ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 686/2014

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 686/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Deliberând asupra recursului de față,

În baza actelor și lucrărilor

dosarului constată următoarele:

Prin

sentința penală nr. 73 din 01 februarie 2012, pronunțată de Tribunalul

București, secția a II-a penală, în baza art. 334 C. proc. pen. s-a respins

cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpatul B.V., prin

apărător ales, din infracțiunea prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 C.

pen. în infracțiunea prev. de art. 184 alin. (2) C. pen. ca neîntemeiată.

În baza art. 20 C. pen. raportat la

art. 174 C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a), b) și c) C. pen. - art. 76 lit.

b) C. pen. a fost condamnat inculpatul B.V. la o pedeapsă de 3 ani închisoare.

În baza art. 136 din Legea nr.

295/2004 cu aplicarea art. 74 lit. a), b) și c) C. pen. - art. 76 lit. b) C.

pen. a fost condamnat inculpatul B.V. la o pedeapsă de 6 luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit.

b) C. pen. inculpatul are de executat pedeapsa cea mai grea respectiv cea de 3

ani închisoare.

S-a făcut în cauză aplicarea

dispozițiilor art. 71 - art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C.

pen.

În baza art. 65 C. pen. s-a aplicat

inculpatului pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de

art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani

după executarea pedepsei principale.

În baza art. 88 C. pen. a dedus

prevenția de la data de 03 februarie 2011 la zi.

În baza art. 861 C. pen. a suspendat

sub supraveghere executarea pedepsei pe un termen de încercare de 4 ani,

conform art. 862 C. pen.

În baza art. 863 C. pen. a pus în

vedere inculpatului să se prezinte în prima săptămână a primei luni din fiecare

trimestru la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul București, să

anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință precum

și întoarcerea, să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă și să

comunice informații de natură a-i putea fi controlate mijloacele de existență.

În baza art. 86 C. pen. a pus în

vedere inculpatului dispozițiile art. 359 C. proc. pen.

În baza art. 350 alin. (3) C. proc.

pen. s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului de sub puterea

M.A.P. nr. 37/UP/2011 emis de Tribunalul București, secția a II-a penală, dacă

nu este arestat în altă cauză.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. pe

durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, a

suspendat și executarea pedepselor accesorii.

A luat act că Spitalul Universitar de

Urgență București nu s-a constituit parte civilă în prezenta cauză.

În baza art. 14 și art. 346 C. proc.

pen. a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă B.M. și a fost

obligat inculpatul B.V. la plata sumei de 17.000 lei daune materiale

reprezentând cheltuieli efectuate în timpul spitalizării cu medicamente,

tratamente și alimente către partea civilă B.M..

A fost obligat inculpatul la plata

sumei de 100.000 lei daune morale către partea civilă B.M.

În baza art. 191 C. proc. pen. a fost

obligat inculpatul la 3.000 lei cheltuieli judiciare către Stat în cont Iban;

C. fisc., deschis la Trezoreria sector 4 București, beneficiar Tribunalul

București.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe

lângă Tribunalul București nr. 602/P/2011 din 30 mai 2011 a fost trimis în

judecată, în stare de arest preventiv, inculpatului B.V., pentru săvârșirea

infracțiunilor de tentativă la omor și uz de armă letală, fără drept, în

concurs real, fapte prevăzute și pedepsite de art. 20 raportat art. 174 C. pen.

și art. 136 din Legea nr. 295/2004, ambele cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.

În fapt, s-a reținut în actul de

inculpare, în esență, că în seara de 2 februarie 2011, inculpatul B.V., în

imobilul situat în București, a tras cu o armă de vânătoare în direcția

victimei B.M., de la mică distanță, cu intenția de a-i suprima viața.

În seara de 02 februarie 2011, același

inculpat în imobilul situat în București, a folosit fără drept arma de

vânătoare, trăgând cu aceasta de patru ori, dintre care o dată în direcția

victimei B.M.

Cauza a fost înregistrată pe rolul

Tribunalului București, secția a II-a penală, la data de 30 mai 2011, sub nr. 44704/3/2011.

În faza de cercetare judecătorească,

în ședința publică din data de 19 iulie 2011, partea civilă B.M., prin avocat,

a depus la dosar, în scris, constituirea de parte civilă (fila 32 dosar).

În ședința publică din data de 27

octombrie 2011, instanța a procedat la audierea martorilor din acte N.A.D.,

D.C., A.B., sub prestare de jurământ, potrivit dispozițiilor art. 327 C. proc.

pen., declarațiile fiind consemnate în procese-verbale de ascultare, atașate la

dosarul cauzei (filele 120-122 d.i.) precum și la audierea martorului C.C.F.,

propus de partea civilă - pe latură civilă) fila 119 d.i.).

În ședința publică din data de 22

decembrie 2011, inculpatul B.V., prin apărător ales, a solicitat, în temeiul

dispozițiile art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice a faptelor

din art. 20 C. pen. raportat la art. 174 C. pen. în art. 184 alin. (2) C. pen.

având în vedere faptele și împrejurările așa cum au fost reținute prin actul de

inculpare, de numărul de zile de îngrijiri medicale acordate părții vătămate B.M.

În ședința publică din data de 19

ianuarie 2012, Tribunalul a procedat la audierea martoriului B.A.C.

