ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 367/2015

Deliberând asupra recursului constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 61/F din 2 aprilie 2013 pronunțată de Tribunalul Teleorman, secția penală, în temeiul art. 334 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a uneia dintre faptele penale reținute în sarcina inculpatului A.G., din infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (3) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 - art. 42 C. pen. în art. 215 alin. (1) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 - art. 42 C. pen.; În temeiul art. 215 alin. (1) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 - art. 42 C. pen. și art. 320 1 C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A.G. la pedeapsa de 3 ani închisoare, În temeiul art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 320 1 C. proc.

pen., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 6 luni închisoare, În temeiul art. 292 C. pen., cu aplicarea art. 320 C. proc. pen., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 6 luni închisoare, În temeiul art. 292 C. pen., cu aplicarea art. 320 C. proc. pen., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 6 luni închisoare, În temeiul art. 84 alin. (1) pct. 3 din Legea nr. 59/1934, cu aplicarea art. 320 1 C. proc. pen., a fost condamnat același inculpat la pedepsele amenzii penale în sumă de 4.000 lei vechi și de 1 an închisoare, În temeiul art. 85 C. pen., a anulat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 2 ani închisoare, aplicată prin Sentința penală nr. 146 din 16 octombrie 2012 a Tribunalului Teleorman.

S-a constatat că infracțiunile din această cauză sunt concurente cu infracțiunea pentru care a fost condamnat prin Sentința penală nr. 146 din 16 octombrie 2012 a Tribunalului Teleorman și în temeiul art. 33 lit. a) C. pen., raportat la art. 34 lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (3) C. pen. și art. 36 alin. (1) C. pen., a contopit pedepsele închisorii aplicate în această cauză cu pedeapsa închisorii aplicată Sentința penală nr. 146 din 16 octombrie 2012 a Tribunalului Teleorman, astfel că inculpatul va executa pedeapsa închisorii cea mai grea, și anume pedeapsa de 3 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen. S-a făcut aplicarea art. 71 C. pen.

- art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen., În temeiul art. 88 C. pen., a dedus perioada reținerii de la data de 6 octombrie 2010, ora 14,00, la data de 7 octombrie 2010, ora 14,00. În temeiul art. 86 1 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 86 2 C. pen. și al art. 71 alin. ultim C. pen., a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante de 3 ani închisoare și a pedepsei accesorii, pe durata termenului de încercare de 7 ani.

În temeiul art. 86 3 alin. (1) C. pen., l-a obligat pe inculpat ca, pe durata termenului de încercare, să se supună măsurilor de supraveghere: - de a se prezenta, la datele stabilite, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Teleorman, - de a anunța, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință, orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea, - de a comunica și justifica schimbarea locului de muncă, - de a comunica informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență, I s-a atras atenția asupra dispozițiilor art. 86 C. pen. În temeiul art. 14 C. proc. pen. raportat la art. 346 C. proc.

pen., cu aplicarea art. 1.349 C. civ., a admis acțiunile civile formulate de părțile civile SC "A.X." SRL Frăsinet și SC "C.O." SRL Italia, obligându-l pe inculpat, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC "A." SRL Frăsinet, la plata sumelor de 101.462,26 lei noi către partea civilă SC "A.X." SRL Frăsinet și de 118.106,25 lei noi către partea civilă SC "C.O." SRL Italia; L-a obligat pe inculpat, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC "A." SRL Frăsinet, la plata sumei de 3.000 lei noi, cu titlu de cheltuieli judiciare statului; A anulat înscrisurile falsificate, și anume borderoul de achiziții și declarațiile; A dispus comunicarea hotărârii la Oficiul Registrului Comerțului.

Instanța de fond a reținut că, prin rechizitoriul din data de 26 septembrie 2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Teleorman, din Dosarul nr. 225/P/2010, s-a reținut că inculpatul A.G., asociat și administrator la SC "A." SRL Frăsinet, județul Teleorman, înregistrată la Registrul Comerțului pe data de 23 august 2007, având ca obiect, printre altele, comerțul cu cereale, a încheiat cu partea vătămată SC "C.O." SRL Italia, prin reprezentant convențional R.C., contractele de vânzare-cumpărare, denumite acord de vânzare-cumpărare, nr. 144 din 29 iunie 2010, pentru vânzarea cantității de 100 tone rapiță, și nr. 145 din 6 iulie 2010, pentru vânzarea cantității de 200 tone rapiță, cumpărătorul plătind, în avans, suma de 17.500 euro, prețul pentru cantitatea de 115 tone rapiță, și, de asemenea, pentru a livra marfa, a intrat în relații comerciale cu partea vătămată SC "A.X." SRL Frăsinet, reprezentată prin administrator P.R.E., căruia i-a arătat documente bancare care atestau că i-a fost virată în contul bancar suma de 17.500 euro, astfel că, pe data de 2 iulie 2010, a ridicat, în trei rânduri, de la SC "A.X." SRL Frăsinet, cu care convenise să plătească marfa în numerar, cantitatea de 69 tone rapiță, pe care a expediat-o părții vătămate SC "C.O." SRL Italia, întocmind către aceasta facturile fiscale seria AA, nr. 0000001 din 2 iulie 2010 pentru cantitatea de 21,880 tone,

seria AA, nr. 0000002 din 2 iulie 2010 pentru cantitatea de 23,300 tone și seria AA, nr. 0000003 din 2 iulie 2010 pentru cantitatea de 23,520 tone, însă, întrucât, din rea-credință, nu a plătit, i-a lăsat reprezentantului SC "A.X." SRL Frăsinet, cu titlu de garanție, fila CEC BRDE 1BE 0165151 din data de 12 iulie 2010, în valoare de 101.462,26 lei noi, refuzată la plată, pentru lipsă disponibil. De asemenea, pentru a putea ridica din bancă suma de 17.500 euro virată de partea vătămată SC "C.O." SRL Italia, a întocmit, în fals, un borderou de achiziții din data de 2 iulie 2010, conform căruia rapiță a fost cumpărată de la diverse persoane fizice, și, totodată, a declarat, în fals, pe propria răspundere, în fața B.R.D.

