ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2448/2012

Asupra recursurilor

de față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 9 iulie 2012, pronunțată

în Dosarul nr. 46890/3/2011 (1293/2012), Curtea de Apel București, secția I

penală, pe rol fiind soluționarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial București

și inculpații C.R., C.C., C.V., V.C., C.A., D.Ș.R., D.I.M., etc., împotriva

Sentinței penale nr. 187/F din 16 martie 2012, pronunțată de Tribunalul

București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. 46890/3/2011, a pus în

discuție, din oficiu, conform art. 300

2

C. proc. pen., legalitatea

și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaților P.S.M., V.A.D., Z.C.

și C.C.

Constatând că în

cauza de față temeiurile de fapt și de drept care au determinat arestarea

preventivă a inculpaților, prelungirea și menținerea acestei măsuri nu s-au

schimbat, ci dimpotrivă se mențin și justifică în continuare privarea de

libertate a acestora, în temeiul art. 300

2

raportat la art. 160

b

alin. (1) și (3) C. proc. pen., a menținut starea de arest preventiv a

inculpaților P.S.M., V.A.D., Z.C. și C.C.

În termen legal,

inculpații Z.C. și C.C. au declarat recurs împotriva încheierii menționate,

solicitând, admiterea acestora, casarea încheierii atacate și judecarea în

stare de libertate, susținând că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii

arestării preventive nu mai subzistă, iar pericolul concret pentru ordinea

publică s-a diminuat prin trecerea unei perioade mari de timp de la data

arestării, obligându-se să se prezinte la toate termenele de judecată.

Inculpatul C.C. a mai

arătat că de la data arestării sale și până în prezent este o diferență foarte

mare, în sensul că prejudiciul inițial stabilit la 11 milioane de euro,

actualmente este de aprox. 20.000 euro, probatoriul a fost deja administrat,

astfel că nu mai poate influența buna desfășurare a procesului penal și

raportat la faptul că a uzat de dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen.

Recursurile declarate

de inculpați nu sunt fondate.

Potrivit art. 136

alin. (1) C. proc. pen., în cauzele privitoare la infracțiuni pedepsite cu

închisoare, pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal, ori pentru

a se împiedica sustragerea inculpatului de la judecată, se poate lua față de

acesta una din măsurile preventive, lit. d) a acestui articol prevăzând

arestarea preventivă.

Art. 148 alin. (1)

lit. f) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 356/2006,

prevede că măsura arestării inculpatului poate fi luată dacă sunt întrunite

condițiile prevăzute de art. 143 și inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care

legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de

4 ani și există probe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret

pentru ordinea publică.

Cu referire la

motivele de recurs invocate, se reține că instanța de apel, la 9 iulie 2012 a

constatat că în cauză și la acest moment sunt îndeplinite cumulativ și

condițiile impuse de art. 148 lit. a) C. proc. pen. (în cazul inculpatului

C.C.) și lit. f) (în cazul ambilor), că temeiurile de fapt și de drept care au

determinat arestarea preventivă a inculpaților, prelungirea și menținerea

acestei măsuri nu s-au schimbat și justifică în continuare privarea de

libertate a acestora, în raport de care în temeiul art. 300

2

raportat la art. 160

b

C. proc. pen., a menținut starea de arest a

inculpaților.

În raport de actele dosarului, Înalta Curte constată

că prin Sentința penală nr. 187/F din 16 martie 2012, pronunțată de Tribunalul

București, secția a II-a penală, printre alții au fost condamnați inculpații

Z.C. și C.C. la câte o pedeapsă rezultantă, de 9 ani, respectiv 7 ani și 6 luni

închisoare, fiind acuzați de inițierea și constituirea unui grup infracțional

organizat precum și de săvârșirea, în cadrul grupului respectiv, în perioada

octombrie 2009 - decembrie 2010, a mai multor infracțiuni informatice prevăzute

de Legea nr. 161/2003, cauzatoare de prejudicii pentru persoane din mai multe

țări, precum și a infracțiunii de spălare de bani.

Inculpatul Z.C. a

fost reținut la data de 14 decembrie 2010 și arestat preventiv începând cu data

de 15 decembrie 2010, pe temeiul art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.