Examinând actele și lucrările dosarul

instanța de fond a constatat că fapta inculpatului B.V., care în seara de 02

februarie 2011, în imobilul situat în București, a tras cu o armă de vânătoare

în direcția victimei B.M., de la mică distantă, cu intenția de a-i suprima

viața, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la

omor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 20 raportat art. 174 C. pen.

Fapta inculpatului B.V., care în seara

de 02 februarie 2011, în imobilul situat în București, a folosit fără drept

arma de vânătoare, trăgând cu aceasta de patru ori, dintre care o dată în

direcția victimei B.M., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de

uz de armă letală, fără drept, faptă prevăzută și pedepsită de art. 136 din Legea

nr. 295/2004.

Inculpatul are vârsta de 54 de ani,

are studii medii, nu are o ocupație și nici un loc de muncă, nu este cunoscut

cu antecedente penale, iar în cursul urmăririi penale, inculpatul a avut o

atitudine parțial sinceră.

La individualizarea pedepsei aplicată

inculpatului B.V., Tribunalul a avut în vedere criteriile generale prev de art.

72 C. pen.

Împotriva acestei sentințe au declarat

apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București, partea civilă B.M. și

inculpatul B.V. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Astfel, Parchetul de pe lângă

Tribunalul București a invocat următoarele motive de apel:

încercare stabilit în condițiile art. 861 C. pen.;

de uz de armă letală fără drept în dispozițiile art. 136 din Legea nr.

295/2004, în loc de art. 133 din Legea nr. 295/2004, în forma în vigoare la

data condamnării:

art. 76 lit. b) C. pen., pe lângă dispozițiile art. 136 din Legea nr. 295/2004;

4.Greșita individualizare a pedepsei

aplicate și a regimului de executare urmare a reținerii dispozițiilor art. 74 lit.

a), b), c) C. pen., în contradicție cu întregul material probator.

În apelul său partea civilă B.M., prin

apărător a solicitat desființarea sentinței atacate și pe fond pronunțarea unei

soluții legale și temeinice atât pe latură penală cât și pe latură civilă cu

precizarea că are diminuată capacitatea de muncă în procent de 50%.

Prin apelul declarat inculpatul B.V. a

solicitat achitarea sa pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor

prev. de art. 20 rap. la art. 174 C. pen., pe motiv că lipsește intenția sa de

a ucide partea vătămată, fiind incidente dispozițiile art. 10 lit. d) C. proc.

pen.

În ceea ce privește infracțiunea de uz

de armă letală fără drept prev. de art. 133 (art. 136 din vechea formă a

legii), din Legea nr. 295/2004, inculpatul B.V. prin apărător a susținut că

fapta nu prezintă pericol social devenind incident art. 10 alin. (1) lit. b) C.

proc. pen., rap. la art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen.

În subsidiar inculpatul B.V., prin

apărător a solicitat desființarea sentinței apelate și rejudecarea cauzei de

către instanța de fond pentru a reface întreaga cercetare judecătorească și

spre a nu fi lipsit de un act de jurisdicție.

Referitor la infracțiunea de tentativă

de omor prev. de art. 20 rap. la art. 174 C. pen., dedusă judecății, inculpatul

B.V. prin apărător a arătat următoarele:

legală întocmit în cauză în faza de fond a procesului se conchide că „leziunile

traumatice nu au fost de natură a pune viața victimei în primejdie".

Așadar din acest înscris oficial

susține inculpatul B.V. prin apărător, rezultă că lipsește intenția sa de a

pune în primejdie viața părții vătămate.

apărător a mai susținut că din probele administrate în cauză nu rezultă

intenția sa de a omorî partea vătămată, atâta timp cât deține permis de port -

armă de 17 ani, având funcția de lunetist în cadrul Direcției a V-a a

Ministerului de Interne (ceea ce presupune o oarecare precizie a tragerii)

fiind aproximativ de aceeași statură cu partea vătămată.

reținut că „din raportul de constatare tehnico - științifică criminalistică

pentru stabilirea direcției de tragere a unghiului și a distanței de la care

s-a tras din 18 martie 2011 reiese că țeava a fost orientată spre tavan, pe

traiectul alicelor interpunându-se mâna dreaptă a victimei".

În opinia apărării, această situație

de fapt stabilită prin constatările tehnico - științifice criminalistice nu a

fost constatată și nici infirmată prin probele administrate în cauză.

Este de reținut și mențiunea „că

traiectul alicelor interpunându-se mâna dreaptă a victimei" care dovedește

realitatea, că în timp ce avea arma îndreptată spre tavan astfel încât să nu

fie rănit nimeni, susține inculpatul partea vătămată a încercat să ia arma,

moment în care aceasta s-a declanșat accidental.

reconstituire din data de 01 aprilie 2011 aflat la fila 155 din vol. 2 și

răspunsului părții vătămate din cadrul confruntării care a avut loc la termenul

din data de 04 aprilie 2013 este infirmată susținerea părții vătămate din

rechizitoriul că întreruperea acțiunii de lovire s-ar fi datorat unor factori

exteriori voinței sale și anume: „fuga victimei din imobil".

vătămate în sensul existenței infracțiunii de tentativă de omor, atâta timp cât

înaintea incidentului, susține inculpatul B.V. a tras două cartușe de

avertisment în televizor și în candelabru.

