ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție

Sursă originală

ÎCCJ 26.04.2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1466/2013

HOTĂRÂRE

26.04.2013

CAMERĂ

penal

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2013
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1466/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursurilor de față:

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 12 aprilie 2013 pronunțată în Dosarul nr. 56397/3/2011 (4037/2012) Curtea de Apel București, secția I penală, în temeiul dispozițiilor art. 300

rap. la art. 160

alin. (3) C. proc. pen., a menținut arestarea preventivă a apelanților intimați inculpați B.A., B.G., B.M.A., F.M., G.C.I., B.C., S.A., T.I.D., T.G., G.M., M.A. și T.M.M.

A respins, ca nefondate, cererile de revocare a măsurii arestării preventive și de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara sau localitatea, astfel cum au fost formulate de apelanții inculpați, prin apărători.

Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a reținut că temeiurile de fapt și de drept care au determinat arestarea preventivă a apelanților inculpați nu s-au schimbat și justifică în continuare privarea de libertate a acestora.

În opinia Curții materialul probator existent la dosarul cauzei până în prezent este în măsură sa conducă la concluzia ca, la acest moment, sunt pe deplin îndeplinite în ceea ce-i privește pe apelanții inculpați condițiile prevăzute de art. 143 alin. (1) C. proc. pen., pentru menținerea măsurii arestării preventive, existând suficiente probe care să satisfacă atât exigențele dispozițiilor art. 143 alin. (1) C. proc. pen., cât și pe cele ale art. 5 parag. 1 lit. c) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Totodată, Curtea a constatat că și la acest moment sunt îndeplinite cumulativ și condițiile impuse de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., atât în ceea ce privește pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile deduse judecății, mai mare de 4 ani, dar și sub aspectul probelor că lăsarea în libertate a inculpaților B.A., B.G., B.M.A., F.M., G.C.I., B.C., S.A.,T.I.D., T.G., G.M., M.A. și T.M.M. prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

În aprecierea celei de a doua condiții a art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., Curtea a avut în vedere natura și gravitatea deosebită a faptelor presupus a fi fost comise de apelanții inculpați, modalitatea și împrejurările concrete de săvârșire a acestora, astfel cum au fost reținute și descrise în hotărârea atacată, urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, sentimentul puternic de teamă și insecuritate pe care acest gen de fapte îl generează în rândul societății civile, aspecte care în opinia primei instanțe impun și justifică în continuare o reacție fermă din partea autorităților statului, respectiv privarea de libertate a celor 12 apelanți inculpați în scopul protejării siguranței publice și pentru a asigura și buna desfășurare a procesului penal.

Curtea a apreciat că și în prezent infracțiunile pentru care a fost trimiși în judecată inculpații mai sus menționați prin gravitatea acestora și reacția publicului, creează o stare de neliniște capabilă să justifice menținerea arestării preventive, fiind satisfăcute și cerințele art. 5 parag. 1 lit. c) și parag. 3 din Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.

S-a mai reținut, de asemenea, și faptul că a intervenit o hotărâre de condamnare în primă instanță față de inculpații sus-menționați din prezenta cauză care atrage incidența dispozițiilor art. 5 parag. 1 lit. a) din Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.

În opinia Curții, datele ce caracterizează favorabil persoana apelanților inculpați, astfel cum au fost invocate de apărătorii aleși, nu sunt în măsură, în raport cu aspectele anterior menționate să estompeze rezonanța socială negativă a faptelor deduse judecății și să justifice lăsarea în libertate a acestora.

Cât privește termenul rezonabil, instanța de fond a considerat că acesta nu a fost depășit. Curtea a considerat că durata totală a arestării preventive până la acest moment a inculpaților nu poate fi apreciată ca fiind excesivă și nu poate justifica punerea în libertate a acestora, având în vedere natura și gravitatea deosebită a faptelor presupus a fi fost săvârșite de aceștia și complexitatea de necontestat a cauzei, organele judiciare investite cu soluționarea acestei cauze dând dovadă de o diligență specială în desfășurarea procedurii.

