ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 686/2014

Nelegalitatea termenului de încercare stabilit în condițiile art. 861 C. pen.;

Greșita încadrare juridică a faptei de uz de armă letală fără drept în dispozițiile art. 136 din Legea nr. 295/2004, în loc de art. 133 din Legea nr. 295/2004, în forma în vigoare la data condamnării:

Greșita reținere a dispozițiilor art. 76 lit. b) C. pen., pe lângă dispozițiile art. 136 din Legea nr. 295/2004; 4.Greșita individualizare a pedepsei aplicate și a regimului de executare urmare a reținerii dispozițiilor art. 74 lit. a), b), c) C. pen., în contradicție cu întregul material probator. În apelul său partea civilă B.M., prin apărător a solicitat desființarea sentinței atacate și pe fond pronunțarea unei soluții legale și temeinice atât pe latură penală cât și pe latură civilă cu precizarea că are diminuată capacitatea de muncă în procent de 50%. Prin apelul declarat inculpatul B.V. a solicitat achitarea sa pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor prev. de art. 20 rap. la art. 174 C. pen., pe motiv că lipsește intenția sa de a ucide partea vătămată, fiind incidente dispozițiile art. 10 lit. d) C. proc. pen. În ceea ce privește infracțiunea de uz de armă letală fără drept prev. de art. 133 (art. 136 din vechea formă a legii), din Legea nr. 295/2004, inculpatul B.V. prin apărător a susținut că fapta nu prezintă pericol social devenind incident art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., rap. la art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. În subsidiar inculpatul B.V., prin apărător a solicitat desființarea sentinței apelate și rejudecarea cauzei de către instanța de fond pentru a reface întreaga cercetare judecătorească și spre a nu fi lipsit de un act de jurisdicție. Referitor la infracțiunea de tentativă de omor prev. de art. 20 rap. la art. 174 C. pen., dedusă judecății, inculpatul B.V. prin apărător a arătat următoarele: 1. În raportul de expertiză medico - legală întocmit în cauză în faza de fond a procesului se conchide că „leziunile traumatice nu au fost de natură a pune viața victimei în primejdie". Așadar din acest înscris oficial susține inculpatul B.V. prin apărător, rezultă că lipsește intenția sa de a pune în primejdie viața părții vătămate. 2. De asemenea inculpatul B.V. prin apărător a mai susținut că din probele administrate în cauză nu rezultă intenția sa de a omorî partea vătămată, atâta timp cât deține permis de port - armă de 17 ani, având funcția de lunetist în cadrul Direcției a V-a a Ministerului de Interne (ceea ce presupune o oarecare precizie a tragerii) fiind aproximativ de aceeași statură cu partea vătămată. 3. În rechizitoriul la pag. 11 s-a reținut că „din raportul de constatare tehnico - științifică criminalistică pentru stabilirea direcției de tragere a unghiului și a distanței de la care s-a tras din 18 martie 2011 reiese că țeava a fost orientată spre tavan, pe traiectul alicelor interpunându-se mâna dreaptă a victimei". În opinia apărării, această situație de fapt stabilită prin constatările tehnico - științifice criminalistice nu a fost constatată și nici infirmată prin probele administrate în cauză. Este de reținut și mențiunea „că traiectul alicelor interpunându-se mâna dreaptă a victimei" care dovedește realitatea, că în timp ce avea arma îndreptată spre tavan astfel încât să nu fie rănit nimeni, susține inculpatul partea vătămată a încercat să ia arma, moment în care aceasta s-a declanșat accidental.

Conform procesului verbal de reconstituire din data de 01 aprilie 2011 aflat la fila 155 din vol. 2 și răspunsului părții vătămate din cadrul confruntării care a avut loc la termenul din data de 04 aprilie 2013 este infirmată susținerea părții vătămate din rechizitoriul că întreruperea acțiunii de lovire s-ar fi datorat unor factori exteriori voinței sale și anume: „fuga victimei din imobil".

Nu este credibilă susținerea părții vătămate în sensul existenței infracțiunii de tentativă de omor, atâta timp cât înaintea incidentului, susține inculpatul B.V. a tras două cartușe de avertisment în televizor și în candelabru.

