ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1652/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1652/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față ;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 376 din 5 iunie 2012

Tribunalul București, secția a II-a penală, în temeiul dispozițiilor art. 20 C.

pen. raportat la art. 174-art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit.

c) C. pen., a condamnat pe inculpatul B.I.

la pedeapsa de 8 ani închisoare.

În temeiul

dispozițiilor art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În temeiul

dispozițiilor art. 65 C. pen. s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pe o perioadă de 4

ani după executarea pedepsei principale.

În temeiul

dispozițiilor art. 83 C. pen. s-a revocat suspendarea condiționată a executării

pedepsei de 5 luni închisoare aplicată prin sentința penală 31 din 8 ianuarie 2004

a Judecătoriei sector 6 București, definitivă prin neapelare și s-a dispus

executarea acestei pedepse alături de pedeapsa de 8 ani închisoare aplicată în

cauză, astfel că inculpatul are de executat în final pedeapsa de 8 ani și 5

luni închisoare.

În temeiul dispozițiilor

art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de

art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În temeiul dispozițiilor

art. 65 C. pen. s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de

art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. pe o perioadă de 4 ani după executarea

pedepsei principale.

În temeiul dispozițiilor

art. 88 C. pen. s-a dedus prevenția inculpatului, de la 11 iunie 2003 la 6

octombrie 2003.

În temeiul dispozițiilor

art. 26 C. pen. raportat la art. 20 din art. 174-art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea

art. 99 și urm. C. pen., a fost condamnat inculpatul

Z.V.M.

la pedeapsa de 5 ani închisoare.

În temeiul dispozițiilor

art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de

art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În temeiul dispozițiilor

art. 65 C. pen., s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de

art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani după executarea

pedepsei principale.

S-a constatat că fapta

prezentă este concurentă cu cele pentru care a fost condamnat inculpatul la pedeapsa

rezultantă de 5 ani închisoare, prin sentința penală nr. 156 din 3 martie 2010 a

Tribunalului București, modificată prin decizia penală nr. 99/A din 31 martie 2011

a Curții de Apel București, definitivă prin decizia penală nr. 4253 din 14

decembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

S-a descontopit pedeapsa

rezultantă de 5 ani închisoare aplicată inculpatului Z.V.M. prin sentința penală

nr. 156 din 3 martie 2010 a Tribunalului București, modificată prin decizia penală

nr. 99/A din 31 martie 2011 a Curții de Apel București și definitivă prin decizia

penală nr. 4253 din  14 decembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în

pedepsele componente de:

- 5 ani închisoare aplicată

pentru infracțiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 174-art. 175 lit. a),

lit. i) C. pen.;

- 1 an închisoare aplicată

inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen., pe care

le-a repus în individualitatea lor.

În temeiul dispozițiilor

art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. s-a contopit pedeapsa de 5 ani aplicată

în cauză, cu pedepsele de 5 ani și respectiv 1 an închisoare, aplicate prin sentința

penală nr. 156 din 3 martie 2010 a Tribunalului București, modificată prin decizia

penală nr. 99/A din 31 martie 2011 a Curții de Apel București și definitivă prin

decizia penală nr. 4253 din 14 decembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

astfel că în final inculpatul are de executat pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare.

În temeiul dispozițiilor

art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de

art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În temeiul dispozițiilor

art. 65 C. pen., s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de

art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani după executarea

pedepsei principale.

În temeiul dispozițiilor

art. 88 C. pen. s-a computat prevenția pentru inculpat de la 10 februarie 2009 la

23 iulie 2009.

S-a luat act că inculpatul

este arestat în altă cauză.

S-a anulat M.E.P.I.

nr. 263 din 15 decembrie 2011 emis în baza sentinței penale nr. 156 din 3

martie 2010 a Tribunalului București, modificată prin decizia penală nr. 99/A

din 31 martie 2011 a Curții de Apel București și definitivă prin decizia penală

nr. 4253 din 14 decembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și s-a dispus

emiterea unui nou mandat de executare pentru pedeapsa de 5 ani închisoare.

