ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 531/2014
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 531/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)
Asupra recursurilor
de față;
În baza actelor
și lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 170 din
20 noiembrie 2012 s-a dispus în baza art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării
juridice dată faptelor prin rechizitoriul privindu-l pe inculpatul S.C.F., din două
infracțiuni prevăzute de art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000
cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., în trei infracțiuni prevăzute de art. 257
C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 33 lit. a)
C. pen.
În baza art. 257
C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 320
1
alin.
(7) C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul S.C.F., la pedeapsa de 3 ani închisoare
(faptă săvârșită în dauna lui G.E.N.).
În baza art. 257
C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 320
1
alin.
(7) C. proc. pen. a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare
(faptă săvârșită în dauna aceluiași G.E.N.).
În baza art. 257
C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 320
1
alin.
(7) C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul și la pedeapsa de 3 ani închisoare
(faptă săvârșită în dauna lui N.G.).
În baza art. 86
5
alin. (1) C. pen., s-a dispus anularea suspendării executării pedepsei sub supraveghere,
de un an și șase luni închisoare, de care a beneficiat inculpatul prin sentința
penenală nr. 139 din 13 decembrie 2011 a Tribunalului Teleorman, definitivă prin
decizia penală nr. 65 din 5 martie 2012 a Curții de Apel București.
S-a constatat
că faptele din prezenta cauză sunt concurente cu fapta pentru care inculpatul a
fost deja condamnat prin sentința sus-menționată.
În baza art. 33
lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen., s-a contopit pedeapsa de un an și șase
luni închisoare aplicată prin sentința de mai sus cu pedepsele aplicate în prezenta
cauză, urmând ca inculpatul S.C.F. să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare.
În baza art. 86
5
alin. (2) C. pen. și art. 86
1
C. pen. s-a dispus suspendarea executării
pedepsei sub supraveghere.
În baza art. 86
2
C. pen. a fost fixat inculpatului termen de încercare de 5 ani, ce se va calcula
de la data rămânerii definitive a primei condamnări, respectiv de la 5 martie 2012,
conform art. 86
5
alin. (2) C. pen.
S-au interzis
inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C.
pen.
În baza art. 71
alin. (5) C. pen., pe durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere se
suspendă și executarea pedepsei accesorii.
În baza art. 86
3
C. pen., pe durata termenului de încercare inculpatul se va supune următoarelor
măsuri de supraveghere:
a) - să se prezinte
la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Teleorman conform programului
stabilit de acest serviciu.
b) - să anunțe
în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare
care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;
c) - să comunice
și să justifice schimbarea locului de muncă;
d) - să comunice
informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență.
S-au pus în vedere
inculpatului dispozițiile art. 86
4
C. pen. privind revocarea suspendării
executării pedepsei sub supraveghere.
În baza art. 6
1
alin. (4) din Legea nr. 78/2000 s-a constatat că inculpatul a restituit sumele datorate
denunțătorilor G.E.N. și N.G.
În baza art. 191
alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 2.000 RON,
cheltuieli judiciare statului.
Pentru a pronunța
această soluție, prima instanță a reținut că, prin sentința penală nr. 144 din
20 decembrie 2012 Tribunalul Teleorman a condamnat pe inculpatul S.C.F. în baza
art. 257 C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. combinat cu art. 6 din Legea
nr. 78/2000, cu aplicarea art. 320
1
C. proc. pen. și art. 74-art. 76
C. pen., la pedeapsa de 1 an închisoare (cazul G.E.N.).
În baza art. 257
C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., combinat cu art. 6 din Legea nr. 78/2000,
cu aplicarea art. 320
1
C. proc. pen. și art. 74-art. 76 C. pen., a condamnat
pe același inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare (cazul N.G.).
În baza art. 33
lit. a)-art. 34 lit. b) C. pen. a contopit pedepsele aplicate inculpatului, urmând
ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv 1 an închisoare.
În baza art. 81
C. pen., a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an închisoare,
iar în baza art. 82 C. pen. a fixat termen de încercare pe o perioadă de 3 ani.
A atras inculpatului
atenția asupra dispozițiile art. 83 C. pen.
În baza art. 350
alin. (3) lit. b) C. proc. pen. a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului
S.C.F. de sub puterea mandatului de arestare preventivă din 8 noiembrie 2011 emis
de Tribunalul Teleorman în baza încheierii din 8 noiembrie 2011, dacă nu este reținut
sau arestat în altă cauză.
În baza art. 88
C. pen. a dedus din pedeapsă durata prevenției (reținere și arestare preventivă)
de la 7 noiembrie 2011 la zi.
În baza art. 71
C. pen. a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a,
lit. b) C. pen., iar în baza art. 71 alin. (5) C. pen. a dispus suspendarea pedepsei
accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei principale.
A luat act că
inculpatul a restituit suma de 750 RON și suma de 180 RON denunțătorului G.E.N.,
precum și suma de 1.600 RON denunțătorului N.G.
A obligat inculpatul
la plata sumei de 1.500 RON, cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî
astfel, prima instanță a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul
Teleorman din 28 noiembrie 2011 a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv
inculpatul S.C.F., pentru două infracțiuni prevăzute de art. 257 C. pen., cu aplicarea
art. 33 lit. a) C. pen., combinat cu art. 6 din Legea nr. 78/2000, privind prevenirea,
descoperirea și sancționarea faptelor de corupție.
În actul de sesizare
a instanței se menționează că inculpatul S.C.F., licențiat al Facultății de Drept-Universitatea
Ecologică B. și-a desfășurat activitatea în cadrul Serviciului Public Salubritate
din municipiul Turnu Măgurele, având funcția de consilier juridic.
Deși era deja
trimis în judecată pentru o faptă identică, procesul fiind în curs de desfășurare
(Dosar nr. 4273/87/2011 al Tribunalului Teleorman) inculpatul, total indiferent
față de acest aspect, fără o minimă precauție, a continuat să facă, probabil ceea
ce știa cel mai bine: să obțină câștiguri materiale ilicite.
Astfel, în a doua
jumătate a lunii octombrie 2011, inculpatul S.C.F. a pretins și primit de la martorul
G.E.N., suma de 180 RON, promițându-i că are relații la un Service Auto autorizat
și, prin intermediul unui salariat, îi va obține actul doveditor al efectuării inspecției
tehnice periodice auto pentru un autoturism, fără a fi necesară și examinarea propriu-zisă,
a autoturismului.