Împotriva acestei încheieri, în termen legal, au declarat recursuri inculpații B.A., G.M., S.A., B.G., B.M.A. și M.A.

Apărătorii inculpaților, pe rând au pus concluzii de admitere a recursurilor, solicitând, în esență, casarea încheierii atacate, revocarea măsurii arestării preventive și judecarea acestora în stare de libertate, întrucât nu se mai mențin temeiurile avute în vedere, inițial la luarea măsurii arestării preventive și nu au intervenit temeiuri noi care să justifice menținerea acestei măsuri.

În subsidiar, au solicitat înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara.

Criticile aduse nu sunt fondate.

Analizând legalitatea și temeinicia încheierii recurate sub aspectul motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, conform art. 385

alin. (3) C. proc. pen., sub toate celelalte aspecte, Înalta Curte reține că recursurile declarate de inculpații B.A., G.M., S.A., B.G., B.M.A. și M.A. sunt nefondate, urmând a fi respinse ca atare pentru considerentele ce urmează.

Potrivit dispozițiilor art. 300

C. proc. pen., în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecății, legalitatea și temeinicia arestării preventive, procedând potrivit art. 160

C. proc. pen.

Conform acestui text de lege, instanța de judecată în exercitarea atribuțiilor de control judiciar este obligată să verifice periodic legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive.

De asemenea, conform aliniatului 3 al aceluiași articol, când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, aceasta dispune prin încheiere motivată menținerea măsurii arestării preventive.

Examinându-se actele și lucrările dosarului se constată că Tribunalul București, secția I penală, prin Sentința penală nr. 793 din data de 14 noiembrie 2012 a hotărât următoarele:

Cu privire la inculpatul B.A., s-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei din infracțiunea prev. și ped. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 - 175 lit. a) și lit. i) din C. pen., art. 176 lit. a) și lit. b) din C. pen., cu aplic. art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen., în infracțiunea prev. și ped. de art. 182 C. pen. cu aplic. art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen., ca nefondată.

1/. În baza art. 20 C. pen. rap. la art. 174 - 175 lit. a) și lit. i) din C. pen., art. 176 lit. a) și lit. b) din C. pen., cu aplic. art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. a condamnat pe inculpatul B.A., zis "A." la pedeapsa închisorii de 10 ani.

2/. În baza art. 217 alin. (4) din C. pen. cu aplic. art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen., a condamnat pe același inculpat la pedeapsa închisorii de 5 ani și 6 luni.

3/. În baza art. 321 alin. (1) și alin. (2) din C. pen., cu aplic. art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. a condamnat pe același inculpat la pedeapsa închisorii de 4 ani și 6 luni.

În baza art. 33 alin. (1) lit. a) rap. la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. a contopit pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 10 ani închisoare.

În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.,pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen. a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o durată de 5 ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 350 C. proc. pen. a menținut starea de arest a inculpatului.

În baza art. 88 C. pen. a dedus din pedeapsa durata reținerii și arestării preventive de la 16 martie 2011 la zi.

Cu privire la inculpatul G.M. a respins cererea de schimbare a încadrării juridice a faptelor din infracțiunile prev. și ped. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 - 175 lit. a) și lit. i) din C. pen., art. 176 lit. a) și lit. b) din C. pen., cu aplic. art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen., art. 217 alin. (4) din C. pen. cu aplic. art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. și art. 321 alin. (1) și alin. (2) din C. pen., cu aplic. art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. în infracțiunile prev. și ped. de art. 217 alin. (4) din C. pen. cu aplic. art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. și art. 321 alin. (1) și alin. (2) din C. pen., cu aplic. art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen., ca nefondată.

1/. În baza art. 20 C. pen. rap. la art. 174 - 175 lit. a) și lit. i) din C. pen., art. 176 lit. a) și lit. b) din C. pen., cu aplic. art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. a condamnat pe inculpatul G.M., la pedeapsa închisorii de 7 ani și 6 luni.

2/. În baza art. 217 alin. (4) din C. pen. cu aplic. art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen., a condamnat pe același inculpat la pedeapsa închisorii de 3 ani.

