ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2428/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2428/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra

recursurilor de față,

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin încheierea

din 09 iulie 2012, pronunțată în dosarul nr. 2172/2/2012 (867/2012), Curtea de

Apel București, secția a ll-a penală, pe rol fiind soluționarea cauzei penale

privind pe inculpații C.F., G.S.M., N.A., S.E., D.M., G.M. și L.N. trimiși în

judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 20

raportat la art. 174 C. pen., art. 26 C. pen., raportat la art. 20 C. pen.,

raportat la art. 174 C. pen., art. 321 alin. (1) C. pen., din oficiu, în

temeiul art. 300

2

C. proc. pen., a pus în discuția părților starea

de arest preventiv a inculpaților C.F., G.S.M. și N.A.

Reținând că în

cauza de față sunt îndeplinite și condițiile cumulative prevăzute

de art. 148 lit. f) C. proc. pen., atât în ceea ce

privește pedeapsa prevăzută de lege pentru

infracțiunile deduse judecății,

mai mare de 4 ani cât și sub aspectul

existenței probelor că lăsarea în libertate a inculpaților prezintă un pericol

concret pentru ordinea publică, a constatat că temeiurile care au determinat arestarea

impun în continuare privarea de libertate a inculpaților, astfel că a dispus

menținerea stării de arest preventiv a acestora.

Totodată, prin

aceeași încheiere a respins, ca nefondate, cererile de revocare, respectiv

înlocuire formulate în cauză, constatând că temeiurile avute în vedere la

luarea măsurii preventive nu s-au modificat sau încetat.

În termen

legal, inculpații C.F., G.S.M. și

N.A. au

declarat recurs împotriva încheierii menționate.

Inculpatul N.A.

a solicitat admiterea recursului și, în

principal,

revocarea stării de arest, iar în subsidiar înlocuirea măsurii cu

obligarea

de a nu părăsi localitatea sau țara cu impunerea tuturor

obligațiilor, astfel ca să nu fie afectat actul

de justiție arătând că recursul a

fost declarat împotriva încheierii

prin care i s-a menținut starea de arest, iar magistratul care a dispus-o a

intrat pentru prima dată în cauză, astfel că nu este asigurată continuitatea

completului.

A mai arătat că motivarea încheierii conține 2

pagini și jumătate fără a

face referiri în concret la necesitatea

menținerii stării sale de arest.

În această

ordine de idei a arătat că, la data de 18 iunie 2012, instanța

de fond a admis cererea sa de înlocuire a măsurii

arestării preventive cu

obligarea de a nu părăsi localitatea, însă Înalta

Curte de Casație și Justiție a admis recursul parchetului fără însă a se

cunoaște motivarea până la acest moment.

Cu privire la

menținerea stării de arest a susținut că motivarea instanței de fond este

foarte sumară, invocând temeiurile prevăzute de art. 300

raportat la art. 160

b

C. proc. pen.,

dar în motivare referindu-se la

dispozițiile art. 139 C. proc. pen.,

aspect în raport de care apreciază că motivarea nu are legătură cu dispozițiile

de la art. 160

b

C. proc. pen.

A mai susținut

că în motivarea încheierii atacate sunt preluate paragrafe din încheierea

pronunțată la data de 21 martie 2012, lipsind astfel raționamentul

judecătorului din prezenta cauză, care nu a analizat în nici un fel temeiurile

menținerii stării de arest.

A mai arătat că

în ceea ce-l privește nu mai subzistă temeiurile avute în vedere la luarea

măsurii arestării preventive și nici nu au apărut altele noi, în raport de

declarațiile părții vătămate care a precizat că „este posibil să-l fi confundat

cu altcineva”. Totodată, din înregistrări și declarațiile martorilor rezultă

faptul că a intrat abia la al doilea incident, astfel că la momentul intrării

părții vătămate B. în toaletă el se afla în sufragerie, partea vătămată B.

certificând că nu se afla în toaletă.

De asemenea, a făcut referire la raportul de

expertiză cu privire la

extinctorul ce a fost folosit la lovirea părții

vătămate, raport care precizează că extinctorul nu prezintă urme de deformare,

lipsind impresiunile papilare pe suprafața acestuia.