- G.S.G. S.A., de două ori, pe datele de 2 iulie 2010 și de 9 iulie 2010, că suma respectivă provine din vânzarea rapiței cumpărată de la persoane fizice. A mai reținut că, prin Sentința penală nr. 146 din 16 octombrie 2012 a Tribunalului Teleorman, i-a fost aplicată pedeapsa de 2 ani închisoare, a cărei executare a fost suspendată condiționat. A reținut că inculpatul a recunoscut săvârșirea faptelor, așa încât a făcut aplicarea art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. În motivare, s-a arătat că, în cursul urmăririi penale, au fost administrate probe clare de vinovăție, și anume plângerea penală formulată de B.R.D. - G.S.G.

S.A., privind emiterea de către inculpat a unei file CEC, cu încălcarea dispozițiilor Legii nr. 59/1934, cu atașarea documentelor; plângerea penală formulată de partea vătămată SC "C.O." SRL Italia, prin reprezentant R.C., cu împuternicirea și declarațiile acestuia; contractele de vânzare-cumpărare, denumite acord de vânzare-cumpărare, încheiate între SC "A." SRL Frăsinet și SC "C.O." SRL Italia, în limbile română și italiană; facturile pro forma emise de SC "A." SRL Frăsinet, pentru a putea primi, în concret, de la SC "C.O." SRL Italia diferența de bani, în euro; facturile fiscale emise de SC "A." SRL Frăsinet, prin inculpat, către SC "C.O." SRL Italia; declarația reprezentantului P.R.E.

al părții vătămate SC "A.X." SRL Frăsinet; factura fiscală și avizele de însoțire a mărfii, emise de SC "A.X." SRL Frăsinet, pentru cantitatea de 69 tone rapiță, vândută către SC "A." SRL Frăsinet; fila CEC, în fotocopie, pe care inculpatul i-a lăsat-o, cu titlu de garanție, reprezentantului părții vătămate SC "A.X." SRL Frăsinet, pentru plata cantității de 69 tone rapiță, cu documentele din care rezultă refuzul de plată; adresa de răspuns a B.R.D. - G.S.G. SA, privind situația financiară a SC "A." SRL Frăsinet, cu documente bancare trimise de bancă; borderoul falsificat de inculpat, declarațiile făcute în baza acestuia la bancă și documentele privind ridicarea sumei de 17.500 euro, în numerar, de la bancă; raportul de expertiză fiscală judiciară, cu suplimentele nr. 23 din 9 octombrie 2012 și nr. 25 din 25 noiembrie 2013; declarațiile de recunoaștere ale inculpatului.

Cât privește încadrarea juridică, a arătat că, în mod corect, s-a reținut prin rechizitoriu că inculpatul i-a indus și menținut în eroare pe cei doi reprezentanți ai societăților comerciale în baza aceleiași rezoluții infracționale, astfel că prejudiciul material se însumează. Însă, expertul judiciar a stabilit, fără echivoc, că prejudiciul material este în cuantum total de 171.568,51 lei noi, din care suma de 101.462,26 lei noi către partea vătămată SC "A.X." SRL Frăsinet, cu titlu de contravaloare marfă neplătită, și suma de 70.106.25 lei noi către partea vătămată SC "C.O." SRL Italia, cu titlu de contravaloare marfă plătită în avans și nelivrată. Totodată, în nota precizatoare, expertul judiciar a arătat că facturile fiscale de livrare nu conțin T.V.A., iar SC "C.O." SRL Italia, importatorul cantității de 69 tone de rapiță, nu a plătit această taxă furnizorului direct SC "A." SRL Frăsinet.

De asemenea, în suplimentul la raportul de expertiză, a precizat că suma de 11.500 euro, aferentă facturii pro forma nr. 6 din 15 iulie 2010, nu a fost onorată la plată de către SC "C.O." SRL Italia, furnizorul SC "A." SRL Frăsinet nu a emis factură fiscală către cumpărător, iar emiterea acesteia nu generează consecințe juridice patrimoniale, fiscale ori de altă natură, nici pentru participanții la circuitul comercial, nici pentru bugetul general consolidat al statului. Așadar, întrucât suma stabilită de către expertul judiciar nu are valoarea de 200.000 lei noi, potrivit art. 146 C. pen., fapta penală întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1) și (3) C. pen.

La individualizarea judiciară a pedepselor închisorii, au fost avute în vedere dispozițiile art. 72 C. pen., respectiv limitele speciale ale pedepselor închisorii, reduse cu o treime, potrivit art. 320 alin. (7) C. proc. pen., gradul ridicat de pericol social al faptelor penale, prin împrejurările concrete de comitere și prin urmările produse, circumstanțele personale ale inculpatului, care prezintă afecțiuni grave ale sănătății, suferind o intervenție chirurgicală, a dat dovadă de perseverență infracțională, fiind anterior condamnat pentru infracțiuni de aceeași natură, și a recunoscut comiterea infracțiunilor, apreciind că scopul legii penale poate fi atins prin aplicarea unor pedepse orientate ușor peste minimul special prevăzut.

În termen legal, Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman a declarat apel, pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea în scris și orală a apelului, Ministerul Public a susținut că sentința penală este: - nelegală, sub aspectul încadrării juridice a faptelor penale, respectiv, în mod greșit, pe de o parte, instanța de fond a înlăturat alin. (5) de la art. 215 C. pen., atâta timp cât prejudiciul material total depășește limita de sumă de 200.000 lei noi, prevăzută de art. 146 C. pen., întrucât, în considerente, a stabilit că suma de 11.500 euro nu a fost plătită de către partea civilă SC "C.O." SRL, cu toate că această plată rezultă din extrasul de cont furnizat de R.B.