În temeiul dispozițiilor

art. 118 lit. b) C. pen. s-a confiscat sabia folosită la săvârșirea infracțiunii.

În temeiul dispozițiilor

art. 14, art. 346 C. proc. pen., raportat la art. 1357 C. civ. s-a admis acțiunea

civilă formulată de partea civilă formulata de Spitalul de Urgență „B.A.”

și a obligat pe inculpați

în solidar, pe inculpatul Z.V.M. în solidar cu părțile responsabile civilmente Z.L.

și Z.I., la plata sumei de 172,88 RON către aceasta parte civilă.

În temeiul dispozițiilor

art. 14, art. 346 C. proc. pen., raportat la art. 1357 C. civ. s-a admis acțiunea

civilă formulată de partea civilă Spitalul Universitar de Urgență București și a

obligat pe inculpați în solidar, pe inculpatul Z.V.M. în solidar cu părțile responsabile

civilmente Z.L. și Z.I. la plata sumei de 3.611,752 RON către aceasta parte civilă.

A luat act că partea vătămată

C.R. nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.

În temeiul art. 191 C.

proc. pen. a obligat pe inculpatul B.I. la plata sumei de 1.500 RON cheltuieli judiciare

către stat și pe inculpatul Z.V.M. în solidar cu părțile responsabile civilmente

Z.L. și Z.I. la plata sumei de 1.500 RON reprezentând cheltuieli judiciare către

stat.

Onorariul avocatului din

oficiu pentru inculpatul B.I. s-a avansat din fondul Ministerului Justiției.

Prin încheierea din camera

de consiliu din data de 6 iunie 2012, aceeași instanță, în aceeași compune, în baza

art. 195 C. proc. pen., a dispus îndreptarea erorilor materiale strecurate în cuprinsul

minutei și dispozitivul sentinței penale nr. 376/F din data de 5 iunie 2012 pronunțată

în Dosarul nr. 55033/3/2011 în sensul că se înlătură dispoziția referitoare la condamnarea

inculpatului Z.M. respectiv „În temeiul dispozițiilor art 65 C. pen. interzice inculpatului

Z.M. exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a-II-a, lit. b)

C. pen. pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale”, pedeapsă aplicată

pe lângă pedeapsa principală și cea rezultantă având în vedere că inculpatul este

minor; și în loc de „În temeiul dispozițiilor art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C.

pen. contopește pedeapsa de 5 ani aplicată în prezenta cauză cu pedepsele de 5 ani

și respectiv 1 an închisoare, aplicate prin sentința penală nr. 156 din 3

martie 2010 a Tribunalului București, modificată prin decizia penală nr. 99/A

din 31 martie 2011 a Curții de Apel București și definitivă prin decizia penală

nr. 4253 din 14 decembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, astfel că

în final inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare” se menționează

„În baza art. 36 C. pen. contopește pedeapsa de 5 ani aplicată în prezenta cauză

cu pedepsele de 5 ani și respectiv 1 an închisoare, aplicate prin sentința penală

nr. 156 din 3 martie 2010 a Tribunalului București, modificată prin decizia penala

nr. 99/A din 31 martie 2011 a Curții de Apel București și definitivă prin decizia

penală nr. 4253 din 14 decembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, astfel

că în final inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare” având

în vedere că faptele reținute în sarcina aceluiași inculpat sunt concurente.

Prezenta încheiere face

parte integrantă din sentința penală nr. 376/F din data de 5 iunie 2012, pronunțată

de Tribunalului București, secția a II-a penală.

Pentru a pronunța această

sentință, din examinarea mijloacelor de probă administrate în cauză (în faza de

urmărire penală și cea a cercetării judecătorești), prima instanță a reținut sub

aspectul împrejurărilor faptice ale cauzei că, în seara de 2 ianuarie 2005, în jurul

orei 21:00, în incinta restaurantului SC D.P. SRL, sector 6, inculpatul Z.V.M.,

care era însoțit de alte trei persoane, a înjurat-o și a amenințat-o pe martora

B.L., care îi servea la masă. Când a achitat nota de plată, inculpatul a lovit-o

pe martoră cu palma peste față și a amenințat-o că se va întoarce și o să vadă ea

ce se va întâmpla. Martorii B.L.M. și I.D., angajați ai restaurantului, l-au auzit

pe inculpat insultând-o și amenințând-o pe martoră și au văzut că aceasta prezenta

urme de violență la nivelul urechii și al buzei.

