ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1235/2014

Deliberând asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 83 din 14 mai 2013, pronunțată de Tribunalul Teleorman, secția penală, în baza art. 332 C. proc. pen., a fost respinsă cererea de restituire a cauzei la procuror în vederea refacerii urmăririi penale.

Au fost respinse cererile formulate de- apărătorii inculpaților de restituire a cauzei la procuror, în vederea efectuării de cercetări sub aspectul comiterii infracțiunilor de încăierare, precum și de declinare a cauzei în favoarea instanței competente material să judece o astfel de infracțiune.

A fost respinsă cererea formulată de apărătorul inculpatului B.G. cu privire la reținerea dispozițiilor art. 44 C. pen., referitoare la legitima apărare.

A fost admisă cererea procurorului de schimbare a încadrării juridice dată faptei prin rechizitoriu, din infracțiunea prev. de art. 180 alin. (2) C. pen. cu aplic. art. 75 lit. a) C. pen. și art. 20 rap. la art. 174-175 lit. i) C. pen., în cazul inculpatului B.G., în infracțiunile prev. de art. 180 alin. (2) C. pen. cu aplic. art. 75 lit. a) C. pen. și art. 37 lit. b) C. pen. și art. 20 C. pen. rap. la art. 174-175 alin. (1) lit. i) C. pen. cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen.

În baza art. 180 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art 75 lit. a) C. pen. și art. 37 lit. b) C. pen., art. 74 alin. (1) lit. c) și alin. (2) C. pen., art. 76 C. pen., a fost condamnat inculpatul B.G., la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare.

În baza art. 20 rap. la art. 174-175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen.și art. 74 alin. (1) lit. c) și alin. (2) - art. 76 C. pen., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa închisorii de 7 (șapte) ani.

În baza art. 33 lit. a) - 34 lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate acestui inculpat, urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, de 7 (șapte) ani închisoare.

În baza art. 180 alin. (2) cu aplic. art. 75 lit. a) C. pen. și art. 74 alin. (1) lit. c și alin. (2) - art. 76 C. pen., a fost condamnat inculpatul B.A., mecanic la SC G.S. SRL București, cu antecedente penale, la pedeapsa închisorii de 2 (două) luni.

În baza art. 20 rap. la art. 174 - 175 alin. (1) lit. i C. pen., cu aplic. art. 74 alin. (1) lit. c și alin. (2), art. 76 C. pen., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa închisorii de 7 (șapte) ani.

În baza art. 33 lit. a) - 34 lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate acestui inculpat, urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 7 (șapte) ani închisoare.

Au fost interzise inculpaților B.G. și B.A. drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. în condițiile art. 71 C. pen.

În temeiul art. 65 C. pen., s-a aplicat fiecărui inculpat pedeapsa complementară, constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de câte 2 ani, în condițiile art. 66 C. pen.

A fost admisă acțiunea civilă formulată de S.J.U. Alexandria și au fost obligați inculpații în solidar la plata către această parte a sumei de 5.699,98 lei, reprezentând cheltuieli de spitalizare efectuate cu partea vătămată D.I., precum și la plata dobânzii și penalităților de întârziere aferente debitului, de la data rămânerii definitive a sentinței și până la achitarea integrală a debitului.

A fost admisă acțiunea formulată de S.J.A. Teleorman și au fost obligați inculpații în solidar la plata către aceasta a sumei de 380 lei, cu titlu de cheltuieli de transport, precum și a penalităților de întârziere aferente debitului cu începere de la data rămânerii definitive a sentinței hotărâri și până la achitarea integrală a debitului.

A fost admisă, în parte, acțiunea civilă formulată de partea civilă D.I.N. și au fost obligați inculpații în solidar la plata către acesta a sumei de 1.828 lei cu titlu de despăgubiri materiale, precum și a sumei de 5.000 lei cu titlu de daune morale.

În baza art. 191 C. proc. pen., au fost obligați inculpații la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de câte 800 lei fiecare.

În fapt, s-a reținut că inculpații B.A. și B.G. (veri) și partea vătămată D.I.N. locuiesc în satul Bîscoveni, com. Gălețeni, acesta din urmă având locuința vis-a vis de cea a inculpatului B.G.. între cei doi nu au existat anterior datei de 21 mai 2011 certuri serioase, însă din depozițiile martorilor a rezultat că, atât D., cât și B. sunt cunoscuți în sat ca fiind persoane violente.

În seara zilei de 21 mai 2011, inculpații B.A. și B.G. (veri) au mers în jurul orei 21-22, la barul din sat, aparținând SC E. SRL, unde vânzătoare este martora R.E.I. În barul respectiv se afla și partea vătămată D.I.N., cei trei consumând împreună alcool.

La un moment dat, între partea vătămată și inculpatul B.A., au apărut discuții în contradictoriu referitoare la niște fotografii care îl surprindeau pe șeful acestuia, inculpatul negând că în acele fotografii s-ar afla imaginea șefului său. Conform declarației date de martora R., partea vătămată a părăsit localul, lăsându-i pe inculpați la masă, în jurul orei 23, fără a da impresia că ar fi supărată pe aceștia.

Fiind ora de închidere a barului, în jurul orei 23,15 au părăsit localul și inculpații, plecând împreună cu alte persoane, printre care M.C., C.V.I., C.D.G.

