ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2198/2013

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea de ședință din 7 iunie 2013, Curtea de Apel București, secția l penală, investită cu judecarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și de apelanții intimați inculpați T.G., B.A., T.M.M., F.M., G.C.I., G.M., S.A., B.C., T.I.D., B.G., B.M.A. și M.A. împotriva sentinței penale nr. 793 din 14 noiembrie 2012 pronunțată de Tribunalul București, secția a ll-a penală, în Dosarul nr. 56397/3/2011, în temeiul dispozițiilor art. 300 2 raportat la art. 160 b alin. (3) C. proc. pen., a menținut arestarea preventivă a inculpaților B.A., B.G., B.M.A., F.M., G.C.I., B.C., S.A., T.I.D., T.G., G.M., M.A.

și T.M.M. Au fost respinse, ca neîntemeiate, cererile de revocare a măsurii arestării preventive și de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara sau localitatea, astfel cum au fost formulate de apelanții intimați inculpați prin apărători. Pentru a pronunța această încheiere, instanța a reținut că materialul probator existent la dosarul cauzei până în prezent este în măsură să conducă la concluzia că, la acest moment, sunt pe deplin îndeplinite în ceea ce-i privește pe apelanții inculpați, condițiile prevăzute de art. 143 alin. (1) C. proc. pen., pentru menținerea măsurii arestării preventive, existând suficiente probe care să satisfacă atât exigențele dispozițiilor art. 143 alin. (1) C. proc.

pen., cât și pe cele ale art. 5 parag. 1 lit. c) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Relevante în acest sens s-a reținut a fi următoarele mijloace de probă: declarațiile părților vătămate, procesul-verbal de cercetare la fața locului și planșă fotografică, rapoartele de expertiză medico-legală nr. AA1 și nr. AA2, declarațiile martorilor din acte, declarațiile învinuitului C.S., procesele-verbale de conducere în teren și planșe fotografice, declarațiile inculpaților, listing-urile telefonice, procesele-verbale de transcriere a convorbirilor telefonice interceptate, imaginile înregistrate la stația Petrom C., hărți relaționale, procesele-verbale de recunoaștere după fotografii și planșe fotografice, procesele-verbale de recunoaștere de obiecte și planșe fotografice, procesele-verbale de percheziție domiciliară și planșe fotografice, procesele-verbale privind efectuarea de percheziții informatice, rapoartele de expertiză medico-legală psihiatrică ale inculpaților; raportul de constatare tehnico-știintifică din 22 martie 2011. Totodată, Curtea a constatat că, și la acest moment, sunt îndeplinite cumulativ condițiile impuse de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc.

pen., atât în ceea ce privește pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile deduse judecății, mai mare de 4 ani, dar și sub aspectul probelor că lăsarea în libertate a inculpaților B.A., B.G., B.M.A., F.M., G.C.I., B.C., S.A., T.I.D., T.G., G.M., M.A. și T.M.M. prezintă un pericol concret pentru ordinea publică. Curtea a reținut că pericolul pentru ordinea publică a fost definit în doctrină drept temerea că, odată pus în libertate, inculpatul ar comite noi fapte penale ori ar declanșa reacții puternice în rândul opiniei publice, determinate de fapta pentru care este cercetat. În cadrul examinării acestei cerințe a pericolului social trebuie avute în vedere natura și modalitatea concretă de săvârșire a infracțiunii, împrejurările în care inculpatul a acționat, urmările produse și datele ce caracterizează persoana inculpatului.

De asemenea, instanța trebuie să aibă în vedere dacă infracțiunea de care este acuzat inculpatul tulbură ordinea juridică, mediul social ocrotit prin normele dreptului penal și procesual penal, dacă creează o stare de primejdie pentru raporturile sociale și pentru normala lor desfășurare. În prezenta cauză, la aprecierea celei de a doua condiții a art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.

Curtea a avut în vedere natura și gravitatea deosebită a faptelor presupus a fi fost comise de apelanții inculpați, modalitatea și împrejurările concrete de săvârșire a acestora, astfel cum au fost reținute și descrise în hotărârea de condamnare atacată (urmărirea părților vătămate de către, mai multe persoane împreună, pe timp de noapte, în loc public, incendierea părților vătămate care se aflau într-o mașină), urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, sentimentul puternic de teamă și insecuritate pe care acest gen de fapte îl generează în rândul societății civile, în condițiile în care viața omului reprezintă valoarea supremă ocrotită de lege, aspecte care, în opinia Curții, impun și justifică în continuare o reacție fermă din partea autorităților statului, respective, privarea în continuare de libertate a celor 12 apelanți inculpați, în scopul protejării siguranței publice și pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal.