Fiind speriată de comportamentul

inculpatului, martora B.L. a contactat-o telefonic pe partea vătămată C.R., prietenul

său de atunci, i-a povestit cele întâmplate și a rugat-o să vină la restaurant.

În jurul orei 22:00, inculpatul

Z.V.M. a revenit la restaurant, fiind însoțit de inculpatul B.I., și a început să

vocifereze, întrebând: „Unde-i târfa să ne servească?”, i-a amenințat pe martorii

B.L.M. și I.D. și le-a adresat injurii. Martora B.L. s-a ascuns după bar, fiindu-i

frică de cei doi inculpați. La scurt timp s-au ascuns în interiorul barului și martorii

I.D. și B.D., angajată a restaurantului, aceștia auzind doar vociferări și țipete.

La două-trei minute de

la intrarea inculpaților în restaurant, a sosit și partea vătămată C.R., însoțită

de martorul S.N.V., și a încercat să îi calmeze pe cei doi. Inculpații au avut în

continuare un comportament agresiv, împingându-i și lovindu-i pe partea vătămată

și pe martorul S.N.V. Aproape imediat în restaurant au intrat încă trei persoane,

dintre care a fost identificat doar martorul C.C.C., având mai multe săbii în mâini,

și au amenințat persoanele aflate în restaurant.

Inculpații B.I. și Z.V.M.

s-au înarmat fiecare cu o sabie și i-au atacat pe partea vătămată C.R. și pe martorul

S.N.V., care nu aveau niciun fel de arme asupra lor și care s-au apărat, lovind

cu scaune în direcția celor doi inculpați. Inculpatul Z.V.M. a încercat să îl lovească

cu sabia pe martorul S.N.V., dar acesta s-a ferit și l-a împins pe inculpat, provocând

căderea acestuia. Martorul S.N.V. a luat sabia lui Z.V.M. și a aruncat-o.

În timp ce inculpatul

Z.V.M. îl ataca pe martorul S.N.V., inculpatul B.I. a lovit-o pe partea vătămată

C.R. cu sabia în cap. Martorul S.N.V. a observat momentul lovirii părții vătămate

și a strigat: „Nu! Nu! Nu!”, dar nu a reușit să îl împiedice pe inculpat să o lovească

pe partea vătămată, întrucât trebuia să se apere de atacul celuilalt inculpat. Partea

vătămată l-a auzit pe martor țipând și s-a întors, văzându-l pe inculpatul B.I.

când a ridicat sabia pentru a-l lovi, dar nu a mai avut timp să se ferească. Totodată,

în timpul atacului, din discuțiile agresorilor, partea vătămată a reținut că cel

care l-a lovit este unchiul sau tatăl celui care o lovise pe martora B.L.

În urma loviturii primite,

partea vătămată a căzut și și-a pierdut pentru scurt timp cunoștința. Văzând că

partea vătămată era într-o stare gravă, clienții din restaurant, care nu au putut

fi identificați, au intervenit în conflict și au mers în spatele restaurantului

pentru a lua apă.

Martorul S.N.V., după

ce l-a dezarmat pe inculpatul Z.V.M. de sabie, l-a sunat pe martorul D.M. și l-a

rugat să vină la restaurant, spunându-i că partea vătămată C.R. a fost lovită cu

sabia.

Întrucât inculpatul Z.V.M.

fusese dezarmat, iar clienții au intervenit în sprijinul părții vătămate, inculpatul

B.I. le-a zis celor care îl însoțeau să plece și au părăsit toți localul, fără să

aibă vreunul răni vizibile, să sângereze sau să aibă probleme de deplasare.