Parchetului referitoare la „regiunea anatomică vizată, respectiv cazul și gâtul

victimei", întrucât este infirmată prin constatarea privind îndreptarea

armei către tavan și nu către partea vătămată -poziție stabilită prin raportul

de expertiză științifică criminalistică.

În ceea ce privește intensitatea

loviturii inculpatul B.V. a susținut că plaga împușcată nu confirmă concluziile

Parchetului, având în vedere că un cartuș tras atât de aproape ar fi spulberat

arma părții vătămate, ceea ce nu s-a întâmplat în cauză.

inculpatul B.V. prin apărător, a susținut că a deținut permis de port armă

pentru a o folosi și a se apăra împotriva agresorilor.

În ceea ce privește latura civilă a

cauzei inculpatul B.V. a susținut că suma de 26.000 lei reprezentând cheltuieli

medicale în timpul spitalizării cât și după spitalizare nu sunt dovedite

întrucât nu este suficientă o simplă mărturie pro cauza a unu apropiat a părții

vătămate.

De asemenea, nici daunele morale nu

sunt justifice în opinia inculpatului B.V. având în vedere statutul social al

părții vătămate B.M., practica judiciară constantă de a nu se acorda pretium

dolores, precum și împrejurările cauzei, precum și împrejurările cauzei din

care rezultă că a fost provocat.

Susținerea inculpatului B.V. privind

provocarea se referă la refuzul părții vătămate B.M. de a părăsi domiciliul

său, urmat de atacul armat, soldat cu descărcarea accidentală, astfel cum

rezultă din probele dosarului.

Cu privire la suma de 900 lei/lună

pretinsă până la finalizarea procedurilor medicale și recuperarea complet,

precum și acoperirii veniturilor nerealizare din cauza scăderii capacității de

muncă inculpatul B.V. prin apărător a susținut următoarele:

- partea vătămată avea anterior

incidentului o hipoacuzie bilaterală, acesta fiind de altfel și motivul pentru

care partea vătămată a declarat că nu a auzit cele două împușcături de

avertisment.

O asemenea afecțiune gravă constituie

impediment serios la exercitarea activităților în construcții, contribuind la

reducerea capacității de muncă a persoanei afectate și constituind un element

important în aprecierea gradului de invaliditate a acestuia.

- părții vătămate îi lipsea anterior

incidentului o parte din degetul opozabil de la mâna dreaptă, ceea ce duce la

scăderea considerabilă a capacității de muncă a unui lucrător în domeniul construcțiilor.

Întrucât partea vătămată avea deja o

capacitate de muncă foarte scăzută, astfel că este nejustificată suma pretinsă

pentru acoperirea veniturilor nerealizate din cauza scăderii capacității de

muncă.

În faza de judecată a apelului au fost

audiați martora C.S.C. și inculpatul B.V.

De asemenea, la termenul de judecată

din 04 aprilie 2013 s-a procedat la confruntarea dintre partea vătămată B.M. și

inculpatul B.V.

În cauză s-a dispus și efectuarea unei

completări la raportul de expertiză medico - legală din 2012 concluziile fiind

în sensul că B.M. a prezent leziuni traumatice la nivel frontal dreapta și mâna

dreaptă care s-au putut produce prin împușcare cu armă cu alice ce pot data din

data de 02 februarie 2011, necesitând cea. 100 de zile de îngrijiri medicale.

Având în vedere examenul radiologie

s-a apreciat că fragmentul osos (eschilă) are 20/8 mm, cu dimensiuni mai mici

decât materialul de reconstrucție folosit la refacerea metacarpienelor IV și V,

capacitatea de muncă pierdută fiind cel puțin pe jumătate, încadrându-se în

gradul III de invaliditate.

De asemenea la fila 128 dosar se află

avizul Comisiei de Avizare și Control din cadrul Secției Clinice Expertiză

Medicală 1 din data de 04 noiembrie 2012 care a confirmat diagnosticul clinic

ca fiind sechele plagă prin împușcare (11.2012 mână dreaptă:

- mână dreaptă deformată complex după

fracturi multiple la nivelul metacarpienelor, operată interativ, degete fixate

în flexie; leziuni tendoane flexoare.

- Sand mâna dreaptă; afectarea

terminațiilor nervoase digital, cubital și median drept;

- Diagnostic funcțional: deficiență de

manipulație medie.

- Diagnosticul capacității de muncă:

pierdută cel puțin pe jumătate.

- Incapacitate adaptivă: 50%

- Grad de invaliditate: se încadrează

în gradul III de invaliditate.

Examinând sentința atacată prin prisma

motivelor de apel invocate precum și sub toate aspectele potrivit art. 371

alin. (2) C. proc. pen., Curtea de Apel a constatat următoarele:

Cu privire la infracțiunea de

tentativă la omor prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 C. pen.

Din verificarea actelor și lucrărilor

dosarului a rezultat că în mod corect prima instanță a constatat că sunt

întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 20 C. pen.

rap. la art. 174 C. pen.

Susținerea apărării în sensul că

lipsește intenția inculpatului B.V. de a ucide victima este contrazisă de

întregul material probator administrat în tot cursul procesului penal.

Faptul că atât în raportul de

expertiză medico - legală din 2012, cât și în completarea la raportul de

expertiză medico - legală aflat la fila 124 dosar, se specifică că leziunile

traumatice „nu au fost de natură a pune viața victimei în primejdie" nu

constituie un motiv de a dispune achitarea inculpatului B.V., cum în mod greșit

a susținut apărarea.

