ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2215/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2215/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului

penal de față:

Analizând actele și

lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 360 din 17 octombrie

2012, în baza art. 334 C. proc. pen., s-a schimbat încadrarea juridică din

infracțiunea prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu

aplicarea art.41 alin. (2) C. pen. în infracțiunea prev. de art. 9 alin. (1)

lit. b) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen.

În baza art. 9 alin.

(1) lit. b) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen., a fost condamnat inculpatul P.D.A., la 4 ani închisoare și interzicerea

drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen., pe o durată

de 3 ani.

În baza art. 6 din

Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a mai fost condamnat

inculpatul la 1 an închisoare.

În baza art. 272

alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990, același inculpat a fost condamnat la 1

an închisoare.

În baza art. 33 lit.

a), art. 34 lit. b) și art. 35 alin.(1) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să

execute pedeapsa de 4 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de

art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen., în condițiile art. 57 C. pen.

În baza art. 71 alin.

(2) C. pen., s-a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de

art. 64 lit. a) teza a II- a, b) și c) C. pen.

În baza art. 14 C. proc.

pen., art. 998 și urm. C. civ., a fost obligat inculpatul la plata sumelor de

1.445.027 RON și 18.974 RON, plus dobânzi și penalități de întârziere, până la

data plății efective către partea civilă Ministerul Finanțelor Publice, prin A.N.A.F.

cu sediul în București, str. A.

A fost obligat inculpatul

la 186.951,13 RON către partea civilă SC C. SRL prin lichidator judiciar G.A.I.,

cu sediul în Rm.Vâlcea, jud.Vâlcea.

În baza art. 11 din Legea

nr. 241/2005, art. 163 și urm. C. proc. pen., s-a dispus instituirea măsurii asigurătorii

a sechestrului asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpatului, până la concurența

valorii prejudiciului creat.

În baza art. 13 din Legea

nr. 241/2005, s-a dispus comunicarea unei copii a dispozitivului hotărârii, după

rămânerea definitivă, Oficiului Registrului Comerțului, în vederea efectuării mențiunilor

corespunzătoare.

În baza art. 191 C.

proc. pen., a fost obligat inculpatul la 3.000 RON cheltuieli judiciare către stat,

sumă în care este inclus și onorariul apărătorului desemnat din oficiu, ce se avansează

din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această

sentință, instanța de fond a reținut, că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă

Judecătoria Rm. Vâlcea, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului P.D.A.,

pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 6 din Legea nr. 241/2005 cu aplic.

art. 41 alin. (2) C. pen., art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea

art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 272 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990, cu

aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

S-a reținut în actul de

sesizare, că în perioada 2006-2008, inculpatul, administrator al SC C. SRL, urmărind

să se sustragă de la plata obligațiilor fiscale către stat, a omis să înregistreze

în contabilitatea societății operațiunile economice menționate în 26 de facturi

fiscale emise către persoane fizice și juridice, după cum, în același scop, nu a

virat sumele reprezentând impozite și contribuții cu reținere la sursă pentru lunile

iunie, iulie și august 2007 în cazul a 52 de salariați.

Totodată, s-a stabilit

că inculpatul, în aceeași calitate, a încheiat un contract de leasing financiar,

având ca obiect achiziționarea unei instalații solare, fără ca societatea să intre

în posesia bunului sau să aibă beneficii de pe urma acestuia, cu toate că au fost

achitate, cu titlu de rate, diferite sume de bani.

Din probele administrate

în cauză, instanța de fond a reținut, în fapt, că în cursul lunii ianuarie 2003,

inculpatul P.D.A., împreună cu D.M., a înființat SC C. SRL Rm. Vâlcea, având ca

obiect principal de activitate construcții de clădiri și lucrări de geniu, ulterior

structura societară suferind modificări succesive.

Astfel, începând cu data

de 09 septembrie 2005, inculpatul a devenit asociat unic și administrator al societății,

în urma retragerii numitului D.M. și cesionării părților sociale.

La data de 01

noiembrie 2006, au fost cooptați martorii C.F. și B.C.C., aceștia, alături de inculpat,

având calitatea de asociați și administratori ai societății.