Inculpatul i-a
motivat că, 90 RON reprezintă „taxa legală” și 90 RON îi va înmâna „omului” său
de la I.T.P. din cadrul unității de service respective.
În acest sens,
martorul i-a înmânat actele autoturismului în cauză.
În aceeași perioadă,
inculpatul a aflat de la martor că a urmat cursurile unei școli auto în municipiul
Roșiori de Vede și intenționează să susțină examenul pentru obținerea permisului
de conducere.
Realizând că situația
în care se află martorul G.E.N. reprezintă o oportunitate ideală pentru a-și etala
din nou „relațiile” sale la instituțiile statului, pentru inculpat a fost suficient
să afle „problema” martorului pentru că imediat I-a abordat, întrebându-l „dacă
are pe cineva la permise auto”, pentru că el cunoaște lucrătorii de la Serviciul
Public Comunitar Regim Permise de Conducere și înmatriculare a Vehiculelor-Teleorman
și, datorită acestui fapt îi garantează promovarea examenului pentru obținerea permisului
de conducere auto.
Mai mult, inculpatul
i-a mai relatat că „are un om în interior care îi dă sala” (examenul teoretic).
Din acest moment, S.C.F. s-a implicat efectiv, solicitându-i lui G.E.N., pentru
a fi cât mai credibil, „dosarul de școlarizare auto”, pentru a-l depune el personal.
După ce i s-a
adus „dosarul”, inculpatul „I-a răsfoit” în prezența martorului, comunicând telefonic
cu o altă persoană despre valabilitatea actelor respective, împrejurare în care
i-a mai cerut să achite „la primărie o taxă de 5 RON și să o depună la dosar”.
Desigur, demersul
lui S.C.F. nu era gratuit și i-a pretins lui G.E.N. suma de 1.500 RON, „jumătate
acum și jumătate după ce ia sala”.
Pentru a-l determina
pe martor să-i înmâneze banii, aflând că acesta „nu prea are”, s-a oferit „să-l
împrumute pe loc cu 750 RON”, urmând ca în foarte scurt timp să-i restituie banii.
A doua zi, după
discuțiile relatate, inculpatul s-a prezentat la locul de muncă al lui G.E.N. și
a luat de la acesta suma de 750 RON, sumă împrumutată la rândul său de la colegii
de serviciu.
Au continuat o
serie de convorbiri telefonice între cei doi, inclusiv o deplasare a lor în municipiul
Alexandria, unde S.C.F. i-a prezentat locația unde va susține examenul teoretic
pentru obținerea permisului auto (Casa de cultură din municipiul Alexandria), spunându-i
că: „joi 27 octombrie 2011 să fie la sală”.
După două amânări
„inventate” de inculpat, la data de 1 noiembrie 2011, l-a comunicat telefonic: „Felicitări,
ai luat sala!”.
Sceptic cu privire
la „reușita” sa, știind că nu a susținut nici un examen, martorul a solicitat „amănunte”
inculpatului, acesta relatându-i „că nu e treaba lui” și să se pregătească „pentru
traseu” (examenul practic).
În zilele care
au trecut, inculpatul i-a cerut stăruitor lui G.E.N. să-i înmâneze și restul de
bani pentru a-l ajuta în continuare și la examenul practic.
Realizând că inculpatul,
doar s-a prevalat de influența sa față de salariații de la S.P.C.R.P.C.Î.V. Teleorman,
pentru a-l determina să-i dea suma de 1.500 RON, G.E.N. a denunțat la data de 7
noiembrie 2011 faptele Ia D.G.A., Biroul Anticorupție Teleorman.
Pentru obținerea
unui probatoriu cert, concludent și pertinent s-a dispus prin ordonanța din 7 noiembrie
2011 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Teleorman autorizarea provizorie a interceptării
și înregistrării discuțiilor purtate în mediu ambiental dintre G.E.N. și inculpatul
S.C.F., precum și autorizarea provizorie a interceptării și înregistrării convorbirilor
telefonice purtate între cele două persoane, ordonanță confirmată de Tribunalul
Teleorman prin încheierea nr. 113 din 8 noiembrie 2011.
În ziua de 7
noiembrie 2011, în jurul orelor 15:00, inculpatul a fost surprins în flagrant, după
ce a primit de la G.E.N. suma de 700 RON pe raza comunei P., județul Teleorman,
lângă SC R. SRL, punct de alimentare cu carburant.
În această împrejurare,
inculpatul a avut o atitudine sinceră recunoscând faptele săvârșite (infracțiunea
prevăzută de art. 257 C. pen.), în împrejurările relatate mai sus.
Spre sfârșitul
lunii septembrie 2011, martorul N.G. s-a întâlnit întâmplător cu „vecinul său de
cartier” S.C.F., căruia printre altele i-a relatat că o cunoștință (V.C.) are necazuri,
în sensul că „poliția economică din Turnu Măgurele i-a confiscat cântarul cu care
vindea struguri”.
Inculpatul S.C.F.,
a reacționat imediat, convingându-l pe N.G., că are relații la „poliția economică”
și „problema este ca și rezolvată”, dar trebuie să-i dea 1.600 RON, pentru a-i înmâna
unor polițiști.
N.G. a luat legătura
cu V.C., care a fost de acord și după câteva zile i-a și adus cei 1.600 RON, pe
care N.G. i-a înmânat Iui S.C.F.
În luna octombrie
2011, N.G., de mai multe ori a luat legătura telefonic cu S.C.F., care de fiecare
dată i-a spus „să mai aibă puțină răbdare că se rezolvă”, amânând însă „soluționarea”
pentru alt termen.
Realizând că motivele
invocate de inculpat sunt nereale, martorul N.G. a convenit cu V.C. să-l denunțe
la D.G.A., Biroul Anticorupție Teleorman la 10 noiembrie 2011, situație în care
inculpatul a recunoscut integral fapta.
În fața instanței
de judecată, inculpatul S.C.F. a declarat că recunoaște faptele astfel cum au fost
reținute prin actul de inculpare, solicitând să fie judecat potrivit art. 320
1
C. proc. pen., pe baza probelor administrate la urmărirea penală.
Aceeași situație
de fapt, a fost reținută, în condițiile arătate și de instanță care a pronunțat
hotărârea sus-menționată (sentința penală nr. 144 din 20 decembrie 2012).
Prin decizia penală
nr. 108/A din 5 aprilie 2012, Curtea de Apel București a admis apelul Parchetului
de pe lângă Tribunalul Teleorman, a desființat sentința în întregime, trimițând
cauza spre rejudecare în fond la aceeași instanță. A luat act de retragerea apelului
inculpatului.