Este neîntemeiată și susținerea Parchetului referitoare la „regiunea anatomică vizată, respectiv cazul și gâtul victimei", întrucât este infirmată prin constatarea privind îndreptarea armei către tavan și nu către partea vătămată -poziție stabilită prin raportul de expertiză științifică criminalistică. În ceea ce privește intensitatea loviturii inculpatul B.V. a susținut că plaga împușcată nu confirmă concluziile Parchetului, având în vedere că un cartuș tras atât de aproape ar fi spulberat arma părții vătămate, ceea ce nu s-a întâmplat în cauză.

Referitor la arma folosită inculpatul B.V. prin apărător, a susținut că a deținut permis de port armă pentru a o folosi și a se apăra împotriva agresorilor. În ceea ce privește latura civilă a cauzei inculpatul B.V. a susținut că suma de 26.000 lei reprezentând cheltuieli medicale în timpul spitalizării cât și după spitalizare nu sunt dovedite întrucât nu este suficientă o simplă mărturie pro cauza a unu apropiat a părții vătămate. De asemenea, nici daunele morale nu sunt justifice în opinia inculpatului B.V. având în vedere statutul social al părții vătămate B.M., practica judiciară constantă de a nu se acorda pretium dolores, precum și împrejurările cauzei, precum și împrejurările cauzei din care rezultă că a fost provocat. Susținerea inculpatului B.V. privind provocarea se referă la refuzul părții vătămate B.M. de a părăsi domiciliul său, urmat de atacul armat, soldat cu descărcarea accidentală, astfel cum rezultă din probele dosarului. Cu privire la suma de 900 lei/lună pretinsă până la finalizarea procedurilor medicale și recuperarea complet, precum și acoperirii veniturilor nerealizare din cauza scăderii capacității de muncă inculpatul B.V. prin apărător a susținut următoarele: - partea vătămată avea anterior incidentului o hipoacuzie bilaterală, acesta fiind de altfel și motivul pentru care partea vătămată a declarat că nu a auzit cele două împușcături de avertisment. O asemenea afecțiune gravă constituie impediment serios la exercitarea activităților în construcții, contribuind la reducerea capacității de muncă a persoanei afectate și constituind un element important în aprecierea gradului de invaliditate a acestuia. - părții vătămate îi lipsea anterior incidentului o parte din degetul opozabil de la mâna dreaptă, ceea ce duce la scăderea considerabilă a capacității de muncă a unui lucrător în domeniul construcțiilor. Întrucât partea vătămată avea deja o capacitate de muncă foarte scăzută, astfel că este nejustificată suma pretinsă pentru acoperirea veniturilor nerealizate din cauza scăderii capacității de muncă. În faza de judecată a apelului au fost audiați martora C.S.C. și inculpatul B.V. De asemenea, la termenul de judecată din 04 aprilie 2013 s-a procedat la confruntarea dintre partea vătămată B.M. și inculpatul B.V. În cauză s-a dispus și efectuarea unei completări la raportul de expertiză medico - legală din 2012 concluziile fiind în sensul că B.M. a prezent leziuni traumatice la nivel frontal dreapta și mâna dreaptă care s-au putut produce prin împușcare cu armă cu alice ce pot data din data de 02 februarie 2011, necesitând cea. 100 de zile de îngrijiri medicale. Având în vedere examenul radiologie s-a apreciat că fragmentul osos (eschilă) are 20/8 mm, cu dimensiuni mai mici decât materialul de reconstrucție folosit la refacerea metacarpienelor IV și V, capacitatea de muncă pierdută fiind cel puțin pe jumătate, încadrându-se în gradul III de invaliditate. De asemenea la fila 128 dosar se află avizul Comisiei de Avizare și Control din cadrul Secției Clinice Expertiză Medicală 1 din data de 04 noiembrie 2012 care a confirmat diagnosticul clinic ca fiind sechele plagă prin împușcare (11.2012 mână dreaptă: - mână dreaptă deformată complex după fracturi multiple la nivelul metacarpienelor, operată interativ, degete fixate în flexie; leziuni tendoane flexoare. - Sand mâna dreaptă; afectarea terminațiilor nervoase digital, cubital și median drept; - Diagnostic funcțional: deficiență de manipulație medie. - Diagnosticul capacității de muncă: pierdută cel puțin pe jumătate. - Incapacitate adaptivă: 50% - Grad de invaliditate: se încadrează în gradul III de invaliditate. Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de apel invocate precum și sub toate aspectele potrivit art. 371 alin. (2) C. proc. pen., Curtea de Apel a constatat următoarele: Cu privire la infracțiunea de tentativă la omor prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 C. pen. Din verificarea actelor și lucrărilor dosarului a rezultat că în mod corect prima instanță a constatat că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 C. pen. Susținerea apărării în sensul că lipsește intenția inculpatului B.V. de a ucide victima este contrazisă de întregul material probator administrat în tot cursul procesului penal. Faptul că atât în raportul de expertiză medico - legală din 2012, cât și în completarea la raportul de expertiză medico - legală aflat la fila 124 dosar, se specifică că leziunile traumatice „nu au fost de natură a pune viața victimei în primejdie" nu constituie un motiv de a dispune achitarea inculpatului B.V., cum în mod greșit a susținut apărarea. Intenția inculpatului B.V. de a ucide pe partea vătămată B.M. rezultă fără putință de tăgadă din analiza rapoartelor de constatare tehnico - științifică criminalistică din 18 aprilie 2011. În seara zilei de 02 februarie 2011 inculpatul B.V. și-a încărcat arma după ce a tras cu ea în tavan cu două cartușe, tuburile goale ale cartușelor rămânând pe podea în dormitorul său. Aproape imediat după ce a intrat în cameră partea vătămată B.M. a auzit ușa deschizându-se și l-a văzut pe inculpatul B.V. stând în dreptul peretelui aflat în fața ușii și ținând cu amândouă mâinile o pușcă care este îndreptată spre gâtul și capul părții vătămate. Conform declarațiilor părții vătămate B.M. imediat după ce acesta a ridicat mâna, inculpatul a executat un foc de armă în direcția capului acesteia. întrucât partea vătămată a ridicat mâna pentru a se apăra alicele armei de vânătoare au perforat palma părții vătămate, două dintre acestea pătrunzând în cap. Inculpatul B.V. a recunoscut parțial săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor. Astfel, în faza de urmărire penală inculpatul a declarat că a tras cu arma de vânătoare în direcția victimei întrucât acesta l-a amenințat că-l omoară. Nefondată este și susținerea inculpatului B.V. în sensul că victima a fost aceea care a ridicat mâna în momentul altercației dintre ei, moment în care s-a declanșat arma. Conform cercetărilor efectuate la fața locului poziția indicată de către inculpatul B.V. în care s-a aflat în momentul în care a fost tras focul de armă care a rănit victima este următoarea: Distanța de la gura țevii armei până la palma victimei de 60 de cm, distanța de la podea până la palma victimei este de 160 cm, distanța de la podea până la pușcă este de 120 cm, iar distanța dintre palmă și colțul peretelui debaralei situată pe acel hol este de 50 cm. Faptul că în raportul de constatare tehnico - științifică din 18 martie 2011 se specifică că în momentul efectuării tragerii victima se afla probabil în picioare cu mâna dreaptă ridicată la nivelul țevii nu este un motiv de a se dispune achitarea inculpatului B.V. în conformitate cu art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. În acest sens, se are în vedere declarația inculpatului B.V. de la fila 129 d.u.p. în care acesta arată că: „M. a ridicat mâna la mine m-am speriat și am tras". Conform raportului de expertiză medico - legală din 2011 partea vătămată B.M. a prezentat leziuni traumatice care s-au putut produce la data de 02 februarie 2011 prin împușcare cu armă cu alice, atât la nivelul metacarpienelor IV și V cât și la nivelul frunții, ceea ce confirmă direcția de tragere orientată spre gâtul și capul victimei. În consecință, instanța de apel a constatat ca fiind nefondată susținerea apărării în sensul că arma de foc s-a declanșat accidental, cum a susținut apărarea prin motivele de apel declarate în cauză. În ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepsei, Curtea de apel a avut în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art. 72 C. pen. referitoare la gradul de pericol social ridicat al infracțiunii de tentativă la omor prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 C. pen., cât și urmările produse, respectiv încadrarea părții vătămate B.M. în gradul de invaliditate nr. III, ca urmare a reducerii