ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1439/2011

Asupra recursului de față:

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin încheierea din 1 aprilie

2011, pronunțată în dosarul nr. 2997/2/2011 (1276/2011), Curtea de Apel

București, secția I penală, în temeiul art. 300

1

alin. (1) C. proc.

pen., a constatat legalitatea și temeinicia arestării preventive a inculpaților

R.S. și N.F.A.

În temeiul art. 300

1

alin. (3) C. proc. pen., a menținut arestarea preventivă a inculpaților.

În temeiul art. 139 alin. (1) C.

proc. pen., a respins cererile inculpaților formulate prin intermediul apărătorilor

aleși cu privire la înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării

de a nu părăsi localitatea sau țara, ca neîntemeiate.

Pentru a pronunța această

hotărâre, Curtea de Apel București a reținut că, verificând legalitatea și

temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaților R.S. și N.F.A., a constatat

că la luarea acestei măsuri au fost respectate condițiile de fond prev. de art.

136, art. 143 și art. 148 lit. f) C. proc. pen., cât și disp. art. 5 din CEDO.

Referitor la menținerea arestării

preventive a inculpaților, Curtea a apreciat că temeiurile de fapt și de drept

care au justificat luarea acestei măsuri nu au încetat și nici nu s-au

schimbat, ci se mențin și impun în continuare privarea lor de libertate, cu

caracter preventiv, pentru buna desfășurare a procesului penal.

Împotriva încheierii din 1

aprilie 2011, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, au

declarat recurs inculpații R.S. și N.F.A., solicitând admiterea recursurilor

astfel cum s-a reținut în practicaua prezentei decizii.

Înalta Curte, examinând motivele

de recurs invocate, cât și din oficiu, cauza, potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 385

6

și art. 385

7

alin. (1) C. proc. pen., a constatat că recursurile declarate de inculpați sunt

nefondate pentru următoarele considerente:

În fapt, prin actul

de sesizare a instanței, în sarcina inculpaților R.S. și N.F.A. s-a reținut în

esență că, aceștia, în calitate de polițiști în cadrul Inspectoratului de

Poliție al județului Ilfov, Poliția Bragadiru – Poliția Rutieră, în zilele de

22 noiembrie 2010, 06 decembrie 2010 și 11 ianuarie 2011, în timp ce se aflau

în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au pretins și au primit de la

investigatorii sub acoperire R.R.M., P.A. și N.B., suma totală de 1330 lei, în

scopul de a nu le aplica sancțiuni contravenționale ca urmare a încălcării

normelor privitoare la regimul circulației pe drumurile publice.

Prin rezoluția din

data de 14 martie 2011, ora 8:00, s-a dispus începerea urmăririi penale, iar

prin ordonanța din data de 15 martie 2011, Direcția Națională Anticorupție –

Serviciul Teritorial București a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale

față de inculpații R.S. și N.F.A. pentru săvârșirea infracțiunii de luare de

mită în formă continuată prev. de art. 254 alin. (1) și (2) C. pen., raportat

la art. 6 și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu modificările și

completările ulterioare, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Prin ordonanțele

nr. 3 și 4 din 15 martie 2011 ale Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul

Teritorial București s-a dispus reținerea inculpaților pe timp de 24 de ore,

începând cu 15 martie 2011, ora 12:10 până la 16 martie 2011, ora 12:10

(inculpatul R.S.) și de la 15 martie 2011, ora 11:15 până la 16 martie 2011,

ora 11.15 (inculpatul N.F.A.).

Prin încheierea de

ședință din data de 15 martie 2011, pronunțată de Curtea de Apel București, secția

I penală, în dosarul nr. 2392-2-2011, s-a dispus arestarea preventivă a

inculpaților R.S. și N.F.A., pe o perioadă de 29 de zile, începând cu data de

16 martie 2011, până la data de 13 aprilie 2011 inclusiv, pentru săvârșirea

infracțiunii de luare de mită în formă continuată prev. de art. 254 alin. (1)

și (2) C. pen., raportat la art. 6 și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu

modificările și completările ulterioare, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

La termenul intermediar acordat

în vederea verificării legalității și temeiniciei arestării preventive, fixat

la data de 1 aprilie 2011, instanța a respins cererile inculpaților cu privire

la înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi

localitatea sau țara, ca neîntemeiate, menținând starea de arest a

inculpaților.