În jurul aceleași ore, către bar, s-au îndreptat partea vătămată M.M.D. însoțit de R.S., care sărbătoreau în familie (cu martorii R.F., R.l. ș.a.) un eveniment și doreau să cumpere bere. In apropiere de bar (la 30 m), s-au întâlnit cu inculpații și martorii M.C., C.V.I., C.D.G., martorul R. întrebându-i dacă la bar este deschis. I s-a răspuns de către martorul C.D. că „nu este" și să se grăbească, cei doi continuându-și drumul către bar.

Faptul că martorul R.S. și partea vătămată M.M. au ajuns la barul respectiv fără să fie loviți de vreo persoană, rezultă atât din declarațiile acestora cât și din cea a martorei Raicu, care confirmă că cei doi au venit la bar, ea a mers după băutură, iar când s-a întors l-a văzut doar pe R.S., care era căzut la sol și prezenta urme vizibile de lovituri. Martora a mai arătat că nu cunoaște cine l-a lovit pe R., însă a auzit afară gălăgie, ce provenea de la mai multe persoane. Martora a fost cea care „l-a adăpostit" pe R.S. în incinta barului, timp în care M.M., lovit și el de aceleași persoane, a mers la locuința lui R.S., pentru a anunța familia acestuia.

Așa cum rezultă din declarațiile părții vătămate M.M.D., a martorului R.S., dar și a martorilor R.F., R.J. (persoane care i-au văzut pe cei doi loviți, cu urme de sânge la nivelul capului, și care au fost informați de victime imediat după lovire, despre persoanele care i-au agresat) cei care i-au lovit au fost inculpații B.A., B.G. și martorii M.C., C.V.I., C.D.G. (față de aceștia dispunându-se prin actul de sesizare scoaterea de sub urmărire penală și aplicarea unor sancțiuni cu caracter administrativ).

Prin urmare, deși inculpații au negat lovirea părții vătămate M.M.D., confirmând doar că s-au întâlnit cu aceștia, fără a purta vreo discuție cu ei, la dosar sunt probe, că inculpații sunt autorii faptei de lovire. Faptul că inculpații ascund adevărul rezultă și din depoziția martorei B.A. (mama inculpatului B.) care a afirmat că are cunoștință de la fiul ei că, în seara zilei de 21 mai 2013, inculpații s-au întâlnit cu M.M., împrejurare în care B. i-a spus să „nu mai pună pe el un aparat cu electroșocuri, că-i este frică (fila 82, dosar urm. penală, fila 121, dosar instanță).

Cu privire la lovirea martorului R.S. în împrejurarea arătată mai sus, acesta a afirmat că a văzut cum cei doi inculpați aveau asupra lor cuțite, fiind lovit de inculpatul B.A. cu mânerul unui cuțit, în timp ce inculpatul B. „i-a fluturat deasupra capului" un alt cuțit.

Fiind informată de M.M. că soțul ei (R.S.) a fost lovit de inculpați și de alte persoane, martora R.F. (care locuiește la o distanță mică de cea a părții vătămate D.) a plecat după soțul său, strigând după ajutor.

Strigătul de ajutor al martorei a fost auzit de martora D.A. (soția părții vătămate D., care se afla în locuință) care i-a cerut soțului său să meargă afară pentru a vedea ce se întâmplă.

Faptul că martora se manifesta gălăgios este recunoscut și de inculpați, aceștia percepând-o (neîntemeiat) pe martoră ca fiind sub influența băuturilor alcoolice. Potrivit declarației date de martoră (fila 96, dosar instanță), în drum spre bar s-a întâlnit cu inculpații, B. strigându-i „ce ai nebuno, că te tai și pe tine", împrejurare în care a observat la acesta un cuțit. Martora a precizat că pe drum nu mai erau la acel moment alte persoane, iar ea și-a continuat drumul către bar, pentru a-și lua soțul lovit.

După plecarea martorei, în fața porții au ieșit partea vătămată D. și soția acestuia, martora D.A., care a rămas în dreptul porții locuinței sale. Partea vătămată D. a mers însă către cei doi inculpați (în față se afla B., fiind urmat de B.), strigându-le „cine vă credeți vol, de vă luați de lumea din sat". Crezând că inculpatul B. vrea să-l lovească, partea vătămată a lovit prima cu pumnul pe acesta, împrejurare în care B.G. a căzut la sol.

Potrivit declarației inițiale date de partea vătămată, imediat după această lovitură, a simțit în zona coastei stângi „ceva cald", pierzându-și cunoștința. La aceea dată (06 iunie 2011, fila 2, dosar urmărire penală) acesta a indicat pe B.G. ca fiind persoana care l-ar fi lovit cu cuțitul, provocându-i o rană deschisă. A susținut totodată că, în aceeași împrejurare a fost lovit cu pumnii și picioarele de inculpatul B.A.

Ulterior, în instanță, partea vătămată a precizat că persoana care 1-a înjunghiat a fost inculpatul B.A., întrucât acesta se afla în spatele lui B., timp în care acesta din urmă se afla căzut la sol, așa încât presupune că nu avea cum să-l lovească. A adăugat că și-a format această convingere și după ce a stat de vorbă cu soția sa, martor ocular.

Ascultată, martora D.A. a declarat că, deși s-a aflat la o distanță mică de locul faptei și nu a văzut cuțite la inculpați, consideră că cel care l-a înjunghiat pe soțul său este inculpatul B., inculpatul B. lovindu-l, în aceeași împrejurare, cu pumnii și picioarele. Martora a mai susținut (fapt confirmat de partea vătămată și de martorii R.C. și D.M. - fiica părții vătămate), că după înjunghierea părții vătămate, petrecută în drum, inculpații au târât-o pe aceasta în curtea locuinței inculpatului B.G., unde au continuat să o lovească.