Martorul D.M., care se

afla în zona D.T. în locuința martorului S.S., i-a spus acestuia de apelul primit

de la martorul S.N.V. și s-au îndreptat amândoi spre restaurant cu autoturismul

condus de martorul S.S., ajungând în aproximativ 10 minute. În timp ce opreau mașina,

martorii au observat cinci persoane, dintre care două aveau săbii, care se urcau

într-un autoturism marca X1. Niciuna din persoanele observate de cei doi martori

nu avea răni vizibile, nu sângera și nu avea probleme de deplasare.

Martorul S.S. a intrat

în restaurant, observând că partea vătămată C.R. era plină de sânge în zona capului.

Martorul a anunțat serviciul 112 și împreună cu martorul D.M., care rămăsese în

fața restaurantului, au transportat partea vătămată la Spitalul Universitar de Urgență

București. În curtea spitalului, martorii S.S. și D.M. au observat același autoturism

pe care îl văzuseră plecând din fața restaurantului, reținând numărul întreg de

înmatriculare: arătându-i-l și martorului S.N.V., care a văzut că organele de poliție

au efectuat ulterior un control al acestuia. Totodată, martora B.L., care a însoțit-o

și ea pe partea vătămată la spital, a observat că și inculpatul Z.V.M. primea îngrijiri

medicale.

Împotriva acestei sentințe,

în termen legal, au declarat recurs inculpații B.I. și Z.V.M., criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

La termenul din 24

septembrie 2012, inculpatul Z.V.M., minor la data comiterii infracțiunii, a învederat

instanței că își retrage apelul declarat împotriva sentinței de condamnare.

Instanța de apel, având

în vedere declarația inculpatului, i-a adus la cunoștință că în conformitate cu

dispozițiile art. 369 C. proc. pen., inculpatul minor nu poate retrage apelul declarat

personal sau prin reprezentantul său legal, astfel că, și apelul acestui inculpat

va fi examinat asupra cerințelor de legalitate și temeinicie prin prisma dispozițiilor

art. 371 și art. 378 C. proc. pen.

Față de această împrejurare

inculpatul Z.V.M. a criticat sentința sub aspectul greșitei individualizări a pedepsei,

susținând că îi poate fi aplicată o pedeapsă în cuantum mai mic, având în vedere

că acesta era minor la data comiterii faptei și a avut o poziție procesuală corectă,

sinceră.

Apelantul inculpat B.I.

a criticat sentința, în esență, pentru greșita sa condamnate, susținând că probele

administrate nu fac dovada că inculpatul a săvârșit infracțiunea, în condițiile

în care și declarațiile părții vătămate sunt contradictorii, solicitând achitarea

pe temeiul prevăzut de art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc.

pen.

Curtea de Apel București,

secția I penală, prin decizia penală nr. 296 din 31 octombrie 2012, a respins, ca

nefondate, apelurile declarate de inculpați, reținând că instanța de fond a făcut

o analiză temeinică a probelor administrate, în baza cărora s-a stabilit corect

situația de fapt și vinovăția inculpaților, iar solicitarea inculpatului B.I. de

achitare nu se justifică, susținerea sa că nu este autorul infracțiunii fiind contrazisă

de celelalte dovezi din dosar.

Împotriva acestei hotărâri,

în termen legal, a declarat recurs inculpatul B.I., solicitând, în principal, achitarea

sa în baza art. 10 lit. c) C. proc. pen., întrucât nu este autorul infracțiunii

pentru care a fost condamnat și, în subsidiar, reducerea pedepsei.

Recursul este neîntemeiat.

Înalta Curte, analizând

decizia penală recurată, atât prin prisma criticilor formulate de recurentul inculpat,

cât și conform art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., apreciază că aceasta

este legală și temeinică.

Motivul principal de recurs,

prin care inculpatul solicită să fie achitat în baza art. 10 lit. c) C. proc. pen.

întrucât nu este autorul infracțiunii va fi examinat de Înalta Curte în cadrul cazului

de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen. (constatând că

precizarea de către apărarea inculpatului a cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen. este greșită), însă nu este fondat.

