ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2416/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2416/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursurilor de față,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele;

Prin

încheierea din 4 iulie 2012, Curtea Apel București, secția a II-a penală,

investită cu soluționarea cauzei privind pe inculpații M.A., A.M., C.R., C.E.,

R.G., S.O., S.I., B.M. și S.V., printre altele, în baza art. 300

2

și

art. 160

b

, C. proc. pen., a menținut starea de arest preventiv a

inculpaților M.A. și A.M.; totodată au fost respinse ca neîntemeiate cererile de

înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi

localitatea sau țara formulate de aceiași inculpați.

Pentru a pronunța această încheiere, instanța a

reținut că

măsura arestării preventive este

legală si temeinică, fiind respectate

cumulativ disp. art. 136 alin. (1)

și alin. ultim. art. 143 alin. (1) și (4), raportat la art. 148 lit. f) C.

proc. pen.

S-a constatat ca există probe directe si indicii

temeinice din care rezultă presupunerea rezonabilă ca inculpații au săvârșit

infracțiunile pentru care au fost trimiși în

judecată, că pedepsele

prevăzute de

lege pentru faptele săvârșite sunt mai mari de 4 ani, iar

lăsarea în liberate a acestora ar prezenta un

pericol social concret

pentru

ordinea publică, în înțelesul disp. art. 148 lit. f) C. proc. pen.

;

Cât privește pericolul concret

pentru ordinea publica pe care I-ar prezenta lăsarea în libertate a

inculpaților, în lipsa unor dispoziții

legale

imperative privind aprecierea acestuia, a fost definit, în doctrină, drept

temerea că, odată pus în libertate, inculpatul ar

comite noi fapte penale ori ar declanșa reacții puternice în rândul

opiniei publice, determinate de fapta pentru care

ar fi cercetat.

Astfel, pentru inculpații M.A. și A.M., s-a apreciat

că acest pericol rezultă din natura si modalitatea concreta

de săvârșire a infracțiunilor, numărul mare de

inculpați implicați în

activitatea

infracțională, instanța apreciind ca infracțiunile ce se rețin

în sarcina inculpaților tulbura nu numai ordinea

juridica, dar si mediul

social,

aceasta tulburare fiind susceptibila de a se repeta in viitor, în aprecierea

acestuia instanța reținând că nu trebuie făcută abstracție

de gravitatea

faptelor.

Curtea a apreciat că faptele

presupus săvârșite de inculpații

M. și

M., prin gravitatea deosebită, prin împrejurarea că aceștia s-au folosit de

funcțiile de primari pe care le dețin, de legăturile create în exercitarea

acestor funcții și, nu în ultimul rând

prin

sumele mari de bani la care se face referire, creează o stare de

neliniște socială care justifica menținerea

măsurii arestării preventive, fiind satisfăcute astfel și exigențele prev. art.

5 CEDO, ce se referă la reacția publică la comiterea unor astfel de infracțiuni

ori la un răspuns

mai puțin ferm al autorităților.

Desigur că instanța a avut în vedere și

circumstanțele

personale favorabile ale

inculpaților, invocate de către inculpați în

această fază procesuală, că au o situație familială stabilă, inc. M.

având un copil minor în întreținere, poziția

acestora în societate, că nu au antecedente penale, însă acestea au fost avute

în vedere de

instanțe atât la luarea

cât și la menținerea măsurii arestării preventive

și nu constituie

împrejurări de natura a înlătura pericolul pentru ordinea publică și doar

acestea nu ar justifica, în acest moment, punerea în libertate a celor doi

inculpați.

În ceea ce privește susținerile

inculpaților că temeiurile avute în

vedere

la luarea măsurii arestării preventive au încetat ori s-au schimbat, prin aceea

că până în acest moment au fost audiați

inculpații,

dar și martorul denunțători P.F. și martorii S.,

F. și D., instanța a constatat că, încă de la început, măsura

arestării

preventive a fost luată, în privința inculpaților, în

considerarea cazului pre. de art. 148 lit. f) și nu cel prev. de art.

148

lit. b) C. proc. pen. Totodată,

Curtea a constat că arestarea inculpaților nu a depășit o durată rezonabilă

până în acest moment și că în cauză există motive de menținere în stare de

arest preventiv a

inculpaților M.A. și A.M., care țin de tulburarea

gravă adusă prin faptele acestora ordinii

juridice și mediului social,

ocrotit

de valorile sale fundamentale, prin normele dreptului penal și

procesual penal, dar și împrejurarea că atât

urmărirea penală cât și

cercetarea judecătorească s-au desfășurat cu

celeritate, fără

întreruperi nejustificate

ale procesului penal, această durată trebuind

a fi apreciată, avându-se în vedere complexitatea cauzei, numărul

inculpaților și al martorilor, durata

administrării mijloacelor de probă.