Faptul că partea vătămată D. s-a aflat în curtea locuinței inculpatului B., este susținut și de martora B.A. (mama inculpatului B.), însă aceasta susține că partea vătămată a intrat de bună voie în curtea locuinței sale, cu scopul de a-i bate pe inculpați, fapt de altfel nedemonstrat.

Alarmată de faptul că soțul ei este lovit de inculpați și se află în curtea locuinței inculpatului B., martora D.A. i-a cerut fiicei sale, martora D.M., să cheme ajutoare. La fața locului a sosit mai întâi R.C. (cumnatul părții vătămate D.), care împreună cu martora D.A. au mers în curtea locuinței inculpatului B., de unde l-au luat pe D.I.N. Potrivit declarației date de acest martor (fila 76, 79) a mers în curtea lui B. pentru a-l lua pe D., observând că acesta se afla în poziția „ghemuit", era tăiat la nivelul abdomenului și în stare de inconștiență, iar cei doi inculpați îl loveau cu o bâtă. în aceea împrejurare, pentru a putea să-l ia pe D., l-a lovit pe inculpatul B. în timp ce inculpatul B. l-a amenințat cu o coasă să părăsească curtea locuinței.

Faptul că partea vătămată se prezenta într-o stare gravă (inconștient) rezultă și din depoziția martorului D.V. (fila 72, 97) sosit și el la fața locului (fiind anunțat de martora D.M.), după venirea primului echipaj de poliție.

Potrivit declarației martorului N.G., agent șef Post Poliție Găleteni (fila 93, dosar urm. penală, fila 116, dosar instanță), s-a prezentat la fața locului în urma unui apel de urgență primit în jurul orei 00,00 a zilei de 22 mai 2011, prin care se reclama faptul că D.I.N. a fost lovit la locuința acestuia l-a observat pe D., care prezenta o plagă la nivelul abdomenului, dar era conștient, spunându-i că a fost înjunghiat de B.G. (așa cum a declarat și partea vătămată în prima declarație). Tot atunci a observat că inculpații se aflau în curtea inculpatului B. și se manifestau agresiv, aducând amenințări familiei D. și având o atitudine necorespunzătoare la adresa polițistului, spunându-i „ce caută acolo". Martorul i-a perceput pe cei doi ca fiind sub influența băuturilor alcoolice și a solicitat ajutorului unui alt echipaj de poliție. La fața locului, s-a deplasat o echipă de patrulare mixtă (formată din jandarmi și polițiști).

De menționat că nu s-a întocmit niciun act de aceste organe cu privire la prezența lor la fața locului.

Ulterior, inculpații au fost duși la Postul de Poliție Găleteni, unde au refuzat să de-a declarații, aspect susținut de martorul N.G. Nu există un proces verbal cu privire la imposibilitatea luării declarațiilor ori a refuzului exprimat de inculpați în acest sens.

Potrivit declarației date de polițistul N., inculpații nu prezentau la aceea dată, urme vizibile de lovire, cu excepția inculpatului B. care avea la nivelul unui deget o plagă deschisă.

La fata locului au sosit, în urma solicitării făcute de familiile celor două părți vătămate (filele 50,51, dosar instanță) două ambulanțe, care au preluat pe cele două părți vătămate, precum și pe martorul R.S..

Din certificatul medico legal din 08 iunie 2011, întocmit de S.M.L. Teleorman și foaia de observație clinică a Spitalului Județean Teleorman (fila 6, 23, dosar urm penală), rezultă că D.I.N. a fost internat la data de 22 mai 2011 până la 03 iunie 2011 cu diagnosticul : Hemoperitoneu masiv prin plagă înjunghiată flanc stâng. Anemie secundară. Traumatism cranio cervical cu pierderea cunoștinței. S-a intervenit chirurgical la data de 23 mai 2011, practicându-se laparatomie exploratorie și s-a evidențiat lichid sanguinolent în cantitate mare în cavitatea peritoneală.

S-a concluzionat că leziunile de violență au fost produse prin lovire cu corp dur, tăietor, înțepător, pot data din 22 mai 2011. Au necesitat circa 25-30 de zile de îngrijiri medicale, iar leziunile prezentate au pus în primejdie viața victimei.

Ascultată în instanță, partea vătămată D.I.N. a afirmat că agresiunea exercitată de cei doi inculpați are efecte negative și în prezent, necesitând o nouă intervenție chirurgicală. Acest fapt învederat de parte a fost probat cu depoziția martorilor D.A. ș: R.F.

Partea vătămată M.M.D. s-a prezentat în dimineața zilei de 22 mai 2011 (ora 01,00) la I.N.M.L. Mina Minovici, fiindu-i eliberat certificatul medico-legal din 23 mai 2011, care concluzionează că: numitul M.M.D. prezintă leziuni traumatice care s-au putut produce la data de 22 mai 2011 prin lovirea repetată cu corp dur, unele din acestea fiind produse prin lovire cu obiect dur de formă alungită. Au necesitat 6-7 zile de îngrijiri medicale dacă nu survin complicații.

Constatările din actul medical confirmă susținerea părții vătămate M.M., care în declarațiile date a precizat că a fost lovit de inculpați și de alte persoane (identificate ca fiind martorii M.C., C.V.I., C.D.) cu un par.