3/. În baza art. 321 alin. (1) și alin. (2) din C. pen., cu aplic. art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. a condamnat pe același inculpat la pedeapsa închisorii de 2 ani.

În baza art. 33 alin. (1) lit. a) rap. la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. a contopit pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 7 ani și 6 luni închisoare.

În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen. a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o durată de 4 ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 350 C. proc. pen. a menținut starea de arest a inculpatului.

În baza art. 88 C. pen. a dedus din pedeapsă durata reținerii și arestării preventive de la 30 martie 2011 la zi.

Cu privire la inculpatul S.A. a respins cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei din infracțiunea prev. și ped. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 - 175 lit. a) și lit. i) din C. pen., art. 176 lit. a) și lit. b) din C. pen., cu aplic. art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. și art. 37 lit. a) C. pen. în infracțiunea prev. și ped. de art. 182 C. pen. cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen., și art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen., ca nefondată.

1/. În baza art. 20 C. pen. rap. la art. 174 - 175 lit. a) și lit. i) din C. pen., art. 176 lit. a) și lit. b) din C. pen., cu aplic. art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. și art. 37 lit. a) C. pen. a condamnat pe inculpatul S.A. la pedeapsa închisorii de 10 ani.

În baza art. 86 din 4 alin. (1) C. pen. rap. la art. 83 C. pen. a revocat beneficiul suspendării executării pedepsei sub supraveghere de 4 ani închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 183 din 26 mai 2009, pronunțată de Judecătoria Buftea și rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 643/A din 27 noiembrie 2009, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală și a adăugat această pedeapsă la pedeapsa aplicată prin prezenta, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa finală de 14 ani.

2/. În baza art. 217 alin. (4) din C. pen. cu aplic. art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. și art. 37 lit. a) C. pen. a condamnat pe același inculpat la pedeapsa închisorii de 5 ani și 6 luni.

În baza art. 86

alin. (1) C. pen. rap. la art. 83 C. pen. a revocat beneficiul suspendării executării pedepsei sub supraveghere de 4 ani închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 183 din 26 mai 2009, pronunțată de Judecătoria Buftea și rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 643/A din 27 noiembrie 2009, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală și a adăugat această pedeapsă la pedeapsa aplicată prin prezenta, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa finală de 9 ani și 6 luni închisoare.

3/. În baza art. 321 alin. (1) și alin. (2) din C. pen. cu aplic. art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. și art. 37 lit. a) C. pen. a condamnat pe același inculpat la pedeapsa închisorii de 4 ani și 6 luni.

În baza art. 86

alin. (1) C. pen. rap. la art. 83 C. pen. a revocat beneficiul suspendării executării pedepsei sub supraveghere de 4 ani închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 183 din 26 mai 2009, pronunțată de Judecătoria Buftea și rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 643/A din 27 noiembrie 2009, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, și a adăugat această pedeapsă la pedeapsa aplicată prin prezenta, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa finală de 8 ani și 6 luni închisoare.

În baza art. 33 alin. (1) lit. a) rap. la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. a contopit pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 14 ani închisoare.

În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen. a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o durată de 6 ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 350 C. proc. pen. a menținut starea de arest a inculpatului.

În baza art. 88 C. pen. a dedus din pedeapsă durata reținerii și arestării preventive de la 14 februarie 2008 la 28 iulie 2008 și de la 22 aprilie 2009 și până la 27 mai 2009 și de la 16 martie 2011 la zi.

Cu privire la inculpatul B.G. a respins cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei din infracțiunea prev. și ped. de art. 26 C. pen. rap. la art. 20 C. pen. rap. la art. 174 - 175 lit. a) și lit. i) din C. pen., art. 176 lit. a) și lit. b) din C. pen., cu aplic. art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. în infracțiunea prev. și ped. de art. 26 C. pen. rap. la art. 182 C. pen., cu aplic. art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen., ca nefondată.

1/. În baza art. 26 rap. la art. 20 C. pen. rap. la art. 174 - 175 lit. a) și lit. i) din C. pen., art. 176 lit. a) și lit. b) din C. pen., cu aplic. art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. a condamnat pe inculpatul B.G., la pedeapsa închisorii de 7 ani și 6 luni.

