ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1881/2012

Asupra

recursurilor de fa

ță;

În

baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

încheierea din 21 mai 2012, Curtea

de Apel București, secția a ll-a penală, învestită cu soluționarea apelurilor

declarate de

inculpații

O.l.D., S.R.C., T.G., R.(C.)F., l.D., C.C.

și Z.F. împotriva sentinței penale nr. 98 din data

de 09 februarie 2012

pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, a dispus, în baza art. 300

2

și art. 160

b

alin. (1) și (3) C. proc. pen.

menținerea arestării preventive a inculpaților.

Au

fost respinse, ca ne

întemeiate,

cererile de revocare, respectiv de înlocuire a măsurii arestării preventive cu

măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara.

S-au

re

ținut în esență următoarele:

Analiz

ând temeiurile care

au fost avute în vedere la luarea

măsurii

arestării preventive, respectiv, cele prevăzute de dispozițiile

art. 143

și 148 lit. f) C. proc. pen., instanța de apel a apreciat că se mențin și în

prezent și se impune, în continuare, privarea de libertate a inculpaților,

fiind întrunite, cumulativ,

prevederile art.

148 lit. f) C. proc. pen., respectiv, pedeapsa

prevăzută de lege pentru infracțiunile, presupus a fi comise, de către

apelanții

inculpați, este închisoarea mai mare de 4 ani și există probe certe că, lăsarea

în libertate a inculpaților prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

S-a re

ținut că pericolul

concret pentru ordinea publică rezultă din gradul ridicat de pericol social al

faptelor, natura și gravitatea infracțiunilor reținute în sarcina inculpaților,

din modalitatea și împrejurările concrete de comitere a acestora, din

urmările care se pot produce, din cantitățile mari

de droguri traficate,

din caracterul

organizat al săvârșirii faptelor și numărul persoanelor

implicate în

activitatea infracțională.

Instan

ța a reținut că

detenția inculpaților se bazează pe o condamnare, chiar nedefinitivă, între

cele două elemente existând legătură de cauzalitate și că privarea de libertate

a inculpaților se impune în continuare și în acord cu dispozițiile art. 5 parag.

1 lit. a) din Convenția europeană a drepturilor omului.

Pentru

aceste considerente, a apreciat c

ă măsura arestării

preventive dispusă față de inculpați este necesară și justificată, iar

o

altă măsură preventivă, mai puțin restrictivă de libertate, nu este

suficientă pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal și,

eventual, executarea sancțiunii definitive după epuizarea căii de atac.

Ca

urmare, av

ând

în vedere toate aceste aspecte, a apreciat că, temeiurile care au determinat

arestarea inițială a inculpaților, impun în continuare, privarea lor de

libertate și în

consecință, în baza

dispozițiilor art. 160

b

alin. (1) și (3) C. proc. pen.

raportat la art. 300

2

C. proc. pen., a

menținut starea

de arest a acestora.

Pentru

acelea

și

considerente, a respins, ca neîntemeiate, cererile inculpaților de revocare a

măsurii arestării preventive și respectiv de înlocuire a măsurii arestării

preventiv cu aceea a obligării de a nu părăsi localitatea/țara, mai ales că

temeiurile care

au determinat măsura

preventivă se mențin și nu a intervenit nici un

element care să le

modifice în vreun fel.

Împotriva

încheierii sus-menționate, au declarat recurs inculpații O.l.D., S.R.C., T.G., R.(C.)F.,

l.D., C.C. și Z.F., pentru motivele expuse în partea

introductiv

ă

a hotărârii.

În ședința publică

din 1 iunie 2012, recurentul inculpat C.C. a învederat instanței, în ultimul

cuvânt, că își retrage recursul declarat.

Fa

ță de această

manifestare de voință a recurentului inculpat, urmează a se lua act de

retragerea recursului declarat de acesta, în conformitate cu dispozițiile art. 385

4

alin. (2) raportat la art. 369 C. proc. pen. și a se dispune obligarea acestuia

la plata cheltuielilor judiciare către stat.

În

ce privește recursurile inculpaților O.l.D., S.R.C., T.G., R.(C.)F., I.D. și Z.F.,

Înalta Curte constată că nu sunt fondate.

Din

examinarea lucr

ărilor

și actelor dosarului, rezultă că temeiurile care au impus luarea măsurii

arestării preventive a inculpaților se mențin, așa cum a reținut în mod corect

instanța de

apel, astfel că se impune în

continuare privarea de libertate.