În drept, s-a reținut că faptele inculpaților B.G. și B.A. - care în seara zilei de 21/22 mai 2011, în jurul orei 23,30-24 au lovit (împreună cu martorii M.C., C.V.I., C.D.) pe partea vătămată M.M.D., cauzându-i leziuni traumatice ce au necesitat pentru vindecare 6-7 zile de îngrijire medicală - întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de lovire și alte violențe, în forma agravantă prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., în cazul fiecăruia dintre inculpați.

Faptele acelorași inculpați - care, în noaptea de 21/22 mai 2011, după lovirea părții vătămate M.M.D. și în timp ce se aflau pe drumul public, în dreptul locuinței părții vătămate D.I.N., au exercitat în mod conjugat acte de violență fizică și asupra acestei părți vătămate, pe care au înjunghiat-o cu un cuțit în partea stângă a abdomenului (pentru care s-a intervenit chirurgical), creându-i astfel leziuni traumatice ce au necesitat pentru vindecare 25-30 de zile de îngrijiri medicale și care au pus în primejdie viata victimei - întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174-175 alin. (1) lit. i) C. pen.

A fost apreciată ca nefondată apărarea inculpaților, în sensul de a se dispune achitarea pentru ambele infracțiuni, întrucât nu au comis faptele în raport de care sunt cercetați, iar martorii au fost subiectivi, motiv pentru care depozițiile acestora nu au fost luate în considerare, întrucât, atât fapta de lovire a părții vătămate M.M.D., cât și fapta de tentativă la infracțiunea de omor sunt probate de depozițiile martorilor oculari R.S. (în cazul lui M.) și de D.A. (în cazul lui D.), dar și de ceilalți martori (nominalizați mai sus) ascultați atât de organul de urmărire penală, cât și de instanță, și care au observat personal că victimele, erau lovite (în cazul lui D., înjunghiat). Depozițiile martorilor se coroborează și cu declarațiile părților vătămate, precum și cu actele medicale care constată existența leziunilor traumatice suferite de fiecare parte vătămată.

S-a arătat că, potrivit art. 66 C. proc. pen., în cazul în care există probe de vinovăție, persoanele acuzate au „dreptul să probeze lipsa lor de temeinicie". în înțelesul legii, „a proba lipsa lor de temeinicie" este un drept și o obligație procesuală, care nu se rezumă la negarea vinovăției, la negarea conținutului informatic al unei probe ori la negarea evaluării corecte a probelor de către instanță.

Or, simpla negare a faptelor de inculpați și prezentarea unei ipoteze faptice cu privire la modul de desfășurare a evenirnentelor din seara de 21/22 mai 2011 care nu are un suport probator temeinic și este lipsită de rezonabilitate, ipoteză aflată într-o contradicție evidentă cu probele administrate în cauză, nu poate conduce la o soluție de achitare, așa cum s-a solicitat de apărarea inculpaților. Inculpații nu au adus nicio probă în apărare, iar prin depoziția martorei B.A., mama inculpatului B., sunt relatate situații petrecute în curtea locuinței acestuia și care nu combat infracțiunile pentru care inculpații sunt cercetați.

S-a reținut că nici susținerea că martorii au fost subiectivi nu poate fi luată în considerare, atâta vreme cât depozițiile martorilor se coroborează nu numai între ele, dar și cu celelalte mijloace de probă administrate (acte medicale, declarații părți vătămate).

Cât privește apărarea inculpatului B.A. că fapta de tentativă la infracțiunea de omor calificat nu putea fi comisă în speța de față decât de o singură persoană, așa încât în mod neîntemeiat s-a reținut această infracțiune în sarcina ambilor inculpați, fiind apreciată de instanța de fond, de asemenea ca nefondată, și înlăturată, având în vedere atât doctrina și jurisprudența (Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, Decizia nr. 4739 din 23 septembrie 2004) au susținut în mod constant că „dacă coinculpații au acționat împreună lovind victima, atât înainte de a cădea la pământ, cât și după aceea" în cadrul unei activități indivizibile și în realizarea intenției de a ucide, chiar dacă viața persoanei a fost suprimată prin acțiunea exclusivă (individuală) a unuia dintre ei, omorul este comis în condițiile coautorarului.

S-a reținut că în speță a rezultat că la data de 21/22 mai 2011 ambii inculpații au avut asupra lor cuțite (fiind observate de martorii R.S., R.F.), ambii au lovit partea vătămată, atât simultan cât și concomitent (martorul R.C. a declarat că „am văzut pe partea vătămată D. în curtea inculpatului B., era căzut la sol, în poziția ghemuit, tăiat și în stare de inconștiență, în timp ce ambii inculpați îl loveau", martora D.A. a declarat că după ce partea vătămată D. a fost înjunghiată în drum, a fost târâtă de cei doi inculpați în curtea locuinței lui B. și lovită de aceștia.

Prin urmare, s-a reținut de instanța de fond că activitatea celor doi inculpați s-a desfășurat într-o unitate indivizibilă, iar rezultatul acestei activități strâns unite a constat în încercarea de a suprima viața victimei D.I.N., tocmai prin folosirea unui obiect apt să producă leziuni letale și crearea de leziuni traumatice ce au pus în primejdie viața victimei (plagă înjunghiată flanc stâng de 3-4 cm, traumatism cranio cervical cu pierderea cunoștinței, astfel cum sunt descrise în foaie de observație clinică și certificatul medico legal, întocmite pe numele părții vătămate D.I.N.).