capacității de muncă cu 50 %. Față de natura și gravitatea infracțiunii comise de către inculpatul B.V., s-a constatat că în mod greșit instanța de fond a reținut circumstanțele atenuante prev. de art. 74 lit. a), b) și c) C. pen. Potrivit art. 74 lit. a) C. pen. constituie circumstanță atenuantă conduita bună a infractorului înainte de săvârșirea infracțiunii. Or, din declarațiile martorei A.B., rezultă că inculpatul B.V. obișnuia să consume alcool, așa încât față de circumstanțele reale ale săvârșirii infracțiunii de tentativă la omor este "nejustificată reținerea dispozițiilor art. 74 lit. a) C. pen. Potrivit art. 74 lit. b) C. pen. constituie circumstanță atenuantă stăruința depusă de infractor pentru a înlătura rezultatul infracțiunii sau a repara paguba pricinuită. În aceste condiții, față de constatarea îndeplinirii prevederilor art. 14 și 346 C. proc. pen. prin care instanța de fond a admis în partea acțiunea civilă, în mod greșit s-a dispus coborârea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege și prin reținerea dispozițiilor art. 74 lit. b) C. pen. Potrivit art. 74 lit. c) C. pen. constituie circumstanță atenuantă atitudinea infractorului după săvârșirea infracțiunii, rezultând din prezentarea sa în fața autorității, comportarea sinceră în cursul procesului penal, înlesnirea descoperii ori arestării participanților. Fără a respecta și aceste dispoziții, atâta timp cât în faza de urmărire penală inculpatul B.V. a avut o atitudine parțial sinceră, iar în faza de judecată a solicitat achitarea pentru săvârșirii infracțiunii de tentativă la omor, coborârea pedepsei la 3 ani închisoare de către instanța de fond este nejustificată. În ceea ce privește greșita încadrare juridică a faptei de uz de armă letală fără drept în dispozițiile art. 136 din Legea nr. 295/2004 în loc de 133 din Legea nr. 295/2004 în forma în vigoare la data condamnării. În sarcina inculpatului B.V. fost reținută și fapta de uz de armă letală fără drept, constând în aceea că în seara de 02 februarie 2011, în imobilul situat în București, a folosit fără drept arma de vânătoare, trăgând cu aceasta de patra ori dintre care odată în direcția victimei B.M., faptă căreia s-a dat prin rechizitoriul încadrarea prev. de art. 136 din Legea nr. 295/2004. Instanța de apel a constatat că la momentul trimiterii în judecată era aplicabilă Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor și munițiilor, versiunea consolidată la data de 30 mai 2010, urmare modificărilor aduse prin Legea nr. 99/2010 publicată în M. Of. nr. 3251 din 27 mai 2010 care conținea art. 136 „uzul de armă letală fără drept constituie infracțiunea și se pedepsește cu închisoare de la 1 la 5 ani". La momentul pronunțării hotărârii se constată că era aplicabilă Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor și munițiilor, versiunea consolidată la data de 19 decembrie 2011 urmare modificărilor aduse prin Legea nr. 288/2011 publicată în M. Of. nr. 892 din 16 decembrie 2011 conținea art. 136 din vechea versiune a legii. Având în vedere că această ultimă versiune consolidată nu mai reglementează în art. 1361 fapta pentru care inculpatul B.V. a fost pus sub acuzare și atâta timp cât nu s-a produs o dezincriminare a faptei, ci doar o preluare a acesteia într-un alt articol din lege, în conformitate cu art. 334 C. proc. pen., instanța de apel a schimbat încadrarea juridică din art. 136 din Legea nr. 295/2004 în art. 133 din Legea nr. 295/2004. Cu privire la greșita admitere parțială a pretențiilor civile de către instanța de fond. Conform actelor și lucrărilor dosarului partea civilă B.M. a fost internată în perioada 02 februarie - 29 martie 2011 necesitând pentru vindecare 80-90 zile îngrijiri medicale, necesitând reevaluare la un an de la producerea traumatismului sau după epuizarea tuturor posibilităților terapeutice. În cursul judecății partea civilă B.M. a depus o scrisoare medicală datată 25 iulie 2011 care atestă recomandarea de „reevaluare ortopedie și chirurgie plastică reparatorie pentru stabilire terapie ulterioară" iar concluziile examenului clinic sunt în sensul că închiderea pumnului drept este imposibilă. Se constată de asemenea, că ulterior spitalizării partea civilă B.M. s-a aflat în proces de recuperare și