2/. În baza art. 26 C. pen. rap. la art. 217 alin. (4) din C. pen. cu aplic. art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen., a condamnat pe același inculpat la pedeapsa închisorii de 3 ani.

3/. În baza art. 26 C. pen. rap. la art. 321 alin. (1) și alin. (2) din C. pen., cu aplic. art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. a condamnat pe același inculpat la pedeapsa închisorii de 2 ani.

În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen. a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 350 C. proc. pen. a menținut starea de arest a inculpatului.

În baza art. 88 C. pen. a dedus din pedeapsă durata reținerii și arestării preventive de la 16 martie 2011 la zi.

Cu privire la inculpatul B.M.A. a respins cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei din infracțiunea prev. și ped. de art. 26 C. pen. rap. la art. 20 C. pen. rap. la art. 174 - 175 lit. a) și lit. i) din C. pen., art. 176 lit. a) și lit. b) din C. pen., cu aplic. art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. în infracțiunea prev. și ped. de art. 26 C. pen. rap. la art. 182 C. pen., cu aplic. art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. ca nefondată.

2/. În baza art. 26 C. pen. rap. la art. 217 alin. (4) din C. pen. cu aplic. art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen., a condamnat pe același inculpat la pedeapsa închisorii de 3 ani.

3/. În baza art. 26 C. pen. rap. la art. 321 alin. (1) și alin. (2) din C. pen., cu aplic. art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. a condamnat pe același inculpat la pedeapsa închisorii de 2 ani.

În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 350 C. proc. pen. a menținut starea de arest a inculpatului.

În baza art. 88 C. pen. a dedus din pedeapsa durata reținerii și arestării preventive de la 16 martie 2011 la zi.

Cu privire la inculpatul M.A. a respins cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei din infracțiunile prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 20 C. pen. rap. la art. 174 - 175 lit. a) și lit. i) din C. pen., art. 176 lit. a) și lit. b) din C. pen., cu aplic. art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. și art. 37 lit. a) C. pen., art. 26 C. pen. rap. la art. 217 alin. (4) C. pen. cu aplic. art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. și art. 37 lit. a) C. pen. și art. 26 C. pen. rap. la art. 321 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplic. art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. și art. 37 lit. a) C. pen. în infracțiunile prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 20 C. pen. rap. la art. 174 C. pen. cu aplic. art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen., art. 26 C. pen. rap. la art. 217 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. și art. 37 lit. a) C. pen. și art. 26 C. pen. rap. la art. 321 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen., și art. 37 lit. a) C. pen., ca nefondată.

1/. În baza art. 26 rap. la art. 20 C. pen. rap. la art. 174 - 175 lit. a) și lit. i) din C. pen., art. 176 lit. a) și lit. b) din C. pen., cu aplic. art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. și art. 37 lit. a) C. pen. a condamnat pe inculpatul M.A. la pedeapsa închisorii de 8 ani.

În baza art. 83 C. pen. a revocat beneficiul suspendării condiționată a executării pedepsei de 10 luni închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 169 din 06 iulie 2010 pronunțată de Judecătoria Răcari și rămasă definitivă la data de 19 iulie 2010 prin neapelare și a adăugat această pedeapsă la pedeapsa aplicată prin prezenta, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa finală de 8 ani și 10 luni închisoare.

2/. În baza art. 26 C. pen. rap. la art. 217 alin. (4) din C. pen. cu aplic. art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen., și art. 37 lit. a) C.pen. a condamnat pe același inculpat la pedeapsa închisorii de 3 ani și 6 luni.

3/. În baza art. 26 C. pen. rap. la art. 321 alin. (1) și alin. (2) din C. pen., cu aplic. art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. și art. 37 lit. a) C. pen., a condamnat pe același inculpat la pedeapsa închisorii de 2 ani și 6 luni.

În baza art. 33 alin. (1) lit. a) rap. la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. a contopit pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 8 ani și 10 luni închisoare.

În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. , pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 350 C. proc. pen. a menținut starea de arest a inculpatului.