Pentru faptele reținute ca fiind dovedite, instanța de fond a procedat la condamnarea inculpaților, iar la stabilirea pedepsei, în cadrul procesului de individualizare judiciară, în cazul fiecărui inculpat, au fost avute în vedere criteriile înscrise la art. 72 C. pen., raportate la particularitățile speței și persoana inculpaților, respectiv gradul de pericol social ridicat al faptelor, modalitatea în care s-au săvârșit, sub influența băuturilor alcoolice și prin folosirea unor obiecte apte să producă leziuni letale (cuțit), dar și a altor obiecte (bâtă, în cazul lui M.M.), caracterul repetat al faptelor de lovire, intensitatea acestora (prin lovirea victimei D. i s-ă produs un traumatism cranio cervical cu pierderea cunoștinței), culminând cu înjunghierea uneia din victime (a părții vătămate D.), faptul că la lovirea părții vătămate M.M.D. au participat mai multe persoane, aspect care atrage incidența art. 75 lit. a) C. pen., antecedența penală a inculpaților (inculpatul Boiangiu a mai fost condamnat anterior pentru fapte de violență -art. 182 C. pen., prin sentința penală nr. 13 din 04 februarie 2010 a Judecătoriei Videle, iar inculpatul B.G. a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare prin sentința penală nr. 490 din 25 noiembrie 2002 a aceleași instanțe și în raport de care se află în stare de recidivă postexecutorie), de limitele de pedeapsă, văzând și comportamentul inculpaților avut pe parcursul cercetării judecătorești, constând în prezentarea la termenele de judecată, au locuri de muncă în mun. București, astfel cum a rezultat din declarațiile acestora, inculpatul B. are doi copii minori, contribuind la creșterea și educarea acestora, este cunoscut atât în comunitatea locală cât și la locul de muncă ca o persoană cu un comportament bun și manifestă disponibilitate pentru ajutarea semenilor și implicarea la locul de muncă, aspecte relevate de caracterizările aflate la dosar (filele 130-134, dosar instanță), au fost de acord cu recuperarea prejudiciului cauzat persoanelor prejudiciate în măsura în care la dosar sunt dovezi în acest sens, împrejurări pe care instanța de fond le-a calificat, în raport cu prevederile art. 74 alin. (1) lit. c) și alin. (2) C. pen. ca fiind circumstanțe atenuante ce au ca efect reducerea pedepsei sub limita minimului special.

Cu privire la latura civilă s-a constatat că s-au constituit părți civile în condițiile art. 15 C. proc. pen. S.J.U. Alexandria cu suma de 5.699, 78 lei - reprezentând cheltuieli de spitalizare efectuate cu partea vătămată D.I.V., plus dobânzi și penalități până la achitarea debitului și Serviciul de Ambulanță Teleorman cu suma de 380 lei - reprezentând cheltuieli de transport a victimelor D.I. și M.M.D., conform fișelor de solicitare (aflate la filele 50-51).

Cu privire la aceste pretenții, doar inculpatul B. a arătat că este de acord cu despăgubirea acestor părți civile în cuantumul solicitat.

Având în vedere că sumele de bani solicitate de aceste părți cu titlu de despăgubiri civile au fost justificate prin înscrisurile depuse la dosar, astfel cum au fost evidențiate anterior și din care a rezultat că acestea au fost prejudiciate în urma acțiunilor ilicite ale inculpaților, în temeiul art. 14 C. proc. pen. raportat la art. 998-999 C. civ., art. 1003 C. civ. în vigoare la data comiterii infracțiunilor, Tribunalul a dispus obligarea inculpaților la plata către părțile civile sus menționate a sumelor de 5.699,78 lei, respectiv de 380 lei, precum și a dobânzilor și a penalităților de întârziere datorate cu începere de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri și până la achitarea integrală a debitului.

Totodată, s-a constatat că, în cauză, s-a constituit parte civilă conform art. 15 C. proc. pen. și partea vătămată D.I.N., cu suma de 11.824, 7 lei, din care 10.000 lei cu titlu de daune morale, iar diferența fiind reprezentată de despăgubiri materiale, constând în diferența între salariul obținut în perioada concediului medical și cel cuvenit și cheltuieli generate de procurarea medicamentelor, perfuzii, pansamente, alimente și de deplasarea la spital.

S-a apreciat de instanța de fond că despăgubirile materiale, în cuantum de 1.824 lei, au fost dovedite cu depozițiile martorilor D.A. și R.F. coroborate cu actele medicale și înscrisurile aflate la filele 122-126, dosar instanță, daunele materiale solicitate reprezentând cheltuieli legate de îngrijirea medicală și alimentație în perioada refacerii sănătății după intervenția chirurgicală, dar și diferența de salariu pe care ar fi obținut-o dacă nu era nevoit să uzeze de concediul medical.

S-a apreciat că suma cerută cu titlu de despăgubiri materiale ca fiind rezonabilă și justificată, așa încât a dispus obligarea inculpaților - în solidar - la repararea ei.

