considerentele instanței de apel, că deși în dispozitivul rechizitoriului, trimiterea în judecată a inculpatului se face pentru două infracțiuni de trafic de influență, prevăzut de art. 257 C. pen., combinat cu art. 6 din Legea nr. 78/2000, în concurs real, din partea expozitivă a actului de inculpare, conform art. 263 C. proc. pen., este descrisă întreaga activitate infracțională, iar instanța trebuia să se considere sesizată cu toate cele trei fapte de trafic de influență. În rejudecare, în baza dispoziției instanței de control judiciar, a descrierii faptelor prin actul de sesizare și a recunoașterii integrale din partea inculpatului potrivit art. 320 1 C. proc. pen., în temeiul art. 334 C. proc.

pen., s-a pus în discuția părților și s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor, conform celor de mai sus. Astfel, s-a reținut că faptele săvârșite de inculpatul S.C.F. întrunesc elementele constitutive a trei infracțiunii de trafic de influență, prevăzute de art. 257 C. pen., combinat cu art. 6 din Legea nr. 78/2000, două fiind comise în dauna denunțătorului G.E.N. și cealaltă în dauna denunțătorului N.G., aflate în concurs real, potrivit art. 33 lit. a) C. pen. La individualizarea pedepsei, potrivit art. 72 C. pen., instanța a avut în vedere limitele pedepsei prevăzute de textele de lege incriminatoare, dispozițiile referitoare la reducerea acestora cu o treime potrivit art. 320 1 alin. (7) C. proc.

pen., dar și împrejurările comiterii faptelor, împrejurări legate de persoana inculpatului care este tânăr, a avut o atitudine sinceră, nu are antecedente penale, are un copil minor în întreținere, dar există dovezi cu privire la obișnuința sa de a obține bani de la alte persoane, tot prin traficarea influenței sale, profitând de problemele oamenilor legate în special de lipsa unui loc de muncă și de naivitatea acestora că inculpatul le poate rezolva situația.

De asemenea, s-a avut în vedere că inculpatul a comis prezentele fapte în timp ce deja era cercetat și trimis în judecată tot pentru infracțiunea prevăzută de art. 257 C. pen., combinat cu art. 6 din Legea nr. 78/2000, faptă săvârșită în același mod, în dauna unei alte persoane și pentru care a fost condamnat la pedeapsa de un an și șase luni închisoare cu art. 86 1 C. pen., prin sentința penală nr. 139 din 13 decembrie 2012 a Tribunalului Teleorman, definitivă prin nerecurare la 19 martie 2012. În aceste condiții, s-a apreciat că scopul pedepsei prevăzut de art. 52 C. pen., poate fi atins prin condamnarea inculpatului la pedepse cu închisoarea, pentru fiecare infracțiune, în cuantum orientat deasupra minimului pedepsei, respectiv câte o pedeapsă de trei ani închisoare pentru fiecare infracțiune.

Întrucât faptele din prezenta cauză au fost săvârșite înainte de pronunțarea sentinței sus-menționate, se constată că toate au fost săvârșite în concurs real, motiv pentru care, în raport de dispozițiile art. 85 alin. (1) C. pen. și art. 86 5 alin. (1) C. pen., s-a anulat suspendarea condiționată a executării pedepsei de un an și șase luni închisoare de care a beneficiat inculpatul potrivit sentinței penale nr. 139 din 13 decembrie 2012 a Tribunalului Teleorman, definitivă prin decizia penală nr. 65 din 5 martie 2012 a Curții de Apel București, pedeapsa de un an și șase luni urmând a fi contopită potrivit art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., cu pedepsele aplicate în prezenta cauză. În consecință, inculpatul S.C.F.

va executa o pedeapsă rezultantă de trei ani închisoare. Avându-se în vedere că acesta s-a reîncadrat în muncă, potrivit adresei din 8 februarie 2012 emise de SC L.V. SRL Turnu Măgurele, s-a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins și prin aplicarea suspendării executării sub supraveghere, în condițiile ari 86 5 alin. (2) și art. 86 1 C. pen. Împotriva sentinței penale a formulat apel Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman solicitând reindividualizarea pedepsei aplicate inculpatului în sensul executării acesteia în regim de detenție. Prin decizia penală nr. 79 din 28 martie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc.

pen. admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman împotriva sentinței penale nr. 170 din 20 noiembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Teleorman, a fost desființată în parte sentința și rejudecând, în fond: A fost înlăturată aplicarea dispozițiilor art. 86 1 -art. 84 5 C. pen. și art. 71 alin. (5) C. pen., astfel că pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare aplicată inculpatului S.C. urmează a se executa în condițiile art. 57 C. pen. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței. Pentru a decide astfel, instanța de apel, examinând sentința penală în raport de motivele de apel invocate de Ministerul Public și în raport de dispozițiile art. 320 1 C. proc. pen., a constatat că apelul declarat de parchet este fondat.