terapie specifică astfel cum rezultă și din declarațiile martorului C.C.F. Susținerea apărării privitoare la mențiunea din raportul de expertiză medico legală completare în sensul existenței unei vechi absențe traumatice (1999 a F2 police) cât și a unei hipoacuzii bilaterale, nu este de natură a determina instanța de apel în sensul respingerii despăgubirilor materiale și morale, în condițiile în care partea civilă B.M. pentru leziunile traumatice și sechelele morfofuncționale necesită 100 de zile de îngrijiri medicale (fila 124 dosar instanță apel). În concluzie, față de probele administrate pe latură civilă, instanța de apel în raport de dispozițiile art. 14 și 346 C. proc. pen. a dispus obligarea inculpatului B.M. la suma de 26.000 lei daune materiale. În ceea ce privește daunele morale ca urmare a pierderii capacității de muncă cu 50% și a încadrării victimei B.M. în gradul de invaliditate III, Curtea de apel ca și instanța de fond a apreciat că suma de 100.000 lei este de natură să contribuie la îmbunătățirea stării psihice a acesteia, ca urmare a suferințelor cauzate prin fapta inculpatului. Prin Decizia penală nr. 112 din 30 aprilie 2013, Curtea de Apel București, secția I-a penală, în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și partea civilă B.M. împotriva sentinței penale nr. 73 din 01 februarie 2012, pronunțată de Tribunalul București, în Dosarul nr. 44704/3/2011. A desființat în parte sentința penală atacată și rejudecând în fond: În temeiul art. 334 C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridica dată faptei prev. de art. 136 din Legea nr. 295/2004 în art. 133 din Legea nr. 295/2004. În temeiul art. 20 C. pen. rap. la art. 174 C. pen. a condamnat pe inculpatul B.V. la pedeapsa de 5 ani închisoare. În temeiul art. 65 C. pen. a interzis inculpatului B.V. drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei În temeiul art. 133 din Legea nr. 295/2004 a condamnat pe inculpatul B.V. la pedeapsa de 1 an închisoare. În temeiul art. 33 lit. a) - 34 lit. b) C. pen. a contopit pedepsele aplicate inculpatului B.V., urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen. A făcut în cauză aplicarea art. 71-64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen. În temeiul art. 88 C. pen. a dedus prevenția inculpatului de la 03 februarie 2011 la 01 februarie 2012. A obligat inculpatul la suma de 26.000 lei daune materiale și 100.000 lei daune morale către partea civilă B.M. A luat act că Spitalul de Urgență București nu s-a constituit parte civilă. A menținut dispoziția instanței de fond numai în ceea ce privește cheltuielile judiciare. A respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul B.V. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a obligat apelantul inculpat la 300 lei cheltuieli judiciare către stat. Împotriva sus-menționatei decizii a declarat recurs inculpatul B.V. invocând cazurile de casare prev. de art. 385 9 alin. (1) pct. 12 și 17 C. proc. pen. și a solicitat, în principal, achitarea pe motiv că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 174 C. pen. în sensul că lipsește latura subiectivă, și anume intenția. În subsidiar, a solicitat rejudecarea cauzei, schimbarea încadrării juridice a faptelor, să se constate că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală din culpă și aplicarea unei pedepse cu suspendarea executării. Examinând recursul declarat de inculpatul B.V. prin raportare la dispozițiile art. 385 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013 și prin prisma art. 5 din N.C.P., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor art. 385 6 alin. (2) C. proc. pen. instanța de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute în art. 385 9 din același cod. Din această perspectivă, analizând decizia recurată prin prisma cazului de casare prev. de art. 385 9 pe. 17 C. proc. pen. invocat, Înalta Curte constată că potrivit dispozițiilor C. proc. pen. raportate la cazurile de casare care au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, cu referire la data la care a fost pronunțată decizia atacată, respectiv 30 aprilie 2013, cazul de casare indicat, conform disp. art. 1 pct. 16 din Legea nr. 2/2013, din 15 februarie 2013 a fost abrogat. Așadar, o analiză a apărărilor