Se reține din
considerentele instanței de apel, că deși în dispozitivul rechizitoriului, trimiterea
în judecată a inculpatului se face pentru două infracțiuni de trafic de influență,
prevăzut de art. 257 C. pen., combinat cu art. 6 din Legea nr. 78/2000, în concurs
real, din partea expozitivă a actului de inculpare, conform art. 263 C. proc. pen.,
este descrisă întreaga activitate infracțională, iar instanța trebuia să se considere
sesizată cu toate cele trei fapte de trafic de influență.
În rejudecare,
în baza dispoziției instanței de control judiciar, a descrierii faptelor prin actul
de sesizare și a recunoașterii integrale din partea inculpatului potrivit art. 320
1
C. proc. pen., în temeiul art. 334 C. proc. pen., s-a pus în discuția părților și
s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor, conform celor de mai sus.
Astfel, s-a reținut
că faptele săvârșite de inculpatul S.C.F. întrunesc elementele constitutive a trei
infracțiunii de trafic de influență, prevăzute de art. 257 C. pen., combinat cu
art. 6 din Legea nr. 78/2000, două fiind comise în dauna denunțătorului G.E.N. și
cealaltă în dauna denunțătorului N.G., aflate în concurs real, potrivit art. 33
lit. a) C. pen.
La individualizarea
pedepsei, potrivit art. 72 C. pen., instanța a avut în vedere limitele pedepsei
prevăzute de textele de lege incriminatoare, dispozițiile referitoare la reducerea
acestora cu o treime potrivit art. 320
1
alin. (7) C. proc. pen., dar
și împrejurările comiterii faptelor, împrejurări legate de persoana inculpatului
care este tânăr, a avut o atitudine sinceră, nu are antecedente penale, are un copil
minor în întreținere, dar există dovezi cu privire la obișnuința sa de a obține
bani de la alte persoane, tot prin traficarea influenței sale, profitând de problemele
oamenilor legate în special de lipsa unui loc de muncă și de naivitatea acestora
că inculpatul le poate rezolva situația. De asemenea, s-a avut în vedere că inculpatul
a comis prezentele fapte în timp ce deja era cercetat și trimis în judecată tot
pentru infracțiunea prevăzută de art. 257 C. pen., combinat cu art. 6 din Legea
nr. 78/2000, faptă săvârșită în același mod, în dauna unei alte persoane și pentru
care a fost condamnat la pedeapsa de un an și șase luni închisoare cu art. 86
1
C. pen., prin sentința penală nr. 139 din 13 decembrie 2012 a Tribunalului Teleorman,
definitivă prin nerecurare la 19 martie 2012.
În aceste condiții,
s-a apreciat că scopul pedepsei prevăzut de art. 52 C. pen., poate fi atins prin
condamnarea inculpatului la pedepse cu închisoarea, pentru fiecare infracțiune,
în cuantum orientat deasupra minimului pedepsei, respectiv câte o pedeapsă de trei
ani închisoare pentru fiecare infracțiune.
Întrucât faptele
din prezenta cauză au fost săvârșite înainte de pronunțarea sentinței sus-menționate,
se constată că toate au fost săvârșite în concurs real, motiv pentru care, în raport
de dispozițiile art. 85 alin. (1) C. pen. și art. 86
5
alin. (1) C.
pen., s-a anulat suspendarea condiționată a executării pedepsei de un an și șase
luni închisoare de care a beneficiat inculpatul potrivit sentinței penale nr. 139
din 13 decembrie 2012 a Tribunalului Teleorman, definitivă prin decizia penală
nr. 65 din 5 martie 2012 a Curții de Apel București, pedeapsa de un an și șase luni
urmând a fi contopită potrivit art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., cu pedepsele
aplicate în prezenta cauză. În consecință, inculpatul S.C.F. va executa o pedeapsă
rezultantă de trei ani închisoare.
Avându-se în vedere
că acesta s-a reîncadrat în muncă, potrivit adresei din 8 februarie 2012 emise de
SC L.V. SRL Turnu Măgurele, s-a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins și prin
aplicarea suspendării executării sub supraveghere, în condițiile ari 86
5
alin. (2) și art. 86
1
C. pen.
Împotriva sentinței
penale a formulat apel Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman
solicitând reindividualizarea pedepsei aplicate inculpatului în sensul executării
acesteia în regim de detenție.
Prin decizia penală
nr. 79 din 28 martie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală,
în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. admite apelul declarat de Parchetul
de pe lângă Tribunalul Teleorman împotriva sentinței penale nr. 170 din 20
noiembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Teleorman, a fost desființată în parte
sentința și rejudecând, în fond:
A fost înlăturată
aplicarea dispozițiilor art. 86
1
-art. 84
5
C. pen. și art.
71 alin. (5) C. pen., astfel că pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare aplicată
inculpatului S.C. urmează a se executa în condițiile art. 57 C. pen.
Au fost menținute
celelalte dispoziții ale sentinței.
Pentru a decide
astfel, instanța de apel, examinând sentința penală în raport de motivele de apel
invocate de Ministerul Public și în raport de dispozițiile art. 320
1
C. proc. pen., a constatat că apelul declarat de parchet este fondat.
Inculpatul s-a
prevalat în fața primei instanțe de dispozițiile art. 320
1
C. proc. pen.,
recunoscând în totalitate faptele comise și renunțând la administrarea probelor.
În consecință, temeiul pentru care poate exercita calea de atac a recursului este
individualizarea pedepsei aplicate, iar nu existența vinovăției.
Instanța de apel
a constatat că situația de fapt și încadrarea juridică au fost corect stabilite
de prima instanță, în mod corect reținând prima instanță că faptele inculpatului
întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență prevăzut
de art. 257 alin. (1) C. pen.
Astfel, inculpatul
recunoaște comiterea infracțiunii, recunoaștere ce se coroborează cu declarațiile
martorilor, cu procesul-verbal de depistare în flagrant, aspecte necontestate de
inculpat ori de Ministerul Public în calea de atac.
Potrivit art.
320
1
C. proc. pen., în cazul procedurii recunoașterii vinovăției, instanța
va pronunța condamnarea inculpatului, care beneficiază de reducerea cu o treime
a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei închisorii, și de reducerea
cu o pătrime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei amenzii.