Intenția inculpatului B.V. de a ucide

pe partea vătămată B.M. rezultă fără putință de tăgadă din analiza rapoartelor

de constatare tehnico - științifică criminalistică din 18 aprilie 2011.

În seara zilei de 02 februarie 2011

inculpatul B.V. și-a încărcat arma după ce a tras cu ea în tavan cu două

cartușe, tuburile goale ale cartușelor rămânând pe podea în dormitorul său.

Aproape imediat după ce a intrat în

cameră partea vătămată B.M. a auzit ușa deschizându-se și l-a văzut pe

inculpatul B.V. stând în dreptul peretelui aflat în fața ușii și ținând cu

amândouă mâinile o pușcă care este îndreptată spre gâtul și capul părții

vătămate.

Conform declarațiilor părții vătămate B.M.

imediat după ce acesta a ridicat mâna, inculpatul a executat un foc de armă în

direcția capului acesteia. întrucât partea vătămată a ridicat mâna pentru a se

apăra alicele armei de vânătoare au perforat palma părții vătămate, două dintre

acestea pătrunzând în cap.

Inculpatul B.V. a recunoscut parțial

săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor.

Astfel, în faza de urmărire penală

inculpatul a declarat că a tras cu arma de vânătoare în direcția victimei

întrucât acesta l-a amenințat că-l omoară.

Nefondată este și susținerea

inculpatului B.V. în sensul că victima a fost aceea care a ridicat mâna în

momentul altercației dintre ei, moment în care s-a declanșat arma.

Conform cercetărilor efectuate la fața

locului poziția indicată de către inculpatul B.V. în care s-a aflat în momentul

în care a fost tras focul de armă care a rănit victima este următoarea:

Distanța de la gura țevii armei până

la palma victimei de 60 de cm, distanța de la podea până la palma victimei este

de 160 cm, distanța de la podea până la pușcă este de 120 cm, iar distanța

dintre palmă și colțul peretelui debaralei situată pe acel hol este de 50 cm.

Faptul că în raportul de constatare

tehnico - științifică din 18 martie 2011 se specifică că în momentul efectuării

tragerii victima se afla probabil în picioare cu mâna dreaptă ridicată la

nivelul țevii nu este un motiv de a se dispune achitarea inculpatului B.V. în

conformitate cu art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen.

În acest sens, se are în vedere

declarația inculpatului B.V. de la fila 129 d.u.p. în care acesta arată că: „M.

a ridicat mâna la mine m-am speriat și am tras".

Conform raportului de expertiză medico

- legală din 2011 partea vătămată B.M. a prezentat leziuni traumatice care s-au

putut produce la data de 02 februarie 2011 prin împușcare cu armă cu alice,

atât la nivelul metacarpienelor IV și V cât și la nivelul frunții, ceea ce

confirmă direcția de tragere orientată spre gâtul și capul victimei.

În consecință, instanța de apel a

constatat ca fiind nefondată susținerea apărării în sensul că arma de foc s-a

declanșat accidental, cum a susținut apărarea prin motivele de apel declarate

în cauză.

În ceea ce privește individualizarea

judiciară a pedepsei, Curtea de apel a avut în vedere criteriile generale de

individualizare prev. de art. 72 C. pen. referitoare la gradul de pericol

social ridicat al infracțiunii de tentativă la omor prev. de art. 20 C. pen.

rap. la art. 174 C. pen., cât și urmările produse, respectiv încadrarea părții

vătămate B.M. în gradul de invaliditate nr. III, ca urmare a reducerii

capacității de muncă cu 50 %.

Față de natura și gravitatea

infracțiunii comise de către inculpatul B.V., s-a constatat că în mod greșit

instanța de fond a reținut circumstanțele atenuante prev. de art. 74 lit. a),

b) și c) C. pen.

Potrivit art. 74 lit. a) C. pen.

constituie circumstanță atenuantă conduita bună a infractorului înainte de

săvârșirea infracțiunii.

Or, din declarațiile martorei A.B.,

rezultă că inculpatul B.V. obișnuia să consume alcool, așa încât față de

circumstanțele reale ale săvârșirii infracțiunii de tentativă la omor este

"nejustificată reținerea dispozițiilor art. 74 lit. a) C. pen.

Potrivit art. 74 lit. b) C. pen.

constituie circumstanță atenuantă stăruința depusă de infractor pentru a

înlătura rezultatul infracțiunii sau a repara paguba pricinuită.

În aceste condiții, față de constatarea

îndeplinirii prevederilor art. 14 și 346 C. proc. pen. prin care instanța de

fond a admis în partea acțiunea civilă, în mod greșit s-a dispus coborârea

pedepsei sub minimul special prevăzut de lege și prin reținerea dispozițiilor

art. 74 lit. b) C. pen.

Potrivit art. 74 lit. c) C. pen.

constituie circumstanță atenuantă atitudinea infractorului după săvârșirea

infracțiunii, rezultând din prezentarea sa în fața autorității, comportarea

sinceră în cursul procesului penal, înlesnirea descoperii ori arestării

participanților.

Fără a respecta și aceste dispoziții,

atâta timp cât în faza de urmărire penală inculpatul B.V. a avut o atitudine

parțial sinceră, iar în faza de judecată a solicitat achitarea pentru

săvârșirii infracțiunii de tentativă la omor, coborârea pedepsei la 3 ani

închisoare de către instanța de fond este nejustificată.