formulate prin prisma acestui caz de casare nu poate fi făcută de către înalta Curte. În ceea ce privește solicitarea de achitare a inculpatului pe motiv că nu sunt întrunite elementele constitutive ale tentativei la infracțiunea prevăzute de art. 174 C. pen. în sensul că lipsește latura subiectivă, și anume intenția, caz de casare prev. de art. 385 9 pe. 12 C. proc. pen, Înalta Curte constată că această apărare a fost constant invocată de către inculpat. În acest sens, așa după cum în mod corect și instanța de apel a reținut, din verificarea actelor și lucrărilor dosarului a rezultat că în mod corect prima instanță a constatat că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 C. pen. Susținerea apărării în sensul că lipsește intenția inculpatului B.V. de a ucide victima este contrazisă de întregul material probator administrat în tot cursul procesului penal. Faptul că atât în raportul de expertiză medico - legală din 2012, cât și în completarea la raportul de expertiză medico -legală aflat la fila 124 dosar, se specifică că leziunile traumatice „nu au fost de natură a pune viața victimei în primejdie" nu constituie un motiv de a dispune achitarea inculpatului B.V., cum în mod greșit a susținut apărarea. Intenția inculpatului B.V. de a ucide pe partea vătămată B.M. rezultă tară putință de tăgadă din analiza rapoartelor de constatare tehnico - științifică criminalistică din 18 martie 2011 și 203566/18 aprilie 2011. În seara zilei de 02 februarie 2011 inculpatul B.V. și-a încărcat arma după ce a tras cu ea în tavan cu două cartușe, tuburile goale ale cartușelor rămânând pe podea în dormitorul său. Aproape imediat după ce a intrat în cameră partea vătămată B.M. a auzit ușa deschizându-se și l-a văzut pe inculpatul B.V. stând în dreptul peretelui aflat în fața ușii și ținând cu amândouă mâinile o pușcă care este îndreptată spre gâtul și capul părții vătămate. Conform declarațiilor părții vătămate B.M. imediat după ce acesta a ridicat mâna, inculpatul a executat un foc de armă în direcția capului acesteia. întrucât partea vătămată a ridicat mâna pentru a se apăra alicele armei de vânătoare au perforat palma părții vătămate, două dintre acestea pătrunzând în cap. Inculpatul B.V. a recunoscut parțial săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor. Astfel, în faza de urmărire penală inculpatul a declarat că a tras cu arma de vânătoare în direcția victimei întrucât acesta l-a amenințat că-l omoară. Nefondată este și susținerea inculpatului B.V. în sensul că victima a fost aceea care a ridicat mâna în momentul altercației dintre ei, moment în care s-a declanșat arma. Conform cercetărilor efectuate la fața locului poziția indicată de către inculpatul B.V. în care s-a aflat în momentul în care a fost tras focul de armă care a rănit victima este următoarea: Distanța de la gura țevii armei până la palma victimei de 60 de cm, distanța de la podea până la palma victimei este de 160 cm, distanța de la podea până la pușcă este de 120 cm, iar distanța dintre palmă și colțul peretelui debaralei situată pe acel hol este de 50 cm. Faptul că în raportul de constatare tehnico - științifică din 18 martie 2011 se specifică că în momentul efectuării tragerii victima se afla probabil în picioare cu mâna dreaptă ridicată la nivelul țevii nu este un motiv de a se dispune achitarea inculpatului B.V. în conformitate cu art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. În acest sens, se are în vedere declarația inculpatului B.V. de la fila 129 d.u.p. în care acesta arată că: „M. a ridicat mâna la mine m-am speriat și am tras". Conform raportului de expertiză medico - legală din 2011 partea vătămată B.M. a prezentat leziuni traumatice care s-au putut produce la data de 02 februarie 2011 prin împușcare cu armă cu alice, atât la nivelul metacarpienelor IV și V cât și la nivelul frunții, ceea ce confirmă direcția de tragere orientată spre gâtul și capul victimei. Așa fiind se constată ca fiind nefondată susținerea apărării în sensul că arma de foc s-a declanșat accidental și că inculpatului i-a lipsit intenția uciderii victimei, nefiind astfel întrunite elementele constitutive ale infracțiunii pentru care acesta a fost condamnat. Pe cale de consecință, în această succesiune logico-juridică, înalta Curte constată că nu poate fi primită nici solicitarea de schimbare a încadrării juridice a faptei în vătămare corporală din cuplă, de vreme ce, anterior, s-a arătat că situația de fapt a fost corect reținută de ambele instanțe și pe baza acesteia a fost corect stabilită încadrarea juridică dată faptei. Nu în ultimul rând, Înalta Curte constată că în condițiile modificărilor aduse cazurilor de casare prin Legea nr. 2/2013, judecata în recurs înseamnă o verificare a hotărârii recurate numai sub acele aspecte care se încadrează într-unui din cazurile de casare prev. deart. 