Inculpatul s-a prevalat în fața primei instanțe de dispozițiile art. 320 1 C. proc. pen., recunoscând în totalitate faptele comise și renunțând la administrarea probelor. În consecință, temeiul pentru care poate exercita calea de atac a recursului este individualizarea pedepsei aplicate, iar nu existența vinovăției. Instanța de apel a constatat că situația de fapt și încadrarea juridică au fost corect stabilite de prima instanță, în mod corect reținând prima instanță că faptele inculpatului întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență prevăzut de art. 257 alin. (1) C. pen. Astfel, inculpatul recunoaște comiterea infracțiunii, recunoaștere ce se coroborează cu declarațiile martorilor, cu procesul-verbal de depistare în flagrant, aspecte necontestate de inculpat ori de Ministerul Public în calea de atac.

Potrivit art. 320 1 C. proc. pen., în cazul procedurii recunoașterii vinovăției, instanța va pronunța condamnarea inculpatului, care beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei închisorii, și de reducerea cu o pătrime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei amenzii. Din punct de vedere al legalității, instanța de apel a constatat că pedeapsa stabilită de prima instanță respectă limitele prevăzute de art. 320 1 C. proc. pen. Astfel, pentru infracțiunea de prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen., minimul special al pedepsei închisorii este de 2 ani. Reiese din coroborarea dispozițiilor legale că, în aplicarea art. 320 1 alin. (7) C. proc.

pen., instanța nu putea stabili pedepse mai mici de 1 an și 4 luni închisoare și mai mari de 6 ani și 8 luni. În consecință, pedeapsa aplicată inculpatului, de 3 ani închisoare pentru fiecare dintre cele trei infracțiuni de trafic de influență respectă limitele prevăzute de lege. Din punct de vedere al cuantumului pedepsei, instanța de apel a constatat că fapta prezintă un grad de pericol social concret care nu justifică majorarea cuantumului stabilit de prima instanță. Prima instanță a apreciat în mod corect că scopul pedepsei prevăzut de art. 52 C. pen., poate fi atins prin condamnarea inculpatului la pedepse cu închisoarea, pentru fiecare infracțiune, în cuantum orientat deasupra minimului pedepsei, respectiv câte o pedeapsă de trei ani închisoare pentru fiecare infracțiune.

Astfel, așa cum temeinic s-a arătat în apărare, inculpatul a regretat și recunoscut fapta în mod sincer pe tot parcursul procesului penal, atât în fața organului de cercetare penală, cât și în fața instanței de judecată, iar la primul termen de judecată inculpatul a înțeles să se prevaleze de disp. art. 320 1 C. proc. pen. În ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei, instanța de apel a constatat că prima instanță a dispus prin sentință suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, apreciind că sunt întrunite condițiile potrivit art. 86 1 C. pen. Instanța de apel a apreciat că din acest punct de vedere prima instanță a stabilit în mod greșit că se impune suspendarea executării pedepsei pentru inculpat, deoarece datele cauzei conduc la concluzia că scopul pedepsei nu poate fi atins decât prin executare în regim de detenție.

Astfel, la data la care inculpatul a comis faptele pentru care este cercetat în prezenta cauză, împotriva sa se începuse urmărirea penală tot pentru o infracțiune de trafic de influență, iar în luna octombrie 2011, când inculpatul a comis traficul de influență privind pe martorul N.G., acesta era deja trimis în judecată pentru comiterea acelei infracțiuni de trafic de influență, ulterior fiind condamnat la pedeapsa de un an și șase luni închisoare cu suspendarea executării potrivit sentința penală nr. 139 din 13 decembrie 2012 a Tribunalului Teleorman, definitivă prin decizia penală nr. 65 din 5 martie 2012 a Curții de Apel București. Inculpatul a fost trimis în judecată la data de 14 septembrie 2011 fiind înregistrat Dosarul nr. 4273/87/2011 pe rolul Tribunalului Teleorman.