Față de inculpatul

C.C., s-a dispus la data de 1 februarie 2011 arestarea preventivă în lipsă, pe

temeiul art. 148 alin. (1) lit. a) și f) C. proc. pen., această măsură fiind pusă

în executare la data de 13 mai 2011, ca urmare a faptului că inculpatul s-a

predat autorităților judiciare.

Așa fiind, se

constată că deși hotărârea de condamnare a inculpaților pronunțată pe fond de

Tribunalul București, secția a II-a penală, nu are caracter definitiv, în

prezent dosarul fiind în apel, ea este totuși de natură să justifice

continuarea privării de libertate a acestora, în condițiile art. 5 parag. 1

lit. a) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, temeiurile de fapt și de

drept care au impus luarea și menținerea arestării preventive a inculpaților nu

s-au modificat ori estompat prin trecerea timpului, neputându-se susține

depășirea unei durate rezonabile a măsurii privative de libertate, în sensul

dispozițiilor legale anterior citate.

Totodată, s-au mai

avut în vedere recrudescența acestui gen de fapte, starea de pericol și

urmările sociale produse prin însăși natura faptelor.

În această ordine de

idei, Înalta Curte constată că în ceea ce privește pericolul pentru ordinea

publică, la evaluarea lui s-au avut în vedere atât datele personale ale

inculpaților, cât și circumstanțele reale ale săvârșirii faptelor.

Astfel, s-a luat în

considerare faptul că inculpatul Z.C. este recidivist, fiind condamnat anterior

pentru fapte de aceeași natură, iar inculpatul C.C., în pofida predării sale,

după mai mult de 3 luni de sustragere de la punerea în executare a mandatului

de arestare preventivă emis pe numele său și afișării în prezent a unei

conduite procesuale cooperante, pericolul sustragerii acestuia își păstrează

caracterul actual, în condițiile în care probatoriul cauzei îl înfățișează

drept liderul grupului infracțional, pe care l-a inițiat, constituit și

coordonat împreună cu inculpatul Z.C., având numeroase conexiuni în străinătate

și, ca atare, oportunități de părăsire intempestivă a teritoriului tării.

În același context

juridic, Înalta Curte a avut în vedere și aspecte referitoare la infracțiunile

de săvârșirea cărora sunt învinuiți, respectiv pericolul social al acestora,

faptul că lăsarea în libertate a inculpaților ar putea crea în opinia publică

un sentiment de insecuritate, credința că justiția nu acționează destul de ferm

împotriva unor manifestări infracționale de pericol accentuat.

Față de cele arătate,

se constată că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării

preventive a inculpaților nu s-au schimbat și impun în continuare privarea de

libertate a acestora, apreciind că lăsarea în libertate ar prezenta pericol

concret pentru ordinea publică, de natură să aducă atingere desfășurării

procesului penal, în raport de natura și gravitatea infracțiunilor săvârșite,

de modalitatea de săvârșire, de circumstanțele reale în care au fost produse,

de recrudescența acestui gen de fapte, de starea de pericol și de urmările

sociale produse prin însăși natura faptelor.

Așa fiind, măsura

arestării preventive se justifică în continuare, fără a încălca prezumția de

nevinovăție de care se bucură inculpații până la pronunțarea și rămânerea

definitivă a hotărârii de condamnare, deoarece a fost luată pe baza

presupunerii rezonabile, în sensul comiterii unor infracțiuni și nu tinde să

reprezinte o executare anticipată a pedepsei, durata nedepășind, la acest

moment procesual, caracterul rezonabil, faptul că până în prezent nu a fost

pronunțată o hotărâre definitivă în cauză.

Ca atare, încheierea

pronunțată la 9 iulie 2012 este legală.

Pentru considerentele

expuse, recursurile declarate de inculpații Z.C. și C.C. nefiind fondate, în

baza art. 385

15

pct. 1 lit. b C. proc. pen., vor fi respinse.

În baza art. 192 C.

proc. pen., inculpații recurenți vor fi obligați la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondate, recursurile declarate de inculpații Z.C. și C.C. împotriva încheierii

de ședință din data de 9 iulie 2012 a Curții de Apel București, secția I

penală, pronunțată în Dosarul nr. 46890/3/2011 (1293/2012).

Obligă recurenții

inculpați la plata sumei de câte 300 RON cheltuieli judiciare către stat, din

care suma de câte 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu,

se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, azi 20 iulie 2012.

Procesat de GGC - AA