Cu privire la dispoziția de

menținere a stării de arest, Înalta Curte constată următoarele:

Arestarea preventivă

a inculpaților s-a dispus, în baza art. 148 lit. f) C. proc. pen., pedepsele

prevăzute de lege pentru infracțiunile reținute în sarcina lor, fiind mai mari

de 4 ani, iar lăsarea în libertate a acestora prezintă pericol concret pentru

ordinea publică.

Potrivit disp. art. 5

paragraful 1 din CEDO, orice persoană are dreptul la libertate și nimeni nu

poate fi lipsit de libertatea sa.

De la această regulă

există, însă, excepția privării licite de libertate, circumscrisă cazurilor

prevăzute, în mod expres și limitativ, de disp. art. 5 paragraful 1 lit. c). Potrivit

textului invocat, o persoană poate fi privată de libertate dacă nu a fost

arestată sau reținută în vederea aducerii sale în fața autorităților judiciare

competente, atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o

infracțiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l

împiedica să săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia.

În materia privării

de libertate, convenția trimite, în esență, la legislația națională și la

aplicabilitatea dreptului intern.

Legalitatea sau

regularitatea detenției obligă ca arestarea preventivă a unei persoane să se

facă în conformitate cu normele de fond și de procedură prevăzute de legea

națională care, la rândul lor, trebuie să fie compatibile cu dispozițiile

convenției și să asigure protejarea individului împotriva arbitrariului.

Altfel spus, să se

poată demonstra că detenția acelei persoane este conformă cu scopul prevăzut de

art. 5 paragraful 1 din Convenție.

În cauza supusă

analizei, Înalta Curte constată respectarea, deopotrivă, atât a dispozițiilor

cuprinse în legea internă, cât și a exigențelor ce decurg din prevederile

Convenției.

Astfel, potrivit

disp. art. 160

3

alin. (1) C. proc. pen., instanța de judecată, în

exercitarea atribuțiilor de control judiciar, este obligată să verifice

periodic legalitatea și temeinicia arestării preventive.

Conform alin. (3) din

același articol, când instanța constată că temeiurile care au determinat

arestarea impun în continuare privarea de libertatea, dispune, prin încheiere

motivată, menținerea arestării preventive.

În cauză se constată

că instanța a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor procesual penale,

anterior invocate, menținând, justificat, starea de arest a inculpaților.

Înalta Curte

apreciază că în raport de modalitatea concretă de săvârșire a faptelor, de

consecințele infracțiunilor referitor la încrederea în instituțiile statului,

lăsarea în libertate a inculpaților prezintă în continuare un pericol concret

pentru ordinea publică.

Prin urmare, Curtea

constată că temeiurile de fapt și de drept care au justificat luarea măsurii

arestării preventive nu au încetat și nici nu s-au schimbat, ci se mențin și

impun în continuare privarea de libertate a inculpaților, cu caracter

preventiv, pentru buna desfășurare a procesului penal.

Pe de altă parte, se

constată ca fiind respectate dispozițiile art. 5 paragraful 3 din Convenție,

potrivit cu care „orice persoană arestată sau deținută în condițiile prevăzute

de paragraful 1 lit. c) are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil

sau eliberată în cursul procedurii”.

Aspectele invocate

anterior justifică, astfel, dispozițiile instanței în sensul menținerii măsurii

arestării preventive.

Pe cale de

consecință, Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate recursurile

declarate de inculpații

R.S. și N.F.A.

În baza art. 192

alin. (2) C. proc. pen., vor fi obligați recurenții inculpați la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondate, recursurile declarate de inculpații R.S. și N.F.A. împotriva

încheierii din 1 aprilie 2011 a Curții de Apel București, secția I penală,

pronunțată în dosarul nr. 2997/2/2011 (1276/2011).

Obligă recurenții inculpați la

plata sumei de câte 225 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de

câte 25 lei, reprezentând onorariile pentru apărarea din oficiu până la

prezentarea apărătorului ales, se avansează din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică,

azi 8 aprilie 2011.