În ceea ce privește greșita încadrare

juridică a faptei de uz de armă letală fără drept în dispozițiile art. 136 din

Legea nr. 295/2004 în loc de 133 din Legea nr. 295/2004 în forma în vigoare la

data condamnării.

În sarcina inculpatului B.V. fost

reținută și fapta de uz de armă letală fără drept, constând în aceea că în

seara de 02 februarie 2011, în imobilul situat în București, a folosit fără

drept arma de vânătoare, trăgând cu aceasta de patra ori dintre care odată în

direcția victimei B.M., faptă căreia s-a dat prin rechizitoriul încadrarea

prev. de art. 136 din Legea nr. 295/2004.

Instanța de apel a constatat că la

momentul trimiterii în judecată era aplicabilă Legea nr. 295/2004 privind

regimul armelor și munițiilor, versiunea consolidată la data de 30 mai 2010,

urmare modificărilor aduse prin Legea nr. 99/2010 publicată în M. Of. nr. 3251

din 27 mai 2010 care conținea art. 136 „uzul de armă letală fără drept

constituie infracțiunea și se pedepsește cu închisoare de la 1 la 5 ani".

La momentul pronunțării hotărârii se

constată că era aplicabilă Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor și

munițiilor, versiunea consolidată la data de 19 decembrie 2011 urmare

modificărilor aduse prin Legea nr. 288/2011 publicată în M. Of. nr. 892 din 16

decembrie 2011 conținea art. 136 din vechea versiune a legii.

Având în vedere că această ultimă

versiune consolidată nu mai reglementează în art. 1361 fapta pentru care

inculpatul B.V. a fost pus sub acuzare și atâta timp cât nu s-a produs o

dezincriminare a faptei, ci doar o preluare a acesteia într-un alt articol din

lege, în conformitate cu art. 334 C. proc. pen., instanța de apel a schimbat

încadrarea juridică din art. 136 din Legea nr. 295/2004 în art. 133 din Legea

nr. 295/2004.

Cu privire la greșita admitere

parțială a pretențiilor civile de către instanța de fond.

Conform actelor și lucrărilor

dosarului partea civilă B.M. a fost internată în perioada 02 februarie - 29

martie 2011 necesitând pentru vindecare 80-90 zile îngrijiri medicale,

necesitând reevaluare la un an de la producerea traumatismului sau după

epuizarea tuturor posibilităților terapeutice.

În cursul judecății partea civilă B.M.

a depus o scrisoare medicală datată 25 iulie 2011 care atestă recomandarea de

„reevaluare ortopedie și chirurgie plastică reparatorie pentru stabilire

terapie ulterioară" iar concluziile examenului clinic sunt în sensul că

închiderea pumnului drept este imposibilă.

Se constată de asemenea, că ulterior

spitalizării partea civilă B.M. s-a aflat în proces de recuperare și terapie

specifică astfel cum rezultă și din declarațiile martorului C.C.F.

Susținerea apărării privitoare la

mențiunea din raportul de expertiză medico legală completare în sensul

existenței unei vechi absențe traumatice (1999 a F2 police) cât și a unei

hipoacuzii bilaterale, nu este de natură a determina instanța de apel în sensul

respingerii despăgubirilor materiale și morale, în condițiile în care partea

civilă B.M. pentru leziunile traumatice și sechelele morfofuncționale necesită

100 de zile de îngrijiri medicale (fila 124 dosar instanță apel).

În concluzie, față de probele

administrate pe latură civilă, instanța de apel în raport de dispozițiile art.

14 și 346 C. proc. pen. a dispus obligarea inculpatului B.M. la suma de 26.000

lei daune materiale.

În ceea ce privește daunele morale ca

urmare a pierderii capacității de muncă cu 50% și a încadrării victimei B.M. în

gradul de invaliditate III, Curtea de apel ca și instanța de fond a apreciat că

suma de 100.000 lei este de natură să contribuie la îmbunătățirea stării

psihice a acesteia, ca urmare a suferințelor cauzate prin fapta inculpatului.

Prin Decizia penală nr. 112 din 30

aprilie 2013, Curtea de Apel București, secția I-a penală, în temeiul art. 379

pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a admis apelurile declarate de Parchetul de pe

lângă Tribunalul București și partea civilă B.M. împotriva sentinței penale nr.

73 din 01 februarie 2012, pronunțată de Tribunalul București, în Dosarul nr.

44704/3/2011.

A desființat în parte sentința penală

atacată și rejudecând în fond:

În temeiul art. 334 C. proc. pen. a schimbat

încadrarea juridica dată faptei prev. de art. 136 din Legea nr. 295/2004 în

art. 133 din Legea nr. 295/2004.

În temeiul art. 20 C. pen. rap. la

art. 174 C. pen. a condamnat pe inculpatul B.V. la pedeapsa de 5 ani

închisoare.

În temeiul art. 65 C. pen. a interzis

inculpatului B.V. drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și

b) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei

În temeiul art. 133 din Legea nr.

295/2004 a condamnat pe inculpatul B.V. la pedeapsa de 1 an închisoare.

În temeiul art. 33 lit. a) - 34 lit.

b) C. pen. a contopit pedepsele aplicate inculpatului B.V., urmând ca acesta să

execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea

drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen.

