ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1652/2013

Asupra recursului de față ; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 376 din 5 iunie 2012 Tribunalul București, secția a II-a penală, în temeiul dispozițiilor art. 20 C. pen. raportat la art. 174-art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen., a condamnat pe inculpatul B.I. la pedeapsa de 8 ani închisoare. În temeiul dispozițiilor art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. În temeiul dispozițiilor art. 65 C. pen. s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pe o perioadă de 4 ani după executarea pedepsei principale.

În temeiul dispozițiilor art. 83 C. pen. s-a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 5 luni închisoare aplicată prin sentința penală 31 din 8 ianuarie 2004 a Judecătoriei sector 6 București, definitivă prin neapelare și s-a dispus executarea acestei pedepse alături de pedeapsa de 8 ani închisoare aplicată în cauză, astfel că inculpatul are de executat în final pedeapsa de 8 ani și 5 luni închisoare. În temeiul dispozițiilor art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. În temeiul dispozițiilor art. 65 C. pen. s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.

pe o perioadă de 4 ani după executarea pedepsei principale. În temeiul dispozițiilor art. 88 C. pen. s-a dedus prevenția inculpatului, de la 11 iunie 2003 la 6 octombrie 2003. În temeiul dispozițiilor art. 26 C. pen. raportat la art. 20 din art. 174-art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen., a fost condamnat inculpatul Z.V.M. la pedeapsa de 5 ani închisoare. În temeiul dispozițiilor art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. În temeiul dispozițiilor art. 65 C. pen., s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale.

S-a constatat că fapta prezentă este concurentă cu cele pentru care a fost condamnat inculpatul la pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare, prin sentința penală nr. 156 din 3 martie 2010 a Tribunalului București, modificată prin decizia penală nr. 99/A din 31 martie 2011 a Curții de Apel București, definitivă prin decizia penală nr. 4253 din 14 decembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare aplicată inculpatului Z.V.M. prin sentința penală nr. 156 din 3 martie 2010 a Tribunalului București, modificată prin decizia penală nr. 99/A din 31 martie 2011 a Curții de Apel București și definitivă prin decizia penală nr. 4253 din 14 decembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în pedepsele componente de: - 5 ani închisoare aplicată pentru infracțiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 174-art.

175 lit. a), lit. i) C. pen.; - 1 an închisoare aplicată inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen., pe care le-a repus în individualitatea lor. În temeiul dispozițiilor art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. s-a contopit pedeapsa de 5 ani aplicată în cauză, cu pedepsele de 5 ani și respectiv 1 an închisoare, aplicate prin sentința penală nr. 156 din 3 martie 2010 a Tribunalului București, modificată prin decizia penală nr. 99/A din 31 martie 2011 a Curții de Apel București și definitivă prin decizia penală nr. 4253 din 14 decembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, astfel că în final inculpatul are de executat pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare.

În temeiul dispozițiilor art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. În temeiul dispozițiilor art. 65 C. pen., s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale. În temeiul dispozițiilor art. 88 C. pen. s-a computat prevenția pentru inculpat de la 10 februarie 2009 la 23 iulie 2009. S-a luat act că inculpatul este arestat în altă cauză. S-a anulat M.E.P.I. nr. 263 din 15 decembrie 2011 emis în baza sentinței penale nr. 156 din 3 martie 2010 a Tribunalului București, modificată prin decizia penală nr. 99/A din 31 martie 2011 a Curții de Apel București și definitivă prin decizia penală nr. 4253 din 14 decembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și s-a dispus emiterea unui nou mandat de executare pentru pedeapsa de 5 ani închisoare.

În temeiul dispozițiilor art. 118 lit. b) C. pen. s-a confiscat sabia folosită la săvârșirea infracțiunii. În temeiul dispozițiilor art. 14, art. 346 C. proc. pen., raportat la art. 1357 C. civ. s-a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă formulata de Spitalul de Urgență „B.A.” și a obligat pe inculpați în solidar, pe inculpatul Z.V.M. în solidar cu părțile responsabile civilmente Z.L. și Z.I., la plata sumei de 172,88 RON către aceasta parte civilă. În temeiul dispozițiilor art. 14, art. 346 C. proc. pen., raportat la art. 1357 C. civ. s-a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Universitar de Urgență București și a obligat pe inculpați în solidar, pe inculpatul Z.V.M.

