ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2428/2012

Asupra recursurilor de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 09 iulie 2012, pronunțată în dosarul nr. 2172/2/2012 (867/2012), Curtea de Apel București, secția a ll-a penală, pe rol fiind soluționarea cauzei penale privind pe inculpații C.F., G.S.M., N.A., S.E., D.M., G.M. și L.N. trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 20 raportat la art. 174 C. pen., art. 26 C. pen., raportat la art. 20 C. pen., raportat la art. 174 C. pen., art. 321 alin. (1) C. pen., din oficiu, în temeiul art. 300 2 C. proc. pen., a pus în discuția părților starea de arest preventiv a inculpaților C.F., G.S.M. și N.A. Reținând că în cauza de față sunt îndeplinite și condițiile cumulative prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc.

pen., atât în ceea ce privește pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile deduse judecății, mai mare de 4 ani cât și sub aspectul existenței probelor că lăsarea în libertate a inculpaților prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, a constatat că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate a inculpaților, astfel că a dispus menținerea stării de arest preventiv a acestora. Totodată, prin aceeași încheiere a respins, ca nefondate, cererile de revocare, respectiv înlocuire formulate în cauză, constatând că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii preventive nu s-au modificat sau încetat. În termen legal, inculpații C.F., G.S.M. și N.A. au declarat recurs împotriva încheierii menționate.

Inculpatul N.A. a solicitat admiterea recursului și, în principal, revocarea stării de arest, iar în subsidiar înlocuirea măsurii cu obligarea de a nu părăsi localitatea sau țara cu impunerea tuturor obligațiilor, astfel ca să nu fie afectat actul de justiție arătând că recursul a fost declarat împotriva încheierii prin care i s-a menținut starea de arest, iar magistratul care a dispus-o a intrat pentru prima dată în cauză, astfel că nu este asigurată continuitatea completului. A mai arătat că motivarea încheierii conține 2 pagini și jumătate fără a face referiri în concret la necesitatea menținerii stării sale de arest. În această ordine de idei a arătat că, la data de 18 iunie 2012, instanța de fond a admis cererea sa de înlocuire a măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi localitatea, însă Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul parchetului fără însă a se cunoaște motivarea până la acest moment.

Cu privire la menținerea stării de arest a susținut că motivarea instanței de fond este foarte sumară, invocând temeiurile prevăzute de art. 300 raportat la art. 160 b C. proc. pen., dar în motivare referindu-se la dispozițiile art. 139 C. proc. pen., aspect în raport de care apreciază că motivarea nu are legătură cu dispozițiile de la art. 160 b C. proc. pen. A mai susținut că în motivarea încheierii atacate sunt preluate paragrafe din încheierea pronunțată la data de 21 martie 2012, lipsind astfel raționamentul judecătorului din prezenta cauză, care nu a analizat în nici un fel temeiurile menținerii stării de arest. A mai arătat că în ceea ce-l privește nu mai subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive și nici nu au apărut altele noi, în raport de declarațiile părții vătămate care a precizat că „este posibil să-l fi confundat cu altcineva”.

Totodată, din înregistrări și declarațiile martorilor rezultă faptul că a intrat abia la al doilea incident, astfel că la momentul intrării părții vătămate B. în toaletă el se afla în sufragerie, partea vătămată B. certificând că nu se afla în toaletă. De asemenea, a făcut referire la raportul de expertiză cu privire la extinctorul ce a fost folosit la lovirea părții vătămate, raport care precizează că extinctorul nu prezintă urme de deformare, lipsind impresiunile papilare pe suprafața acestuia. În combaterea necesității menținerii stării sale de arest a invocat dispozițiile și jurisprudența C.E.D.O., susținând că nu există riscul de a se sustrage sau de a fugi, iar ideea de a comite noi infracțiuni nu se mai regăsește în acest context.

În aceeași ordine de idei, a susținut că nu mai poate fi reținută gravitatea faptei, impunându-se o distincție între periculozitatea și gravitatea faptei, iar în raport de lipsa antecedentelor penale, apreciază că este lipsită de eficiență prezumția de nevinovăție. În final, a invocat circumstanțele personale, respectiv faptul că are 38 de ani, este fără antecedente penale, are familie și afaceri, aspecte în raport de care a solicitat judecarea în libertate, arătând că se va prezenta la toate solicitările instanței. Inculpatul G.S.

a susținut că după o perioadă de 4 luni și jumătate de arest preventiv și raportat la probele din dosar, nu se mai impune menținerea stării de arest, în acest moment schimbându-se temeiurile avute în vedere la arestare, existând dubii cu privire la săvârșirea faptei în modalitatea reținută în rechizitoriu, raportat la probele de care a făcut anterior vorbire, respectiv raportul de expertiză al extinctorului și declarația părții vătămate B. În același context, a susținut că nu poate fi menținută starea sa de arest doar pe declarațiile părții vătămare care nu sunt credibile, acesta suferind de schizofrenie paranoidă. Totodată, a făcut referire la ședințele de judecată de la fond, care au durat uneori și 11-12 ore, iar după analiza amănunțită a tuturor probelor, judecătorul a apreciat că poate fi judecat în stare de libertate.

