ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1739/2012
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1739/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra
recursurilor de față
În baza
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din
15 mai 2012, Curtea de Apel București, secția a ll-a penală, investită cu
soluționarea cauzei privind pe inculpații C.F., G.S.M., N.A., S.E., D.M., G.M.
și L.N., trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 20
rap, la art. 174 C. pen., art. 26 C. pen. rap, la art. 20 C. pen. rap. la art.
174 C. pen., art. 321 alin. (1) C. pen., a constatat legalitatea și temeinicia
măsurii arestării preventive a inculpaților N.A., arestat în baza MAP nr.
3/UP/23 februarie 2012 emis de Curtea de Apel București, secția a ll-a penală
și G.S.M., arestat în baza MAP nr. 4/UP/23 februarie 2012 emis de Curtea de
Apel București, secția a ll-a penală.
În baza
art. 300
2
C. proc. pen. s-a menținut arestarea preventivă a
inculpaților.
În
temeiul art. 139 alin. (1) C. proc. pen. au fost respinse ca neîntemeiate
cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a
nu părăsi localitatea formulate de inculpații G.S.M. și N.A..
S-au
reținut, în esență, următoarele:
Analizând
actele și lucrările dosarului, instanța a reținut că prin rechizitoriul nr.
19/P/2012 al Parchetului de pe lângă Î.C.C.J. au fost trimiși în judecată, în
stare de arest preventiv, printre alții, inculpații G.S.M. și N.A. pentru
următoarele fapte:
-
G.S.M. la data de 01
ianuarie 2012, în timp ce se afla într-un separeu al Clubului B. împreună cu
inculpații C.F., S.E., D.M. și N.A., au lovit cu pumnii și picioarele la
nivelul capului partea vătămată B.B.P. pe care anterior au imobilizat-o și au
introdus-o într-un grup sanitar, iar ulterior a lovit-o și cu un extinctor în
cap în mod repetat, agresiune care a durat aproximativ 6 minute și care a
încetat numai datorită avertizării venirii organelor de poliție, faptă ce
întrunește elementele constitutive ale tentativei la infracțiunea de omor
simplu, prev. de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 C. pen. cu aplicarea art.
75 alin. (1) lit. a) C. pen.;
-
C.F., D.M., S.E. și N.A.,
care în data de 01 ianuarie 2012, au lovit, în mod repetat, împreună cu
inculpatul G.S.M. partea vătămată B.B.P., cu pumnii și picioarele, inculpatul G.S.M.
lovind-o și cu extinctor, ajutându-l astfel pe G.S.M. la comiterea infracțiunii
de tentativă de omor și prin sprijinul moral acordat, prin diminuarea
posibilității victimei de a se apăra prin imobilizarea și introducerea ei în
grupul sanitar și împiedicarea pătrunderii altor persoane, în scopul de a salva
victima, prin amenințare cu acte de violență atât verbale cât și cu corpuri
contondente, faptă ce întrunește elementele constitutive ale complicității la
tentativa la infracțiunea de omor, prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 20
C. pen. raportat la art. 174 C. pen. cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C.
pen.;
- C.F., G.S.M.,
S.E., N.A., D.M. și G.M., în data de 01 ianuarie 2012, între orele 02:36-02:55,
în timp ce se aflau în Clubul B. cu ocazia petrecerii Anului Nou, împreună, au
provocat și au participat la un scandal public ce a avut o amploare deosebită,
producând o stare de indignare și de panică generală în rândul clienților și
personalului clubului, fiind tulburată în mod însemnat ordinea și liniștea
publică, scandal pe parcursul căruia au fost agresate fizic, insultate și
amenințate mai multe persoane și au fost distruse unele bunuri (scaune,
sticle), faptă ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de ultraj
contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice prev. de art.
321 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen.;
-
C.F., D.M. și N.A. în
data de 01 ianuarie 2012, împreună și cu alte persoane, în timp ce se aflau în
incinta Clubului B. au amenințat verbal și cu corpuri contondente (scrumieră de
sticlă, cuțite, briceag) cu acte de violență persoana vătămată G.Ș. pe care au
înconjurat-o, inculpatul N.A. încercând să-l lovească cu un cuțit dacă încearcă
să intervină pentru a acorda ajutor părții vătămate B.B.P. agresată în grupul
sanitar, producându-i astfel o stare de temere, faptă ce întrunește elementele
constitutive ale infracțiunii de amenințare prev. de art. 193 C. pen. cu
aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen.;
-
C.F., D.M., G.S.M. și
N.A. în data de 01 ianuarie 2012 cu ocazia sărbătoririi Anului Nou au purtat
fără drept, în loc public, respectiv în incinta Clubului B., cuțite, briceag,
castet, obiecte pe care le-au folosit la amenințarea și lovirea unor persoane,
fapt ce reiese din declarațiile martorilor audiați în prezenta cauză, faptă ce
întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de port fără drept a unei
arme albe, prev. de art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991 republicată.