și din suplimentul la raportul de expertiză fiscală judiciară, în cuprinsul căruia s-a menționat că suma de 11.500 euro a intrat în contul de disponibil în valută al SC "A." SRL pe data de 16 iulie 2010, fiind ridicată pe data de 19 iulie 2010 de către inculpat, după efectuarea schimbului valutar, iar, pe de altă parte, în raport cu Decizia de îndrumare a plenului Tribunalului Suprem nr. 1/1970, conform căreia banca nu este o unitate dintre cele menționate la art. 145 C. pen., nu puteau fi reținute o infracțiune de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 C. pen., și două infracțiuni de fals în declarații, prevăzute de art. 292 C. pen., ci o infracțiune de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, prevăzută de art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

(3 acte materiale). Totodată, în mod nelegal, instanța de fond a făcut aplicarea procedurii simplificate, prevăzută de art. 320 1 alin. (1) și (7) C. proc. pen., atâta timp cât inculpatul nu a fost de acord cu valoarea prejudiciului material, care a atras, de altfel, reținerea alin. (5) de la art. 215 C. pen. În același timp, referitor la infracțiunea prevăzută de art. 84 alin. (1) pct. 3 din Legea nr. 59/1934, prima instanță, în mod nelegal, pe de o parte, i-a aplicat inculpatului pedeapsa amenzii penale cumulativ cu pedeapsa închisorii, iar, pe de altă parte, cuantumul pedepsei închisorii de 1 an închisoare depășește maximul special de 8 luni închisoare, astfel cum a fost redus cu o treime potrivit art. 320 1 alin. (7) C. proc.

pen.; - netemeinică, prin greșita individualizare a pedepselor închisorii atât sub aspectul cuantumului, cât și al modalității de executare, raportat la natura și gravitatea faptelor penale, prin modalitatea de comitere, precum și la împrejurarea că inculpatul a fost condamnat pentru infracțiunea de evaziune fiscală, aflată în concurs cu infracțiunile din această cauză, pe fondul frecvenței acestui fenomen infracțional, solicitând aplicarea unor pedepse cu închisoarea într-un cuantum mai ridicat și cu executare în regim de detenție. La termenul de judecată din data de 16 septembrie 2013, Curtea a procedat la audierea intimatului-inculpat, a cărui declarație a fost consemnată și atașată la dosar.

Curtea, din oficiu, a dispus audierea reprezentantului P.R.E. al părții vătămate SC "A.X." SRL Frăsinet, ascultat la termenul de judecată din data de 14 octombrie 2013, a reprezentantului convențional R.C. al părții vătămate SC "C.O." SRL Italia, precum și a martorilor de la urmărirea penală P.I. și P.Ș., toți trei audiați la termenul de judecată din data de 11 noiembrie 2013. Intimatul-inculpat a formulat, fiindu-i încuviințată, proba cu înscrisuri în circumstanțiere, depunând la dosar un set de acte medicale, în fotocopie. Prin Decizia penală nr. 298/A din 25 noiembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman împotriva Sentinței penale nr. 61/F din 2 aprilie 2013 a Tribunalului Teleorman, secția penală, din Dosarul nr. 4367/87/2011.

A desființat, în parte, sentința penală apelată și, în fond, rejudecând; A descontopit pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare, cu 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen., aplicată inculpatului A.G., în pedepsele componente, pe care le-a repus în individualitatea lor. A înlăturat dispoziția privind schimbarea încadrării juridice, la cererea inculpatului, din infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (3) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 - art. 42 C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 - art. 42 C. pen. În temeiul art. 334 C. proc.

pen., a respins, ca nefondată, cererea Ministerului Public de schimbare a încadrării juridice dintr-o infracțiune de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 C. pen., și două infracțiuni de fals în declarații, prevăzute de art. 292 C. pen., într-o infracțiune de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, prevăzută de art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (3 acte materiale) A înlăturat aplicarea dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen. În temeiul art. 215 alin. (1), (3) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 alin. (1) lit. c) și alin. (2) C. pen., raportat la art. 76 alin. (1) lit. a) și alin. (2) C. pen., cu referire la art. 65 alin. (2) și (3) C. pen., a condamnat pe inculpatul A.G.

la pedeapsa de 5 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) (dreptul de a fi administrator al unei societăți comerciale) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în convenții, cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată. În temeiul art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. c) și alin. (2) C. pen. raportat la art. 76 alin. (1) lit. e) teza I C. pen., a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată. În temeiul art. 84 alin. (1) pct. 3 din Legea nr. 59/1934 cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. c) și alin. (2) C. pen.

raportat la art. 76 alin. (1) lit. e) teza I C. pen., a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 5 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de emitere a unui CEC căruia îi lipsesc elemente esențiale. În temeiul art. 36 alin. (1), C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen.

și art. 35 alin. (3) C. pen., a contopit pedepsele cu închisoarea aplicate în această cauză cu pedeapsa de 2 ani închisoare, aplicată prin Sentința penală nr. 146 din 16 octombrie 2012 a Tribunalului Teleorman, secția penală, din Dosarul nr. 1843/87/2012, definitivă, prin neapelare, la data de 30 decembrie 2012, pentru care s-a dispus, potrivit art. 85 C. pen., anularea suspendării condiționate, și a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa închisorii cea mai grea, și anume pedeapsa de 5 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), teza a II-a, lit. b) și c) (dreptul de a fi administrator al unei societăți comerciale) C. pen. În temeiul art. 71 alin. (1) și (2) C. pen., a interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei închisorii, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen.

În temeiul art. 88 alin. (1) C. pen., a dedus durata reținerii din data de 6/7 octombrie 2010. A înlăturat aplicarea dispozițiilor art. 86 1 și urm. C. pen. și art. 71 alin. (5) C. pen. În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., a achitat pe inculpat pentru două infracțiuni de fals în declarații prevăzute de art. 292 C. pen. A menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale. În temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Analizând actele și lucrările dosarelor, precum și sentința penală apelată, atât din punct de vedere al motivelor de nelegalitate și de netemeinicie invocate, cât și din oficiu, potrivit art. 371 alin. (2) C. proc.

pen., Curtea a apreciat că apelul este fondat. Astfel, referitor la încadrarea juridică, a constatat că prima instanță, deși, pe latură civilă, 1-a obligat pe inculpat la plata către cele două părți civile SC "C.O." SRL Italia și SC "A.X." SRL Frăsinet, cu titlu de daune materiale, a unei sume totale de 219.568,51 lei noi, care, în mod evident, depășește valoarea de 200.000 lei, prevăzută de art. 146 C. pen., a dispus înlăturarea alin. (5), privind consecințele deosebit de grave, de la infracțiunea de înșelăciune, prevăzută de art. 215 C. pen., având în vedere faptul că la stabilirea urmării imediate a acestei infracțiuni nu trebuie avut în vedere T.V.A.-ul, așa după cum, de altfel, s-a apărat inculpatul.

