ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3707/2011

Asupra

recursurilor de față

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

încheierea din 7 octombrie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală,

pronunțată în dosar nr. 45105/3/2011(3138/2011), s-a dispus, în baza art. 300

2

raportat la art. 160

b

alin. (1) și (3) C. proc. pen., menținerea

stării de arest a inculpaților D.M., M.G., T.A.F. și F.V.

Verificând

legalitatea și temeinicia arestării preventive a celor trei inculpați instanța

a reținut următoarele:

Potrivit

dispozițiilor art. 300

2

raportat la art. 160

b

C. proc.

pen., în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța legal sesizată este

datoare să verifice, în cursul judecății, legalitatea și temeinicia arestării

preventive.

S-a reținut că

și la acest moment procesual, temeiurile care au determinat arestarea

preventivă a inculpaților se mențin și impun în continuare privarea de

libertate, fiind incidente și dispozițiile art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc.

pen., respectiv pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită este

închisoarea mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea în libertate

prezintă un pericol concret pentru ordinea publică. Pericolul social concret

pentru ordinea publică pe care l-ar crea lăsarea în stare de libertate a

inculpaților rezultă din natura și gravitatea faptelor presupus comise, de

urmarea produsă.

Împotriva

încheierii sus-menționate, au declarat recurs inculpații D.M., M.G., T.A.F. și F.V.,

pentru motivele expuse în partea introductivă a hotărârii.

Examinând

actele dosarului, în raport de motivele de recurs invocate, se constată că

recursurile inculpaților nu sunt fondate.

Din examinarea

lucrărilor și actelor dosarului, se constată că instanța de apel a verificat în

mod corespunzător legalitatea și temeinicia arestării preventive a

inculpaților, prin raportare la temeiurile care au impus luarea măsurii

arestării preventive a inculpaților, ajungând în mod întemeiat la concluzia că

acestea subzistă și că lăsarea acestora în libertate ar prezenta un pericol

concret pentru ordinea publică.

Potrivit

Codului nostru de procedură penală, similar reglementărilor din majoritatea

legislațiilor europene, luarea unei măsuri preventive privative de libertate

este condiționată de îndeplinirea cumulativă a trei condiții de fond: să existe

probe sau indicii temeinice privind săvârșirea unei fapte prevăzute de legea

penală; fapta respectivă să fie sancționată de lege cu pedeapsa închisorii mai

mare de 4 ani și să fie prezent cel puțin unul dintre temeiurile de arestare

expres și limitativ prevăzute de art. 148 C. proc. pen.

În cauză, se

constată că este incident temeiul care a stat la baza luării măsurii arestării

preventive, prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen. fiind îndeplinite,

cumulativ, condițiile prevăzute de textul de lege: inculpații au săvârșit

infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață sau

pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea lor în

libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

Referitor la

acest temei, în practica C.E.D.O., s-a stabilit că detenția este justificată

atunci când se face dovada că asupra procesului penal planează cel puțin unul

dintre următoarele pericole care trebuie apreciate in concreto pentru fiecare

caz în parte: pericolul de săvârșire a unei noi infracțiuni, pericolul de

distrugere a probelor, riscul presiunii asupra martorilor, pericolul de

dispariție a inculpatului sau pericolul de a fi tulburată ordinea publică.

Din examinarea

lucrărilor și actelor dosarului, rezultă, într-adevăr, că în raport de natura

și gradul deosebit de ridicat de pericol social al faptelor de trafic

internațional și trafic de droguri de mare risc, fapte pentru care s-a dispus

trimiterea lor în judecată și condamnarea în primă instanță, lăsarea

inculpaților în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

Așa cum în mod

corect a reținut instanța, pericolul concret pentru ordinea publică rezultă

atât din natura și modalitatea de comitere a faptelor săvârșite în concurs,

care au lezat mai multe valori sociale, cât și din urmările produse.

Pe de altă

parte, natura, amploarea și modalitatea de comitere a infracțiunilor sus-menționate

relevă nu doar o periculozitate infracțională dată și de perseverența

inculpaților, dar și una socială care impun o reacție fermă, deoarece lăsarea

acestora în libertate ar induce un sentiment de insecuritate în ordinea

publică.

În ce privește

termenul rezonabil, Curtea constată că, raportat la momentul procesual și la

complexitatea cauzei, dată de natura infracțiunilor de o gravitate sporită, de

numărul mare al inculpaților, simpla trecere a unei perioade mai mari de timp,

nu este de natură să încalce principiul rezonabilității măsurii arestării

preventive, în accepțiunea Convenției Europene a Drepturilor Omului, întrucât

aceasta se apreciază în concret, în raport cu atitudinea procesuală a părților

și durata procedurilor în fața organelor judiciare.

Așa fiind,

temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă și

nu impun înlocuirea acesteia cu o altă măsură procesuală, câtă vreme probele

strânse în cursul urmăririi penale și administrate în cursul cercetării

judecătorești au oferit indicii cu privire la vinovăția inculpaților,

neexistând garanții că luarea unor măsuri neprivative de libertate față de cei

trei inculpați ar asigura buna desfășurare a procesului penal.

În concluzie,

nu se impune revocarea măsurii preventive, iar condamnarea inculpaților în

primă instanță, la pedepse rezultante de câte 10 ani închisoare și 7 ani

închisoare pentru inculpatul D.M. (în condițiile aplicării dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen.), chiar dacă nu înlătură prezumția de nevinovăție, care subzistă

în favoarea acestora, oferă indicii cu privire la vinovăția inculpaților și

constituie un temei care justifică în continuare privarea de libertate.

Drept urmare,

se constată că măsura arestării preventive este legală și temeinică, aceasta

impunându-se pentru buna desfășurare a procesului penal, în vederea aflării

adevărului.

Pentru aceste

considerente, urmează ca recursurile inculpaților D.M., M.G., T.A.F. și F.V. să

fie respinse, ca nefondate, cu obligarea acestora la plata cheltuielilor judiciare

către stat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E

C I D E

Respinge, ca

nefondate, recursurile declarate de recurenții inculpați D.M., M.G., T.A.F. și F.V.

împotriva încheierii din 7 octombrie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a

penală, pronunțată în dosar nr. 45105/3/2011 (3138/2011).

Obligă

recurenții inculpați D.M. și M.G. la plata sumei de câte 300 lei cu titlul de

cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 lei, reprezentând

onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Obligă

recurenții inculpați T.A.F. și F.V. la plata sumei de câte 325 lei cu titlul de

cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 25 lei, reprezentând

onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 20 octombrie 2011.