Împotriva acestei încheieri, inculpații B.A. și B.G. au declarat, în termen legal, prezentul recurs, solicitând, prin apărător, revocarea măsurii arestării preventive. Examinând încheierea atacată în raport cu criticile formulate, precum și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că recursurile formulate de inculpații B.A. și B.G. sunt nefondate. Potrivit art. 300 2 C. proc. pen., în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecății, legalitatea și temeinicia arestării preventive. Potrivit art. 160 b alin. (3) C. proc. pen., când constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instața dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive.

În raport cu stipulațiile art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și ale art. 23 din Constituția României, măsura lipsirii de libertate a unei persoane se poate dispune atunci când există motive verosimile de a se bănui că aceasta a săvârșit o infracțiune sau există motive temeinice de a se crede în posibilitatea săvârșirii unei noi infracțiuni, fiind necesară, astfel, apărarea ordinii publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor, asigurarea desfășurării în bune condiții a procesului penal. Pericolul pentru ordinea publică își găsește expresia și în starea de neliniște, în sentimentul de insecuritate în rândul societății, generate de faptul că persoane bănuite de săvârșirea unor infracțiuni grave sunt cercetate și judecate în stare de libertate.

Cu privire la pericolul concret pentru ordinea publică, în cazul lăsării în libertate a inculpaților, Înalta Curte apreciază că el rezultă din modul în care se presupune că au fost săvârșite faptele, care prezintă un grad ridicat de pericol social. Inculpatul B.A.

a fost trimis în judecată și condamnat de prima instanță la: - 10 ani închisoare, pentru tentativă la infracțiunea de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174-175 lit. a) și lit. i), art. 176 lit. a) și lit. b), cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen.; - 5 ani și 6 luni închisoare pentru infracțiunea de distrugere, prevăzută de art. 217 alin. (4) cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen.; - 4 ani și 6 luni închisoare pentru infracțiunea de ultaj conta bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, prevăzută de art. 321 alin. (1) și alin. (2) cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen., urmând ca după contopirea acestor pedepse inculpatul sa execute pedeapsa cea mai grea, de 10 ani închisoare.

Inculpatul B.G. a fost, de asemenea trimis în judecată și condamnat de prima instanță la: - 7 ani și 6 luni închisoare, pentru complicitate la tentativă la infracțiunea de omor deosebit de grav prevăzută de art. 26, raportat la art. 20, raportat la art. 174-175 lit. a) și lit. i), art. 176 lit. a) și lit. b), cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen.; - 3 ani închisoare, pentru complicitate la infracțiunea de distrugere, prevăzută de art. 26, raportat la art. 217 alin. (4) cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen.; - 2 ani închisoare, pentru complicitate la infrcațiunea de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, prevăzută de art. 26, raportat la art. 321 alin. (1) și alin. (2) cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen.; în baza art. 33 alin. (1) lit. a) raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen.

au fost contopite pedepsele aplicate, urmând inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 7 ani și 6 luni închisoare. Din cele expuse mai sus rezultă că, faptele de care inculpații sunt acuzați prezintă un grad ridicat de pericol social, determinat, pe de o parte, de importanța valorilor sociale ce constituie obiectul protecției penale și pe de altă parte, de gravele urmări (fizice și psihice) pe care le poate avea pentru victimă săvârșirea acestor infracțiuni; aceste fapte de care sunt acuzați inculpații, prezintă un pericol cert și grav pentru întreaga societate deorece, fără respectarea vieții persoanei nu poate fi concepută existența însăși a colectivității și conviețuirea pașnică a membrilor acesteia.

Așa fiind, Curtea constată că protejarea ordinii publice și asigurarea bunei desfășurări a procesului penal fac necesară menținerea arestării preventive a inculpaților B.A. și B.G. Recursurile declarate învederându-se, așadar, nefondate, urmează ca, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să fie respinse. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpații vor fi obligați la la plata sumei de câte 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorii desemnați din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații B.A. și B.G. împotriva încheierii din 7 iunie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. 56397/3/2011 (4037/2012). Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 200 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorii desemnați din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 20 iunie 2013.