A făcut în cauză aplicarea art. 71-64 alin.

(1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen.

În temeiul art. 88 C. pen. a dedus

prevenția inculpatului de la 03 februarie 2011 la 01 februarie 2012.

A obligat inculpatul la suma de 26.000

lei daune materiale și 100.000 lei daune morale către partea civilă B.M.

A luat act că Spitalul de Urgență

București nu s-a constituit parte civilă.

A menținut dispoziția instanței de

fond numai în ceea ce privește cheltuielile judiciare.

A respins, ca nefondat, apelul

declarat de inculpatul B.V.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc.

pen. a obligat apelantul inculpat la 300 lei cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva sus-menționatei decizii a

declarat recurs inculpatul B.V. invocând cazurile de casare prev. de art. 385

9

alin. (1) pct. 12 și 17 C. proc. pen. și a solicitat, în principal, achitarea

pe motiv că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii

prevăzute de art. 174 C. pen. în sensul că lipsește latura subiectivă, și anume

intenția.

În subsidiar, a solicitat rejudecarea

cauzei, schimbarea încadrării juridice a faptelor, să se constate că sunt

întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală din

culpă și aplicarea unei pedepse cu suspendarea executării.

Examinând recursul declarat de inculpatul

B.V. prin raportare la dispozițiile art. 385 C. proc. pen., astfel cum au fost

modificate prin Legea nr. 2/2013 și prin prisma art. 5 din N.C.P., Înalta Curte

de Casație și Justiție constată că acesta este nefondat, pentru următoarele

considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 385

6

alin. (2) C. proc. pen. instanța de recurs examinează cauza numai în limitele

motivelor de casare prevăzute în art. 385

9

din același cod.

Din această perspectivă, analizând

decizia recurată prin prisma cazului de casare prev. de art. 385

9

pe. 17 C. proc. pen. invocat, Înalta Curte constată că potrivit dispozițiilor

C. proc. pen. raportate la cazurile de casare care au fost modificate prin

Legea nr. 2/2013, cu referire la data la care a fost pronunțată decizia

atacată, respectiv 30 aprilie 2013, cazul de casare indicat, conform disp. art.

1 pct. 16 din Legea nr. 2/2013, din 15 februarie 2013 a fost abrogat.

Așadar, o analiză a apărărilor

formulate prin prisma acestui caz de casare nu poate fi făcută de către înalta

Curte.

În ceea ce privește solicitarea de

achitare a inculpatului pe motiv că nu sunt întrunite elementele constitutive

ale tentativei la infracțiunea prevăzute de art. 174 C. pen. în sensul că

lipsește latura subiectivă, și anume intenția, caz de casare prev. de art. 385

9

pe. 12 C. proc. pen, Înalta Curte constată că această apărare a fost constant

invocată de către inculpat.

În acest sens, așa după cum în mod

corect și instanța de apel a reținut, din verificarea actelor și lucrărilor

dosarului a rezultat că în mod corect prima instanță a constatat că sunt

întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 20 C. pen.

rap. la art. 174 C. pen.

Susținerea apărării în sensul că

lipsește intenția inculpatului B.V. de a ucide victima este contrazisă de întregul

material probator administrat în tot cursul procesului penal.

Faptul că atât în raportul de

expertiză medico - legală din 2012, cât și în completarea la raportul de

expertiză medico -legală aflat la fila 124 dosar, se specifică că leziunile

traumatice „nu au fost de natură a pune viața victimei în primejdie" nu

constituie un motiv de a dispune achitarea inculpatului B.V., cum în mod greșit

a susținut apărarea.

Intenția inculpatului B.V. de a ucide

pe partea vătămată B.M. rezultă tară putință de tăgadă din analiza rapoartelor

de constatare tehnico - științifică criminalistică din 18 martie 2011 și

203566/18 aprilie 2011.

În seara zilei de 02 februarie 2011

inculpatul B.V. și-a încărcat arma după ce a tras cu ea în tavan cu două

cartușe, tuburile goale ale cartușelor rămânând pe podea în dormitorul său.

Aproape imediat după ce a intrat în

cameră partea vătămată B.M. a auzit ușa deschizându-se și l-a văzut pe

inculpatul B.V. stând în dreptul peretelui aflat în fața ușii și ținând cu

amândouă mâinile o pușcă care este îndreptată spre gâtul și capul părții

vătămate.

Conform declarațiilor părții vătămate B.M.

imediat după ce acesta a ridicat mâna, inculpatul a executat un foc de armă în

direcția capului acesteia. întrucât partea vătămată a ridicat mâna pentru a se

apăra alicele armei de vânătoare au perforat palma părții vătămate, două dintre

acestea pătrunzând în cap.

Inculpatul B.V. a recunoscut parțial

săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor.

Astfel, în faza de urmărire penală

inculpatul a declarat că a tras cu arma de vânătoare în direcția victimei

întrucât acesta l-a amenințat că-l omoară.

Nefondată este și susținerea

inculpatului B.V. în sensul că victima a fost aceea care a ridicat mâna în

momentul altercației dintre ei, moment în care s-a declanșat arma.