Inculpații
au fost arestați preventiv pe o durată de 29 de zile în baza încheierii din 23
februarie 2011 a Curții de Apel București, secția a ll a penală pronunțate în Dosarul
nr 1479/2/2012, reținându-se că există indicii temeinice cu privire la
săvârșirea de către inculpați a faptelor pentru care sunt cercetați, iar în
cauză sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 148 lit. f) C. proc. pen.,
lăsarea acestora în libertate prezentând pericol pentru ordinea publică în
raport de circumstanțele reale ale faptelor, modalitatea concretă de săvârșire,
gradul crescut de pericol social ce caracterizează aceste fapte.
Examinând
actele și lucrările dosarului instanța a constatat că din materialul de
urmărire penală rezultă indicii temeinice de natură a convinge un observator
obiectiv că este posibil ca inculpații să fi săvârșit faptele pentru care sunt
trimiși în judecată, astfel cum rezultă din următoarele mijloace de probă: declarațiile
părților vătămate, raport de expertiză medico-legală, certificat medico-legal,
proces-verbal de cercetare la fața locului, convorbirile interceptate,
declarații martori, procese-verbale de prezentare în vederea recunoașterii,
imagini înregistrate de camerele de supraveghere de la locul faptei, raport de
constatare tehnico-științifică, proces-verbal de efectuare a percheziției
domiciliare la locuința inculpatului N.A..
Inculpații
nu au recunoscut săvârșirea faptelor, arătând că nu au participat la lovirea
părții vătămate B. sau că nu au provocat incidentul (cu excepția inculpatului G.S.
care a recunoscut în fața instanței de judecată că a avut un incident violent
cu această parte vătămată, dar nu a lovit-o cu extinctorul), aspect ce rezultă
din imaginile înregistrate de camerele de supraveghere de la locul faptei.
Instanța a constatat că la acest moment procesual sunt suficiente indicii de
natură a conduce la presupunerea rezonabilă că este posibil ca inculpații să fi
participat la săvârșirea faptelor, ceea ce face posibilă menținerea arestării
preventive.
Faptul
că unul dintre inculpați și-a schimbat parțial poziția procesuală, recunoscând
că a avut un incident violent cu partea vătămată B. (dar fără a folosi
extinctorul) nu este în măsură a determina o schimbare a temeiurilor reținute
la luarea măsurii, mai ales în condițiile în care există anumite contradicții
între declarațiile inculpaților date în fața instanței de judecată.
În ceea
ce privește cazul prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen., de asemenea,
Curtea a constatat că sunt îndeplinite condițiile cumulativ impuse de acest
text de lege, atât în ceea ce privește pedeapsa prevăzută de lege pentru
infracțiunile deduse judecății, mai mare de 4 ani, cât și sub aspectul
existenței probelor că lăsarea în libertate a inculpaților prezintă un pericol
concret pentru ordinea publică.
La
aprecierea acestei din urmă condiții, instanța a avut în vedere natura și
gravitatea faptelor presupus a fi fost comise de inculpați (împotriva vieții și
integrității corporale a părții vătămate), modalitatea și împrejurările
concrete de comitere a acestora (prin acte repetate, exercitând violențe
excesive asupra părții vătămate, utilizând un obiect potențial letal,
loviturile vizând zone vitale, în cadrul unui conflict de amploare, reluat după
ce primul incident s-a epuizat, în contextul folosirii unor obiecte de natură a
aduce atingere integrității corporale și a altor persoane), circumstanțele
personale ale inculpaților (care au dovedit un potențial de agresivitate
ridicat, folosindu-și calitățile fizice pentru a agresa o altă persoană),
elemente ce, coroborate, conturează ideea că lăsarea în libertate a
inculpaților prezintă în mod cert, în contextul dat, un pericol concret pentru
ordinea publică, ce rezultă, de altfel, inclusiv din modalitatea în care
această valoare socială a fost atinsă prin chiar săvârșirea faptelor, prin
implicarea unui număr mare de persoane și reacția pe care au avut-o persoanele
prezente la locul faptei pentru petrecerea de revelion.