385 9 C. proc. pen. Așa cum s-a arătat și în literatura de specialitate, recursul constituie o jurisdicție exercitabilă numai în cazuri strict determinate, reprezentând violări ale legii ducând la o judecată care nu poartă asupra fondului, ci exclusiv asupra corectei aplicări a legii. De aceea, instanța de casare nu apreciază faptele, nu decide asupra vinovăției și pedepselor aplicabile; nu judecă procesul propriu zis, judecând exclusiv dacă din punctul de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare. În acest context, recursul nu este o cale de atac asemănătoare apelului, natura sa juridică fiind în principiu cea a unei căi de reformare sub aspect legal, de drept și nu faptic, excluzând rejudecarea pentru a treia oară a unei cauze exact în parametrii în care a avut loc judecata în primele două grade de jurisdicție (fond și apel). Referitor la eventuala incidență a legii penale mai favorabile în cauză, Înalta Curte constată că potrivit dispozițiilor art. 5 C. pen., în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea penală mai favorabilă, iar pentru a determina legea penală incidență se impune a se analiza dacă fapta mai este incriminată de legea penală nouă și aceasta poate retroactiva, în sensul că este mai favorabilă cu privire la încadrarea juridică; caracterul unitar al dispozițiilor referitoare la pedeapsă și circumstanțe de individualizare în raport cu încadrarea juridică la momentul săvârșirii faptei și la data judecării recursului și instituțiile incidente în raport cu incriminarea sau sancțiunea (care agravează, atenuează sau înlătură răspunderea penală și limitele de pedeapsă). Examinarea încadrării juridice dată faptei se impune pentru a se stabili dacă suntem în prezența unei dezincriminări, urmare abrogării unor texte de lege cât și sub aspectul situației premisă pentru analiza, în concret, a consecințelor privind regimul sancționator. Astfel, în ceea ce privește tentativa la infracțiunea de omor în formă simplă, ea se regăsește în aceleași condiții și limite de pedeapsă și în N.C.P. Instanțele anterioare s-au orientat în a-i aplica inculpatului pedeapsa în cuantumul minimului special, de 5 ani, care este același și pe legea veche și pe legea nouă. În vechea reglementare, disp. art. 174 alin. (1) C. pen. arată că : „Uciderea unei persoane se pedepsește cu închisoarea de la 10 la 20 de ani și interzicerea unor drepturi." În același timp, în noua reglementare prevăzută de N.C.P., disp. art. 188 prevăd că :„Uciderea unei persoane se pedepsește cu închisoarea de la 10 la 20 de ani și interzicerea exercitării unor drepturi." Potrivit disp. art. 20 C. pen. anterior, care reglementează conținutul tentativei, :„(1) Tentativa constă în punerea în executare a hotărârii de a săvârși infracțiunea, executare care a fost însă întreruptă sau nu și-a produs efectul. (2) Există tentativă și în cazul în care consumarea infracțiunii nu a fost posibilă datorită insuficienței sau defectuozitătii mijloacelor folosite, ori datorită împrejurării că în timpul când s-au săvârșit actele de executare, obiectul lipsea de la locul unde făptuitorul credea că se află. (3) Nu există tentativă atunci când imposibilitatea de consumare a infracțiunii este datorită modului cum a fost concepută executarea." În conformitate cu disp. art. 21 C. pen. anterior: „(1) Tentativa se pedepsește numai când legea prevede expres aceasta. (2) Tentativa se sancționează cu o pedeapsă cuprinsă între jumătatea minimului și jumătatea maximului prevăzute de lege pentru infracțiunea consumată, fără ca minimul să fie mai mic decât minimul general al pedepsei. în cazul când pedeapsa prevăzută de lege este