A constatat că, deși era cercetat și chiar trimis în judecată pentru o infracțiune de trafic de influență inculpatul a continuat să săvârșească același tip de infracțiune nu o dată, ci de trei ori, până la data de 7 noiembrie 2011 când a avut loc flagrantul, numai acțiunea organelor de poliție oprindu-l pe inculpat în a comite și alte fapte ilicite. S-a apreciat, în aceste condiții, că perspectiva unui proces penal, a unei sancțiuni penale nu l-au oprit pe inculpat în a continua activitatea infracțională astfel că o pedeapsă cu suspendarea executării nu era, în opinia instanței de apel, suficientă pentru a se atinge scopul preventiv și educativ al acesteia.

De altfel chiar prima instanță a reținut la individualizarea pedepsei, potrivit art. 72 C. pen., faptul că există dovezi cu privire la obișnuința sa de a obține bani de la alte persoane, tot prin traficarea influenței, profitând de problemele oamenilor legate în special de lipsa unui loc de muncă și de naivitatea acestora că inculpatul le poate rezolva situația.

De asemenea, s-a avut în vedere că inculpatul a comis prezentele fapte în timp ce deja era cercetat și trimis în judecată tot pentru infracțiunea prevăzută de art. 257 C. pen., combinat cu art. 6 din Legea nr. 78/2000, faptă săvârșită în același mod, în dauna unei alte persoane și pentru care a fost condamnat la pedeapsa de un an și șase luni închisoare cu art. 86 1 C. pen., prin sentința penală nr. 139 din 13 decembrie 2011 a Tribunalului Teleorman, definitivă prin nerecurare la 19 martie 2012. Instanța de apel a constatat că Ia data la care a săvârșit faptele inculpatul ocupa funcția de consilier juridic la Serviciul Public de Salubritate, Consiliul Local al Municipiului Turnu Măgurele, acesta având pregătire juridică și cunoscând consecințele faptelor sale.

Împrejurarea că acesta s-a reîncadrat în muncă, potrivit adresei din 8 februarie 2012 emise de SC L.V. SRL Turnu Măgurele, nu era un argument suficient pentru a aprecia că scopul pedepsei poate fi atins și prin aplicarea suspendării executării sub supraveghere, în condițiile art. 86 5 alin. (2) și art. 86 1 C. pen. Împotriva acestei decizii au formulat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și inculpatul S.C.F., Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București susținând motivele de recurs depuseîn scris la dosar, a criticat soluția pronunțată de instanța de apel întrucât aceasta a omis a deduce perioada arestării preventive a inculpatului de la 7 noiembrie 2011 Ia 20 decembrie 2011, conform art. 88 alin. (1) C. pen., invocând temeiul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 17 2 C. proc.

pen. Totodată s-a solicitat aplicarea art. 5 C. pen., în sensul că dispozițiile art. 291 cu aplicarea art. 175 lit. b) noul C. pen. sunt mai favorabile decât cele ale art. 257 C. pen. de la 1969, în ceea ce privește limitele speciale de pedeapsă. Astfel în temeiul art. 334 C. proc. pen. raportat la art. 5 noul C. pen., s-a solicitat schimbarea încadrării juridice din trei infracțiuni prevăzute de art. 257 din vechiul C. pen. în trei infracțiuni prevăzute de art. 291 raportat la art. 175 lit. b) noul C. pen. și aplicarea unor pedepse de câte 2 ani închisoare pentru fiecare dintre aceste infracțiuni. Referitor la tratamentul sancționator, din perspectiva legii penale mai favorabile, a solicitat să se constate că dispozițiile art. 34 vechiul C. pen.

sunt mai favorabile decât dispozițiile noului C. pen., păstrând criteriile de individualizare, astfel încât, în final, inculpat să fie condamnat la o pedeapsă rezultantă de 2 ani închisoare Recurentul inculpat S.C.F. a solicitat, potrivit motivelor de recurs depuse în scris la dosar admiterea recursului declarat de inculpat și deducerea corectă a perioadei arestării preventive a inculpatului, invocând cazul de casare prevăzut de dispozițiile art. 385 9 pct. 17 2 C. proc. pen. Totodată, potrivit dispozițiilor art. 5 noul C. pen., s-a solicitat stabilirea unor pedepse cuprinse între 1 an și 4 luni închisoare-4 ani și 8 luni închisoare, cu aplicarea art. 320 1 C. proc. pen. Examinând hotărârile recurate prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte apreciază recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și de inculpatul S.C.F.