S-a mai
reținut că pericolul pentru ordinea publică pe care îl prezintă lăsarea în
libertate a inculpaților nu se confundă cu pericolul social al faptelor
săvârșite și că la aprecierea celui dintâi nu se iau în considerare exclusiv
faptele deja săvârșite, dar este unul dintre criteriile indicate de CEDO la
aprecierea existenței unei posibile tulburări a ordinii publice ca motiv ce
poate justifica privarea de libertate a unei persoane (Letellier c. Franței). în
plus, se impune o reacție adecvată și proporțională din partea organelor
judiciare față de astfel de incidente violente în care sunt implicate mai multe
persoane care înțeleg să își facă singure dreptate, ignorând organele abilitate
să vegheze la respectarea ordinii publice, în lipsa căreia s-a apreciat că s-ar
produce o veritabilă tulburare a ordinii publice.
În
consecință, s-a constatat că faptele presupus săvârșite justifică aprecierea că
lăsarea inculpaților în libertate ar prezenta pericol concret pentru ordinea
publică, prin crearea unui sentiment de insecuritate în rândul persoanelor care
respectă valorile sociale ocrotite de lege și a unei aparențe de tolerare din
partea sistemului judiciar a unor astfel de fapte ilicite.
S-a
reținut că inculpații au fost arestați la aproximativ 2 luni de la momentul
săvârșirii presupuselor fapte, însă, în acest interval de timp, organele de
cercetare penală au încercat să lămurească situația, să identifice și audieze
persoanele care au participat la incident și să efectueze cercetări de natură a
duce la conturarea posibilității ca inculpații să fi săvârșit faptele.
În
raport de considerentele expuse și de timpul scurs de la privarea de libertate
a inculpaților (23 februarie 2012) în care autoritățile judiciare au avut o
atitudine activă, administrând probele necesare în cauză, instanța a apreciat
că arestarea preventivă a inculpaților nu se întinde dincolo de limite
rezonabile apreciate în considerarea interesului public real ocrotit. Instanța
a apreciat necesitatea menținerii stării de arest și din perspectiva stadiului
procesual actual (după sesizarea instanței, cauza a fost amânată pentru
asigurarea dreptului la apărare a inculpaților care au și fost audiați la acest
termen), urmând a fi administrate probele încuviințate la acest termen. La
acest moment procesual, la care instanța nu a încuviințat efectuarea
expertizelor, nu se poate aprecia că durata procesului va fi excesivă, iar
arestarea preventivă nejustificată.
Cu
privire la imposibilitatea inculpaților de a influența aflarea adevărului în
cauză, câtă vreme instanța este sesizată prin rechizitoriu, iar probele se află
în custodia sa, s-a apreciat că un astfel de argument nu este pertinent în
condițiile în care probele nu au valoare prestabilită, iar instanța de judecată
are obligația de a administra în mod nemijlocit și contradictoriu probele în
cursul cercetării judecătorești.
De
asemenea, s-a constatat că măsurile preventive se impun în raport de art. 136 alin.
(1) C. proc. pen. nu numai pentru a se împiedica sustragerea inculpatului de la
judecată ori de la executarea pedepsei, ci și pentru a se asigura buna
desfășurare a procesului penal- ipoteză alternativă prevăzută de textul legal
indicat, iar, la acest moment instanța este la începutul cercetării
judecătorești în cauză, fiind necesar a se asigura că nu există posibilitatea
influențării aflării adevărului de către inculpați.
Faptul
că inculpații au o familie în întreținere și nu au antecedente penale (situație
de normalitate) sunt elemente de natură a contura imaginea acestora, dar nu pot
determina o punere în libertate în raport de criteriile analizate anterior.
Fata de
considerentele expuse, instanța a constatat, în conformitate cu prevederile art.
300
2
C. proc. pen., legalitatea și temeinicia arestării preventive a
inculpaților și, reținând că temeiurile care au determinat arestarea, și care
subzistă si în prezent, impun în continuare privarea de libertate, pentru buna
desfășurare a procesului penal, și apreciind că, în raport de criteriile
analizate anterior, la acest moment procesual nu sunt suficiente măsurile
alternative neprivative de libertate pentru atingerea acestui scop, a menținut
arestarea preventiva a acestora, respingând ca neîntemeiate cererile de
înlocuire cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.
Împotriva
încheierii sus-menționate, au declarat recurs inculpații G.S.M. și N.A., pentru
motivele expuse în partea introductivă a hotărârii.
Recursurile
nu sunt fondate.
Din
examinarea lucrărilor și actelor dosarului, rezultă că temeiurile care au impus
luarea măsurii arestării preventive a inculpaților se mențin, așa cum a reținut
în mod corect instanța de apel și există temeiuri noi care justifică și impun
în continuare privarea de libertate.