Din punct de vedere
al legalității, instanța de apel a constatat că pedeapsa stabilită de prima instanță
respectă limitele prevăzute de art. 320
1
C. proc. pen.
Astfel, pentru
infracțiunea de prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen., minimul special al pedepsei
închisorii este de 2 ani.
Reiese din coroborarea
dispozițiilor legale că, în aplicarea art. 320
1
alin. (7) C. proc.
pen., instanța nu putea stabili pedepse mai mici de 1 an și 4 luni închisoare și
mai mari de 6 ani și 8 luni.
În consecință,
pedeapsa aplicată inculpatului, de 3 ani închisoare pentru fiecare dintre cele trei
infracțiuni de trafic de influență respectă limitele prevăzute de lege.
Din punct de vedere
al cuantumului pedepsei, instanța de apel a constatat că fapta prezintă un grad
de pericol social concret care nu justifică majorarea cuantumului stabilit de prima
instanță.
Prima instanță
a apreciat în mod corect că scopul pedepsei prevăzut de art. 52 C. pen., poate fi
atins prin condamnarea inculpatului la pedepse cu închisoarea, pentru fiecare infracțiune,
în cuantum orientat deasupra minimului pedepsei, respectiv câte o pedeapsă de trei
ani închisoare pentru fiecare infracțiune.
Astfel, așa cum
temeinic s-a arătat în apărare, inculpatul a regretat și recunoscut fapta în mod
sincer pe tot parcursul procesului penal, atât în fața organului de cercetare penală,
cât și în fața instanței de judecată, iar la primul termen de judecată inculpatul
a înțeles să se prevaleze de disp. art. 320
1
C. proc. pen.
În ceea ce privește
modalitatea de executare a pedepsei, instanța de apel a constatat că prima instanță
a dispus prin sentință suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, apreciind
că sunt întrunite condițiile potrivit art. 86
1
C. pen.
Instanța de apel
a apreciat că din acest punct de vedere prima instanță a stabilit în mod greșit
că se impune suspendarea executării pedepsei pentru inculpat, deoarece datele cauzei
conduc la concluzia că scopul pedepsei nu poate fi atins decât prin executare în
regim de detenție.
Astfel, la data
la care inculpatul a comis faptele pentru care este cercetat în prezenta cauză,
împotriva sa se începuse urmărirea penală tot pentru o infracțiune de trafic de
influență, iar în luna octombrie 2011, când inculpatul a comis traficul de influență
privind pe martorul N.G., acesta era deja trimis în judecată pentru comiterea acelei
infracțiuni de trafic de influență, ulterior fiind condamnat la pedeapsa de un an
și șase luni închisoare cu suspendarea executării potrivit sentința penală nr. 139
din 13 decembrie 2012 a Tribunalului Teleorman, definitivă prin decizia penală
nr. 65 din 5 martie 2012 a Curții de Apel București. Inculpatul a fost trimis în
judecată la data de 14 septembrie 2011 fiind înregistrat Dosarul nr. 4273/87/2011
pe rolul Tribunalului Teleorman.
A constatat că,
deși era cercetat și chiar trimis în judecată pentru o infracțiune de trafic de
influență inculpatul a continuat să săvârșească același tip de infracțiune nu o
dată, ci de trei ori, până la data de 7 noiembrie 2011 când a avut loc flagrantul,
numai acțiunea organelor de poliție oprindu-l pe inculpat în a comite și alte fapte
ilicite.
S-a apreciat,
în aceste condiții, că perspectiva unui proces penal, a unei sancțiuni penale nu
l-au oprit pe inculpat în a continua activitatea infracțională astfel că o pedeapsă
cu suspendarea executării nu era, în opinia instanței de apel, suficientă pentru
a se atinge scopul preventiv și educativ al acesteia.
De altfel chiar
prima instanță a reținut la individualizarea pedepsei, potrivit art. 72 C. pen.,
faptul că există dovezi cu privire la obișnuința sa de a obține bani de la alte
persoane, tot prin traficarea influenței, profitând de problemele oamenilor legate
în special de lipsa unui loc de muncă și de naivitatea acestora că inculpatul le
poate rezolva situația. De asemenea, s-a avut în vedere că inculpatul a comis prezentele
fapte în timp ce deja era cercetat și trimis în judecată tot pentru infracțiunea
prevăzută de art. 257 C. pen., combinat cu art. 6 din Legea nr. 78/2000, faptă săvârșită
în același mod, în dauna unei alte persoane și pentru care a fost condamnat la pedeapsa
de un an și șase luni închisoare cu art. 86
1
C. pen., prin sentința penală
nr. 139 din 13 decembrie 2011 a Tribunalului Teleorman, definitivă prin nerecurare
la 19 martie 2012.
Instanța de apel
a constatat că Ia data la care a săvârșit faptele inculpatul ocupa funcția de consilier
juridic la Serviciul Public de Salubritate, Consiliul Local al Municipiului Turnu
Măgurele, acesta având pregătire juridică și cunoscând consecințele faptelor sale.
Împrejurarea că
acesta s-a reîncadrat în muncă, potrivit adresei din 8 februarie 2012 emise de SC
L.V. SRL Turnu Măgurele, nu era un argument suficient pentru a aprecia că scopul
pedepsei poate fi atins și prin aplicarea suspendării executării sub supraveghere,
în condițiile art. 86
5
alin. (2) și art. 86
1
C. pen.
Împotriva acestei
decizii au formulat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și inculpatul
S.C.F., Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București susținând motivele de recurs
depuseîn scris la dosar, a criticat soluția pronunțată de instanța de apel întrucât
aceasta a omis a deduce perioada arestării preventive a inculpatului de la 7 noiembrie
2011 Ia 20 decembrie 2011, conform art. 88 alin. (1) C. pen., invocând temeiul de
casare prevăzut de art. 385
9
pct. 17
2
C. proc. pen.
Totodată s-a solicitat
aplicarea art. 5 C. pen., în sensul că dispozițiile art. 291 cu aplicarea art. 175
lit. b) noul C. pen. sunt mai favorabile decât cele ale art. 257 C. pen. de la 1969,
în ceea ce privește limitele speciale de pedeapsă. Astfel în temeiul art. 334 C.
proc. pen. raportat la art. 5 noul C. pen., s-a solicitat schimbarea încadrării
juridice din trei infracțiuni prevăzute de art. 257 din vechiul C. pen. în trei
infracțiuni prevăzute de art. 291 raportat la art. 175 lit. b) noul C. pen. și aplicarea
unor pedepse de câte 2 ani închisoare pentru fiecare dintre aceste infracțiuni.