Potrivit

Codului nostru de procedur

ă penală, menținerea unei măsuri preventive privative de

libertate este condiționată de îndeplinirea cumulativă a trei condiții de fond:

să existe probe sau indicii temeinice privind săvârșirea unei fapte prevăzute

de legea penală; fapta respectivă să fie sancționată de lege cu pedeapsa

închisorii mai mare de 4 ani și să fie prezent cel puțin unul dintre temeiurile

de arestare expres și limitativ prevăzute de art. 148 C. proc. pen.

În cauză, se constată că temeiurile care au stat la baza

luării

și

menținerii măsurii arestării preventive, prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc.

pen. subzistă și în prezent, fiind îndeplinite, cumulativ, condițiile prevăzute

de textul de lege.

Astfel,

pentru infrac

țiunile

pentru care au fost trimiși în judecată și condamnați în primă instanță, legea

prevede pedeapsa

închisorii mai mare de 4

ani și există probe că lăsarea inculpaților în

stare de libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

Referitor

la acest temei,

în

practica C.E.D.O., s-a stabilit că menținerea detenției este justificată atunci

când se face dovada că asupra procesului penal planează cel puțin unul dintre

următoarele pericole care trebuie apreciate in concreto pentru fiecare caz în

parte: pericolul de săvârșire a unei noi infracțiuni, pericolul de

distrugere a probelor, riscul presiunii asupra

martorilor, pericolul de

dispariție a inculpatului sau pericolul de a fi

tulburată ordinea publică.

Din

examinarea lucr

ărilor

și actelor dosarului, rezultă, într-adevăr, că în raport de natura și gradul

deosebit de ridicat de pericol social al faptelor de trafic de droguri de mare

risc în formă continuată, pentru care inculpații au fost trimiși în judecată și

condamna

ți nedefinitiv în

primă instanță, lăsarea acestora în libertate ar putea crea riscul de a a împiedica

buna desfășurare a procesului penal. Natura infracțiunii și modalitatea de

comitere, relevă o periculozitate infracțională și o rezonanță socială, care ar

crea o stare de pericol pentru ordinea publică.

Înalta

Curte constată că temeiurile care au stat inițial la baza luării măsurii

arestării preventive nu s-au schimbat, neimpunându-se

înlocuirea măsurii

preventive cu o alta, restrictivă de libertate, iar condamnarea inculpaților în

primă instanță, chiar dacă nu înlătură prezumția de nevinovăție, care subzistă

în favoarea acestora, oferă indicii cu privire la vinovăția inculpaților și

constituie un temei care justifică în continuare privarea de libertate.

Pe

de alt

ă

parte, în raport de momentul procesual și de complexitatea cauzei, dată de

natura infracțiunilor de o gravitate sporită, de numărul mare al inculpaților,

simpla trecere a unei perioade mai mari de timp, nu este de natură să încalce

principiul

rezonabilității măsurii arestării

preventive, în accepțiunea Convenției

Europene a Drepturilor Omului,

întrucât aceasta se apreciază în concret, în raport cu atitudinea procesuală a

părților și durata procedurilor în fața instanței.

A

șa fiind, menținerea

măsurii arestării preventive se impune

în

continuare, întrucât prin lăsarea inculpaților în stare de libertate s-ar crea

un pericol pentru buna desfășurare a procesului penal.

Pentru

aceste considerente, urmeaz

ă ca recursurile declarate

de recurenții inculpați O.l.D., S.R.C., T.G., R.(C.) F., I.D. și Z.F.

împotriva

încheierii din 21 mai 2012 a Curții de Apel București, secția a ll-a penală, să

fie respinse, ca nefondate, cu

obligarea

acestora la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge,

ca nefondate, recursurile declarate de recuren

ții inculpați O.l.D., S.R.C., T.G., R.(C.)F.,

I.D. și Z.F. împotriva încheierii din 21 mai 2012 a Curții de Apel București, secția

a ll-a penală, pronunțată în Dosarul nr. 46911/3/2011 (1042/2012).

Ia

act de retragerea recursului declarat de recurentul inculpat C.C.

împotriva aceleiași

încheieri.

Oblig

ă recurenții

inculpați la plata sumei de câte 200 RON cu titlul de cheltuieli judiciare

către stat, din care suma de câte 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului

desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitiv

ă.

Pronun

țată

în ședință publică, azi 1 iunie 2012.