Curtea a avut în vedere suplimentul nr. 25 din 25 noiembrie 2013 la raportul de expertiză fiscală judiciară nr. 3 din 11 mai 2012, întocmit de consultantul fiscal L.B., care a ținut seama de toate înscrisurile necesare pentru stabilirea, în mod clar, a operațiunilor comerciale și bancare între cele trei societăți comerciale, conform căruia prejudiciul material total este în sumă de 219.568,51 lei noi, din care suma de 19.637,86 lei reprezintă T.V.A. Curtea a constatat că doar relațiile comerciale intracomunitare nu sunt purtătoare de T.V.A., astfel că raportul comercial dintre SC "A.X." SRL Frăsinet, în calitate de furnizor, și SC "A." SRL Frăsinet, în calitate de beneficiar, nu este scutit de T.V.A.

Potrivit facturii fiscale seria AGR 011 din data de 3 iulie 2010, în sumă de 101.462,26 lei noi, emisă de furnizorul SC "A.X." SRL Frăsinet, la valoarea de 81.824,40 lei noi, reprezentând prețul cantității de 68,76 tone de rapiță, T.V.A.-ul este în sumă de 19.637,86 lei. Împrejurarea că taxa pe valoarea adăugată este deductibilă nu are nici un fel de relevanță juridică, atâta timp cât inculpatul, deși a primit marfa, nu a plătit suma trecută în factura fiscală, care trebuia efectiv plătită, în totalitatea sa, și nu trunchiat, însemnând doar prețul mărfii. Ca atare, Curtea a apreciat că încadrarea juridică a infracțiunii de înșelăciune, așa cum a fost reținută prin rechizitoriu este corectă. Cât privește aplicarea procedurii simplificate, prevăzută de art. 320 1 alin. (1) și (7) C. proc.

pen., Curtea a constatat că, prin declarația sa din data de 28 noiembrie 2012, de la instanța de fond, inculpatul a menționat, în mod expres, că nu recunoaște cuantumul prejudiciului material reținut prin rechizitoriu, nefiind de acord cu suma care reprezintă T.V.A.-ul. Ori, pentru a putea beneficia de dispozițiile art. 320 1 alin. (1) și (7) C. proc. pen., recunoașterea situației de fapt trebuie să fie totală, și nu trunchiată, iar probele trebuie să fie însușite în tot ansamblul acestora, și nu în mod selectiv.

Procurorul a considerat că nu este necesară efectuarea unei expertize tehnice judiciare contabilă, pentru determinarea cuantumului total al prejudiciului material creat în patrimoniul celor două părți vătămate societăți comerciale, fiindu-i suficiente înscrisurile aflate la dosar, astfel că inculpatul, nefiind de acord cu valoarea totală a pagubei materiale pe care a creat-o, avea posibilitatea de a solicita această probă științifică încă din faza urmăriri penale, și nu abia în fața instanței de fond. Ca atare, nu există nicio culpă a organelor judiciare în modalitatea în care au fost administrate probele, așa după cum a susținut intimatul-inculpat. Oricum, inculpatul a contestat includerea taxei pe valoarea adăugată în cuantumul prejudiciului material tocmai pentru că suma fără T.V.A.

era cu puțin sub cuantumul de 200.000 lei prevăzut de art. 146 C. pen. Însă, chiar și o asemenea apărare, prin care se contestă însăși urmarea imediată a infracțiunii de înșelăciune, componentă esențială a laturii obiective, nu înseamnă altceva decât nerecunoașterea faptei penale, așa cum a fost reținută prin actul de sesizare a instanței de judecată, care exclude aplicarea procedurii simplificate. Întrucât printre motivele de trimitere, spre rejudecare, prevăzute, în mod expres, de art. 379 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., nu se regăsește nejudecata fondului, Curtea, având în vedere caracterul devolutiv integral al apelului, a procedat la readministrarea probatoriului de la urmărirea penală. Curtea a constatat că, într-adevăr, există probe clare de vinovăție, a căror lipsă de temeinicie nu a putut fi dovedită de inculpat, potrivit art. 66 alin. (2) C. proc.

pen. Pe lângă declarațiile de recunoaștere a vinovăției ale inculpatului, Curtea a avut în vedere: - plângerea penală formulată de B.R.D. - G.S.G.

S.A., cu atașarea filei CEC BRDE 1BE 0165151 din data de 12 iulie 2010, în valoare de 101.462,26 lei noi, în fotocopie, - plângerea penală formulată de partea vătămată SC "C.O." SRL Italia, prin reprezentant R.C., cu împuternicire din data de 22 iulie 2010 și cu declarațiile acestuia, - contractele de vânzare-cumpărare, denumite acord de vânzare-cumpărare nr. 144 din 29 iunie 2010 și nr. 145 din 6 iulie 2010, încheiate între SC "A." SRL Frăsinet, în calitate de vânzător, și SC "C.O." SRL Italia, în calitate de cumpărător, în limbile română și italiană, - facturile pro forma din data de 29 iunie 2010, nr. 4 din 6 iulie 2010, ambele pentru suma de 17.250 Euro, pentru cantitatea de 69 tone de rapiță, nr. 6 din 15 iulie 2010, pentru suma de 11.500 Euro, pentru cantitatea de 46 tone rapiță, toate emise de SC "A." SRL Frăsinet către SC "C.O." SRL Italia, - facturile fiscale seria AA, nr. 0000001 din 2 iulie 2010, pentru suma de 14.068 lei noi, seria AA, nr. 0000002 din 2 iulie 2010, pentru suma de 25.630 lei noi, și seria AA, nr. 0000003 din 2 iulie 2010 pentru suma de 25.872 lei noi, - adresa comunicată de SC "F." SRL Arad, prin care arată că a realizat transportul mărfii, încărcată pe data de 2 iulie 2010, către SC "C.O." SRL Italia, cu documente doveditoare, - declarațiile reprezentantului P.R.E.

al părții vătămate SC "A.X." SRL Frăsinet, - fila CEC BRDE 1BE 0165151 din data de 12 iulie 2010, emisă de SC "A." SRL Frăsinet, în valoare de 101.462,26 lei noi, cu refuzul de plată; - factura fiscală seria AGR 011 din data de 3 iulie 2010, în valoare de 101.462,26 lei noi, emisă de furnizorul SC "A.X." SRL Frăsinet, avize de însoțire a mărfii seria AGR, nr. 00000060 din 2 iulie 2010, seria AGR, nr. 00000061 din 2 iulie 2010, seria AGR, nr. 00000062 din 3 iulie 2010, toate emise de SC "A.X." SRL Frăsinet către SC "A." SRL Frăsinet, borderou centralizator, întocmit de SC "A.X." SRL Frăsinet, pentru depunerea, pe data de 12 iulie 2010, a filei CEC la bancă, cu refuzul de plată nr. 325 din 15 iulie 2010, comunicat de B.R.D.