Conform cercetărilor efectuate la fața

locului poziția indicată de către inculpatul B.V. în care s-a aflat în momentul

în care a fost tras focul de armă care a rănit victima este următoarea:

Distanța de la gura țevii armei până

la palma victimei de 60 de cm, distanța de la podea până la palma victimei este

de 160 cm, distanța de la podea până la pușcă este de 120 cm, iar distanța

dintre palmă și colțul peretelui debaralei situată pe acel hol este de 50 cm.

Faptul că în raportul de constatare

tehnico - științifică din 18 martie 2011 se specifică că în momentul efectuării

tragerii victima se afla probabil în picioare cu mâna dreaptă ridicată la

nivelul țevii nu este un motiv de a se dispune achitarea inculpatului B.V. în

conformitate cu art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen.

În acest sens, se are în vedere

declarația inculpatului B.V. de la fila 129 d.u.p. în care acesta arată că: „M.

a ridicat mâna la mine m-am speriat și am tras".

Conform raportului de expertiză medico

- legală din 2011 partea vătămată B.M. a prezentat leziuni traumatice care s-au

putut produce la data de 02 februarie 2011 prin împușcare cu armă cu alice,

atât la nivelul metacarpienelor IV și V cât și la nivelul frunții, ceea ce

confirmă direcția de tragere orientată spre gâtul și capul victimei.

Așa fiind se constată ca fiind

nefondată susținerea apărării în sensul că arma de foc s-a declanșat accidental

și că inculpatului i-a lipsit intenția uciderii victimei, nefiind astfel

întrunite elementele constitutive ale infracțiunii pentru care acesta a fost

condamnat.

Pe cale de consecință, în această

succesiune logico-juridică, înalta Curte constată că nu poate fi primită nici

solicitarea de schimbare a încadrării juridice a faptei în vătămare corporală

din cuplă, de vreme ce, anterior, s-a arătat că situația de fapt a fost corect

reținută de ambele instanțe și pe baza acesteia a fost corect stabilită

încadrarea juridică dată faptei.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte

constată că în condițiile modificărilor aduse cazurilor de casare prin Legea

nr. 2/2013, judecata în recurs înseamnă o verificare a hotărârii recurate numai

sub acele aspecte care se încadrează într-unui din cazurile de casare prev.

deart. 385

9

C. proc. pen.

Așa cum s-a arătat și în literatura de

specialitate, recursul constituie o jurisdicție exercitabilă numai în cazuri

strict determinate, reprezentând violări ale legii ducând la o judecată care nu

poartă asupra fondului, ci exclusiv asupra corectei aplicări a legii. De aceea,

instanța de casare nu apreciază faptele, nu decide asupra vinovăției și

pedepselor aplicabile; nu judecă procesul propriu zis, judecând exclusiv dacă

din punctul de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.

În acest context, recursul nu este o

cale de atac asemănătoare apelului, natura sa juridică fiind în principiu cea a

unei căi de reformare sub aspect legal, de drept și nu faptic, excluzând

rejudecarea pentru a treia oară a unei cauze exact în parametrii în care a avut

loc judecata în primele două grade de jurisdicție (fond și apel).

Referitor la eventuala incidență a

legii penale mai favorabile în cauză, Înalta Curte constată că potrivit

dispozițiilor art. 5 C. pen., în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii

până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi

penale, se aplică legea penală mai favorabilă, iar pentru a determina legea

penală incidență se impune a se analiza dacă fapta mai este incriminată de

legea penală nouă și aceasta poate retroactiva, în sensul că este mai

favorabilă cu privire la încadrarea juridică; caracterul unitar al

dispozițiilor referitoare la pedeapsă și circumstanțe de individualizare în

raport cu încadrarea juridică la momentul săvârșirii faptei și la data

judecării recursului și instituțiile incidente în raport cu incriminarea sau

sancțiunea (care agravează, atenuează sau înlătură răspunderea penală și

limitele de pedeapsă).

Examinarea încadrării juridice dată

faptei se impune pentru a se stabili dacă suntem în prezența unei

dezincriminări, urmare abrogării unor texte de lege cât și sub aspectul

situației premisă pentru analiza, în concret, a consecințelor privind regimul

sancționator.

Astfel, în ceea ce privește tentativa

la infracțiunea de omor în formă simplă, ea se regăsește în aceleași condiții

și limite de pedeapsă și în N.C.P. Instanțele anterioare s-au orientat în a-i

aplica inculpatului pedeapsa în cuantumul minimului special, de 5 ani, care

este același și pe legea veche și pe legea nouă.

În vechea reglementare, disp. art. 174

alin. (1) C. pen. arată că : „Uciderea unei persoane se pedepsește cu

închisoarea de la 10 la 20 de ani și interzicerea unor drepturi."

În același timp, în noua reglementare

prevăzută de N.C.P., disp. art. 188 prevăd că :„Uciderea unei persoane se

pedepsește cu închisoarea de la 10 la 20 de ani și interzicerea exercitării

unor drepturi."

Potrivit disp. art. 20 C. pen.

anterior, care reglementează conținutul tentativei, :„(1) Tentativa constă în

punerea în executare a hotărârii de a săvârși infracțiunea, executare care a

fost însă întreruptă sau nu și-a produs efectul.

(2) Există tentativă și în cazul în

care consumarea infracțiunii nu a fost posibilă datorită insuficienței sau

defectuozitătii mijloacelor folosite, ori datorită împrejurării că în timpul

când s-au săvârșit actele de executare, obiectul lipsea de la locul unde

făptuitorul credea că se află.