ca fiind întemeiate, pentru următoarele considerente: În primul rând, prealabil verificării temeiniciei susținerilor inculpatului și parchetului, Înalta Curte arată că, deși la data de 1 februarie 2014, a intrat în vigoare Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen., iar art. 108 din Legea nr. 255/2013 a abrogat expres C. proc. pen. din 1968 (Legea nr. 29/1968), cadrul procesual în care s-a desfășurat judecarea prezentelor recursuri este cel reglementat de prevederile art. 385 1 -art. 385 19 din legea de procedură penală anterioară, având în vedere în acest dispozițiile tranzitorii cuprinse în art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013. Consacrând efectul parțial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 385 6 C. proc.

pen. stabilește în alin. (2) că instanța de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 385 9 din același cod. Rezultă, așadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurenții și nici instanța nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate de art. 385 9 C. proc. pen. Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat, însă, o nouă limitare a devoluției recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanțial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 17 2 al art. 385 9 C. proc.

pen., intenția clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept. 1. Potrivit art. 385 9 alin. (1) pct. 17 2 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când sunt contrare legii sau când prin acestea s-a făcut o greșită aplicare a legii. Încălcarea legii materiale sau procesuale se poate realiza în trei modalități principale, respectiv neaplicarea de către instanța de fond și cea de apel a unei prevederi legale care trebuia aplicată, aplicarea unei prevederi legale care nu trebuia aplicată sau aplicarea greșită a dispoziției legale care trebuia aplicată.

Invocând acest caz de casare, parchetul a susținut că instanța de apel a omis a deduce perioada arestării preventive a inculpatului de la 7 noiembrie 2011 la 20 decembrie 2011, conform art. 88 alin. (1) C. pen. Potrivit dispozițiilor art. 88 alin. (1) C. pen., timpul reținerii și al arestării preventive se scade din durata pedepsei închisorii pronunțate. Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că inculpatul S.C.F. a fost reținut pe o durată de 24 de ore, de la 7 noiembrie 2011, ora 17:30 până la 8 noiembrie 2011, ora 17:30. Prin încheierea nr. 39C din 8 noiembrie 2011, Tribunalul Teleorman a admis propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman de luare a măsurii arestării preventive a inculpatului S.C.F.

pe o perioadă de 29 de zile, începând cu data de 8 noiembrie 2011 până Ia data de 6 decembrie 2011. Prin sentința penală nr. 144 din 20 decembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Teleorman în Dosarul nr. 5253/87/2011 a fost condamnat inculpatul la o pedeapsă rezultantă de 1 an închisoare în condițiile art. 81, art. 82 C. pen., iar în baza art. 350 alin. (3) lit. b) C. proc. pen., s-a dispus punerea de îndată în libertate a aceluiași inculpat de sub puterea mandatului de arestare preventivă din data de 8 noiembrie 2011 a Tribunalului Teleorman. Totodată, conform adresei din Dosarul nr. 5253/87/2011. Inculpatul S.C.F.

a fost pus în libertate la data de 20 decembrie 2011. Deși instanța de apel a omis a deduce, în mod corect, perioada arestării preventive a inculpatului, așa cum a susținut atât parchetul, cât și inculpatul în motivele de recurs depuse în scris la dosar, dar și cu ocazia dezbaterilor orale, aceasta nu reprezintă o greșită aplicare a legii, în sensul celor mai sus arătate, astfel încât, în consecință, hotărârile pronunțate în cauză nu sunt supuse cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 17 2 C. proc. pen.

Cu toate acestea, instanța de recurs va corecta această omisiune și va deduce perioada de reținere și arestare preventivă de la 7 noiembrie 2011 la 20 decembrie 2011. 2. Examinând recursurile declarat de parchet și de inculpatul S.C.F., din perspectiva dispozițiilor art. 5 noul C. pen., Înalta Curte consideră că acestea trebuie interpretate și aplicate în sensul aprecierii globale a legii mai favorabile, ceea ce presupune o comparare a prevederilor din ambele coduri în raport cu fiecare criteriu de determinare (condiții de incriminare, de tragere la răspundere penală și de sancționare) și cu privire la fiecare instituție incidență în speța dedusă judecății și, în plus, o evaluare finală a acestora, în vederea alegerii aceleia dintre cele două legi penale succesive care este mai favorabilă în ansamblul său, cu excluderea celeilalte în integralitatea sa.