- G.S.G. S.A., - borderoul de achiziție nr. 2 din 10 iulie 2010, întocmit de SC "A." SRL Frăsinet, - procesul-verbal din data de 10 noiembrie 2011, întocmit de I.P.J. Teleorman - Serviciul de Investigare a Fraudelor, de verificare a persoanelor trecute în borderoul de achiziție nr. 2 din 10 iulie 2010, întocmit de SC "A." SRL Frăsinet, cu fișele de evidență pentru CNP și cu declarațiile martorilor P.I. și P.Ș., conform cărora nu au vândut niciodată rapiță inculpatului, - documente transmise de B.R.D. - G.S.G.

S.A., prin adresa nr. 512 din 1 septembrie 2010, printre care extrase de cont, dovezi ale operațiunilor cu și fără numerar, cu privire la SC "A." SRL Frăsinet, precum și borderoul de achiziție nr. 2 din data de 10 iulie 2010, întocmit de SC "A." SRL Frăsinet, - raportul de expertiză fiscală judiciară nr. 3 din 11 mai 2012, cu suplimentul nr. 25 din 25 februarie 2013, întocmite de consultantul fiscal L.B., cu înscrisurile suplimentare solicitate, de expertul tehnic judiciar referitoare la plata efectivă de către partea vătămată SC "C.O." SRL Italia a sumei de 11,500 euro către SC "A." SRL Frăsinet. Însă, cât privește cele două infracțiuni de fals în declarații, prevăzute de art. 292 C. pen., constând în completarea, în fals, în fața B.R.D.

- G.S.G. S.A., a declarațiilor privind identitatea beneficiarului real din data de 2 iulie 2010 și din data de 9 iunie 2010, Curtea a apreciat că unitatea bancară nu face parte din categoria instituțiilor prevăzute de art. 145 C. pen. , astfel că lipsește acest element esențial al laturii obiective. Pe cale de consecință, nu s-a dispus schimbarea încadrării juridice dintr-o infracțiune de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 C. pen., și două infracțiuni de fals în declarații, prevăzute de art. 292 C. pen., într-o infracțiune de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, prevăzută de art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (3 acte materiale), așa după cum a solicitat Ministerul Public, în raport cu Decizia de îndrumare a plenului Tribunalului Suprem nr. 1/1970, prin care s-a stabilit că banca nu este o unitate care să facă parte din categoria instituțiilor publice menționate la art. 145 C. pen.

Desigur că infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen., prin întocmirea, în fals, de către inculpat a borderoului de achiziție nr. 2 din 10 iulie 2010, în care a menționat diverse persoane fizice, reale sau fictive, de la care a cumpărat rapița, își păstrează elementele sale constitutive distincte, nefiind condiționat de prezentarea acestuia către o anume entitate publică.

Referitor la individualizarea pedepselor închisorii, Curtea a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen., respectiv limitele speciale prevăzute de legea penală, cuprinse între 10 ani închisoare și 20 ani închisoare pentru infracțiunea de înșelăciune, cu consecințe deosebit de grave, între 3 luni închisoare și 2 ani închisoare, alternativ cu pedeapsa amenzii penale pentru infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, între 6 luni închisoare și 1 an închisoare, alternativ cu pedeapsa amenzii penale pentru infracțiunea de emitere a unei file CEC fără a conține elementele esențiale, gradul relativ ridicat de pericol social al faptelor penale, în ansamblul lor, prin modalitatea de comitere și prin cuantumul mare al prejudiciului material însumat, care nu a fost acoperit nici măcar în parte, persoana inculpatului, în vârstă de 48 de ani la data comiterii faptelor penale, a declarat că are studii medii și că este pensionar, prezintă o patologie cardiacă, fiind supus unei intervenții chirurgicale de înlocuire a valvei aortice și a aortei ascendente, după cum rezultă din biletul de ieșire din spital, emis la data de 11 octombrie 2013, de către C.C.U.B.C.

"A.V.C.", București, în anii 2008 și 2010 i-au fost aplicate două sancțiuni ale amenzii administrative, pentru fapte la regimul circulației pe drumurile publice, atitudinea procesuală sinceră, de recunoaștere a vinovăției, astfel că va reține în favoarea sa circumstanța atenuantă judiciară prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., perioada relativ îndelungată de timp care s-a scurs de la data comiterii faptelor penale, așa încât va reține în favoarea sa dispozițiile art. 74 alin. (2) C. pen., stările de agravare a răspunderii penale ale formei continuate, cu privire la infracțiunea de înșelăciune, și concursului de infracțiuni, respectiv trei infracțiuni comise în această cauză și infracțiunea de evaziune fiscală, în formă continuată, pentru care, prin Sentința penală nr. 146 din 16 octombrie 2012 a Tribunalului Teleorman, secția penală, din Dosarul nr. 1843/87/2012, definitivă, prin neapelare, la data de 30 decembrie 2012, i-a fost aplicată pedeapsa de 2 ani închisoare, a cărei executare a fost suspendată condiționat, pe durata termenului de încercare de 4 ani, anulată, în mod corect, de către instanța de fond.