în solidar cu părțile responsabile civilmente Z.L. și Z.I. la plata sumei de 3.611,752 RON către aceasta parte civilă. A luat act că partea vătămată C.R. nu s-a constituit parte civilă în procesul penal. În temeiul art. 191 C. proc. pen. a obligat pe inculpatul B.I. la plata sumei de 1.500 RON cheltuieli judiciare către stat și pe inculpatul Z.V.M. în solidar cu părțile responsabile civilmente Z.L. și Z.I. la plata sumei de 1.500 RON reprezentând cheltuieli judiciare către stat. Onorariul avocatului din oficiu pentru inculpatul B.I. s-a avansat din fondul Ministerului Justiției. Prin încheierea din camera de consiliu din data de 6 iunie 2012, aceeași instanță, în aceeași compune, în baza art. 195 C. proc.

pen., a dispus îndreptarea erorilor materiale strecurate în cuprinsul minutei și dispozitivul sentinței penale nr. 376/F din data de 5 iunie 2012 pronunțată în Dosarul nr. 55033/3/2011 în sensul că se înlătură dispoziția referitoare la condamnarea inculpatului Z.M. respectiv „În temeiul dispozițiilor art 65 C. pen. interzice inculpatului Z.M. exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a-II-a, lit. b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale”, pedeapsă aplicată pe lângă pedeapsa principală și cea rezultantă având în vedere că inculpatul este minor; și în loc de „În temeiul dispozițiilor art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen.

contopește pedeapsa de 5 ani aplicată în prezenta cauză cu pedepsele de 5 ani și respectiv 1 an închisoare, aplicate prin sentința penală nr. 156 din 3 martie 2010 a Tribunalului București, modificată prin decizia penală nr. 99/A din 31 martie 2011 a Curții de Apel București și definitivă prin decizia penală nr. 4253 din 14 decembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, astfel că în final inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare” se menționează „În baza art. 36 C. pen.

contopește pedeapsa de 5 ani aplicată în prezenta cauză cu pedepsele de 5 ani și respectiv 1 an închisoare, aplicate prin sentința penală nr. 156 din 3 martie 2010 a Tribunalului București, modificată prin decizia penala nr. 99/A din 31 martie 2011 a Curții de Apel București și definitivă prin decizia penală nr. 4253 din 14 decembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, astfel că în final inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare” având în vedere că faptele reținute în sarcina aceluiași inculpat sunt concurente. Prezenta încheiere face parte integrantă din sentința penală nr. 376/F din data de 5 iunie 2012, pronunțată de Tribunalului București, secția a II-a penală.

Pentru a pronunța această sentință, din examinarea mijloacelor de probă administrate în cauză (în faza de urmărire penală și cea a cercetării judecătorești), prima instanță a reținut sub aspectul împrejurărilor faptice ale cauzei că, în seara de 2 ianuarie 2005, în jurul orei 21:00, în incinta restaurantului SC D.P. SRL, sector 6, inculpatul Z.V.M., care era însoțit de alte trei persoane, a înjurat-o și a amenințat-o pe martora B.L., care îi servea la masă. Când a achitat nota de plată, inculpatul a lovit-o pe martoră cu palma peste față și a amenințat-o că se va întoarce și o să vadă ea ce se va întâmpla. Martorii B.L.M. și I.D., angajați ai restaurantului, l-au auzit pe inculpat insultând-o și amenințând-o pe martoră și au văzut că aceasta prezenta urme de violență la nivelul urechii și al buzei.

Fiind speriată de comportamentul inculpatului, martora B.L. a contactat-o telefonic pe partea vătămată C.R., prietenul său de atunci, i-a povestit cele întâmplate și a rugat-o să vină la restaurant. În jurul orei 22:00, inculpatul Z.V.M. a revenit la restaurant, fiind însoțit de inculpatul B.I., și a început să vocifereze, întrebând: „Unde-i târfa să ne servească?”, i-a amenințat pe martorii B.L.M. și I.D. și le-a adresat injurii. Martora B.L. s-a ascuns după bar, fiindu-i frică de cei doi inculpați. La scurt timp s-au ascuns în interiorul barului și martorii I.D. și B.D., angajată a restaurantului, aceștia auzind doar vociferări și țipete. La două-trei minute de la intrarea inculpaților în restaurant, a sosit și partea vătămată C.R., însoțită de martorul S.N.V., și a încercat să îi calmeze pe cei doi.

Inculpații au avut în continuare un comportament agresiv, împingându-i și lovindu-i pe partea vătămată și pe martorul S.N.V. Aproape imediat în restaurant au intrat încă trei persoane, dintre care a fost identificat doar martorul C.C.C., având mai multe săbii în mâini, și au amenințat persoanele aflate în restaurant. Inculpații B.I. și Z.V.M. s-au înarmat fiecare cu o sabie și i-au atacat pe partea vătămată C.R. și pe martorul S.N.V., care nu aveau niciun fel de arme asupra lor și care s-au apărat, lovind cu scaune în direcția celor doi inculpați. Inculpatul Z.V.M. a încercat să îl lovească cu sabia pe martorul S.N.V., dar acesta s-a ferit și l-a împins pe inculpat, provocând căderea acestuia.