La rândul său, la data

de 31 iulie 2007, martorul B.C.C. s-a retras din societate, care și-a desfășurat

în continuare activitatea cu ceilalți doi asociați și administratori, inculpatul

P.D.A. și martorul C.F.

Prin sentința comercială

nr. 47/C din 16 ianuarie 2008 a Tribunalului Vâlcea, s-a declarat deschisă procedura

insolvenței SC C. SRL, pentru ca prin sentința nr. 1232 din 27 octombrie 2008, pronunțată

de aceeași instanță, să se dispună trecerea la faliment și dizolvarea societății.

Anterior intrării în insolvență,

SC C. SRL a fost suspusă unor verificări din partea organelor de inspecție fiscală,

fiind vizată perioada 01 ianuarie 2006-31 iulie 2007, în care societatea a desfășurat

activități de construcții și prestări servicii, precum și comerț cu materiale de

construcții.

Organele de control fiscal

au constatat, că în contabilitatea SC C. SRL nu au fost înregistrate 15 facturi

fiscale, emise în urma unor operațiuni comerciale derulate cu SC A.I. SRL, SC

C. SRL, SC D.C. SRL, SC B. SRL, SC O.T. SRL, SC V.G. SRL, SC AA.P. SRL, SC

P.R.G. SRL și SC A. SRL, și persoana fizică C.A., ceea a condus la prejudicierea

bugetului de stat, constând în impozit pe profit și T.V.A. aferente.

În cursul lunii iunie

2010, SC C. SRL a fost suspusă unor verificări suplimentare cu privire la modul

de determinare, evidențiere, declarare și virare a impozitelor taxelor și contribuțiilor

datorate bugetului general consolidat al statului, controlul acoperind intervalul

cuprins între 01 octombrie 2006-30 aprilie 2010.

Cu acest prilej, s-au

constatat alte aspecte de natură infracțională, fiind identificate 11 facturi fiscale

emise în perioada noiembrie 2006 – ianuarie 2008 către persoana fizică M.I.D., care,

de asemenea, nu au fost înregistrate în evidența contabilă a societății.

Între SC C. SRL și persoana

amintită au fost încheiate contractele din 02 februarie 2006, din 21 septembrie

2006 și din 24 septembrie 2007, având ca obiect execuția de lucrări de construcții

la un imobil (bloc de locuințe), care au stat la baza emiterii acestor facturi.

Prin raportul de expertiză

financiar contabil întocmit în cauză și suplimentul la acest raport, au fost confirmate

constatările organelor de inspecție fiscală, stabilindu-se că prin neînregistrarea

în evidența contabilă a celor 26 de facturi fiscale, bugetul de stat a fost păgubit

cu sumele de 680.409 RON, impozit pe profit și 774.618 RON, reprezentând T.V.A.

de plată.

În conformitate cu dispozițiile

art. 10 alin. (1) din Legea nr. 82/1991, răspunderea pentru organizarea și conducerea

contabilități revine administratorului, ordonatorului de credite sau altei persoane

care are obligația gestionării entității respective.

Cu toate că, în drept,

SC C. SRL a fost administrată atât de către inculpatul P.D.A., cât și de către martorii

C.F. și B.C.C., totuși, aceștia din urmă nu au desfășurat faptic acte de administrare

a societății.

Practic, a reținut prima

instanță, calitatea de administrator a celor doi martori a avut un caracter formal,

căci, așa cum rezultă din depozițiile martorilor audiați, în fapt, singura persoană

care a asigurat conducerea activității și a realizat efectiv acte de administrare

a fost inculpatul, căruia îi revine, exclusiv, responsabilitatea pentru omisiunea

înregistrării în contabilitate a operațiunilor comerciale consemnate în facturile

fiscale.

De altfel, audiat fiind

de organele de urmărire penală, inculpatul nu a contestat această împrejurare, recunoscând

că a emis în numele SC C. SRL facturile ce nu apar înscrise în evidența contabilă

a firmei.

A susținut, însă, cu referire

la primele 15 facturi, că neînregistrarea acestora nu-i poate fi imputată, întrucât,

unul dintre salariații societății, martorul L.E.I. a omis să le predea SC S.

SRL, care ținea evidența contabilă a SC C. SRL.