Cu alte cuvinte, se apreciază că, fiind chemată să rezolve sub legea nouă un raport de drept penal născut sub legea veche, instanța trebuie să-l soluționeze fie potrivit legii vechi, fie celei noi, cu întreg angrenajul de principii și instituții pe care le conține fiecare, fiind aplicabilă aceea dintre legile care, în ansamblul dispozițiilor sale, conduce, în concret, la un rezultat mai favorabil pentru inculpat.

În acest sens, trebuie avut în vedere, în primul rând, faptul că fiecare dintre cele două coduri reprezintă o entitate omogenă, coerentă și unitară de organizare a apărării sociale, exprimând politica penală a statului la momentul la care au fost adoptate, nefiind posibilă aplicarea concomitentă a dispozițiilor mai favorabile din ambele legi penale succesive, prin construirea unei lex tertia, întrucât s-ar înfrânge principiul indivizibilității legilor și s-ar nesocoti logica sancționatorie avută în vedere de legiuitor în cazul fiecărui cod, cu consecința distrugerii sistemului de apărare socială conceput atât de noua lege, cât și de cealaltă.

Totodată, respectarea principiului constituțional al legalității pedepsei [art. 23 alin. (12) din Constituție] presupune cu necesitate, așa cum, în mod constant a statuat și Curtea Europeană a Drepturilor Omului (hotărârea din 4 mai 2000 pronunțată în Cauza Rotam împotriva României, hotărârea din 25 ianuarie 2007 pronunțată în Cauza Sissanis împotriva României, hotărârea din 26 aprilie 2007 pronunțată în Cauza Dumitru Popescu împotriva României) ca legea să fie previzibilă, adică clară, precisă, explicită, astfel încât să îi poată avertiza, în mod neechivoc, pe destinatarii săi asupra gravității consecințelor nerespectării ei, or, în ipoteza combinării unor dispoziții mai blânde din cele două coduri, multitudinea variabilelor lăsate la liberul arbitru al judecătorului ar lipsi de previzibilitate maniera de aplicare a legii, în condițiile în care nici C. pen.

și nici Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a acestuia nu reglementează regulile de stabilire în mai multe etape a prevederilor mai favorabile din legile succesive, nu enumera așa-numitele instituții autonome și nici nu menționează criteriile în funcție de care pot fi, eventual, determinate acestea. Pe de altă parte, prin combinarea dispozițiilor mai favorabile din legile succesive, se creează inculpaților judecați după intrarea în vigoare a noului cod o situație mult mai blândă decât cea a infractorilor ale căror dosare au fost soluționate definitiv anterior acestui moment sau a acelora care au comis infracțiunile sub legea nouă, cazuri în care s-a aplicat, respectiv se va aplica în exclusivitate fie C. pen.

din 1969 (în prima ipoteză), fie noul C. pen. (în cel de-al doilea caz), ajungându-se, astfel, la o încălcare a prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituția României sub aspectul creării unei discriminări pozitive pentru inculpații judecați după data de 1 februarie 2014, dar care au săvârșit infracțiunile sub imperiul legii vechi. Un alt argument care pledează, de asemenea, pentru aprecierea globală a legii mai favorabile este și acela că legiuitorul a reglementat în mod expres situațiile în care este permisă combinarea dispozițiilor din legile penale succesive, în acest sens fiind prevederile art. 10, art. 15 și art. 21 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen.

Referitor la art. 10, așa cum rezultă din expunerea de motive a Legii nr. 187/2012, rațiunea introducerii sale a fost exclusiv aceea de a elimina controversele legate de tratamentul penal al pluralității de infracțiuni în situații tranzitorii, ce au existat după intrarea în vigoare a C. pen. din 1969, acest text de lege dând, practic, expresie principiului activității legii penale, consacrat de art. 3 C. pen., în sensul aplicării legii noi atât infracțiunilor comise după intrarea sa în vigoare, cât și tuturor situațiilor cu relevanță juridică născute sau finalizate în acest interval, cum este situația pluralității de infracțiuni care și-a desăvârșit configurația după 1 februarie 2014. De asemenea, art. 15 din Legea nr. 187/2012 dă expresie principiului ultraactivității legii vechi, mai favorabile, până la epuizarea raporturilor juridice legate de suspendarea condiționată aplicată conform art. 81 C. pen.