Cât privește daunele morale solicitate în cuantum de 10.000 lei, întrucât cuantumul acestora se stabilește prin apreciere, ca urmare a aplicării de către instanță a criteriilor referitoare la consecințele negative suferite de cel în cauză atât pe plan fizic cât și psihic, importanța valorilor lezate, măsura în care acestea au fost afectate, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, modul în care a fost afectată situația familială și profesională a victimei, s-a apreciat că prin acordarea sumei de 5.000 lei se asigură o despăgubire echitabilă și rezonabilă a acestei părți civile, evitându-se astfel o îmbogățire fără just temei. S-au avut în vedere în acest sens și împrejurările în care s-a iscat conflictul dintre părți, faptul că victima D. a suferit o intervenție chirurgicală pentru tratarea leziunilor create prin înjunghiere și consecințele ce decurg dintr-un astfel de act medical (repaus, evitare efort, suferințe în plan fizic, dar și psihic).

Întrucât partea civilă M.M.D. a formulat acțiunea civilă în procesul penal după citirea actului de sesizare, contrar prevederilor art. 15 C. proc. pen., iar inculpații nu au fost de acord cu despăgubirea acestei părții, instanța de fond a arătat că nu poate acorda despăgubirile solicitate către această parte. De altfel, s-a constatat că partea civilă M.M.D. nu a produs nicio probă în susținerea pretenției de 60.000 lei cu titlu de daune morale, așa încât cererea acestuia este și nedovedită.

Împotriva acestei sentințe, în termenul legal, au promovat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman și inculpații B.G. și B.A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Ministerul Public a criticat hotărârea instanței de fond susținând că în mod greșit nu s-a făcut aplicarea prevederilor art. 83 C. pen., față de inculpatul B.A. și nepronunțarea instanței cu privire la acțiunea exercitată de partea civilă M.M.D.

Au fost extinse motive scrise de apel și în ceea ce-1 privește pe inculpatul B.G., în sensul că deși în considerente, se arată că pentru infracțiunea de lovire și alte violențe prev. de art. 180 alin. (2) C. pen. cu aplicarea circumstanțelor atenuante prev. de art. 74 lit. a), art. 74 alin. (2) C. pen., instanța va aplica o pedeapsă de 2 luni închisoare, în dispozitivul hotărârii atacate apare o pedeapsă de 2 ani închisoare.

S-a mai susținut că instanța trebuia să stabilească pentru fiecare inculpat partea din cheltuielile de judecată pe care o datorează părții civile D.I.N..

Inculpatul B.G. a criticat hotărârea instanței de fond, sub aspectul greșitei sale condamnări, solicitând achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., pentru infracțiunea prevăzută de art. 180 C. pen. și în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. e) C. proc. pen. pentru infracțiunea de tentativă la omor.

Inculpatul B.A. a criticat hotărârea instanței de fond, pentru greșita sa condamnare, solicitând schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de tentativă la omor în infracțiunea prev. de art. 180 alin. (2) sau art. 181 C. pen. - cu aplicarea unei pedepse corespunzătoare.

Prin Decizia penală nr. 266 din 31 octombrie 2013 Curtea de Apel București, secția I penală, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman și inculpații B.G. și B.A. împotriva sentinței penale nr. 83 din 14 mai 2013, pronunțată de Tribunalul Teleorman, secția penală, în Dosarul nr. 5137/87/2012.

A desființat, în parte, sentința penală apelată și în fond rejudecând a repus în individualitatea lor pedepsele aplicate inculpaților.

În baza art. 180 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. și art. 37 lit. b) C. pen., 74 alin. (1) lit. c) și alin. (2) C. pen., art. 76 lit. e) C. pen., l-a condamnat pe inculpatul B.G. la pedeapsa de 2 luni închisoare.

În baza art. 20 rap. la art. 174 alin. (1) rap. la art. 75 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen. și art. 73 alin. (1) lit. b) C. pen., art. 74 alin. (1) lit. c) și alin. (2) și art. 76 lit. a) C. pen., l-a condamnat pe același inculpat la pedeapsa închisorii de 5 ani.

În temeiul art. 65 C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani, în condițiile art. 66 C. pen.

În baza art. 33 lit. a) și 34 lit. b) și art. 35 alin. (1) C. pen. a contopit pedepsele principale aplicate acestui inculpat, urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare și pedeapsa complementară de 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 180 alin. (2) cu aplic. art. 75 lit. a) C. pen. și art. 74 alin. (1) lit. c) și alin. (2) și art. 76 lit. e) C. pen. l-a condamnat pe inculpatul B.A. la pedeapsa închisorii de 2 (două) luni.

În baza art. 83 C. pen.,a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de o lună închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 13 din 04 februarie 2010 a Judecătoriei Videle definitivă prin neapelare și a dispus executarea acesteia alături de pedeapsa aplicată de 2 luni închisoare, inculpatul având de executat o pedeapsă de 3 luni închisoare.

În baza art. 20 rap. la art. 174 alin. (1) rap. la art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplic. art. 74 alin. (1) lit. c) și alin. (2) și art. 76 lit. a) C. pen., l-a condamnat pe același inculpat la pedeapsa închisorii de 7 (șapte) ani.

În temeiul art. 65 C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani, în condițiile art. 66 C. pen.

În baza art. 83 C. pen., a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de o lună închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 13 din 04 februarie 2010 a Judecătoriei Videle, definitivă prin: neapelare și a dispus executarea acesteia alături de pedeapsa aplicată de 7 ani închisoare, inculpatul având de executat o pedeapsă de 7 ani și o lună închisoare.

În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) C. pen. 35 alin. (1) C. pen., a contopit pedepsele principale aplicate acestui inculpat, urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 7 (șapte) ani și o lună închisoare și pedeapsa complementară de 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a și lit. b) C. pen.