În combaterea

necesității menținerii stării sale de arest a invocat dispozițiile și

jurisprudența C.E.D.O., susținând că nu există riscul de a se sustrage sau de a

fugi, iar ideea de a comite noi infracțiuni nu se mai regăsește în acest

context.

În aceeași

ordine de idei, a susținut că nu mai poate fi reținută gravitatea faptei,

impunându-se o distincție între periculozitatea și gravitatea faptei, iar în

raport de lipsa antecedentelor penale, apreciază că este lipsită de eficiență

prezumția de nevinovăție.

În final, a

invocat circumstanțele personale, respectiv faptul că are 38 de ani, este fără

antecedente penale, are familie și afaceri, aspecte în raport de care a

solicitat judecarea în libertate, arătând că se va prezenta la toate

solicitările instanței.

Inculpatul G.S.

a susținut că după o perioadă de 4 luni și jumătate de arest preventiv și

raportat la probele din dosar, nu se mai impune menținerea stării de arest, în

acest moment schimbându-se temeiurile avute în vedere la arestare, existând

dubii cu privire la săvârșirea faptei în modalitatea reținută în rechizitoriu,

raportat la probele de care a făcut anterior vorbire, respectiv raportul de

expertiză al extinctorului și declarația părții vătămate B.

În același

context, a susținut că nu poate fi menținută starea sa de arest doar pe

declarațiile părții vătămare care nu sunt credibile, acesta suferind de

schizofrenie paranoidă.

Totodată, a

făcut referire la ședințele de judecată de la fond, care au durat uneori și

11-12 ore, iar după analiza amănunțită a tuturor probelor, judecătorul a

apreciat că poate fi judecat în stare de libertate.

A mai susținut

că la acest moment se prefigurează o durată lungă a procesului, fiind multe

probe de administrat, ceea ce ar conduce la depășirea limitei rezonabile a

arestului preventiv.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului și

înlocuirea măsurii cu

obligarea de a nu părăsi localitatea, arătând că

va respecta toate condițiile impuse de lege.

Inculpatul C.F.

a solicitat admiterea recursului și revocarea măsurii arestării preventive,

apreciind încheierea atacată nelegală și netemeinică, fiind pronunțată fără un

studiu temeinic al cauzei de către completul investit.

În acest sens,

a arătat că în baza rolului activ instanța trebuia să aprecieze inexistența

temeiurilor care să justifice menținerea stării sale de arest, raportată și la

ultimele declarații ale părții vătămate B.

Nu în ultimul

rând a precizat că până la următorul termen acordat în cauză, timp de 45 de

zile nu se vor putea administra probe, iar el va fi privat de libertate,

arătând că are 2 copii minori și este întreținătorul familiei.

Recursurile declarate de inculpați sunt fondate

pentru considerentele

ce se vor arăta în continuare.

Potrivit art. 136 alin. (1) C. proc. pen., în

cauzele privitoare la

infracțiuni pedepsite cu închisoare, pentru a se

asigura buna desfășurare a procesului penal, ori pentru a se împiedica

sustragerea inculpatului de la judecată, se poate lua față de acesta una din

masurile preventive, lit. d) a acestui articol prevăzând arestarea preventiva.

Art. 148 alin. (1)

lit. f) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 356/2006,

prevede că măsura arestării inculpatului

poate

fi luată dacă sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 143 și inculpatul a

săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe

viață

sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe ca

lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret

pentru ordinea publica.

În raport de actele dosarului, Înalta Curte

constată că prin rechizitoriul

nr. 19/P/2012 al Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție au fost trimiși în judecată, în stare de arest

preventiv, printre alții, inculpații C.F., G.S.M. și N.A. pentru următoarele

fapte:

- G.S.M.,

la

data de 01 ianuarie 2012, în timp ce se afla într-un

separeu al Clubului

B. împreună cu inculpații C.F., S.E., D.M. și N.A., au lovit cu pumnii și

picioarele la nivelul capului partea vătămată B.B.P. pe care anterior au

imobilizat-o și au introdus-o într-un grup sanitar, iar ulterior a lovit-o și

cu un extinctor în cap în mod repetat, agresiune

care a durat aproximativ 6

minute și care a încetat numai datorită

avertizării venirii organelor de poliție, faptă ce întrunește elementele

constitutive ale tentativei la infracțiunea de omor simplu, prevăzută de art.