O altă nelegalitate comisă de instanța de fond a constat în aplicarea pedepsei complementare nu pe lângă pedeapsa închisorii pentru infracțiunea de înșelăciune, așa cum este firesc, ci direct pe lângă pedeapsa rezultantă a închisorii. Împotriva Deciziei penale nr. 298/A din 25 noiembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, Secția I penală, a declarat recurs inculpatul A.G. Prin motivele scrise de recurs, depuse la 21 octombrie 2014 (data înregistrării), cu depășirea termenului prevăzut de art. 385 10 alin. (2) C. proc. pen. anterior, recurentul inculpat A.G. a invocat incidența cazului de casare prev. de art. 385 9 alin. (1) pct. 17 2 C. proc. pen. anterior. Recurentul inculpat a criticat hotărârea instanței de apel cu privire la greșita stabilire a cuantumului prejudiciului cu consecința reținerii alin. (5) al art. 215 C. pen.

anterior. De asemenea, a arătat că printr-o greșită aplicare a legii au fost înlăturate dispozițiile art. 320 C. proc. pen. și art. 86 și urm. C. pen. anterior. În final, a solicitat aplicarea legii penale mai favorabile. Recursul a fost declarat la data de 29 noiembrie 2013, înainte de intrarea în vigoare a noului C. proc. pen. și înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 16 mai 2014. Preliminar, Înalta Curte apreciază că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013, conform cărora recursurile în "curs de judecată" la data intrării în vigoare a legii noi, declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competența Înaltei Curți de Casație și Justiție și se judecă potrivit dispozițiilor privitoare la recurs prevăzute în C. proc.

pen. anterior. Chiar dacă Legea nr. 255/2013 nu reglementează explicit ipoteza cererilor de recurs depuse înainte de data intrării în vigoare a noului C. proc. pen. împotriva deciziilor pronunțate în apel, cu privire la care termenul de declarare a căii ordinare de atac a recursului expirase la data intrării în vigoare a legii noi (01 februarie 2014), cereri de recurs care au fost transmise Înaltei Curți de Casație și Justiție ulterior intrării în vigoare a noului C. proc. pen., o astfel de soluție este justificată de mai multe argumente. Cererile de recurs depuse anterior intrării în vigoare a noului C. proc. pen.

împotriva deciziilor pronunțate în apel cu privire la care termenul de declarare a căii ordinare de atac a recursului expirase la data intrării în vigoare a legii noi nu pot fi considerate cereri de recurs în casație, întrucât art. 11 alin. (3) din Legea nr. 255/2013 reglementează această soluție exclusiv pentru cererile de recurs depuse anterior intrării în vigoare a legii noi împotriva deciziilor pronunțate în apel cu privire la care termenul de declarare a căii ordinare de atac a recursului nu expirase la data intrării în vigoare a noului C. proc. pen. Prin formularea "cererile de recurs împotriva deciziilor prevăzute la alin. (1)", utilizată în art. 11 alin. (3) din Legea nr. 255/2013, se înțelege cererile de recurs împotriva deciziilor pronunțate în apel înainte de intrarea în vigoare a noului C. proc.

pen. cu privire la care termenul de declarare a căii ordinare de atac a recursului nu expirase la data intrării în vigoare a legii noi. Deciziile pronunțate în apel cu privire la care termenul de declarare a căii ordinare de atac a recursului expirase la data intrării în vigoare a legii noi nu sunt definitive și, prin urmare, nu permit exercitarea căii extraordinare de atac a recursului în casație. În temeiul dispozițiilor art. 11 alin. (5) din Legea nr. 255/2013, numai deciziile pronunțate în apel cu privire la care termenul de declarare a căii ordinare de atac a recursului nu expirase la data intrării în vigoare a noului C. proc. pen. devin definitive la această dată. Recursurile declarate împotriva deciziilor pronunțate în apel cu privire la care termenul de declarare a căii ordinare de atac a recursului expirase la data intrării în vigoare a noului C. proc.

pen. trebuie soluționate în mod unitar, potrivit aceleiași reglementări. În lipsa unei dispoziții legale, transmiterea sau netransmiterea cererii de recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție până la data intrării în vigoare a noului C. proc. pen. nu poate constitui un element care să justifice diferențe în soluția adoptată cu privire la reglementarea aplicabilă. Examinând recursul formulat de inculpatul A.G., conform dispozițiilor art. 385 9 C. proc. pen. anterior, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013 dar și a prevederilor art. 5 C. pen. privind aplicarea legii penale mai favorabile, Înalta Curte constată următoarele: Primul termen de soluționare a recursului a fost stabilit la 12 septembrie 2014, recurentul inculpat fiind înștiințat de acest termen, încă din data de 23 mai 2014 (dovada de îndeplinire a procedurii de citare de la fila 10). Potrivit art. 385 10 alin. (1) și (2) C. proc.

pen. anterior, recursul trebuie motivat prin cererea de recurs sau printr-un memoriu separat, care trebuie depus la instanța de recurs cu cel puțin 5 zile înainte de primul termen de judecată. Recurentul a formulat motivele de recurs cu depășirea acestui termen, care expira la 06 septembrie 2014, fiind înregistrat la Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 21 octombrie 2014, cu 3 zile înaintea celui de-al doilea termen din 24 octombrie 2014. Este adevărat că recurentul a depus acte din care rezulta că a fost internat în spital în perioada 10 septembrie - 18 septembrie 2014 însă termenul de depunere a motivelor scrise de recurs expirase la 06 septembrie 2014. Conform art. 385 10 alin. (2 1 ) C. proc.

pen. anterior, în cazul în care nu se respectă termenul prev. de alin. (2) al art. 385 10 C. proc. pen., instanța de recurs examinează numai cazurile de casare care, potrivit art. 385 alin. (3) C. proc. pen. anterior se iau în considerare din oficiu. Criticile recurentului inculpat privind greșita încadrare juridică a faptei prin reținerea formei calificate a infracțiunii de înșelăciune, respectiv a alin. (5) al art. 215 C. pen. anterior, s-ar fi circumscris cazului de casare prevăzut de art. 385 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen. anterior, care însă a fost abrogat prin Legea nr. 2/2013. Ca atare, nu mai pot fi examinate prin prisma acestui caz de casare. Înalta Curte nu poate examina critica nici prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 17 2 C. proc.