A respins, ca nefondată, cererea de despăgubiri civile reprezentând daune materiale formulată de partea civilă M.M.D.

În baza art. 193 C. proc. pen., a obligat inculpații la plata sumelor de câte 1.000 de lei fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare către partea civilă D.I.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate și în baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

S-a reținut că faptele pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților și ulterior condamnarea în primă instanță, au fost temeinic dovedite pe baza tuturor mijloacelor de probă adrninistrate, existența acestora rezultând fără dubiu, astfel că nu au fost primite cererile de achitare formulate de inculpatul B.G. în privința lovirii părții vătămate M.M. - în sensul că nu a avut niciun aport la comiterea faptei și nici pe aceea privind legitima apărare, fără a expune exhaustiv teoria, fiind de notorietate că atacul material, direct, imediat și injust, trebuie să aibă aceeași forță cu cel pe care dorește să-l înlăture.

În ceea ce privește cererea de schimbarea încadrării juridice din tentativă la omor calificat în lovire sau vătămare corporală reiterată de inculpatul B.A., s-a reținut că nu poate fi primită, având în vedere evidența probelor administrate în cauză, din care rezultă modalitatea în care inculpații au lovit victimele, cu referire la situația de fapt și la declarațiile martorilor audiați în cauză - din care rezultă că au aplicat lovituri cu pumnii și picioarele, anterior și ulterior, înțepării părții vătămate D.I. cu cuțitul.

S-a constatat că - în mod corect - instanța de fond a admis cererea Parchetului, cu privire la schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpatului B.G., în sensul incidenței prevederilor art. 37 alin. (1), lit. b) C. pen., față de condamnarea anterioară, însă, cu privire la inculpatul B.A., instanța de fond nu a clarificat situația juridică a acestuia, fată de o condamnare suferită anterior.

S-a reținut că așa cum rezultă din sentința penală nr. 13 din data de 4 februarie 2010 a Judecătoriei Videle (Dosar nr. 1736/335/2009), sentință rămasă definitivă prin neapelare, inculpatul B.A. a fost condamnat la o pedeapsă de 1 lună închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prev.de art. 182 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 74-76 C. pen., iar ca modalitate de executare stabilindu-se suspendarea condiționată, potrivit art. 81 C. pen. pe un termen de încercare de 2 ani și o lună.

În raport cu data săvârșirii faptei din cauza dedusă judecății (din 22 mai 2011), s-a constatat că inculpatul a comis această infracțiune în cursul termenului de încercare, astfel că, în cauză erau aplicabile dispozițiile art. 83 C. pen., în ceea ce îl privește, iar față de această împrejurare, se impunea ca instanța de fond să procedeze la revocarea suspendării condiționate a pedepsei de o lună închisoare, pentru fiecare faptă reținută în sarcina sa, și să cumuleze pedeapsa anterioară cu fiecare din pedepsele aplicate, inculpatul urmând să execute pedeapsa în întregime.

S-a mai constatat că hotărârea apelată este nelegală și sub aspectul nepronunțării instanței de fond, cu privire la acțiunea civilă exercitată în cauză de partea civilă M.M.D.

Astfel, s-a constatat că deși în considerentele sentinței. Tribunalul a reținut că acțiunea civilă a fost formulată de această parte civilă în procesul penal după citirea acrului de sesizare, contrar prevederilor art. 15 C. proc. pen., că inculpații nu au fost de acord cu despăgubirea acestei părți și nu poate fi admisă, cu toate acestea, nici în minuta hotărârii și nici în dispozitivul acesteia, instanța nu a făcut nicio mențiune cu privire la acest aspect.

În același context, s-a apreciat că motivarea tribunalului este greșită în condițiile în care în faza de urmărire penală (f. 15 - 16 d.u.p.), partea vătămată M.M.D. s-a constituit parte civilă cu suma de 60.000 lei, reprezentând despăgubiri materiale și în raport de acest aspect, în cauză există constituire legală de parte civilă, astfel că prima instanță trebuia să se pronunțe cu privire la acțiunea civilă exercitată de partea civilă M.M.D., în conformitate cu disp. art. 346 C. proc. pen.

Pe de altă parte, cu privire la inculpatul B.G., s-a constatat că în considerentele sentinței, dar și în minuta acesteia, s-a dispus condamnarea sa la o pedeapsă de 2 luni, pentru infracțiunea prev. de art. 180 alin. (2) C. pen. cu aplicarea circumstanțelor atenuante prev. de art. 74 lit. a), art. 74 alin. (2) C. pen., însă, în dispozitivul hotărârii atacate apare o pedeapsă de 2 ani închisoare.

Constatând că au fost reținute circumstanțe atenuante și în ceea ce privește infracțiunea de tentativă la omor calificat și s-a aplicat o pedeapsă sub minimul prevăzut de lege, s-a reținut că este clară intenția instanței de fond de a reține circumstanțe atenuante și pentru infracțiunea de lovire sau alte violențe, însă pedeapsa de 2 ani închisoare pentru această faptă este limita maximă prevăzută de textul de lege, astfel că se impune casarea sentinței instanței de fond sub acest aspect și aplicarea unei pedepse corespunzătoare tuturor datelor reținute.

