ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4047/2011

Asupra recursurilor de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele; Prin Încheierea din 28 octombrie 2011, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, învestită cu soluționarea apelurilor declarate de inculpații D.N., R.R.E., R.D. și l.V. împotriva Sentinței penale nr. 689/ F din 2 septembrie 2011 a Tribunalului București, secția I-a penală, conform art. 300 2 raportat la art. 160 b alin. (3) C. proc. pen. a menținut starea de arest preventiv a inculpaților D.N., R.R.E., R.D. și I.V. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că față de inculpații D.N., R.R.E., R.D. și I.V. măsura arestului preventiv s-a luat cu stricta respectare a drepturilor și garanțiilor lor procesuale, de către instanța competentă material și teritorial să hotărască în astfel de cazuri.

S-a constatat că la acest moment procesual se impune menținerea inculpaților în stare de arest preventiv, ca urmare a faptului că față de aceștia continuă să fie incidente prevederile art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., iar lăsarea în libertate a acestora constituie și acum un pericol social concret pentru ordinea publică. Împotriva acestei încheieri, inculpații D.N., R.R.E., R.D. și I.V. au declarat, în termen legal, prezentele recursuri, solicitând, prin apărător, casarea încheierii atacate și revocarea măsurii arestării preventive. Recursurile sunt nefondate. Potrivit art. 300 2 C. proc. pen., în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecății, legalitatea și temeinicia arestării preventive.

Potrivit art. 160 b alin. (3) C. proc. pen., când constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive. În conformitate cu dispozițiile art. 5, parag. 1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și libertăților Fundamentale, ratificată de România, orice persoană are dreptul la libertate și nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa. Proclamând dreptul la libertate, Convenția consacră implicit principiul după care nici o persoană nu trebuie să fie lipsită de libertate în mod arbitrar. De la această regulă există excepția privării licite de libertate, circumscrisă cazurilor prevăzute, în mod expres și limitativ, de dispozițiile art. 5, parag.

1 lit. c) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Potrivit textului invocat, o persoană poate fi privată de libertate dacă a fost arestată sau reținută în vederea aducerii sale în fața autorității judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia. În materia privării de libertate, Convenția trimite, în esență, la legislația națională și la aplicabilitatea dreptului intern. Legalitatea sau regularitatea detenției obligă ca arestarea preventivă a unei persoane și menținerea acestei măsuri să se facă în conformitate cu normele legale de fond și de procedură prevăzute de legea națională care, la rândul lor, trebuie să fie compatibile cu dispozițiile Convenției și să asigure protejarea individului împotriva arbitrariului.

În cauză, verificându-se actele și lucrările de la dosar, se constată că temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpaților subzistă și că lăsarea acestora în libertate prezintă un pericol concret și actual pentru ordinea publică, avându-se în vedere gravitatea infracțiunilor de care sunt acuzați - trafic de droguri de mare risc. Așa fiind, Curtea constată că protejarea ordinii publice și asigurarea bunei desfășurări a procesului penal fac necesară menținerea arestării preventive a inculpaților și că lăsarea acestora în stare de libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, aspect ce rezultă din valoarea socială căreia i s-a adus atingere prin faptele comise și din modalitățile concrete de săvârșire a acestora.

Recursurile declarate de inculpații D.N., R.R.E., R.D. și I.V. învederându-se, așadar, nefondate, urmează ca, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să fie respinse. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpații vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații D.N., R.R.E., R.D. și I.V. împotriva Încheierii din 28 octombrie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în Dosarul nr. 59695/3/2010. Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 15 noiembrie 2011.