Referitor la tratamentul
sancționator, din perspectiva legii penale mai favorabile, a solicitat să se constate
că dispozițiile art. 34 vechiul C. pen. sunt mai favorabile decât dispozițiile noului
C. pen., păstrând criteriile de individualizare, astfel încât, în final, inculpat
să fie condamnat la o pedeapsă rezultantă de 2 ani închisoare
Recurentul inculpat
S.C.F. a solicitat, potrivit motivelor de recurs depuse în scris la dosar admiterea
recursului declarat de inculpat și deducerea corectă a perioadei arestării preventive
a inculpatului, invocând cazul de casare prevăzut de dispozițiile art. 385
9
pct. 17
2
C. proc. pen.
Totodată, potrivit
dispozițiilor art. 5 noul C. pen., s-a solicitat stabilirea unor pedepse cuprinse
între 1 an și 4 luni închisoare-4 ani și 8 luni închisoare, cu aplicarea art. 320
1
C. proc. pen.
Examinând hotărârile
recurate prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte apreciază recursurile declarate
de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și de inculpatul S.C.F. ca fiind
întemeiate, pentru următoarele considerente:
În primul rând,
prealabil verificării temeiniciei susținerilor inculpatului și parchetului,
Înalta Curte arată că, deși la data de 1 februarie 2014, a intrat în vigoare Legea
nr. 135/2010 privind C. proc. pen., iar art. 108 din Legea nr. 255/2013 a abrogat
expres C. proc. pen. din 1968 (Legea nr. 29/1968), cadrul procesual în care s-a
desfășurat judecarea prezentelor recursuri este cel reglementat de prevederile
art. 385
1
-art. 385
19
din legea de procedură penală anterioară,
având în vedere în acest dispozițiile tranzitorii cuprinse în art. 12 alin. (1)
din Legea nr. 255/2013.
Consacrând efectul
parțial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară,
art. 385
6
C. proc. pen. stabilește în alin. (2) că instanța de recurs
examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 385
9
din același cod. Rezultă, așadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor
date în apel, nici recurenții și nici instanța nu se pot referi decât la lipsurile
care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate
pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele
încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ
reglementate de art. 385
9
C. proc. pen.
Prin Legea
nr. 2/2013 s-a realizat, însă, o nouă limitare a devoluției recursului, în sensul
că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanțial
sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 17
2
al art. 385
9
C. proc. pen., intenția clară a legiuitorului, prin amendarea
cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin
intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni
de drept.
Potrivit art.
385
9
alin. (1) pct. 17
2
C. proc. pen., hotărârile sunt supuse
casării când sunt contrare legii sau când prin acestea s-a făcut o greșită aplicare
a legii. Încălcarea legii materiale sau procesuale se poate realiza în trei modalități
principale, respectiv neaplicarea de către instanța de fond și cea de apel a unei
prevederi legale care trebuia aplicată, aplicarea unei prevederi legale care nu
trebuia aplicată sau aplicarea greșită a dispoziției legale care trebuia aplicată.
Invocând acest
caz de casare, parchetul a susținut că instanța de apel a omis a deduce perioada
arestării preventive a inculpatului de la 7 noiembrie 2011 la 20 decembrie 2011,
conform art. 88 alin. (1) C. pen.
Potrivit dispozițiilor
art. 88 alin. (1) C. pen., timpul reținerii și al arestării preventive se scade
din durata pedepsei închisorii pronunțate.
Analizând actele
și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că inculpatul S.C.F. a fost reținut
pe o durată de 24 de ore, de la 7 noiembrie 2011, ora 17:30 până la 8 noiembrie
2011, ora 17:30.
Prin încheierea
nr. 39C din 8 noiembrie 2011, Tribunalul Teleorman a admis propunerea formulată
de Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman de luare a măsurii arestării preventive
a inculpatului S.C.F. pe o perioadă de 29 de zile, începând cu data de 8 noiembrie
2011 până Ia data de 6 decembrie 2011.
Prin sentința
penală nr. 144 din 20 decembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Teleorman în Dosarul
nr. 5253/87/2011 a fost condamnat inculpatul la o pedeapsă rezultantă de 1 an închisoare
în condițiile art. 81, art. 82 C. pen., iar în baza art. 350 alin. (3) lit. b) C.
proc. pen., s-a dispus punerea de îndată în libertate a aceluiași inculpat de sub
puterea mandatului de arestare preventivă din data de 8 noiembrie 2011 a Tribunalului
Teleorman.
Totodată, conform
adresei din Dosarul nr. 5253/87/2011. Inculpatul S.C.F. a fost pus în libertate
la data de 20 decembrie 2011.
Deși instanța
de apel a omis a deduce, în mod corect, perioada arestării preventive a inculpatului,
așa cum a susținut atât parchetul, cât și inculpatul în motivele de recurs depuse
în scris la dosar, dar și cu ocazia dezbaterilor orale, aceasta nu reprezintă o
greșită aplicare a legii, în sensul celor mai sus arătate, astfel încât, în consecință,
hotărârile pronunțate în cauză nu sunt supuse cazului de casare prevăzut de
art. 385
9
pct. 17
2
C. proc. pen.
Cu toate acestea,
instanța de recurs va corecta această omisiune și va deduce perioada de reținere
și arestare preventivă de la 7 noiembrie 2011 la 20 decembrie 2011.
Examinând recursurile
declarat de parchet și de inculpatul S.C.F., din perspectiva dispozițiilor art.
5 noul C. pen., Înalta Curte consideră că acestea trebuie interpretate și aplicate
în sensul aprecierii globale a legii mai favorabile, ceea ce presupune o comparare
a prevederilor din ambele coduri în raport cu fiecare criteriu de determinare (condiții
de incriminare, de tragere la răspundere penală și de sancționare) și cu privire
la fiecare instituție incidență în speța dedusă judecății și, în plus, o evaluare
finală a acestora, în vederea alegerii aceleia dintre cele două legi penale succesive
care este mai favorabilă în ansamblul său, cu excluderea celeilalte în integralitatea
sa.
Cu alte cuvinte,
se apreciază că, fiind chemată să rezolve sub legea nouă un raport de drept penal
născut sub legea veche, instanța trebuie să-l soluționeze fie potrivit legii vechi,
fie celei noi, cu întreg angrenajul de principii și instituții pe care le conține
fiecare, fiind aplicabilă aceea dintre legile care, în ansamblul dispozițiilor sale,
conduce, în concret, la un rezultat mai favorabil pentru inculpat.
