ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3733/2011

Asupra recursurilor

de față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 12 octombrie 2011

pronunțată în Dosarul nr. 28424/3/2010 (38/2011), Curtea de Apel București,

secția a II-a penală, reținând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.

300

2

raportat la art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen. și

art. 160

h

alin. (3) din același cod (inculpatul M.I. fiind minor), a

constatat legalitatea și temeinicia arestării preventive a inculpaților M.I.

(minor), M.T.M., M.I. (major) și S.M., menținându-se starea de arest preventiv

a acestora.

Totodată, au fost

respinse, ca nefondate, cererile de revocare și înlocuire a măsurii arestării

preventive formulate de inculpați.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență, că temeiurile care au

determinat arestarea inițială a inculpaților se mențin, fiind îndeplinită una

dintre condițiile alternative prevăzute de art. 160

b

alin. (3) C.

proc. pen. S-a constatat că probele administrate în cauză nu au făcut să

înceteze presupunerea rezonabilă că inculpații au săvârșit faptele pentru care

au fost trimiși în judecată și condamnați în primă instanță, fiind îndeplinite

condițiile prevăzute de art. 143 cu referire la art. 68

1

C. proc.

pen.

De asemenea, s-a

reținut că este incident cazul prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen.

întrucât legea prevede pentru infracțiunile imputate inculpaților pedepse cu

închisoarea mai mari de patru ani, iar lăsarea în libertate a acestora prezintă

încă pericol concret pentru ordinea publică, având în vedere împrejurările și

modalitățile concrete în care se presupune că au acționat, dar și urmările

produse.

Prin urmare, s-a

apreciat că nu se justifică luarea față de inculpați a unor măsuri alternative.

Împotriva acestei

încheieri, în termen legal, au declarat recurs inculpații M.I., S.M. și M.T.M.,

solicitând revocarea măsurii arestării preventive și continuarea judecății în

stare de libertate.

Concluziile formulate

de reprezentantul Parchetului, de apărătorii recurenților inculpați și ultimul

cuvânt al acestora au fost consemnate în partea introductivă a prezentei

hotărâri, urmând a nu mai fi reluate.

Înalta Curte,

examinând recursurile declarate de inculpați, pe baza lucrărilor și a

materialului din dosarul cauzei, constată că acestea nu sunt fondate.

Potrivit

dispozițiilor art. 160

b

alin. (1) C. proc. pen., instanța de

judecată, în exercitarea atribuțiilor de control judiciar, este obligată să

verifice periodic legalitatea și temeinicia arestării preventive.

Conform alin. (3) din

același text de lege, când instanța constată că temeiurile care au determinat

arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune, prin încheiere

motivată, menținerea măsurii arestării preventive.

În cauză, Curtea de

Apel București, secția a II-a penală, a procedat la efectuarea verificărilor și

a constatat că temeiurile de fapt și de drept care au stat la baza luării

măsurii preventive subzistă, impunându-se în continuare privarea de libertate a

inculpaților.

Înalta Curte, în

raport de împrejurările concrete de comitere a faptelor, apreciază că lăsarea

în libertate a inculpaților prezintă un pericol concret pentru ordinea publică,

așa cum corect a reținut și instanța de fond.

Ordinea publică

reprezintă climatul social optim, firesc, care se asigură printr-un ansamblu de

norme și măsuri și care se traduce prin funcționarea normală a instituțiilor

statului, menținerea liniștii cetățenilor și respectarea drepturilor acestora.

Deși pericolul pentru

ordinea publică nu se confundă cu pericolul social ca trăsătură esențială a

infracțiunii, aceasta nu înseamnă că la aprecierea pericolului pentru ordinea

publică trebuie făcută abstracție de gravitatea faptei. Sub acest aspect, existența

pericolului public poate rezulta, între altele, din însuși pericolul social al

infracțiunilor de care sunt învinuiți inculpații, din reacția publică la

comiterea unor astfel de infracțiuni, din posibilitatea comiterii unor alte

asemenea fapte de către alte persoane, în lipsa unei reacții ferme față de cei

bănuiți ca autori ai faptelor respective.

În acord cu prima

instanță, Înalta Curte apreciază că sunt întrunite și la acest moment procesual

condițiile prevăzute de art. 300

2

coroborat cu art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen., impunându-se, în continuare, privarea de libertate a

inculpaților.

Se reține, de

asemenea, că menținerea arestării preventive a inculpaților nu contravine

dreptului la libertate ocrotit de Convenția pentru apărarea drepturilor omului

și libertăților fundamentale, iar pe de altă parte, având în vedere

circumstanțele reale ale faptelor, modalitatea concretă de săvârșire, gradul

crescut de pericol social ce caracterizează aceste fapte, durata detenției

provizorii nu excede termenului rezonabil la care face referire art. 5 parag. 3

din Convenție, existând temeiuri suficiente pentru a constata că menținerea

detenției provizorii este licită, respectându-se legislația internă și prevederile

Convenției Europene a Drepturilor Omului.

În același sens,

Înalta Curte reține că, în cauză, menținerea măsurii arestării preventive nu

alterează prezumția de nevinovăție și nici dreptul inculpaților de a fi

judecați într-un termen rezonabil, limitarea libertății acestora încadrându-se

în dispozițiile și limitele legii.

Aceste considerente

justifică dispoziția instanței de fond, de menținere a arestării preventive,

astfel că, în conformitate cu dispozițiile art. 385

15

pct. 1 lit. b)

C. proc. pen., recursurile declarate vor fi respinse ca nefondate.

În baza art. 192

alin. (2) C. proc. pen., recurenții inculpați vor fi obligați la plata

cheltuielilor judiciare către stat în sumă de câte 200 RON, din care sumele de

câte 100 RON, reprezentând onorariile pentru apărarea din oficiu, se vor avansa

din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Respinge, ca

nefondate, recursurile declarate de inculpații M.I., S.M., M.T.M. împotriva

încheierii din 12 octombrie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală,

pronunțată în dosarul nr. 28424/3/2010 (38/2011).

Obligă recurenții

inculpați la plata sumelor de câte 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat, din care sumele de câte 100 RON, reprezentând onorariile apărătorilor

desemnați din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 21 octombrie 2011.