A mai susținut că la acest moment se prefigurează o durată lungă a procesului, fiind multe probe de administrat, ceea ce ar conduce la depășirea limitei rezonabile a arestului preventiv. În concluzie, a solicitat admiterea recursului și înlocuirea măsurii cu obligarea de a nu părăsi localitatea, arătând că va respecta toate condițiile impuse de lege. Inculpatul C.F. a solicitat admiterea recursului și revocarea măsurii arestării preventive, apreciind încheierea atacată nelegală și netemeinică, fiind pronunțată fără un studiu temeinic al cauzei de către completul investit.

În acest sens, a arătat că în baza rolului activ instanța trebuia să aprecieze inexistența temeiurilor care să justifice menținerea stării sale de arest, raportată și la ultimele declarații ale părții vătămate B. Nu în ultimul rând a precizat că până la următorul termen acordat în cauză, timp de 45 de zile nu se vor putea administra probe, iar el va fi privat de libertate, arătând că are 2 copii minori și este întreținătorul familiei. Recursurile declarate de inculpați sunt fondate pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Potrivit art. 136 alin. (1) C. proc. pen., în cauzele privitoare la infracțiuni pedepsite cu închisoare, pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal, ori pentru a se împiedica sustragerea inculpatului de la judecată, se poate lua față de acesta una din masurile preventive, lit. d) a acestui articol prevăzând arestarea preventiva.

Art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 356/2006, prevede că măsura arestării inculpatului poate fi luată dacă sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 143 și inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe ca lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publica. În raport de actele dosarului, Înalta Curte constată că prin rechizitoriul nr. 19/P/2012 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au fost trimiși în judecată, în stare de arest preventiv, printre alții, inculpații C.F., G.S.M. și N.A. pentru următoarele fapte: - G.S.M., la data de 01 ianuarie 2012, în timp ce se afla într-un separeu al Clubului B. împreună cu inculpații C.F., S.E., D.M.

și N.A., au lovit cu pumnii și picioarele la nivelul capului partea vătămată B.B.P. pe care anterior au imobilizat-o și au introdus-o într-un grup sanitar, iar ulterior a lovit-o și cu un extinctor în cap în mod repetat, agresiune care a durat aproximativ 6 minute și care a încetat numai datorită avertizării venirii organelor de poliție, faptă ce întrunește elementele constitutive ale tentativei la infracțiunea de omor simplu, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen.; - C.F., D.M., S.E. și N.A., care în data de 01 ianuarie 2012, au lovit, în mod repetat, împreună cu inculpatul G.S.M. partea vătămată B.B.P., cu pumnii și picioarele, inculpatul G.S.M.

lovind-o și cu extinctor, ajutându-l astfel pe G.S.M. la comiterea infracțiunii de tentativă de omor și prin sprijinul moral acordat, prin diminuarea posibilității victimei de a se apăra prin imobilizarea și introducerea ei în grupul sanitar și împiedicarea pătrunderii altor persoane, în scopul de a salva victima, prin amenințare cu acte de violență atât verbale cât și cu corpuri contondente, fapta ce întrunește elementele constitutive ale complicității la tentativa la infracțiunea de omor, prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 20 C. pen., raportat la art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen.; - C.F., G.S.M., S.E., N.A., D.M.

și G.M., în data de 01 ianuarie 2012, între orele 02.36- 02.55, în timp ce se aflau în Clubul B. cu ocazia petrecerii Anului Nou, împreună, au provocat și au participat la un scandal public ce a avut o amploare deosebită, producând o stare de indignare și de panică generală în rândul clienților și personalului clubului, fiind tulburată în mod însemnat ordinea și liniștea publică, scandal pe parcursul căruia au fost agresate fizic, insultate și amenințate mai multe persoane și au fost distruse unele bunuri (scaune, sticle), faptă ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen.; - C.F., D.M.