(1969), în condițiile în care legea nouă nu mai reglementează o modalitate similară de executare a pedepsei, iar noile prevederi în această materie sunt, în ansamblul lor, mai severe și nu pot retroactiva. Rezultă, așadar, că aplicarea concomitentă a dispozițiilor mai favorabile din legile succesive nu își găsește fundamentul în Legea nr. 187/2012, dar nici în prevederile art. 5 noul C. pen., care fac referire, în cuprinsul lor, la aplicarea legii mai favorabile, în sensul de act juridic adoptat de Parlament, în ansamblul său, iar nu la legea penală mai favorabilă, în înțelesul dat acestui termen de art. 173 C. pen., respectiv acela de „dispoziție cu caracter penal cuprinsă în legi organice, ordonanțe de urgență sau alte acte normative care la data adoptării lor aveau putere de lege”.

Toate aceste considerente deduse din voința legiuitorului conduc Înalta Curte la concluzia inadmisibilității combinării dispozițiilor mai favorabile infractorului din legile succesive cu prilejul aplicării lor în timp, o asemenea combinare, ce conduce la crearea unei a treia legi, permițând, practic, judecătorului să legifereze și ajungându-se, astfel, la încălcarea principiului separației puterilor în stat, consacrat de art. 1 alin. (4) din Constituție, și a prevederilor art. 61 alin. (1) din legea fundamentală, potrivit cărora Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării, calitate în care adoptă măsurile de politică penală în acord cu interesul legitim urmărit. În același sens, al inadmisibilității aplicării concomitente a dispozițiilor mai blânde din legi penale succesive, s-a pronunțat în mod constant și Curtea Constituțională (Deciziile nr. 1470/2011 și nr. 1483/2011, publicate în M.Of.

nr. 853/2.12.2011), care a arătat că „determinarea concretă a legii penale mai favorabile (...) vizează aplicarea legii, și nu a dispozițiilor mai blânde, neputându-se combina prevederi din vechea și din noua lege, deoarece s-ar ajunge la o lex tertia, care, în pofida dispozițiilor art. 61 din Constituție, ar permite judecătorului să legifereze”, aceste considerente, atașate dispozitivului, fiind general obligatorii, așa cum a statuat instanța de contencios constituțional prin mai multe decizii succesive (Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1/1995, publicată în M.Of. nr. 16/26.01.1995; Decizia nr. 1415/2009, publicată în M.Of. nr. 796/23.11.2009; Decizia nr. 694/2010, publicată în M.Of.

nr. 392/14.06.2010; Decizia nr. 536/2011, publicată în M.Of. nr. 482/7.07.2011; Decizia nr. 206/2013, publicată în M.Of. nr. 350/13.06.2013; Decizia nr. 3/2014, publicată în M.Of. nr. 71/29.01.2014). În mod similar s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție, secțiile unite, în decizia de recurs în interesul legii nr. 8 din 21 ianuarie 2008, referitoare la incidența cauzelor de nepedepsire sau reducere a pedepsei prevăzute de art. 10 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, în considerentele căreia a menționat că principiul aplicării legii penale mai favorabile „impune aplicarea legii mai favorabile în ansamblu și nu doar aplicarea unora dintre dispozițiile mai favorabile ale acelei legi.

Ca atare, în raport cu principiul menționat, nu se poate recurge la combinarea unei dispoziții mai favorabile dintr-o lege cu dispozițiile din altă lege; fiindcă, în acest fel, s-ar ajunge, pe cale judecătorească, la crearea unei a treia legi, ceea ce nu ar fi de îngăduit. De aceea, în art. 13 C. pen., este folosită expresia „lege mai favorabilă” și nu „dispoziții mai favorabile ale unei legi”. Nu în ultimul rând, natura hibridă a combinării dispozițiilor mai favorabile din legile succesive și crearea, pe această cale, a unei a treia legi (lex tertia), prin exercitarea de către judecător a atribuțiilor de legiferare, a fost subliniată și în doctrină, relevante sub acest aspect fiind următoarele lucrări de specialitate: V.D., I.F., S.K., N.I., I.O., C.B., R.S., „Explicații teoretice ale C. pen.

român, Partea generală”; T.P. „Drept penal comparat Partea generală”; C.M., „Drept penal roman”; C.B., „Drept penal român, Partea generală; G.A., C.B., C.D., I.G., G.I., C.S.I.M., I.P., V.P., O.P. „Explicații preliminare ale noului C. pen.”. Transpunând aceste considerații teoretice la speța de față Înalta Curte constată că legea mai favorabilă inculpatului S.C.F. este în concret noul C. pen. care, în ansamblul dispozițiilor sale, raportat la condițiile de incriminare și de sancționare a faptei ce formează obiectul acuzației penale, precum și la instituțiile incidente în cauză și care influențează răspunderea penală a recurentului, creează acestuia o situație mai avantajoasă. Astfel, inculpatul S.C.F.