În acest sens,
trebuie avut în vedere, în primul rând, faptul că fiecare dintre cele două coduri
reprezintă o entitate omogenă, coerentă și unitară de organizare a apărării sociale,
exprimând politica penală a statului la momentul la care au fost adoptate, nefiind
posibilă aplicarea concomitentă a dispozițiilor mai favorabile din ambele legi penale
succesive, prin construirea unei lex tertia, întrucât s-ar înfrânge principiul indivizibilității
legilor și s-ar nesocoti logica sancționatorie avută în vedere de legiuitor în cazul
fiecărui cod, cu consecința distrugerii sistemului de apărare socială conceput atât
de noua lege, cât și de cealaltă.
Totodată, respectarea
principiului constituțional al legalității pedepsei [art. 23 alin. (12) din Constituție]
presupune cu necesitate, așa cum, în mod constant a statuat și Curtea Europeană
a Drepturilor Omului (hotărârea din 4 mai 2000 pronunțată în Cauza Rotam împotriva
României, hotărârea din 25 ianuarie 2007 pronunțată în Cauza Sissanis împotriva
României, hotărârea din 26 aprilie 2007 pronunțată în Cauza Dumitru Popescu împotriva
României) ca legea să fie previzibilă, adică clară, precisă, explicită, astfel încât
să îi poată avertiza, în mod neechivoc, pe destinatarii săi asupra gravității consecințelor
nerespectării ei, or, în ipoteza combinării unor dispoziții mai blânde din cele
două coduri, multitudinea variabilelor lăsate la liberul arbitru al judecătorului
ar lipsi de previzibilitate maniera de aplicare a legii, în condițiile în care nici
C. pen. și nici Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a acestuia nu reglementează
regulile de stabilire în mai multe etape a prevederilor mai favorabile din legile
succesive, nu enumera așa-numitele instituții autonome și nici nu menționează criteriile
în funcție de care pot fi, eventual, determinate acestea.
Pe de altă parte,
prin combinarea dispozițiilor mai favorabile din legile succesive, se creează inculpaților
judecați după intrarea în vigoare a noului cod o situație mult mai blândă decât
cea a infractorilor ale căror dosare au fost soluționate definitiv anterior acestui
moment sau a acelora care au comis infracțiunile sub legea nouă, cazuri în care
s-a aplicat, respectiv se va aplica în exclusivitate fie C. pen. din 1969 (în prima
ipoteză), fie noul C. pen. (în cel de-al doilea caz), ajungându-se, astfel, la o
încălcare a prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituția României sub aspectul
creării unei discriminări pozitive pentru inculpații judecați după data de 1 februarie
2014, dar care au săvârșit infracțiunile sub imperiul legii vechi.
Un alt argument
care pledează, de asemenea, pentru aprecierea globală a legii mai favorabile este
și acela că legiuitorul a reglementat în mod expres situațiile în care este permisă
combinarea dispozițiilor din legile penale succesive, în acest sens fiind prevederile
art. 10, art. 15 și art. 21 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a
Legii nr. 286/2009 privind C. pen.
Referitor la
art. 10, așa cum rezultă din expunerea de motive a Legii nr. 187/2012, rațiunea
introducerii sale a fost exclusiv aceea de a elimina controversele legate de tratamentul
penal al pluralității de infracțiuni în situații tranzitorii, ce au existat după
intrarea în vigoare a C. pen. din 1969, acest text de lege dând, practic, expresie
principiului activității legii penale, consacrat de art. 3 C. pen., în sensul aplicării
legii noi atât infracțiunilor comise după intrarea sa în vigoare, cât și tuturor
situațiilor cu relevanță juridică născute sau finalizate în acest interval, cum
este situația pluralității de infracțiuni care și-a desăvârșit configurația după
1 februarie 2014.
De asemenea,
art. 15 din Legea nr. 187/2012 dă expresie principiului ultraactivității legii vechi,
mai favorabile, până la epuizarea raporturilor juridice legate de suspendarea condiționată
aplicată conform art. 81 C. pen. (1969), în condițiile în care legea nouă nu mai
reglementează o modalitate similară de executare a pedepsei, iar noile prevederi
în această materie sunt, în ansamblul lor, mai severe și nu pot retroactiva.
Rezultă, așadar,
că aplicarea concomitentă a dispozițiilor mai favorabile din legile succesive nu
își găsește fundamentul în Legea nr. 187/2012, dar nici în prevederile art. 5 noul
C. pen., care fac referire, în cuprinsul lor, la aplicarea legii mai favorabile,
în sensul de act juridic adoptat de Parlament, în ansamblul său, iar nu la legea
penală mai favorabilă, în înțelesul dat acestui termen de art. 173 C. pen., respectiv
acela de „dispoziție cu caracter penal cuprinsă în legi organice, ordonanțe de urgență
sau alte acte normative care la data adoptării lor aveau putere de lege”.
Toate aceste considerente
deduse din voința legiuitorului conduc Înalta Curte la concluzia inadmisibilității
combinării dispozițiilor mai favorabile infractorului din legile succesive cu prilejul
aplicării lor în timp, o asemenea combinare, ce conduce la crearea unei a treia
legi, permițând, practic, judecătorului să legifereze și ajungându-se, astfel, la
încălcarea principiului separației puterilor în stat, consacrat de art. 1 alin.
(4) din Constituție, și a prevederilor art. 61 alin. (1) din legea fundamentală,
potrivit cărora Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării, calitate
în care adoptă măsurile de politică penală în acord cu interesul legitim urmărit.
În același sens,
al inadmisibilității aplicării concomitente a dispozițiilor mai blânde din legi
penale succesive, s-a pronunțat în mod constant și Curtea Constituțională (Deciziile
nr. 1470/2011 și nr. 1483/2011, publicate în M.Of. nr. 853/2.12.2011), care a arătat
că „determinarea concretă a legii penale mai favorabile (...) vizează aplicarea
legii, și nu a dispozițiilor mai blânde, neputându-se combina prevederi din vechea
și din noua lege, deoarece s-ar ajunge la o lex tertia, care, în pofida dispozițiilor
art. 61 din Constituție, ar permite judecătorului să legifereze”, aceste considerente,
atașate dispozitivului, fiind general obligatorii, așa cum a statuat instanța de
contencios constituțional prin mai multe decizii succesive (Decizia Plenului Curții
Constituționale nr. 1/1995, publicată în M.Of. nr. 16/26.01.1995; Decizia nr. 1415/2009,
publicată în M.Of. nr. 796/23.11.2009; Decizia nr. 694/2010, publicată în M.Of.
nr. 392/14.06.2010; Decizia nr. 536/2011, publicată în M.Of. nr. 482/7.07.2011;
Decizia nr. 206/2013, publicată în M.Of. nr. 350/13.06.2013; Decizia nr. 3/2014,
publicată în M.Of. nr. 71/29.01.2014).
