ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4047/2011

Asupra recursurilor

de față,

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele;

Prin Încheierea din 28 octombrie 2011, Curtea

de Apel București, secția a II-a penală, învestită cu soluționarea apelurilor

declarate de inculpații D.N., R.R.E., R.D. și l.V. împotriva Sentinței penale

nr. 689/ F din 2 septembrie 2011 a Tribunalului București, secția I-a penală,

conform art. 300

2

raportat la art. 160

b

alin. (3) C.

proc. pen. a menținut starea de arest preventiv a inculpaților D.N., R.R.E.,

R.D. și I.V.

Pentru a hotărî

astfel, instanța a reținut că față de inculpații D.N., R.R.E., R.D. și I.V.

măsura arestului preventiv s-a luat cu stricta respectare a drepturilor și

garanțiilor lor procesuale, de către instanța competentă material și teritorial

să hotărască în astfel de cazuri.

S-a constatat că la

acest moment procesual se impune menținerea inculpaților în stare de arest

preventiv, ca urmare a faptului că față de aceștia continuă să fie incidente

prevederile art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., iar lăsarea în libertate

a acestora constituie și acum un pericol social concret pentru ordinea publică.

Împotriva acestei

încheieri, inculpații D.N., R.R.E., R.D. și I.V. au declarat, în termen legal,

prezentele recursuri, solicitând, prin apărător, casarea încheierii atacate și

revocarea măsurii arestării preventive.

Recursurile sunt

nefondate.

Potrivit art. 300

2

C. proc. pen., în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța legal

sesizată este datoare să verifice, în cursul judecății, legalitatea și

temeinicia arestării preventive.

Potrivit art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen., când constată că temeiurile care au determinat

arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi

care justifică privarea de libertate, instanța dispune, prin încheiere

motivată, menținerea arestării preventive. În conformitate cu dispozițiile art.

5, parag. 1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și libertăților

Fundamentale, ratificată de România, orice persoană are dreptul la libertate și

nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa. Proclamând dreptul la libertate,

Convenția consacră implicit principiul după care nici o persoană nu trebuie să

fie lipsită de libertate în mod arbitrar. De la această regulă există excepția

privării licite de libertate, circumscrisă cazurilor prevăzute, în mod expres

și limitativ, de dispozițiile art. 5, parag. 1 lit. c) din Convenția Europeană

a Drepturilor Omului.

Potrivit textului

invocat, o persoană poate fi privată de libertate dacă a fost arestată sau

reținută în vederea aducerii sale în fața autorității judiciare competente,

atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune sau

când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să

săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia.

În materia privării

de libertate, Convenția trimite, în esență, la legislația națională și la

aplicabilitatea dreptului intern.

Legalitatea sau

regularitatea detenției obligă ca arestarea preventivă a unei persoane și

menținerea acestei măsuri să se facă în conformitate cu normele legale de fond

și de procedură prevăzute de legea națională care, la rândul lor, trebuie să

fie compatibile cu dispozițiile Convenției și să asigure protejarea individului

împotriva arbitrariului.

În cauză,

verificându-se actele și lucrările de la dosar, se constată că temeiurile care

au determinat arestarea preventivă a inculpaților subzistă și că lăsarea

acestora în libertate prezintă un pericol concret și actual pentru ordinea

publică, avându-se în vedere gravitatea infracțiunilor de care sunt acuzați -

trafic de droguri de mare risc.

Așa fiind, Curtea

constată că protejarea ordinii publice și asigurarea bunei desfășurări a

procesului penal fac necesară menținerea arestării preventive a inculpaților și

că lăsarea acestora în stare de libertate prezintă pericol concret pentru

ordinea publică, aspect ce rezultă din valoarea socială căreia i s-a adus

atingere prin faptele comise și din modalitățile concrete de săvârșire a

acestora.

Recursurile declarate

de inculpații D.N., R.R.E., R.D. și I.V. învederându-se, așadar, nefondate,

urmează ca, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să fie

respinse.

Conform art. 192

alin. (2) C. proc. pen., inculpații vor fi obligați la plata cheltuielilor

judiciare către stat conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondate, recursurile declarate de inculpații D.N., R.R.E., R.D. și I.V.

împotriva Încheierii din 28 octombrie 2011 a Curții de Apel București, secția a

II-a penală, pronunțată în Dosarul nr. 59695/3/2010.

Obligă recurenții

inculpați la plata sumei de câte 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat, din care suma de câte 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului

desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 15 noiembrie 2011.