și N.A., în data de 01 ianuarie 2012, împreună și cu alte persoane, în timp ce se aflau în incinta Clubului B. au amenințat verbal și cu corpuri contondente (scrumieră de sticlă, cuțite, briceag) cu acte de violență persoana vătămată G.Șt. pe care au înconjurat-o, inculpatul N.A. încercând să-l lovească cu un cuțit dacă încearcă să intervină pentru a acorda ajutor părții vătămate B.B.P. agresată în grupul sanitar, producându-i astfel o stare de temere, faptă ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de amenințare prevăzută de art. 193 C. pen., cu aplicarea art. 75 alin. (l) lit. a) C. pen.; - C.F., D.M., G.S.M.

și N. A., în data de 01 ianuarie 2012, cu ocazia sărbătoririi Anului Nou au purtat fără drept, în loc public, respectiv în incinta Clubului B., cuțite, briceag, castet, obiecte pe care le-au folosit la amenințarea și lovirea unor persoane, fapt ce reiese din declarațiile martorilor audiați în prezenta cauză, faptă ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de port fără drept a unei arme albe, prevăzută de art. 2 alin. (1) pct. l din Legea nr. 61/1991 republicată. Se mai reține că inculpații C.F., G.S.M. și N.A. au fost arestați preventiv pe o durată de 29 de zile în baza încheierii din 23 februarie 2011 a Curții de Apel București, secția a ll-a penală, pronunțate în dosarul nr. 1479/2/2012, reținându-se că există indicii temeinice cu privire la săvârșirea de către inculpați a faptelor pentru care sunt cercetați, iar în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc.

pen., lăsarea acestora în libertate prezentând pericol pentru ordinea publică în raport de circumstanțele reale ale faptelor, modalitatea concretă de săvârșire, gradul crescut de pericol social ce caracterizează aceste fapte. Măsura a fost prelungită și menținută de instanța de judecată în temeiul art. 300 1 și art. 300 2 C. proc. pen. În conformitate cu dispozițiile art. 5 par. 1 din C.E.D.O., orice persoană are dreptul la liberate și nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa. Proclamând dreptul la libertate, Convenția consacră implicit principiul după care nici o persoană nu trebuie să fie lipsită de libertate în mod arbitrar, privarea licită de libertate fiind expres și limitativ prevăzută în dispozițiile art. 5 par. 1 lit. c) din aceeași convenție.

Legalitatea sau regularitatea detenției obligă ca arestarea preventivă a unei persoane și menținerea acestei măsuri să se facă în conformitate cu normele legale de fond si de procedură prevăzute de legea națională, care la rândul lor, trebuie să fie compatibile cu dispozițiile Convenției. Potrivit art. 139 alin. (1) C. proc. pen., măsura preventiva luata se înlocuiește cu altă măsură preventivă când s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii. Înalta Curte, analizând dispozițiile legale anterior menționate prin raportare la principiile generale în aceasta materie stabilite de jurisprudența C.E.D.O. (obligatorie pentru instanțele naționale o data cu ratificarea de către România a C.E.D.O.) în aplicarea art. 5 paragraf 1 lit. c) și art. 2 din Protocolul nr. 4 la C.E.D.O., constată că, C.E.D.O.

a stabilit principiul general în aceasta materie în hotărârea W. c. Germaniei, în sensul că „detenția preventivă trebuie să aibă un caracter excepțional, starea de libertate fiind starea normală și ea nu trebuie să se prelungească dincolo de limite rezonabile independent de faptul ca ea se va imputa sau nu din pedeapsă”. Aprecierea limitelor rezonabile ale unei detenții provizorii se face luându-se în considerare circumstanțele concrete ale fiecărei cauze pentru a vedea în ce măsura "există indicii precise cu privire la un interes public real care, fără a aduce atingere prezumției de nevinovăție, are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate”. (L. c. Italiei).

Persistenta motivelor plauzibile de a crede că persoana în cauză a săvârșit o infracțiune este o condiție sine qua non a conformității lipsirii de libertate cu dispozițiile art. 5 din C.E.D.O. Cu toate acestea, după o anumită perioadă de timp, aceste motive nu mai sunt suficiente pentru a justifica privarea sa de libertate (W c. Elveției și S. c. Lituaniei). Înalta Curte constată că temeiul de fapt determinant la luarea și menținerea măsurii arestării preventive a inculpaților a fost încadrarea juridică dată faptei, și anume, tentativă la infracțiunea de omor, determinată în mod esențial de instrumentul utilizat (extinctorul), apreciat de acuzare ca fiind un obiect apt de a ucide în condițiile în care, raportul de expertiză medico-legală asupra părții vătămate B. concluzionează că leziunile suferite de aceasta au putut fi produse prin lovire cu corp dur și necesită 30-35 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, fără să fi pus în primejdie viața victimei.