O atare apărare, în opinia

instanței de fond a fost lipsită de suport probator, în declarațiile sale martorul

amintind arătând constant că nu i se poate reține nici o culpă în legătură cu neînregistrarea

facturilor, câtă vreme inculpatul, din poziția deținută, era cel care îi încredința

documentele ce urmau a fi remise către societatea cu care era încheiat în acest

sens contractul de prestări servicii și care întocmea situațiile financiar contabile

pe baza acestora.

Instanța de fond a apreciat,

că în aceste condiții, se impune cu pregnanță constatarea că inculpatul a omis cu

bună știință contabilizarea facturilor respective, în scopul sustragerii de la plata

obligațiilor fiscale , mai ales că acestea nu au fost înregistrate nici ulterior

finalizării primei inspecții fiscale, iar după luna iulie 2007 nu a mai ținut nici

un fel de evidență contabilă, chiar dacă a continuat să emită facturi către martorul

M.I.D. și a încasat contravaloarea acestora.

Cu privire la facturile

emise către această persoană, inculpatul a declarat că operațiunile consemnate în

cuprinsul lor nu sunt reale.

Instanța de fond a reținut,

că existența acestor operațiuni nu poate fi pusă la îndoială, atitudinea inculpatul

fiind, iarăși, nesinceră, având în vedere că martorul M.I.D. a precizat că au fost

achitate sumele de bani menționate în facturi către executantul lucrărilor, la dosar

fiind depuse documente ce atestă aceste plăți.

În cursul lunilor iunie

- august 2007 în cadrul SC C. SRL și-au desfășurat activitatea 52 de salariați,

pentru care societatea a reținut sumele datorate de angajați pentru fondurile C.A.S.,

C.A.S.S. și șomaj, precum și cele reprezentând impozit pe venitul din salarii, care

nu au fost virate în termenul prevăzut de lege către bugetul consolidat al statului.

Cuantumul acestor contribuții

și impozite, reținute și nevărsate, pentru întreaga perioadă s-a ridicat la suma

de 18.974 RON, potrivit aceluiași raport de expertiză.

Prima instanță a apreciat,

că și în acest caz, răspunderea pentru încălcarea obligației de a reține și vira

la buget impozitele și contribuțiile cu reținere la sursă revine inculpatului P.D.A.,

care a asigurat administrarea nu numai în drept, dar și în fapt a SC C. SRL.

În legătură cu această

faptă, inculpatul a pretins că neplata acestor sume a fost consecința lipsei disponibilităților

bănești, apărare care a fost întărită și de expertul desemnat în cauză, care a concluzionat

în același sens.

Apărarea inculpatului

a fost înlăturată de către prima instanță, pentru că, în realitate, așa cum rezultă

chiar din constatările expertizei, SC C. SRL a dispus de sume de bani suficiente

pentru achitarea sumelor datorate cu acest titlu, care, însă, au primit alte destinații,

inclusiv pentru plăți decurgând din operațiuni contrare intereselor societății (de

exemplu, rate leasing financiar), reținerea și nevărsarea contribuțiilor fiscale

fiind comisă cu intenție.

Prin contractul de leasing

financiar din 07 februarie 2007, SC C. SRL, reprezentată de inculpat, a achiziționat

de la SC D.L. SRL Slatina o instalație solară în valoare de 544.000 RON, pentru

care s-a obligat să plătească, în 60 de rate, suma de 943.840 RON.

Ulterior, pentru neplata

ratelor, în cursul lunii martie 2009, contractul a fost reziliat, până la acel moment

fiind achitată către societatea de leasing suma de 186.951,13 RON .

În pofida faptului că

a survenit încetarea contractului, bunul respectiv nu a fost restituit finanțatorului,

după cum nu a fost identificat nici în posesia utilizatorului, verificările efectuate

de organele de control fiscal stabilind că instalația solară nu a existat fizic

în patrimoniul nici uneia dintre părțile contractante.

Referitor la aceste aspecte,

inculpatul a adoptat o atitudine inconsecventă, în final susținând că acest bun

nu s-a aflat în folosința societății, achiziția în sistem leasing a instalației

fiind una fictivă, contractul fiind încheiat pentru a masca un împrumut obținut

de la reprezentanții unei societăți din municipiul Târgu Jiu, care se ridica la

aproximativ 50% din valoarea stipulată, banii astfel obținuți fiind utilizați în

interesul SC C. SRL.

