ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3707/2011

Asupra recursurilor de față În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 7 octombrie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în dosar nr. 45105/3/2011(3138/2011), s-a dispus, în baza art. 300 2 raportat la art. 160 b alin. (1) și (3) C. proc. pen., menținerea stării de arest a inculpaților D.M., M.G., T.A.F. și F.V. Verificând legalitatea și temeinicia arestării preventive a celor trei inculpați instanța a reținut următoarele: Potrivit dispozițiilor art. 300 2 raportat la art. 160 b C. proc. pen., în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecății, legalitatea și temeinicia arestării preventive.

S-a reținut că și la acest moment procesual, temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpaților se mențin și impun în continuare privarea de libertate, fiind incidente și dispozițiile art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., respectiv pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită este închisoarea mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică. Pericolul social concret pentru ordinea publică pe care l-ar crea lăsarea în stare de libertate a inculpaților rezultă din natura și gravitatea faptelor presupus comise, de urmarea produsă. Împotriva încheierii sus-menționate, au declarat recurs inculpații D.M., M.G., T.A.F.

și F.V., pentru motivele expuse în partea introductivă a hotărârii. Examinând actele dosarului, în raport de motivele de recurs invocate, se constată că recursurile inculpaților nu sunt fondate. Din examinarea lucrărilor și actelor dosarului, se constată că instanța de apel a verificat în mod corespunzător legalitatea și temeinicia arestării preventive a inculpaților, prin raportare la temeiurile care au impus luarea măsurii arestării preventive a inculpaților, ajungând în mod întemeiat la concluzia că acestea subzistă și că lăsarea acestora în libertate ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică.

Potrivit Codului nostru de procedură penală, similar reglementărilor din majoritatea legislațiilor europene, luarea unei măsuri preventive privative de libertate este condiționată de îndeplinirea cumulativă a trei condiții de fond: să existe probe sau indicii temeinice privind săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală; fapta respectivă să fie sancționată de lege cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și să fie prezent cel puțin unul dintre temeiurile de arestare expres și limitativ prevăzute de art. 148 C. proc. pen. În cauză, se constată că este incident temeiul care a stat la baza luării măsurii arestării preventive, prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen. fiind îndeplinite, cumulativ, condițiile prevăzute de textul de lege: inculpații au săvârșit infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea lor în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

Referitor la acest temei, în practica C.E.D.O., s-a stabilit că detenția este justificată atunci când se face dovada că asupra procesului penal planează cel puțin unul dintre următoarele pericole care trebuie apreciate in concreto pentru fiecare caz în parte: pericolul de săvârșire a unei noi infracțiuni, pericolul de distrugere a probelor, riscul presiunii asupra martorilor, pericolul de dispariție a inculpatului sau pericolul de a fi tulburată ordinea publică. Din examinarea lucrărilor și actelor dosarului, rezultă, într-adevăr, că în raport de natura și gradul deosebit de ridicat de pericol social al faptelor de trafic internațional și trafic de droguri de mare risc, fapte pentru care s-a dispus trimiterea lor în judecată și condamnarea în primă instanță, lăsarea inculpaților în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

Așa cum în mod corect a reținut instanța, pericolul concret pentru ordinea publică rezultă atât din natura și modalitatea de comitere a faptelor săvârșite în concurs, care au lezat mai multe valori sociale, cât și din urmările produse. Pe de altă parte, natura, amploarea și modalitatea de comitere a infracțiunilor sus-menționate relevă nu doar o periculozitate infracțională dată și de perseverența inculpaților, dar și una socială care impun o reacție fermă, deoarece lăsarea acestora în libertate ar induce un sentiment de insecuritate în ordinea publică.

În ce privește termenul rezonabil, Curtea constată că, raportat la momentul procesual și la complexitatea cauzei, dată de natura infracțiunilor de o gravitate sporită, de numărul mare al inculpaților, simpla trecere a unei perioade mai mari de timp, nu este de natură să încalce principiul rezonabilității măsurii arestării preventive, în accepțiunea Convenției Europene a Drepturilor Omului, întrucât aceasta se apreciază în concret, în raport cu atitudinea procesuală a părților și durata procedurilor în fața organelor judiciare.

Așa fiind, temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă și nu impun înlocuirea acesteia cu o altă măsură procesuală, câtă vreme probele strânse în cursul urmăririi penale și administrate în cursul cercetării judecătorești au oferit indicii cu privire la vinovăția inculpaților, neexistând garanții că luarea unor măsuri neprivative de libertate față de cei trei inculpați ar asigura buna desfășurare a procesului penal. În concluzie, nu se impune revocarea măsurii preventive, iar condamnarea inculpaților în primă instanță, la pedepse rezultante de câte 10 ani închisoare și 7 ani închisoare pentru inculpatul D.M. (în condițiile aplicării dispozițiilor art. 320 1 C. proc.

pen.), chiar dacă nu înlătură prezumția de nevinovăție, care subzistă în favoarea acestora, oferă indicii cu privire la vinovăția inculpaților și constituie un temei care justifică în continuare privarea de libertate. Drept urmare, se constată că măsura arestării preventive este legală și temeinică, aceasta impunându-se pentru buna desfășurare a procesului penal, în vederea aflării adevărului. Pentru aceste considerente, urmează ca recursurile inculpaților D.M., M.G., T.A.F. și F.V. să fie respinse, ca nefondate, cu obligarea acestora la plata cheltuielilor judiciare către stat. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurenții inculpați D.M., M.G., T.A.F. și F.V. împotriva încheierii din 7 octombrie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în dosar nr. 45105/3/2011 (3138/2011). Obligă recurenții inculpați D.M. și M.G. la plata sumei de câte 300 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Obligă recurenții inculpați T.A.F. și F.V. la plata sumei de câte 325 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 25 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 20 octombrie 2011.