Martorul S.N.V. a luat sabia lui Z.V.M. și a aruncat-o. În timp ce inculpatul Z.V.M. îl ataca pe martorul S.N.V., inculpatul B.I. a lovit-o pe partea vătămată C.R. cu sabia în cap. Martorul S.N.V. a observat momentul lovirii părții vătămate și a strigat: „Nu! Nu! Nu!”, dar nu a reușit să îl împiedice pe inculpat să o lovească pe partea vătămată, întrucât trebuia să se apere de atacul celuilalt inculpat. Partea vătămată l-a auzit pe martor țipând și s-a întors, văzându-l pe inculpatul B.I. când a ridicat sabia pentru a-l lovi, dar nu a mai avut timp să se ferească. Totodată, în timpul atacului, din discuțiile agresorilor, partea vătămată a reținut că cel care l-a lovit este unchiul sau tatăl celui care o lovise pe martora B.L.

În urma loviturii primite, partea vătămată a căzut și și-a pierdut pentru scurt timp cunoștința. Văzând că partea vătămată era într-o stare gravă, clienții din restaurant, care nu au putut fi identificați, au intervenit în conflict și au mers în spatele restaurantului pentru a lua apă. Martorul S.N.V., după ce l-a dezarmat pe inculpatul Z.V.M. de sabie, l-a sunat pe martorul D.M. și l-a rugat să vină la restaurant, spunându-i că partea vătămată C.R. a fost lovită cu sabia. Întrucât inculpatul Z.V.M. fusese dezarmat, iar clienții au intervenit în sprijinul părții vătămate, inculpatul B.I. le-a zis celor care îl însoțeau să plece și au părăsit toți localul, fără să aibă vreunul răni vizibile, să sângereze sau să aibă probleme de deplasare.

Martorul D.M., care se afla în zona D.T. în locuința martorului S.S., i-a spus acestuia de apelul primit de la martorul S.N.V. și s-au îndreptat amândoi spre restaurant cu autoturismul condus de martorul S.S., ajungând în aproximativ 10 minute. În timp ce opreau mașina, martorii au observat cinci persoane, dintre care două aveau săbii, care se urcau într-un autoturism marca X1. Niciuna din persoanele observate de cei doi martori nu avea răni vizibile, nu sângera și nu avea probleme de deplasare. Martorul S.S. a intrat în restaurant, observând că partea vătămată C.R. era plină de sânge în zona capului. Martorul a anunțat serviciul 112 și împreună cu martorul D.M., care rămăsese în fața restaurantului, au transportat partea vătămată la Spitalul Universitar de Urgență București.

În curtea spitalului, martorii S.S. și D.M. au observat același autoturism pe care îl văzuseră plecând din fața restaurantului, reținând numărul întreg de înmatriculare: arătându-i-l și martorului S.N.V., care a văzut că organele de poliție au efectuat ulterior un control al acestuia. Totodată, martora B.L., care a însoțit-o și ea pe partea vătămată la spital, a observat că și inculpatul Z.V.M. primea îngrijiri medicale. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, au declarat recurs inculpații B.I. și Z.V.M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. La termenul din 24 septembrie 2012, inculpatul Z.V.M., minor la data comiterii infracțiunii, a învederat instanței că își retrage apelul declarat împotriva sentinței de condamnare.

Instanța de apel, având în vedere declarația inculpatului, i-a adus la cunoștință că în conformitate cu dispozițiile art. 369 C. proc. pen., inculpatul minor nu poate retrage apelul declarat personal sau prin reprezentantul său legal, astfel că, și apelul acestui inculpat va fi examinat asupra cerințelor de legalitate și temeinicie prin prisma dispozițiilor art. 371 și art. 378 C. proc. pen. Față de această împrejurare inculpatul Z.V.M. a criticat sentința sub aspectul greșitei individualizări a pedepsei, susținând că îi poate fi aplicată o pedeapsă în cuantum mai mic, având în vedere că acesta era minor la data comiterii faptei și a avut o poziție procesuală corectă, sinceră. Apelantul inculpat B.I.