Referitor la cel de-al doilea motiv extins de Ministerul Public, vizând cheltuielile judiciare, cu privire la care, în raport cu art. 193 raportat la art. 191 alin. (2) C. pen., instanța trebuia să stabilească pentru fiecare inculpat partea din cheltuielile de judecată pe care o datorează părții civile D.I.N., s-a constatat că și acesta este întemeiat, întrucât instanța de fond a obligat inculpații la plata sumei de 2.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către partea civilă D.I.N., fără a arăta suma ce trebuie suportată de fiecare inculpat.

Împotriva acestei decizii inculpații B.A. și B.G. au declarat recurs și au solicitat achitarea pentru infracțiunea prev. de art. 180 alin. (2) C. pen. anterior în temeiul cazului de casare prev. de art. art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen. anterior, în raport de dispozițiile art. 2 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen. anterior, iar în subsidiar, achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. e) C. proc. pen. anterior, întrucât nu au fost reținută starea de legitimă apărare prev. de art 44 C. pen. anterior.

Totodată, au solicitat aplicarea legii mai favorabile cu privire la infracțiunea prev. de art. 20, art. 174 - art. 175 lit. i) C. pen. anterior, arătând că aceasta se încadrează în infracțiunea prev. de art. 32 art. 188 C. pen. cu menținerea art. 37 lit. b) C. pen. anterior si a circumstanțelor atenuante.

Examinând recursurile declarate de inculpații B.A. și B.G., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acestea sunt nefondate ■pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

În cauză, se constată că decizia recurată a fost pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, la 31 octombrie 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013, privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, iar recursurile declarate de inculpați au fost înregistrate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 9 decembrie 2013, situație în care acestea sunt supuse casării în limita motivelor de recurs prevăzute de art. 385

9

alin. (1) C. proc. pen. (1969), care este legea procesual penală aplicabilă recursurilor de față, toate acestea, în considerarea, de către legiuitor, a finalității restrângerii controlului judiciar realizat prin mijlocirea acestei căi de atac doar la chestiuni de drept ( de legalitate);

Totodată, potrivit art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen. și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competența aceleiași instanțe și se judecă potrivit dispozițiilor legii vechi privitoare la recurs.

Rezultă, așadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurenții și nici instanța nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute limitativ de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate în art. 385

9

C. proc. pen. .

Astfel, criticile recurenților inculpați prin care se tinde la achitarea acestora în temeiul art. 2 pct. 2 lit. a) rap la art. 10 lit. c) C. proc. pen. sau art. 10 lit. e) - nu pot fi subsumate (circumscrise) cazului de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

C. proc. pen., potrivit cu care, casarea poate interveni "când hotărârea este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greșită aplicare a legii"; în realitate, apărarea tinde la o reapreciere a stării de fapt, prin reevaluarea probelor, solicitare care însă nu poate fi examinată din

moment ce cazul de casare de la pct. 18 al art. 385

9

alin. (1) C. proc. pen. a fost abrogat, încât examinarea și modificarea de către instanța de recurs, a situației de fapt reținută prin decizia instanței de apel nu mai este posibilă.

Criticile formulate, privind greșita condamnare și cererea de achitare în temeiul art. 2 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen. fapta nu a fost săvârșită de inculpat - și în subsidiar art. 10 lit. e) C. proc. pen. anterior - există vreuna din cauzele care înlătură caracterul penal al faptei - exced cazurilor de casare prevăzute de actualul art. 385

9

C. proc. pen., întrucât se referă la aspecte de fapt ale cauzei.

Prin urmare, critica inculpaților se referă la aspecte de fapt, astfel că nu poate fi analizată în cadrul cazului de casare invocat, întrucât, pe de o parte nu este permisă reanalizarea probatoriului raportat la dispozițiile codului de procedură penală astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013, iar pe de altă parte nu s-a identificat nici un aspect de nelegalitate.

Nici cererea de aplicare a dispozițiilor art. 5 C. pen., referitor la aplicarea legii penale mai favorabile inculpaților nu este întemeiată.

În conformitate cu dispozițiile art. 5 din noul C. pen., referitoare la aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei, în cazul în care, de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei, au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.

Inculpații au fost cercetați și trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 180 alin. (2), art. 20 rap. la art. 174 alin. (1) C. pen. cu reținerea unor circumstanțe atenuante prevăzute art. 73 lit. b) și art. 74 lit. c) C. pen. anterior în ceea ce îl privește pe inculpatul B.G. și art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. anterior în ceea ce îl privește pe inculpatul B.A., pedepse care au fost reduse în condițiile art. 76 lit. a) și e) C. pen. anterior.

Înalta Curte constată că legea penală favorabilă inculpaților este legea veche, legea sub imperiul căreia inculpaților le-au fost acordate circumstanțe atenuante judiciare (art. 74 lit. c) C. pen. anterior) care au avut drept consecință juridică reducerea pedepselor, circumstanțe care nu se mai regăsesc în noua lege, a cărei aplicare nu ar fi posibilă fiindcă, astfel, s-ar încălca principiul „neagrăvării situației în propria cale de atac", ceea ce nu este permis.

Față de considerentele expuse, recursurile declarate de inculpații B.A. și B.G. împotriva Deciziei penale nr. 266 din 31 octombrie 2013 a Curții de Apel București, secția I penală, vor fi respinse ca nefondate, în temeiul art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. anterior, iar în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., recurenții inculpați vor fi obligați la cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații B.A. și B.G. împotriva Deciziei penale nr. 266 din 31 octombrie 2013 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariile apărătorilor desemnați din oficiu pentru recurenții inculpați, în sumă de câte 200 lei, se plătesc din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 8 aprilie 2014.