moartea, se aplică pedeapsa închisorii de la 10 la 20 de ani. Dispozițiile vizând conținutul și reglementarea tentativei din N.C.P.: „Art. 32. - (1) Tentativa constă în punerea în executare a intenției de a săvârși infracțiunea, executare care a fost însă întreruptă sau nu și-a produs efectul. (2) Nu există tentativă atunci când imposibilitatea de consumare a infracțiunii este consecința modului cum a fost concepută executarea". În ceea ce privește pedepsirea tentativei, N.C.P. arată că: „Art. 33. - (1) Tentativa se pedepsește numai când legea prevede în mod expres aceasta. (2) Tentativa se sancționează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea consumată, ale cărei limite se reduc la jumătate. Când pentru infracțiunea consumată legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață, iar instanța s-ar orienta spre aceasta, tentativa se sancționează cu pedeapsa închisorii de la 10 la 20 de ani". Se constată astfel că textele de lege în ceea ce privește definiția tentativei sunt identice, ca și din punctul de vedere al regimului sancționator, motiv pentru care disp. art. 5 din N.C.P. privind legea penală mai favorabilă nu își găsesc aplicarea, pedeapsa fiind încadrată în același limite în ambele reglementări. Referitor la infracțiunea de uz fără drept de armă letală, în prezent, acesta se regăsește în dispozițiile art. 343 alin. (1) din N.C.P. „Art. 343. - (1) Uzul de armă letală sau interzisă, fără drept, se pedepsește cu închisoarea de la unu la 3 ani.„ După cum a reținut și Curtea de apel, în sarcina inculpatului B.V. fost reținută și fapta de uz de armă letală fără drept, constând în aceea că în seara de 02 februarie 2011, în imobilul situat în București, a folosit fără drept arma de vânătoare, trăgând cu aceasta de patra ori dintre care odată în direcția victimei B.M., faptă căreia s-a dat prin rechizitoriul încadrarea prev. de art. 136 din Legea nr. 295/2004. Instanța de apel a constatat că la momentul trimiterii în judecată era aplicabilă Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor și munițiilor, versiunea consolidată la data de 30 mai 2010, urmare modificărilor aduse prin Legea nr. 99/2010 publicată în M. Of. nr. 3251 din 27 mai 2010 care conținea art. 136 „uzul de armă letală fără drept constituie infracțiunea și se pedepsește cu închisoare de la 1 la 5 ani". La momentul pronunțării Deciziei penale nr. 112 din 30 aprilie 2013 a Curții de Apel București, secția I penală, s-a constatat că era aplicabilă Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor și munițiilor, versiunea consolidată la data de 19 decembrie 2011 urmare modificărilor aduse prin Legea nr. 288/2011 publicată în M. Of. nr. 892 din 16 decembrie 2011 conținea art. 136 din vechea versiune a legii. Având în vedere că această ultimă versiune consolidată nu mai reglementează în art. 1361 fapta pentru care inculpatul B.V. a fost pus sub acuzare și atâta timp cât nu s-a produs o dezincriminare a faptei, ci doar o preluare a acesteia într-un alt articol din lege, în conformitate cu art. 334 C. proc. pen., instanța de apel, în mod corect, a schimbat încadrarea juridică din art. 136 din Legea nr. 295/2004 în art. 133 din Legea nr. 295/2004. „Art. 133. - Uzul de armă letală, fără drept, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 1 la 5 ani." Într-adevăr, în noua reglementare limita maximă este de 3 ani comparativ cu 5 ani pe legea anterioară. In același timp însă, se observă că limita minimă este aceeași atât pe legea veche, cât și pe legea nouă, iar instanța când a individualizat pedeapsa aplicată inculpatului pentru această infracțiune, s-a orientat la minimul special, care este același în ambele reglementări, împrejurări se constată că, în concret, nu poate fi vorba de ipoteza de aplicare a legii penale mai favorabile, câtă vreme minimul special este același, iar instanța s-a orientat în a-i aplica inculpatului pedeapsa în acel cuantum. Față de considerentele anterior expuse, constatând că nu este incident vreunul dintre cazurile de casare ce ar putea fi avute în vedere din oficiu, Înalta Curte de Casație și Justiție, în conformitate cu dispozițiile art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.V. și-l va obliga la plata cheltuielilor judiciare către stat.