În baza art. 88 C. pen. a dedus din pedeapsă durata reținerii și arestării preventive de la 25 februarie 2009 la 26 martie 2009 și de la 30 martie 2011 la zi.

În fapt, s-a reținut, în esență că la data de 12 februarie 2011, inculpații B.A., F.M., G.C.I., T.G., T.M.M. S.A., G.M., beneficiind de sprijinul moral și material al inculpaților M.A., B.C., B.G., B.M.A. și T.I.D. (care i-au însoțit înainte, în timpul sau după comiterea faptelor, întărindu-le astfel rezoluția infracțională sau au procurat bunuri folosite la săvârșirea infracțiunilor), pe fondul unor conflicte anterioare și în baza unei informații referitoare la deplasarea victimelor B.C.C. și M.C.D. cu un autoturism marca "B." către București, le-au urmărit pe acestea folosind autoturisme proprii și împrumutate și, după ce le-au localizat în București, pe Bd. B., în spatele blocului E2, sector 2, au lovit cu bâte și țevi metalice autoturismul în care se aflau părțile vătămate apoi, folosind substanțe inflamabile, au incendiat autoturismul și pe părțile vătămate aflate în interiorul acestuia, provocându-le acestora leziuni grave, cu scopul de a le suprima viața prin cruzimi, acțiuni exercitate în public care au fost de natură să tulbure grav liniștea și ordinea publică.

Potrivit raportului de expertiză medico-legală nr. aaa partea vătămată B.C.C. a prezentat leziuni traumatice, ce pot data din data de 12 ianuarie 2011, post combustionale (arsuri prin flacără gradul II - III extremitate cefalică, ambe membre toracice parcelar, ambe membre pelvine parcelar, trunchi anterior pe aproximativ 36% suprafață corporală, gr. III 17% suprafață corporală; arsuri de căi respiratorii superioare, posibil produse în condițiile consemnate la datele de istoric. La data actualei examinări prezintă cicatrici în evoluție la nivelul extremității cefalice și mâinii drepte cu retractil tegumentare ce necesită în continuare tratament specific de chirurgie plastică și care reprezintă prejudiciu estetic major.

Până în prezent a necesitat 100 - 120 (o sută - o sută douăzeci) zile îngrijiri medicale. Prin caracterul lor leziunile suferite i-au pus viața în pericol.

Din raportul de expertiză medico-legală nr. bbb a rezultat că partea vătămată M.C.D. a prezentat leziuni traumatice, ce pot data din data de 12 ianuarie 2011, post-combustionale (arsuri prin flacără gr. IIa - IIb pe aproximativ 11% suprafață corporală) localizate la nivelul extremității cefalice, mâinii drepte circular, mână stângă insular, abdomen parcelar, posibil produse în condițiile consemnate în istoric.

A necesitat 45 - 50 (patruzecișicinci - cincizeci) zile de îngrijiri medicale. Așa cum sunt consemnate în documentația medicală leziunile traumatice suferite nu au fost de natură să-i pună viața în pericol.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpații B.A., B.G., B.M.A., F.M., G.C.I., B.C., S.A., T.I.D., T.G., G.M., M.A. și T.M.M., cauza aflându-se în prezent pe rolul Curții de Apel București, secția I penală, înregistrată sub numărul 56397/3/2011.

Procedând la verificarea legalității arestării preventive, Înalta Curte constată că, în mod corect Curtea de Apel București, secția I penală, a apreciat ca legală și temeinică măsura arestării preventive a inculpaților B.A., B.G., B.M.A., F.M., G.C.I., B.C., S.A., T.I.D., T.G., G.M., M.A. și T.M.M., reținând că în cauză subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive.