pen. anterior, care vizează situația în care hotărârea este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greșită aplicare a legii, întrucât a fost exclus din categoria acelora care se iau în considerare din oficiu, fiind necesară, pentru a putea fi examinat, depunerea motivelor scrise de recurs în termenul prevăzut de lege. Pentru aceleași motive instanța de recurs nu mai poate examina criticile vizând greșita înlăturare a dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen. anterior și greșita individualizare a pedepsei sub aspectul modalității de executare, circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 385 alin. (1) pct. 17 2 C. proc. pen. anterior. În concluzie, Înalta Curte ținând seama de prevederile art. 385 10 alin. (2 1 ) C. proc.

pen. anterior, precum și art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen. anterior, care nu mai enumera printre cazurile de casare ce pot fi luate în considerare din oficiu și pe cel reglementat de 172, nu va proceda la examinarea criticilor formulate de inculpat, nefiind îndeplinite condițiile formale prevăzute de art. 385 10 alin. (2) C. proc. pen. anterior. Criticile recurentului privind aplicarea unei pedepse în regim de detenție și solicitarea acestuia de a se dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei nu pot fi examinate nici prin prisma cazului de casare prev. de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen. anterior, întrucât prin Legea nr. 2/2013 a fost modificat, prin înlăturarea tezei privind greșita individualizare a pedepsei, stabilindu-se că hotărârile sunt supuse casării doar atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Or, în cauză, recurentul a criticat decizia penală pronunțată în apel sub aspectul netemeiniciei modalității de executare a pedepsei, situație exclusă cenzurii în recurs, potrivit art. 385 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. anterior, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013. Totodată, Înalta Curte constată că criticile recurentului nu pot fi examinate prin prisma niciunuia dintre cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen. anterior care se iau în considerare din oficiu. Examinând incidența legii penale mai favorabile, Înalta Curte constată că în timpul judecării cauzei în calea de atac exercitată de inculpat, a intrat în vigoare noul C. pen., care a adus modificări ale limitelor speciale ale pedepsei închisorii pentru infracțiunile de nerespectare a regimului armelor și munițiilor și uz de armă letală, fără drept, precum și în ceea ce privește regimul sancționator al concursului de infracțiuni.

Modificările ivite în cursul judecării cauzei în recurs, ca urmare a succesiunii în timp a celor două legi penale, C. pen. anterior și C. pen. în vigoare, impun soluționarea acestui conflict al legilor în timp în scopul determinării legii penale aplicabile în această situație tranzitorie. Cu toate acestea, potrivit art. 15 alin. (2) din Constituția României, legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile. Excepția înscrisă în art. 15 alin. (2) din Constituție impune ca într-o situație tranzitorie cum este cea din prezenta cauză, să se facă aplicarea dispoziției constituționale. Expresie a acestui principiu constituțional este dispoziția din art. 5 alin. (1) C. pen.

potrivit căreia, în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă. Principiul constituțional, chiar în lipsa unui caz de casare prin prisma căruia hotărârea devenită nelegală să fie casată, impune aplicarea retroactivă a legii noi mai favorabile și restabilirea legalității sub acest aspect. Cu privire la mecanismul de aplicare a legii penale mai favorabile, Curtea Constituțională, sesizată cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 C. pen. din 17 iulie 2009 (Legea nr. 286/2009), a pronunțat Decizia nr. 265 din 06 mai 2014, publicată în M. Of., nr. 372/20.05.2014, prin care a statuat aplicarea globală a legii penale mai favorabile.

Determinarea legii penale mai favorabile și alegerea acesteia dintre legile succesive implică, în prealabil, evaluarea, prin comparare, a dispozițiilor penale din legi succesive care își găsesc aplicarea în speță, utilizând așadar criteriul aprecierii in concreto. Pentru a deveni aplicabile dispozițiile mai favorabile din legile succesive, în afara condiției de existență a unei situații tranzitorii, care a fost anterior constatată în cuprinsul acestor considerente, mai este necesar ca fapta ce face obiectul acuzației să fie infracțiune atât potrivit legii sub imperiul căreia a fost comisă cât și conform legii în vigoare la data judecării cauzei, iar dintre legile penale succesive una să fie mai favorabilă.

Examinând cauza sub aspectul îndeplinirii ultimelor două condiții, Înalta Curte constată următoarele: Din perspectiva îndeplinirii condițiilor de incriminare se constată că faptele pentru care a fost condamnat inculpatul au corespondent în noul C. pen., nefiind incidente dispozițiile prevăzute de art. 3 din Legea nr. 187/2012 privind dezincriminarea când fapta comisă sub imperiul legii vechi nu mai constituie infracțiune sub imperiul legii noi datorită lipsei unui element constitutiv ori a formei de vinovăție cerută de lege. În ceea ce privește infracțiunea de înșelăciune, în cele două reglementări succesive, se constată că există unele deosebiri, astfel: Potrivit alin. (1) al art. 215 C. pen.

anterior, "inducerea în eroare a unei persoane, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obține pentru sine sau pentru altul un folos material injust și dacă s-a pricinuit o pagubă, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 12 ani." Alin. (3) prevede o variantă specială a modalității tip și anume "inducerea sau menținerea în eroare a unei persoane cu prilejul încheierii sau executării unui contract, săvârșită în așa fel încât, fără această eroare, cel înșelat nu ar fi încheiat sau executat contractul în condițiile stipulate, se sancționează cu pedeapsa prevăzută în alineatele precedente, după distincțiile acolo arătate." Potrivit alin. (5) înșelăciunea care a avut consecințe deosebit de grave se pedepsește cu închisoare de la 10 la 20 de ani și interzicerea unor drepturi.

În noul C. pen., în prezent în vigoare, infracțiunea de înșelăciune este incriminată în art. 244, după cum urmează: "(1) Inducerea în eroare a unei persoane prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obține pentru sine sau pentru altul un folos patrimonial injust și dacă s-a pricinuit o pagubă, se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani. (2) înșelăciunea săvârșită prin folosirea de nume sau calități mincinoase ori de alte mijloace frauduloase se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani. Dacă mijlocul fraudulos constituie prin el însuși o infracțiune, se aplică regulile privind concursul de infracțiuni.