Pentru considerentele arătate cu

privire la starea de arest a

inculpaților

și la menținerea temeiurilor avute în vedere la luarea

măsurii, instanța a apreciat că înlocuirea măsurii arestării preventive

cu măsura obligării de a nu părăsi

țara sau localitatea, nu corespunde scopului măsurilor preventive astfel cum

este reglementat de art. 136

C.

proc. pen. și nu poate servi unei bune administrări a cauzei, impunerea

măsurilor de supraveghere enumerate de art. 145 C. proc. pen., nefiind

suficiente pentru a asigura un comportament procesual corect din

partea inculpaților și de a prezerva siguranța și

ordinea publică și pe cale de consecință respinge, ca neîntemeiate, cererile de

înlocuire a

măsurii arestării preventive, cu măsura obligării de a nu

părăsi țara sau localitatea.

Împotriva acestei încheieri, inculpații au declarat,

în termen legal, prezentele recursuri, solicitând, prin apărători, casarea

încheierii atacate și revocarea măsurii arestării preventive, iar în subsidiar,

înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura

preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea sau țara.

Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând

încheierea

atacată în raport cu criticile

formulate, precum și din oficiu, sub toate

aspectele de fapt și de

drept, conform art. 385 alin. (3) C. proc. pen.

, apreciază că recursurile sunt nefondate.

Potrivit art. 300

2

C.

proc. pen., în cauzele în care

inculpatul

este arestat, instanța legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecății,

legalitatea și temeinicia arestării preventive.

Potrivit art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen., când constată

că

temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare

privarea de libertate sau că există temeiuri noi

care justifică privarea

de libertate,

instanța dispune, prin încheiere motivată, menținerea

arestării

preventive.

În raport cu stipulațiile art. 5 din Convenția

Europeană a

Drepturilor Omului și ale art.

23 din Constituția României , măsura

lipsirii de libertate a unei

persoane se poate dispune atunci când există motive verosimile de a se bănui că

acesta a săvârșit o

infracțiune sau există

motive temeinice de a se crede în posibilitatea

săvârșirii unei noi infracțiuni, fiind necesară, astfel, apărarea

ordinii publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor, asigurarea

desfășurării

în bune condiții a procesului penal.

Pericolul pentru ordinea publică își găsește expresia

și în

starea de neliniște, în sentimental de

insecuritate în rândul societății,

generată de faptul că persoane

bănuite de săvârșirea unor

infracțiuni

grave sunt cercetate și judecate în stare de libertate.

Pornindu-se de la temeiurile care au fost avute în

vedere la

luarea măsurii arestării

preventive a inculpaților, se reține că, potrivit

art. 148 alin. (1)

lit. f) C. proc. pen., dacă sunt întrunite

condițiile

prevăzute în art. 143 din același cod și dacă inculpatul a

săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede

pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și

există probe că

lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret

pentru ordinea

publică, se poate dispune

măsura arestării preventive a inculpatului.

Condițiile art. 143 C. proc.

pen. se referă la

existența

probelor sau a indiciilor temeinice că inculpatul a săvârșit o

faptă prevăzută de legea penală.

Din examinarea actelor dosarului

se constată că inculpații au

fost

arestați în baza art. 148 lit. f) C. proc. pen., existând motive temeinice de a

bănui că au săvârșit infracțiunile prevăzute de art. 6 din Legea nr. 78/2000

rap. la art. 254 alin. (1) C. pen.; art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art.

257 alin. (1) C. pen.; art. 31 alin. (2) rap. la art. 289 C. pen. rap. la art.

17 lit. c) din Legea nr. 78/2000; art. 25 C. pen. rap. la art. 23 alin. (1) lit.

a) din Legea nr. 656/2002 rap. la art. 17 alin. (1) lit. e) din Legea nr.

78/2000 și art. 323 alin. (1) și alin. (2) C. pen. rap. la art. 17 lit. b) din

Legea nr. 78/2000, toate cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen. - M.A. și

infracțiunilor prevăzute de art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 257 alin.

(1) C. pen. rap. la art. 41 alin. (2) C. pen.; art. 31 alin. (2) C. pen. rap.

la art. 289 C. pen. rap. la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000; art. 25 C.

pen. rap. la art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 rap. la art. 17

alin. (1) lit. e) din Legea nr. 78/2000; art. 323 alin. (1) și alin. (2) C.

pen. rap. la art. 17 lit. b) din Legea nr. 78/2000, toate cu aplic. art. 33

lit. a) C. pen. - A.M.

Doctrina juridică în materie a explicat faptul că termenul

rezonabil prevăzut în art. 5 se calculează de la data reținerii sau arestării

preventive și se sfârșește la data pronunțării unei hotărâri de condamnare în

primită instanță, chiar nedefinitivă.