Or, la acest moment procesual, în raport de declarația părții vătămate B., dată în fața instanței de fond la termenul din. 15 iunie 12, de împrejurarea că aceasta a fost diagnosticată cu schizofrenie paranoidă anterior incidentului, de faptul că extinctorul a fost ridicat de la clubul B. la mai multe zile după săvârșirea faptei, timp în care, neaflându-se în custodia organelor de poliție, exista posibilitatea intervenției asupra sa de către personalul clubului care l-a predat organelor judiciare, se apreciază că s-au diminuat indiciile temeinice din care să rezulte că este posibil ca inculpații să fi săvârșit tentativa (respectiv complicitate la tentativă) la infracțiunea de omor.

În această ordine de idei, se constată că din perspectiva analizării acestor elemente anterior prezentate, se poate concluziona că sintagma folosită de legiuitor referitor la existența în concret a pericolului pe care îl reprezintă inculpații pentru ordinea publică presupune existența unor riscuri de natură a periclita funcționarea normală a instituțiilor statului, menținerea liniștii cetățenilor și respectarea drepturilor acestora. Or, văzând circumstanțele reale ale cauzei, prin raportare la momentul procesual actual și practica C.E.D.O. (cazul J. contra României) se constată ca aceste riscuri s-au estompat, iar punerea în libertate a inculpaților prin luarea unei măsuri mai puțin restrictive nu are caracterul perturbării procesului penal și nici nu prezintă pericol pentru ordinea publică.

Pe de altă parte, la alegerea acestei măsuri (obligarea de a nu părăsi tara), Înalta Curtea avut în vedere și datele ce circumstanțiază persoana inculpaților, respectiv faptul că aceștia sunt la primul conflict cu legea penală, nu au antecedente penale, au familii sau sunt pe cale sa își întemeieze și au surse licite de obținere a veniturilor. Nu în ultimul rând, Înalta Curte constată că măsura obligării de a nu părăsi țara reglementată de dispozițiile art. 145 1 C. proc. pen., oferă suficiente garanții procesuale, prin stabilirea în sarcina inculpaților a obligațiilor menționate prin prezenta decizie, care să asigure buna desfășurare a procesului penal în continuare și cu inculpații în libertate.

Așa fiind, în raport de aceste considerente, apreciind că s-au schimbat, temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive a inculpaților, Înalta Curte, în baza art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc. pen. , urmează a admite recursurile declarate de inculpații C.F., G.S.M. și N.A. și a dispune potrivit dispozitivului prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E În majoritate: Admite recursurile declarate de inculpații C.F., G.S.M. și N.A. împotriva încheierii din 09 iulie 2012 a Curții de Apel București, secția a ll-a penală, pronunțată în dosarul nr. 2172/2/2012 (867/2012). Casează încheierea atacată și, rejudecând: În baza art. 139 alin. (1) C. proc. pen., înlocuiește măsura arestării preventive a inculpaților C.F., G.S.M. și N.A. cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara. În baza art. 145 1 alin. (2) raportat la art. 145 alin. (1 1 ) C. proc. pen., pe durata măsurii obligării de a nu părăsi țara, inculpații C.F., G.S.M. și N.A.

vor fi obligați să respecte următoarele obligații: - să se prezinte la organul de urmărire penală sau la instanța de judecată ori de câte ori sunt chemați; - să se prezinte la Poliția Sector 2 București conform programului de supraveghere întocmit de organul de supraveghere sau ori de câte ori sunt chemați; - să nu își schimbe locuința fără încuviințarea organului judiciar care a dispus măsura; - să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nicio categorie de arme. În baza art. 145 alin. (1 2 ) lit. c) C. proc. pen., se impune inculpaților C.F., G.S.M. și N.A. ca pe durata măsurii obligării de a nu părăsi țara, să nu se apropie de coinculpați, persoanele vătămate, membri familiilor acestora, martori și să nu comunice cu aceștia, direct sau indirect.

În baza art. 145 alin. (2 2 ) atrage atenția inculpaților C.F., G.S.M. și N.A. asupra faptului că, în caz de încălcare cu rea-credință a măsurii sau a obligațiilor care le revin se va lua față de aceștia măsura arestării preventive. Dispune punerea în libertate a inculpaților C.F., G.S.M. și N.A., dacă nu sunt arestați în altă cauză. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat C.F., în sumă de 200 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 16 iulie 2012.