Potrivit
C. proc. pen., menținerea unei măsuri preventive privative de libertate este
condiționată de îndeplinirea cumulativă a trei condiții de fond: să existe
probe sau indicii temeinice privind săvârșirea unei fapte prevăzute de legea
penală; fapta respectivă să fie sancționată de lege cu pedeapsa închisorii mai
mare de 4 ani și să fie prezent cel puțin unul dintre temeiurile de arestare
expres și limitativ prevăzute de art. 148 C. proc. pen.
În
cauză, se constată că temeiul care a stat la baza luării și menținerii măsurii
arestării preventive, prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen. subzistă și în
prezent, fiind îndeplinite, cumulativ, condițiile prevăzute de textul de lege: inculpații
au săvârșit infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață
sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea lor în
libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Referitor
la acest temei, în practica C.E.D.O., s-a stabilit că menținerea detenției este
justificată atunci când se face dovada că asupra procesului penal planează cel
puțin unul dintre următoarele pericole care trebuie apreciate in concreto pentru
fiecare caz în parte: pericolul de săvârșire a unei noi infracțiuni, pericolul
de distrugere a probelor, riscul presiunii asupra martorilor, pericolul de
dispariție a inculpatului sau pericolul de a fi tulburată ordinea publică.
Examinând
lucrările și actele dosarului, se constată într-adevăr, că în raport de natura
și gradul deosebit de ridicat de pericol social al infracțiunilor împotriva
vieții și integrității corporale a părții vătămate, reflectat de modalitatea și
împrejurările concrete de comitere a acestora (prin exercitarea de violențe
excesive asupra părții vătămate, utilizând un obiect potențial letal,
loviturile vizând zone vitale, în cadrul unui conflict de amploare, reluat după
ce primul incident s-a epuizat, în contextul folosirii unor obiecte de natură a
aduce atingere integrității corporale și a altor persoane), de circumstanțele
personale ale inculpaților, lăsarea acestora în libertate ar putea crea atât
riscul de a zădărnici aflarea adevărului, precum și ca aceștia să repete
asemenea fapte.
Pe de
altă parte, natura, amploarea și modalitatea de comitere a infracțiunilor
sus-menționate, relevă nu doar o periculozitate infracțională, dar și una
socială care impun o reacție fermă, deoarece lăsarea în libertate ar putea crea
riscul ca aceștia să repete asemenea fapte și ar induce un sentiment de
insecuritate în ordinea publică.
Totodată,
pericolul pentru ordinea publică pe care îl prezintă lăsarea în libertate a
inculpaților este reflectat de rezonanța socială deosebit de puternică,
generată de faptele și atitudinea inculpaților, care au provocat un scandal
public creând o stare de indignare și de panică generală în rândul persoanelor
aflate în club, tulburând în mod însemnat ordinea și liniștea publică, fiind
percepuți ca persoane foarte periculoase, cu un comportament violent și care au
creat o stare de insecuritate.
Așa
fiind, temeiurile care au stat inițial la baza luării măsurii arestării
preventive nu s-au schimbat, neimpunându-se înlocuirea măsurii preventive cu o
alta, restrictivă de libertate.
Pe de
altă parte, în raport de momentul procesual și de complexitatea cauzei, dată de
natura infracțiunilor de o gravitate sporită, de numărul mare al inculpaților,
simpla trecere a unei perioade mai mari de timp, nu este de natură să încalce
principiul rezonabilității măsurii arestării preventive, în accepțiunea
Convenției Europene a Drepturilor Omului, întrucât aceasta se apreciază în
concret, în raport cu atitudinea procesuală a părților și durata procedurilor
în fața instanței.
Așa
fiind, menținerea măsurii arestării preventive se impune în continuare,
întrucât prin lăsarea inculpaților în libertate s-ar crea un pericol pentru
buna desfășurare a procesului penal.
Pentru
aceste considerente, urmează ca recursurile declarate de inculpații G.S.M. și N.A.
împotriva încheierii din 15 mai 2012 a Curții de Apel București, secția a ll-a
penală să fie respinse, ca nefondate, cu obligarea acestora la plata
cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge,
ca nefondate, recursurile declarate de recurenții inculpați G.S.M. și N.A.
împotriva încheierii din 15 mai 2012 a Curții de Apel București, secția a ll-a
penală, pronunțată în Dosarul nr. 2172/2/2012 (867/2012).
Obligă
recurenții inculpați la plata sumei de câte 225 RON cu titlul de cheltuieli
judiciare către stat, din care suma de câte 25 RON, reprezentând onorariul
apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului
Justiției.
Definitivă.
Pronunțată
în ședință publică, azi 24 mai 2012.