La dosar există probe și indicii temeinice că inculpații B.A., G.M., S.A., B.G., B.M.A. și M.A. au comis faptele reținute în sarcina acestora, în acest mod fiind incidente disp. art. 143 C. proc. pen., relevante în acest sens fiind următoarele mijloace de probă: declarațiile părților vătămate, procesul-verbal de cercetare la fața locului și planșă fotografică, rapoartele de expertiză medico-legală, declarațiile martorilor din acte, declarațiile învinuitului C.S., procesele-verbale de conducere în teren și planșe fotografice, declarațiile inculpaților, listing-urile telefonice, procesele-verbale de transcriere a convorbirilor telefonice interceptate, imaginile înregistrate la stația P. Crevedia, hărți relaționale, procesele-verbale de recunoaștere după fotografii și planșe fotografice, procesele-verbale de recunoaștere de obiecte și planșe fotografice, procesele-verbale de percheziție domiciliară și planșe fotografice, procesele-verbale privind efectuarea de percheziții informatice, rapoartele de expertiză medico-legală psihiatrică ale inculpaților; raportul de constatare tehnico-științifică din 22 martie 2011.

Și condițiile prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen. sunt întrunite în cauză cumulativ atât în ceea ce privește pedepsele pentru infracțiunile deduse judecății, mai mari de 4 ani închisoare dar și sub aspectul probelor că lăsarea în libertate a inculpaților prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

În analiza celei de a doua condiții se are în vedere natura și gravitatea deosebită a faptelor presupus a fi fost comise de apelanții inculpați, modalitatea și împrejurările concrete de săvârșire a acestora, astfel cum au fost descrise în hotărârea atacată (urmărirea părților vătămate, faptele au fost comise de mai multe persoane împreună, pe timp de noapte, în loc public, prin incendierea părților vătămate care se aflau într-o mașină), urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, sentimentul puternic de teamă și insecuritate pe care acest gen de fapte îl generează în rândul societății civile.

Rezonanța socială a faptelor reprezintă unul din criteriile de apreciere a pericolului social concret și aceasta este evidentă în cauza de față.

Prin lăsarea în libertate a inculpaților s-ar induce un puternic sentiment de insecuritate socială, de nesiguranță în rândul opiniei publice, fapt care în final s-ar repercuta negativ asupra finalității actului de justiție, în condițiile în care cetățenii ar constata că persoane acuzate de săvârșirea unor infracțiuni de o asemenea gravitate sunt judecate în libertate.

În plus, principiul proporționalității impune ca atunci când se ia o măsură privativă de libertate, să se aibă în vedere necesitatea realizării unui echilibru între necesitatea într-o societate democratică de apărare a interesului public și importanța dreptului la libertate al inculpatului.

Pentru aspectele mai sus prezentate, Înalta Curte constată că acest echilibru este respectat, măsura preventivă luată împotriva inculpaților nefiind disproporționată cu necesitatea apărării într-o societate democratică a interesului public.

Modalitatea în care au fost comise faptele și natura relațiilor socio-umane afectate, fiind încălcat grav dreptul la viață, impun concluzia că lăsarea în libertate a inculpaților ar genera o stare de insecuritate, reprezentând un pericol concret pentru ordinea publică, iar interesul social al protejării societății primează interesului personal al inculpatului de a fi cercetat în stare de libertate.

În jurisprudența sa Curtea Europeană a Drepturilor Omului a expus patru motive fundamentale acceptabile pentru arestarea și, desigur, pentru menținerea acestei măsuri a unui inculpat suspectat că a comis o infracțiune: pericolul ca acuzatul să fugă, riscul ca acuzatul, odată pus în libertate, să împiedice aplicarea justiției, riscul să comită noi infracțiuni, sau să tulbure ordinea publică.

Având în vedere aspectele mai sus arătate, Înalta Curte constată că în cauză este incident motivul fundamental pentru menținerea măsurii arestului preventiv, "suspectul a comis o infracțiune și prin punerea sa în libertate există riscul să tulbure ordinea publică".

Potrivit practicii Curții Europene a Drepturilor Omului (cauza Labita contra Italiei sau Neumeister contra Austriei) detenția preventivă poate fi justificată atâta timp cât există indicii precise cu privire la un interes public real care, fără a fi adusă atingere prezumției de nevinovăție, are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a cercetării în stare de libertate.

Ori, în această cauză, un asemenea interes este evident.

Pentru aceleași considerente, Înalta Curte constată că nu se impune revocarea măsurii arestului preventiv, sau înlocuirea măsurii arestului preventiv cu altă măsură preventivă neprivativă de libertate.