(3) împăcarea înlătură răspunderea penală." În primul rând se impune observația că legea nouă prevede posibilitatea împăcării părților, ca și cauză de înlăturare a răspunderii penale însă, în cauză, nu poate opera acest motiv de încetare a procesului penal dat fiind faptul că nu a existat o astfel de manifestare de voință din partea inculpatului și a părții civile. Totodată, se observă că înșelăciunea săvârșită în condițiile încheierii unui contract sau al executării acestuia precum și varianta agravată prevăzută în art. 215 alin. (5) C. pen. anterior nu au mai fost menținute prin noua reglementare, însă acesta nu conduce la concluzia dezincriminării faptei care, potrivit noului C. pen., se încadrează în art. 244 alin. (1). Fapta prev. de art. 215 alin. (1), (3) și (5) C. pen.

anterior, reținută în sarcina inculpatului era pedepsită cu închisoarea de la 10 la 20 ani închisoare. În condițiile reținerii formei continuate prev. de art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, dar și a circumstanțelor atenuante prev. de art. 74 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din același cod, instanța de apel a aplicat inculpatului o pedeapsă de 5 ani închisoare, sub minimul special prevăzut de lege, de 10 ani închisoare, care astfel a devenit maxim, în timp ce minimul a fost redus la 3 ani și 4 luni închisoare. În prezent, fapta de înșelăciune este incriminată în art. 244 alin. (1) C. pen., fiind pedepsită cu închisoare de la 6 luni la 3 ani. Prin urmare, potrivit legii noi atât minimul cât și maximul prevăzute de legea veche au fost reduse, ceea ce conduce la concluzia că, in abstracto, aceasta este mai favorabilă.

Cu toate acestea compararea limitelor speciale de pedeapsă din legile succesive nu este suficientă pentru alegerea legii mai favorabile întrucât nu cuantumul abstract al pedepselor prevăzute de legile succesive este hotărâtor, ci pedeapsa concretă ce ar putea fi aplicată în ansamblu. Prin urmare, se impune a fi analizată în concret situația inculpatului sub aspectul stabilirii legii penale mai favorabile, în condițiile unei aplicări globale a legii penale, potrivit deciziei Curții Constituționale. Prin hotărârile atacate s-a reținut că faptele de înșelăciune săvârșite de recurentul inculpat constituie o unitate legală de infracțiune, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 41 alin. (2) C. pen.

anterior, potrivit cărora infracțiunea este continuată când o persoană săvârșește la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiași rezoluții, acțiuni sau inacțiuni care prezintă, fiecare în parte, conținutul aceleiași infracțiuni. În concret, în sarcina inculpatului s-a reținut că, în baza aceleiași rezoluții infracționale, i-a indus și menținut în eroare pe reprezentanții societăților comerciale SC "A.X." SRL Frăsinet și SC "C.O." SRL Italia, producându-le un prejudiciu material în cuantum total de 171.568,51 lei. Potrivit legii noi, respectiv dispozițiilor art. 35 C. pen. în vigoare, a fost introdusă o condiție specială de calificare a infracțiunii continuate referitoare la subiectul pasiv, în sensul că infracțiunea este continuată când o persoană săvârșește la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiași rezoluții și împotriva aceluiași subiect pasiv, acțiuni sau inacțiuni care prezintă fiecare în parte conținutul aceleiași infracțiuni.

Condiția unicității subiectului pasiv, impusă prin noua reglementare, nu este îndeplinită în cauză, în ceea ce privește infracțiunea de înșelăciune, faptă inculpatului fiind compusă din 2 acte materiale, fiecare având un subiect pasiv diferit, astfel încât corespunde unei pluralități de infracțiuni, respectiv 2 infracțiuni de înșelăciune și determină aplicarea a două pedepse. Cât privește stabilirea în concret a pedepsei potrivit legii noi, Înalta Curte apreciază că în recurs nu are posibilitatea de a realiza o nouă individualizare a pedepsei ținând, seama de noile limite de pedeapsă. Ca efect al aplicării legii penale mai blânde va adapta pedeapsa prin luarea în considerare a noilor limite în sensul proporționalizării acesteia în aceste noi coordonate, dar cu respectarea raționamentului pe care instanța de apel 1-a avut în vedere în procesul de individualizare a pedepsei.

În favoarea inculpatului au fost reținute circumstanțe atenuante prev. de art. 74 alin. (1) lit. c) și alin. (2) C. pen. anterior, fiind valorificate atitudinea procesuală sinceră, de recunoaștere a vinovăției și perioada relativ îndelungată de timp care s-a scurs de la data comiterii faptelor penale. Astfel, în conformitate cu art. 75 alin. (2) C. pen., pot constitui circumstanțe atenuante judiciare eforturile depuse de infractor pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor infracțiunii și împrejurările legate de fapta comisă care diminuează gravitatea infracțiunii sau periculozitatea infractorului. Împrejurările ce au condus la reținerea de circumstanțe atenuante în favoarea inculpatului nu mai au corespondent în legea nouă, întrucât prevede numai circumstanțe atenuante legate de fapta comisă.

Pe de altă parte, circumstanțele atenuante judiciare nu au un caracter autonom și nu pot fi analizate separat de încadrarea juridică și sancțiune. Prin urmare, faptul că prin hotărârile atacate s-au reținut în favoarea inculpatului circumstanțele atenuante prev. de art. 74 alin. (1) lit. c) și alin. (2) C. pen. anterior, urmează să fie avut în vedere doar în ceea ce privește încadrarea dată faptei potrivit legii vechi, în vigoare la data comiterii faptei. Ținând seama de principiile anterior menționate, Înalta Curte ar urma să aplice inculpatului pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune două pedepse de câte 6 luni închisoare, reprezentând minimul special, în condițiile în care nu mai poate reține circumstanțe atenuante judiciare în favoarea acestuia.

Cu privire la fapta de fals în înscrisuri sub semnătură privată, s-a reținut că inculpatul a întocmit, în fals, un borderou de achiziții la data de 2 iulie 2010, prin care atesta în mod eronat că rapița a fost cumpărată de la diverse persoane fizice. Potrivit art. 290 alin. (1) C. pen. anterior, falsificarea unui înscris sub semnătură privată prin vreunul din modurile arătate în art. 288, dacă făptuitorul folosește înscrisul falsificat ori îl încredințează altei persoane spre folosire, în vederea producerii unei consecințe juridice, se pedepsește cu