În mod similar
s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție, secțiile unite, în decizia
de recurs în interesul legii nr. 8 din 21 ianuarie 2008, referitoare la incidența
cauzelor de nepedepsire sau reducere a pedepsei prevăzute de art. 10 din Legea
nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, în considerentele
căreia a menționat că principiul aplicării legii penale mai favorabile „impune aplicarea
legii mai favorabile în ansamblu și nu doar aplicarea unora dintre dispozițiile
mai favorabile ale acelei legi. Ca atare, în raport cu principiul menționat, nu
se poate recurge la combinarea unei dispoziții mai favorabile dintr-o lege cu dispozițiile
din altă lege; fiindcă, în acest fel, s-ar ajunge, pe cale judecătorească, la crearea
unei a treia legi, ceea ce nu ar fi de îngăduit. De aceea, în art. 13 C. pen., este
folosită expresia „lege mai favorabilă” și nu „dispoziții mai favorabile ale unei
legi”.
Nu în ultimul
rând, natura hibridă a combinării dispozițiilor mai favorabile din legile succesive
și crearea, pe această cale, a unei a treia legi (lex tertia), prin exercitarea
de către judecător a atribuțiilor de legiferare, a fost subliniată și în doctrină,
relevante sub acest aspect fiind următoarele lucrări de specialitate: V.D., I.F.,
S.K., N.I., I.O., C.B., R.S., „Explicații teoretice ale C. pen. român, Partea
generală”; T.P. „Drept penal comparat Partea generală”; C.M., „Drept penal roman”;
C.B., „Drept penal român, Partea generală; G.A., C.B., C.D., I.G., G.I., C.S.I.M.,
I.P., V.P., O.P. „Explicații preliminare ale noului C. pen.”.
Transpunând aceste
considerații teoretice la speța de față Înalta Curte constată că legea mai favorabilă
inculpatului S.C.F. este în concret noul C. pen. care, în ansamblul dispozițiilor
sale, raportat la condițiile de incriminare și de sancționare a faptei ce formează
obiectul acuzației penale, precum și la instituțiile incidente în cauză și care
influențează răspunderea penală a recurentului, creează acestuia o situație mai
avantajoasă.
Astfel, inculpatul
S.C.F. a fost condamnat de instanțele inferioare pentru comiterea a trei infracțiuni
prevăzute de art. 257 C. pen. (1969) raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, sancționate
cu pedeapsa închisorii de la 2 la 10 ani și interzicerea unor drepturi, iar, prin
reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă, ca urmare a aplicării dispozițiilor
art. 320
1
alin. (7) C. proc. pen., de la 1 an și 4 luni Ia 6 ani și 8
luni închisoare și interzicerea unor drepturi.
Această infracțiune
își găsește corespondent în dispozițiile art. 291 C. pen. raportat la art. 6 Legea
nr. 78/2000, sancționată cu pedeapsa închisorii de la 2 ani Ia 7 ani închisoare
și interzicerea unor drepturi.
Totodată, trebuie
precizat că în actuala reglementare, art. 291, spre deosebire de art. 257 C.
pen. anterior prevede ca influența să se realizeze pe lângă un funcționar public,
iar nu un funcționar.
Prin urmare, textul
circumstanțiază sfera subiectelor asupra cărora se exercită traficul de influență
la funcționarul public, astfel încât în aceste condiții pentru calcularea limitelor
de pedeapsă pentru prima faptă din octombrie 2011 va trebui să avem în vedere dispozițiile
art. 308 noul C. pen., potrivit cărora dispozițiile art. 289-art. 292, art. 295,
art. 297-art. 301 și art. 304 privitoare la funcționarii publici se aplică în mod
corespunzător și faptelor săvârșite de către sau în legătură cu persoanele care
exercită, permanent ori temporar, cu sau fără o remunerație, o însărcinare de orice
natură serviciul unei persoane fizice dintre cele prevăzute la art. 175 alin.
(2) ori în cadrul oricărei persoane juridice. În acest caz, limitele speciale ale
pedepsei se reduc cu o treime.
Raportându-ne
la speța dedusă judecății trebuie să precizăm că la prima faptă din octombrie 2011,
inculpatul S.C.F. și-a traficat influența asupra unui salariat al unui Service autorizat,
promițându-i martorului G.E.N. că prin intermediul acelui salariat va obține actul
doveditor al efectuării inspecției tehnice periodice auto pentru un autoturism,
fără a fi necesară și examinarea propriu-zisă, a autoturismului. Cum salariatul
de la Service auto nu are calitatea de funcționar public în sensul prevăzut de
art. 175 noul C. pen., în speță își vor găsi aplicarea dispozițiile art. 308 noul
C. pen., astfel încât, limitele de pedeapsă pentru această infracțiune se vor situa
între 1 an și 4 luni închisoare și 4 ani și 8 luni închisoare.
Făcându-se aplicarea
dispozițiilor art. 320
1
alin. (7) C. proc. pen., rezultă că limitele
de pedeapsă sunt cuprinse între 10 luni și 20 zile închisoare și 3 ani 1 lună și
10 zile închisoare pentru prima faptă din octombrie 2011 și între 1 an și 4 luni
închisoare și 4 ani și 8 luni închisoare pentru cea de a doua faptă din octombrie
2011 și fapta din septembrie 2011.
Analizând susținerile
parchetului, în sensul că pedepsele aplicate ar trebui reduse la câte 2 ani închisoare,
pe principiul proporționalității, păstrând aceeași modalitate de individualizare,
Înalta Curte apreciază că aceste solicitări sunt excluse din sfera de cenzură în
calea de atac a recursului, potrivit art. 385
9
pct. 14 C. proc. pen.,
astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013, potrivit căruia hotărârile sunt
supuse casării doar atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute
de lege.
Ori pedepsele
de câte 3 ani închisoare aplicate inculpatului se situează în limitele de pedeapsă
stabilite potrivit legii noi, apreciată ca fiind mai favorabilă.
