ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1665/2012

Asupra recursurilor de față În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 27 aprilie 2012, Curtea de Apel București, secția a ll-a penală, investită cu soluționarea apelurilor declarate printre alții, de către inculpații V.M., D.N., V.V.F. și L.N., a dispus menținerea stării de arest a celor patru inculpați. S-au reținut, în esență, următoarele: Analizând temeiurile de fapt și de drept care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, respectiv art. 148 lit. f) C. proc. pen., instanța de apel a apreciat că acestea se mențin în continuare și impun privarea de libertate a celor patru inculpați. Astfel, probele avute în vedere la pronunțarea hotărârii primei instanțe constituie indicii temeinice, în accepțiunea prevăzută de art. 143 alin. (1) C. proc.

pen. și art. 68 C. proc. pen., ce justifică presupunerea rezonabilă că inculpații au săvârșit fapta reținută în sarcina acestora prin actul de sesizare a instanței și pentru care s-a dispus condamnarea apelanților-inculpați în primă instanță. Totodată, sunt întrunite cumulativ condițiile prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., respectiv, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile cercetate este mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea în libertate a inculpaților prezintă un pericol concret pentru ordinea publică. În acest sens, s-au avut în vedere natura și gravitatea deosebită a infracțiunii reținute în sarcina inculpaților, împrejurările concrete în care se presupune că inculpații au săvârșit fapta îndreptată contra vieții persoanei, gradul deosebit de ridicat de pericol social pe care îl relevă natura acestor infracțiuni, modalitatea brutală în care a fost comisă.

S-a reținut că toate aceste elemente evidențiază, neîndoielnic, riscul producerii unei tulburări a ordinii publice în cazul lăsării în libertate a unor persoane bănuite de comiterea unei infracțiuni extrem de grave și justifică privarea acestora de libertate în continuare, în vederea asigurării finalității procesului penal. Ca urmare, instanța, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 143 alin. (1) C. proc. pen. și art. 68 1 C. proc. pen. cu referire la art. 148 lit. f) C. proc. pen. și, în consecință, în baza dispozițiilor art. 160 b alin. (1) și (3) C. proc. pen. raportat la art. 300 2 C. proc. pen. și art. 5 parag.1 lit. a) din C.E.D.O., având în vedere și dispozițiile art. 136 C. proc.

pen. privind scopul măsurilor preventive, din perspectiva pronunțării în primă instanță împotriva inculpaților a unei hotărâri de condamnare la pedeapsa închisorii cu executare în regim de detenție, a menținut starea de arest a acestora. S-a mai reținut că motivele invocate anterior, privitoare la menținerea stării de arest, conduc, implicit, la soluția de respingere a cererilor de înlocuire a acestei măsuri cu obligarea de a nu părăsi localitatea, formulate de inculpați. Împotriva încheierii sus-menționate, au declarat recurs inculpații V.M., D.N., V.V.F. și L.N., pentru motivele expuse în partea introductivă a hotărârii. Recursurile nu sunt fondate. Din examinarea lucrărilor și actelor Dosarului, rezultă că temeiurile care au impus luarea măsurii arestării preventive a inculpaților se mențin, așa cum a reținut în mod corect instanța de apel și există temeiuri noi care justifică și impun în continuare privarea de libertate.

Potrivit C. proc. pen. , menținerea unei măsuri preventive privative de libertate este condiționată de îndeplinirea cumulativă a trei condiții de fond: să existe probe sau indicii temeinice privind săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală; fapta respectivă să fie sancționată de lege cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și să fie prezent cel puțin unul dintre temeiurile de arestare expres și limitativ prevăzute de art. 148 C. proc. pen. În cauză, se constată că temeiul care a stat la baza luării și menținerii măsurii arestării preventive, prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen. subzistă și în prezent, fiind îndeplinite, cumulativ, condițiile prevăzute de textul de lege: inculpații au săvârșit infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea lor în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

Referitor la acest temei, în practica C.E.D.O., s-a stabilit că menținerea detenției este justificată atunci când se face dovada că asupra procesului penal planează cel puțin unul dintre următoarele pericole care trebuie apreciate in concreto pentru fiecare caz în parte: pericolul de săvârșire a unei noi infracțiuni, pericolul de distrugere a probelor, riscul presiunii asupra martorilor, pericolul de dispariție a inculpatului sau pericolul de a fi tulburată ordinea publică.

Examinând lucrările și actele Dosarului, se constată într-adevăr, că în raport de natura și gradul deosebit de ridicat de pericol social al faptelor de omor calificat și deosebit de grav, pentru săvârșirea cărora au fost condamnați de prima instanță la pedepse rezultante de 10 ani închisoare, 11 ani și 6 luni închisoare 16 ani închisoare și 17 ani închisoare, lăsarea inculpaților în libertate ar putea crea atât riscul de a zădărnici aflarea adevărului, precum și ca aceștia să repete asemenea fapte. Pe de altă parte, natura și modalitatea de comitere a infracțiunilor contra vieții (au acționat conform unui plan stabilit anterior, ucigând victima prin lovituri repetate cu o bâtă) și antecedentele inculpaților V.M.

și D.N., săvârșind faptele în stare de recidivă postexecutorie, relevă nu doar o periculozitate infracțională dată și de perseverența acestora, dar și una socială care impun o reacție fermă, deoarece lăsarea în libertate ar putea crea riscul ca aceștia să repete asemenea fapte și ar induce un sentiment de insecuritate în ordinea publică. Așa fiind, temeiurile care au stat inițial la baza luării măsurii arestării preventive nu s-au schimbat, iar condamnarea acestora în primă instanță, chiar dacă nu înlătură prezumția de nevinovăție, care subzistă în favoarea inculpaților, oferă indicii cu privire la vinovăția acestora și constituie un temei care justifică în continuare privarea de libertate.

Pe de altă parte, în raport de momentul procesual și de complexitatea cauzei, dată de natura infracțiunilor de o gravitate sporită, de numărul mare de părți, simpla trecere a unei perioade mai mari de timp, nu este de natură să încalce principiul rezonabilității măsurii arestării preventive, în accepțiunea Convenției Europene a Drepturilor Omului, întrucât aceasta se apreciază în concret, în raport cu atitudinea procesuală a părților și durata procedurilor în fața instanței. Drept urmare, menținerea măsurii arestării preventive se impune în continuare, întrucât prin lăsarea inculpaților în libertate s-ar crea un pericol pentru buna desfășurare a procesului penal. Pentru aceste considerente, urmează ca recursurile declarate de inculpații V.M., D.N., V.V.F.

și L.N. împotriva încheierii din 27 aprilie 2012 a Curții de Apel București, secția a ll-a penală să fie respinse, ca nefondate, cu obligarea acestora la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurenții inculpați V.M., D.N., V.V.F. și L.N. împotriva încheierii din 27 aprilie 2012 a Curții de Apel București, secția a ll-a penală, pronunțată în Dosarul nr. 26640/3/2011 (1247/2012). Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 200 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 21 mai 2012.