a fost condamnat de instanțele inferioare pentru comiterea a trei infracțiuni prevăzute de art. 257 C. pen. (1969) raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, sancționate cu pedeapsa închisorii de la 2 la 10 ani și interzicerea unor drepturi, iar, prin reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă, ca urmare a aplicării dispozițiilor art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., de la 1 an și 4 luni Ia 6 ani și 8 luni închisoare și interzicerea unor drepturi. Această infracțiune își găsește corespondent în dispozițiile art. 291 C. pen. raportat la art. 6 Legea nr. 78/2000, sancționată cu pedeapsa închisorii de la 2 ani Ia 7 ani închisoare și interzicerea unor drepturi. Totodată, trebuie precizat că în actuala reglementare, art. 291, spre deosebire de art. 257 C. pen.

anterior prevede ca influența să se realizeze pe lângă un funcționar public, iar nu un funcționar. Prin urmare, textul circumstanțiază sfera subiectelor asupra cărora se exercită traficul de influență la funcționarul public, astfel încât în aceste condiții pentru calcularea limitelor de pedeapsă pentru prima faptă din octombrie 2011 va trebui să avem în vedere dispozițiile art. 308 noul C. pen., potrivit cărora dispozițiile art. 289-art. 292, art. 295, art. 297-art. 301 și art. 304 privitoare la funcționarii publici se aplică în mod corespunzător și faptelor săvârșite de către sau în legătură cu persoanele care exercită, permanent ori temporar, cu sau fără o remunerație, o însărcinare de orice natură serviciul unei persoane fizice dintre cele prevăzute la art. 175 alin. (2) ori în cadrul oricărei persoane juridice.

În acest caz, limitele speciale ale pedepsei se reduc cu o treime. Raportându-ne la speța dedusă judecății trebuie să precizăm că la prima faptă din octombrie 2011, inculpatul S.C.F. și-a traficat influența asupra unui salariat al unui Service autorizat, promițându-i martorului G.E.N. că prin intermediul acelui salariat va obține actul doveditor al efectuării inspecției tehnice periodice auto pentru un autoturism, fără a fi necesară și examinarea propriu-zisă, a autoturismului. Cum salariatul de la Service auto nu are calitatea de funcționar public în sensul prevăzut de art. 175 noul C. pen., în speță își vor găsi aplicarea dispozițiile art. 308 noul C. pen., astfel încât, limitele de pedeapsă pentru această infracțiune se vor situa între 1 an și 4 luni închisoare și 4 ani și 8 luni închisoare.

Făcându-se aplicarea dispozițiilor art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., rezultă că limitele de pedeapsă sunt cuprinse între 10 luni și 20 zile închisoare și 3 ani 1 lună și 10 zile închisoare pentru prima faptă din octombrie 2011 și între 1 an și 4 luni închisoare și 4 ani și 8 luni închisoare pentru cea de a doua faptă din octombrie 2011 și fapta din septembrie 2011. Analizând susținerile parchetului, în sensul că pedepsele aplicate ar trebui reduse la câte 2 ani închisoare, pe principiul proporționalității, păstrând aceeași modalitate de individualizare, Înalta Curte apreciază că aceste solicitări sunt excluse din sfera de cenzură în calea de atac a recursului, potrivit art. 385 9 pct. 14 C. proc.

pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013, potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării doar atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege. Ori pedepsele de câte 3 ani închisoare aplicate inculpatului se situează în limitele de pedeapsă stabilite potrivit legii noi, apreciată ca fiind mai favorabilă. În consecință, Înalta Curte constatând că pedepsele aplicate inculpatului nu sunt nelegale, ci se încadrează în noile limite stabilite potrivit dispozițiilor noului C. pen., nu va reduce cuantumul acestora, având în vedere și împrejurarea că în calea de atac a recursului, instanța este ținută, în analizarea criticilor formulate, de existența unui caz de casare dintre cele prevăzute expres și limitativ de dispozițiile art. 385 9 C. proc.

pen. În ceea ce privește pedeapsa rezultantă, Înalta Curte constată că potrivit dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a noului C. pen., tratamentul sancționator al pluralității de infracțiuni se aplică potrivit legii noi atunci când cel puțin una dintre infracțiunile din structura pluralității a fost comisă sub legea nouă, chiar dacă pentru celelalte infracțiuni pedeapsa a fost stabilită potrivit legii vechi, mai favorabilă. Raportând aceste considerații teoretice la cazul în speță, Înalta Curte constată că toate infracțiunile săvârșite de inculpatul S.C.F. au fost săvârșite sub imperiul C. pen. anterior, astfel încât, din interpretarea per a contrario a acestor dispoziții, tratamentul sancționator al pluralității de infracțiuni va fi stabilit potrivit regulilor cuprinse în dispozițiile art. 34 lit. b) C. pen.