În consecință,
Înalta Curte constatând că pedepsele aplicate inculpatului nu sunt nelegale, ci
se încadrează în noile limite stabilite potrivit dispozițiilor noului C. pen., nu
va reduce cuantumul acestora, având în vedere și împrejurarea că în calea de atac
a recursului, instanța este ținută, în analizarea criticilor formulate, de existența
unui caz de casare dintre cele prevăzute expres și limitativ de dispozițiile
art. 385
9
C. proc. pen.
În ceea ce privește
pedeapsa rezultantă, Înalta Curte constată că potrivit dispozițiilor art. 10 din
Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a noului C. pen., tratamentul sancționator
al pluralității de infracțiuni se aplică potrivit legii noi atunci când cel puțin
una dintre infracțiunile din structura pluralității a fost comisă sub legea nouă,
chiar dacă pentru celelalte infracțiuni pedeapsa a fost stabilită potrivit legii
vechi, mai favorabilă.
Raportând aceste
considerații teoretice la cazul în speță, Înalta Curte constată că toate infracțiunile
săvârșite de inculpatul S.C.F. au fost săvârșite sub imperiul C. pen. anterior,
astfel încât, din interpretarea per a contrario a acestor dispoziții, tratamentul
sancționator al pluralității de infracțiuni va fi stabilit potrivit regulilor cuprinse
în dispozițiile art. 34 lit. b) C. pen. anterior, fără ca prin aceasta principiul
aplicării globale a legii mai favorabile să fie încălcat.
Prin urmare, pedeapsa
rezultantă aplicată inculpatului S.C.F., stabilită potrivit dispozițiilor art. 33
lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen. anterior, va fi în cuantum de 3 ani.
Potrivit dispozițiilor
art. 65 alin. (1) noul C. pen., condamnarea la pedeapsa închisorii poate atrage
interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), lit.
b), lit. d)-lit. o) (pedeapsa accesorie), cu condiția ca exercițiul acestor drepturi
să fi fost interzis de instanță și ca pedeapsă complementară.
Analizând actele
și lucrările dosarului, Înalta Curte constată ca inculpatul nu a fost condamnat
la nicio pedeapsă complementară, astfel încât, potrivit dispozițiilor legale mai
sus enunțate, instanța de recurs va trebui să înlăture aplicarea pedepselor accesorii.
Concluzionând,
Înalta Curte, în analiza efectuată raportat la datele concrete ale cauzei, apreciază
că legea penală mai favorabilă în această situație este C. pen. actual, întrucât
maximul special al pedepsei este mai redus în reglementarea cuprinsă în art. 291
C. pen. (4 ani și 8 luni, 3 ani 1 lună și 10 zile față de 6 ani și 8 luni). Totodată
trebuie precizat că aprecierea ca legea mai favorabilă a C. pen. actual, prin prisma
limitei maximă a pedepsei prevăzută de lege are efecte în raport cu celelalte instituții
ale dreptului penal, respectiv prescripția și reabilitarea
În concluzie,
față de considerentele arătate mai sus, Înalta Curte, în baza art. 385
15
pct. 1 lit. d) din același cod urmează a admite recursurile declarate de Parchetul
de pe lângă Curtea de Apel București și de inculpatul S.C.F. împotriva deciziei
penale nr. 79 din 28 martie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția
I penală, va casa, în parte, decizia penală atacată și sentința penală nr. 170 din
20 noiembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Teleorman și rejudecând:
În baza art. 291
C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 308 C. pen.,
art. 5 C. pen. și art. 320
1
C. proc. pen., va condamna pe inculpatul
S.C.F. la 3 ani închisoare (prima faptă din octombrie 2011).
În baza art. 291
C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen. și
art. 320
1
C. proc. pen., va condamna pe inculpatul S.C.F. la două pedepse
de câte 3 ani închisoare (cea de a doua faptă din octombrie 2011 și fapta din septembrie
2011).
În baza art. 86
5
alin. (1) C. pen., va anula suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de
1 an și 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 139
din 13 decembrie 2011 a Tribunalului Teleorman, definitivă prin decizia penală
nr. 65 din 5 martie 2012 a Curții de Apel București, pe care o va contopi în baza
art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen., cu pedepsele aplicate prin prezenta,
urmând ca inculpatul S.C.F. să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare,
în regim de detenție.
Va înlătura aplicarea
art. 71-art. 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen.
Va deduce din
pedeapsa aplicată inculpatului perioada reținerii și arestării preventive de la
7 noiembrie 2011 la 20 decembrie 2011.
Va menține celelalte
dispoziții ale hotărârilor atacate.
Onorariul pentru
apărătorul desemnat din oficiu, în sumă de 200 RON, se va plăti din fondul Ministerului
Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile
declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și de inculpatul S.C.F.
împotriva deciziei penale nr. 79 din 28 martie 2013 pronunțată de Curtea de Apel
București, secția l penală.
Casează, în parte,
decizia penală atacată și sentința penală nr. 170 din 20 noiembrie 2012 pronunțată
de Tribunalul Teleorman și rejudecând:
În baza art. 291
C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 308 C. pen.,
art. 5 C. pen. și art. 320
1
C. proc. pen., condamnă pe inculpatul S.C.F.
la 3 ani închisoare (prima faptă din octombrie 2011).
În baza art. 291
C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen. și
art. 320
1
C. proc. pen., condamnă pe inculpatul S.C.F. la două pedepse
de câte 3 ani închisoare (cea de a doua faptă din octombrie 2011 și fapta din septembrie
2011).
În baza art. 86
5
alin. (1) C. pen., anulează suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de
1 an și 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 139
din 13 decembrie 2011 a Tribunalului Teleorman, definitivă prin decizia penală
nr. 65 din 5 martie 2012 a Curții de Apel București, pe care o contopește în baza
art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen., cu pedepsele aplicate prin prezenta,
urmând ca inculpatul S.C.F. să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare,
în regim de detenție.
Înlătură aplicarea
art. 71-art. 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen.
Deduce din pedeapsa
aplicată inculpatului perioada reținerii și arestării preventive de la 7
noiembrie 2011 la 20 decembrie 2011.
Menține celelalte
dispoziții ale hotărârilor atacate.
Onorariul pentru
apărătorul desemnat din oficiu, în sumă de 200 RON, se va plăti din fondul Ministerului
Justiției.
Definitivă.
Pronunțată, în
ședință publică, azi 13 februarie 2014.