După pronunțarea unei asemenea hotărâri, privarea de

libertate este autorizată de existența condamnării, chiar nedefinitivă,

pronunțată de un tribunal competent, care presupune atât constatarea

vinovăției, consecutivă stabilirii, potrivit legii, a comiterii unei infracțiuni,

cât și aplicarea unei pedepse sau a altor măsuri privative de libertate.

Jurisprudența instanței de contencios european a

stabilit că perioada detenției în timpul procedurilor în apel sau în casație nu

poate fi examinată prin prisma art. 5 paragraf 3, ci potrivit art. 6 paragraf

1, care are în vedere durata unui proces, în ansamblul său.

Dispozițiile art. 21 alin. (3) din Constituția

României, precum și art. 10 din Legea nr. 304/2004 prevăd că toate persoanele

au dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen

rezonabil.

În Codul de procedură penală nu există nicio

dispoziție cu privire la dreptul persoanei la un proces penal desfășurat

într-un termen rezonabil, spre deosebire de materia arestării preventive, unde

este reglementată instituția termenului rezonabil al arestării.

Astfel, în ceea ce privește măsura arestării

preventive a învinuitului sau inculpatului, atât în cursul urmăririi penale cât

și în cursul judecății, în primă instanță, în apel sau în recurs, Codul de

procedură penală, cu modificările succesive începând

cu anul 2003,

reglementează prin

dispoziții concrete, previzibile și accesibile luarea,

revocarea, înlocuire, încetarea măsurii arestării

preventive, conținând

numeroase garanții procesuale,

În lipsa unei reglementări

exprese a legiuitorului referitoare la

sancțiunea

privind încălcarea duratei rezonabile a arestării

preventive, fiind însă îndeplinită cerința prevăzută în art. 143 C.

proc. pen.

, respectiv existența probelor sau indiciilor

temeinice că învinuitul sau inculpatul a săvârșit

o faptă prevăzută de

legea penală,

nu s-ar putea reține inexistența vreunui temei care să

justifice menținerea măsurii preventive, în

scopul dispunerii revocării

măsurii,

ci numai că temeiurile care au determinat luarea măsurii

arestării s-au schimbat, ceea ce ar atrage

aplicabilitatea dispozițiilor

art. 139 alin. (1) C. proc. pen. privind

înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi

localitatea sau țara ceea ce nu se impun în cauză.

Cu privire la pericolul concret

pentru ordinea publică, în cazul

lăsării în libertate a inculpaților, Înalta Curte

apreciază că el rezultă din modul în care se presupune că au fost săvârșite

faptele, care

prezintă un grad ridicat

de pericol social.

Or, în contextul recrudescenței infracțiunilor de

corupție,

lăsarea în libertate a unor

inculpați care săvârșesc astfel de fapte prezintă un pericol concret pentru

ordinea publică, prin crearea unui

sentiment de insecuritate și

neîncredere în buna desfășurare a

activității

specifice a justiției, iar pe de altă parte, asemenea fapte,

neurmate de

o ripostă fermă a societății, ar întreține climatul

infracțional și ar crea făptuitorilor impresia că pot persista în

sfidarea

legii.

La acest moment procesual,

pericolul concret pentru ordinea publică pe care lăsarea în libertate a

inculpaților l-ar prezenta este

actual,

real și precis fiind evidențiat prin fapte, date și indicii puternice.

Înalta Curte constată că,

raportat la baza factuală reținută, necesitatea realizării unei protecții reale

și eficiente a ordinii de drept

justifică

în continuare plasarea în detenție a inculpaților, detenție ce

nu a depășit pragul de rezonabilitate în accepția

reglementărilor și

jurisprudenței CEDO.

Cererile de înlocuire a măsurii

arestării preventive cu măsura

preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea sau

țara nu sunt

întemeiate, întrucât

protejarea ordinii publice și asigurarea bunei

desfășurări a procesului penal fac necesară menținerea arestării

preventive a inculpaților M.A. și A.M., după cum

deja s-a arătat.

Recursurile declarate

învederându-se, așadar, nefondate,

urmează ca, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b)

C. proc. pen., să

fie respinse.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpații

vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de câte

225 lei, din care suma de câte 25 lei,

reprezentând onorariul parțial

pentru apărătorii desemnați din oficiu,

se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de

inculpații

M.A. și A.M.

împotriva încheierii din 4 iulie 2012

a

Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în dosarul nr. 2932/2/2012

(1116/2012).'

Obligă recurenții inculpați la

plata sumei de câte 225 lei, cu titlu

de

cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 25 lei,

reprezentând onorariul parțial pentru apărătorii

desemnați din oficiu,

se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică,

azi 11 iulie 2012.