anterior, fără ca prin aceasta principiul aplicării globale a legii mai favorabile să fie încălcat. Prin urmare, pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului S.C.F., stabilită potrivit dispozițiilor art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen. anterior, va fi în cuantum de 3 ani. Potrivit dispozițiilor art. 65 alin. (1) noul C. pen., condamnarea la pedeapsa închisorii poate atrage interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), lit. b), lit. d)-lit. o) (pedeapsa accesorie), cu condiția ca exercițiul acestor drepturi să fi fost interzis de instanță și ca pedeapsă complementară. Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată ca inculpatul nu a fost condamnat la nicio pedeapsă complementară, astfel încât, potrivit dispozițiilor legale mai sus enunțate, instanța de recurs va trebui să înlăture aplicarea pedepselor accesorii.

Concluzionând, Înalta Curte, în analiza efectuată raportat la datele concrete ale cauzei, apreciază că legea penală mai favorabilă în această situație este C. pen. actual, întrucât maximul special al pedepsei este mai redus în reglementarea cuprinsă în art. 291 C. pen. (4 ani și 8 luni, 3 ani 1 lună și 10 zile față de 6 ani și 8 luni). Totodată trebuie precizat că aprecierea ca legea mai favorabilă a C. pen. actual, prin prisma limitei maximă a pedepsei prevăzută de lege are efecte în raport cu celelalte instituții ale dreptului penal, respectiv prescripția și reabilitarea 3. În concluzie, față de considerentele arătate mai sus, Înalta Curte, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. d) din același cod urmează a admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și de inculpatul S.C.F.

împotriva deciziei penale nr. 79 din 28 martie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, va casa, în parte, decizia penală atacată și sentința penală nr. 170 din 20 noiembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Teleorman și rejudecând: În baza art. 291 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 308 C. pen., art. 5 C. pen. și art. 320 1 C. proc. pen., va condamna pe inculpatul S.C.F. la 3 ani închisoare (prima faptă din octombrie 2011). În baza art. 291 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen. și art. 320 1 C. proc. pen., va condamna pe inculpatul S.C.F.

la două pedepse de câte 3 ani închisoare (cea de a doua faptă din octombrie 2011 și fapta din septembrie 2011). În baza art. 86 5 alin. (1) C. pen., va anula suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 139 din 13 decembrie 2011 a Tribunalului Teleorman, definitivă prin decizia penală nr. 65 din 5 martie 2012 a Curții de Apel București, pe care o va contopi în baza art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen., cu pedepsele aplicate prin prezenta, urmând ca inculpatul S.C.F. să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare, în regim de detenție. Va înlătura aplicarea art. 71-art. 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen.

Va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reținerii și arestării preventive de la 7 noiembrie 2011 la 20 decembrie 2011. Va menține celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate. Onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, în sumă de 200 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și de inculpatul S.C.F. împotriva deciziei penale nr. 79 din 28 martie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția l penală. Casează, în parte, decizia penală atacată și sentința penală nr. 170 din 20 noiembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Teleorman și rejudecând: În baza art. 291 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 308 C. pen., art. 5 C. pen. și art. 320 1 C. proc. pen., condamnă pe inculpatul S.C.F. la 3 ani închisoare (prima faptă din octombrie 2011). În baza art. 291 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen. și art. 320 1 C. proc.

pen., condamnă pe inculpatul S.C.F. la două pedepse de câte 3 ani închisoare (cea de a doua faptă din octombrie 2011 și fapta din septembrie 2011). În baza art. 86 5 alin. (1) C. pen., anulează suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 139 din 13 decembrie 2011 a Tribunalului Teleorman, definitivă prin decizia penală nr. 65 din 5 martie 2012 a Curții de Apel București, pe care o contopește în baza art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen., cu pedepsele aplicate prin prezenta, urmând ca inculpatul S.C.F. să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare, în regim de detenție. Înlătură aplicarea art. 71-art.

64 lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reținerii și arestării preventive de la 7 noiembrie 2011 la 20 decembrie 2011. Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate. Onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, în sumă de 200 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 13 februarie 2014.