În ceea ce privește dispozițiile art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, privitoare la necesitatea "stabilirii unei durate rezonabile a arestării prin apreciere și în raport de fapta ce formează obiectul judecății", se impune a arăta că potrivit art. 5 pct. 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 5 parag. 3 din Convenție, modificat prin Protocolul nr. 11, "orice persoană arestată sau deținută, în condițiile prevăzute de parag. 1 lit. c) din prezentul articol, trebuie adusă de îndată înaintea unui judecător și are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii".

Referindu-se la "criteriile după care se apreciază termenul rezonabil al unei proceduri penale", Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că acestea sunt similare cu cele referitoare și la procedurile din materia civilă, adică: complexitatea cauzei, comportamentul inculpatului și comportamentul autorităților competente (decizia Curții Europene a Drepturilor Omului din 31 martie 1998).

Referitor la determinarea momentului de la care începe calculul acestui termen, instanța europeană a statuat că acest moment este "data la care o persoană este acuzată", adică data sesizării instanței competente, potrivit dispozițiilor legii naționale sau "o dată anterioară" (data deschiderii unei anchete preliminare, data arestării sau orice altă dată, potrivit normelor procesuale ale statelor contractante). În această privință, Curtea Europeană face precizarea că noțiunea de "acuzație penală", în sensul art. 6 alin. (1) din Convenție, semnifică notificarea oficială care emană de la autoritatea competentă; adică a învinuirii de a fi comis o faptă penală, idee ce este corelativă și noțiunii de "urmări importante" privitoare la situația învinuitului (decizia Curții Europene a Drepturilor Omului din 25 mai 1998 cauza Hozee c. Olandei).

Cât privește data finalizării procedurii în materie penală, luată în considerare pentru calculul "termenului rezonabil", curtea a statuat că aceasta este data pronunțării hotărârii de condamnare sau de achitare a celui interesat (decizia din 27 iunie 1968 în cauza Eckle contra Germaniei).

Ori, în cauză s-a pronunțat deja o hotărâre de condamnare a inculpaților.

Aplicând aceste principii la speța de față, durata arestării preventive a inculpaților nu poate fi apreciată că a depășit un termen rezonabil, așa cum este prevăzut de art. 5 parag. 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, organele judiciare luând toate măsurile procedurale pentru soluționarea cu celeritate a cauzei, astfel că măsura menținerii măsurii arestului preventiv este conformă și cu aceste dispoziții și cu prevederile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil.

Faptul că a fost pronunțată o hotărâre de condamnare în cauză, chiar nedefinitivă, nu alterează prezumția de nevinovăție a inculpaților, limitarea libertății persoanei încadrându-se în dispozițiile legii, fiind, totodată și în concordanță cu prevederile art. 5 parag. 1 lit. a) din Convenția pentru Apărarea drepturilor Omului și Libertăților fundamentale.

Întrucât temeiurile de fapt și de drept avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpaților nu s-au schimbat, această măsură este necesar a fi menținută în continuare față de inculpați pentru buna desfășurare a procesului penal și aflarea adevărului în cauză.

Având în vedere considerentele arătate, apreciind că soluția de menținere a arestării preventive față de inculpați dispusă de Curtea de Apel București, secția I penală, este legală și temeinică, Înalta Curte, în baza art. 385

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații B.A., G.M., S.A., B.G., B.M.A. și M.A. împotriva încheierii din 12 aprilie 2013 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr. 56397/3/2011 (4037/2012).

În temeiul dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurenții inculpați la plata cheltuielilor judiciare către stat, sumele de câte 100 RON, reprezentând onorariile apărătorilor desemnați din oficiu, urmând a fi avansate din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații B.A., G.M., S.A., B.G., B.M.A. și M.A. împotriva încheierii din 12 aprilie 2013 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr. 56397/3/2011 (4037/2012).

Obligă recurenții inculpați la plata sumelor de câte 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 100 RON, reprezentând onorariile apărătorilor desemnați din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 26 aprilie 2013.

Procesat de GGC - NN

§ Cauze similare