20 C. pen., raportat la art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit.

a) C. pen.;

- C.F., D.M., S.E.

și N.A., care în data de 01 ianuarie 2012, au lovit, în mod repetat, împreună

cu inculpatul

G.S.M.

partea vătămată B.B.P., cu pumnii și

picioarele,

inculpatul G.S.M. lovind-o și cu extinctor, ajutându-l astfel pe G.S.M. la

comiterea infracțiunii de tentativă de omor și prin sprijinul moral acordat,

prin diminuarea posibilității victimei de a se apăra prin imobilizarea și introducerea

ei în

grupul sanitar și împiedicarea

pătrunderii altor persoane, în scopul de a salva victima, prin amenințare cu

acte de violență atât verbale cât și cu

corpuri contondente, fapta ce

întrunește elementele constitutive ale complicității la tentativa la

infracțiunea de omor, prevăzută de art. 26 C. pen.,

raportat la art. 20 C. pen., raportat la art. 174 C. pen., cu aplicarea

art. 75 alin. (1)

lit. a) C. pen.;

- C.F., G.S.M.,

S.E., N.A.,

D.M. și G.M., în data de 01

ianuarie 2012, între orele 02.36-

02.55, în timp ce se aflau în Clubul B.

cu ocazia petrecerii Anului

Nou, împreună,

au provocat și au participat la un scandal public ce a avut

o amploare

deosebită, producând o stare de indignare și de panică

generală în rândul clienților și personalului clubului, fiind tulburată

în mod însemnat ordinea și liniștea publică, scandal pe parcursul căruia au

fost

agresate fizic, insultate și amenințate mai multe persoane și au

fost distruse unele bunuri (scaune, sticle), faptă ce întrunește elementele

constitutive ale infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea

ordinii și liniștii publice prevăzută de art. 321

alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 75

alin. (1) lit. a) C. pen.;

- C.F., D.M. și

N.A., în data de

01 ianuarie 2012, împreună

și cu alte persoane, în timp ce se aflau în incinta

Clubului B. au

amenințat verbal și cu corpuri contondente (scrumieră de sticlă, cuțite,

briceag) cu acte de violență persoana vătămată G.Șt. pe care au înconjurat-o,

inculpatul N.A. încercând să-l lovească cu un cuțit dacă încearcă să intervină

pentru a acorda ajutor părții vătămate B.B.P. agresată în

grupul sanitar, producându-i astfel o stare de

temere, faptă ce întrunește

elementele constitutive ale infracțiunii de

amenințare prevăzută de art. 193 C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (l) lit.

a) C. pen.;

- C.F., D.M., G.S.M.

și N.

A.,

în data de 01 ianuarie 2012, cu ocazia sărbătoririi Anului Nou au

purtat

fără drept, în loc public, respectiv în incinta Clubului B.,

cuțite, briceag, castet, obiecte pe care le-au folosit la amenințarea și

lovirea

unor persoane, fapt ce reiese din

declarațiile martorilor audiați în prezenta

cauză, faptă ce întrunește

elementele constitutive ale infracțiunii de port fără drept a unei arme albe,

prevăzută de art. 2 alin. (1) pct. l din Legea nr. 61/1991 republicată.

Se mai reține

că inculpații C.F., G.S.M. și N.A. au fost arestați preventiv pe o durată de 29

de zile în baza încheierii din 23 februarie 2011 a Curții de Apel București, secția

a ll-a

penală, pronunțate în dosarul nr.

1479/2/2012, reținându-se că există indicii

temeinice cu privire la săvârșirea de către inculpați a faptelor pentru

care

sunt cercetați, iar în cauză

sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 148

lit. f) C. proc. pen.,

lăsarea acestora în libertate prezentând pericol pentru ordinea publică în

raport de circumstanțele reale ale faptelor, modalitatea

concretă de săvârșire, gradul crescut de pericol

social ce caracterizează

aceste fapte.