(3) Nu există tentativă atunci când

imposibilitatea de consumare a infracțiunii este datorită modului cum a fost

concepută executarea."

În conformitate cu disp. art. 21 C.

pen. anterior:

„(1) Tentativa se pedepsește numai

când legea prevede expres aceasta.

(2) Tentativa se sancționează cu o

pedeapsă cuprinsă între jumătatea minimului și jumătatea maximului prevăzute de

lege pentru infracțiunea consumată, fără ca minimul să fie mai mic decât

minimul general al pedepsei. în cazul când pedeapsa prevăzută de lege este

moartea, se aplică pedeapsa închisorii de la 10 la 20 de ani.

Dispozițiile vizând conținutul și

reglementarea tentativei din N.C.P.:

„Art. 32. - (1) Tentativa constă în

punerea în executare a intenției de a săvârși infracțiunea, executare care a

fost însă întreruptă sau nu și-a produs efectul.

(2) Nu există tentativă atunci când

imposibilitatea de consumare a infracțiunii este consecința modului cum a fost

concepută executarea".

În ceea ce privește pedepsirea

tentativei, N.C.P. arată că:

„Art. 33. - (1) Tentativa se

pedepsește numai când legea prevede în mod expres aceasta.

(2) Tentativa se sancționează cu

pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea consumată, ale cărei limite se

reduc la jumătate. Când pentru infracțiunea consumată legea prevede pedeapsa

detențiunii pe viață, iar instanța s-ar orienta spre aceasta, tentativa se

sancționează cu pedeapsa închisorii de la 10 la 20 de ani".

Se constată astfel că textele de lege

în ceea ce privește definiția tentativei sunt identice, ca și din punctul de

vedere al regimului sancționator, motiv pentru care disp. art. 5 din N.C.P.

privind legea penală mai favorabilă nu își găsesc aplicarea, pedeapsa fiind

încadrată în același limite în ambele reglementări.

Referitor la infracțiunea de uz fără

drept de armă letală, în prezent, acesta se regăsește în dispozițiile art. 343 alin.

(1) din N.C.P.

„Art. 343. - (1) Uzul de armă letală

sau interzisă, fără drept, se pedepsește cu închisoarea de la unu la 3 ani.„

După cum a reținut și Curtea de apel,

în sarcina inculpatului B.V. fost reținută și fapta de uz de armă letală fără

drept, constând în aceea că în seara de 02 februarie 2011, în imobilul situat

în București, a folosit fără drept arma de vânătoare, trăgând cu aceasta de

patra ori dintre care odată în direcția victimei B.M., faptă căreia s-a dat

prin rechizitoriul încadrarea prev. de art. 136 din Legea nr. 295/2004.

Instanța de apel a constatat că la

momentul trimiterii în judecată era aplicabilă Legea nr. 295/2004 privind

regimul armelor și munițiilor, versiunea consolidată la data de 30 mai 2010,

urmare modificărilor aduse prin Legea nr. 99/2010 publicată în M. Of. nr. 3251

din 27 mai 2010 care conținea art. 136 „uzul de armă letală fără drept

constituie infracțiunea și se pedepsește cu închisoare de la 1 la 5 ani".

La momentul pronunțării Deciziei penale

nr. 112 din 30 aprilie 2013 a Curții de Apel București, secția I penală, s-a

constatat că era aplicabilă Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor și

munițiilor, versiunea consolidată la data de 19 decembrie 2011 urmare

modificărilor aduse prin Legea nr. 288/2011 publicată în M. Of. nr. 892 din 16

decembrie 2011 conținea art. 136 din vechea versiune a legii.

Având în vedere că această ultimă versiune

consolidată nu mai reglementează în art. 1361 fapta pentru care inculpatul B.V.

a fost pus sub acuzare și atâta timp cât nu s-a produs o dezincriminare a

faptei, ci doar o preluare a acesteia într-un alt articol din lege, în

conformitate cu art. 334 C. proc. pen., instanța de apel, în mod corect, a

schimbat încadrarea juridică din art. 136 din Legea nr. 295/2004 în art. 133

din Legea nr. 295/2004.

„Art. 133. - Uzul de armă letală, fără

drept, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 1 la 5

ani."

Într-adevăr, în noua reglementare

limita maximă este de 3 ani comparativ cu 5 ani pe legea anterioară. In același

timp însă, se observă că limita minimă este aceeași atât pe legea veche, cât și

pe legea nouă, iar instanța când a individualizat pedeapsa aplicată

inculpatului pentru această infracțiune, s-a orientat la minimul special, care

este același în ambele reglementări, împrejurări se constată că, în concret, nu

poate fi vorba de ipoteza de aplicare a legii penale mai favorabile, câtă vreme

minimul special este același, iar instanța s-a orientat în a-i aplica

inculpatului pedeapsa în acel cuantum.

Față de considerentele anterior

expuse, constatând că nu este incident vreunul dintre cazurile de casare ce ar

putea fi avute în vedere din oficiu, Înalta Curte de Casație și Justiție, în

conformitate cu dispozițiile art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.,

va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.V. și-l va obliga

la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat

de inculpatul B.V. împotriva Deciziei penale nr. 112 din 30 aprilie 2013

pronunțată de Curtea de Apel București, secția I-a penală.

Obligă recurentul inculpat la plata

sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de

100 lei, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din

oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 26

februarie 2014.