ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 939/2011

Asupra recursurilor de față,

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele;

Prin

încheierea din 23 februarie 2011, Curtea de Apel

București, secția a II-a penală, investită cu soluționarea apelurilor

declarate de inculpații M.I., M.T.M., R.F.,

M.I. și S.M. împotriva

sentinței penale nr. 961 din

15 decembrie

2010 a Tribunalului București, secția l-a penală, a

amânat judecata și,

punând în discuție, din oficiu, potrivit art. 300

2

C. proc. pen., legalitatea și temeinicia măsurii

arestării

preventive a inculpaților apelanți a menținut această măsură,

ca fiind legală și temeinică.

Pentru a pronunța această încheiere, instanța a

apreciat că

temeiurile inițiale avute în vedere la luarea măsurii

arestării

preventive a inculpaților

continuă să existe, astfel că, chiar dacă

pronunțarea unei hotărâri de

condamnare în primă instanță nu înfrânge prezumția de nevinovăție de care

beneficiază apelanții

intimații inculpați,

cerința prevăzută de art. 143 alin. (1) C. proc. pen.

, este îndeplinită, în sensul că există probe din

care rezultă

presupunerea rezonabilă

că apelanții inculpați au săvârșit infracțiunile

reținute în sarcina

lor.

De asemenea, Curtea de Apel a apreciat că sunt

întrunite și condițiile prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.,

respective,

pedeapsa stabilită de lege pentru fiecare dintre infracțiunile reținute în

sarcina inculpaților, este închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea în

libertate a acestora reprezintă un

pericol

concret pentru ordinea publică. în aprecierea acestei din urmă

cerințe, Curtea a avut în vedere natura și

gravitatea faptelor de care

sunt

acuzați inculpații, fapte prin care se aduce atingere uneia dintre

valorile fundamentale apărate de legea penală,

respective, viața

persoanei.

Împotriva

acestei încheieri, inculpații M.I. și S.M.

au declarat, în termen legal, prezentul recurs, solicitând, prin

apărător, casarea încheierii atacate și revocarea

măsurii arestării

preventive.

Recursurile nu sunt fondate.

Potrivit art. 300

2

C. proc. pen., în

cauzele în care

inculpatul este arestat,

instanța legal sesizată este datoare să

verifice, în cursul judecății,

legalitatea și temeinicia arestării preventive.

Potrivit

art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen., când constată că temeiurile care

au determinat arestarea impun în continuare

privarea

de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea

de libertate, instanța dispune, prin încheiere

motivată, menținerea

arestării preventive.

Pe

de altă parte prin art. 5 alin. (1) lit. c) din Convenția

Europeană a Drepturilor Omului s-a stabilit că o

persoană poate fi

lipsită de libertate când există motive verosimile de

a bănui că a săvârșit o infracțiune.

Din examinarea actelor dosarului se constată că:

În

noaptea de 09/10 martie 2010, inculpații S.M.,

T.M., M.I. zis A. și numitul B. zis P. -

determinați de către

inculpatul R.F. - înarmați, cu premeditare, și pentru a le intimida pe părțile

vătămate și a le

determina astfel să

părăsească spațiul închiriat pentru activități de colectare a fierului vechi,

împreună cu alte persoane, au pătruns in imobilul din sector 5, iar în timp ce

inculpatul minor

M.I. asigura paza

locului, le-au înjunghiat pe părțile vătămate M.G. și R.E. (care au suferit

astfel leziuni

grave în zone corporale vitale), sustrăgându-le,

totodată, sume de bani.

În

consecință inculpații M.I. și S.M. au fost condamnați de prima instanță la

câte:

-

4 ani închisoare, pentru complicitate la tentative infracțiunii

de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 26,

raportat la art. 20,

raportat la art. 174-175 lit. a), b) - art. 176

lit. b), cu aplicarea art. 99 C. pen.;

-

3 ani și 6 luni închisoare, pentru complicitate

la infracțiunea

de tâlhărie,

prevăzută de art. 26 raportat la art. 211 alin. (1), alin. (2) lit.

b)

alin. (2)

1

lit. a), b), c), cu aplicarea art. 99 C. pen.;

-

1 an și 6 luni închisoare pentru

infracțiunea de violare de

domiciliu,

prevăzută de art. 192 alin. (1) și (2) C. pen.

În baza art. 33, lit. a), art. 34 lit. b) C. pen.

pedepsele au fost

contopite în cea mai grea și s-a dispus ca inculpații

să execute, fiecare câte 4 ani închisoare.

În

cauză, verificându-se actele și lucrările de la dosar, se

constată că, în mod judicios instanța de apel a

apreciat că temeiurile

care au

determinat arestarea preventivă a inculpaților subzistă și că

lăsarea

acestora în libertate prezintă un pericol concret și actual

pentru ordinea publică, avându-se în vedere gravitatea

infracțiunilor

la care au participat, și că protejarea ordinii publice

și asigurarea

bunei desfășurări în

continuare a procesului penal fac necesară menținerea arestării preventive a

inculpaților M.I. și S.M.

Așa fiind, recursurile declarate învederându-se,

nefondate,

urmează ca, în baza art.

385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să

fie respinse ca atare.

Conform art. 192 alin.

(2) C. proc. pen., inculpații vor fi

obligați la plata cheltuielilor

judiciare către stat conform dispozitivului.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații

M.I. și S.M.

împotriva încheierii din 23 februarie 2011 a Curții de Apel București,

secția a II-a penală, pronunțată în

dosarul nr. 28424/3/2010.

Obligă recurenții

inculpați la plata sumei de câte 300 lei, cu titlu

de cheltuieli judiciare către stat, din care suma

de câte 100 lei,

reprezentând onorariul apărătorului desemnat din

oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 9 martie 2011.