Măsura a fost

prelungită și menținută de instanța de judecată în temeiul art. 300

1

și art. 300

2

C. proc. pen.

În conformitate

cu dispozițiile art. 5 par. 1 din C.E.D.O., orice persoană are dreptul la

liberate și nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa. Proclamând

dreptul la libertate, Convenția consacră implicit

principiul după care nici o

persoană nu trebuie să fie lipsită de

libertate în mod arbitrar, privarea

licită

de libertate fiind expres și limitativ prevăzută în dispozițiile art. 5 par. 1

lit. c) din

aceeași convenție.

Legalitatea sau regularitatea detenției obligă ca

arestarea preventivă a

unei persoane

și menținerea acestei măsuri să se facă în conformitate cu

normele

legale de fond si de procedură prevăzute de legea națională, care la rândul

lor, trebuie să fie compatibile cu dispozițiile Convenției.

Potrivit art.

139 alin. (1) C. proc. pen., măsura preventiva luata se înlocuiește cu altă

măsură preventivă când s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea

măsurii.

Înalta Curte,

analizând dispozițiile legale anterior menționate prin raportare la principiile

generale în aceasta materie stabilite de jurisprudența C.E.D.O. (obligatorie

pentru instanțele naționale o data cu ratificarea de către România a C.E.D.O.)

în aplicarea art. 5 paragraf 1 lit. c) și art. 2 din Protocolul nr. 4 la C.E.D.O.,

constată că, C.E.D.O. a stabilit principiul general în aceasta materie în

hotărârea W. c. Germaniei, în sensul

că

„detenția preventivă trebuie să aibă un caracter excepțional, starea de

libertate

fiind starea normală și ea nu trebuie să se prelungească dincolo de limite

rezonabile independent de faptul ca ea se va imputa sau nu din pedeapsă”.

Aprecierea limitelor rezonabile ale unei detenții provizorii se face luându-se

în considerare circumstanțele concrete ale fiecărei cauze pentru a vedea în ce

măsura "există indicii precise cu privire la un interes public real care,

fără a aduce atingere prezumției de nevinovăție, are o pondere mai mare decât

cea a regulii generale a judecării în stare de libertate”. (L. c. Italiei).

Persistenta motivelor plauzibile de a crede că

persoana în cauză a săvârșit o infracțiune este o condiție sine qua non a

conformității lipsirii de

libertate cu dispozițiile art. 5 din C.E.D.O.

Cu toate acestea, după o anumită perioadă de timp, aceste

motive nu mai sunt suficiente pentru a justifica

privarea sa de libertate (W

c. Elveției și S. c. Lituaniei).

Înalta Curte

constată că temeiul de fapt determinant la luarea și menținerea măsurii

arestării preventive a inculpaților a fost încadrarea juridică dată faptei, și

anume, tentativă la infracțiunea de omor,

determinată

în mod esențial de instrumentul utilizat (extinctorul), apreciat

de

acuzare ca fiind un obiect apt de a ucide în condițiile în care, raportul de

expertiză medico-legală asupra părții vătămate B. concluzionează că leziunile

suferite de aceasta au putut fi produse prin lovire cu corp dur și necesită

30-35 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, fără să fi pus în

primejdie viața victimei.

Or, la acest

moment procesual, în raport de declarația părții

vătămate B., dată în fața instanței de fond la termenul din. 15 iunie 12,

de împrejurarea că aceasta a fost diagnosticată cu schizofrenie

paranoidă anterior incidentului, de faptul că

extinctorul a fost ridicat de la

clubul B. la mai multe zile după

săvârșirea faptei, timp în care, neaflându-se în custodia organelor de poliție,

exista posibilitatea intervenției asupra sa de către personalul clubului care

l-a predat

organelor judiciare, se

apreciază că s-au diminuat indiciile temeinice din

care să rezulte că

este posibil ca inculpații să fi săvârșit tentativa

(respectiv complicitate la tentativă) la infracțiunea de omor.