a criticat sentința, în esență, pentru greșita sa condamnate, susținând că probele administrate nu fac dovada că inculpatul a săvârșit infracțiunea, în condițiile în care și declarațiile părții vătămate sunt contradictorii, solicitând achitarea pe temeiul prevăzut de art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen. Curtea de Apel București, secția I penală, prin decizia penală nr. 296 din 31 octombrie 2012, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpați, reținând că instanța de fond a făcut o analiză temeinică a probelor administrate, în baza cărora s-a stabilit corect situația de fapt și vinovăția inculpaților, iar solicitarea inculpatului B.I. de achitare nu se justifică, susținerea sa că nu este autorul infracțiunii fiind contrazisă de celelalte dovezi din dosar.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul B.I., solicitând, în principal, achitarea sa în baza art. 10 lit. c) C. proc. pen., întrucât nu este autorul infracțiunii pentru care a fost condamnat și, în subsidiar, reducerea pedepsei. Recursul este neîntemeiat. Înalta Curte, analizând decizia penală recurată, atât prin prisma criticilor formulate de recurentul inculpat, cât și conform art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., apreciază că aceasta este legală și temeinică. Motivul principal de recurs, prin care inculpatul solicită să fie achitat în baza art. 10 lit. c) C. proc. pen. întrucât nu este autorul infracțiunii va fi examinat de Înalta Curte în cadrul cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 18 C. proc.

pen. (constatând că precizarea de către apărarea inculpatului a cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 17 2 C. proc. pen. este greșită), însă nu este fondat. Apărarea inculpatului că nu el este cel care a lovit-o pe partea vătămată este contrazisă de declarațiile părții vătămate C.R. care a arătat că inculpatul B.I. este cel care a lovit-o, recunoscându-l pe inculpat și din planșa foto; de declarația martorei B.L., care a relatat despre împrejurările comiterii faptei și l-a recunoscut pe inculpatul B.I., la urmărirea penală ca fiind cel care a intrat în restaurant cu o sabie în mână și a adresat injurii și amenințări martorei și celorlalți angajați.

Faptul că această martoră în declarația din fața instanței arată că i-a recunoscut pe cei doi inculpați la urmărirea penală, ca fiind cei ce au lovit-o și injuriat-o, conturează veridicitatea celor declarate la urmărirea penală, distanțele dintre cele două declarații fiind de peste un an (26 octombrie 2010 la urmărirea penală și 13 decembrie 2011 la instanță). Apărările inculpatului B.I. mai sunt contrazise de declarațiile martorului I.D., care arată că a văzut că cei doi inculpați aveau săbii asupra lor atunci când se aflau în local și se desfășura altercația cu partea vătămată, chiar dacă nu a observat în mod direct momentul aplicării loviturii; de declarația martorului S.N.V.

care a observat la sosirea în restaurant mai multe persoane care l-au agresat cu săbiile, atât pe el cât și pe partea vătămată și cum una dintre aceste persoane a sărit în spatele victimei care s-a dezechilibrat, iar cealaltă persoană a lovit victima cu sabia în zona capului; de declarația martorului S.S. care a observat pe persoanele agresoare ieșind din restaurant înarmate cu săbii și bâte. Despre împrejurările ce conturează modul de acțiune și comitere a faptelor au relatat și martorii B.S.M., D.M., după cum martorii S.S. și D.M. au observat cum inculpații, alături de alte persoane, s-au urcat în autoturismul marca X1, la ieșirea din restaurant, iar la percheziția acestui autoturism s-a găsit o sabie cu mâner din plastic de culoare roșie și cu lama de aproximativ 70 cm, sabie recunoscută de victimă ca fiind cea cu care a fost lovită.

Inculpatul B.I. a fost supus, în urma consimțământului său, testului poligraf concluzia fiind aceea că răspunsurile inculpatului au provocat modificări ale unui comportament simulat, inculpatul explicând acest rezultat ca fiind determinat de starea de emotivitate ce l-a marcat și a unor afecțiuni cardiace. Se poate observa, din prezentarea acestor probe că inculpatul B.I. este în mod cert cel care a aplicat victimei lovitura cu sabia în zona capului, iar încercarea inculpatului Z.V.M. de a susține că el este cel care a lovit victima, iar B.I. nu s-a aflat la locul faptei, nu este susținută de nicio dovadă, dar explicabilă prin gradul de rudenie dintre cei doi (unchi-nepot). Nici critica formulată de inculpat cu caracter subsidiar, privind individualizarea pedepsei (caz de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc.

pen.) nu este întemeiată. Inculpatului i s-a aplicat o pedeapsă orientată spre minimul textului incriminator, iar o reducere a acesteia nu se justifică având în vedere natura și gravitatea faptei comise, atitudinea nesinceră a acestuia pe parcursul procesului penal, condamnarea sa anterioară care, deși nu atrage starea de recidivă, a determinat aplicarea art. 83 C. pen. privind revocarea suspendării condiționate. Față de considerentele mai sus expuse, Înalta Curte, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu urmând a fi avansat din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.I. împotriva deciziei penale nr. 296 din 31 octombrie 2012 a Curții de Apel București, secția I penală. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 350 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parțial al apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 15 mai 2013.