Cu privire la aceste împrejurări,

mai ales folosirea banilor în beneficiul societății, inculpatul nu a furnizat nici

un fel de dovezi.

Dimpotrivă, în condițiile

în care SC C. SRL nu a intrat în posesia instalației solare, în executarea obligațiilor

contractuale, societatea a achitat sume importante, cu titlu de rate (în total 186.951,13

RON).

S-a constatat, însă, de

către instanța de fond, că încadrarea juridică dată faptelor comise de inculpat

prin actul de trimitere în judecată nu a fost în totalitate, corectă, impunându-se,

conform art. 334 C. proc. pen., schimbarea acesteia.

Instanța de fond a avut

în vedere infracțiunea de evaziune fiscală, în cazul căreia, ținând seama de întinderea

prejudiciului, sunt incidente și dispozițiile art. 9 alin. (2) din Legea nr. 241/2005.

Drept urmare, instanța

de fond a constatat, că fapta inculpatului P.D.A., administrator al SC C. SRL, care,

în baza aceRONași rezoluții infracționale, de sustragere de la plata obligațiilor

fiscale către stat, în mod repetat, în perioada 2006-2008 nu a înregistrat în contabilitatea

societăți operațiunile comerciale menționate în 26 de facturi fiscale, producând

bugetului de stat un prejudiciu mai mare de 100.000 euro, în echivalentul monedei

naționale, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 9

alin. (1) lit. b) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41

alin. (2) C. pen.

Instanța de fond a constatat,

că fapta inculpatului care, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, a omis

să vireze sumele reținute, reprezentând impozite și contribuții cu reținere la sursă,

pentru lunile iunie – august 2007 în cazul a 52 de salariați ai societății, constituie

infracțiunea prev. de art. 6 din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin.

(2) C. pen.

Fapta inculpatului de

a acționa în numele și pe seama SC C. SRL, dar în folosul propriu, încheind contractul

de leasing financiar din 07 februarie 2007, având ca obiect achiziționarea unei

instalații solare, fără ca societatea să intre în posesia bunului ori să beneficieze

de pe urma acestuia, achitând către finanțator diferite sume de bani, întrunește

elementele constitutive ale a infracțiunii prev. de art. 272 alin. (1) pct. 2 din

Legea nr. 31/1990.

Reținând existența faptelor

penale, săvârșite cu intenție de către inculpat, s-a dispus condamnarea acestuia.

Evaluând gradul de pericol

social al infracțiunilor, dedus din conținutul concret, împrejurările în care au

fost comise și consecințele produse, cât și datele ce țin de persoana inculpatului,

cu precădere conduita anterioară, la momentul săvârșirii faptelor nefiind cunoscut

cu antecedente penale, și cea procesuală, în bună măsură nesinceră, instanța de

fond a stabilit pedepse cu închisoarea, îndreptate către minimul special prevăzut

de lege, precum și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de

art. 64 lit. a) teza a-II-a, b) și c) C. pen. (în cazul infracțiunii de evaziune

fiscală), care au fost contopite după regulile existente în materia concursului

de infracțiuni, dispunându-se ca executarea pedepsei principale aplicate să se facă

în regim de detenție.

S-au interzis inculpatului

drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a –II-a, b) și c) C. pen., ca pedeapsă

accesorie.

Sub aspect civil, pentru

considerațiile ce preced, inculpatul a fost obligat la plata sumelor de 1.445.027

RON și 18.974 RON, plus dobânzi și majorări de întârziere, până la data plăți efective,

către partea civilă Ministerul Finanțelor Publice.

De asemenea, tot în parte,

a fost admisă și acțiunea civilă formulată de SC C. SRL, prin lichidatorul judiciar,

iar sumele achitate efectiv de societate în executarea contractului de leasing se

ridică la 186.951,13 RON, limită până la care au fost acordate și despăgubirile

civile către partea civilă.