Apărarea inculpatului

că nu el este cel care a lovit-o pe partea vătămată este contrazisă de declarațiile

părții vătămate C.R. care a arătat că inculpatul B.I. este cel care a lovit-o, recunoscându-l

pe inculpat și din planșa foto; de declarația martorei B.L., care a relatat despre

împrejurările comiterii faptei și l-a recunoscut pe inculpatul B.I., la urmărirea

penală ca fiind cel care a intrat în restaurant cu o sabie în mână și a adresat

injurii și amenințări martorei și celorlalți angajați. Faptul că această martoră

în declarația din fața instanței arată că i-a recunoscut pe cei doi inculpați la

urmărirea penală, ca fiind cei ce au lovit-o și injuriat-o, conturează veridicitatea

celor declarate la urmărirea penală, distanțele dintre cele două declarații fiind

de peste un an (26 octombrie 2010 la urmărirea penală și 13 decembrie 2011 la instanță).

Apărările inculpatului

B.I. mai sunt contrazise de declarațiile martorului I.D., care arată că a văzut

că cei doi inculpați aveau săbii asupra lor atunci când se aflau în local și se

desfășura altercația cu partea vătămată, chiar dacă nu a observat în mod direct

momentul aplicării loviturii; de declarația martorului S.N.V. care a observat la

sosirea în restaurant mai multe persoane care l-au agresat cu săbiile, atât pe el

cât și pe partea vătămată și cum una dintre aceste persoane a sărit în spatele victimei

care s-a dezechilibrat, iar cealaltă persoană a lovit victima cu sabia în zona capului;

de declarația martorului S.S. care a observat pe persoanele agresoare ieșind din

restaurant înarmate cu săbii și bâte.

Despre împrejurările ce

conturează modul de acțiune și comitere a faptelor au relatat și martorii B.S.M.,

D.M., după cum martorii S.S. și D.M. au observat cum inculpații, alături de alte

persoane, s-au urcat în autoturismul marca X1, la ieșirea din restaurant, iar la

percheziția acestui autoturism s-a găsit o sabie cu mâner din plastic de culoare

roșie și cu lama de aproximativ 70 cm, sabie recunoscută de victimă ca fiind cea

cu care a fost lovită.

Inculpatul B.I. a fost

supus, în urma consimțământului său, testului poligraf concluzia fiind aceea că

răspunsurile inculpatului au provocat modificări ale unui comportament simulat,

inculpatul explicând acest rezultat ca fiind determinat de starea de emotivitate

ce l-a marcat și a unor afecțiuni cardiace.

Se poate observa, din

prezentarea acestor probe că inculpatul B.I. este în mod cert cel care a aplicat

victimei lovitura cu sabia în zona capului, iar încercarea inculpatului

Z.V.M. de a susține că

el este cel care a lovit victima, iar B.I. nu s-a aflat la locul faptei, nu este

susținută de nicio dovadă, dar explicabilă prin gradul de rudenie dintre cei doi

(unchi-nepot).

Nici critica formulată

de inculpat cu caracter subsidiar, privind individualizarea pedepsei (caz de casare

prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen.) nu este întemeiată.

Inculpatului i s-a aplicat

o pedeapsă orientată spre minimul textului incriminator, iar o reducere a acesteia

nu se justifică având în vedere natura și gravitatea faptei comise, atitudinea nesinceră

a acestuia pe parcursul procesului penal, condamnarea sa anterioară care, deși nu

atrage starea de recidivă, a determinat aplicarea art. 83 C. pen. privind revocarea

suspendării condiționate.

Față de considerentele

mai sus expuse, Înalta Curte, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat.

Conform art. 192

alin. (2) C. proc. pen., inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare

către stat, onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu urmând a

fi avansat din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul B.I. împotriva deciziei penale nr. 296 din 31 octombrie

2012 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă recurentul inculpat

la plata sumei de 350 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care

suma de 50 RON, reprezentând onorariul parțial al apărătorului desemnat din oficiu,

se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință

publică, azi 15 mai 2013.