În această ordine de idei, se constată că din

perspectiva analizării

acestor

elemente anterior prezentate, se poate concluziona că sintagma

folosită de legiuitor referitor la existența în

concret a pericolului pe care îl

reprezintă inculpații pentru ordinea

publică presupune existența unor

riscuri de

natură a periclita funcționarea normală a instituțiilor statului,

menținerea liniștii cetățenilor și respectarea

drepturilor acestora.

Or, văzând circumstanțele reale ale cauzei, prin

raportare la momentul

procesual actual și practica C.E.D.O. (cazul J. contra

României) se constată ca aceste riscuri s-au estompat, iar punerea în libertate

a

inculpaților prin luarea unei măsuri mai

puțin restrictive nu are caracterul

perturbării procesului penal și nici

nu prezintă pericol pentru ordinea publică. Pe de altă parte, la alegerea

acestei măsuri (obligarea de a nu părăsi tara), Înalta Curtea avut în vedere și

datele ce circumstanțiază persoana inculpaților, respectiv faptul că aceștia

sunt la primul conflict cu legea penală, nu au antecedente penale, au familii

sau sunt pe cale sa își întemeieze și au surse licite de obținere a veniturilor.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte constată că

măsura obligării de a nu

părăsi țara reglementată de dispozițiile art.

145

1

C. proc. pen.,

oferă

suficiente garanții procesuale, prin stabilirea în sarcina inculpaților a

obligațiilor

menționate prin prezenta decizie, care să asigure buna

desfășurare a procesului penal în continuare și cu inculpații în

libertate.

Așa fiind, în

raport de aceste considerente, apreciind că s-au schimbat, temeiurile care au

stat la baza luării măsurii arestării

preventive

a inculpaților, Înalta Curte, în baza art. 385

15

pct. 2 lit. d) C.

proc. pen.

, urmează a admite recursurile declarate de inculpații C.F., G.S.M.

și N.A. și a dispune potrivit dispozitivului prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

În majoritate:

Admite

recursurile declarate de inculpații C.F., G.S.M. și N.A. împotriva încheierii

din 09 iulie 2012 a Curții de Apel București, secția a ll-a penală, pronunțată

în dosarul nr. 2172/2/2012 (867/2012).

Casează încheierea

atacată și, rejudecând:

În baza art.

139 alin. (1) C. proc. pen., înlocuiește măsura arestării preventive a

inculpaților C.F., G.S.M. și N.A. cu măsura preventivă a obligării de a nu

părăsi țara.

În baza art.

145

1

alin. (2) raportat la art. 145 alin. (1

1

) C. proc.

pen., pe durata măsurii obligării de a nu părăsi țara, inculpații C.F., G.S.M. și

N.A. vor fi obligați să respecte următoarele obligații:

- să se

prezinte la organul de urmărire penală sau la instanța de judecată ori de câte

ori sunt chemați;

- să se

prezinte la Poliția Sector 2 București conform programului de supraveghere

întocmit de organul de supraveghere sau ori de câte ori sunt chemați;

- să nu își

schimbe locuința fără încuviințarea organului judiciar care a dispus măsura;

- să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte

nicio categorie de

arme.

În baza art.

145 alin. (1

2

) lit. c) C. proc. pen., se impune inculpaților C.F., G.S.M.

și N.A. ca pe durata măsurii obligării de a nu părăsi țara, să nu se apropie de

coinculpați, persoanele vătămate, membri familiilor acestora, martori și să nu

comunice cu aceștia, direct sau indirect.

În baza art.

145 alin. (2

2

) atrage atenția inculpaților C.F., G.S.M. și N.A. asupra

faptului că, în caz de încălcare cu rea-credință a măsurii sau a obligațiilor

care le revin se va lua față de aceștia măsura arestării preventive.

Dispune punerea

în libertate a inculpaților C.F., G.S.M. și N.A., dacă nu sunt arestați în altă

cauză.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru

recurentul inculpat

C.F., în sumă de 200 lei, se va plăti din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 16 iulie 2012.