Dat fiind caracterul obligatoriu,

a fost instituită măsura asiguratorie a sechestrului asupra bunurilor mobile și

imobile ale inculpatului, până la concurența prejudiciului cauzat (art. 11 din Legea

nr. 241/2005).

În baza art. 13 din același

act normativ, după rămânerea definitivă, a fost comunicat, în copie, dispozitivul

hotărâri de condamnare Oficiului Registrului Comerțului, în vederea efectuării mențiunilor

corespunzătoare.

Împotriva acestei sentințe

a formulat apel partea civilă Ministerul Finanțelor Publice – prin A.N.A.F. – Direcția

Generală a Finanțelor Publice Vâlcea și inculpatul P.D.A.

Partea civilă, deși a

declarat apel în termen legal și a arătat că motivele de apel le-a depus la primul

termen de judecată, acestea nu au fost depuse, neprezentându-se, de altfel, nici

la judecarea cauzei.

Inculpatul, prin apărătorul

desemnat din oficiu a criticat soluția sub aspectul nelegalității și netemeiniciei,

susținând, în esență, că se impune reducerea cuantumului pedepsei.

Prin decizia penală

nr. 4/A din 24 ianuarie 2013, Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze

cu minori și de familie, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de partea

civilă Ministerul Finanțelor Publice - A.N.A.F. prin Direcția Generală a Finanțelor

Publice Râmnicu Vâlcea a județului Vâlcea și de inculpatul P.D.A. împotriva sentinței

penale din 17 octombrie 2002, pronunțată de Tribunalul Vâlcea în Dosarul nr. 3486/90/2011.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța de control judiciar a apreciat că hotărârea atacată este legală și temeinică,

în cauză fiind corect reținută vinovăția inculpatului și încadrarea juridică a faptelor

reținute în sarcina acestuia, iar latura civilă a cauzei a fost corect soluționată.

Împotriva acestei decizii,

în termenul legal prev. de art. 385

3

C. proc. pen., partea civilă A.N.A.F.

prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Râmnicu Vâlcea a declarat recurs fără

a fi motivat.

Recursul nu este fondat.

Analizând legalitatea

și temeinicia deciziei recurate, conform art. 385

6

alin. (2) C.

proc. pen., cât și din prisma disp. art. 385

9

alin. (3) C. proc.

pen., reține Înalta Curte că recursul declarat de partea civilă nu este fondat,

urmând a fi respins ca atare pentru considerentele ce urmează:

Reține Înalta Curte că

faptele și modalitatea de comitere a acestora au fost temeinic stabilite în cauză,

în urma unei analize atente și obiective a materialului probator administrat, iar

pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului este corect individualizată.

Referitor la latura civilă

a cauzei, verificând din oficiu legalitatea și temeinicia hotărârii pronunțate,

prin prisma recursului declarat, Înalta Curte constată că hotărârea pronunțată este

legală și temeinică, întrucât prejudiciul a fost corect stabilit.

Astfel, din expertiza

contabilă efectuată în cauză s-a constatat că valoarea prejudiciului este de 1.445.027

RON și, respectiv, 18.974 RON, plus dobânzi și penalități de întârziere.

Probele administrate au

dovedit că suma de 1.445.027 RON reprezintă prejudiciul rezultat din activitatea

infracțională reținută în sarcina inculpatului cu referire la infracțiunea de evaziune

fiscală, fiind format din 680.409 RON impozit pe profit și 774.618 RON TVA.

Suma de 18.974 RON reprezintă

prejudiciul cauzat de activitatea infracțională a inculpatului, constând în neplata

unor impozite și contribuții cu reținere la sursă pentru salariații SC C. SRL.

Prin urmare , nefiind

identificate alte cazuri de casare, care, luate în considerare din oficiu, să facă

posibilă reformarea deciziei recurate, Înalta Curte urmează ca, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să respingă, ca nefondat recursul declarat de partea

civilă.

Văzând și disp. art. 192

alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul

declarat de partea civilă A.N.A.F. prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Râmnicu

Vâlcea împotriva deciziei penale nr. 4/A din 24 ianuarie 2013 a Curții de Apel Pitești,

secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurenta parte

civilă la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului

desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat P.D.A., în sumă de 200 RON, se va

plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

21 iunie 2013

.